Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie ”Raisa Pacalo”

Catedra Discipline farmaceutice

Disciplina Farmaco și Fitoterapia

Tema

Afectiunile aparatului respirator (st. ind.)

Coriza, gripa, paragripa, infectia
rinoverala, cu mucoplasma

Profesoară Ana Diaconu, grad didactic II,

membru al Asociației Farmaciștilor,

categoria superioară în farmacie

Chișinau
Planul

1. Bolile căilor respiratorii superioare

I. Coriza
o Definiție
o Clasificare
o Tabloul clinic
o Tratament
o Farmacoterapia
o Fitoterapia
II. Raceala si gripa
o Definiție
o Clasificare
o Tabloul clinic
o Tratament
o Farmacoterapia
o Fitoterapia
III. Paragripa
o Definiție
o Clasificare
o Tabloul clinic
o Tratament
o Farmacoterapia
o Fitoterapia
IV. Adenoviroze
o Definiție
o Clasificare
o Tabloul clinic
o Tratament
o Farmacoterapia
o Fitoterapia
V. Infectia
o Definiție
o Clasificare
o Tabloul clinic
o Tratament
o Farmacoterapia
o Fitoterapia
VI. Infectia rinoverala
o Definiție
 o Clasificare
o Tabloul clinic
o Tratament
o Farmacoterapia
o Fitoterapia
VII. Infectia virala sincțiala
o Definiție
o Clasificare
o Tabloul clinic
o Tratament
o Farmacoterapia
o Fitoterapia
VIII. Infectia respiratorie cu mucoplasma
o Definiție
o Clasificare
o Tabloul clinic
o Tratament
o Farmacoterapia
o Fitoterapia

I. CORIZA (RINITA SAU GUTURAI)

 Rinita acuta banala, numita coriza sau guturai este o inflamatie acuta de tip
cataral a mucoasei nazale. Agentii etiologici sunt de natura virala. Transmiterea se
face prin contact direct si aerogen : infectia ramane localizata in mucoasa naso-
faringiana si prin multiplicarile virale se produc distrugeri celulare care favorizeaza
suprainfectia bacteriana.

Factorii predispozanti pentru guturai (rinita acuta) sunt : frigul, poluarea

atmosferica, expunerea in medii aglomerate, obstructia nazala, oboseala fizica si
psihica, alcoolismul, tabagismul, malnutritia. Datorita serotipurilor virale
numeroase si a faptului ca imunitatea este slaba si de scurta durata, reimbolnavirile
survin des.

Tabloul clinic. Guturaiul (rinita acuta) debuteaza cu indispozitie, senzatie de

frig, oboseala, cefalee, anorexie, uscaciunea foselor si epifaringelui, prurit nazal,
stranut, obstructie nazala; ulterior apar rinoreea seroasa, lacrimare, hipoosemie,
uneori hipoacuzie si epistaxis.

In perioada de stare apare rinoreea mucopurulenta si se atenueaza semnele

subiective. Obiectiv se constata congestia si hipertrofia mucoasei nazale cu
prezenta de secretii abundente pe planseul foselor nazale. Evolutia este de obicei
spre vindecare in 9 - 12 zile. Rar pot aparea complicatii auriculare, sinuzale,
oculare (conjunctivite), faringiene, traheobronsice.

Tratamentul guturaiului (rinitei acute) cuprinde :

 restabilirea permeabilitatii nazale prin toaleta foselor nazale si administrarea

decongestivelor nazale : instilatii, pulverizatii, inhalatii, aerosoli;
 medicatia simptomatica : antitermice, antitusive, antiinflamatorii, vitamine,
antihistaminice, antibiotice pentru prevenirea suprainfectiei bacteriene;
 profilactic : masuri preventive colective: vaccinare si igiena si individuale:
eliminarea factorilor favorizanti, tratarea obstructiei nazale, evitarea
surmenajului, alimentatie echilibrata caloric.

Fitoterapia. Guturaiul este asociat cu scurgeri nazale, dureri de cap, musculare şi

în gât. Pentru toate aceste simptome, Cristina Bălănescu, medic primar medicină
generală, cu competenţă în terapii complementare, se recomandă extracte din
plante şi ceaiuri.

Pentru rinoree, specialistul indică serul fiziologic. Acesta poate fi

achiziţionat din farmacii, dar poate fi preparat şi acasă. Este nevoie de un gram de
sare şi 100 ml de apă. Bolnavul trebuie să îşi administreze câte o picătură în fiecare
nară, de trei ori pe zi, pe parcursul a patru-cinci zile.
 Guturaiul poate fi însoţit de tuse. În acest caz, este recomandată infuzia de
cimbru sau cimbrişor. O lingură cu plantă se lasă 10 minute la infuzat în 250 ml de
apă de fiert. Se consumă două căni pe zi, dimineaţa şi seara. "Este foarte important
să se bea seara din această infuzie, pentru că are efectul de a calma tusea, iar
pacientul se poate ohihni.
Uneori, guturaiul este însoţit de stări de greaţă şi vărsături. Situaţie în care
puteţi încerca infuzia de ţintaură, preparată dintr-o lingură cu plantă şi 250 ml de
apă. Se infuzează 20 de minute şi se consumă trei-patru căni pe zi. Infuzia se bea
rece.
Decoctul de salcie ameliorează simptomele guturaiului. Acesta se prepară
dintr-o lingură cu scoarţă de salcie mărunţită şi 250 ml de apă. Se ia câte o linguriţă
pe oră, până la terminarea decoctului. Acesta nu se bea niciodată pe stomacul gol,
pentru că salcia conţine acid salicilic.
Efect benefic are şi infuzia de busuioc. O lingură cu pulbere şi 250 ml de apă
fiartă. Se infuzează 15 minute şi se consumă trei căni pe zi, îndulcite cu miere.
Durerile de cap specifice guturaiului pot fi combătute cu ajutorul compreselor cu
pedicuţă sau cu creasta cocoşului. Oricare dintre aceste plante uscate se aşază între
două bucăţi de tifon, apoi se pun comprese deasupra aburilor provenind de la apă
fierbinte, astfel încât planta să se umezească. Compresele se aplică pe frunte şi pe
tâmple timp de 15 minute.
Şi pentru durerile musculare există remedii naturiste! Astfel, specialistul
nostru recomandă masajul cu un ulei ce poate fi preparat cu uşurinţă şi în casă. Se
prepară un amestec din 100 ml de ulei de măsline extravirgin, 15 picături de ulei de
lavandă şi o linguriţă cu ulei de sunătoare. Masajul poate fi înlocuit cu aplicaţii de
ulei, efectuate pe zone mai restrânse: ceafă, braţe şi atât cât putem atinge din spate.

Alte soluţii. Încă de la primele simptome ale guturaiului trebuie luate măsuri.
Astfel, se înmoaie o bucată de vată în bitter suedez, se pune sub nas şi se inspiră
puternic de mai multe ori. Vaporii de bitter suedez uşurează respiraţia.
Se recomandă şi băile cu apă fierbinte la picioare. Durata băilor este de 10 minute.
După efectuarea acestor băi, picioarele se pot frecţiona cu oţet de mere. Se pun
şosete groase şi se lasă 30 de minute.
Eficiente sunt şi inhalaţiile cu uleiurile aromate. Dintre acestea, cimbrul,
ienupărul, eucaliptul şi menta sunt cele mai indicate.

RECOMANDARE. De cele mai multe ori, guturaiul este însoţit de creşterea

temperaturii corpului, ceea ce provoacă pierderea multor lichide prin transpiraţie
sau prin urinare. Se recomandă consumul a cel puţin doi litri de lichide, mai ales
sub formă de ceai.
 II. RACEALA SI GRIPA

Raceala si gripa au in general, aceleasi simptome (stranut, tuse, durere in gat)

dar sunt cauzate de virusuri diferite. Gripa poate fi mult mai grava decat raceala.
Daca o persoana este in forma si are o stare buna de sanatate, ar putea tine sub
control manifestarile gripei si racelii fara sa apeleze la consultul medicului.
Unii oameni, au insa, nevoie de ingrijiri suplimentare, mai ales daca sunt
expusi riscului de complicatii pulmonare grave, cum ar fi pneumonia si bronsita.
Din aceasta categorie fac parte oamenii de peste 65 de ani, dar si copiii.
Exista un motiv pentru fiecare stranut, durere si tuse. Aflati de ce corpul se
manifesta in acest fel si descoperiti cele mai importante moduri de a va ameliora
starea de sanatate.
Oamenii de peste 65 de ani, dar si copiii trebuie sa se adreseze medicului
daca:
- acuza disconfort sau manifestari ale unor afectiuni cardiovasculare sau astm
- au boli renale sau hepatice grave
- au diabet
- au imunitate scazuta din cauza unor conditii sau tratamente
- au suferit un accident vascular cerebral sau atac ischemic tranzitor.

Toate persoanele care ar putea face parte din grupa de risc crescut ar trebui sa
solicite medicului de familie recomandari legate de vaccinul antigripal, deoarece
vaccinarea antigripala ar fi cea mai buna modalitate de protectie impotriva
virusului.
Simptome pentru raceala si gripa
Exista peste 200 de virusuri care cauzeaza raceala si 3 care provoaca gripa. De
asemenea, exista mai multe tulpini ale virusurilor gripale, iar continutul vaccinului
antigripal se modifica in fiecare an pentru a proteja impotriva celor mai des
intalnite tulpini.
1. Racelile - Simptomele racelii includ:
- rinoree, incepand cu mucus clar care se transforma in mucozitati dense, de
culoare galbena sau verde
- nas infundat
- dureri in gat
- stranut
- tuse

Persoanele care sufera de raceala pot manifesta si febra usoara, dureri de urechi si
de cap, oboseala. Simptomele apar la una sau doua zile dupa ce a fost contactat
virusul si se agraveaza treptat. Unele tipuri de raceli pot dura una-doua saptamani.

2. Gripa - de obicei aceasta se manifesta mult mai rapid decat raceala si

simptomele includ:
- febra de 39-40 °C, cu debut brusc
- dureri musculare
- transpiratie
- epuizare
- oboseala
- tuse seaca
- stranut

Metode de tratament la domiciliu.

1. Utilizarea medicamentelor antivirale ajuta la prevenirea raspandirii virusurilor.
In acelasi scop, este indicat sa se spele mainile dupa fiecare stranut in urma caruia
s-a pus mana la gura.
2. Se recomanda consumul de lichide pentru a preveni deshidratarea. De asemenea,
tamponarea corpului cu un burete cu apa calduta poate ameliora starea generala de
disconfort.
3. Gargara cu apa calda cu sare calmeaza durerea, iar senzatia de iritatie poate fi
ameliorata prin consumul de lichide fara cofeina, ceaiuri si supe.
4. Se vor pastra sinusurile umede cu ajutorul unui umidificator sau inhaland aburii
dintr-un recipient umplut cu apa fierbinte.
5. In majoritatea cazurilor, medicamentele pentru tuse s-au dovedit a fi ineficiente,
dar calmarea gatului iritat cu bomboane sau lichide calde ar putea imbunatati
situatia.
6. Odihna si baile calde ar putea fi de ajutor pentru calmarea durerilor musculare.
Cateva sticle cu apa calda asezate de jur-imprejurul persoanei bolnave ar putea
avea acelasi efect.

Medicamente eliberate fara prescriptie medicala.

1. Unele tipuri de antihistaminice (cele sedative) pot diminua reflexul stranutului,
dar cei mai multi experti recomanda ca acest simptom, destul de inofensiv, sa nu
fie tratat in mod special.
2. Acetaminofenul, ibuprofenul sau naproxenul pot reduce febra.
3. Acetaminofenul sau ibuprofenul ajuta la reducerea inflamatiei.
4. Spray-urile decongestionante pot ajuta la ameliorarea congestiei si a inflamatiei.
5. Produsele care contin pseudoefedrina pot avea efect pozitiv dar ar putea
declansa somnolenta. Naproxenul poate contribui la reducerea inflamatiei gatului.
6. Acetaminofenul sau ibuprofenul ar putea calma durerile.

III. PARAGRIPA

Paragripa este o boala infectioasa acuta, asemanatoare cu gripa, provocata de

virusul paragripal, caracterizata prin leziuni predominante ale cailor respiratorii si
intoxicatie moderata.
 Modificarile morfologice sunt identice celor din gripa, dar mai pronuntate.
Infectiile cu virus paragripal apar cel mai frecvent la copii. Infectia initiala cu
tipurile 1, 2 si 3 se manifesta prinfebra. Pot fi prezente de asemenea: durere in gat,
tuse, raguseala. In formele severe de crup, febra este persistenta, cu durere
faringiana agravata. Uneori poate fi prezenta o tuse latratoare sau ascutita.
Remisiunea se instaleaza de obicei in 1 - 2 zile, dar poate de asemenea sa apara
obstructia progresiva a cailor aeriene. Daca infectia coboara catre plamani, cu
aparitia bronsiolitei sau pneumoniei, tusea asociaza wheezing, tahipnee si o
crestere moderata a secretiei de sputa. Examenul radiologic arata uneori un infiltrat
interstitial.

La adulti si la copiii mai mari, infectiile cu virus paragripal sunt mai usoare
din punct de vedere clinic, putandu-se prezenta sub forma unei banale raceli sau ca
o raguseala insotita sau nu de tuse. Caile respiratorii inferioare sunt afectate foarte
rar la adulti si la copiii mai mari. Formele severe si prelungite de infectie cu virus
paragripal au fost observate la persoanele cu imunosupresie severa.

Tratamentul este simptomatic in afectarea tractului respirator superior.

Tratamentul antibiotic este indicat doar in prezenta complicatiilor, cum ar
fi otita, sinuzita sau bronsita suprainfectata bacterian.Cazurile mai severe necesita
spitalizare si supraveghere atenta. Cazurile care evolueaza cu insuficienta
respiratorie necesita administrarea de oxigen, glucocorticoizi, etc.
Nu exista un tratament etiologic.

Nu a fost realizat inca un vaccin eficient impotriva virusului paragripal.

ADENOVIROZELE

Adenovirusurile sunt virusuri ADN relativ mici care fac parte din familia
Adenoviridae. Transmiterea infectiei se face prin contact direct cu secretiile
respiratorii, si mai rar pe cale indirecta prin suprafete contaminate.

Frecvent se inregistreaza infectii nosocomiale cu adenovirusuri prin

transmiterea virusului de pe mainile contaminate ale personalului sanitar, prin
solutiile oftalmologice infectate sau echipamentul medical (exemplu -
pneumotonometru). Infectia cu adenovirusuri nu respecta sezonalitatea stricta a
infectiilor cu celelalte virusuri respiratorii, desi, uneori, determina focare
epidemice iarna - primavara sau la inceputul verii.

Boala afecteaza toate grupele de varsta, desi incidenta cea mai mare se
inregistreaza la copii intre 6 luni - 5 ani.

Semne si simptome
Printre tulburarile ce pot fi provocate de infectia cu adenovirusuri se numara:

 infectii respiratorii acute

 febra deno-faringo-conjunctivala
 keratoconjuctivita epidemica
 gastroenterocolita la sugar
 infectia sistemului nervos central (meningita, encefalita, sindrom Reye)
 cistita hemoragica
 conjunctivita acuta hemoragica
 eruptii cutanate (ex. pete, basicute)

Infectia cu adenovirus la fat sau nou-nascut este rara dar severa, cu suferinta
fetala si mortalitate crescuta la nou-nascut (atunci cand boala debuteaza in primele
10 zile de viata cu pneumonie, hepatita si coagulare intravasculara diseminata).

Infectia nosocomiala in sectiile de nou-nascuti evolueaza extrem de grav.

Eruptiile cutanate apar in infectia cu adenovirusuri in 2% - 8% din cazuri.

Tratament. Majoritatea infectiilor adenovirale sunt auto-limitate, fara sechele

permanente si nu necesita tratament specific. Tratamentul cu ribavirina, ganciclovir
sau cidofovir, desi active in vitro asupra adenovirusurilor nu si-au demonstrat
eficacitatea clinica, cu exceptia cazurilor de infectie cu adenovirusuri la
transplantati, cu rezultate incurajatoare.

Preventie. Nu se cunoaste daca administrarea profilactica de imunoglobuline poate

preveni aparitia bolii. La pacientii imunocompromisi se pot administra
imunoglobuline intravenoase pentru a atenua evolutia bolii. Deoarece
adenovirusurile se transmit usor de la persoana la persoana si in mediu, izolarea
persoanelor infectate, spalarea mainilor si dezinfectia instrumentelor si mediului
sunt cele mai importante masuri de profilaxie.

INFECŢIA RINOVIRALĂ

Infecţia rinovirală este o afecţiune a căilor respiratorii superioare, provocată

de virusuri care se transmit pe calea aero-picături, caracterizându-se clinic prin
afectarea mucoasei nazale şi simptome de intoxicaţie slabă.
Pentru prima dată etiologia virală a acestei maladii a fost stabilită de către V.
Kruze în 1914, însă virusurile au fost depistate în 1960 de D. Tirrell, şi
numite rinovirusuri, deoarece afectează mucoasa nazală.

Infecţia reovirală este o maladie acută din grupul virozelor căilor

respiratorii superioare provocată de reovirusuri, care se transmit de la omul bolnav
la cel sănătos pe calea aero-picături, mai rar prin intermediul mecanismului fecalo-
oral, caracterizându-se clinic prin simptome de afectare a sistemelor respirator şi
digestiv.
Denumirea infecţiei reovirale provine de la cuvântul "reo", ce îmbină
primele litere ale propoziţiei "respiratory enteric orphans", ce ar însemna un virus
orfan, care atacă sistemele de respiraţie şi digestiv.
Această patologie este delimitată din multitudinea infecţiilor căilor respiratorii
superioare comparativ nu demult, agentul patogen al căreia a fost separat şi
precizat pentru prima dată în 1959. Reovirusurile se atârnă la familia Reoviridae,
având o formă cilindrică cu dimensiunile de 70-80 nanometri, care conţin acid
ribonucleinic (ARN). Actualmente se cunosc 3 serotipuri de reovirusuri, care atacă
organismul uman. În calitate de sursă de infecţie se socoate omul bolnav şi
purtătorul de aceşti germeni. Ultimul, din punct de vedere epidemiologic, prezintă
un pericol mai mare, neavând simptome clinice, el greu sau deloc nu se depistează.
Calea principală de transmitere se socoate cea de aero-picături. Adică, molipsirea
poate avea loc prin intermediul tusei, strănutului, graiului şi sărutului.
Spre deosebire de alte maladii ale căilor respiratorii superioare, patologia
menţionată se mai poate răspândi şi prin intermediul mecanismului fecalo-oral,
adică prin contact direct sau indirect cu sursa de infecţie, pe cale alimentară,
hidrică şi prin intermediul muştelor, fiind mult asemănătoare în această privinţă cu
infecţia enterovirală. Mai frecvent către această infecţie sunt receptivi copiii. De
regulă, ea se înregistrează sub formă sporadică, însă mai rar ea se poate răspândi şi
sub formă de focare locale mici, mai cu seamă în colectivele de copii. Foarte des se
întâlneşte în lunile reci ale anului

VIRUSUL SINCITIAL

Virusul sincitial respirator este un virus care determina infectii ale

plamanilor sitractului respirator. Este atat de frecvent incat majoritatea copiilor se
infecteaza inainte de implinirea varstei de 2 ani. Acest virus poate infecta si adultii.
La adulti, la varstnici si la copiii sanatosi simptomele infectiei cu virus sincitial
respirator sunt usoare si mimeaza simptomele racelii. Masurile de autoingrijire
sunt de obicei suficiente pentru ameliorarea simptomelor. Infectia cu virus sincitial
respirator poate fi severa in unele cazuri mai ales la bebelusii prematuri si la copiii
care au si alte afectiuni. VSR poate fi de asemeni periculos la persoanele varstnice
si la adultii cu afectiuni pulmonare si cardiace. Precautiile de bun simt pot preveni
raspandirea infectiei cu virus sincitial respirator.

Semnele si simptomele infectiei cu virus sincitial respirator apar in mod

obisnuit dupa 4-6 zile de la expunerea la virus. La adulti si copiii mai mari de 3
ani, VSR determina semne si simptome usoare asemanatoare racelii:
- nas infundat sau rinoree
- tuse uscata
- subfebrilitate
- dureri in gat
- cefalee (dureri de cap) minora
- stare generala proasta.
La copiii mai mici de 3 ani, virusul sincitial respirator poate determina o
infectie de tract respirator inferior cum ar fipneumonia sau bronsiolita - inflamatia
bronsiolelor de la nivelul plamanilor. Semnele si simptomele pot include:
- febra mare
- tuse severa
- wheezing - sunet ascutit ce se aude cand copilul respira
- tahipnee (respiratie rapida) sau dificultati de respiratie, astfel incat copilul prefera
sa stea in sezut decat sa se intinda
- colorarea albastruie a pielii datorata lipsei de oxigen (cianoza).
Copiii mici sunt cel mai sever afectati de VSR. In cazul in care au dificultati de
respiratie se observa retragerea muschilor toracelui intre coaste in timpul
inspirului, iar respiratia poate fi scurta, superficiala si rapida. Poate apare tusea.
Sau pot sa nu prezinte nici un semn de infectie de tract respirator, dar au apetit
scazut si sunt letargici si iritabili. Majoritatea copiilor si adultilor se vindeca in 8-
15 zile. Dar la sugari, copiii nascuti prematur si adultii cu probleme cardiace
si pulmonare cronice, virusul poate determina o infectie mai severa (uneori
amenintatoare de viata), care sa necesite spitalizare.
Virusul sincitial respirator patrunde in organism la nivelul ochilor, nasului sau
gurii. Se distribuie usor cand secretiile respiratorii infectate - cum ar fi cele din tuse
sau stranut - sunt inhalate sau trec la ceilalti prin contact direct, cum ar fi prin
strangerea mainilor. De asemeni virusul poate trai mai multe ore pe obiecte cum ar
fi tejghele sau jucarii. Atingerea gurii, nasului, sau ochilor dupa atingerea unui
obiect contaminat cel mai probabil va determina infectarea cu virus.
O persoana infectata este contagioasa doar in primele zile de infectie, dar virusul se
poate raspandi timp de cateva luni de la inceputul infectiei.
Factori de risc
Pana la varsta de 2 ani, majoritatea copiilor au fost infectati cu virusul sincitial
respirator. Copiii care merg la cresa sau la gradinita sau care au frati care merg in
colectivitate au un risc mai mare de expunere. La fel si copiii expusi la nivele
crescute de poluare sau la fum de tigara. Susceptibilitatea este, de asemeni, mai
mare in timpul varfului de infectii cu VSR, adica la inceputul toamnei si la sfarsitul
primaverii.
Grupurile de populatie cu risc de infectie severa - chiar amenintatoare de viata,
includ:
- sugarii mai mici de 6 luni
- copiii mici, mai ales cu varsta sub 1 an, care au fost nascuti prematur sau care au
alte conditii medicale cum ar boli congenitale cardiace si pulmonare
- copii cu sistem imun slabit, cum ar fi cei care urmeaza chimioterapie sau au
suferit un transplant
- batranii
- adultii cu insuficienta cardiaca congestiva sau boala pulmonara cronica
obstructiva.
Tratament
Antibioticele, pe care medicii le prescriu pentru tratarea infectiilor
bacteriene, nu sunt de folos impotriva virusului sincitial respirator deoarece este o
infectie virala. Totusi, medicul poate prescrie antibiotice daca apare o suprainfectie
bacteriana, cum ar fi otita medie sau pneumonia bacteriana. Altfel, medicul va
recomanda medicatie cum ar fi acetaminofen sau ibuprofen, in functie de varsta.
Acest tip de medicatie reduce febra dar nu vindeca boala nici nu reduce timpul de
boala.
Tratamentul cazurilor severe
In cazurile de infectie severa, poate fi necesara spitalizarea pentru administrarea de
tratament intravenos si oxigen umidifiat. Sugarii si copiii spitalizati pot fi conectati
la ventilatie mecanica - o masina de respirat - pentru a le usura respiratia.
In unele cazuri severe, se poate folosi un bronhodilatator sub forma nebulizata,
cum ar fi albuterolul. Acest medicament ajuta aerul sa treaca pana in plamani.
Nebulizarea inseamna administrarea sub forma de particule fine care sunt inhalate.
Ocazional, poate fi folosita si o forma nebulizata de ribavirin, un agent antiviral.
Medicul poate recomanda de asemeni o injectie cu epinefrina sau o forma de
epinefrina care poate fi inhalata prin nebulizator, pentru a ameliora simptomele
infectiei cu VSR.
Profilaxie. Nu exista vaccin pentru virusul sincitial respirator. Dar exista masuri de
bun simt care pot preveni extinderea infectiei:
- spalarea frecventa a mainilor: in special inainte de manipularea bebelusului; este
necesara si educatia in acest sens a copiilor;
- evitarea expunerii: evitarea contactului copiilor mici cu persoane care au febra
sau raceli; acest lucru este in mod special important pentru copiii nascuti prematur
si pentru sugari in primele 2 luni de viata;
- mentinerea obiectelor curate: este importanta mentinerea suprafetelor curate in
bucatarie si in baie mai ales cand o persoana din familie are o raceala; de asemeni
se recomanda si aruncarea imediata a servetelelor folosite;
- evitarea folosirii aceluiasi pahar de catre mai multe persoane; in cazul in care
cineva din familie este racit e bine ca fiecare sa foloseasca doar propriul pahar sau
pahare de unica folosinta;
- fumatul este interzis: copiii mici expusi la fum de tigara au risc mai mare de a
contracta VSR si potential simptome mai severe; daca cineva din familie fumeaza,
este bine sa n-o faca in casa sau in masina;
- spalarea regulata a jucariilor: acest lucru este important cand copilul sau un coleg
de joaca este bolnav.
Medicatia protectoare
Medicamentul palivizumab poate ajuta la protejarea copiilor cu varsta sub 2 ani
care au risc mare de complicatii in cazul infectiei cu VSR, cum ar fi cei nascuti
prematur si cei cu boli congenitale cardiace sau pulmonare.
Acest medicament functioneaza prin oferirea de anticorpi care sa protejeze
impotriva virusului sincitial respirator. Se administreaza o injectie pe luna,
intramuscular, in toata perioada de varf a infectiilor cu VSR, incepand din toamna
si continuand aproximativ 5 luni (de obicei din noiembrie pana in aprilie).
Medicamentul nu interfera cu vaccinarile administrate copilului.
Folosirea acestui tratament a redus frecventa si durata spitalizarii in cazul
infectiilor cu virus sincitial respirator. Dar costul mare al acestuia il face sa fie
limitat la cazurile cu risc mare de complicatii datorate infectiei cu VSR.
Medicamentul nu este de ajutor in tratarea infectiei cu virus sincitial respirator
odata ce aceasta a aparut. Este necesar consultul medical pentru prescrierea acestui
medicament.
Se incearca gasirea unui vaccin pentru virusul sincitial respirator nu numai pentru
copii ci si pentru batrani si adultii cu risc.
Autoingrijire
Sus
Masurile de autoingrijire nu scurteaza durata bolii, dar pot ajuta la ameliorarea
simptomelor.
In cazul infectiei la copii, este bine ca acestia sa se simta confortabil in timpul
bolii, parintele poate sa ii citeasca o carte sau sa se joace impreuna un joc.
Alte sfaturi pentru ameliorarea simptomelor:
- umidifierea aerului: camera in care se afla pacientul trebuie sa fie calda, dar nu
exagerat de calda. Daca aerul este uscat, un umidificator sau un vaporizator pot
aduce mai multa umezeala in aer, usurand astfel congestia si tusea. Umidificatorul
trebuie sa fie tot timpul curat pentru a preveni dezvoltarea bacteriilor si a
ciupercilor. Umiditatea ideala pentru interior este de aproximativ 50%.
- mentinerea unei pozitii ridicate: aceasta pozitie favorizeaza respiratia. Poate fi de
folos plasarea copilului in scaunul de masina. In timpul somnului se recomanda
culcarea copilului pe spate pe o saltea ferma, cu ridicarea acesteia in dreptul
capului cu cativa centimetri prin plasarea unui obiect sub saltea.
- consumul de lichide: lichidele calde, cum ar fi supele, ceaiurile, pot fluidifica
secretiile vascoase si ajuta la eliminarea lor. Alimentarea la san sau cu biberonul a
sugarului va fi mentinuta. Alimentatia este vitala in timpul bolii.
- picaturile nazale cu solutii saline: aceste picaturi, eliberate fara prescriptie
medicala, sunt un mod sigur si eficient de indepartare a congestiei nazale, chiar si
la copiii mici. Se picura cateva picaturi de ser in nara pentru inmuierea
mucozitatilor si apoi se aspira folosind o pompa speciala. Un moment bun pentru
aceasta operatiune este inainte de a hrani copilul sau inainte de somn.
- analgezice fara prescriptie medicala: acetaminofenul poate reduce febra, ameliora
durerea de gat si consumul de lichide. Medicul poate recomanda dozele in functie
de varsta. Nu este recomandata folosirea lor daca pacientul nu are febra.
- eliminare expunerii la fumul de tigara: fumul de tigara poate agrava simptomele.
Mycoplasmele constituie un grup particular de bacterii, din clasa Mollicutes (ce
cuprinde bacterii foarte mici si fara perete celular bacterian), incadrate in familia
Mycoplasmataceae, familie care cuprinde 69 specii de Mycoplasma – cu doua
specii patogene: Mycoplasma pneumoniae si Mycoplasma hominis si 2 specii de
Ureaplasma – cu o specie patogena Ureaplasma urealyticum. Celelalte
mycoplasme sunt saprofite, facand parte din flora obisnuita a mucoaselor oro-
faringiana, vaginala si uretrala.

Mycoplasmele sunt ubicuitare, izolate de la om, pasari, insecte, plante, sol, ape de
canal, izvoare de apa termala etc. La om colonizeaza cel mai frecvent suprafetele
mucoase determinand tipic, boli cronice inflamatorii ale tractului respirator,
urogenital si ale articulatiilor.

Sunt cele mai mici bacterii, avand un diametru de 0,2-0,8 m, fiind lipsite de perete
celular ceea ce le confera forme variate si rezistenta la actiunea antibioticelor beta-
lactaminice (peniciline si cefalosporine). Sunt sensibile la temperatura,
uscaciune, raze ultraviolete, antiseptice uzuale,
detergenti, tetracicline si eritromicina si sunt rezistente la peniciline.
Cuprins articol

1. Generalitati
2. Patogenitate
3. Manifestari clinice
4. Mycoplasma pneumoniae
5. Ureaplasma urealyticum si Mycoplasma hominis
6. Diagnostic
7. Tratament
Patogenitate
Sus
Mecanismele patogenice prin care mycoplasmele adera si colonizeaza suprafetele
mucoase si determina leziuni in organism sunt inca insuficient cunoscute.
Mycoplasma pneumoniae:
- produce peroxizi cu efect citolitic asupra celulei gazda, ce duce la oprirea
miscarilor cililor respiratori; miscarile cililor respiratori avand rol important in
drenarea secretiilor respiratorii, inhibarea lor determina stagnarea secretiilor si
favorizeaza aparitia infectiei
- neavand perete celular, bacteria are in organism un contact strans cu celula gazda,
determinand organismul sa secrete autoanticorpi, cu formarea de complexe imune
ce ar putea fi raspunzatoare de manifestarile extrapulmonare asociate infectiei cu
Mycoplasma pneumoniae (leziuni SNC, miocardite, artrite etc.); acesti
autoanticorpi pot aglutinaeritrocitele umane la 4 grade C (aglutinine la rece),
mecanism ce ar explica anemia asociata uneori cu aceasta infectie
- poseda proprietatea biochimica de a metaboliza glucoza.
Mycoplasma hominis:
- are proprietatea biochimica de a metaboliza arginina, eliberand cantitati mari de
amoniac, care are potential citotoxic
- produce peroxizi care se crede ca ar avea rol in injuria celulara.
Ureaplasma urealyticum:
- are proprietate ureazica, adica poate metaboliza ureea, inducand formarea de
calculi urinari
- se pare ca opreste miscarea spermatozoizilor, putand fi implicat in etiologia
sterilitatii
- are o proprietate proteazica specifica, putand degrada unele IgA, ceea ce ar fi un
factor de virulenta.
Manifestari clinice
Sus
Mycoplasma pneumoniae este cauza majora a unei pneumonii atipice primare si nu
face parte din flora normala a omului. Persista cateva luni in tractul respirator dupa
infectie.
Mycoplasma hominis se gaseste in tractul genital la 20% dintre femeile sanatoase,
determinand infectii oportuniste – in conditiile de scadere a rezistentei
antiinfectioase a organismului. Aceasta bacterie a fost izolata alaturi de
Ureaplasma urealyticum din sangele lauzelor febrile.
In cavitatea bucala se gasesc in mod normal 4 specii de mycoplasme: M.
salivarium, in numar mare la cei cuparadontopatii, fara insa sa se fi dovedit rolul ei
in producerea acestora, M. faucium, M. orale si M. buccale. In tractul genital sunt
prezente in mod obisnuit M. fermentas si M. genitalium.
Ureaplasma urealyticum a fost evidentiat in tractul genital la 60% dintre femeile
sanatoase; determina la acestea infectii urinare si pare sa fie implicat in
etiologia bolii inflamatorii pelvine si a sterilitatii feminine. La barbat produce
infectii urinare si mai rar uretrite si prostatite. Ureaplasma urealyticum se pare ca
ar avea capacitatea de a opri migrarea spermatozoizilor determinand infertilitate.
Mycoplasma pneumoniae
Sus
Desi este cea mai cunoscuta cauza primara de „pneumonie atipica”, infectia cu
Mycoplasma pneumoniae se manifesta de obicei ca faringita,
traheobronsita, bronsiolita sau pneumonie acuta comunitara; se apreciaza ca 20-
30% dintre pneumonii sunt datorate Mycoplasma pneumoniae. Se apreciaza ca in
20% dintre cazuri, infectia cu Mycoplasma pneumoniae este asimptomatica.
Apare cu frecventa mare in lunile reci, transmiterea facandu-se pe cale aeriana de
la o persoana la alta. Desi s-a crezut multa vreme ca este rara sub varsta de 5 ani,
studii recente au semnalat faptul ca incidenta ar fi mai mare la copii de 3-4 ani.
Perioada de incubatie este lunga, de 1-3 saptamani si simptomele persista
saptamani sau luni.
Clinic cel mai frecventa se manifesta sub forma unei traheobronsite cu simptome
de tract respirator superior: dureri faringiene, cefalee, frisoane, coriza si stare de
rau general.
Infectia cailor respiratorii se poate asocia uneori cu o varietate de fenomene
extrapulmonare:
- neurologice: meningoencefalita, meningita, encefalita, paralizia ascendenta,
mielita transversa; recuperarea disfunctiilor neurologice este lenta, unii pacienti
ramanand cu deficit neurologic permanent iar alteori complicatiile neurologice sunt
fatale
- leziuni muco-cutanate: eritem maculo-nodular, exantem vezicular, stomatita
ulcerativa, conjunctivita
- cardiace: miocardita, pericardita, hemopericard, insuficienta cardiaca congestiva
- articulare: artrita
- hematologice: anemie hemolitica, hemoglobinurie paroxistica la rece, fenomen
Raynaud, coagulare intravasculara diseminata, trombocitopenie.
La copii, infectiile respiratorii se asociaza frecvent cu manifestari digestive; greata,
varsaturi si diaree.
Ureaplasma urealyticum si Mycoplasma hominis
Sus
Ureaplasma urealyticum si Mycoplasma hominis au fost izolate de la nivelul
tractului genito-urinar al femeilor asimptomatice si din urina, lichidul seminal si
uretra distala a barbatilor asimptomatici.
Clasic Ureaplasma urealyticum determina uretrite si mai rar prostatite la
barbati, litiaza urinara la ambele sexe si infectii urinare la femei; in timp ce
Mycoplasma hominis determina pielonefrite si este considerat a fi implicat in
etiologia bolii inflamatorii pelvine si a sterilitatii feminine. Transmiterea se face de
obicei pe cale sexuala.
Insa ambele mycoplasme pot determina diverse infectii atat in sfera genito-urinara
cat si extragenitale: cardiace, articulare, osoase, cerebrale etc. Infectiile
extragenitale apar de obicei la persoane cu deficite imune si dupa manevre sau
traumatisme in sfera genito-urinara.
Atat Ureaplasma urealyticum cat si Mycoplasma hominis, prezente in tractul
genito-urinar al femeii gravide, se pot transmite la fat atat pe cale ascendenta cat si
pe cale transplacentara, determinand corioamniotita si fiind implicate in etiologia
avortului spontan, a nasterilor premature precum si a unor infectii neonatale mai
ales la prematuri (septicemii, pneumonii, meningite, pericardite etc.). Nu se
cunoaste inca foarte bine rata de transmitere la fat si nici daca aceste bacterii pot
determina singure avort spontan si nastere prematura, deoarece de obicei au fost
izolate impreuna cu alte microorganisme.
Diagnostic
Diagnosticul se bazeaza pe izolarea si identificarea mycoplasmelor din produsul
patologic si evidentierea in dinamica a titrului de anticorpi specifici in ser.
In functie de localizarea infectiei se recolteaza: exudat faringian, sputa, secretie
nazala, secretie vaginala, secretie uretrala, urina etc. Aceste produse patologice
trebuie cultivate pe medii speciale pentru mycoplasme.
Diagnosticul serologic care consta in determinarea anticorpilor specifici se
efectueaza numai pentru Mycoplasma pneumoniae.
Deoarece in cazul Mycoplasmei pneumoniae, culturile necesita timp indelungat,
cel mai frecvent sunt folosite testele serologice pentru diagnostic. Mycoplasma
hominis si Ureaplasma urealyticum cresc mai repede in culturi putand fi detectate
in 2-5 zile.
Tratament
Sus
Principalul mijloc terapeutic este antibioterapia, alaturi de care se pot asocia, in
functie de localizare si severitate, antitusive, antitermice, analgezice etc.
Datorita absentei peretelui celular, mycoplasmele sunt rezistente la peniciline.
Antibioticul de electie pentru infectiile respiratorii cu mycoplasme
este eritromicina administrata oral; alternative eficiente fiind si
tetraciclina, doxiciclina si agentii mai noi: Claritromicina si Azitromicina. Acestia
din urma au avantajul ca sunt eficiente si la doze mai mici, sunt mai bine tolerate,
cu mai putine efecte adverse gastro-intestinale, si sunt disponibile si sub forma de
suspensii pentru uz pediatric. Durata tratamentului in infectiile respiratorii cu
mycoplasme este recomandat a fi mai lunga, intre 14-21 zile.
Infectiile urogenitale cu Mycoplasma hominis sunt rezistente la antibioticele
macrolide (cum este eritromicina), antibioticul de electie
fiind tetraciclina administrata oral, desi actual 20-40% dintre tulpinile izolate sunt
rezistente si la tetraciclina. In aceste cazuri agentul alternativ este Clindamicina.
Eritromicina si tetraciclina pot fi folosite in terapia infectiilor cu Ureaplasma
urealyticum, desi rezistenta la acesti agenti este in crestere. Durata tratamentului in
infectiile genito-urinare cu mycoplasme este de aproximativ 7 zile.
La persoanele imunodeprimate, infectiile fiind determinate de obicei de tulpini
rezistente, refractare la terapia antibiotica, pot necesita administrare prelungita,
doze mai mari si uneori asocieri de antibiotice administrate intravenos, alaturi de
imunoglobuline si/sau ser specific impotriva speciilor bacteriene implicate in
infectie.