Întoarceți-vă în trecut

Oamenii care au avut experiențe plăcute în trecut vor încerca să le repete ori să le
reînvie. Cele mai plăcute și mai adânc înrădăcinate amintiri sunt, de regulă, cele de la
începutul copilăriei și sunt deseori asociate în mod inconștient cu persoana unui părinte.
Aduceți-vă ținta înapoi la acest punct, plasându-vă în triunghiul oedipian și poziționându-i
pe ei în postura de copil neajutorat,. Neconștientizând cauza răspunsului lor emoțional, se
vor îndrăgosti de dumneavoastră. Ca alternativă, vă puteți întoarce în trecut, lăsându-i pe ei
să joace rolul părintelui ocrotitor și grijuliu. În orice variantă, oferiți fantezia supremă: șansa
de a avea o relație intimă cu mami sau tati, cu fiul ori fiica.

Regresia erotică

Ca adulți avem tendința de a ne supraestima copilăria. Din cayza dependenței

și vulnerabilității lor, copiii chiar suferă și, totuși, când îmbătrânim uităm cu ușurință
acest lucru și devenim nostalgici după presupusul paradis pierdut. Uităm durerea și
ne amintim doar plăcerea. De ce? Deoarece responsabilitățile vieții de adult sunt atât
de apăsătoare uneori, încât tânjim în secret după dependența din copilărie, după
acea persoană care se ocupa de tot ce aveam nevoie, își asuma fiecare grijă și
neliniște. Această visare cu ochii deschiși are o componentă erotică puternică
deoarece sentimentul copilului de a fi dependent de părinte este încărcat de nuanțe
sexuale. Oferiți-le oamenilor o senzație similară sentimentului de a fi ocrotiți și
dependenți, specific copilăriei, și își vor proiecta tot felul de fantezii asupra
dumneavoastră, inclusiv sentimente de iubire ori de atracție sexuală pe care le vor
atribui altei surse. Nu vom recunoaște, dar tânjim după regresie, dorim să renunțăm
la învelișul de adult și să dăm frâu emoțiilor copilărești care persistă sub stratul
superficial.
Pentru a efectua o regresie, veți avea nevoie să încurajați oamenii să vorbească
despre propria copilărie. Cei mai mulți dintre noi nu ne vom lăsa rugați; iar
amintirile ne sunt atât de vii și de pline de emoție, încât o parte din noi regresează
chiar în timp ce vorbim despre primii noștri ani de viață. De asemenea, pe timpul
dialogului, vor ieși la iveală mici secrete: destăinuim tot felul de informații prețioase
despre slăbiciunile și structura minții noastre, informații pe care nu trebuie să le
ratați și pe care să vi le amintiți. Nu ignorați sensurile mai profunde ale cuvintelor
rostite de țintă. Fiți atent la tonul vocii acestora, la ticurile lor în timp ce vorbesc și, în
special, la tot ce nu vor să aducă în discuție, orice lucru pe care îl neagă ori care le
induce o stare emotivă. Multe afirmații au un înțeles contrar: dacă ar spune că și-au
urât tatăl, de exemplu, puteți fi sigur că ascund multe dezamăgiri – că, de fapt, și-au
iubit tatăl chiar foarte mult și, probabil, nu prea au primit ce și-au dorit de la el.
Cu informația culeasă, puteți trece acum la efectuarea regresiei. Poate ați aflat
lucruri despre atașamentul nemaipomenit față de un frate, un profesor sau despre o
pasiune timpurie, o persoană care aruncă o umbră asupra vieții lor prezente. Știind
adevărul despre persoana care le-a influențat într-atât, puteți acum să preluați acel
rol. Sau, poate, ați aflat de un gol uriaș din copilăria lor – un tată neglijent, de
exemplu. Jucați acum rolul acelui părinte, dar înlocuiți neglijența originală cu atenția
pe care părintele real nu a fost în stare să o manifeste.
Regresia pe care o puteți efectua se împarte în patru tipuri principale.

Regresia infantilă. Prima legătură – cea dintre o mamă și copilul ei – este cea mai
puternică. Spre deosebire de animale, bebelușii au o lungă perioadă în care sunt
neajutorați și depind de mamă, creându-se un atașament care le va influența tot
restul vieții. Secretul efectuării acestei regresii este de a reproduce sentimentul iubirii
necondiționate a mamei pentru copilul său. Nu judecați țintele niciodată – lăsați-le să
acționeze cum vor, chiar și să se comporte inadecvat; în același timp, înconjurați-le cu
o atenție drăgăstoasă, răsfățați-le în exces.

Regresia oedipiană: După legătura dintre mamă și copil vine triunghiul oedipian al
mamei, tatălui și copilului. Acest triunghi se formează în perioada fanteziilor erotice
timpurii ale copilului. Un băiețel își dorește ca mama să fie numai a lui, o fată își
dorește la fel în legătură cu tatăl ei, însă niciodată lucrurile nu vor sta chiar așa
fiindcă un părinte va avea întotdeauna relații concurențiale cu un partener de viață
ori cu alți adulți. Iubirea necondiționată s-a dus; acum, inevitabil, părintele trebuie
uneori să refuze ceea ce dorește copilul. Transportați-vă înapoi în această perioadă.
Jucați rolul unui părinte, fiți iubitor, dar, uneori, dojeniți și insuflați puțină disciplină.
Copiii agreează, de fapt, un pic de disciplină – îi face să simtă că un adult le poartă
de grijă. Copiii-adulți, la fel, vor fi încântați dacă veți amesteca tandrețea cu un pic de
femitate și dojană.
Nu uitați să includeți o componentă erotică în comportamentul de părinte.
Acum, țintele nu numai că s-au ales cu mama sau tatăl exclusiv pentru ele, ci au
obținut ceva mai mult, ceva interzis anterior, însă permis acum.

Regresia ideală a egoului. În copilărie, deseori ne creăm un personaj ideal, coborât din
visurile și ambițiile noastre. Mai întâi, acest personaj ideal reprezintă persoana care
dorim să devenim. Ne închipuim ca fiind temerari aventurieri, personaje romantice.
Apoi, în perioada adolescenței, ne orientăm atenția către alții, deseori proiectându-ne
idealurile asupra lor. Primul băiat ori prima fată de care ne îndrăgostim pare să aibă
calitățile ideale pe care ni le-am dorit sau ne-a făcut să credem că putem juca rolul
acela ideal în relația cu ei. Cei mai mulți continuăm să ducem acest ideal cu noi. În
sinea noastră, suntem dezamăgiți de câte compromisuri a trebuit să facem, cât de
mult ne-am îndepărtat de idealurile noastre cu vârsta. Faceți-vă țintele să simtă că își
trăiesc acest ideal al tinereții și că încep să devină persoana care au dorit să fie, și veți
efectua un alt fel de regresie, creând un sentiment ce amintește de adolescență.
Relația dintre dumneavoastră și persoana sedusă este, în această circumstanță, mult
mai echilibrată decât în cazul celorlalte tipuri de regresie – seamănă mai mult cu
relația de afecțiune dintre frați. De fapt, idealul este deseori modelat după un frate
ori după o soră. Pentru crearea acestui efect, străduiți-vă să reproduceți starea
intensă, inocentă a îndrăgostirii tinerești.

Regresia parentală inversă. Aici, sunteți cel care regresează: în mod deliberat, jucați
rolul copilului drăguț, adorabil, dar și plin de sexualitate. Oamenii mai în vârstă îi
văd pe cei mai tineri incredibil de seducători. În prezența unei persoane tinere,
aceștia simt, într-o oarecare măsură, reîntoarcerea propriei tinereți; dar sunt, totuși,
mai în vârstă, iar, combinată cu sentimentul de învigorare pe care-l trăiesc în
prezența celor mai tineri, este plăcerea de a juca rolul de mamă sau de tată pentru
aceștia.

Simbolul: Patul. Întins singur pe pat, copilul se simte neprotejat, temător și neajutorat.
Într-o cameră alăturată, se află patul părinților. Este mare și interzis, locul unde se petrec
lucruri pe care nu trebuie să le afli. Induceți-i celui sedus ambele sentimente – neajutorare și
transgresiune – în timp ce îi așezați pe pat și îi adormiți.

Am subliniat faptul că persoana iubită este un substituit pentru egoul ideal. Doi oameni care
se iubesc au capacitatea de interschimbare a egourilor lor ideale. Dacă se iubesc unul pe
celălalt înseamnă că iubesc și idealizarea fiecăruia în persoana celuilalt. Nu ar mai exista
iubire pe pământ dacă nu ar fi această fantasmă. Ne îndrăgostim fiindcă nu suntem capabili
să atingem imaginea sinelui nostru superior, a celui mai înalt ideal despre sinele nostru.
Plecând de la acest concept, este evident că iubirea însăși este posibilă doar la un anumit nivel
cultural ori după ce s-a ajuns la o anume etapă a dezvoltării personalității. Însăși crea rea
egoului ideal reprezintă evoluție umană. Când oamenii sunt pe deplin mulțumiți cu sinele lor
actual, dragostea este imposibilă. Transferul egoului ideal către o persoană este caracteristica
cea mai emblematică a iubirii.
- Theodor Reik, Despre dragoste și plăcere