Cuprins

I. A. Aspecte generale referitoare la infracţiuni cu privire la corupţie.

I. B. Scurt istoric al incriminării faptei în legiuirile anterioare.

II. Elementele constitutive ale infracţiunii
"traficul de influenţă"

Noţiune. Definiţie
II. A. Obiectul infracţiunii

II. B. Subiecţii infracţiunii

II. C. Latura obiectivă
II. C1. Elementul material

II. C2. Urmarea imediată

II. C3. Legătura de cauzalitate

II. D Latura subiectivă

II E. Formele infractiunii

II F. Modalitătile infractiunii
II G. Sanctiuni

1. Pedeapsa principalã
2. Pedeapsa complementarã
3. Confiscarea specialã
III. Asemănări şi deosebiri între infracţiunea
"traficul de influenţă" şi alte infracţiuni.

1
1. Traficul de influenţă şi luarea de mită
2. Traficul de influenţă şi înşelăciunea
Elemente de drept comparat

Franţa
2. Spania
3. Federaţia Rusă
4. Polonia
5. Ungaria
6. Statele Unite ale Americii

IV. Modificări aduse de Noul Cod penal

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

2
 I. A. Aspecte generale referitoare la infracţiuni cu privire la corupţie

Corupţia poate fi privită ca fenomen social, expresie a unor manifestări de

descompunere morală, de degradare spirituală sau ca fenomen juridic, care este forma cea
mai gravă a corupţiei.
In legislaţia noastră spre deosebire de cea a altor state (Italia, Franţa, Statele Unite ale
Americii, s.a.), nu există vreun text care să incrimineze o infracţiune denumită "corupţie",
dar literatura juridică cuprinde în această noţiune, în sens larg, numeroase încălcări ale legii
penale ce privesc sfera relaţiilor de serviciu.
Intr-un sens restrâns, faptele de corupţie ce intră sub incidenţa legii penale sunt acelea
prin care o persoană încearcă sau reuşeşte să determine un funcţionar aflat în exerciţiul
atribuţiilor ca, în schimbul unor foloase materiale sau a altor foloase necuvenite, să comită un
act contrar legii sau îndatoririlor sale de serviciu sau să favorizeze în orice mod persoanele
implicate; în mod corelativ, tot fapte de corupţie sunt şi faptele acelor funcţionari care
acceptă - în schimbul unor asemenea avantaje - să aibă o astfel de comportare în cadrul
serviciului.
Organizarea prevenirii corupţiei este o problemă de mare importantă şi o mare
actualitate pe plan naţional şi internaţional, determinată de dinamica în continuă creştere a
infractionismului, de diversificarea formelor sale de manifestare şi de ridicare a ponderii
criminalităţii cu grad sporit de pericol social, care fac ca sensibilitatea şi reacţia publicului
fată de o asemenea evoluţie îngrijorătoare să fie tot mai accentuate.
Corupţia este cel mai mare duşman al democraţiei. In prevenirea şi combaterea
corupţiei există însă şi destule motive de optimism. Instituirea democraţiei şi a economiei de
piaţă, constituie cea mai bună bază pentru lupta împotriva corupţiei.
Cuvântul "corupţie" derivă din latinescul "coruptio-onis" şi înseamnă stare de abatere
de la moralitate, de la cinste, de la datorie şi de asemenea, desfrânare, depravare1 .
Codul penal român intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969, cu modificările ulterioare, cât
şi legile speciale nu dau o definiţie termenului de corupţie. Întâlnim, însă, două situaţii în
care fără a fi definit întâlnim termenul de "corupţie".

1
Dicţionarul limbii române, Editura Academiei Bucureşti, 1958, p. 190

3
 1) In art. 202 C.p., având ca denumire marginală "Corupţia sexuală", care
incriminează actele cu caracter obscen săvârşite asupra unui minor sau în prezenta unui
minor. De asemenea, în art. 261 C.p. intitulat "Încercarea de a determina mărturia
mincinoasă", foloseşte termenul de "corupţie", care pedepseşte încercarea de a determina o
persoană prin constrângere sau corupere să dea declaraţii mincinoase într-o cauză penală,
civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori.
2) In titlul Legii nr.83 din 21 iulie 1992 "privind procedura urgentă de urmărire şi
judecare pentru unele infracţiuni de corupţie", a cărei sferă de aplicare este limitată, în mod
exclusiv, la infracţiunile de luare de mită (art. 254 C.p.), dare de mită (art. 255 C.p), primire
de foloase necuvenite (art. 256 C.p.) şi trafic de influentă (art. 257 C.p.).
Se poate observa în aceste două exemple că termenul de "corupţie" are un sens larg şi
un sens restrâns. In acest sens, Codul penal cuprinde mai multe fapte aşa-zise de corupţie, în
sensul cel mai larg al acestei noţiuni. Astfel, unele din infracţiunile contra statului se comit,
de cele mai multe ori, pentru un profit sau alt avantaj: trădarea (art. 155), trădarea prin
transmitere de secrete (art. 157), spionajul (art. 159), subminarea economiei naţionale (art.
165).
Se încadrează în accepţiunea largă de fapte de corupţie şi infracţiunile contra avutului
privat şi public, la care subiectul urmăreşte sau doar acceptă un folos material injust pentru
sine sau pentru altul, aşa fiind următoarele infracţiuni: furtul (art. 208-210 C.p), tâlhăria (art.
211 C.p.), pirateria (art. 212 C.p.), abuzul de încredere (art. 213 şi 227, C.p.), gestiunea
frauduloasă (art. 214 C.p.), înşelăciunea (art. 215 C.p.), însuşirea bunului găsit (art. 216
C.p.), tulburarea de posesie (art. 220 C.p.), şi tăinuirea (art. 221 C.p.).
Dintre infracţiunile contra autorităţii, menţionăm uzurparea de calităţi oficiale (art.
240 C.p.), sustragerea de înscrisuri (art. 242 alin. 1 şi 3, C.p.), sustragerea de sub sechestru
(art. 244 C.p.).
La infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul, putem identifica, drept fapte
de corupţie: abuzul în serviciu contra intereselor persoanei (art. 246 C.p.), abuzul în serviciu
contra intereselor publice (art. 248 C.p.), luarea de mită (art. 254 C.p.), darea de mită (art.
255 C.p.), primirea de foloase necuvenite (art. 256 C.p.), şi traficul de influentă (art. 257
C.p.).
Pot fi considerate, de asemenea, infracţiuni de corupţie şi unele infracţiuni de fals,
precum: falsificarea de monede sau alte valori (art. 282 C.p.), falsificarea de timbre sau bilete
de transport (art. 283 C.p.), falsificarea de valori străine (art. 284 C.p.), falsificarea

4
instrumentelor oficiale (art. 286 C.p.), folosirea instrumentelor oficiale false (art. 287 C.p.),
falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 C.p.), falsul intelectual (art. 289 C.p.), falsul de
înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) şi uzul de fals (art. 291 C.p.).
Dintre infracţiunile la regimul stabilit pentru anumite activităţi economice retine:
specula (art. 295 C.p.), înşelăciunea la măsurătoare (art. 297 C.p.), divulgarea secretului
economic (art.298 C.p.), concurenta neloială (art.301 C.p.) şi deturnarea de fonduri (art. 302
C.p.).
Si în unele legi speciale sunt incriminate anumite fapte de corupţie. Astfel, în Legea
nr. 12/1990 sunt prevăzute o serie de infracţiuni ilicite (art. 5). In Codul comercial român
(art. 880) şi Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale (art. 208) se sancţionează
bancruta frauduloasă, iar în Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale (art.
5) se sancţionează penal această practică.
In legile speciale există însă infracţiuni care au un şi mai pronunţat caracter de fapte
de "corupţie". De exemplu, Legea nr. 11/1990 privind încuviinţarea adopţiei pedepseşte (art.
11) fapta părintelui, tutorelui sau ocrotitorului legal, care pretinde sau primeşte, pentru sine
sau pentru altul, bani ori alte foloase materiale în scopul adopţiei unui copil. La fel se
sancţionează şi fapta persoanei care, în vederea obţinerii unui folos material necuvenit,
intermediază sau înlesneşte adopţia unui copil.
Prin Legea nr. 4/1995 privind donarea de sânge, utilizarea terapeutică a sângelui şi
organizarea transfuzională în România au fost incriminate, printre altele, acţiunea de a
determina o persoană să doneze sânge în schimbul unor drepturi băneşti, în scopul
comercializării sângelui donat sau a derivatelor sale şi organizarea transfuziei în scopul
obţinerii de profit realizat pe seama sângelui, a plasmei şi a derivatelor sangvine de origine
umană.
Tot în legi speciale este incriminată aşa-zisa corupţie electorală. Astfel, conform
Legii nr. 70/1991 privind alegerile locale, se pedepsesc promisiunea, oferirea sau darea de
bani ori alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze pentru un
anumit candidat, precum şi primirea acestora de către alegători, în acelaşi scop. De asemenea,
potrivit Legii nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului se pedepseşte
promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase alegătorului cu scopul să voteze sau
să nu voteze pentru o anumită listă de candidaţi sau candidat independent, precum şi primirea
acestuia de către alegător, în acelaşi scop (art. 77 alin. 1). In conformitate cu prevederile art.
27 din Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României, sunt prevăzute pedepsele

5
pentru încălcarea dispoziţiilor legale corespunzătoare privind alegerea Preşedintelui
României.
Legislaţia penală română în vigoare foloseşte explicit noţiunea de corupţie pentru a
incrimina diverse acte prin care se urmăreşte obţinerea de avantaje pe căi ilicite.
In literatura juridică de drept penal, în sfera noţiunii de corupţie, înţeleasă în mod
strict, sunt incluse doar patru infracţiuni din categoria infracţiunilor de serviciu sau în
legătură cu serviciul. Este vorba, pe de o parte, despre luarea de mită (art. 254 C.p.) şi
primirea de foloase necuvenite (art. 256 C.p.), care sunt infracţiuni de serviciu, iar pe de altă
parte, darea de mită (art. 255 C.p.) şi traficul de influentă (art. 257 C.p.), care sunt infracţiuni
în legătură cu serviciul.

I. B. Scurt istoric al incriminării faptei în legiuirile anterioare

In vechiul drept penal românesc, corupţia apare incriminată destul de târziu - în

perioada domniilor fanariote - şi atunci imperfect. Infracţiunea de "trafic de influentă" nu o
găsim incriminată alături de celelalte infracţiuni care intră în sfera corupţiei.
Abia în anul 1780, în Pravilniceasca Condică a domnitorului Alexandru Ion Ipsilante,
în art. 4, subtitlul "Pentru cei ce se judecă adică pentru reclamanţi şi apărători", se spune că
cel care, fiind parte la proces, face apel la un al treilea pentru a-i cere să pună influenta sa în
joc, nu poate continua procesul.
1
In lucrarea sa, "Corupţia funcţionarilor publici în dreptul penal român” , I.
Munteanu se întreba în 1931: "Cine-si poate imagina că exerciţiul influentei, astăzi atât de
practicat, fusese reprimat de legea domnitorului Alexandru Ipsilante?" Observăm că autorul
citat foloseşte expresia "exerciţiul de influentă" şi nu pe cea de "trafic de influentă", pentru că
prima are o sferă de aplicare mult mai largă.
Intr-adevăr, legiuitorul nu cerea ca persoana influentă să fi intervenit în schimbul unui
avantaj material. Era indiferent dacă persoana interesată a dat sau nu ceva; de asemenea, era
indiferent dacă persoana influentă a promis daruri sau orice alt avantaj. Se cerceta numai
dacă se făcuse apel la o persoană influentă, fără să fi fost nevoie de o contraprestare
materială.
Se pedepsea atât persoana influentă cât şi cel care făcuse apel la aceasta 2 .
1
I.Munteanu - La coruption des fonctionnaires publics en droit penal roumain, Geneva, 1931
2
V.Dobrinoiu - Corupţia în dreptul penal român, Bucureşti 1995, p.96

6
 Aşadar, ideea de trafic de influentă apare pentru prima dată cu 100 ani înaintea
reglementării Codului penal francez, acesta reprezentând o contribuţie a gândirii juridice
româneşti la dezvoltarea dreptului penal din Europa, făcând onoare legislatorilor de atunci.
Codul penal din 1865 incrimina traficul de influentă în articolul 146, astfel: "Orice
particular care, în numele său sau în numele vreunui funcţionar public, administrativ sau
judecătoresc, cu ştirea sau fără ştirea acestuia, intr-un chip direct sau indirect va cere, va lua,
sau va face să i se promită daruri sau alte foloase nelegitime, spre a interveni, spre a face sau
nu vreun act din cele privitoare la atribuţiile acelui funcţionar, se va pedepsi cu închisoare de
la 6 luni până la 2 ani şi cu amendă, valoarea îndoită a lucrurilor luate sau promise, fără ca
această amendă să fie mai mică de 200 lei.
Lucrurile primite sau valoarea lor, se vor lua în folosul ospiciilor sau caselor de
binefacere ale localităţii unde s-a comis faptul.
Iar dacă mijlocitorul va fi funcţionar, va pierde dreptul de a mai ocupa funcţiuni şi nu
va putea primi pensiune” 3 .
Traficul de influentă prevăzut şi pedepsit în art. 146 C.p.rom. nu este preluat din
Codul penal francez de la 1810, el fiind incriminat în Franţa abia prin legea de la 4 iulie
1889. 1
Realizarea unităţii naţionale, evoluţia vieţii social-economice româneşti, dezvoltarea
capitalismului în România au făcut necorespunzătoare legislaţia penală prezentată mai sus.
Ca urmare, la 17 martie 1936 a fost adoptat un nou Cod penal, intrat în vigoare la 1
ianuarie 1937. Acest cod incrimina traficul de influentă în art. 252, articol situat în Titlul III
din Partea specială "Crime şi delicte contra administraţiei publice", cap.II - "Delicte săvârşite
de funcţionari sau particulari".
Ceea ce a preocupat, în primul rând, pe legiuitor, atunci când a incriminat traficul de
influentă a fost tocmai necesitatea ca actele ce intră în atribuţiile funcţionarilor să nu fie
făcute sub influenta unor persoane interesate şi nici măcar să nu se lase o asemenea impresie.
Persoanele care speculează influenta lor, reală sau presupusă, asupra unui funcţionar,
discreditează serviciul din care face parte acesta, organizaţia căreia îi aparţine acel serviciu si,
în ultimă instanţă, chiar pe funcţionar, creând o stare de suspiciune în legătură cu
corectitudinea lui.

3
V.Dobrinoiu - op.cit. p.101
1
Paul I. Partion, M.I. Popadopolu, Codul penal adnotat, Editura Librãriei Socec&Comp S.A., Bucureşti, 1922

7
 S-a spus că "în anumite situaţii şi intr-o oarecare măsură", incriminarea traficului de
influentă "fereşte de daune materiale persoanele credule care s-ar putea lăsa induse în eroare”
2.
Aceasta este adevărat în fapt, fără a se putea ajunge de aici la concluzia că şi avutul
personal ar constitui în acest caz, chiar şi numai în mod subsidiar, obiectul ocrotirii penale.
Prin incriminarea traficului de influentă se apără prestigiul funcţionarilor, al organizaţiilor de
stat şi publice, nu însă şi patrimoniul cumpărătorilor de influentă, care, pentru a-si rezolva
problemele, se folosesc de mijloace ilicite. Aceasta rezultă din chiar dispoziţiile alin. 2 al art.
257 C. p., care dispune confiscarea banilor, bunurilor sau valorilor ce au fost întrebuinţate
pentru cumpărarea influentei.
Unele legislaţii străine asimilează traficul de influentă faptelor de mită, incriminându-
le laolaltă; altele fac o distincţie netă între aceste infracţiuni.
Codul nostru penal, adoptând acest ultim sistem, îl prevede în art. 257, care poartă
titlul marginal "traficul de influentă."

II. Elementele constitutive ale infracţiunii

8
 "traficul de influenţă"

Noţiune. Definiţie

Conform art. 257 alin. 1 C.p., constitue infractiunea de trafic de influentã "primirea
ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau
indirect pentru sine ori pentru altul, sãvârsitã de cãtre o persoanã care are influentã sau lasã
sã se creadã cã are influentã asupra unui functionar pentru a-l determina sã facã ori sã nu facã
un act ce intrã în atributiile sale de serviciu."

II. A. Obiectul infracţiunii

a) Obiectul juridic generic al infractiunii de trafic de influentã este format din relatiile
sociale care asigurã normala desfãsurare a activitãtii autoritãtilor publice, institutiilor publice
sau a altor persoane juridice de interes public sau privat.
b) Obiectul juridic special îl constitue relatiile sociale a cãror normalã desfãsurare
implicã combaterea si reprimarea faptelor acelor persoane care, speculând influenta lor pe
lângã un functionar public sau functionar, creazã o stare de neîncredere în legãturã cu
corectitudinea functionarilor, lãsând sã se creadã cã acestia ar putea fi corupti si determinati
sã facã sau sã nu facã acte ce intrã în atributiilor lor de serviciu.
c) Obiectul material la infractiunea de trafic de influentã lipseste. Bunurile sau
foloasele pretinse ori primite de fãptuitor nu sunt obiecte materiale ale infractiunii ci lucruri
date pentru sãvârsirea infractiunii.

II. B. Subiecţii infracţiunii

a) Subiectul activ al infractiunii de trafic de influentã poate fi orice persoanã care are
influentã sau lasã sã se creadã cã are influentã asupra unui functionar public sau functionar.
De regulã, se prevaleazã de influentã asupra unui functionar public sau functionar, persoanele
care sunt cunostinte, prieteni, rude cu functionarul.
1. In acest context se impune a fi lãmuritã situatia juridicã a cumpãrãtorului de trafic
de influentã.

9
 Codul nostru penal nu incrimineazã distinct fapta celui care cumparã influenta, asa
cum incrimineazã în mod autonom fapta celui care cumpãrã - dând mitã - serviciile unui
functioar.
Se impune întrebarea dacã nu cumva fapta acestuia constitue instigare la infractiunea
de trafic de influentã?
Profesorul Vintilã Dongoroz, combãtând aceastã tezã, aratã cã instigarea "constã în
urmãtoarea situatie ce implicã trei termeni; A determinã pe B pentru a comite un delict, sã-i
zicem C. In traficul de influentã, avem însã, cu totul altã situatie, în care termenul al treilea
lipseste." Intr-adevar, "A traficã cu B si acesta se oferã a-i realiza o afacere, care oricât de
veroasã ar fi, nu constitue însã un delict; A îsi face afacerile asa cum întelege, însã ordinea de
drept este vãtãmatã de atitudinea lui B, care îsi pune influenta în serviciul unor astfel de
afaceri. Ca urmare, legiuitorul a socotit cã e bine sã pedepseascã aceastã atitudine si a creat
traficul de influentã. Asadar, traficul de influentã nu constitue termenul C din situatia
privitoare la instigare, si unde nu este instigare nu poare fi nici instigator." 1
Subscriind la acest punct de vedere, se poate adãuga cã, acordând imunitate
cumpãrãtorului de influentã, legiuitorul a urmãrit sã determine denuntarea si deci,
sanctionarea faptelor - cu mult mai grave, cãci prin sãvârsirea lor se discrediteazã, în mod
nemijlocit, prestigiul functionarilor si al organizatiilor cãrora ei le apartin - comise de
traficantii de influentã.
2. Trebuie lãmuritã si pozitia juridicã a intermediarilor de care s-a folosit traficantul
de influentã, deoarece, conform art. 257 C.p., traficantul de influentã poate comite fapta si
indirect - ceea ce înseamnã cã intermediarul efectueazã el actiunile ce realizeazã elementul
material al infractiunii (primeste sau pretinde bani ori alte foloase, etc.). Astfel se pune
întrebarea dacã nu cumva fapta intermediarului trebuie sanctionatã ca act de autorat?.
2
In literatura juridicã s-a sustinut, pe baza unor argumente ce se impun prin logica
lor, cã intermediarul nu poate fi decât complice, iar în unele cazuri instigator. Prevãzâd
posibilitatea ca autorul sã efectueze actiunea tipicã a infractiunii si indirect, legea a pus
semnul egalitãtii între efectuarea acestei actiuni printr-o persoanã interpusã, cu sãvârsirea ei
de cãtre functionar. Asadar, desi prin activitatea sa, intermediarul înfãptueste chiar actiunea
constitutivã (primeste, pretinde etc.) a infractiunii de trafic de influentã, aceastã activitate
fiind prin vointa legii fapta autorului, nu poate fi caracterizatã, în ceea ce îl priveste pe
intermediar, decât ca act de ajutor, deci complicitate.
1
V.Dongonoz, Despre traficul de influenţã, Bucureşti, 1922, p.21-22
2
Trib. Supr., Secţ. pen., dec. nr. 1485/1985, C.D./1985, p. 318

10
 In cazul în care cel care a conceput sãvârsirea infractiunii este chiar intermediarul -
care l-a determinat pe autor sã comitã cu ajutorul lui - atunci, în persoana intermediarului, se
vor cumula calitãtile de instigator si complice, dar, întrucât instigarea absoarbe complicitatea,
el va rãspunde numai pentru instigare.
3. O altã categorie de persoane a cãror pozitie juridicã se impune a fi precizatã este
aceea a intermediarilor de care s-a folosit cumpãrãtorul de influentã.
In literatura juridicã s-a afirmat cã: "sunt complici toate persoanele interpuse între
infractor si persoana care dã, oferã sau promite foloasele, dacã au actionat cu intentia de a
înlesni sãvârsirea infractiunii" 1 . Nu stim dacã aceastã afirmatie vizeazã doar pe intermediarii
de care s-a folosit traficantul de influentã sau si pe cei folositi de cumpãrãtorul de influentã.
Dar, în ipoteza cã ea se referã la ambele categorii de intermediari, ce argumente ar putea fi
aduse în sprijinul punctului de vedere exprimat, în mãsura în care îi priveste pe cei din urmã?
Este evident cã, dacã intermediarul a actionat la cerea si în interesul cumpãrãtorului
de influentã, el nu poartã nici o rãspundere în raport cu fapta acestuia, care nu este
infractiune. Nu este mai putin adevãrat cã lucrând pentru cumpãrãtorul de influentã,
intermediarul a cunoscut activitatea autorului traficului de influentã si a prevãzut rezultatul ei
socialmente periculos (starea de pericol pentru activitatea organizatiilor de stat si publice si
buna reputatie a functionarilor); de asemenea, el a avut cunstintã cã, prin activitatea sa,
contribuie la traficarea, de cãtre autor, a influentei sale - implicit si la producerea rezultatului,
pe care, chiar dacã nu l-a dorit,
l-a acceptat - si totusi a voit sã desfãsoare acea activitate. Ori, în aceste conditii, actiunea
intermediarului, desi pusã în serviciul cumpãrãtorului de influentã, prezintã toate trãsãturile,
obiective si subiective, ale complicitãtii la infractiunea de trafic de influentã.
In practicã s-a decis, în acest sens, cã fapta unei persoane care, îndeplinind functia de
instructor la o scoalã de soferi amatori, a primit de la o altã persoanã, pe care o pregãtise
pentru examenul de conducere, o sumã de bani, spre a o preda altui inculpat care urma sã-i
faciliteze, prin cunostintele sale, reusita la acel examen, constitue complicitate la infractiunea
de trafic de influentã. 2
Existã însã temeri pentru a se putea sustine si punctul de vedere contrar, anume, acela
cã intermediarii de care s-a folosit cumpãrãtorul de influentã nu pot avea calitatea de
participanti la sãvârsirea infractiunii de trafic de influentã.

1
Gh. Dãrângã, D. Lucinescu, Comentariu în lucrarea colectivã Codul penal al R.S.R. comentat şi adnotat.
Partea specialã vol.III, Editura ªtiinţificã şi Enciclopedicã, Bucureşti, 1975, p.163
2
Trib. Supr., Secţ. pen., dec. nr. 322/1981,C.D./1985

11
 Persoanele la serviciile cãrora recurge cumpãrãtorul de influentã pentru a oferi sau
promite daruri ori alte foloase, se poate argumenta cã înteleg sã lucreze în numele acestuia,
sã-l ajute pe el, iar nu pe autor, în realizarea scopurilor sale; ori din moment ce cumpãrãtorul
de influentã nu comite nici o infractiune, nici persoana care îl ajutã sau îl determinã nu poate
suporta rãspunderea ce incumbã participantilor, cãci unde nu existã infractiune, nu existã nici
participatie, sub nici una din modalitãtile sale.
Pe de altã parte, activitatea cumpãrãtorului de influentã, chiar dacã nu e susceptibilã
de a fi caracterizatã drept instigare, constitue oricum o contributie la sãvârsirea traficului de
influentã, dar, cu toate acestea, ea nu este sanctionatã nici ca si complicitate la comiterea
acestei infractiuni; ori dacã cumparatorul de influentã nu rãspunde pentru complicitate, ar fi
inechitabil ca rãspunderea aferentã complicitãtii sã fie atribuitã celui care, prin activitatea sa
urmãreste sã dea ajutor acestuia pentru a cumpãra influenta socotitã de el necesarã.
4. In final, trebuie clarificatã situatia functionarului sau a altui salariat fatã de care
autorul are sau lasã sã se creadã cã are influentã.
Pozitia acestuia e susceptibilã de caracterizãri diferite, în raport cu unele ipoteze ce se
pot ivi.
-- Functionarul nu a stiut cã autorul s-a prevalat de influenta pe care o are sau a lãsat
sã se creadã cã o are asupra lui, dar a cedat interventiei acestuia si a efectuat actul de serviciu
vizat de traficul de influentã; în aceastã situatie, functionarul - neavând cunostintã de
sãvârsirea infractiunii de trafic de influentã - nu poate fi considerat participant la aceastã
infractiune.
Dacã, prin efectuarea actului, functionarul a încãlcat vreo îndatorire de serviciu si,
astfel a cauzat vreuna din urmãrile prevãzute în art. 246-248 C.p., sãvârsind infractiunea de
abuz în serviciu, sau dacã a comis o altã infractiune, el poate fi tras la rãspundere pentru
aceste infractiuni, în calitate de autor.
De asemenea, dacã în vederea efectuãrii actului, functionarul a pretins sau primit bani
ori alte foloase, sau a acceptat ori nu a respins promisiunea unor foloase, el se face vinovat de
comiterea infractiunii de luare de mitã, în calitate de autor.
-- Functionarul ori alt salariat a stiut cã autorul se prevaleazã de influenta realã sau
presupusã asupra lui si, prin comportarea sa, i-a înlesnit primirea folosului, fãrã a ceda însã
interventiei si a îndeplini actul de serviciu dorit; în acestã situatie - având reprezentarea faptei
comise de traficantul de influentã, inclusiv rezultatul ei, si ajutând constient la sãvârsirea sa -
el este complice la infractiunea de trafic de influentã.

12
 -- Functionarul sau alt salariat a cunoscut cã autorul traficã influenta realã sau
presupusã ce ar avea asupra lui si, pentru a-l ajuta sã primeascã folosul, a efectuat actul
solicitat; în acest caz existã, de asemenea, complicitate la infractiunea de trafic de influentã,
eventual în concurs real cu infractiunea de luare de mitã (dacã, pentru a efectua actul,
functionarul a pretins sau a primit bani ori alte foloase, ori a acceptat sau nu a respins
promisiunea unor foloase), sau cu aceea de abuz în serviciu (dacã actul a fost efectuat cu
încãlcarea îndatoririlor de serviciu si a cauzat vreuna din urmãrile specifice acestei
infractiuni), ori cu altã infractiune (dacã, dând curs interventiei, a comis o faptã penalã).
b) Subiectul pasiv al infractiunii de trafic de influentã este, în principal, organul de
stat, institutia publicã sau orice altã persoanã juridicã în al cãrui serviciu se gãseste
functionarul pentru a cãrui influentare fãptuitorul primeste ori pretinde foloase sau acceptã
daruri, iar în secundar, functionarul public sau functionarul în ale cãrui atributii de serviciu
întrã efectuarea unui act pentru care este real interesatã persoana cãreia i se promite
interventia si asupra cãruia fapta aruncã suspiciune.

II. C. Latura obiectivă

Latura obiectivã a infractiunii de trafic de influentã este alcatuitã din:

- element material;
- urmarea imediatã;
- legãtura de cauzalitate.

II. C1. Elementul material

Elementul material al infractiunii de trafic de influentã constã în traficarea influentei

de cãtre o persoanã care are influentã sau lasã sã se creadã cã are influentã asupra unui
functionar sau alt salariat.
Infractiunea de trafic de influentã este o infractiune cu continuturi alternative,
elementul material realizându-se prin:
- pretinderea de la o persoanã interesatã a unei sume de bani sau a unui folos, pentru a
interveni pe lângã un functionar asupra cãruia subiectul are sau lasã sã se creadã cã are
influentã;

13
 - primirea de la o persoanã interesatã în acelasi scop, a unei sume de bani sau a altor
foloase;
- acceptarea de promisiuni fãcute în scopul mentionat de cãtre persoana interesatã;
- acceptarea de daruri, oferite în vederea realizãrii aceleiasi finalitãti de persoana
interesatã.
Toate aceste modalitãti sunt alternative.
Datoritã interdependentei care existã între aceste continuturi alternative ale
infractiunii, faptele prin care se concretizeazã douã sau chiar toate actiunile (pretinderea,
primirea, acceptarea) sãvârsite de aceeasi persoanã, chiar la intervale de timp diferite,
reprezintã în ansamblu, o unitate infractionalã naturalã. 1
Astfel, prezintã relevantã penalã nu numai activitatea de pretindere a foloaselor, de
acceptare a promisiunilor prin care infractiunea de trafic de influentã se poate socoti realizatã
ci si activitatea ulterioarã de primire efectivã a foloaselor pretinse sau promise deoarece toate
împreunã alcãtuiesc o unitate infractionalã naturalã.
In textul art. 257 C.p., dupã expresia "alte foloase" nu a fost necesar sã se adauge
cuvintele "care nu i se cuvin", asa cum este prevãzut în art. 254 C.p. sau cuvântul
"necuvenite" ca în textul art. 256 C.p., deoarece în cazul infractiunii de trafic de influentã
folosul este întotdeauna necuvenit, nefiind de conceput ca unei persoane particulare sã i se
cuvinã o retributie legalã pentru interventia sa, realã sau presupusã, pe lângã un functionar
sau alt salariat în scopul ca acesta sã facã, sau sã nu facã un act ce intrã în atributiile sale de
serviciu.
Pentru existenta infractiunii nu intereseazã dacã interventia pe lângã un functionar sau
alt salariat s-a produs sau nu, nici dacã prin interventia realã sau presupusã se urmãreste
determinarea unei actiuni licite - de exemplu, efectuarea corectã de cãtre un functionar sau alt
salariat a unei actiuni ce intrã în atributiile sale de serviciu - sau ilicite - de exemplu,
efectuarea incorectã a actului - ori determinarea unei infractiuni ilicite - de exemplu,
neîndeplinirea unei îndatoriri de serviciu.
Prin incriminarea faptei de trafic de influentã s-a urmãrit combaterea scopului urmãrit
de infractor nu sub aspectul rezultatului ci sub aspectul modului în care se face traficarea de
influentã. Influenta realã sau presupusã este studiatã ca un mod de sãvârsire a actiunii de
traficare.

1
Trib. Supr., Secţ. pen., dec. 4748/1972, R.R.D. nr. 8/1973

14
 Totusi, la individualizarea pedepsei se va tine seama de faptul cã interventia s-a
exercitat asupra functionarului sau altui salariat precum si de faptul dacã infractorul a urmãrit
realizarea unei actiuni sau inactiuni licite ori ilicite.
A primi bani sau alte foloase înseamnã preluarea de cãtre fãptuitor a unei sume de
bani, a unui bun, iar a pretinde bani sau alte foloase înseamnã formularea de cãtre fãptuitor,
în mod expres sau tacit, a cererii de a i se da o sumã de bani, un bun sau alte foloase.
Deci, initiativa comiterii infractiunii poate porni de la fãptuitor atunci cãnd el
pretinde bani sau alte foloase de la persoana care are un interes si vrea sã cumpere favoarea
unui functionar sau alt salariat precum si în cazul în care fãptuitorul primeste banii sau
foloasele oferite de cel interesat ori acceptã promisiunile sau darurile fãcute de acesta. Astfel,
fapta de a fi pretins, care apartine fãptuitorului este suficientã pentru existenta infractiunii. In
cazul în care initiativa apartine tertului interesat, materializatã prin oferirea sau promisiunea
de bani sau alte foloase, nu este suficientã oferta sau promisiunea acestuia ci este necesarã si
primirea banilor sau a foloaselor oferite sau acceptarea promisiunii sau a darurilor, de cãtre
traficantul de influentã.
Aceastã distinctie este logicã si juridicã deoarece prima conditie într-o infractiune este
de a se fi trecut la acte de executie; ori din moment ce traficantul cere sau insistã sã i se
promitã, intrã deja în domeniul actelor de executie, deci rezultã cã infractiunea existã. Din
contrã, atunci când i se oferã sau i se promite traficantului fãrã ca acesta sã fi cerut, nu
suntem în domeniul actelor de executie decât în clipa în care se presteazã ceea ce s-a oferit
sau promis. In practica judiciarã s-a decis cã existã trafic de influentã si atunci cãnd
fãptuitorul a pretins o sumã de bani cu imprumut, pentru a interveni pe lângã un functionar
ca sã rezolve cererea solicitantului.
Tot în practica judiciarã s-a decis cã în situatia în care traficul de influentã s-a sãvârsit
prin pretinderea unei sume de bani cât si prin primirea ulterioarã a sumei pretinse, nu sunt
aplicabile dispozitiile art. 41 C.p. referitoare la infractiunea continuatã 1 .

De exemplu, prin Sentinta penalã nr. 233/1 iunie 1970 Trib. Jud. Bihor a condamnat
pe inculpatul C.T. la 1 an si 6 luni închisoare pentru infractiunea de trafic de influentã
prevãzutã în art. 257 C.p., înlãturând aplicarea art. 41 alin. 2 si art. 34 C.p.

1
Dec. nr. 3442/1973 a Trib. Sup., repertoriu de V. Popodopol şi M. Popovici, Consideraţii asupra
infracţiunilor cu conţinuturi alternarive în R.R.D. nr. 8/1967, p.78

15
 In sarcina inculpatului, instanta a retinut, cã s-a oferit sã-i obtinã lui M.A. un ordin de
repartizare pentru locuinta acestuia prin intermediul unui prieten al sãu, anume C, care lucra
la S.G.L. Oradea. In acest scop, inculpatul a pretins lui M.A. suma de 1500 lei, iar la 22
august 1969 o altã sumã de 800 lei, restul sumei în valoare de 200 lei namaifiind plãtit
deoarece M.A. s-a convins cã inculpatul nu-i mai poate obtine ordinul de repartizare.
Instanta a considerat cã infractiunea de trafic de influentã s-a consumat prin
pretinderea sumei de 1500 lei, iar efectuarea plãtilor ulterior nu ar avea relevantã si în
consecintã fapta sãvârsitã nu are caracter de continuitate în sensul dispozitiilor art. 41 alin. 2
C.p..
Prin recursul declarat de Procuratura Judeteanã Bihor se sustine cã prima instantã a
gresit înlãturând aplicarea dispozitiilor art. 41 alin. 2, art. 42 si 34 C.p. deoarece inculpatul a
sãvârsit o infractiune continuatã. Recursul este întemeiat însã, nu pentru motivele invocate.
Astfel, art. 257 C.p. prevede modalitãti diferite de sãvârsire a infractiunii de trafic de
influentã si anume, primirea sau pretinderea de bani sau foloase ori acceptarea de promisiuni
sau de daruri. Prin sãvârsirea oricãrei dintre aceste trei fapte, în vederea determinãrii unui
functionar sã facã sau sã nu facã un act ce intrã în atributiile sale, se realizeazã trãsãturile
caracteristice ale infractiunii de trafic de influentã.
In spetã, inculpatul a sãvârsit infractiunea imputatã nu numai prin pretinderea unor
sume de bani ci si prin primirea acestora, deci faptele sale întrunesc trãsãturile a douã din
cele trei modalitãti prevãzute de textul citat. Astfel, inculpatul a sãvârsit fapta atât prin
pretinderea sumei de 1500 lei de la M.A. cât si prin primirea banilor, neputându-se sustine
cã, întrucât ne aflãm în prezenta a douã modalitãti de comitere a infractiunii, s-a sãvârsit o
infractiune continuatã sau complexã în sensul dispozitiilor art. 41 C.p. ori un concurs de
infractiuni. In spetã, întrucât a sãvârsit fapta care constitue douã dintre modalitatile
mentionate, iar acestea se referã la aceeasi sumã de bani, predatã în vederea realizãrii
aceluiasi scop, s-a comis o singurã infractiune de trafic de influentã al cãrei continut s-a
1
realizat nu numai prin pretinderea dar si prin primirea sumei pretinse.
Fapta, în oricare din modalitãtile prevãzute de lege, poate fi sãvârsitã direct, adicã
nemijlocit, de cãtre fãptuitor, sau indirect, adicã printr-o persoanã intermediarã.
Prin acest element introdus de legiuitor s-a urmãrit realizarea unei legãturi între trafic
si influentã. De aceea, legiuitorul prin text a prevãzut faptul cã darurile sau foloasele sã fie
pretinse sau primite în numele celui ce va uza de influenta sa. Dacã persoana care cumpãrã

1
Dec. nr. 4094/1971 a Trib. Supr., C.D. /1971, p.364

16
influenta este cea care recurge la serviciile unui intermediar, acest intermediar nu rãspunde
penal, dupã cum nu rãspunde nici persoana în numele cãruia actioneazã.
Persoana intermediarã nu poate rãspunde penal în calitate de complice în momentul în
care autorul a pretins un anumit folos, pentru a determina un functionar sã facã un act, ce
intrã în atributiile sale de serviciu, iar persoana intermediarã primeste ea folosul în locul
autorului, fiind angajatã în acest fel la realizarea uneia dintre continuturile alternative ale
infractiunii.
Astfel, în practica instantelor noastre judecãtoresti printr-o hotãrâre penalã datã de
prima instantã au fost condamnati pentru infractiunea de trafic de influentã inculpatii T.G. si
M.I., primul în calitate de autor al infractiunii iar cel de-al doilea în calitate de complice.
In sarcina autorului s-au retinut sãvârsirea a douã modalitãti de realizare a
elementului material al infractiunii de trafic de influentã si anume: pretinderea de bani sau
alte foloase precum si acceptarea de promisiuni, de daruri de la o persoanã care avea calitatea
de pârât într-un proces de stabilire a paternitãtii. In spetã, inculpatul T.G. i-a promis acestei
terte persoane cã va interveni la institutul de medicinã legalã "Dr. Mina Minovici" prin
intermediul unei cunostinte în vederea obtinerii unei expertize ale cãrei concluzii sã-i fie
favorabile pârâtului. In acest scop i-a cerut pârâtului suma de 5000 lei.
In sarcina inculpatului M.I. s-a retinut faptul cã fiind încunostiintat de cãtre T.G.
asupra situatiei a consimtit sã-l ajute, în care scop s-a întâlnit cu pârâtul de la care a primit
suma de 5000 lei din care a retinut pentru sine 2000 lei. Expertiza medico-legalã a fost fãcutã
corect, astfel, pârâtul fiind declarat de cãtre prima instantã tatãl copilului. Inculpatul T.G. îl
sfãtuieste pe pârât sã facã recurs si sã cearã acceptarea de cãtre instantã a unei expertize
pretinzând totodatã si o nouã sumã de 2000 lei. Inculpatul M.I. aflând despre aceastã situatie
se deplaseazã la domiciliul pârâtului unde obtine suma de 2000 lei, pe care însã îi retine
pentru sine.
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs Procuratura Judeteanã si cei doi
inculpati.
Retinem cã, în cazul inculpatului T.G., hotãrârea primei instante a fost corectã,
deoarece infractiunea de trafic de influentã este o infractiune cu continuturi alternative, ea
realizându-se prin primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase, ori prin acceptarea de
promisiuni, de daruri, direct sau indirect, în vederea determinarii unui functionar - pe lângã
care subiectul are influentã ori lasã sã se înteleagã cã are influentã - sã facã ori sã nu facã un
act ce intrã în atributiile sale de serviciu.

17
 Am reluat continutul infractiunii de trafic de influentã, deoarece în spetã inculpatul
T.G. a sãvârsit infractiunea chiar din momentul pretinderii banilor, actiune urmatã apoi de
primirea indirectã a acestora prin intermediul coinculpatului M.I.
Un alt argument, în sustinerea acestei hotãrâri, ar fi si acela cã indiferent care ar fi
faptele prin care se concretizeazã douã sau chiar toate formele de executare a elementului
material al infractiunii, sãvârsite chiar la intervale de timp diferite, dar în cadrul aleeasi
rezolutii infractionale, reprezintã în ansamblul lor acte de executare a infractiunii.
Ca urmare, în spetã, actele de cooperare ale inculpatului M.I. la realizarea primirii
banilor, nu reprezintã o infractiune corelativã autonomã de tãinuire, ci un act de participare,
cãci la data sãvârsirii lor infractiunea de trafic de influentã nu se epuizase, asa cum gresit se
sustine prin motivul de recurs invocat de inculpatul M.I.
Faptele inculpatului M.I., care actionând în calitate de intermediar a efectuat
activitãtile materiale de luare si transmitere a banilor, nu constitue însã nici acte de executare
ale infractiunii de trafic de influentã, deci de coautorat - dupã cum se afirmã în recursul
procuraturii - ci doar un ajutor dat coinculpatului. Aceste acte materiale sub aspectul
caracterizarii lor juridice au valoarea unor acte de participatie secundare, de complicitate.
Aceastã motivare se sustine si pe faptul cã potrivit art. 257 C.p., autor sau coautor al
infractiunii poate fi numai o persoanã care are influentã sau lasã sã se înteleagã cã are
influentã asupra unui functionar. Ori inculpatul M.I., niciodatã nu s-a prevalat de o asemenea
influentã spre a putea sãvârsi în calitate de autor acestã infractiune.
Cu privire la ultima faptã sãvârsitã de inculpatul M.I., aceea de luare a celor 2000 lei
de la pãrât, atât Procuratra cât si inculpatul au sustinut corect în recurs cã aceastã faptã nu
constitue complicitate la infractiunea de trafic de influentã, ci la infractiunea de înselãciune.
Aceastã hotãrâre este motivatã prin probele aduse în instantã, de unde reiese cã
inculpatul M.I. aflând despre întelegerea intervenitã între pãrât si inculpatul T.G., a mers din
proprie initiativã la domiciliul pârâtului unde prin inducere în eroare
l-a determinat pe acesta sã-i remitã suma de 2000 lei. In ceea ce priveste suma arãtatã,
retinem cã inculpatul M.I. a desfãsurat o activitate autonomã atât din punct de vedere
obiectiv cât si subiectiv, nelegatã de infractiunea de trafic de influentã. 1
Pentru existenta infractiunii de trafic de influentã nu este necesar ca inculpatul sã
indice nominal functionarul pe lângã care pretinde cã ar avea trecere, dacã din continutul

1
Trib. Supr., Secţ. pen., dec. nr. 478/1972, R.R.D. nr. 8/1973

18
celor afirmate de el se desprinde competenta acelui functionar de a dispune în legãturã cu
actul referitor la care se face traficul de influentã. 2
Practica judiciarã, printr-o decizie a Tribunalului Suprem a considerat cã fapta unei
persoane care - prevalându-se de împrejurarea cã era încadratã în muncã la un trust de
constructii pe lângã care functiona o scoalã profesionalã - prin afirmatiile sale a creat mai
multor persoane convingerea cã are influentã pe lângã membrii comisiei de examinare si le
va asigura promovarea copiilor la examenul de admitere, în schimbul unor sume de bani,
constitue infractiunea de trafic de influentã, chiar dacã ea nu a precizat numele persoanelor
pe lângã care îsi va exercita influenta, deoarece pentru existenta acestei infractiuni nu sunt
necesare asemenea percizãri, în spetã fiind suficientã numai referirea la persoana
presedintelui si a membrilor comisiei.3

Intr-o altã cauzã, instanta supremã a decis cã fapta inculpatului de a fi pretins cã

anumite persoane, cunoscute de el, pot face sã se reducã de cãtre instanta judecatoreascã
competentã, suma de bani pe care cineva a fost obligat sã o plãteascã în baza Legii 18/1968 si
de a fi obtinut astfel, de la aceasta un folos material, constitue infractiunea de trafic de
influentã, deoarece, pentru existenta
infractiunii sus mentionate, nu este necesar ca inculpatul sã indice nominal functionarul pe
lângã care pretinde cã are trecere, dacã din continutul celor afirmate de el se desprinde
competenta acelui functionar de a dispune în legãturã cu actul referitor la care se traficã
influenta.1
Jurisprudenta strãinã a îmbrãtisat acelasi punct de vedere, stabilind cã pentru existenta
infractiunii de trafic de influentã, nu este obligatoriu ca persoana pe lângã care se va
interveni sã fie explicit arãtatã, ci este sufucient sã se lase a se întelege, fãrã dificultate care
ar fi aceastã persoanã. 2
Mai mult, poate exista trafic de influentã nu numai când infractorul nu a nominalizat
persoana pe lângã care are influentã realã sau presupusã, dar si atunci când atribuie
functionarului un nume fictiv. Nu are nici o relevantã dacã fãptuitorul a atribuit sau nu vreun

2
Trib. Supr., Secţ. pen., dec. nr. 330/1971, R.R.D. nr. 11/1971
3
Trib. Supr., Secţ. pen., dec. nr. 19/1973, R.R.D. 2/1974
1
Trib. Supr., Secţ. pen., dec. nr. 330/1971, R.R.D. 11/1971
2
Cos. Ital. III, decizia din 5 decembrie 1939 în Codul penal al R.P.R. adnotat de V. Popadopol şi alţii,
Bucureşti
1948, p.334

19
nume functionarului pe lângã care s-a prevalat, cã are trecere sau influentã realã sau
presupusã si nici dacã numele atribuit este real sau fictiv. 3
Astefel, în spetã, în sarcina inculpatului P.T. având calitatea de executor judecatoresc,
s-a adus faptul cã prevalându-se de trecrea si influenta sa realã pe lângã salariatii din justitie,
a primit o sumã de bani de la numitul S.S., sub pretext cã trebuie sã cumpere favoarea unui
procuror, cu nume oarecare, care cerceta o cauzã penalã în care era implicat numitul S.S..
Uneori, este posibil - mai ales când fapta se sãvârseste prin intermediar - sã nu se
precizeze în nici un mod, nici mãcar indirect, persoana functionarului pe lângã care urmeazã
a se face interventia.
In legaturã cu acestã posibilitate, în literatura de specialitate, s-a spus cã: "dacã, în
momentul în care se pretinde sau se primesc darurile pentru a interveni, nu se precizeazã, nici
în mod indirect cel putin, persoana functionarului pe lângã care se va interveni, atunci
delictul rãmâne în stare de tentativã, momentul consumãrii deplasându-se pânã în momentul
când interventia a avut loc si când în mod implicit se determinã si persoana functionarului."
Acest punct de vedere este însã discutabil. Conform art. 20 C.p., tentativa constã în
punerea în executare a hotãrârii de a sãvârsi infractiunea, executare care a fost însã întreruptã
sau nu si-a produs efectul. In cazul mai sus arãtat nu existã însã nici una din aceste situatii.
Fiind de esenta traficului de influentã ca subiectul sã aibã influentã sau sã lase sã se
creadã cã are influentã asupra unui functionar competent sã efectueze sau sã nu efectueze
actul dorit, rezultã cã, dacã nu s-a precizat mãcar indirect care este functionarul vizat, nu
poate fi vorba nici de tentativã la infractiunea de trafic de influentã.
Inr-adevar, chiar si în cazul tentativei la aceastã infractiune trebuie sã fie îndeplinitã
conditia prevalãrii de influentã, ori aceastã prevalare trebuie sã vizeze neapãrat un functionar
determinat sau cel putin determinabil. Tentativa, dupã cum se stie, este o formã imperfectã a
infractiunii consumate, dar imperfectiunea nu derivã din neîndeplinirea în concret a unei
conditii esentiale prevãzute în textul de incriminare, ci din întreruperea actiunii sau din
rãmânerea ei fãrã efect; nici una din aceste situatii nu se intâlneste în ipoteza supusã
examinãrii.
In concluzie, dacã autorul a pretins sau a primit foloase neindicând functionarul pe
lângã care va interveni, sau cel putin autoritatea, serviciul ori actul în vederea cãruia va uza
de influenta sa, nu ne aflãm în sfera traficului de influentã, nici mãcãr în faza tentativei,
nefiind îndeplinitã conditia prevalãrii de influentã realã sau presupusã pe lângã un functionar.

3
Trib. Supr., Secţ. pen., dec. nr. 3026/1967, R.R.D. 31/1968, p. 10

20
Aceasta nu înseamnã, desigur, cã fapta iese întotdeauna din sfera ilicitului penal; ea poate fi
retinutã ca înselãciune în dauna avutului personal, atunci când sunt întrunite si celelalte
elemente specifice.
Pentru existenta infractiunii este necesar ca fãptuitorul sã aibã sau sã lase sã se creadã
cã are influentã asupra unui functionar. A avea influentã asupra unui functionar înseamnã a
avea trecere, a se bucura în mod real de încrederea acelui functionar, a fi intr-adevar în
raporturi bune cu acesta.
Fãptuitorul lasã sã se înteleagã cã are influentã asupra unui functionar atunci când,
fãrã a avea trecere pe lângã acel functionar, creazã persoanei falsa credintã cã s-ar bucura de
acestã trecere.
Deasemenea, aceastã expresie vizeazã si situatia în care autorul nu dezminte
afirmatiile altora sau credinta celui interesat cu privire la influentã - în realitate inexistentã -
pe care el ar avea-o asupra unui functionar sau alt salariat. In situatiile de acest fel, când
fãptuitorul lasã sã se creadã cã are influentã, desi nu are, este vorba si de o inducere în eroare,
de o înselãciune pe care însã traficul de influentã o absoarbe în continutul sãu, întrucât prin
incriminare s-a urmãrit cu precãdere ocrotirea prestigiului organizatiilor publice si al
functionarilor sau altor salariati, care asigurã desfãsurarea activitãtii acestora.
Tribunalul Suprem a statuat în acest sens, cã fapta unei inculpate de a se fi prevalat de
o influentã presupusã asupra procurorului sef, dar pe care în realitate nu o avea, primind
4000 lei pentru interventia ce o va face pe lângã acesta, constitue numai infractiunea de trafic
de influentã, desi cuprinde si elementele înselãciunii.1
Prevalându-se de o influentã realã sau presupusã asupra functionarului, fãptuitorul
trebuie sã promitã cã va interveni la acel functionar pentru ca acesta sã facã sau sã nu facã un
act ce intrã în atributiile sale de serviciu. Prin urmare, actul pentru care se promite interventia
trebuie sã fie un act ce intrã în atributiile de serviciu ale functionarului. Mergând cu
rationamentul mai departe putem spune cã pentru existenta infractiunii de trafic de influentã
este necesar ca organul sau organizatia din care face parte functionarul asupra cãruia autorul
pretinde cã are influentã, sã fie competent a efectua actul în vederea cãruia se traficã
influenta.1
Practica judiciarã s-a pronuntat în acest sens. Astfel, s-a decis cã nu constitue trafic de
influentã fapta unei persoane de a fi primit o sumã de bani pentru a determina organele de
procuraturã si de politie la care avea persoana sa obligat sã intervinã, prevalându-se de o
1
Trib. Supr., Col. Pen., dec. 1244/1961, C.D./1962, p. 467
1
G. Antoniu, notã la sentinţa penalã 126/1971 a Trib. Bihor, în R.R.D. 6/1973, p.150

21
presupusã influentã, pentru cã nu erau competente sã punã în executare hotãrârea
judecãtoreascã respectivã (care, de altfel nici nu era definitivã) astfel cã, nefiind îndeplinitã
cerinta esentialã mentionatã, recalificarea faptei din trafic de influentã în înselãciune, s-a
impus ca fiind singura solutie legalã.2
In altã spetã, s-a statuat cã fapta inculpatului de a fi pretins si primit de la o persoanã
suma de 2100 lei, pentru ca printr-un prieten al sãu de la politie, care lucreazã la evidenta
populatiei, sã-i obtinã stabilirea domiciuliului în orasul Brasov, constitue infractiunea de
trafic de influentã, deoarece chiar dacã la înfaptuirea actului dorit de acea persoanã concurau
si alte organe, este de necontestat cã si politia avea, potrivit legii, atributii în legaturã cu
stabilirea domiciliului. 3
Dacã nu se poate concepe cã un functionar care nu este competent sã efectueze actul
solicitat, sã sãvârseascã infractiunea de trafic de influentã, nu putem spune cã functionarul
care nu are în exclusivitate atributia de a îndeplini acel act, adicã are numai anumite sarcini
concrete de executie în legaturã cu efectuarea actului, alãturi de alt functionar, nu poate
sãvârsi infractiunea.
Astfel, de exemplu, printr-o decizie a Tribunalului Judetean Neamt, s-a hotãrât cã se
face nevinovat de sãvârsirea infractiunii de trafic de influentã inculpatul care a solicitat si
obtinut de la mai multe persoane, diferite sume de bani, promitându-le cã prin intermediul
cunostintelor sale din cadrul Consiliului Popular - un functionar din cadrul Serviciului de
evidentã a fondului locativ si secretarul Comitetului Executiv al Consiliului Popular - le va
înlesni repartizarea unor locuinte. Desi, conform prevederilor Legii nr.5/1973, decizia cu
privire la atribuirea unei suprafete locative se ia, în principal, de Consiliul oamenilor muncii,
din fiecare unitate, existã totusi situatii (cazul suprafetelor locative disponibile) în care o
asemenea decizie este luatã de Comitetul Executiv al Consiliului Popular. Ori - motiveazã
Tribunalul Judetean - cum în situatiile de acest fel decizia se adoptã pe baza documentatiei si
a altor lucrãri întocmite de functionarii Consiliului Popular, este incontestabil cã un
functionar la serviciul de evidentã a spatiului locativ si cu atât mai mult secretarul
Comitetului Executiv al Consiliului Popular au posibilitatea sã contribuie, prin formularea de
propuneri cãtre Comitetul Executiv la satisfacerea cererii de repartizare a unei suprafete
locative. 4

2
Trib. Supr., Secţ. pen., dec. 40/1970, R.R.D. 7/1970, p.167
3
Trib. Jud. Braşov, dec. pen. 150/1976 nepublicatã
4
Trib. Jud. Neamţ, dec. pen. 555/1979, R.R.D. 12/1980, p.68

22
 In legãturã cu conditia examinatã, Tribunalul Suprem a decis cã pentru existenta
infractiunii de trafic de influentã este necesar nu numai ca influenta de care se prevaleazã
subiectul activ sã se refere la un act ce intrã în atributiile de serviciu ale functionarului ci si
ca persoana careia i se promite interventia sã aibã un interes real - legitim sau nelegitim în
legãturã cu acel act, dacã acest interes nu existã sau este imaginar, fapta nu se poate încadra
în dispozitiile art. 257 C.p. - întrucât lipseste obiectul interventiei implicat în sãvârsirea
traficului de influentã, dar poate constitui fie infractiunea de înselãciune, fie aceea de santaj,
în functie de manoperele folosite de autor în scopul obtinerii folosului material injust. 1
In speta în care s-a pronuntat aceastã solutie de principiu, este vorba de o inculpatã -
condamnatã pentru trafic de influentã - care s-a prezentat la un medic ginecolog si
informându-l cã împotriva lui sunt mai multe declaratii la politie din care rezultã cã a
efectuat întreruperi de sarcinã, i-a pretins o sumã de bani, spre a interveni pe lângã sotul ei
pentru a nu porni cercetarile împotriva lui.
Tribunalul suprem admitând recursul declarat de inculpatã, a casat sentinta de
condamnare, pentru motivul cã prima instantã neavând rol activ, nu a solicitat relatii de la
organele de politie, în sensul cã împotriva medicului au existat, într-adevãr, la data sãvârsirii
faptei, reclamatii, denunturi sau eventual o altã sesizare, deoarece, numai în caz afirmativ -
existând un interes real pentru efectuarea actului în vederea cãruia se solicita interventia -
fapta inculpatei ar putea fi încadratã în art. 257 C.p. si nu în alt text al legii penale.
Referitor la aceeasi conditie se pune si problema dacã pentru a exista trafic de
influentã este necesar ca actul de serviciu a cãrui efectuare se urmãreste prin interventia
promisã sã fie un act ilicit sau el poate fi si un act licit.
In aceastã problemã s-au sustinut douã opinii:
- prima opinie sustinutã de unii autori sub influenta Codului penal din 1864 aratã cã
trebuie sã facã deosebire între interventia care are ca scop un act legal si drept, când nu se
aduce o atingere bunului mers al treburilor publice si fapta iese din preocupãrile legiuitorului
si interventia care tinde la un act nelegitim abuziv si prejudiciabil, când suntem în plin trafic
de influentã.
In vederea sustinerii acestei opinii, profesorul Vintilã Dongoroz pune întrebarea:
"Cum putem distinge traficul de influentã de mandatul plãtit, când este vorba de acte perfect
legale?"

1
Trib. Supr., Secţ. pen., dec. nr. 2287/1970, R.R.D. 9/1970, p. 160

23
 In conceptia domniei sale, proportia în care se întâlneste ideea de mandat cu ideea de
influentã este o chestiune de fapt, aceastã proportie stabilindu-se dupã mai multe criterii.
Aceastã chestiune de fapt nefiind în afara legii, va trebui sã fie supusã legii, conceptul
continut de însãsi legea care urmeazã a se aplica stãrii de fapt fiind limitat si determinat de un
anumit scop urmãrit de legiuitor. Astfel, nimic nu este mai natural ca atunci când urmãrim un
scop sã ne adresãm celui ce ne oferã mai multe garantii cã actul dorit, va fi îndeplinit cât mai
perfect. De aceea, noi socotim cã o singurã alternativã este posibilã, ori actul este legitim si
just, ori el este nelegitim, arbitrar si prejudiciabil altora si atunci suntem în plin trafic de
influentã.
A cunoaste când un act are unul sau altul din aceste caractere, adicã actul este legitim
sau nelegitim, este o operatiune care nu comportã decât un examen al actului în raport cu
regulile si formele inerente naturii sale, tinând seama de conditiile si de legitimitatea sa si de
posibilitatea de a fi putut sã fie obtinut fãrã ajutorul unei interventii.
Ori de câte ori un act nu ar fi fost în mod absolut posibil sau nu ar fi fost posibil, în
aceleasi conditii fãrã sprijinul interventiei vom avea cazul tipic al actului nelegitim.
- a doua opinie în legãturã cu caracterul licit sau ilicit al actului ce trebuie sã fie
îndeplinit de cãtre functionar s-a afirmat expres cu ocazia dezbaterilor parlamentare prilejuite
de discutarea proiectului Codului penal din 1936 când s-a cerut admiterea unui amendament
prin care se propunea suprimarea din textul art. 252 a cuvintelor "nedrept sau ilegal",
ministrul justitiei de atunci a precizat: "... la traficul de influentã nu se face distinctie dacã
actul a fost ilicit sau licit. Se pedepseste interventia fãcutã si când actul care se cere este ilicit
si când este licit ...".1
Codul penal în vigoare, nefãcând nici el vreo mentiune cu privire la caracterul nelegal
al actului de serviciu urmãrit prin intervenitia solicitatã, rezultã cã acest act poate fi nu numai
legal ci si nelegal. In conceptia legiuitorului, obiectul interventiei - licit sau ilicit - este
relevant pentru caracterizarea juridicã a faptei ca trafic de influentã, pericolul social al
acesteia nu derivã din caracterul actului pentru care urmeazã a se interveni care poate fi si
licit, ci din mijlocul întrebuintat de fãptuitor, prevalarea de o influentã realã sau presupusã,
care sã prejudicieze prestigiul functionarilor si organizatiilor în care lucreazã.
Acest ultim punct de vedere - traficul de influentã existã chiar când se influenteazã
efectuarea unui act licit sau ilicit - a fost sustinut de literatura juridicã si de practica judiciarã
2
în materie sub imperiul codurilor din 1936 si 1969 în mod constant.
1
Codul penal adnotat de C. Rãtescu şi alţii, vol.II, p.147
2
S. Kahane, Explicaţii teoretice alte Codului penal Român, vol. IV, p.155

24
 O ultimã conditie de existentã a infractiunii este aceea cã actiunea care constituie
element material al infractiunii sã fie realizatã mai înainte ca functionarul pe lângã care s-a
promis cã va interveni sã fie îndeplinit actul ce intrã în atributiile sale de serviciu sau cel mai
târziu în timpul îndeplinirii acestuia.
Aceastã conditie rezultã din însãsi prevederile art. 257 C.p. potrivit cãrora scopul
urmãrit prin traficarea influentei este acela de a-l determina pe functionar sã facã ori sã nu
facã un act ce intrã pe atributiile sale de serviciu. Acesta fiind scopul infractiunii, în mod
necesar pretinderea sau primirea foloaselor ori acceptarea de promisiuni, de daruri, trebuie sã
preceadã efectuarea actului, nefiind de concept cã pretinderea sau tratativele dintre
cumpãrãtorul si traficantul de influentã, a fost deja realizat.
Astfel, în practica judiciarã s-a arãtat, pe bunã dreptate, cã primirea unor avantaje
posterioare reprezintã - atunci când acestea sunt dobândite de cãtre functionar - o infractiune
cu un pericol social redus si anume primirea de foloase necuvenite, iar când sunt dobândite
de un tert intervenient, fapta acestuia nu constitue în conceptia legiuitorului, nici un fel de
infractiune, stiind deja cã intermediarul care este solicitat pentru serviciile sale de cãtre
cumpãrãtorul de influentã nu rãspunde penal, dupã cum nu rãspunde nici persoana în numele
cãreia actioneazã. 1
Dacã fãptuitorul pretinde sau primeste foloasele dupã ce functionarul a îndeplinit
actul, fapta nu constitue infractiune de trafic de influentã ci, eventual, infractiunea de
înselãciune.
Existã infractiunea de trafic de influentã si în cazul în care influenta pe care o are si
de care se prevaleazã fãptuitorul nu este realã, fiind suficient ca acesta sã lase sã se creadã cã
are o asemenea influentã.
Astfel, intr-o spetã din practica judiciarã s-a retinut cã din probele depuse la dosar, a
rezultat faptul cã inculpatul a afirmat fatã de martorã, cã el cunoaste pe seful serviciului
personal si poate înlesni înscrierea ei la un curs de tehnicieni normatori, în care scop a pretins
si a primit o sumã de bani pentru a cumpãra tigãri strãine, pe care sã le dea functionarului
care avea printre atributiile de serviciu si sarcina de a face astfel de înscriei, pentru cursurile
de perfectionare ce urmau sã se deschidã, fiind asadar întrunite conditiile existentei
infractiunii de trafic de influentã si ale infractiunii de înselãciune. 2
Deasemenea, tot din partea judiciarã s-a retinut faptul cã nu se poate retine
infractiunea de trafic de influentã prevãzutã de art. 257 C.p. atunci cãnd inculpatul a pretins

I. Ionescu Dolj, comentare în codul penal adnotat, Vol.II, p148

1
Georgeta Marcov, notã la decizia penalã 1543/1965 a Trib. Judeţean Galaţi, JN 5/1966, p.167

25
banii sau foloasele materiale, dupã ce functionarul pe lângã care a fãcut interventia si-a
îndeplinit actul functional ce intrã în atributiile sale de serviciu. Câtã vreme pretinderea nu a
avut loc anterior sau concomitent cu interventia, elementele constitutive de trafic de influentã
nu sunt întrunite. 3
Tot privitor la aceastã problemã, în practica judiciarã s-a hotãrât cã fapta aceluia care
primeste o sumã de bani de la o persoanã pentru a interveni în vederea obtinerii transferului
acesteia într-o altã localitate, constitue infractiunea de trafic de influentã nu aceea de
înselãciune - chiar dacã atunci când a promis aceastã interventie nu a pomenit numele
salariatului la care va face interventia si indiferent dacã transferul solicitat a fost sau nu
obtinut. 4
Tot din practicã s-a retinut faptul cã infractiunea de trafic de influentã se consumã în
momentul în care infractorul, prevalându-se de influenta presupusã sau realã pe care o are pe
lângã un functionar, pretinde bani sau alte valori pentru a-l determina sã efectueze un act
indiferent dacã ulterior a intervenit sau nu în acest sens.
Astfel, inculpatul S.V. primeste de la D.A. prin mijlocirea si sprijinul lui M.S. suma
de 10.000 lei lãsând sã se înteleagã cã va interveni pe lângã completul de judecatã de la
Tribunalul Judetean Bihor, spre a da o solutie favorabilã în cauza privind pe D.S., fratele lui
D.A.
Din probele administrate rezultã faptul cã inculpatul S.V. a afirmat în fata lui M.S. cã
desi situatia lui D.S. este gravã el va putea sã intervinã în vederea schimbãrii încadrãrii
juridice sau a aplicãrii unei pedepse mai mici.
Inculpatul S.V. prin faptele sãvârsite întruneste elementele constitutive ale infractiunii
de trafic de influentã deoarece el a pretins si a primit suma de 10.000 lei lãsând sã se creadã
cã are influentã asupra completului de judecatã, pentru a-l determina sã aplice inculpatului
D.S., a cãrui proces era în curs de judecatã, o pedeapsã mai micã.
Solutionarea cauzei luând sfârsit, fãrã ca hotãrârea judecãtoreascã definitivã sã fie
influentatã, inculpatul S.V. sustine cã datoritã inexistentei influentei pe care a lasat sã se
creadã cã o are asupra completului de judecatã, fapta sa ar putea fi socotitã cel mult ca o
tentativã la infractiunea de trafic de influentã. Aceastã afirmatie este neîntemeiatã pentru cã
din probele adunate în spetã, infractiunea de trafic de influentã a fost consumatã în momentul
când inculpatul S.V. a sustinut faptul cã are influentã asupra completului de judecatã, putând
prin aceastã influentã sã obtinã o solutie mai favorabilã inculpatului D.S. 1
4
Decizia 60/1969 a Tribunalului Judeţean Ilfov, R.R.D. 4/1969
1
Dec. pen. 6983/1970 Trib. Sup., Secţ.pen. în C.D./1970, p. 414

26
 Când actul functional s-a îndeplinit fãrã a se fi fãcut interventie si totusi se pretind
bani sau alte foloase, fapta poate îmbrãca caracterul unei înselãciuni.
In consecintã, rezumând toate afirmatiile fãcute pânã acum, putem spune cã
prevalându-se de o influentã realã sau presupusã asupra functionarului, fãptuitorul trebuie sã
promitã cã va interveni la acel functionar pentru ca acesta sã facã un act ce intrã în atributiile
sale de serviciu.
Prin urmare, actul pentru care se promite interventia trebuie sã fie un act care intrã în
atributiile de serviciu ale functionarului. Dacã nu intrã în atributiile de serviciu ale acestuia,
fapta nu întruneste elementele constitutive ale infractiunii de influentã ci pe acelea ale
infractiunii de înselãciune. Nu intereseazã dacã intreventia promisã a avut sau nu loc si nici
dacã prin interventie s-a urmãrit efectuarea de cãtre un functionar a unui act legal sau a unui
act ilegal. Nu intereseazã de asemeni dacã acel act a fost sau nu efectuat; este suficient ca
folosul sã fi fost primit sau pretins pentru a-l determina pe functionar în sensul celor dorite de
persoana interesatã.
Dacã fãptuitorul face în mod efectiv interventia pentru a-l determina pe functionar la
o actiune sau inactiune ilicitã, rãspunderea sa penalã se stabileste atât pentru infractiunea de
trafic de influentã cât si pentru instigare la abuz în serviciu, iar dacã fãptuitorul cumpãrã
favoarea functionarului rãspunderea sa penalã se stabileste pentru infractiunea de trafic de
influentã si pentru infractiunea de dare de mitã. 2

II. C2. Urmarea imediată

Pentru existenta laturii obiective este necesar ca actiunea care constituie elementul
material sã aibã o anumitã urmare imediatã. In cazul infractiunii de trafic de influentã,
realizarea elementului material are ca urmare imediatã crearea unei stãri de pericol pentru
bunul mers al activitatii organului de stat în serviciul cãruia se aflã functionarul sau respectiv
al salariatului vizat de fãptuitor, starea de pericol decurgând din atingerea adusã prin
expunerea reputatiei acestora la neîncredere si suspiciuni.

2
V.Dongoroz, S. Kahane şi alţii, op. Cit. Vol.IV, p. 156

27
 Deasemenea, urmarea imediatã a infractiunii mai constã si în starea de pericol care se
creazã pentru spiritul de loialitate si pentru buna credintã de care trebuie sã dea dovadã orice
persoanã în raporturile cu functionarul sau alti salariati. O asemenea stare este de naturã sã
submine creditul moral si social de care se bucurã functionarii si salariatii.
Dacã starea de pericol care afecteazã activitatea organizatiilor de stat si publice si
prestigiul functionarilor, este consecinta cauzalã a altor factori - cum ar fi lipsa de probitate a
acestora, slaba lor pregãtire profesionalã sau incompetenta în serviciu - atunci desigur,
existenta infractiunii este exclusã.

II. C3. Legătura de cauzalitate

Pentru întregirea laturii obiective a infractiunii este necesar sã existe o legãturã de

cauzalitate între activitatea prin care s-a realizat elementul material si urmarea imediatã.
Urmarea imediatã constând într-o stare de pericol, legãtura de cauzalitate în scopul
infractiunii de trafic de influentã rezultã din însãsi materialitatea activitãtii desfãsuratã de
fãptuitor.
Acest raport de la cauzã la efect existã independent de împrejurarea cã functionarul
sau alt salariat a stiut sau nu cã demnitatea si prestigiul sãu social au fãcut obiectul unei
mediatiuni ilicite.

II. D Latura subiectivă

Traficul de influentã include în latura sa subiectivã vinovãtia fãptuitorului sub forma

intentiei directe. Aceasta înseamnã cã fãptuitorul îsi dã seama si vrea sã trafice influenta sa
realã sau presupusã asupra unui functionar, prevãzând si dorind urmarea faptei, adicã starea
de pericol referitoare la buna desfãsurare a activitãtii de serviciu. Latura subiectivã include si
scopul determinãrii functionarului sã facã sau sã nu facã un act ce intrã în atributiile sale de
serviciu. Nu este necesar ca acest scop sã fie efectiv realizat, fiind suficient ca faptuitorul sã-l
fi urmãrit sau acceptat în momentul primirii sau pretinderii folosului sau în momentul
acceptãrii promisiunii sau a darului.1

1
S. Kahane op. cit. ,p. 156; O. Loghin, T. Toader op. cit. p. 353; O.Stoica op. cit., p. 254; Gh. Dãrângã,
D.Lucinescu op. cit., p. 103

28
 In legãturã cu forma intentiei cu care se sãvârseste infractiunea de trafic de influentã,
literatura juridicã a mai consemnat si alte opinii.
Astfel, potrivit unei prime opinii traficul de influentã se sãvârseste cu intentie directã
sau indirectã. Fãptuitorul are prezentarea faptului cã, prevalându-se de influenta pe care ar
avea-o asupra unui functionar sau asupra altui salariat si primind sau pretinzând foloase ori
acceptând promisiuni în orice mod, face sã se nascã îndoieli în privinta reputatiei si
onestitãtii functionarului (în cazul intentiei directe) sau acceptã (în cazul intentiei indirecte)
producerea unor asemenea consecinte.1
Prima opinie în care se considerã cã pentru realizarea laturii subiective a traficului de
influentã, intentia directã nu este suficientã, fiind necesarã o intentie calificatã, caracterizatã
printr-un scop - acela al determinãrii functionarului sã facã sau sã nu facã un act ce intrã în
cadrul atributiilor sale de serviciu - o considerãm singura exactã.
La traficul de influentã factorul volitiv al vinovãtiei constã în vointa de a sãvârsi
oricare din actiunile ce realizeazã elementul material al infractiunii, adicã vointa de a
pretinde ori primi bani ori alte foloase sau de a accepta promisiuni sau daruri pentru a
determina un functionar sau alt salariat sã facã ori sã nu facã un act ce intrã în sfera
competentei sale.
Actul de vointã, sub impulsul cãruia este sãvârsitã fapta, constând în oricare din
activitãtile mentionate, este precedat însã de un act de constiintã, de o atitudine a constiinitei
fatã de fapta conceputã si rezultatul acesteia.
In cazul traficului de influentã, fãptuitorul - sãvârsind cu vointã actiunea specificã
elementului material al infractiunii - stie cã, foloasele care le primeste, le pretinde sau a cãror
promisiune o acceptã reprezentând pretul influentei sale reale sau presupuse, asupra unui
functionar sau alt salariat, pe care, folosind aceastã influentã, ar urma sã-l determine sã facã
sau sã nu facã un act al functiei sale. Actionând în acest fel, fãptuitorul are implicit
reprezentarea pericolului creat pentru activitatea organizatiilor de stat si publice, care
presupune cu necesitate prestarea serviciului, de cãtre functionari sau alti salariati, la adãpost
de orice suspiciuni cu privire la onestitatea lor.
Rezultatul în urma acestei infractiuni, fiind inevitabil, rezultat ce poate fi realizat prin
toate actiunile care realizeazã elementul material al traficului de influentâ, rezultâ în mod
neîndoielnic cã intentia specificã acestei infractiuni nu poate fi decât intentie directã.

1
Aneta Grigorovici, Infracţiuni de serviciu sau în legãturã cu serviciul, Ed. ªtiinţificã şi enciclopedicã,
Bucureşti 1976, p.128

29
 Mai mul decât atât, fãptuitorul realizeazã actiunea în vederea unui scop precis: sã
determine pe functionar sã facã ori sã nu facã un act ce intrã în atributiile sale de serviciu,
scop care nu lasã nici un dubiu asupra atitudinii sale de constiintã si vointã.

In literatura juridicã s-a fãcut uneori afirmatia cã pentru existenta infractiunii de trafic
de influentã este necesar un acord de vointã, conventie ilicitã între cumpãrãtorul si traficantul
de influentã. Ideea îsi gãseste originea într-o lucrare mai veche a profesorului V. Dongoroz,
în care afirmã cã: "culpabil de delictul de trafic de influentã nu se poate face decât persoana
care a incheiat acel pactum scebris, prin care, în schimbul darurilor sau foloaselor primite sau
pretinse se obligã a interveni."1
Mai nou în literatura juridicã de datã mai recentã, s-a sustinut cã analiza art. 257 C.p.
duce la constatarea unei succesiuni de operatii: prevalarea de trecere - conventie ilicitã,
însotitã de remiterea sau promisiunea folosului material; interventia - efectuarea actului
functional dintre care numai primele douã sunt necesare pentru existenta infractiunii.
Deasemena, s-a mai afirmat cã "târgul ilicit" are ca obiect interventia inculpatului pe
lângã un functionar, ori cã hotãrârea infractionalã a autorului este insuficientã pentru
realizarea infractiunii, fiind necesar si acordul celeilalte pãrti.
Acest punct de vedere nu-si gãseste însã confirmarea în toate situatiile cuprinse în
prevederile legale. Este usor de observat cã dintre modalitãtile de realizare a infractiunii nu
toate se preteazã la incheierea unei conventii, acord, întelegere.
Dacã în cazul primirii de bani sau alte foloase precum si în acela al acceptãrii de
promisiuni sau de daruri, are loc într-adevar o conventie ilicitã, în cazul pretinderii de bani
sau foloase infractiunea se consumã prin însãsi formularea pretentiei fãrã a fi necesarã si
acceptarea ei, deci fãrã încheierea unui acord în sensul celor sustinute mai sus. Ori din
moment ce întelegerea ilicitã nu caracterizeazã toate modalitãtile infractiunii, rezultã cã ea nu
este de esenta acesteia. 2

II E. Formele infractiunii

1
V. Dongoroz, op. cit., p. 18-19
2
Curtea de Casaţie Italianã a decis - în acelaşi sens - cã pentru existenţa traficului nu este necesar ca
promisiunea de a interveni, sã ia forma unui angajament contractual, în care fiecare dintre cele douã pãrţi sã
fixeze cadrul obligaţiilor lor, ci este suficient sã se constate, prin orice dovezi, cã inculpatul a primit sau a
pretins bani sau alte avantaje pentru a face o intervenţie. Cos. Ital. III, dec. 29/1940, în “Jurisprudenţa
generalã”, 1941, p.1055.

30
 Infractiunea de trafic de influentã este o infractiune de actiuni, comisivã si
instantanee. In cazul acestei infractiuni legea nu prevede sanctionarea tentativei. Explicatia se
gãseste în faptul cã simpla pretindere a unui folos sau simpla acceptare, constituie în esenta
sa, un început de executare, deci o tentativã pe care legiuitorul nu numai cã a lasat-o
nepedepsitã dar punând-o pe acelasi plan cu primirea efectivã de bani sau alte foloase, a
sanctionat-o cu pedeapsa prevãzutã pentru infractiunea consumatã.
Nici în trecut, sub imperiu prevederilor Codului penal din 1936, tentativa la
infractiunea de trafic de influentã nu era sanctionatã ca atare, ca formã infractionalã
imperfectã. Mai mult, în art. 252 din acest cod, incrimineazã doar fapta aceluia care primeste
si fapta aceluia care face sã i se promitã, lui sau altuia vreun folos, dar sau remuneratia pentru
interventia sa pe lângã un functionar, pretinderea unor asemenea foloase, în scopul sus
mentionat, rãmânând în afara sferei ilicitului penal.
De aceea, fosta Curte de Casatie a fost îndreptãtitã sã decidã cã fapta unei persoane
"de a pretinde printr-o scrisoare o suma de bani, pentru a interveni pe lângã o persoanã
influentã, la o autoritate, pretentiune care nu a avut nici o urmare din fapta celui solicitat,
constituie o tentativã a delictului de trafic de influentã, pe care art. 252 Cod penal nu o
pedepseste”. 1
Este evident deci, cã astãzi aceastã faptã constituie infractiune consumatã de trafic de
influentã.
In ceea ce priveste consumarea infractiunii, în literatura juridicã s-au exprimat mai
multe puncte de vedere. Astfel, unii autori sustin cã pentru consumarea infractiunii este
necesarã realizarea unui acord de vointã, a unui pact sau conventii iliciîntre cumpãrãtorul si
traficantul de influentã.
Alti autori sustin cã traficul de influentã intrã în categoria infractiunilor cu consumare
anticipatã, deoarece simpla pretindere de bani sau foloase si acceptarea de promisiuni sunt
suficiente pentru a consuma infractiunea.
In concluzie, infractiunea se consumã în momentul în care fãptuitorul, care are sau
lasã sã se creadã cã are influentã asupra unui functionar, pretinde sau primeste bani sau alte
foloase ori acceptã promisiunea unor foloase sau daruri, pentru a-l determina pe acel
functionar sã facã sau sã nu facã un act ce intrã în atributiile sale de serviciu.
Dupã cum s-a mai arãtat, în ceea ce priveste consumarea infractiunii, nu intereseazã
dacã fãptuitorul a fãcut sau nu interventia, dupã cum nu intereseazã dacã a fost sau nu

1
Cos. II, decizia 3495/1937, în “Jurisprudenţa generalã”, 1938, p. 831

31
efectuat actul ce intrã în atributiile de serviciu ale acelui functionar. Deasemenea este
indiferent, în cazul pretinderii sau acceptarii folosului, dacã pretentia a fost sau nu satisfãcutã
ori dacã promisiunea a fost sau nu respectatã. Tribunalul Suprem a statuat astfel:
"infractiunea de trafic de influentã se consumã în momentul în care infractorul prevalându-se
de influenta presupusã sau realã pe care o are pe lângã un functionar, pretinde bani sau alte
valori spre a-l determina sã efectueze un act, indiferent dacã ulterior, a intervenit sau nu în
acest sens.2
Existã infractiunea consumatã chiar dacã infractorul, pretinzând sau primind
foloasele, ori acceptând promisiunea lor, nu s-a gândit nici un moment sâ intervinã în
favoarea cumpãrãtorului de influentã.3
In practica judiciarã s-a decis, în acest sens, cã fapta aceluia care a primit o sumã de
bani de la o persoanã, pentru a interveni în vederea obtinerii transferului în altã localitate,
constituie infractiunea de trafic de influentã, indiferent dacã transferul solicitat a fost sau nu
obtinut. 4

Atât în literatura de specialitate cât si în practica judiciarã se considera cã infractiunea

de trafic de influentã nu este susceptibilã, în principiu, de sãvârsirea în formã continuatã,
deoarece infractiunea presupunând nu numai rezolutia infractorului ci si acordul unei alte
persoane, presupune o nouã rezolutie la fiecare repetare a actului de traficare a influentei,
ceea ce înlãturã forma continuatã de sãvârsire. Asa fiind, chiar dacã fãptuitorul si-a fãcut de
la început un plan de traficare, prin actiuni repetate, a influentei sale reale sau presupuse
asupra unui functionar, de fiecare datã sãvârsind infractiunea de trafic de influentâ, îi vor fi
aplicate dispozitiile referitoare la concursul de infractiuni.
Un exemplu în acest sens este dat si de practica judiciarã care a decis cã acela care
profitând de împrejurarea cã îl cunoaste pe directorul unei scoli, încaseazã de la persoane
diferite sume de bani, sub pretextul cã va interveni pe lângã director pentru primirea în scoalã
a copiilor acestor persoane, sãvârseste o unicã infractiune continuatã de trafic de influentã si
nu un concurs real de asemenea infractiuni.
In aceastã spetã s-a retinut de cãtre instanta de fond cã inculpatul cunostea pe
directorul unei scoli profesionale electrotehnice si profitând de aceastã situatie a încasat sume
2
Trib. Supr., Secţ. Pen. , dec. 6983/1970 în C.D . 1970, p. 414
3
B. Dandine, Despre represiunea traficului de influenţã în dreptul pozitiv francez actual, Toulouse, 1935, p.
57
4
Trib. Jud. Ilfov, dec. pen. 60/1969 în R.R.D. 4/1969

32
de bani de la mai multi pãrinti, ce doreau sã-si înscrie copiii la mentionata scoalã, motivând
cã acele sume da bani sunt necesare pentru angajarea primirii copiilor la scoalã dându-i în
acest scop directorului scolii pentru a le asigura copiilor reusita la examenul de admitere.
Prin recursul înaintat de Procuraturã s-a sustinut faptul cã faptele comise constitue un
concurs real si nu o infractiune continuatã. Astfel, prin hotãrârea definitivã a instantei
ierarhic superioare s-a motivat cã sustinerea fãcutã de procuraturã este neîntemeiatã deoarece
inculpatul profitând de cunostinta cu directorul scolii, a identificat mai multi cetãteni care
doreau sã-si înscrie copiii la scoala profesionalã sus mentionatã, asigurându-i cã vor reusi la
examenul de admitere, primind în acest sens diferite sume de bani. Rezultã deci, cã fapta a
acomis-o în baza aceleiasi rezolutii delictuoase si ca atare, în mod just instanta de fond nu a
aplicat regulile concursului de infractiuni. Decizia este sustinutã prin mai multe argumente.
Dupã cum se stie pentru existenta infractiunii continuate se cere ca inculpatul sã
încalce aceeasi dispozitie legalã prin mai multe fapte, iar acestea sã se comitã în executarea
aceleiasi rezolutii infractionale. 1
Stabilirea hotãrârii infractionale unice este opera judecatorului, chemat sã analizeze
toate împrejurãrile din care rezultã cã faptele repetate de inculpat constitue fragmente ale
unui complex infractional unic prin rezolutie.
Dificultatile de stabilire a rezolutiei unice rezultã din împrejurarea cã, în desfãsurarea
fazei psihice si a celei materiale a infractiuii apar momente în care se poate presupune cã
autorul a luat mai multe hotãrâri succesive iar în aceastã situatie se naste problema de a
stabili care din aceste hotãrâri este eficientã pentru caracterizarea infractiunii continuate.
In practica judiciarã s-a subliniat în mai multe rânduri caracterul determinat si concret
al rezolutiei infractionale unice.
Printr-o decizie de îndrumare Plenul Tribunalului Suprem a îndrumat activitatea
instantelor de judecatã de a avea în vedere hotãrârea infractionalã luatã de autor, în momentul
1
în care a avut reprezentarea în concret a activitãtii infractionale în ansamblul ei.
Rezolutia infractionalã unicã este asadar, hotãrârea luatã de autor înainte de a trece la
executarea actiunii ilicite, actul final al fazei psihice a infractiunii. In momentul luãrii acestei
hotãrâri autorul trebuie sã fi avut reprezentarea, în concret, a faptelor sale, astfel spus, în acel
moment sã fi cunoscut elemente de fapt care sã facã posibilã începerea executãrii actelor
repetate în vederea obtinerii rezultatului dorit. Pentru obtinerea acestui rezultat nu se cere a fi
necesarã o altã rezolutie diferitã de cea care a precedat executarea. Datoritã unitatii de
1
V. Popadopol, Consideraţii asupra infracţiunilor cu conţinuturi alternative, R.R.D. nr. 8/1987, p. 78
1
C.D. 1963 p.52 decizia de îndrumare nr. 1/1963

33
rezolutie a infractiunii continuate, pluralitatea de fapte apare ca o modalitate de executare a
unei infractiuni unice. In acest sens autorul executã actiunea fragmentat, în actiuni repetate
sau în rate.
In timpul executãrii pot apãrea rezolutii care modificã mijloacele sau procedeele de
executare, dar chiar si în acest caz, toate actele sunt modalitãti de executare a rezolutiei
infractionale initiale.
Aceastã rezolutie infractionalã unicã trebuie sã priveascã o serie de actiuni concret
determinate, reprezentând actele distincte de executare a unei activitãti infractionale bine
conturate, caracterizând o infractiune unicã.
Situatia este deosebitã în cazul în care autorul se hotãrãste sã sãvârseascã o serie de
infractiuni, îsi face planul general al unor activitãti multiple dar similare si asteaptã sau cautã
ocaziile în care sã procedeze - de fiecare datã - conform planului conceput.
In primul caz ne gãsim în prezenta unei rezolutii unice privitoare la o activitate
determinatã, însã fragmentatã, iar în al doilea caz, în fata unui plan general nedeterminat
privind activitãti multiple viitoare, activitãti pentru înfãptuirea cãrora va fi necesarã, de
fiecare datã, o rezolutie concretã, determinatã, raportatã la conditiile specifice fiecãrui caz în
parte.
In speta adnotatã, inculpatul a luat, incontestabil, o hotãrâre de a profita de pe urma
cunostintei ce o avea cu directorul scolii. In urma unei asemenea hotãrâri a cãutat sã
cunoascã pe pãrintii a cãror copii se prezentau la examenul de admitere pentru a primi de la
ei avantaje ilicite. Dacã o asemenea hotãrâre a fost luatã de la inculpat înainte de a cunoaste
pãrintii, înainte de a sti dacã ei vor fi de acord cu propunerile sale, ea nu are valoarea unei
hotãrâri concrete si determinate, existând posibilitatea ca printre acesti pãrinti sã fie persoane
care sã refuze propunerile sale. Asadar, rezolutia inculpatului are caracterul unui plan general
de a sãvârsi o serie de infractiuni de trafic de influentã, pentru fiecare infractiune în parte
fiind necesar sã se iveascã un prilej deosebit, o persoanã distinctã care sã-si dea acordul,
împrejurãri concrete care nu puteau fi prevãzute în momentul initial si care deci, implicã câte
o rezolutie proprie, distinctã pentru fiecare faptã în parte.
In cazul infractiunii de trafic de influentã ca si în cazul altor infractiuni, darea si
luarea de mitã, pentru realizarea urmãrii infractiunii, se cere alãturi de activitatea autorului si
o activitate proprie a altei persoane.
La traficul de influentã se cere contributia persoanei de la care autorul primeste
folosul material. Aceastã persoanã cunoaste caracterul ilegal atât al faptei autorului cât si al

34
faptei sale. Pe lângã avantajul obtinut de autor, la care consimte, ea urmãreste si un avantaj
propriu care are tot un caracter ilicit.
La asemenea infractiuni hotãrârea infractionalã a autorului este insuficientã pentru
realizarea infractiunii, fiind necesar acordul celeilalte persoane si contributia ei la comiterea
infractiunii. Aceasta particularizeazã fiecare faptã si îi dã un caracter de sine stãtãtor, iar
totalitatea unor fapte de acest fel departe de a constitui o unicã infractiune continuatã,
reptezintã un concurs real de infractiuni.
Aceasta este situatia si în speta solutionatã prin decizia rezumatã mai sus, ceea ce ne
face sã nu subscriem la solutia prin care s-a retinut, în aceastã spetã, o singurã infractiune
continuatã de trafic de influentã. In realitate inculpatul a sãvârsit mai multe asemenea
infractiuni, în concurs real. 1
O altã opinie sustine faptul cã infractiunea de trafic de influentã nu exclude forma
continuatã de sãvârsire. In acest sens, Tribunalul Judetean Cluj a decis cã faptele unei
persoane, sãvârsite, în baza aceleiasi rezolutii, de a pretinde si a primi de mai multe ori, la
diferite intervale de timp, de la o altã persoanã, diverse sume de bani, pentru ca prin
cunostintele sale de la Consiliul Popular sã-i obtina evacuarea unui chirias, constitue
infractiunea continuatã de trafic de influentã. 2
La fel s-a hotãrât ca din moment ce inculpatul, pravalându-se de influenta ce ar avea-
o pe lângã un procuror, a pretins si a primit în mod repetat diferite sume de bani de la aceeasi
persoanã, pentru ca, intervenind pe lângã acel procuror sã-l determine sã îndeplineascã - într-
un mod favorabil pentru persoana care a dat foloasele - un anumit act de serviciu (în spetã,
punerea în libertate a sotului acelei persoane), trebuie sã se constate cã infractiunea de trafic
de influentã a fost comisã în mod continuat si sã se facã aplicarea art. 41 alin.2 C.p.
Pluralitatea cumpãrãtorilor de influentã nu reprezintã un obstacol de principiu în calea
aplicãrii art. 41 alin.2 C.p., deoarece nu este incompatibilã, în mod absolut, cu existenta unei
rezolutii unice, în asemenea situatii, este necesar a se verifica cu exigentã, dacã nu cumva
schimbarea persoanei cumpãrãtorului de influentã a implicat o nouã rezolutie, adicã reînoirea
hotãrârii de a trafica influenta ceea ce ar atrage aplicarea dispozitiilor legale referitoale la
concursul de infractiuni.
In cazul sãvârsirii - în baza unei rezolutii unice - a unor actiuni repetate de trafic de
influentã, dintre care unele îmbracã forma uneia dintre modalitãtile alternative ale

1
Decizia 3535/1967 Trib. Reg. Ploieşti, Col. Pen., în R.R.D. 10/1968 cu notã criticã de I.Popoliţã - procuror;
Procuratura localã Câmpina
2
Dec. pen. 553/1976 C.D./1970

35
elementului material al infractiunii (spre exemplu mai multe activitati de primire de foloase),
iar în altele, forma altei modalitãti alternative (mai multe activitati de aceptare a unor
promisiuni), se pune problema dacã autorul a comis douã infractiuni continuate, fiecare
constituitã din actele identice caracteristice unuia dintre cele douã continuturi ale infractiunii
continuate.
Conditia cerutã de art.41 alin. 2, C.p. cu privire la elementul obiectiv al infractiunii
continuate, fiind dupã cum se stie, aceea cã actiunile si inactiunile componente sã prezinte,
fiecare în parte, continutul aceleiasi infractiuni, considerãm cã din moment ce actiunile
specifice ale ambelor continuturi alternative realizeazã în fond aceeasi infractiune de trafic de
influentã si sunt comise în executarea aceleiasi rezolutii infractionale, ele alcãtuiesc o singurã
infractiune continuatã.
Caracterul diversificat al actiunilor respective nu este incompatibil cu aplicarea
regulilor privitoare la infractiunea continuatã atât timp cât toate aceste actiuni înfãptuiesc una
sau alta din modalitãtile tipice prevãzute în mod alternativ în textul incriminator.
In cazul infractiunii de trafic de influentã diferentierea dintre unitatea infractionalã si
pluralitatea de infractiuni este foarte greu de stabilit. Aceastã separare se va face în functie de
fiecare caz în parte care ajunge sã fie judecat de cãtre instantã. Astfel, în unele cauze, unele
instante au fãcut aplicarea art.41 alin.2 C.p. altele însã, nu au fãcut aceastã aplicare.
Inlãturarea prevederilor acestui articol se poate explica printr-o anumitã dependentã, o
legãturã naturalã ce ar exista între continuturile alternative ale traficului de influentã.
Acelasi punct de vedere a fost adoptat si de Tribunalul Suprem, care, într-o spetã
similarã - relevãnd dependenta ce existã între continuturile alternative ale infractiunii - a
decis cã: "desi odatã cu pretinderea foloaselor, sau cu acceptarea promisiunilor, infractiunea
de trafic de influentã poate fi socotitã realizatã, activitatea ulterioarã - de primire a foloaselor
pretinse sau primite - nu este lipsitã de relavanta penalã, ci constitue, alãturi de activitatea
ilicitã ce o precede, o unitate infractionalã, cu toate consecintele ce decurg din aceastã
constatare.” 1
Infractiunea de trafic de infleuntã se poate afla - în principiu - în concurs cu orice
infractiune. Dacã autorul traficului de influentã a promis, a oferit sau a dat functionarului
asupra cãruia are ori lasã sã se creadã cã are influentã, o sumã de bani sau alte foloase, în
vederea efectuãrii actului dorit de cumpãrãtorul de influentã, el a comis, pe lângã infractiunea
prevãzutã de art. 257 C. p. si infractiunea de dare de mitã în concurs real.

1
Trib. Supr., secţ. pen., dec. 4748/1972, în R.R.D. 8/1973, p.161

36
 II F. Modalitătile infractiunii

1. Conform art. 257 C.p., infractiunea de trafic de influentã poate fi sãvârsitã în

vreuna din urmãtoarele modalitãti:
- prin primirea ori pretinderea de foloase necuvenite;
- prin acceptarea de promisiuni;
- prin acceptarea de daruri.

2. Pe lângã modalitãtile normative arãtate mai sus privind latura obiectivã,

infractiunea poate prezenta si diferite modalitãti faptice, determinate de circumstantele
concrete ale sãvârsirii faptei (de exemplu sãvârsirea directã sau indirectã, în profit propriu
sau pentru altul, influenta este realã sau presupusã; exercitarea sau nu a influentei, etc.) de
care va trebui sã se tinã seama la evaluarea gradului de pericol social al faptei si la
individualizarea pedepsei.

II G. Sanctiuni

1. Pedeapsa principalã
Pedeapsa principalã constã în închisoare de la 2 la 7 ani.
Potrivit Proiectului Legii de modificare a Codului penal si a Codului de procedurã
penalã, maximul special al pedepsei ar urma sã fie ridicat la 10 ani închisoare.
In cazul în care se constatã existenta vreunei circumstante atenuante, pedeapsa se
coboarã sub minumul special, pânã la minumul general de 15 zile în conformitate cu
prevederile art. 76 alin.1 lit.d C.p.
In ipoteza în care sunt retinute circumstante agravante se poate aplica o pedeapsã
pânã la maximul special, iar dacã maximul special este neîndestulator se poate adãuga un
spor de pânã la 2 ani si 4 luni conform art. 78 alin.1 C. p.. Conform Proiectului, sporul va
putea fi de pânã la 3 ani si 4 luni.

2. Pedeapsa complimentarã
Legea nu prevede pentru infractiunea de trafic de influentã, pedeapsa complimentarã
a interzicerilor unor drepturi însã, conform art. 65 C.p., instanta o poate pronunta - pe o

37
durata de la 1 la 10 ani conform art. 53 pct. 2 lit. a C.p. - în cazul în care cuantumul
închisorii stabilite este de cel putin 2 ani si în raport cu natura si gravitatea infractiunii, cu
împrejurãrile cauzei si persoana infractorului, constatã cã aplicarea ei este necesarã.

3. Confiscarea specialã
Conform art. 257 alin. 2 coroborat cu art. 256 alin. 2 C. p. banii, valorile sau orice
alte bunuri primite, care au fãcut obiectul traficului de influentã, se confiscã, iar dacã nu se
gãsesc condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
Fatã de aceste dispozitii legale, instanta, dupã ce a dispus confiscarea sumei în folosul
statului, nu poate obliga pe inculpat sã plãteascã suma respectiva persoanei de la care a
primit-o, deoarece o asemenea solutie nu are nici un suport legal, fiind stabilit cã acesti bani
au fost plãtiti inculpatului în vederea efectuãrii unei activitãti ilicite. Ca atare, aceastã sumã
nu poate constitui obiectul unor pretentii civile din partea persoanei care a plãtit-o. 1
Faptul cã persoana de la care s-a primit suma de bani în vederea interventiei, a fost
desdãunatã prin restituirea sumei de cãtre infractor, nu înlãturã obligatia legalã a acesteia de a
plãti o sumã echivalentã celei primite ca pret al traficului de influentã efectuat. 1
Mãsura confiscãrii speciale a banilor, valorilor sau bunurilor care au fãcut obiectul
traficului de influentã trebuie luatã chiar dacã s-a constatat cã infractiunea comisã este
amnistiatã, deoarece, conform dispozitiilor art. 119 alin. 3 C.p. aministia nu are efecte asupra
mãsurilor de sigurantã.2
Intrucât în legãturã cu bunurile care nu se gãsesc asupra autorului pentru cã acesta le-
a restituit cumpãrãtorului de influentã, practica judiciara - inclusiv a instantei supreme - nu
era unitarã, Plenul Tribunalului Suprem a stabilit printr-o decizie de îndrumare cã: "Bunurile
si valorile obtinute de inculpat ca urmare a sãvârsirii infractiunii de trafic de influentã sunt
supuse confiscãrii, chiar dacã au fost restituite persoanelor de la care infractorul le-a primit;
dacã dupã restituire bunurile si valorile au fost distruse, consumate sau înstrãinate de aceste
persoane, ele si nu inculpatul vor fi obligate la plata echivalentului bãnesc."3
Este de la sine înteles cã numai o parte din suma primitã s-a gãsit asupra inculpatului,
restul fiind între timp restituitã persoanei care i-o remisese, confiscarea se va purta asupra
întregii sume, urmând însã ca de la inculpat sã fie preluatã numai partea gãsitã asupra sa, iar
de la cumpãrãtorul de influentã diferenta ce a fãcut obiectul restituirii. 4
1
Trib. Supr. Col. pen., decizia 1021/1968, C.D./1968; decizia 2559/1972 C.D./1972
2
Trib. Supr. Secţ. pen., dec. 287/1970, R.R.D. 5/1970, p.167
3
Decizia de îndrumare nr. 3/1973, î n C.D./1973 p.32
4
Trib. Supr. Secţ. pen., dec. 1354/1972, în C.D./1972

38
 Dacã însã persoana care a dat banii sau bunurile denuntã autoritãtii fapta mai înainte
ca organul de urmãrire sã fi fost sesizat - se aratã în decizia de îndrumare nr. 3/1973 - banii
sau bunurile se vor restitui acelei persoane, iar dacã i-au fost restituite între timp, de cãtre
inculpat, nu se vor mai confisca.
Este de mentionat cã prin decizia de îndrumare citatã, care nu prevede nici o exceptie
de la regula stabilitã, Planul Tribunalului Suprem a revenit în parte, asupra practicii Sectiei
penale, care anterior decisese cã cel care a dat bunurile inculpatului are dreptul la restituirea
lor numai dacã "denuntã fapta autoritãtilor de la început si fãrã a astepta efectuarea actului
solicitat", nu si când denuntul a avut loc numai dupã ce el a constatat cã nu i s-a fãcut
serviciul promis. 5

III. Asemănări şi deosebiri între infracţiunea "traficul de influenţă" şi alte

infracţiuni.

1. Traficul de influenţă şi luarea de mită

In legătură cu deosebirea dintre infracţiunea de trafic de influentă şi infracţiunea de

luare de mită, putem observa că, la infracţiunea de luare de mită înţelegerea dintre funcţionar
şi particular, atunci când există, are ca obiect efectuarea, neefectuarea sau întârzierea
efectuării, de către funcţionar, a unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, ori
efectuarea contrar acestor îndatoriri, pe când la infracţiunea de trafic de influentă înţelegerea
- care de această dată nu se mai perfectează cu funcţionarul - are ca obiect intervenita
subiectului activ, un particular, pe lângă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu. Cu alte
cuvinte, în timp ce la luarea de mită funcţionarul îşi trafică influenta sa, la traficul de

5
Trib. Supr. Secţ. pen., dec. 1021/1986, în R.R.D./1968, p. 181

39
influentă, particularul îşi trafică influenta sa reală sau presupusă fată de un funcţionar sau alt
salariat.
Sub aspectul rezultatului, deşi cele două infracţiuni aduc atingere aceluiaşi obiect
juridic, ele se deosebesc prin faptul că discreditarea organelor de stat sau publice se
realizează în mod direct în cazul luării de mită (deoarece fapta arată în mod indiscutabil că
un funcţionar este corupt) şi indirect în cazul traficului de influentă (deoarece fapta creează
doar impresia că un funcţionar poate fi influenta în legătură cu atribuţiile sale de serviciu).
Sub aspectul laturii subiective, în timp ce la infracţiunea de trafic de influentă
subiectul îşi dă seama că discreditează un funcţionar, prin impresia ce o lasă că acesta este
influenţabil sau coruptibil, la infracţiunea de luare de mită, subiectul îşi dă seama că
discreditarea funcţiei pe care o îndeplineşte se datorează propriei sale corupţii. 1
Dificultatea în ceea ce priveşte delimitarea celor două infracţiuni apare în momentul
în care traficantul este un funcţionar sau alt salariat şi face parte din organizaţia publică în a
cărei competentă intră efectuarea actului funcţional vizat prin comiterea faptei. In asemenea
caz calificarea ce urmează a fi dată este dificil de stabilit.
Dacă funcţionarul trafică propriile lui atribuţii de serviciu, obligându-se să
îndeplinească, să nu îndeplinească, sau să întârzie îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle
sale de serviciu ori să facă un act contrar acestor îndatoriri, în schimbul unor foloase
necuvenite, el săvârşeşte infracţiunea de luare de mită.
Dacă însă funcţionarul se prevalează de influenta pe care i-o conferă fie relaţiile sale
personale, fie funcţia sa - indiferent dacă această influentă este reală sau presupusă - pe lângă
alt funcţionar, pentru ca acesta din urmă să facă sau să nu facă în favoarea unui terţ, un act
privitor la atribuţiile sale de serviciu, el comite infracţiunea de trafic de influentă.
Se observă că în acest din urmă caz, autorul, deşi funcţionar sau alt salariat, comite
infracţiunea prevăzută în art. 257 C. p. ca orice particular care are influentă sau lasă să se
creadă că are influentă asupra unui funcţionar sau alt salariat.
In acest sens, Tribunalul Suprem a fost îndreptăţit să decidă: "fapta unui profesor -
membru al comisiei de bacalaureat şi examinator în cadrul acelei comisii - de a fi primit, de
la două dintre persoanele ce s-au prezentat la examenul de bacalaureat, diverse sume de bani,
în scopul de a le asigura reuşita la acest examen, constituie infracţiunea de luare de mită şi nu
aceea de trafic de influentă, deoarece în calitatea sa de profesor examinator, inculpatul avea
dreptul şi obligaţia de a se pronunţa asupra pregătirii candidaţilor la materia pentru care era

40
desemnat să-i examineze, astfel că a săvârşit fapta pentru a-si îndeplini într-un anumit mod
favorabil mituitorilor, îndatoririle sale de serviciu.
Chiar dacă persoanele care au dat bani au crezut că inculpatul va uza de influenta sa
pe lângă ceilalţi profesori examinatori, spre a le asigura reuşita la examen, această
împrejurare - de ordin subiectiv - este relevantă în ceea ce priveşte încadrarea juridică a
faptei atât timp cât inculpatul nu s-a prevalat de o asemenea influentă.” 1
De asemenea, în mod justificat, s-a decis, în practică, că fapta unui şef contabil de a fi
pretins şi primit o sumă de bani pentru a interveni pe lângă şefii săi, în vederea angajării unei
persoane într-un post vacant la serviciul contabilitate, dând aviz favorabil în acest sens,
2
constituie infracţiunea de trafic de influentă şi nu aceea de luare de mită.

2. Traficul de influenţă şi înşelăciunea

Înşelăciunea este o infracţiune contra patrimoniului, în timp ce valoarea socială

ocrotită de lege în cazul infracţiunii de trafic de influenţă este activitatea organizaţiilor de stat
şi publice. Deşi, în ambele infracţiuni, făptuitorul urmăreşte, prin activitatea sa realizarea
unui beneficiu ce nu i se cuvine, infracţiunea de trafic de influentă nu este condiţionată de
producerea unui prejudiciu, pe când de esenţa înşelăciunii tine cauzarea unei pagube
materiale. Pe de altă parte, în timp ce realizarea înşelăciunii nu este posibilă fără denaturarea
realităţii, în ipoteza că trecerea de care se prevalează infractorul este reală. 1
In acest sens s-a decis că atât timp cât inculpatul a pretins şi primit foloase pentru a
interveni pe lângă directorul direcţiei comerciale judeţene în vederea angajării unei persoane
într-o unitate comercială, iar acel director avea şi atribuţii referitoare la încadrarea
personalului la unităţile subordonate, fapta inculpatului constituie infracţiunea de trafic de
influentă şi nu aceea de înşelăciune. 2
Problema care se pune constă în a şti cum să calificăm fapta când trecerea de care se
prevalează autorul nu este reală. Mai precis calificarea pe care o dăm faptei atunci când
autorul lasă să se creadă că are influentă, deşi în realitate nu are, reuşind în acest fel să obţină
un folos material.

1
Trib. Supr., Secţ. pen., dec. 373/1975 în R.D.R. 2/1976, p.69
2
Trib. Jud. Prahova., secţi. pen., dec. 162/1969 în R.D.R. 12/1969, p.167
1
Tudora O, notã la dec. pen. 239/1976 Trib. Reg. Dobrogea, în R.R.D. 9/1978
2
Trib. Supr., Secţi. pen., dec. 626/1981 nepublicatã

41
 Evident că, prevalarea de o trecere inexistentă constituie o "prezentare ca adevărată a
unei fapte mincinoase", deci o manoperă similară celor cerute pentru existenta infracţiunii de
înşelăciune; ea face parte din acţiunile de amăgire , de denaturare a adevărului, de inducere în
eroare, de surprindere a bunei credinţe, care s-ar putea încadra în art. 215 C. p.
Dar, prin voinţa legiuitorului, folosirea acestui mijloc de amăgire a fost incriminat în
mod special prin art. 257 C.p., chiar când nu s-a cauzat o pagubă materială unei persoane, de
exemplu, în cazul pretinderii de foloase, pentru a se ocroti mai eficient activitatea
organizaţiilor publice împotriva faptelor acelora care se prevalează de influenta ce ar avea-o
pe lângă un funcţionar.
Aşadar, ori de câte ori făptuitorul va folosi acest mijloc afirmând sau lăsând să se
înţeleagă că are influentă - deşi în realitate nu are - pe lângă un funcţionar competent să
îndeplinească un act pentru a putea să pretindă, să primească bani sau alte foloase ori să
accepte promisiuni sau daruri, în scopurile arătate de art. 257 C.p., vom fi în prezenta
infracţiunii de trafic de influentă 3 ; ori de câte ori însă, el va folosi alte mijloace de inducere
în eroare decât prevalarea de influentă asupra unui funcţionar - sau chiar şi mijlocul
prevalării de influentă asupra unui funcţionar necompetent, despre care afirmă totuşi că ar
avea competenta să efectueze actul - şi va cauza o pagubă materială persoanei induse în
eroare, vom avea infracţiunea de înşelăciune.
Practica judiciară în principiu s-a orientat în acelaşi sens. Astfel, Curtea de Apel
Bucureşti a considerat că fapta unui inculpat care, lăsând să se înţeleagă - contrar realităţii -
că nu are influentă asupra unui funcţionar cu atribuţii privind atribuirea locuinţelor, a pretins
şi a primit pentru sine o sumă de bani de la o persoană, căreia i-a promis că va interveni pe
lângă acel funcţionar ca să-i procure o locuinţă, constituie infracţiunea de trafic de influentă
şi nu aceea de înşelăciune. 4

Tribunalul suprem a considerat, că faptele unui inculpat de a fi indus în eroare mai

multe persoane, promiţându-le că prin relaţiile sale, le va procura autoturisme, apartamente şi
alte bunuri, şi de a fi obţinut anticipat de la ele contravaloarea acelor bunuri, pe care si-a
însuşit-o, constituie infracţiunea de înşelăciune, în forma continuată, nu şi infracţiunea de
trafic de influentă, în concurs ideal. 1

3
Trib. Supr., Secţi. Pen., dec. 1202/1983 în C.D./1983, p. 248
4
Curtea de apel Bucureşti, Secţ. I. pen., dec. 106/A/1994 nepublicatã

42
 In altă speţă, instanţa supremă, folosind aceleaşi criterii, a considerat că: "infracţiunea
de trafic de influentă săvârşită prin prevalarea de trecere pe care ar avea-o infractorul pe
lângă un funcţionar, dar pe care în realitate nu o are, conţine, în ea însăşi elementele
înşelăciunii, astfel că, pe lângă infracţiunea de trafic de influentă nu se poate retine şi
infracţiunea de înşelăciune”. 2
Infracţiunea de trafic de influentă poate constitui uneori şi infracţiune mijloc pentru
realizarea unei înşelăciuni, care în acest caz devine infracţiune scop.
Practica judiciară a oferit următorul exemplu: o persoană despre care se ştie că are
influentă asupra unui funcţionar pretinde că, pentru a-l determina pe acel funcţionar trebuie
să-i facă un cadou ori să-l invite la o excursie cu automobilul, sau să-i ofere o masă la
restaurant cu prelungire la bar, etc. şi cere de la cel interesat suma necesară pentru
achiziţionarea cadoului sau acoperirea altor cheltuieli, aceasta peste banii sau folosul care
constituie plata influentei făptuitorului; în realitate însă, oferirea pretinsului cadou este o
amăgire pentru obţinerea unui profit injust. In această situaţie amăgirea prin care s-a săvârşit
infracţiunea constituie prin ea însăşi o infracţiune conform art. 215 alin.2 C.p., iar traficul de
influentă a servit ca mijloc fraudulos pentru realizarea amăgirii şi deci va exista în acest caz
concurs de infracţiuni. 3
In acest sens s-a decis că fapta unui inculpat care, afirmând fată de persoana vătămată
că, prin influenta pe care o are asupra ministrului comerţului exterior, îi poate obţine
aprobarea pentru achiziţionarea unui autoturism pe care, de asemenea, prin relaţiile sale, i-l
poate procura imediat de la I.D.M.S., a determinat-o pe aceasta să-i remită o sumă de bani
reprezentând preţul maşinii şi totodată să-i promită o altă sumă ce ar urma să fie împărţită
între ea şi ministru - inculpata însuşindu-si apoi banii primiţi - constituie un concurs ideal de
4
infracţiuni: trafic de influentă, art. 257 C.p. şi înşelăciune, art. 215 C.p.

Elemente de drept comparat

Franţa
In codul penal francez traficul de influenţă cunoaşte o amplă reglementare. Astfel, în
Capitolul II "Fapte ilicite contra administraţiei publice comise de persoane care exercită o
2
Secţi. pen., dec. 1244/1961, în C.D./1961, p. 467
4
Trib. Mun. Bucureşti, secţ. I. pen., dec. 222/1991 nepublicatã

43
funcţie publică", secţiunea II, paragraful II, art.432-11 este incriminată, pe lângă corupţia
pasivă si traficul de influentă comis de persoane care exercită o funcţie publică. Potrivit
art.432-11, se pedepseşte cu 10 ani închisoare si cu amendă de 1.000.000 FF, fapta unei
persoane deţinătoare a autorităţii publice sau care exercită un serviciu public, ori este
investită cu un mandat electiv public, de a solicita sau accepta, fără drept, direct sau indirect
oferte, promisiuni, daruri, cadouri sau orice alte foloase pentru a abuza de influenta sa reală
sau presupusă spre a obţine de la o autoritate sau de la o administraţie publică semne
onorifice, posturi, debuşee sau altă decizie favorabilă. 1
In capitolul III "Fapte ilicite contra administraţiei publice săvârşite de particulari",
sect. I art. 433-1 este incriminată, pe lângă corupţia activă si traficul de influentă săvârşit de
particulari. Potrivit art. 433-1, se pedepseşte cu 10 ani închisoare si cu 1.000.000 FF.
amendă, fapta unei persoane de a face, fără drept, direct sau indirect, oferte, promisiuni ori
de a da cadouri, daruri sau orice foloase pentru a obţine de la o persoană deţinătoare a
autoritarii publice, sau care exercită un serviciu public sau este investită cu un mandat electiv
public, ca ea să abuzeze de influenta sa reală sau presupusă, spre a obţine de la o autoritate
sau de la o administraţie publică semne onorifice, posturi, debuşee sau orice altă decizie
favorabilă.
Conform art.433-2 se pedepseşte cu 5 ani închisoare si 500.000 FF. amendă, fapta
oricărei persoane de a solicita sau de a accepta direct sau indirect oferte, promisiuni, daruri,
cadouri sau orice folos pentru a abuza de influenta sa reală sau presupusă spre a obţine de la
o autoritate sau de la o administraţie publică semne onorifice, posturi, debuşee sau orice altă
hotărâre favorabilă.
Se pedepseşte cu aceleaşi pedepse faptul de a ceda solicitărilor prevăzute în aliniatul
precedent sau a face, fără drept direct sau indirect, oferte, promisiuni, ori de a da daruri,
cadouri ori alte foloase. ca o persoana să abuzeze de influenta sa reală sau presupusă spre a
obţine de la o autoritate sau de la o administraţie publică semne onorifice, posturi, debuşee
sau orice altă hotărâre favorabilă.
După cum se poate observa, infracţiunea de trafic de influentă este reglementată
diferit în cele două legislaţii. Astfel, mai întâi legea franceză
incriminează distinct faptele de trafic de influentă comise de funcţionari de cele
comise de particulari.

1
Frank Terrier, Francois LeGunehec, Nouveau Code penale, mode d’emploi, Union Generale d’Editions,
Paris, 1993

44
 In legătură cu funcţionarul este incriminată fapta acestuia de a pretinde si primi
foloase pentru a-si exercita influenta sa reală sau presupusă spre a obţine favoruri de la o
autoritate sau administraţie.
De asemenea, este incriminată corupţia activă în vederea traficului de influentă de
către funcţionar, adică fapta de a da ori promite funcţionarului foloase spre a-l determina să-
si exercite influenta sa reală sau presupusă pe lângă o autoritate spre a obţine anumite
favoruri.
De asemenea, este incriminată fapta aceluia care cedează solicitărilor de mai sus si dă,
promite foloase unei persoane pentru ca aceasta să-si exercite influenta reală sau presupusă
spre a obţine favoruri din partea unei autorităţi sau administraţii.
In aceste două situaţii este incriminată atât vânzarea de influentă de către o persoană
particulară care solicită foloase pentru aceasta cât si cumpărarea de influentă de către o
persoană particulară care dă sau promite altei persoane particulare foloase pentru a obţine
favoruri de la o autoritate sau administraţie.

2. Spania
Codul penal spaniol incriminează traficul de influentă în capitolul XIII art. 404 bis a,
art.404 b, art. 404 bis c.
Conform art.404 bis a, funcţionarul public sau autoritatea care va influenta pe un alt
funcţionar public sau o altă autoritate, prevalându-se de atribuţiile sale de serviciu sau de
orice altă situaţie decurgând din relaţia sa personală sau ierarhică cu acesta ori cu un alt
funcţionar sau autoritate si va dobândi o hotărâre prin care obţine un beneficiu economic
pentru sine, în mod direct sau indirect, ori pentru o terţă persoană, va fi pedepsit cu
închisoare de la 1 lună si o zi la 6 luni, incapacitatea specială si amendă egală cu totalul
valorii beneficiului obţinut.
Conform art. 404 bis b, persoana particulară care influenţează un funcţionar public
sau o autoritate prevalându-se de orice situaţie decurgând din relaţia personală cu acesta ori
cu un alt funcţionar sau autoritate si va dobândi o hotărâre prin care obţine un beneficiu
economic pentru sine, în mod direct sau indirect, ori pentru o terţă persoană, va fi pedepsit cu
închisoare de la 1 lună si 1 zi la 6 luni si amendă egală cu totalul valorii beneficiului obţinut.
Conform art. 404 bis c, se prevede că cei care, oferindu-se să facă uz de influentă pe
lângă autorităţile sau funcţionarii publici, solicită de la terţe persoane daruri, cadouri sau

45
orice altă remuneraţie sau acceptă oferte sau promisiuni, vor fi pedepsiţi cu închisoare de la 1
lună si 1 zi la 6 luni. 1
Dacă faptele la care se referă paragraful anterior sunt săvârşite de o persoană având
un titlu profesional se va aplica si pedeapsa accesorie a incapacităţii speciale. In oricare din
ipotezele la care se referă acest articol, instanţa de judecată va putea dispune, de asemenea,
suspendarea activităţii societăţii, întreprinderii, organizaţiei sau a biroului, serviciului
respectiv sau închiderea sucursalelor deschise pentru deservirea publicului pe o durată de la 6
luni până la 3 ani.
Legea spaniolă sub numele de trafic de influentă incriminează o faptă deosebită de
acea incriminată de legislaţia română. Infracţiunea consta în fapta funcţionarului sau a
persoanei particulare care influenţează un funcţionar, prevalându-se de anumite relaţii pentru
a dobândi pentru sine sau pentru altul un avantaj economic. Accentul în acest caz este pus nu
pe încălcarea atribuţiilor de serviciu de către funcţionarul influenţat de traficant ci pe
obţinerea unor avantaje economice ca urmare a traficului de influentă, de către cel care
exercită aceasta influentă.
Este interesant că legea penală spaniolă concepe posibilitatea ca influenta să fie
exercitată si de persoane juridice, ipoteză în care se pot dispune măsuri specifice.
Legea spaniolă nu incriminează fapta de cumpărare a influentei aşa cum o face legea
română.

3. Federaţia Rusă
In codul penal al Federaţiei Ruse infracţiunea de trafic de influentă nu este prevăzută
în mod expres.
După unii autori, asemenea fapte nu rămân nepedepsite atunci când persoana care s-a
prevalat de influentă este ea însăşi un funcţionar; M.D. Sorgorodski si N. Beleaev susţin că
luarea de mită constă în primirea unei recompense nu numai pentru acţiunea pe care
funcţionarul poate să o săvârşească doar în virtutea funcţiei sale, ci si pentru acţiunea pe care
el o poate săvârşi utilizând influenta sa asupra altor funcţionari. 1

4. Polonia
Codul penal polonez incriminează infracţiunea de trafic de influentă în art. 244 din
capitolul XXXII intitulat "Infracţiunile contra activităţii instituţiilor de stat si obşteşti."

1
V. Dobrinoiu, op. cit. p. 317

46
 Comit această infracţiune aceia care prevalându-se de influenta lor intr-o instituţie de
stat sau obştească sau întărind convingerea altei persoane cu privire la existenta unei
asemenea influente, mijlocesc soluţionarea unei cauze, în schimbul unor foloase materiale
sau personale sau în urma promisiunii unor atare foloase; fapta se sancţionează cu pedeapsă
privativă de libertate de la 1 an la 10 ani.

5. Ungaria
Codul penal al Republicii Ungare incriminează traficul de influentă în art. 256, situat
ca si infracţiunea de mită, în titlul VII, intitulat "Infracţiuni contra purităţii vieţii publice".
Textul sancţionează pe acela care, prevalându-se de posibilitatea de a influenta o
persoană oficială, un lucrător sau un membru al unui organ de stat sau al
unei societăţi ori cooperaţii, cere sau primeşte un folos pentru sine sau pentru altul.
Pedeapsa diferă în raport cu calitatea persoanei asupra căreia subiectul afirmă că îşi
va exercita influenta.
Dacă aceasta este o persoană oficială fapta se pedepseşte cu privaţiune de libertate
până la 3 ani; dacă ea este un lucrător sau membru al unui organ de stat ori al unei cooperaţii
ori al unei asociaţii pedeapsa este privaţiunea de libertate până la un an.
Infracţiunea prezintă si trei forme agravate. Astfel, infracţiunea este mai gravă dacă
făptuitorul:
a) afirmă sau lasă să se creadă că a mituit o persoană oficială;
b) se dă drept o persoană oficială;
c) săvârşeste fapta ca o profesie;
In cazul în care influenta ar urma să se exercite asupra unei persoane oficiale, sunt
aplicate toate aceste agravante, pedeapsa fiind închisoare de la 1 la 5 ani.
In cazul în care cel supus influentei autorului este un lucrător sau membru al unui
organ de stat ori al unei cooperaţii ori al unei asociaţii este incidentă numai agravanta de la
litera c) iar pedeapsa este privaţiunea de libertate până la 3 ani.

6. Statele Unite ale Americii

Codul penal al S.U.A, include infracţiunea în art. 240,7 ce face parte din capitolul
"Infracţiuni contra administraţiei publice".

47
 Comite această infracţiune acela care solicită, primeşte, acceptă să primească orice
beneficiu bănesc ca răsplată pentru influenţarea specială exercitată asupra unui funcţionar
public sau pentru faptul de a convinge o altă persoană să exercite această influentă.
Conform punctului 3 al aceluiaşi articol persoana care oferă, transmite sau acceptă să
se transmită un folos material a cărui primire ştie că este interzisă de lege, este pedepsită.
Legislaţia americană incriminează si fapta de a convinge pe altă persoană să exercite
o atare influentă, ceea ce ar însemna o activitate de mijlocire între cumpărătorul de influentă
si vânzătorul de influentă.
De asemenea, legea penală americană nu distinge între funcţionarul care vinde
influenta si o persoană particulară. Codul penal model american incriminează si fapta
persoanei care cumpără influenta. Pedepseşte infracţiunea cu închisoare de până la 1 an fiind
considerată a fi o infracţiune mai uşoară.

48
 IV. Modificări aduse de Noul Cod penal1

Potrivit noului Cod penal, traficul de influenţă este incriminat în art.312 într-o
formă nouă esenţial diferită de vechiul Cod penal după cum urmează:
„ (1) Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de
promisiuni, daruri2, direct sau indirect pentru sine ori pentru altul, săvârşite de o persoană
care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public sau a
unui funcţionar pentru al determina să facă, să nu facă ori să întârzie un act ce intră în
atribuţiile sale de serviciu sau să facă un act contrar acestor atribuţiuni, se pedepseşte cu
închisoare strictă de la 2 al 10 ani3.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi promisiunea, oferirea sau darea de
bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să
se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public sau a unui funcţionar, pentru al
determina să facă, să nu facă, ori să întârzie un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu sau
să facă un act contrar acestor atribuţii.4
(3) Fapta prevăzută în aliniatul (2) nu se pedepseşte dacă făptuitorul denunţă
autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru această faptă.

1
Noul Cod penal a fost publicat în M. Of. nr. 575 din 29 iunie 2004 şi va intra în vigoare la 30.06 2005.
2
Socotim că expresia „primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, daruri”
nu este tocmai inspirată deoarece s-ar putea înţelege că obiectul primirii ori pretinderii îl constituie numai
banii sau alte foloase ceea ce este inexact dacă se interpretează art. 312 din noul Cod penal în totalitatea lui.
Credem că într-un nou Cod penal mai potrivită ar fi fost expresia: „Primirea, pretinderea ori acceptarea de
promisiuni, de daruri de bani sau alte foloase”.
3
Potrivit art.12 teza II-a din Convenţia penală privind corupţia, ratificată de Parlamentul României prin Legea
nr. 27/2002, Statul Român s-a obligat să incrimineze ca trafic de influenţă în forma pasivă „fapta de a
solicita, de a primi sau de a accepta oferta ori promisiunea, cu titlu de remuneraţie, pentru o astfel de
influenţă, indiferent dacă influenţa este sau nu este exercitată ori dacă influenţa presupusă produce sau nu
produce rezultatul dorit”. De menţionat că funcţiile şi unităţile protejate contra corupţiei prin această
infracţiune potrivit Convenţiei nu includ funcţiile şi unităţile din sectorul privat ceea ce ni se pare discutabil.
De aceea socotim că modul de reglementare a acestei infracţiunii în noul Cod penal sub acest aspect este
superior celui folosit în Convenţia citată.
4
Potrivit art.12 teza I-a din Convenţia penală privind corupţia, ratificată de Parlamentul României prin Legea
nr. 27/2002, Statul Român s-a obligat să incrimineze ca trafic de influenţă în forma activă, „conform
dreptului său intern, dacă s-a săvârşit cu intenţie, fapta de a propune, de a oferi sau de a da, direct ori indirect,
orice folos necuvenit, cu titlu de remuneraţie, oricui afirmă sau confirmă că este capabil să exercite o
influenţă în luarea unei decizii de către oricare din persoanele vizate de art.2, art.4-6 şi de art.9-11, indiferent
dacă folosul necuvenit este pentru sine sau pentru altcineva.” Din această redactare rezultă că şi aici este
exclusă vânzarea influenţei asupra persoanelor din sectorul privat ceea ce înseamnă neprotejarea serviciului
privat fapt ce nu este la adăpost de critică .

49
 (4) Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunilor
prevăzute în alin.(1) sau (2) se confiscă iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este
obligat la plata echivalentului lor în bani.
(5) Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazul
prevăzut în alin.(3)”1

IV.1. Traficul de influenţă sub forma corupţiei pasive

Ca şi în Codul penal Carol al II-lea, această infracţiune este încadrată ca delict. În

noul Cod penal situarea acestei incriminări în titlul „Crime şi delicte contra intereselor
publice” nu este la adăpost de discuţii. În Codul penal Carol al II-lea traficul de influenţă era
situat în titlul III, denumit „Crime şi delicte contra administraţiei publice” şi respectiv
capitolul III „Delicte săvârşite de funcţionari sau particulari”. Credem că aşa cum este
incriminat traficul de influenţă există o neconcordanţă între conţinutul acestuia şi denumirea
titlului VI din noul Cod penal deoarece titlul se referă numai la interese publice iar prin
infracţiunea de trafic de influenţă se sancţionează traficarea influenţei atât în domeniul public
cât şi în domeniul privat2, protejându-se sub acest aspect în egală măsură serviciul public şi
serviciul privat cum de altfel prestigiul, funcţiei publice precum şi al funcţiei din domeniul
public şi privat.
În cele ce urmează ne vom ocupa numai de unele aspecte ale noilor reglementări
şi nu vom aborda probleme tratate deja în doctrină.3
1
În Codul penal anterior „Traficul de influenţă” era definit în art.257 astfel: „Primirea ori pretinderea de bani
sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect pentru sine ori pentru altul,
săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar
pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu
închisoare de la 2 la 10 ani. Dispoziţiile art.256 al.2 se aplică în mod corespunzător”.
2
Pe de altă parte nu putem să nu observăm că din păcate noua incriminare a infracţiunii de luare de mită,
situată în titlul VI, a redus sfera faptelor din domeniul privat ce intră sub incidenţa acesteia respectiv numai la
faptele săvârşite de un funcţionar sau de o persoană care exercită un serviciul public. Or potrivit art.163 din
noul Cod penal prin persoană care exercită un serviciu de interes public se înţelege orice persoană particulară
care exercită o profesie de interes public pentru care este necesară o abilitare specială a autorităţilor publice
şi care este supusă controlului acestora (cum sunt notarii, executorii judecătoreşti, experţii oficiali şi alţi).
Celelalte acte din sectorul privat prin care se vinde serviciul privat nu mai sunt pedepsite penal pentru luarea
de mită ceea ce ni se pare discutabil. Se ştie că în art.254 din vechiul Cod penal luarea de mită era pedepsită
atunci când era săvârşită atât în sectorul public cât şi privat până la apariţia Legii nr. 78/ 2000 intrată în
vigoare la 18 mai 2000 care în domeniul privat a restrâns aplicarea numai la managerii, directori,
administratori şi cenzori ai societăţilor comerciale, companiilor şi societăţilor naţionale, ai regiilor autonome
şi ai oricăror agenţi economici. Sub acest aspect credem că vechea încriminare a infracţiunii de luare de mită
corespundea mai bine cerinţelor de combatere a actelor de corupţie, iar noua reglementare nu este la adăpost
de critică sub aspectul celor mai sus prezentate.
3
A se vedea Dr. Gheorghiţă Mateuţ – Sinteza teoretică şi practică privind represiunea traficului de influenţă
în reglementarea actuală şi în perspectivă. Revista Dreptul nr.5/2002 p.163. Vasile Dobrinoiu, Corupţia în
dreptul penal român, Bucureşti, Editura Atlas Lex, 1995, ş.a.

50
 Astfel din punct de vedere al subiectului activ nemijlocit al infracţiunii
prevăzute de art.312 al.1 respectiv traficul de influenţă sub forma corupţiei pasive, se
constată că noul Cod penal, menţine aceleaşi dispoziţii ca şi Codul penal anterior, definindu-
l ca orice „persoană care are influenţă sau care lasă să se creadă că are
influenţă”indiferent dacă este demnitar, funcţionar public, funcţionar, persoană
salariată sau nesalariată etc.. Evident că această persoană trebuie să fie responsabilă din
punct de vedere penal. Ca urmare socotim că art. 312 coroborat cu art. 162 din noul Cod
penal abrogă în mod implicit, parţial art. 8 din Legea nr. 78/2000 în sensul că înlătură
restrângerea,- după părerea noastră neinspirată - a aplicării dispoziţiilor art. 257 din vechiul
Cod penal, în domeniul privat, numai la „faptele încriminate în aceste texte săvârşite de
manageri, directori, administratori, cenzori sau alte persoane cu atribuţii de control la
societăţile comerciale, companiile şi societăţile naţionale, regiile autonome şi la orice alţi
agenţi economici.”1 Din interpretarea „per a contrario„ a art.8 din Legea nr. 78/2000
modificat, rezultă că faptele săvârşite de funcţionarii privaţi în sensul art.147 alin.2 din
actualul Cod penal, alţii decât cei la care se referă articolul 8 din Legea nr.78/2000
modificată, nu pot fi sancţionate potrivit art.257 din actualul Cod penal şi respectiv art.6 1 din
Legea nr.78/2000, modificată prin Legea nr. 161/2003, până la intrarea în vigoare a noului
Cod penal respectiv data de 30.06.2005 când se înlătură această imperfecţiune. 2 Totodată se

1
Art.8 din legea nr. 78/2000 a fost modificat prin art.1 pct.5 din cartea II-a titlul I din Legea nr. 161/2003 şi
are următorul conţinut: „Constituie infracţiunile prevăzute la art. 254-257 din Codul penal şi ale art. 6 1şi 82
din prezenta lege şi faptele incriminate în aceste texte săvârşite de manageri, directori, administratori, cenzori
sau alte persoane cu atribuţii de control la societăţile comerciale, companiile şi societăţile naţionale, regiile
autonome şi la orice alţi agenţi economici”Credem că legiuitorul a intenţionat ca în locul cuvintelor „săvârşite
de”să folosească expresia „ săvârşite vizând influenţa asupra” managerilor, directorilor, administratorilor,
cenzorilor sau altor persoane cu atribuţii de control la societăţile comerciale, companiile şi societăţile
naţionale, regiile autonome şi la orice alţi agenţi economici. Aşa cum este redactat articolul 8 se înţelege că se
referă la subiectul activ al infracţiunii de trafic de influenţă atât sub aspectul corupţiei active cât şi pasive, şi
nu la funcţiile şi unităţile protejate din sectorul privat ceea ce implică o serie de consecinţe deosebite. Potrivit
art. 254 -257 din actualul Cod penal faptele incriminate prin aceste infracţiunii sunt atât cele săvârşite de
funcţionarii publici cât şi cele săvârşite de orice funcţionar din domeniul public sau privat. Or interpretând ad
literam art.8 din Legea nr.78/2000 acesta apare ca superfluu în raport cu actualele reglementări ale art. 254-
257 din actualul Cod penal iar raţiune ar avea numai prin reducerea sferei de aplicare a art.254-257.
2
Din păcate chiar dispoziţiile Convenţiei penale privind corupţia, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999
ratificată de Parlamentul României prin Legea nr. 27 din 16 ianuarie 2002 nu obligă la incriminarea traficului
de influenţă în domeniul privat ceea ce ni se pare discutabil. Astfel art.12 cu denumirea marginală „Trafic de
influenţă”prevede: „Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a
incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, dacă s-a săvârşit cu intenţie, fapta de a propune, de a
oferi sau de a da, direct ori indirect, orice folos necuvenit, cu titlu de remuneraţie, oricui afirmă sau confirmă
că este capabil să exercite o influenţă în luarea unei decizii de către oricare dintre persoanele vizate de art.2,
art.4-6 şi de art. 9-11, indiferent dacă folosul necuvenit este pentru sine sau pentru altcineva, precum şi fapta
de a solicita, de a primi sau de a accepta oferta ori promisiunea, cu titlul de remuneraţie, pentru o astfel de
influenţă, indiferent dacă influenţa este sau nu este exercitată ori dacă influenţa presupusă produce sau nu
produce rezultatul dorit.”Se observă că acest articol exclude dintre „persoanele vizate” persoanele la care se
referă art.7 denumit „Corupţia activă în sectorul privat”şi art.8 denumit „Corupţia pasivă în sectorul privat”
respectiv „orice persoană care conduce sau lucrează pentru o entitate din sectorul privat”.Articolul 7 din

51
cere ca făptuitorul să aibă o anumită influenţă reală sau să lase să se creadă că are o anumită
influenţă asupra funcţionarului public sau altui funcţionar. Cu privire la subiectul pasiv spre
deosebire de vechiul Cod penal care îl definea numai ca funcţionar, în noul Cod penal
legiuitorul foloseşte expresia „asupra unui funcţionar public sau a unui funcţionar” fiind o
reglementare ce nu lasă posibilităţi de interpretare diferite. Potrivit art.161 din noul Cod
penal, prin funcţionar public se înţelege orice persoană care exercită permanent sau
temporar o însărcinare de orice natură, în serviciul uneia dintre unităţile la care se referă
art.159, respectiv autorităţile publice, instituţiile publice sau alte persoane juridice de drept
public. Calificând subiectul pasiv ca funcţionar public este evident că legiuitorul a dorit să
apere direct prestigiul funcţionarilor publici şi indirect al autorităţilor publice, instituţiilor
publice şi oricăror persoane juridice de drept public. Potrivit art.162 din noul Cod penal prin
funcţionar se înţelege orice persoană care exercită o însărcinare în serviciul unei persoane
juridice de drept privat. Astfel potrivit noi reglementării legiuitorul apără în mod egal
prestigiul funcţionarului privat ca şi al funcţionarului public precum şi al oricărei
persoane juridice de drept privat ca şi al autorităţilor, instituţiilor publice şi altor
persoane juridice de drept public vizând în mod egal corupţia din sistemul public cât şi
din sistemul privat.1 De asemenea potrivit art. 312 pct.6 din noul Cod penal, 2 legiuitorul
român a menţinut extinderea protecţiei făcută de Legea nr.161/20033 şi asupra:
„funcţionarilor sau persoanelor care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de muncă
ori altor persoane care exercită atribuţii similare, în cadrul unei organizaţiile publice
internaţionale la care România este parte; a membrilor adunărilor parlamentare ale
organizaţiilor internaţionale la care România este parte; a funcţionarilor sau persoanelor care

Convenţie se referă la „luarea de mită” în sectorul privat iar art.8 la „darea de mită” în sectorul privat. De
menţionat că în comparaţie cu prevederile Convenţiei penale privind corupţia, noul Cod penal reglementează
şi sancţionează mai ferm şi mai cuprinzător corupţia activă şi pasivă atât în sectorul public cât şi în sectorul
privat fără discriminare.
1
În literatura de specialitate într-o opinie s-a făcut o distincţie între actele ce intră în atribuţiile de serviciu ale
funcţionarului împărţindu-le în două categorii. O primă categorie ar fi actele săvârşite de un funcţionar al unei
persoane juridice de drept privat ce dobândesc regim de acte publice respectiv „actele comerciale întocmite în
vederea impozitării, vămuirii, înaintate (sau care trebuie prezentate) unei autorităţii publice”, precum şi
„actele de dreptul muncii încheiate de funcţionarul privat pot privi administraţii publice, cum ar fi cele din
domeniul protecţiei sociale, al asigurării sociale, etc.”În această opinie se afirmă că numai aceste acte
săvârşite de funcţionar pot constitui acte scop al influenţei în cadrul infracţiunii de trafic de influenţă, nu şi
celelalte acte săvârşite de funcţionarul privat. Dorin Ciuncan, Traficul de influenţă şi înşelăciunea, în Revista
de drept penal, nr.3/1998, p.31.
2
În art.312 pct.6 din noul Cod penal se dispune: „În sensul alin. (1)şi (2), prin funcţionar se înţelege şi oricare
dintre persoanele prevăzute în art. 308 alin.(3).” Observăm că în această redactare legiuitorul nu se referă la
cel care săvârşeşte infracţiunile de trafic de influenţă sau de cumpărare de influenţă (art.312 alin.1 şi 2), care
poate fi orice persoană ci la funcţionarul al cărui prestigiu funcţional se apără în mod nemijlocit precum şi al
unităţii din care acesta face parte.
3
Prin art. I pct. 6 din cartea II, titlul I din Legea nr.161/2003, a fost modificată Legea nr.78/2000 prin
extinderea aplicării dispoziţiilor art.254-257 din Codul penal şi asupra altor persoane.

52
îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită
atribuţii similare, în cadrul Comunităţilor Europene; a persoanelor care exercită funcţii
judiciare în cadrul instanţelor internaţionale a căror competenţă este acceptată de România,
precum şi funcţionarilor de la grefele acestor instanţe; a funcţionarilor unui stat străin;
precum şi a membrilor adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat străin.” Este
de observat că nici în această reglementare nu este apărat prestigiul celor care exercită
profesii liberale,- evident când nu exercită permanent sau temporar o însărcinare de orice
natură în serviciul unei persoane juridice de drept public sau privat,- cum sunt avocaţii,
experţii, etc.
Deşi nu rezultă în mod expres din art. 312 din noul Cod penal, este necesar ca
primirea ori pretinderea de bani sau de daruri, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul
să fie cu titlul de plată pentru influenţa promisă. Aceasta rezultă din coroborarea art. 12 din
Convenţia penală contra corupţiei cu dispoziţiile art.312 din noul Cod penal.
Cu privire la „influenţa” pe care subiectul o are sau lasă să se creadă că o are
socotim că în spiritul dispoziţiilor art. 312 al.1 din noul Cod penal, se impun unele discuţii:
- potrivit unui dicţionar1 prin „influenţă” se înţelege acţiunea exercitată asupra
unei fiinţe sau asupra unui lucru, putând să-i modifice conţinutul, caracterul,
forma, etc., precum şi putere, trecere, precădere; în doctrină se arată că a avea
influenţă asupra unui funcţionar înseamnă „să aibă trecere sau să se bucure în
mod real de încrederea unui funcţionar ori să fie în raporturi bune cu acesta.”2
- în art.312 din noul Cod penal, cuvântul „influenţă” credem că este folosit în
sensul de putere, capacitate de a modifica la o fiinţă umană, comportamentul
acesteia în sensul dorit3, respectiv de a determina o persoană sau o autoritate să
facă o favoare, sau să ia o decizie4 favorabilă; evident că această influenţă
trebuie să fie de o anumită natură şi să îndeplinească anumite condiţii pentru a
face obiectul art.312 din noul Codul penal.
1
Florin Marcu, Constant Mânecă. Dicţionar de neologisme, Ed. Academiei Republicii Socialiste România,
Ediţia a III-a, Bucureşti 1978 p.571.
2
Dr. Gheorghiţă Mateuţ – Sinteza teoretică şi practică privind represiunea traficului de influenţă în
reglementarea actuală şi în perspectivă. Revista Dreptul nr.5/2002 p.163. O. Loghin, Tudorel Toader, Drept
penal român, Partea specială, Casa de editură şi presă „Şansa”, Bucureşti, 1994, p.351.
3
În art.178 din vechiul Cod penal francez se vorbea de orice „favoare” sau „decizie favorabilă” promisă,
oferită, solicitată, agreată, pretinzând o „influenţă reală sau presupusă” , folosind expresia „pour abuse d’une
influence reelle ou soupposee” Iar în doctrina franceză se vorbeşte de „des moyens d’influence coupable”. În
art.432-11, art.433-1, art.433-2 din noul Cod penal francez se foloseşte expresia „ autre decision favorable”.
„Code Penal. Nouveau Code penale”. Annotations de jurisprudence et bibliographie par Yves Mayaud,
Ed.Dalloz, Paris, 1992 p.249
4
Cuvântul „decizie” este folosit şi în art. 12 intitulat „Trafic de influenţă” al Convenţiei penale privind
corupţia, adoptată prin legea nr.27/2002.

53
 - astfel după opinia noastră, „influenţa” la care se referă art.312 din noul Cod
penal nu trebuie să aibă la bază o putere formală, adică acea putere legală,
autoritate, cu care este investit prin lege sau în baza legii, cum ar fi şeful faţă
de subordonat, organul de control faţă de cel controlat, etc.; socotim că în
situaţia în care „influenţa” este reală şi izvorăşte din lege, atunci făptuitorul îşi
vinde atribuţia sa, serviciul său, ori încălcarea acestora şi nu influenţa în sensul
art.312, săvârşind astfel infracţiunea de luare de mită şi nu cea de trafic de
influenţă.
- ca urmare potrivit art.312 socotim că „influenţa” reală sau presupusă şi
afirmată, trebuie să izvorască din alte relaţii, raporturi decât raporturile
legale de subordonare, de control, colaborare, îndrumare, supraveghere etc.,
prevăzute de lege sau în baza legii; astfel credem că aceasta trebuie să
izvorască de pildă din raporturi de rudenie, prietenie, raporturi comerciale,
relaţii infracţionale, relaţii politice, etc., reale sau pretinse pentru a fi sub
incidenţa textului de lege mai sus menţionat;
- atunci când „influenţa” nu este reală ci numai afirmată de subiect, aceasta
trebuie să îndeplinească şi condiţiile definite de legiuitor prin expresia „lasă să
se creadă că are influenţă”1, adică credem că aceasta trebuie să fie posibilă şi
credibilă ci nu o pretinsă influenţă ce apare irealizabilă sau este absurdă,
imposibil de a exista şi a avea efect; dacă influenţa nu este posibilă 2 atât în
sensul efectuării cât şi al finalităţii credem că fapta nu constituie trafic de
influenţă ci eventual înşelăciune. Când influenţa nu este posibilă, realizabilă
atunci nu este nici credibilă pentru majoritatea persoanelor şi ca urmare nu este
afectat prestigiul funcţionarilor, publici sau privaţi, autorităţilor, instituţiilor
publice, persoanelor juridice publice sau private ceea ce nu este în concordanţă
cu scopul şi raţiunea incriminării traficului de influenţă. Când influenţa este
imposibil de realizat şi totuşi a fost crezută şi plătită de cumpărătorul de
influenţă, fapta poate constitui cel mult înşelăciune şi nu trafic de influenţă.
- influenţa şi mijloacele de înfăptuire a acesteia să nu fie prevăzute şi permise
de lege ca o activitate legală, desfăşurată pe principiile dreptului cum ar fi de
pildă în cadrul profesiei de avocat, de consilier juridic, de expert sau chiar în

1
În art.433-2 din Noul Cod penal francez se foloseşte expresia „influence reelle au supposee”.
2
Socotim că expresia „o influenţă posibilă” nu se confundă cu „ o influenţă realizată” ci cu „ o influenţă
realizabilă”.

54
 executarea contractului de mandat; de aceea credem că activitatea legală
promisă de un avocat de a influenţa prin mijloace legale (pledoarie, invocarea
legii, a probelor etc.) o autoritate judecătorească sau administrativă, nu intră în
conceptul de influenţă folosit de legiuitor în art.312 din noul Cod penal. În
acest sens în doctrină se arată:„Deci acel care rămâne în cadrul drepturilor şi
îndatoririlor sale profesionale, aşa cum prevede legea organică a corpului
avocaţilor, chiar dacă ar primi un onorar foarte mare nu poate să fie acuzat că a
săvârşit trafic de influenţă.”1 Prin urmare avocatul care ia onorarii mari, fie din
cauza onorabilităţii sale, fie din cunoştinţelor sale profesionale şi a conştiinţei
cu care îşi îndeplineşte datoria, nu poate cădea sub sancţiunea prevăzută de
art.312 alin.1 din noul Cod penal.2 „Dacă însă, chiar luând un onorariu mic,
acela care stipulează onorariul nu se prevalează de calitatea lui de avocat, ci se
prevalează de influenţa adevărată sau pretinsă ce ar avea pe lângă un funcţionar
public, şi datorită acestei influenţe cere sau îşi stipulează un onorariu, atunci
săvârşeşte trafic de influenţă.”3 „Dacă clientul angajează avocatul în
considerarea trecerii pe care acestea o are faţă de un anume funcţionar (care
trebuie să-i rezolve anume probleme) şi avocatul căruia clientul i-a împărtăşit
raţiunea alegerii sale, a confirmat aceasta, în mod expres sau prin tăcerea lui,
fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă.” 4
Aşa cum am arătat interpretând „per a contrario” art.8 din Legea nr.78/2000
modificată prin Legea nr. 161/2003 s-ar putea susţine că avocaţii nefiind
prevăzuţi în acest articol nu ar putea fi subiecţi activi ai infracţiunii prevăzute
de art.257 din Codul penal. Din contră după 30.06.2005 această ambiguitate
este înlăturată deoarece în cazul traficării influenţei pe lângă un funcţionar
privat sau public se poate aprecia că se săvârşeşte infracţiunea de trafic de
influenţă în lumina noului Cod penal indiferent ce funcţie ocupă traficantul în
sectorul public, sectorul privat sau cel al profesiilor liberale.

1
Valeriu Pop, în Codul penal Carol al II-lea, Adnotat de Constantin G.Rătescu, Vintilă Dongoroz ş.a. vol.II
Partea specială, Editura Librărie Socec şi Co., SA Bucureşti 1937 p.148, face afirmaţia referindu-se la
dispoziţiile Codului penal Carol al II-lea.
2
A se vedea I. Ionescu Dolj,în în Codul penal Carol al II-lea, Adnotat de Constantin G.Rătescu, Vintilă
Dongoroz ş.a. vol.II Partea specială, Editura Librărie Socec şi Co., SA Bucureşti 1937 p.147.
3
Valeriu Pop, în Codul penal Carol al II-lea, Adnotat de Constantin G.Rătescu, Vintilă Dongoroz ş.a. vol.II
Partea specială, Editura Librărie Socec şi Co., SA Bucureşti 1937 p.148.
4
E. Petit, Traficul de influenţă; elementele acestui delict, în „Dreptul” nr.30/1939, p. 201, citat de Vasile
Dobrinoiu, Corupţia în dreptul penal român, Bucureşti, Editura Atlas Lex. 1995, p.286.

55
 - influenţa reală sau presupusă, oferită, promisă, efectuată, prin mijloace ilegale,
poate face parte din conţinutul conceptului de influenţă folosit de art.312 din
noul Cod penal. De pildă influenţarea prin alte mijloace decât cele legale, cum
ar fi expertiza falsă, folosirea unor relaţii de rudenie, prietenie, obligaţii
comerciale, civile sau de altă natură, etc., credem că se poate situa în conceptul
de influenţare folosit în prevederile art.312 din noul Cod penal. 1
- atunci când banii sau alte foloase, sunt cerute pretinzând în mod fals că le va
da unui funcţionar public sau funcţionar dintr-o unitate publică sau privată,
pentru a face sau nu face, or întârzia actul solicitat, şi în realitate actul nu
putea fi realizat de funcţionarul public sau privat,ori unitatea din care
aceştia făceau parte, credem că nu se poate vorbi de influenţa şi traficarea
acesteia ci de înşelăciune, deoarece într-o astfel de ipoteză influenţa nu există,
nici nu este posibilă şi nefiind credibilă nu se afectează valorile sociale ocrotite
prin incriminarea infracţiunii de trafic de influenţă. „Aşadar, pentru existenţa
infracţiunii este necesar ca actul pentru care se promite intervenţia să intre în
atribuţiile de serviciu ale funcţionarului, adică în sfera atribuţiilor de serviciu
sau în competenţa funcţionarului. Dacă actul pentru care se promite intervenţia
nu intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului respectiv, fapta nu constituie
infracţiunea de trafic de influenţă, ci, eventual infracţiunea de înşelăciune.” 2 În
Codul penal Carol al II-lea exista o infracţiune distinctă când într-o astfel de
ipoteză făptuitorul era avocat respectiv abuzul de încredere profesională. 3
- atunci când funcţionarul public sau privat a primit de la făptuitor banii sau alte
foloase în vederea efectuării, neefectuării sau întârzierii actului, sau să facă un
act contrar acestor atribuţii, credem că acesta a săvârşit infracţiunea de luare de
mită, iar cel care a solicitat şi primit banii sau alte foloase pentru a-i fi date
(făptuitor), este complice la infracţiunea de luare de mită; în situaţia când a
1
Potrivit art.37 pct.6 din Legea 51/1995 republicată: „Avocatul nu răspunde penal pentru susţinerile făcute
oral sau în scris, în faţa instanţei de judecată sau a altor organe, dacă aceste susţineri sunt în legătură cu
apărarea şi necesare cauzei ce i-au fost încredinţate”.
2
Dr. Gheorghiţă Mateuţ – Sinteza teoretică şi practică privind represiunea traficului de influenţă în
reglementarea actuală şi în perspectivă. Revista Dreptul nr.5/2002 p.174.
3
În acest sens I. Ionescu Dolj arată: „Deci pentru existenţa delictului nu importă remuneraţia, sau cuantumul
ei, ci cauza convenţiunii, motivul e cel care o determină. Când însă avocatul pentru obţinerea unui onorar
mai mare ar fi pretextat că trebuie să cumpere favoarea vreunui magistrat sau funcţionar, faptul a fost
considerat ca delict special, în contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii şi pedepsit prin art.545 al.III
(abuzul de încredere profesională). Potrivit art.545 al.III din Codul penal Carol al II-lea „Pedeapsa din
aliniatul precedent (închisoare corecţională de la unu la 3 ani, amenda de la 2000 la 5000 lei şi interdicţie
corecţională de la unu la 2 ani) se aplică şi avocatului care, pentru a obţine un onorar mai mare, ar pretexta că
trebuie să cumpere favoarea unui magistrat sau funcţionar public”.

56
 cerut distinct o sumă pentru faptul că îl va corupe pe funcţionarul public sau
privat atunci complicitatea la infracţiunea de luare de luare de mită este în
concurs cu traficul de influenţă. În situaţia în care pur şi simplu făptuitorul
exercită influenţa asupra funcţionarului public sau privat iar aceştia fără să
cunoască realitatea traficării influenţei soluţionează favorabil solicitarea
(făptuitorului) încălcând legea, făptuitorul poate săvârşi şi infracţiunea de
instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.315 din noul Cod
penal) sau contra intereselor generale (art.317 din noul Cod penal) după caz
dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de lege. 1
În susţinerea celor de mai sus vom face câteva referiri şi la actul 2 pentru care se
acceptă, promite, intervenţia în cazul infracţiunii de trafic de influenţă, astfel:
- actul pentru care se promite intervenţia să intre în atribuţiile de serviciu ale
funcţionarului public ori privat sau al competenţei 3 unităţii din care aceştia fac
parte.4„Dacă persoana indicată de făptuitor şi asupra căreia acesta afirmase că
îşi va exercita influenţa nu are în atribuţiile sale efectuarea actului respectiv,
infractorul nu săvârşeşte un trafic de influenţă, ci eventual o înşelăciune - faţă
de cel ce urma să beneficieze de intervenţie - în raport de manoperele pe care
le-a folosit şi dacă cerinţele conţinutului acestei infracţiuni sunt întrunite.” 5
„Nu constituie infracţiunea de trafic de influenţă afirmată de infractor asupra
1
A se vedea şi Siegfried Kahane, în Explicaţii teoretice ale Codului penal român, Vol. IV. Partea specială,
Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1972, p. 156.
2
În art.12 din Convenţia penală privind corupţia se foloseşte expresia „influenţă în luarea unei decizii” fără a
se preciza în ce constă această decizie pe când în Noul Cod penal se foloseşte o expresie mai precisă „să facă,
să nu facă ori să întârzie un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu sau să facă un act contrar acestor
atribuţii”.
3
Profesorul Vasile Dobrinoiu invocând Trib. Supr., Secţ. Pen., dec. nr. 40/1970, în „R.R.D.” nr.7/1970, p.
167; Trib.Supr., Secţ. Pen., dec. nr. 372/1975 în „R.R.D.” nr. 2/1976, p. 69; Trib.reg. Iaşi, dec. pen. Nr.
38/1962, în „J.N.” nr. 10/1963, arată: „Astfel, s-a decis că nu constituie trafic de influenţă fapta unei persoane
de a fi primit o sumă de bani pentru a determina organele de procuratură şi miliţie să pună în executare o
hotărâre civilă de evacuare, nedefinitivă, deoarece organele de procuratură şi de miliţie la care acea persoană
s-a obligat să intervină, prevalându-se de o presupusă influenţă, nu erau competente să pună în executare
hotărârea judecătorească respectivă ( care, de altfel, nici nu era definitivă), astfel că, nefiind îndeplinită
cerinţa esenţială menţionată, recalificarea faptei, din trafic de influenţă în înşelăciune, s-a impus ca fiind
singura soluţie legală.” Vasile Dobrinoiu, op.cit. p.290.
4
„Pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă este necesar, deci, pe de o parte, ca organul sau
organizaţia din care face parte funcţionarul asupra căruia autorul pretinde că ar avea influenţă, să fie
competentă a efectua actul în vederea căruia se trafică influenţa, iar, pe de altă parte, ca funcţionarul respectiv
- făcând parte din acel organ sau acea organizaţie - să aibă competenţă funcţională de a înfăptui actul
solicitat.”George Antoniu, notă la sent. pen. Nr. 126/1971 a Trib. Jud. Bihor, în „R.R.D.” nr. 6/1973, p. 150.
citat de Vasile Dobrinoiu, Corupţia în dreptul penal român, Editura Atlas Lex, Bucureşti, 1995, p.289.
5
Teodor Vasiliu şi colectiv. Codul penal. Comentat şi adnotat. Partea specială. Vol.II, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică Bucureşti, 1977, p. 103. În acelaşi sens a se vedea şi Gheorghiţă Mateuţ, Sinteze teoretice şi
practice privind represiunea traficului de influenţă în reglementarea actuală şi în perspectivă. Revista Dreptul
nr. 5/2002, p. 174. O. Loghin, T. Teodor, Drept penal român. Partea specială. Casa de editură şi presă Şansa
SRL, Bucureşti 1966, p. 377.

57
 unor activităţii ce intră în sfera atribuţiilor legale, ale altor organe. În
asemenea situaţii, faptele pot constitui infracţiunea de înşelăciune, dacă
cumpărătorul de trafic nu a avut cunoştinţă de neconcordanţa dintre relatările
traficantului şi realitate şi deci a fost indus în eroare (a suferit un prejudiciu).” 1
- sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.312 din noul Cod penal şi atunci
când actul este contrar atribuţiilor sale de serviciu. Spre deosebire de
vechea reglementare din art. 257al actualului Cod penal, în art.312 din noul
Cod penal s-a introdus o nouă modalitate a scopului în definirea laturii
subiective2 respectiv: „să facă un act contrar atribuţiilor sale de serviciu”;
în această ipoteză credem că actul trebuie să fie legat de atribuţiile de serviciu
ale funcţionarului public sau ale funcţionarului din domeniul public sau privat
prin interzicerea s-a de normele care reglementează atribuţiile de serviciu; ca
urmare socotim că în conceptul „act contrar atribuţiilor sale de serviciu” nu
intra actele care nu au nici o legătură cu atribuţiile de serviciu fiind o depăşire
grosolană a acestora. Într-o astfel de ultimă ipoteză când actul nu are nici o
legătură cu atribuţiile sale de serviciu, socotim că fapta ar putea constitui
infracţiunea de înşelăciune şi nu de trafic de influenţă.
- actul vizat să fie posibil a fi efectuat de funcţionarul public, funcţionarul din
domeniul public sau privat ori unitatea din care aceştia fac parte; în caz
contrar credem că fapta ar putea constitui infracţiunea de înşelăciune şi nu de
trafic de influenţă; în acest sens instanţa supremă a statuat. „Deosebirea între
infracţiunile de trafic de influenţă şi înşelăciune constă în aceea că persoana
înşelată este de bună credinţă, fiind indusă în eroare de către făptuitor, câtă
vreme beneficiarul traficului de influenţă urmăreşte obţinerea, cu rea credinţă,
a satisfacerii unui interes prin coruperea sau influenţarea în alt mod a unui
funcţionar. Această din urmă infracţiune subzistă şi în cazul în care făptuitorul
se prevalează de un nume fictiv al funcţionarului asupra căruia pretinde a avea
influenţă, fiind suficient să menţioneze atribuţiile acestuia de natură a fi apte
să rezolve interesele celui care solicită intervenţia.” 3Referitor la această
decizie avem unele rezerve sub aspectul formulării deoarece se scapă din
1
Dorin Ciuncan. Traficul de influenţă şi înşelăciunea, în R.D.P. nr. 3/1998 p.31. În acelaşi sens a se vedea
J.N. nr.1/1965, p. 172 şi J.N. nr. 8/1963, p. 170.
2
Socotim că actul vizat nu intră în latura obiectivă a infracţiunii de trafic de influenţă ci contribuie la
calificarea scopului influenţei cumpărate respectiv la calificarea intenţiei directe a laturii subiective a
infracţiunii în cauză.
3
C.S.J., s. pin., dec. nr. 5438 din 7.12.2001, în Curierul Judiciar nr.11/2002, fila 85.

58
 vedere ipoteza când beneficiarul văzând comportamentul abuziv al
funcţionarului public sau privat, şi epuizând căile legale 1 de înlăturare a
acestuia se simte obligat să cumpere influenţa pentru ca funcţionarul public
sau privat să-şi îndeplinească o atribuţie legală, sau să înceteze un abuz. Or
într-o astfel de ipoteză credem că deşi atitudinea psihică a beneficiarului nu
este identică cu reaua credinţă făptuitorul săvârşeşte infracţiunea de trafic de
influenţă şi nu infracţiunea de înşelăciune2, iar beneficiarul ar putea invoca
prevederile art. 28 din noul Cod penal privind constrângerea morală.
- actul promis, solicitat poate fi atât legal cât şi ilegal3; în cazul când actul
solicitat este legal traficul de influenţă există deoarece actul trebuia să fie
realizat în afara acestor influenţe iar vânzarea influenţei şi în această ipoteză
afectează prestigiul funcţionarului public sau privat cât şi al unităţilor,
serviciilor publice sau private din care aceştia fac parte. 4 În cazul când actul
solicitat este ilegal credem că acesta poate fi contravenţional, civil,
administrativ, penal etc., sau pur şi simplu o interdicţie nesancţionată
coexistând cu infracţiunile de trafic de influenţă prin care este vizat.
Pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă socotim şi noi că este necesară
numai precizarea actului pentru a cărui îndeplinire urmează să se exercite influenţa
făptuitorului (traficantului) iar nu şi indicarea persoanei asupra căreia va fi exercitată. Însă
acest act aşa cum am arătat, trebuie să facă parte din atribuţiile cel puţin ale unui funcţionar
din unitatea în cauză.5
1
Credem că atunci când căile legale de a apăra, realiza, solicita, etc. un drept sau un serviciu sunt foarte
limitate, se favorizează actele de corupţie determinând căutarea de a intra în normalitate pe alte căi decât cele
legale.
2
În sens contrar a se vedea Dr. Gheorghiţă Mateuţ , op. cit. p.158., care citându-l pe T.B. Crişan, afirmă că:
„ Astfel, cumpărătorul de influenţă, fiind întotdeauna de rea credinţă, este conştient că prin acţiunea sa îl va
discredita pe funcţionarul pe lângă care urmează să intervină traficantul de influenţă, având ca scop tocmai
acela de a profita de influenţa reală sau presupusă pe care o are traficantul asupra funcţionarului, generând
suspiciuni, îndoieli cu privire la cinstea şi corectitudinea funcţionarului pe lângă care ar urma să se intervină
în interesul său.”
3
Valeriu Pop, ministrul justiţiei cu ocazia discutării în Parlamentul României a Codului penal Carol al II-lea a
afirmat: „Astfel la delictul de trafic de influenţă nu se mai face distincţie dacă actul a fost ilicit, sau licit. Se
pedepseşte intervenţia făcută şi când actul care se cere, este ilicit şi când este licit.” Constantin G. Rătescu şi
colectiv, Codul penal Carol al II-lea adnotat, Vol. II, Partea specială, Editura Librăriei Socec & Co., S. A.,
Bucureşti, 1937, p.147.
4
A se vedea şi Siegfried Kahane, în Explicaţii teoretice ale Codului penal român, Vol. IV. Partea specială,
Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1972, p. 155.
5
În nota la decizia nr.130/A/1997 a C.Apel Bucureşti, S. a II-a pen., Vasile Papadopol arată: „Prof.
V.Dongoroz arată încă în anul 1922, că dacă pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă este necesar ca
făptuitorul să determine funcţionarul pe lângă care îşi va folosi influenţa, această determinare” nu implică
chiar numirea funcţionarului, ci e suficient ca propunerea sau acceptarea de a interveni să vizeze o anumită
autoritate sau instituţiune, sau să se precizeze actul în aşa fel încât în mod indirect să reiasă şi persoana pe
lângă care ea va interveni.” (Vintilă Dongoroz, Traficul de influenţă, Bucureşti 1922, p.19). V.Papadopol.

59
 Susţinem opinia potrivit căreia incriminarea traficului de influenţă nu vizează
protecţia patrimoniului nici în principal şi nici în secundar. 1Aceasta rezultă în mod expres din
dispoziţiile art.312 alin. 4 din noul Cod penal care dispune că banii, valorile sau orice alte
bunuri care au făcut obiectul infracţiunii prevăzute în alin. (1) sau (2) se confiscă, deci nu se
restituie, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în
bani.2 Ca urmare nu se vizează protecţia patrimoniului cumpărătorului de influenţă. De la
acest principiu există o singură excepţie prevăzută în art. 312 alin.5 în care se dispune:
„Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazul prevăzut în
alin. (3).”Raţiunea acestei excepţii prevăzute de lege izvorăşte din existenţa constrângerii de
a cumpăra influenţa recunoscută de făptuitor, din desistarea3 sa, precum şi contribuţia
acestuia la combaterea actelor de corupţie.
Cu privire la latura subiectivă în literatura juridică s-au exprimat mai multe
opinii:
Într-o opinie se susţine că infracţiunea de trafic de influenţă se săvârşeşte cu
intenţie directă sau indirectă. „Făptuitorul are reprezentarea faptului că, prevalându-se de
influenţa pe care ar avea-o asupra unui funcţionar sau asupra altui salariat şi primind sau
pretinzând foloase ori acceptând promisiuni în orice mod, face să se nască îndoieli în privinţa
reputaţiei şi onestităţii funcţionarului (în cazul intenţiei directe) sau acceptă (în cazul intenţiei
indirecte) producerea unor asemenea consecinţe”.4
Într-o altă opinie la care ne raliem, se consideră că pentru realizarea laturii
subiective a infracţiunii de trafic de influenţă, „intenţia directă nu este suficientă, fiind
necesară o intenţie calificată, şi este suficient să se constate că această finalitate a fost
urmărită ( sau măcar afirmată) de către făptuitor, pentru ca – indiferent dacă s-a realizat ori

Curtea de Apel Bucureşti. Culegerea de practică judiciară penală pe anul 1997. Editura Holding, Reporter,
Buc.1998 p.371. În acelaşi sens a se vedea C. Apel Timişoara, dec. pen. nr.65/A/1995, Dreptul nr.7/1996,
p.127 şi dr.Gheorghiţă Mateuţ op.cit. p.164.
1
S-a spus că, „în anumite situaţii şi într-o oarecare măsură”, incriminarea traficului de influenţă „fereşte de
daune materiale persoanele credule care s-ar putea lăsa induse în eroare”. A se vedea S. Kahane, în lucrarea
colectivă Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol.IV, Partea specială, Editura Academiei, Bucureşti,
1972, p.153.
2
În practica judiciară se arată că în cazul infracţiunii de înşelăciune persoana care dă banii sau bunurile este
de bună credinţă, fiind indusă în eroare de către autor, pe când în cazul traficului de influenţă cel care dă banii
sau bunurile este de rea –credinţă şi urmăreşte ca autorul să determine pe un funcţionar să facă sau să nu facă
un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu să obţină o favoare sau o dispoziţie favorabilă. A se vedea C.A.
Constanţa, dec. pen. 160/1996, în „Dreptul” nr. 6/1997, p. 128.
3
Potrivit art.36 din noul Cod penal, nu se pedepseşte făptuitorul care s-a desistat ori a împiedicat mai înainte
de descoperirea faptei producerea rezultatului. Dacă actele îndeplinite până în momentul desistării sau
împiedicării producerii rezultatului constituie o altă infracţiune, se aplică pedeapsa pentru acea infracţiune.
4
Aneta Grigorovici, Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti 1976, p. 128.

60
nu – să existe intenţie calificată şi deci să existe infracţiunea de trafic de influenţă.” 1Ca
urmare intenţia directă afirmată sau reală trebuie să fie calificată respectiv caracterizată
printr-un scop special2, acela al determinării funcţionarului public sau altui funcţionar să facă
sau să nu facă ori să întârzie un act ce intra în atribuţiunile sale de serviciu ori să facă un act
contrar acestor atribuţiunii. Din punct de vedere al cumpărătorului de influenţă intenţia este
directă şi reală caracterizată prin scopul definit de legiuitor în modalităţile mai sus arătate .
Iar din punct de vedere al traficantului de influenţă scopul poate fi real sau numai afirmat
atunci când acesta lasă să se creadă că are influenţa necesară asupra unui funcţionar public
sau a unui alt funcţionar deci intenţie directă caracterizată de un scop special prevăzut de
lege.

IV.2. Traficul de influenţă sub forma corupţiei active.

Spre deosebire de vechea reglementare, în art.312 pct.2 din noul Cod penal a fost
incriminată ca infracţiune de sine stătătoare 3 şi fapta beneficiarului traficului de
influenţă (cumpărătorul de influenţă) care promite, oferă sau dă bani, daruri ori alte
foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are
influenţă asupra unui funcţionar public sau a unui funcţionar, pentru a-l determina să facă, să
nu facă ori să întârzie un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu sau să facă un act contrar
acestor atribuţii.4 Socotim că este o cerinţă a combaterii eficiente a actelor de corupţie având
în vedere rolul cumpărătorului de influenţă în proliferarea corupţiei.
Cu privire la subiectul activ al acestei infracţiuni respectiv cumpărătorul de
influenţă credem că poate fi orice persoană responsabilă penal. Subiect activ al acestei
infracţiuni poate fi chiar un funcţionar public sau privat, dar, într-o asemenea ipoteză, acesta
apare ca un simplu terţ faţă de funcţionarul public sau funcţionarul din domeniul public sau
privat vizat să facă, să nu facă ori să întârzie un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu sau
să facă un act contrar acestor atribuţii. În cazul în care cumpărarea influenţei s-a făcut prin
intermediar la solicitarea beneficiarului, socotim că intermediarul nu poate fi complice la
infracţiunea prevăzută de art.312 pct.2 din noul Cod penal ci coautor. În ceea ce priveşte
1
Siegfried Kahane în Explicaţii teoretice ale Codului penal român, Vol.IV, partea specială,Editura Academiei
Republicii Socialiste România, Bucureşti,1972, p. 156.
2
Dr. Gheorghiţă Mateuţ, op. cit. p.174.
3
În literatura de specialitate s-a susţinut în mod corect şi după opinia noastră că fapta cumpărătorului de
influenţă nu poate fi considerată instigare la infracţiunea de trafic de influenţă. A se vedea V. Dongoroz şi
alţii, Noul cod penal şi codul penal anterior, prezentare comparativă, Editura Politică, Bucureşti, 1969, p.21-
22.
4
Fapta cumpărătorului de influenţă este incriminată şi în art. 433-3 din noul Cod penal francez.

61
subiectul pasiv acesta poate fi demnitar public, funcţionar public sau simplu funcţionar într-o
persoană juridică publică ori persoană juridică privată, legiuitorul prin noul Cod penal
protejând serviciul public şi privat, cât şi demnitatea funcţiilor publice şi funcţiei de stat sau
private. Folosind în desemnarea modurilor de săvârşirea a infracţiunii expresia „ direct sau
indirect”, legea asimilează actele de săvârşire prin intermediar, atât unele cât şi celelalte
având valoarea juridică a unor acte de autorat pentru cumpărătorul de influenţă. Socotim că
în art. 312 pct.2 din noul Cod penal legiuitorul a prevăzut o excepţie de la prevederea art.38
pct.1 din noul Cod penal1 considerând-ul autor şi pe traficantul care cumpără influenţa
indirect prin intermediar. „Fapta persoanei interpuse – care promite, oferă sau dă bani ori alte
foloase, pentru şi în numele altei persoane – este socotită, prin voinţa legiuitorului, a fi însăşi
fapta acesteia din urmă, căreia, ca atare, nu i se poate refuza calitatea de autor.” 2 Ca urmare
cumpărătorul de influenţă este autor al infracţiunii de trafic de influenţă prin voinţa
legiuitorului chiar dacă săvârşeşte fapta indirect.
În ceea ce priveşte intermediarul respectiv cel care efectuează nemijlocit
elementul material al laturii obiective a infracţiunii (acţiunea, inacţiunea), socotim că acesta
are calitatea de coautor3 ( autor material) şi nu de complice deoarece:
- intermediarul execută nemijlocit elementul material al infracţiunii;
- participaţia intermediarului este la întregul element material al infracţiunii
(acţiunea, inacţiunea), fiind executorul nemijlocit al acesteia;
- activitatea desfăşurată de intermediar în cazul acestei infracţiuni este esenţială
pentru existenţa infracţiunii;
- art. 38 pct.2 din noul Cod penal dispune: „Dacă mai multe persoane săvârşesc
nemijlocit, împreună, o faptă prevăzută de legea penală, fiecare din ele va fi
pedepsită ca autor.”
- cumpărătorul de influenţă acţionează împreună cu intermediarul, el concepe
fapta, el procură bunul, folosul, respectiv obiectul material al infracţiunii, el îi
dă intermediarului daruri, bani, etc., pentru a fi dat traficantului şi în fine el
este beneficiarul influenţei cumpărate;

1
În art.38 pct.1 din noul Cod penal se dispune: „Autor este persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit o faptă
prevăzută de legea penală.”
2
V.Rămureanu, Poziţia juridică a intermediarului în infracţiunea de luare şi dare de mită, în „J.N.” nr. 3/1961,
p. 562-564; Trib. Supr., Col.pen., dec. nr.1175/1959 (nepublicată). Citate de V Dobrinoiu în op.cit. p.210.
3
În doctrină coautoratul este definit ca fiind acea formă a participaţiunii ocazionale în care două sau mai
multe persoane contribuie nemijlocit – prin acţiuni simultane sau succesive – la săvârşirea unei fapte
prevăzute de legea penală, în baza unei voinţe comune. A se vedea Narcis Giurgiu, Legea penală şi
infracţiunea, Editura Gama, Ediţie revăzută şi adăugită,Iaşi, p. 280, precum şi dr. Matei Basarab, Drept penal.
Partea generală.vol.1, p.408-417.

62
 Socotim că potrivit art. 40 din noul Cod penal, atât la traficul de influenţă în formă
activă cât şi la cel în formă pasivă, poate apărea participaţia sub formă de complice respectiv
acea persoană care, cu intenţie, ajută sau înlesneşte în orice mod la săvârşirea infracţiunii de
trafic de influenţă. Este, de asemenea, complice persoana care promite, înainte sau în timpul
săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor,
chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.
Obiectul juridic al acestei infracţiunii ( trafic de influenţă sub formă activă) îl
constituie relaţiile sociale prin care se apără serviciul public şi serviciul privat, precum şi
prestigiul demnitarului public, funcţionarul public şi oricărui funcţionar din sectorul public
sau privat. Astfel potrivit noi reglementării legiuitorul apără în mod egal prestigiul
funcţionarului din sectorul public sau privat ca şi al funcţionarului public precum şi al
oricărei persoane juridice de drept privat ca şi al autorităţilor, instituţiilor publice şi
altor persoane juridice de drept public vizând în mod egal corupţia din sistemul public
cât şi din sistemul privat. De asemenea potrivit art. 312 pct.6 din noul Cod penal, 1
legiuitorul român a menţinut extinderea protecţiei făcută de Legea nr.161/20032.
Potrivit art. 312 pct.2 din noul Cod penal, ca modalităţi ale elementului material sunt:
„promisiunea”, „oferirea”, „darea de bani, de daruri ori alte foloase”.
Conform DEX prin ofertă se înţelege propunerea făcută de o persoană altei persoane
pentru vânzarea-cumpărarea unor mărfuri, pentru angajarea într-o slujbă, participarea la o
acţiune, prestarea unor servicii etc.; În dreptul privat oferta este considerată o propunere pe
care o persoană o face altei persoane, sau publicului în general de a încheia un anumit
contract în condiţii determinate.3 Credem că în cazul traficului de influenţă avem de a face cu
un contract cu cauză ilicită respectiv un contract de vânzare-cumpărare a influenţei. Oferirea
implică acţiunea de prezentare traficantului de influenţă a banilor, a darurilor sau altor
foloase pe care acesta ar urma să le primească dacă este de acord şi vinde influenţa pe care o
are sau lasă să se creadă că o are asupra funcţionarului public sau privat. Socotim că
infracţiunea de trafic de influenţă sub forma corupţiei active este săvârşită chiar dacă oferta
nu este acceptată. Întrucât periculozitatea ofertei subzistă chiar dacă nu a fost acceptată,

1
În art.312 pct.6 din noul Cod penal se dispune: „În sensul alin. (1)şi (2), prin funcţionar se înţelege şi oricare
dintre persoanele prevăzute în art. 308 alin.(3).” Observăm că în această redactare legiuitorul nu se referă la
cel care săvârşeşte infracţiunile de trafic de influenţă sau de cumpărare de influenţă (art.312 alin.1 şi 2), care
poate fi orice persoană ci la funcţionarul al cărui prestigiu funcţional se apără în mod nemijlocit precum şi al
unităţii din care acesta face parte.
2
Prin art. I pct. 6 din cartea II, titlul I din Legea nr.161/2003, a fost modificată Legea nr.78/2000 prin
extinderea aplicării dispoziţiilor art.254-257 din Codul penal şi asupra altor persoane.
3
Dumitru Rădescu, Dicţionar de drept privat, Editura Mondan 94, 1997, p. 668.A se vedea
T.R.Popescu,Teoria generală a obligaţiilor, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968, p.70.

63
legiuitorul a incriminat şi această modalitate de săvârşire pentru a sancţiona nu numai
promisiunea - ofertă acceptată - ci şi oferta neacceptată dat fiind periculozitatea acesteia
pentru valorile protejate. Credem că oferta pentru a constitui modalitatea prevăzută de
art.312 alin.2 din noul Cod penal trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- oferta să fie serioasă şi reală în sensul cumpărării influenţei pentru
determinarea funcţionarului public sau orice funcţionar din domeniul public
sau privat să facă, să nu facă ori să întârzie un act ce intră în atribuţiile sale de
serviciu sau să facă un act contrar acestor atribuţiuni; oferta să nu fie făcută în
glumă, jocandi cauza, şi nici să aibă un caracter general ci să vizeze în mod
concret unul din actele prevăzute de lege.
- Oferta să fie fermă, neechivocă, adică să exprime voinţa neîndoielnică de a
cumpăra influenţa în vederea obţinerii actului prevăzut în lege;
- Oferta trebuie să fie precisă şi completă în sensul că trebuie să includă preţul
influenţei, obiectul influenţei respectiv actul ce intră sau este contrar
atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului public sau funcţionarului din
domeniul public sau privat;
- Oferta să nu fie o simplă intenţie ci să fie concretizată într-o acţiune efectivă,
reală cum ar fi de pildă: arătarea banilor, arătarea plicului cu bani, însoţite de
un semn elocvent; lăsarea banilor ca şi când ar fi uitaţi pe o masă a
vânzătorului de influenţă; introducerea bancnotelor printre unele acte remise
funcţionarului etc.;1
- Oferta se poate materializa anterior, concomitent sau ulterior obţinerii actului
vizat dar în mod obligatoriu ea trebuie făcută anterior şi cel mai târziu
concomitent.
Potrivit DEX prin promisiune se înţelege un angajament prin care cineva se obligă
să facă ceva, sau o făgăduială.2În dicţionarele de drept, cu excepţia promisiunii publice de
recompensă, promisiunea îmbracă forma unor convenţii cum sunt: promisiunea de a
determina pe altul să ratifice un act, promisiunea de contract, promisiunea de vânzare
cumpărare şi promisiunea pentru altul.3Socotim că potrivit art. 312 pct.2 din noul Cod penal
promisiunea presupune o convenţie privind vânzarea influenţei care include oferta şi

1
V. Manzini, Trattato di diritio penale, vol.V. Torino, 1935,p. 210, citat de Dr. V.Dobrinoiu, op. cit. p.215.
2
Academia Română, Institutul de Lingvistică „ Iorgu Iordan” Dicţionar Explicativ al Limbii Române, Ediţia a
II-a Univers enciclopedic, Bucureşti, 1996 p. 858.
3
Dumitru Rădescu, Dicţionar de drept privat, Editura Mondan 94, 1997, p. 805-806.

64
acceptarea rezultat al unei negocieri1 prin care cumpărătorul de influenţă se angajează să-i
dea o sumă de bani, un dar, sau un folos vânzătorului de influenţă, iar ultimul se obligă să
determine un funcţionar public sau funcţionar din domeniul public sau privat să facă, să nu
facă ori să întârzie un act concret ce intră în atribuţiile sale de serviciu sau să facă un act
contrar acestor atribuţiuni; Angajamentul promitentului trebuie să fie realizabil şi nu
imposibil de realizat. Credem că legiuitorul a prevăzut distinct „promisiunea” de „ofertă” dat
fiind efectele juridice diferite ale acestora ca urmare a periculozităţii diferite element necesar
în dozarea pedepsei precum şi în cazul desistării, ori al aplicării dispoziţiilor exoneratoare de
răspundere penală ale art.312 pct.3 din noul Cod penal. Promisiunea poate fi făcută verbal
sau scris dar trebuie să îndeplinească condiţiile ofertei precum şi cele specifice promisiunii.
Promisiunea presupune şi o anumită participaţiune din parte vânzătorului de influenţă.
Darea de bani, daruri sau alte foloase2 constă în acţiunea cumpărătorului de
influenţă ce poate îmbrăca următoarele forme:
- înmânarea banilor, darurilor către vânzătorul de influenţă;
- prestarea de servicii, cedarea folosinţei unui bun, împrumutul3,ori alte foloase;
- renunţarea la achitarea unei datorii, la restituirea unui bun etc.;
- plata prin virament, prin Internet;
- punerea vânzătorului de influenţă în posesia banilor sau a darurilor în alt mod
decât prin înmânare directă ori plată electronică sau bancară (punerea banilor
în buzunarul, între actele, în autoturismul etc., ale vânzătorului de
influenţă,etc.);
- darea de bani sau daruri prin intermediar;
În mod obişnuit prin folos se înţelege orice câştig moral sau material care nu îmbracă
forma unui dar.
Acţiunea sau inacţiunea care constituie elementul material al traficului de influenţă
sub forma corupţiei active socotim că trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- promisiunea, oferirea sau darea să vizeze bani, daruri sau alte foloase în
schimbul influenţei calificate prin scop;

1
Credem că sintagma „acceptarea de promisiuni” folosită în art.312 alin 1 din noul Cod penal nu este la
adăpost de critică deoarece oferta se acceptă iar în drept promisiunea presupune ofertă acceptată.
2
Potrivit DEX prin folos se înţelege un câştig moral sau material; Academia Română, Institutul de Lingvistică
„ Iorgu Iordan” Dicţionar Explicativ al Limbii Române, Ediţia a II-a Univers enciclopedic, Bucureşti, 1996
p.389.
3
Instanţa supremă a statuat că şi împrumutul constituie un folos. Trib.Supr., Secţ. Pen., nr. 5196/1971,
(nepublicată); în acelaşi sens, vezi Trib. Supr., Col. pen., dec.691/1961, în „L.P.” nr. 2/1961, p.90.

65
 - banii, darurile sau alte foloase să nu fie legal datorate de cumpărător
vânzătorului de influenţă;
- promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri sau alte foloase să fie
anterioară sau cel mai târziu concomitente cu efectuarea, neefectuarea sau
efectuarea cu întârziere a unui act ce intră în atribuţiile sale de serviciu sau să
facă un act contrar acestor atribuţii;
În ceea ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii socotim că o constituie intenţia
directă calificată prin scop respectiv:
- să obţină o anumită influenţă necesară realizării scopului său;
- influenţa să vizeze determinarea funcţionarului public sau funcţionarului din
domeniul public ori privat să facă, să nu facă ori să întârzie un act ce intră în
atribuţiile sale de serviciu sau să facă un act contrar acestor atribuţii.
Este de observat că infracţiunea de trafic de influenţă sub forma corupţiei active
poate să existe şi în condiţiile în care cel care are sau lasă să se înţeleagă că are influenţă
asupra funcţionarului public sau funcţionarului din domeniul public ori privat refuzând în
mod repetat oferta a sesizat organul de urmărire penală. Potrivit art. 312 pct.3 din noul Cod
penal fapta cumpărătorului de influenţă prevăzută în art. 312 pct.2 din noul Cod penal, nu se
pedepseşte dacă acesta denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire 1 să fi fost
sesizat pentru acea faptă. Credem că legiuitorul se referă la modurile de sesizare prevăzute de
art.221 din Codul de procedură penală, respectiv plângere, denunţ sau sesizare din oficiu
adresate atât organului de cercetare penală cât şi organului de urmărire penală.
Conform art.312 pct.1 şi 2 din noul Cod penal în cazul săvârşirii infracţiunilor de
trafic de influenţă sub forma corupţiei active cât şi pasive, banii, valorile sau orice alte
bunuri care au făcut obiectul acestor infracţiuni în principiu se confiscă, iar dacă acestea nu
se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani. Banii, valorile sau
orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat dacă aceasta denunţă autorităţii fapta mai
înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă. Potrivit art. 313 din noul
Cod penal persoana juridică se sancţionează pentru infracţiunea prevăzută de art.312 din noul
Cod penal.

1
În art. 312 pct. 3 din noul Cod penal se foloseşte sintagma „organul de urmărire” şi nu sintagma „organul de
urmărire penală”.

66
 Bibliografie

Ugo Conti - Il codice penal ilustrato articole per articolo Milano 1934.

Vasile Dobrinoiu - Corupţia în dreptul penal Ed. Atlas Lex Bucureşti 1993.

V. Dongonoz - Noul cod penal si codul penal anterior prezentare comparativă

Ed. Politică Bucureşti, 1969.

Ghe. Dărângă, - Comentariu în lucrarea colectivă Codul penal al

D. Lucinescu R.S.R. comentat si adnotat. Partea specială vol. III Ed.
Ştiinţifică si Enciclopedică, Bucureşti, 1975.

O. Loghin - Dreptul penal român, Partea Casa de editură si presă "Şansa",

Bucureşti 1994.

Ghe. Nistoreanu, - Drept penal, Partea specială,

67
 V. Dobrinoiu Editura Continent XXI, Bucureşti 1995.

V. Dobrinoiu - Corupţia în dreptul penal român, Editura Romfel, Bucureşti

1995.

Vintilă Dongoroz - notă în "Jurisprudenţa generală" Nr.34/1925 speţa nr. 1900.

E. Petit - Traficul de influentă, elementele acestui delict, în "Dreptul"

nr.30/1939.

C. Rătescu - Codul penal vol.II, Bucureşti 1937

G. Antoniu - notă la sentinţa penală nr.126/ a Tribunalului Judeţean Bihor,

în R.R.D. nr.6/1973.

Ionescu-Dolj - Comentare în codul penal adnotat, vol II.

Georgeta Marcov - notă la decizia penală nr.154/1965 a Tribunalului Regional

Galaţi în "J.N." Nr.5/1966.

V. Rămureanu - notă la sentinţa penală nr.162/1969 a Tribunalului Judeţean

Prahova în R.R.D nr.12/1969.

I. Popoliţă - notă la decizia penală nr. 3535/1967 a Tribunalului Regional

Ploieşti în R.R.D. nr.10/1968.

V. Papodopol - Consideraţii asupra infracţiunilor conţinuturi alternative în

R.R.D.nr.8/1967

68