Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Facultatea de DREPT

Influența educației asupra criminalită ții-

autoeducația prin cultură , mă sură de
profilaxie a crimei
Referat Criminologie

Prof.coordonator:
Conf. univ. dr. Maria-Ioana MĂRCULESCU-MICHINICI

Student:

Andreea Vasilache

Iasi, iunie 2023

 Criminalitatea, ca fenomen social, a apărut odată cu structurarea primelor comunităţi
umane arhaice. Cuvantul criminologie este compus din 2 cuvinte – crimen – care înseamnă
ştiinţa ce studiază fenomenul criminal şi logos, care înseamnă ştiinţă a crimei.
Prin criminologie se înţelege, conform definitiilor expuse de catre mai multi autori, ca
fiind „ştiinţa autonomă, de sine stătătoare în cadrul ştiințelor penale, care are ca obiect studiul
fenomenului infracţional, ca fenomen social şi judiciar, precum şi a infractorului, cu
personalitatea sa particulară (individuală), în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor acestui
fenomen şi pentru elaborarea măsurilor de prevenire şi de combatere a fenomenului
infracţional” (A. Ungureanu);
„Criminologia este ştiinţa care studiază fenomenul social al criminalităţii, în scopul
prevenirii şi combaterii acestuia” (T. Amza);
„Criminologia reprezintă ansamblul cercetărilor cu caracter ştiințific ce se ocupă, pe de
o parte, cu studierea fenomenului criminal, urmărind cunoaşterea complexă a acestuia şi, pe de
altă parte, cu evaluarea practicii anticriminale, în scopul optimizării acesteia” (V. Cioclei)
Criminologia este studiul criminalității și al criminalilor, inclusiv cauzele, prevenirea,
corectarea și impactul criminalității asupra societății. De la apariția sa la sfârșitul secolului al
XIX-lea, ca parte a unei mișcări de reformă a penitenciarului, criminologia a evoluat într-un efort
multidisciplinar de identificare a cauzelor fundamentale ale criminalității și de a dezvolta
metode eficiente de prevenire a crimei, pedepsirea făptuitorilor și atenuarea impactului
acesteia asupra victimelor.
Părintele criminologiei modern, Cesare Lombroso, a expus următoarea idee,
“Criminologia cuprinde o analiză mai amplă a comportamentului criminal, spre deosebire de
termenul general de infracțiune, care se referă la acte specifice, cum ar fi furtul, și modul în
care sunt pedepsite acele fapte. Criminologia încearcă, de asemenea, să țină seama de
fluctuațiile ratelor criminalității din cauza schimbărilor în societate și în practicile de aplicare a
legii. Criminologii care lucrează în forțele de ordine folosesc din ce în ce mai mult instrumente
științifice judiciare avansate, cum ar fi amprentarea, toxicologia și analiza ADN-ului pentru a
detecta, a preveni și, de cele mai multe ori, a rezolva infracțiunile.
Criminologia modernă se străduiește pentru o înțelegere mai profundă a influențelor
psihologice și sociologice care îi fac pe anumiți oameni mai susceptibili decât alții de a comite
infracțiuni.”
Cercetările au demonstrat în mod clar modul în care rezultatele educaționale ale unui
individ structurează o gamă largă de rezultate pe parcursul vieții adulte. Având în vedere rolul
proeminent al educației în viața unui individ, experiența educațională are atât efecte directe,
cât și indirecte semnificative asupra criminalității. În ultimul deceniu, experiența educațională a
ajuns să medieze influența fondului social asupra destinațiilor ocupaționale. Până la sfârșitul
secolului al XX-lea, nivelul educațional a ajuns să înlocuiască originile sociale ca principal
determinant al statutului ocupațional, al câștigurilor și chiar al alegerii partenerilor conjugali.
Prin urmare, nu este surprinzător faptul că nivelul educațional joacă un rol proeminent în
explicarea cine este probabil să comită acte criminale sau, ulterior, să devină încarcerat.
Persoanele care sunt încarcerate sunt mai puțin probabil să fi avut succes anterior, fie pe piața
muncii, fie pe piața căsătoriei: aproximativ jumătate dintre deținuții de închisoare și închisori nu
au fost niciodată căsătoriți, aproape jumătate erau șomeri înainte de încarcerare și mai mult de
jumătate trăiau în sărăcie. Efecte mai directe ale experienței educaționale sunt evidente atunci
când se examinează caracteristicile educaționale ale celor care sunt încarcerați. Doar
aproximativ 28% dintre persoanele încarcerate în închisorile de stat și federale au absolvit cu
succes liceul.
Pe măsură ce tinerii petrec tot mai mult timp în medii educaționale (mai degrabă decât
familiale), rolul școlilor în socializarea copiilor și adolescenților crește. Școlile oferă contextul în
care se desfășoară acum o mare parte a dramei procesului de maturizare. Copiii și în special
adolescenții se luptă – adesea în interacțiune cu autoritățile școlare – să se definească ca
indivizi cu identități distincte. Formarea identității implică provocări în multe domenii
psihologice sociale, inclusiv dezvoltarea morală. Psihologii educaționali au susținut de mult timp
că o etapă critică în procesul de dezvoltare morală are loc în perioada adolescenței. Tinerii se
luptă să-și creeze propriile definiții pentru bine și rău, precum și pentru locul lor într-o astfel de
ordine morală (Gilligan; Kohlberg).
Deloc de neglijat sunt scrierile autorului Gustave le Bon despre invatamantul si educatia
ca influenta asupra criminalitatii, acesta avand o parere nefavorabilă in ceea ce priveste
educatia ca factor pozitiv asupra criminalitaii , intarind “Printre ideile dominante din epoca
noastră, se numără convingerea că, prin educaţie, oamenii devin mai buni şi chiar egali între ei.
Repetată fără încetare, aserţiunea a căpătat forţa uneia dintre cele mai neclintite dogme ale
democraţiei şi ar fi la fel de greu să o ataci pe cât era odinioară de complicat să te atingi de
dogmele Bisericii.”
Gustave le Bon critica invatamantul deoarece acesta in loc să-i pregătească pe oameni
pentru viaţă, aceasta nu-i îi pregăteşte decât pentru funcţii publice unde pentru reuşită nu este
nevoie de scânteierile iniţiativei. La baza ierarhiei sociale, şcoala fabrică armate de proletari
nemulţumiţi de soarta lor, gata oricând de revoltă; în vârful acestei ierarhii, ea creează o
burghezie frivolă şi, totodată, sceptică şi credulă, îndoctrinată cu încrederea superstiţioasă în
statul - Providenţă, împotriva căruia, cu toate acestea, nu conteneşte de a-şi arăta „colţii”,
acuzând guvernele de propriile ei greşeli, incapabilă, însă, să întreprindă ceva fără intervenţia
autorităţilor. De asemnea, autorul se sprijina pe ideea că, acumularea de cunoştinţe inutilizabile
este un mijloc sigur de transformare a omului în revolta.
 Acest bagaj indispensabil, această achiziţie mai importantă decât orice altceva, aceasta
soliditate de bun simţ a voinţei şi a rezistenţei psihice, şcolile noastre nu le procură tânărului;
dimpotrivă, departe de a-l califica, ele îl descalifică pentru condiţia sa viitoare şi definitivă. Prin
urmare, intrarea tânărului în lume şi primii săi paşi în domeniul activităţii practice nu sunt, cel
mai adesea, decât o suită de căderi dureroase. El rămâne rănit, lovit, estropiat pentru
totdeauna. Este o încercare grea şi periculoasă, în care echilibrul moral şi mintal se alterează,
existând riscul de a nu fi niciodată restabilit; deziluzia a venit, prea bruscă şi totală, decepţiile
sunt prea mari şi durerile prea adânci.
Raportându-ne și la dezvoltarea criminologiei românești, trebuie să punem în vedere și
scrierile marelui cercetător și analist Traian Pop. Cu privire la influenta educatiei asupra
criminalității, acesta s-a marcat prin următoarea teorie Efectele instrucției asupra criminalității
„Dacă școala, instrucția, nu dau roadele binefăcătoare așteptate, sunt de vină metodele și
persoanele care le aplică. În școală se aplică metoda unică pentru tipul unic al elevului. Nu se
face, nici în marginile posibilității, o individualizare. Nu se ține cont de calitățile și defectele
intelectuale, morale și fizice ale elevilor. Aceștia sunt îndopați cu atâtea cunoștințe fără nici un
folos, abrutizându-i. La clasificare se aplică criteriul mecanic al mediei. De păsurile, suferințele,
preocupările, dispozițiile, imboldurile elevilor, nu se ocupă nimeni. Școala în general are o
atmosferă apăsată. Între profesor și elev nu este o legătură cvasi-părintească. Nu este câștigat
sufletul copilului pentru școală. Nu încurajează talente, avânturi, fiindcă ies din cadrele
metodelor aprobate de Minister; taie aripi, descurajează, surmenează, deformează o bună
parte din elevi. Se strigă în toată lumea, că școala trebuie reformată, dar nu se face nimic, sau
se face mai rău. De exemplu la noi avalanșa de examene (…) cred că nu aduc nici un bine școlii:
sunt o nouă contribuție la mecanizare. Bacalaureatul, examen bun și necesar în fond, prin
metoda și formele aplicate la noi este compromis. Reușește să neurastenizeze pe tineri, care trec
astfel obosiți și fără elan la Universitate, sau le închide drumul Universității, fără să le deschidă
altul, pe care și-ar putea crea o carieră corespunzătoare, aruncându-i astfel în lupta vieții,
dezamăgiți, demoralizați, revoltați și paralizați. Condiții prielnice pentru a deveni dușmani ai
ordinii sociale, de a deveni poate criminali. Iar pe de altă parte nu reușește să livreze
Universităților în mare parte tineri cu pregătirea dorită. Deci prima reformă a bacalaureatului ar
fi, ca el să fie o condiție numai pentru intrarea în Universitate, dar nu și în alte școli superioare
speciale. Apoi urmează reforma programului prea încărcat, a compoziției comisiunilor și a
metodei de examinare. Școala la noi are în plus încă un rău foarte mare. Nu face educație
morală, sau face foarte puțină. În anumite privințe exagerează instrucția, împovărând pe elev cu
prea multe cunoștințe; iar de educația morală uită. Și aceasta este o cauză principală a
imoralității, care ia proporții tot mai mari în viața noastră socială și publică”.
Așadar analizând expunerile mai multor autori, se obervă atât păreri pro, cât și păreri
contra cu privire la influența educației asupra criminaliății. Ca o părere personală, educația într-
adevăr este un factor pozitiv în ceea ce privește prevenirea criminaliății, insă nu îndestulător.
Analizând crimele și criminalii care le-au săvârșit se constată ca o parte din aceștia au trecut
printr-o oarecare educație, fapt care nu i-au împedicat în a săvârși fapta. Un bun exemplu sunt
acei criminali care săvârșesc infracțiuni în recidivă. Aplicarea primei măsuri împotriva lor
consituie o prevenire, însă se observă ca prin săvârșirea unei noi infracțiuni, aceasta nu este
sufientă în a-l opri, continuând să fie un risc pentru societate și pentru actorii acesteia.
În ceea ce privește prevenirea criminalității aceasta cuprinde strategii și măsuri care
urmăresc să reducă riscul producerii unor infracțiuni și potențialele efecte dăunătoare ale
acestora asupra indivizilor și societății.
Prevenirea eficientă necesită ca actorii din sistemul de justiție să colaboreze cu cei din
alte sectoare pentru a aborda cauzele fundamentale ale disputelor și pentru a preveni
conflictele, violența și încălcările drepturilor omului. În ceea ce privește criminalitatea și
violența, aceasta înseamnă că este necesar să se treacă de la măsurile punitive la prevenirea
bazată pe dovezi, care reduc nivelurile de violență, în special împotriva femeilor, copiilor și
grupurilor vulnerabile. De asemenea, autoritățile care interacționează cu infractorii și victimele,
cum ar fi asistenții sociali, autoritățile de urmărire penală și avocații apărării, ar trebui să
includă programe de prevenire, pentru a se asigura că este eficentă.
Ca urmare, prevenirea criminalităţii devine un imperativ al acestei perioade pentru
Romania, în care obiectivele principale sunt ordinea socială, consolidarea mecanismelor de
respectare şi aplicare a legilor, formarea şi solidarizarea publicului la acţiunile preventive,
supravegherea şi evaluarea riscurilor în timp şi spaţiu. În acest context e nevoie ca Ministerul
Justiţiei să realizeze o strategie naţională de prevenire a criminalităţii centrată pe dezvoltarea
socială, în care puterile publice să aibă rolul principal în coordonarea programelor la nivel
naţional, judeţean şi local. Iată câteva obiective şi recomandări în acest sens:
1. Prevenirea delincvenţei cuprinde acţiuni colective necoercitive asupra cauzelor
infracţiunilor pentru a le reduce probabilitatea sau gravitatea. În ultimii ani, două modalităţi
sunt cele mai utilizate în lume: prima este prevenirea socială, care, apelând la educaţie, prin
intermediul instituţiilor şi specialiştilor, împiedică evoluţia indivizilor spre inadaptare şi
antisocialitate. A doua, este prevenirea situaţională, care urmăreşte protejarea persoanelor şi
bunurilor cu ajutorul poliţiştilor şi experţilor în domeniu care stabilesc măsuri eficace în teren,
instruiesc cetăţenii, instalează dispozitive.
2. Sentimentul de securitate personală este condiţia de bază a calităţii vieţii şi este cel
mai mult alterat de criminalitate. Deseori, presa de senzatie joacă un rol important în percepţia
pericolelor de către cetăţeni. Statul coordonează întreaga activitate şi asigură prevenirea
situaţională prin norme de securitate, legi pentru alcool şi arme, reglementari urbane privind
amenajarea spaţiului, iluminatul public şi alte măsuri asemănătoare.
 3. Doar prevenirea socială este eficace pe termen lung, deoarece acţionează asupra
tinerilor inadaptaţi în contextele sociale în care trăiesc: familie, şcoală, grup de prieteni, cartier,
localitate. În acest sens, acţiunile preventive au o dublă orientare: pe de o parte, spre factorii
care anticipează o dezvoltare inadecvată a persoanei şi a familiei sale şi, pe de altă parte, spre
comunitatea în care trăiesc aceştia. În mod deosebit, prevenirea socială dezvoltă programe de
ameliorare precoce a competenţelor de viaţă ale minorilor, de eliminare a carenţelor parentale,
de creare a condiţiilor pentru o bună evoluţie intelectuală şi morală a familiei, de îmbogăţire a
mediului educativ în care trăiesc minorii (pre) delincvenţi. A te purta civilizat, a nu ţipa, a-ţi
controla violenţa, a respecta regulile, a-ţi impune să fii bun cu cei din jur, aţi oferi ajutorul, a
face faţă fricii, a-i preţui pe cei apropiaţi, nu sunt achiziţii atât de facile pe cât par la prima
vedere. Cu cât vulnerabilitatea socială a copiilor şi părinţilor este mai mare, cu atât riscul
apariţiei şi menţinerii conduitelor antisociale este mai amplu. Când eşti convins că nu ai valoare
şi nici viitor, conduita morală devine un lux inutil.
4. Problematica actuală a prevenirii criminalităţii este complexă şi impune clarificări
teoretice, investigaţii de teren şi o bună comunicare cu lumea ştiinţifică din ţară şi străinătate.
Iată o serie de asemenea probleme ce trebuie abordate în cuprinsul proiectului de strategie
naţională de prevenire: tendinţele criminalităţii în timp şi spaţiu, cauzele acesteia, sursele
vulnerabilităţii sociale, crearea unei culturi adecvate ideii de prevenire, sursele tradiţionale ale
ordinii sociale, limitele sistemului penitenciar, domeniile şi principiile care fundează acţiunile şi
programele de prevenire, necesitatea acţiunilor proactive.
„Prevenirea nu este doar opera unui specialist ci ea solicită efortul tuturor. Dincolo de
recomandări foarte limitate, ea implică apelul la o schimbare de mentalităţi... O societate
unde se reînnoadă comunicarea, unde constrângerile rămân suple, unde omul este luat
constant în consideraţie, va refuza violenţa. Refuzând această sfidare, se va naşte o lume nu
fără violenţă, dar mai liniştită”(Răspunsul violenţei,Presses Pocket). Ea se adresează unor
ample categorii de oameni, nebănuite la prima vedere: corpului profesoral din toate
categoriile de şcoli, arhitecţilor care trebuie să proiecteze imobile/spaţii de locuit uşor de
supravegheat şi care să încurajeze viaţa comunitară, persoanelor care pot deveni victime
atrăgătoare pentru delincvenţi, martorilor întâmplători care asistă la scene conflictuale,
familiilor tinere care au dificultăţi, poliţiştilor al căror rol pacificator devine din ce în ce mai
amplu , personalului din penitenciare şi tuturor deţinuţilor, portarilor şi chelnerilor din baruri,
discoteci şi restaurante, responsabililor cu iluminatul străzilor, etc.