INGRIJIREA PACIENTULUI CU RINOFARINGITA

Definitie:

Rinofaringita este cunoscuta in termeni populari drept raceala comuna. Aceasta

reprezinta o infectie provocata de un virus si se caracterizeaza prin inflamatia care
se produce la nivelul mucoasei nazale (rinita acuta) si a faringelui, adica faringita,
care este cunoscuta si ca „rosu in gat”. 

Rinofaringita este contagioasa prin intermediul aerului, atunci cand persoana

infectata cu virusul raspandeste mici picaturi, de exemplu, cand vorbeste, tuseste,
stranuta sau cand isi sufla nasul.

De asemenea, poti contacta virusul si atunci cand atingi orice suprafata care este
contaminata, iar in spatiile aglomerate riscul de contaminare este ridicat.

Circumstante de aparitie:
Exista mai mult de o suta de virusuri ce pot provoca rinofaringita, iar rinovirusul
este cel mai frecvent intalnit. [1] Intrucat rinofaringita este contagioasa, pentru a
reduce riscul sa o contactezi este foarte important sa respecti regulile de igiena si
sa limitezi, pe cat posibil, contactul cu persoanele afectate. 

Astfel, se recomanda sa te speli des pe maini, sa iti acoperi gura cu pliul cotului
sau cu un servetel nazal atunci cand tusesti si evita sa iti atingi nasul, gura sau ochii
fara sa te fi spalat mai intai pe maini.

Factori de risc
Copiii, inclusiv sugarii, au un risc mai mare de a contacta virusurile care provoaca
rinofaringita, iar scolarii sunt cei mai predispusi la aceasta. In special persoanele
care petrec mai mult timp in cadrul unui grup sunt expuse imbolnavirii. 

Mediile unde riscul de contagiere este crescut sunt, de exemplu:

 sala de sport;
  salile de intrunire a grupurilor, precum clasele, birourile, salile de conferinta,
cele de asteptare;
 evenimente de grup;

 zonele publice aglomerate, precum mijloacele de transport in comun, pietele,

statiile de metrou/autobuz/tramvai.
Persoanele care au imunitatea scazuta au si ele risc crescut de a face rinofaringita.
In cazul in care te afli in aceasta situatie, asigura-te ca te speli frecvent pe maini si
ca eviti sa iti atingi ochii dupa ce ai intrat in contact cu suprafete care sunt atinse de
multe persoane, cum ar fi clantele, jucariile, robinetele, telefoanele.

Manifestari de dependenta:

Exista unele manifestari ce pot semnala rinofaringita. Simptomele apar in decursul

a una sau trei zile de la momentul infectarii si dureaza intre sapte si zece zile sau
putin mai mult. Acestea pot crea disconfort crescut sau pot fi dureroase, dar, de
regula, nu lasa urmari pe termen lung.

Printre acestea se afla congestie nazala (nas infundat) sau rinoree (scurgere de
mucozitati nazale), tuse, stranut, gat inflamat sau iritat. [1] Alte simptome posibile
sunt:
 dureri de cap;

 lacrimarea ochilor, posibil cu senzatia de mancarime a acestora;

 oboseala si dureri musculare, 

 febra usoara;

 scurgeri postnazale.

Posibile complicatii 
Pe fondul rinofaringitei pot aparea complicatii, precum o infectie acuta a urechii,
atunci cand o bacterie sau un virus patrunde in spatiul din spatele timpanului.
Simptomele caracteristice sunt durerea de ureche sau reaparitia febrei dupa ce a
avut loc raceala comuna. Alte exemple de posibile complicatii:
 Sinuzita acuta. Atunci cand rinofaringita nu este tratata in mod
corespunzator, respectand indicatiile medicului, poate duce la inflamarea
 dureroasa a sinusurilor si la dezvoltarea infectiei la nivelul lor. Aceasta
afectiune se poate manifesta atat la adulti, cat si la copii.
 Astm bronsic. Rinofaringita poate declansa respiratia suieratoare, chiar daca
nu te-ai mai confruntat cu astmul. In cazul in care deja suferi de astm,
raceala il poate inrautati.
 Alte infectii, de pilda, pneumonie sau bronsita la copii, care necesita
imperios tratament medical.
Examen paraclinic:

Pentru a stabili diagnosticul, medicul iti va adresa intrebari in legatura cu

simptomele pe care le ai si iti va face o examinare fizica. Acesta va observa gatul,
nasul si urechile, iar daca va considera necesar, iti va preleva o mostra de fluid pe
care o va trimite la un laborator. 

Testarea va arata daca exista o infectie bacteriana sau un virus specific

rinofaringitei. Medicul poate palpa si ganglionii limfatici, pentru a verifica daca
sunt inflamati, iti va asculta plamanii cu stetoscopul pentru a determina daca sunt
incarcati de fluid. Daca rinofaringita este recurenta, medicul generalist te va
directiona catre un specialist ORL pentru investigatii suplimentare.

Optiuni de tratament:
In caz de rinofaringita, tratamentul va fi recomandat in functie de simptomele pe
care le ai. Nu se folosesc antibiotice. Pe langa schema de tratament personalizata,
medicul recomanda odihna si consumul unei cantitati mari de lichide.

Schema de tratament poate include medicamente fara prescriptie medicala, luate

intocmai dupa indicatiile medicului, precum analgezice, descongestionante,
antiinflamatoare, suplimente alimentare, drajeuri pentru dureri in gat, supresoare
pentru tuse, antivirale.

Medicul poate recomanda si remedii naturiste, de exemplu, utilizarea unui

umidificator, inhalare de aburi pentru decongestionare, hidratare cu supa de pui,
gargara cu sare, evitarea fumatului.
In privinta copiilor, medicul ajusteaza tratamentul, intrucat unele medicamente nu
pot fi administrate acestora. Este posibil sa recomande:

 unguent pentru decongestionarea sau calmarea cailor nazale;

 spray nazal pe baza de solutie salina;

 sirop pentru ameliorarea tusei.

In general, rinofaringita nu este periculoasa [1], dar se recomanda consultul

medicului, pentru a stabili tratamentul pliat pe simptomele pacientului.
Modalitatile de manifestare difera de la o persoana la alta, astfel ca numai un
medic detine cunostintele necesare pentru a oferi tratamentul adecvat.
Automedicatia nu este indicata, deoarece pot exista consecinte grave.

Intervențiile asistentului medical:

 Asigurarea repausului la pat;

 Aerisirea încăperii și umidificarea aerului pentru facilitarea respirației;

 Asigurarea de alimentație lichidă și semilichidă în perioadele febrile, cu

aport caloric corespunzător necesităților;

 Hidratare corectă, asigurându-se o cantitate suplimentară de lichide din

cauza pierderilor prin febră, polipnee, transpirație;

 Igiena tegumentelor și a mucoaselor, în special a cavității bucale;

 Asigurarea confortului fizic și psihic;

 Ajutarea pacientului să adopte poziții care facilitează expectorația;

 Încurajarea pacientului să efectueze mișcări active pentru menținerea

tonusului muscular;

 Suplinirea pacientului în satisfacerea nevoilor fundamentale, menținerea

autonomiei și încurajarea lui să participe la îngrijiri prin creșterea
graduală a activității în funcție de toleranța acestuia;

 Măsurarea funcțiilor vitale și notarea în foaia de temperatură;

 Recoltarea de produse biologice și patologice pentru analize de

laborator;
  Administrarea tratamentului medicamentos prescris de medic: tratament
etiologic, simptomatic, tratamentul complicațiilor și urmărirea efectelor
acestuia;

 Educarea pacientului cu privire la: semnele de recunoaștere a

eventualelor complicații (febră, modificări ale sputei, intensificarea
durerii toracice, scăderea toleranței la efort); necesitatea consumului de
lichide pentru fluidificarea secrețiilor;

Surse de referinta:

1. Hecht, Marjorie. “NASOPHARYNGITIS: Symptoms, Treatment, and

More.” Healthline, Healthline Media, 9 July 2017,
www.healthline.com/health/cold-flu/nasopharyngitis, accesat la data de 17
octombrie 2022;
2.  “Common Cold.” Mayo Clinic, Mayo Foundation for Medical Education and
Research, 11 June 2021,
www.mayoclinic.org/diseases-conditions/common-cold/symptoms-causes/syc-
20351605, accesat la data de 17 octombrie 2022.