Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

de Camil Petrescu

Sumar
Particularitățile unui roman de Camil Petrescu
 subiect ............................................................................................................ 2
 plan ................................................................................................................. 2
 eseu ................................................................................................................. 3-5
Particularitățile de construcție a unui personaj / Relația dintre două personaje
 subiecte ............................................................................................................ 6
 plan .................................................................................................................. 6
 eseu .................................................................................................................. 7-9
Aspecte teoretice
 Perspectiva narativă subiectivă ....................................................................... 10

1
 1. Scrie un eseu în care să prezinți particularitățile unui text narativ studiat, aparținând lui Camil
Petrescu / unui roman subiectiv/interbelic.
Repere:
-evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului studiat într-o perioadă, într-un curent
cultural/literar sau într-o orientare tematică;
-comentarea a două episoade/secvențe relevante pentru tema textului narativ/romanului studiat;
-analiza a două elemente de structură, de compoziție și de limbaj, semnificative pentru textul narativ/romanul
studiat (de exemplu: acțiune, conflict, relații temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțe ale
comunicării narative, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.).

Planul eseului:
-perioada interbelică;
-apartenența textului la romanul de analiză psihologică;
-temele: iubirea și războiul;
-titlul: o metaforă pentru timpul psihologic;
-artificiul compozițional  timpul narării, prezentul frontului, și timpul narat, trecutul poveștii de iubire;
-raportul incipit-final:
 precizie spațio-temporală;
 final deschis;
-conflictul:
 interior, din conștiința personajului-narator;
 exterior, relația protagonistului cu societatea;
-naratorul-personaj:
 statutul social, psihologic, moral;
 trăsături;
-scene reprezentative pentru cele două teme:
 secvența în care Gheorghidiu mărturisește cum a luat naștere iubirea lui pentru Ela;
 cina de la unchiul Tache;
 capitolul ,,Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu";
 capitolul ,,Comunicat apocrif";
-stilul anticalofil;
-concluzii.

2
 1. Perioada interbelică este esențială în evoluția romanului românesc, atât prin extinderea ariei tematice, cât și prin
diversificarea formulelor narative. Astfel, romanul de inspirație rurală își găsește adepți în Liviu Rebreanu (realismul
dur, obiectiv) și în Mihail Sadoveanu (realismul mitic), iar cel citadin este ilustrat magistral de George Călinescu (realismul
balzacian), Camil Petrescu și Hortensia Papadat-Bengescu (proza de analiză psihologică).
Scriitorul și teoreticianul romanului Mario Vargas Llosa consideră că ,,există un timp cronologic și un altul
psihologic. Primul există obiectiv, independent de subiectivitatea noastră, și este cel pe care îl măsurăm după
mișcarea astrelor în spațiu și după diversele poziții ocupate între ele de planete, acel timp ce roade din noi de
cum ne naștem pe lume, până când dispărem și stăpânește curba fatidică a vieții tuturor existențelor. Dar mai
este și un timp psihologic, de care suntem conștienți în funcție de ce facem sau nu facem și care gravitează într-
un fel foarte diferit în emoțiile noastre.”. Această afirmație sintetizează viziunea artistică a lui Camil Petrescu
din opera literară interbelică ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”(1930).
Fiind roman, se remarcă prin amploarea acțiunii, desfășurarea pe mai multe planuri narative,
conflictul complex și personaje riguros individualizate.
Apartenența la romanul de analiză psihologică, de tip subiectiv, este susținută de unicitatea perspectivei
narative - naratorul este și personaj, narațiunea la persoana I, fluxul conștiinței, memoria afectivă,
luciditatea (auto)analizei, timpul prezent și subiectiv, anticalofilismul, AUTENTICITATEA, definită ca
identificarea actului de creație cu realitatea vieții, cu experiența nepervertită, cu trăirea febrilă: „Să nu descriu
decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simțurile mele, ceea ce gândesc eu…(...) Eu nu pot vorbi
onest decât la persoana întâi.” („Noua structură și opera lui Marcel Proust”).
Textul este structurat în două părți precizate în titlu, care indică temele romanului și, în același timp, cele
două experiențe fundamentale de cunoaștere trăite de protagonist: dragostea, rememorarea iubirii
matrimoniale eșuate dintre Ștefan Gheorghidiu și Ela, care este în întregime ficțională, și războiul, sub forma
jurnalului de campanie, unde Gheorghidiu urmărește experiențele de pe front, în timpul Primului Război
Mondial. Este valorificat jurnalul de campanie al autorului, ceea ce conferă autenticitate textului.
Titlul reprezintă o metaforă pentru timpul psihologic, pentru modul în care timpul obiectiv și
evenimentele exterioare sunt percepute la nivelul conștiinței. Substantivul ,,noapte” exprimă trăirea în
conștiință, iar cuvintele ,,ultima” și ,,întâia” sunt frontierele temporale ale transformării eroului.
Romanul începe printr-un artificiu compozițional: acțiunea primului capitol este posterioară
întâmplărilor derulate în restul „Cărții I”. Acesta scoate în evidență cele doua planuri temporale: timpul narării,
prezentul frontului, și timpul narat, trecutul poveștii de iubire. Aflat pe front, la popota ofițerilor, Ștefan
Gheorghidiu, protagonistul și, în același timp, naratorul, asistă la o discuție despre dragoste și fidelitate,
pornită de la un fapt divers aflat din presă: un bărbat care și-a ucis soția infidelă a fost achitat la tribunal. Acest
eveniment exterior, întocmai ca la Proust, îi declanșează amintirile legate de cei doi ani și jumătate de căsnicie
cu Ela, întâmplări și stări trăite într-un timp pierdut, un timp psihologic. Totuși, spre deosebire de fluxul
memoriei involuntare proustiene, în cartea lui Camil Petrescu evenimentele sunt ordonate cronologic și
analizate în mod lucid, în concordanță cu memoria voluntară. Dacă la Proust, personajul-narator retrăiește
trecutul, la Camil Petrescu, acesta analizează și interpretează trecutul, instituindu-se o adevărată tiranie a
subiectivității.
În ceea ce privește raportul incipit-final, se observă că, deși este un roman modern, în incipit sunt fixate
cu precizie realistă coordonatele spațio-temporale: „În primăvara anului 1916, ca sublocotenent proaspăt,
întâia dată concentrat, luasem parte, cu un regiment de infanterie din capitală, la fortificarea Văii Prahovei,
între Bușteni și Predeal”. Finalul deschis lasă loc interpretărilor multiple, așa cum se întâmplă în general în
proza de analiză psihologică. Gheorghidiu, obosit să mai caute certitudini și să se mai îndoiască, deoarece tot
eșafodajul emoțiilor lui este construit pe suspiciuni, se simte detașat de tot ceea ce îl legase de Ela și hotărăște
să o părăsească, să-i lase „tot trecutul”. Prin renunțare la ,,trecut”, adică atât la timpul trăit, cât și la cel
rememorat, Gheorghidiu se eliberează de drama erotică.
Conflictul interior, consumat în conștiința personajului-narator, se declanșează ca urmare a diferenței
dintre aspirațiile lui Gheorghidiu și realitatea lumii înconjurătoare. Are orgoliul, dar si demnitatea de a
refuza o realitate care nu i se potrivește, chiar de a renunța la o iubire care nu mai coincide cu imaginea sa
despre acest sentiment. Deși în lumea oamenilor fără scrupule și a analfabeților sau a mondenilor Ștefan pare un
învins, în raport cu lumea pură a ideilor, el își păstrează forța de a nu accepta compromisul. Este
intelectualul care trăiește cu nostalgia absolutului. El trăiește stări si sentimente contradictorii față de soția sa,
Ela. Principalul motiv al rupturii dinte cei doi este implicarea ei în lumea mondenă, pe care eroul o disprețuiește.

3
Conflictul exterior este generat de relația protagonistului cu societatea, acesta fiind un un inadaptat
superior, lucid și hipersensibil, la fel ca majoritatea eroilor lui Camil Petrescu, spre deosebire de Ela, care este
o femeie frumoasă, populară, cochetă, dar cu aspirațiile unei tinere mediocre. Protagoniștii reprezintă două
destine incompatibile.

Prima parte a romanului, dragostea, stă sub semnul orgoliului. Prin relatarea la persoana I, textul
beneficiază de autenticitate și are un evident caracter subiectiv: „Eram însurat de doi ani si jumătate cu o
colegă de la Universitate și bănuiam că mă înșală”. Cu această frază debutează abrupt cel de-al doilea capitol,
dar și retrospectiva iubirii dintre Ștefan și Ela. Tânărul, pe atunci student la Filosofie, se căsătorește din
dragoste, dar și din orgoliu, fiindcă Ela era cea mai frumoasă și populară studentă de la Universitate, iar faptul
că era îndrăgostită de el trezea admirația și invidia colegilor. Ilustrativă pentru tema iubirii este secvența în
care Gheorghidiu mărturisește cum a luat naștere iubirea lui pentru Ela: ,,Iubești întâi din milă, din
îndatorire, din duioșie, iubești pentru că știi că asta o face fericită”(pag. 14). La o analiză lucidă, naratorul
recunoaște că sentimentele sale sunt generate în special din orgoliu: ,,Începusem totuși să fiu măgulit de
admirația pe care o avea mai toată lumea pentru mine, fiindcă eram atât de pătimaș iubit de una dintre cele mai
frumoase studente și cred că acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri”(pag. 17).
Orgoliul personajului este evident și când are loc masa în familie din casa bătrânului avar, Tache, unde
sunt invitați de Sfântul Dumitru. Celălalt unchi, Nae Gheorghidiu, ironizează căsătoria din dragoste cu o fată
săracă, pe care i-o reproșează atât lui Ștefan, cât și tatălui său mort, Corneliu. Mai mult, îl acuză pe acesta că nu
i-a lăsat nicio moștenire fiului, fiind foarte risipitor. Acesta încearcă să-și apere tatăl și le spune unchilor lui ce
crede despre ei. În mod surprinzător, unchiul Tache este impresionat de izbucnirea de sinceritate a lui Ștefan și
hotărăște să îi lase acestuia cea mai mare parte din avere, deși Nae remarcă mai târziu că nepotul lui e lipsit de
simț practic: ,,N-ai spirit practic... Ai să-ți pierzi averea... (...) Cu filosofia dumitale nu faci doi bani.”
(caracterizare directă). De fapt, în scena cinei se confruntă două concepții de viață: una e condusă de
puterea banilor, reprezentată de unchiul Tache și de deputatul Nae Gheorghidiu, alta, în care valorile
sunt de ordin spiritual, întruchipată de Ștefan Gheorghidiu și de tatăl său, al cărui model de viață îl
urmează. Moștenirea va genera numeroase discuții, fiindcă atât Nae, cât și mama și surorile lui Ștefan îi vor
intenta proces pentru a obține o parte cât mai mare din avere. Atitudinea soției care se implică intens în
discuțiile despre bani îl surprinde în mod dureros: ,,Aș fi vrut-o mereu feminină, deasupra discuțiilor acestora
vulgare, plăpândă și având nevoie să fie protejată, nu să intervină atât de energic interesată.” (pag. 27).
Dezgustat, Ștefan cedează o parte din avere familiei, dar se simte tot mai izolat de lumea meschină și egoistă în
mijlocul căreia trăiește, mai ales că își dă seama de faptul că nici femeia iubită nu îl înțelege.
Cuplul evoluează spre o inevitabilă criză matrimonială, declanșată cu ocazia excursiei de la Odobești,
când Ela pare să îi acorde o atenție exagerata unui anume domn G. Tot din orgoliu, el refuză să intre în
competiție cu ceilalți, fiindcă i se pare sub demnitatea lui de intelectual să adopte comportamentul
superficial al dansatorilor mondeni apreciați de Ela. După această deplasare, iubirea ce părea până atunci
indestructibilă începe să fie serios pusă la îndoială, mai ales de către Ștefan. După o succesiune de separări și
împăcări, cei doi ajung la o despărțire definitivă.
A doua parte a textului, războiul, experiență fundamentală în planul cunoașterii existențiale, pune în
umbră experiența iubirii. Imaginea eroică a războiului, așa cum apare ea în literatura tradițională, este
demitizată. Frontul înseamnă haos, măsuri absurde, dezordine, misiuni aberante, ordine contradictorii.
Din cauza informării eronate, artileria română își fixează tunurile asupra propriilor batalioane. Capitolul „Ne-a
acoperit pământul lui Dumnezeu”, definitoriu pentru ilustrarea celei de a doua teme, înfățișează imaginea
apocaliptică a războiului. Viața combatanților ține de hazard, iar eroismul este înlocuit cu spaima de
moarte. Omul nu mai păstrează decât instinctul de supraviețuire și automatismul, după cum remarca însuși
Gheorghidiu: „Nu mai e nimic omenesc în noi”. Individul se pierde, se simte anulat în iureșul general,
ierarhia de semnificații a evenimentelor se răstoarnă și drama colectivă a războiului, a morții, ajunge să
anuleze drama individuală.
Ultimul capitol, ,,Comunicat apocrif” (apocrif – care este atribuit altui autor decât celui adevărat, a cărui
autenticitate este îndoielnică), este ilustrativ pentru devenirea interioară a protagonistului. Titlul poate fi
interpretat în dublu sens: se referă la comunicatele care sosesc de pe front și trimite, în manieră metaforică, la
scrisoarea anonimă pe care o primește protagonistul la întoarcerea din război, în care i se dezvăluie că
soția îl înșală. Ștefan nu mai verifică însă autenticitatea acestei scrisori, pentru că a obosit să se mai îndoiască și

4
să mai caute certitudini. Rănit și spitalizat, Gheorghidiu revine la București, dar se simte detașat de tot ceea ce îl
legase de Ela, de aceea hotărăște sa o părăsească si sa-i lase „tot trecutul”. Cum sfârșitul lasă loc interpretărilor
multiple, iar destinul de combatant al protagonistului nu este încheiat, se poate considera că romanul are un final
deschis. Cu toate că protagonistul trăiește într-un timp psihologic, pe care îl măsoară în funcție de
propriile emoții și trăiri, el nu se poate separa complet de timpul cronologic, de evenimentele exterioare.
De aici provine și drama lui Gheorghidiu, intelectual lucid, inadaptat superior, care nu-și găsește locul
într-o societate dominată de mediocritate și de lipsă de moralitate. Filosof, el are impresia că s-a izolat de
lumea exterioară, însă, în realitate, tocmai evenimentele exterioare vor conduce la destrămarea cuplului,
respectiv dispariția iubirii. Tot ce ține de exterioritate este filtrat prin conștiința sa. Criza de identitate e
declanșată de conflictul dintre esența sa psihologică, morală și aparența socială, impusă prin convenție.
Gândurile și sentimentele celorlalte personaje nu pot fi cunoscute de cititor decât în măsura în care se reflectă în
această conștiință. Astfel, Ela, personajul feminin al romanului, este prezentată doar din perspectiva lui
Gheorghidiu. De aceea nu se poate pronunța cititorul asupra fidelității ei și nici nu poate spune dacă e mai
degrabă superficială decât spirituală: ,,Nu Ela se schimbă, (...) ci felul în care o vede Ștefan.” (Nicolae
Manolescu).
Stilul anticalofil pentru care optează romancierul susține autenticitatea limbajului. Scriitorul nu refuză
corectitudinea limbii, ci efectul de artificialitate pe care îl producea exprimarea personajelor din romanul
tradițional. De aceea, în concepția lui Camil Petrescu, așa cum de altfel va explica mai târziu în romanul „Patul
lui Procust”, pentru un scriitor este importantă experiența de viață care poate fi transformată în
literatură: „fără ortografie, fără compoziție, fără stil și chiar fără caligrafie”.
Prin urmare, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman de analiză psihologică
modern, având drept caracteristici unicitatea perspectivei narative, relatarea la persoana I, la timpul prezent,
subiectivitatea, apelul la memoria afectivă și autenticitatea trăirii intelectualului care aspiră la Absolut.

5
 2. Redactează un eseu în care să prezinți particularități de construcție a unui personaj dintr-un roman
subiectiv/de analiză psihologică, prin referire la o operă literară studiată, aparținând perioadei interbelice.
Repere:
- prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales;
- evidențierea unei trăsături a personajului ales prin două scene/secvențe comentate;
- analiza a două elemente de structură, de compoziție și de limbaj ale textului narativ, semnificative pentru
construcția personajului (de exemplu: acțiune, incipit, final, conflict, tehnici narative, modalități de
caracterizare, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.).

3. Redactează un eseu în care să prezinți relația dintre două personaje dintr-un roman subiectiv/de analiză
psihologică, prin referire la o operă literară studiată, aparținând perioadei interbelice.
Repere:
-prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al fiecăruia dintre personajele alese;
-evidențierea evoluției relației dintre cele două personaje, prin două episoade/secvențe comentate;
-analiza a două elemente de structură, de compoziție și de limbaj ale textului narativ, semnificative pentru
construcția personajelor (de exemplu: acțiune, incipit, final, conflict, tehnici narative, modalități de caracterizare, perspectivă
narativă, registre stilistice, limbaj etc.).

Planul eseului (2, 3):

-încadrarea în perioada interbelică;
-apartenența la romanul de analiză psihologică;
-temele: iubirea și războiul;
-titlul: o metaforă pentru timpul psihologic;
-artificiul compozițional  timpul narării, prezentul frontului, și timpul narat, trecutul poveștii de iubire;
-raportul incipit-final:
 precizie spațio-temporală;
 final deschis;
-conflictul:
 interior, din conștiința personajului-narator;
 exterior, relația protagonistului cu societatea;
-personajele:
-naratorul-personaj:
 statutul social, psihologic, moral;
 trăsături;
-personajul feminin:
 statutul social, psihologic, moral;
 trăsături;
- secvențe reprezentative pentru evoluția personajului ales/evoluția relației dintre cele două personaje:
 secvența în care Gheorghidiu mărturisește cum a luat naștere iubirea lui pentru Ela;
cina de la unchiul Tache;
 excursia de la Odobești;
capitolul ,,Comunicat apocrif";
-modalități de caracterizare;
-concluzii.

6
 Perioada interbelică este esențială în evoluția romanului românesc, atât prin extinderea ariei tematice, cât și prin
diversificarea formulelor narative. Astfel, romanul de inspirație rurală își găsește adepți în Liviu Rebreanu (realismul
dur, obiectiv) și în Mihail Sadoveanu (realismul mitic), iar cel citadin este ilustrat magistral de George Călinescu (realismul
balzacian), Camil Petrescu și Hortensia Papadat-Bengescu (proza de analiză psihologică).
Scriitorul și teoreticianul romanului Mario Vargas Llosa consideră că ,,există un timp cronologic și un altul
psihologic. Primul există obiectiv, independent de subiectivitatea noastră, și este cel pe care îl măsurăm după
mișcarea astrelor în spațiu și după diversele poziții ocupate între ele de planete, acel timp ce roade din noi de
cum ne naștem pe lume, până când dispărem și stăpânește curba fatidică a vieții tuturor existențelor. Dar mai
este și un timp psihologic, de care suntem conștienți în funcție de ce facem sau nu facem și care gravitează într-
un fel foarte diferit în emoțiile noastre.”. Această afirmație sintetizează viziunea artistică a lui Camil Petrescu
din opera literară interbelică ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”(1930).
Apartenența la romanul de analiză psihologică, de tip subiectiv, este susținută de unicitatea perspectivei
narative - naratorul este și personaj, narațiunea la persoana I, fluxul conștiinței, memoria afectivă,
luciditatea (auto)analizei, timpul prezent și subiectiv, anticalofilismul, AUTENTICITATEA, definită ca
identificarea actului de creație cu realitatea vieții, cu experiența nepervertită, cu trăirea febrilă: „Să nu descriu
decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simțurile mele, ceea ce gândesc eu…(...) Eu nu pot vorbi
onest decât la persoana întâi.” („Noua structură și opera lui Marcel Proust”).
Textul este structurat în două părți precizate în titlu, care indică temele romanului și, în același timp, cele
două experiențe fundamentale de cunoaștere trăite de protagonist: dragostea, rememorarea iubirii
matrimoniale eșuate dintre Ștefan Gheorghidiu și Ela, care este în întregime ficțională, și războiul, sub forma
jurnalului de campanie, unde Gheorghidiu urmărește experiențele de pe front, în timpul Primului Război
Mondial. Este valorificat jurnalul de campanie al autorului, ceea ce conferă autenticitate textului.
Titlul reprezintă o metaforă pentru timpul psihologic, pentru modul în care timpul obiectiv și
evenimentele exterioare sunt percepute la nivelul conștiinței. Substantivul ,,noapte” exprimă trăirea în
conștiință, iar cuvintele ,,ultima” și ,,întâia” sunt frontierele temporale ale transformării eroului.
Romanul începe printr-un artificiu compozițional: acțiunea primului capitol este posterioară
întâmplărilor derulate în restul „Cărții I”. Acesta scoate în evidență cele doua planuri temporale: timpul narării,
prezentul frontului, și timpul narat, trecutul poveștii de iubire.
În ceea ce privește raportul incipit-final, se observă că, deși este un roman modern, în incipit sunt fixate
cu precizie realistă coordonatele spațio-temporale: „În primăvara anului 1916, ca sublocotenent proaspăt,
întâia dată concentrat, luasem parte, cu un regiment de infanterie din capitală, la fortificarea Văii Prahovei,
între Bușteni și Predeal”. Finalul deschis lasă loc interpretărilor multiple, așa cum se întâmplă în general în
proza de analiză psihologică. Gheorghidiu, obosit să mai caute certitudini și să se mai îndoiască, se simte detașat
de tot ceea ce îl legase de Ela și hotărăște să o părăsească, să-i lase „tot trecutul”. Prin renunțare la ,,trecut”,
adică atât la timpul trăit, cât și la cel rememorat, Gheorghidiu se eliberează de drama erotică.
Conflictul interior, consumat în conștiința personajului-narator, se declanșează ca urmare a diferenței
dintre aspirațiile lui Gheorghidiu și realitatea lumii înconjurătoare. Este intelectualul care trăiește cu
nostalgia absolutului. El trăiește stări si sentimente contradictorii față de soția sa, Ela. Principalul motiv al
rupturii dinte cei doi este implicarea ei în lumea mondenă, pe care eroul o disprețuiește. Conflictul exterior este
generat de relația protagonistului cu lumea, acesta fiind plasat în categoria inadaptaților social.
Personajul-narator este Ștefan Gheorghidiu, student la Filosofie, lucid și hipersensibil, la fel ca
majoritatea eroilor lui Camil Petrescu. Acest inadaptat superior trăiește în universul ideilor, al cărţilor și are
impresia că s-a izolat de partea materială a vieții. Paradoxal, tocmai realitatea materială produce destrămarea

7
cuplului pe care îl formează cu Ela, studentă la Litere, o tânără frumoasă, populară, cochetă, dar cu
aspirațiile unei ființe mediocre. Trăsătura definitorie a femeii este frivolitatea. Până la primirea moștenirii de
la unchiul Tache, cei doi trăiesc modest, dar în armonie. Protagoniștii reprezintă două destine incompatibile.
Principala trăsătură de caracter a personajului este orgoliul. Aflat pe front, la popota ofițerilor, Ștefan
Gheorghidiu, asistă la o discuție despre dragoste și fidelitate, pornită de la un fapt divers aflat din presă: un
bărbat care și-a ucis soția infidelă a fost achitat la tribunal. Acest eveniment exterior, întocmai ca la Proust, îi
declanșează amintirile legate de cei doi ani și jumătate de căsnicie cu Ela, întâmplări și stări trăite într-un timp
pierdut, un timp psihologic. Acesta analizează și interpretează trecutul, instituindu-se o adevărată tiranie a
subiectivității.
Tânărul, când era student, se căsătorise din dragoste, dar și din orgoliu, fiindcă Ela era cea mai frumoasă
și populară studentă de la Universitate, iar faptul că era îndrăgostită de el trezea admirația și invidia colegilor.
Ilustrativă este secvența în care Gheorghidiu mărturisește cum a luat naștere iubirea lui pentru
Ela: ,,Iubești întâi din milă, din îndatorire, din duioșie, iubești pentru că știi că asta o face fericită”. La o
analiză lucidă, naratorul recunoaște că sentimentele sale sunt generate în special din orgoliu: ,,Începusem totuși
să fiu măgulit de admirația pe care o avea mai toată lumea pentru mine, fiindcă eram atât de pătimaș iubit d e
una dintre cele mai frumoase studente și cred că acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri”.
Autenticitatea și caracterul subiectiv sunt vizibile încă de la începutul celui de-al doilea capitol, care
debutează abrupt: „Eram însurat de doi ani si jumătate cu o colegă de la Universitate și bănuiam că mă
înșală”.
Orgoliul personajului este evident când are loc masa în familie din casa bătrânului avar, Tache, unde sunt
invitați de Sfântul Dumitru. Celălalt unchi, Nae Gheorghidiu, ironizează căsătoria din dragoste cu o fată
săracă, pe care i-o reproșează atât lui Ștefan, cât și tatălui său mort, Corneliu. Mai mult, îl acuză pe acesta că nu
i-a lăsat nicio moștenire fiului, fiind foarte risipitor. Acesta încearcă să-și apere tatăl și le spune unchilor lui ce
crede despre ei. În mod surprinzător, unchiul Tache este impresionat de izbucnirea de sinceritate a lui Ștefan și
hotărăște să îi lase acestuia cea mai mare parte din avere, deși Nae remarcă mai târziu că nepotul lui e lipsit de
simț practic: ,, N-ai spirit practic... Ai să-ți pierzi averea... (...) Cu filosofia dumitale nu faci doi bani.”
(caracterizare directă). De fapt, în scena cinei se confruntă două concepții de viață: una e condusă de
puterea banilor, reprezentată de unchiul Tache și de deputatul Nae Gheorghidiu, alta, în care valorile
sunt de ordin spiritual, întruchipată de Ștefan Gheorghidiu și de tatăl său, al cărui model de viață îl
urmează. Moștenirea va genera numeroase discuții, fiindcă atât Nae, cât și mama și surorile lui Ștefan îi vor
intenta proces pentru a obține o parte cât mai mare din avere. Atitudinea soției care se implică intens în
discuțiile despre bani îl surprinde în mod dureros: ,,Aș fi vrut-o mereu feminină, deasupra discuțiilor acestora
vulgare, plăpândă și având nevoie să fie protejată, nu să intervină atât de energic interesată.”. Dezgustat,
Ștefan cedează o parte din avere familiei, dar se simte tot mai izolat de lumea meschină și egoistă în mijlocul
căreia trăiește, mai ales că își dă seama de faptul că nici femeia iubită nu îl înțelege. Aceasta este o secvență
reprezentativă pentru evoluția relației dintre cele două personaje.*
Cuplul evoluează spre o inevitabilă criză matrimonială, declanșată cu ocazia excursiei de la Odobești, o
altă scenă relevantă pentru orgoliul eroului/ o altă scenă reprezentativă pentru relația dintre personaje,
când Ela pare să îi acorde o atenție exagerată unui anume domn G. Din același motiv, el refuză să intre în
competiție cu ceilalți, fiindcă i se pare sub demnitatea lui de intelectual să adopte comportamentul
superficial al dansatorilor mondeni apreciați de Ela. După această deplasare, iubirea ce părea până atunci
indestructibilă începe să fie serios pusă la îndoială, mai ales de către Ștefan. După o succesiune de separări și
împăcări, despărțirea definitivă este iminentă.
Din dorința de a trăi o experiență existențială pe care o consideră definitorie pentru formarea lui ca om, dar
și din orgoliu, Ștefan se înrolează voluntar, deși ar fi putut să evite participarea la război, folosindu-se de averea
sa, așa cum procedează Nae Gheorghidiu sau cumnatul său, Iorgu. Pe lângă orgoliu, se conturează și alte
trăsături ale eroului: natura analitică și reflexivă, luciditatea, hipersensibilitatea, inteligența, rafinamentul,
conștiința propriei valori în raport cu oamenii de slabă calitate apreciați de soția sa. Concentrat pe Valea
Prahovei, unde așteaptă intrarea României în război, Gheorghidiu primește o scrisoare de la Ela prin care aceasta
îl cheamă urgent la Câmpulung, unde se mutase pentru a fi mai aproape de el. Ea vrea să-l convingă să treacă o
parte din bani pe numele ei, pentru a fi asigurată financiar în cazul morții lui pe front. Aflând ce-și dorește, e
convins că ea plănuiește să divorțeze pentru a rămâne cu domnul G. Din cauza izbucnirii războiului, Ștefan nu
mai are ocazia să verifice dacă soția îl înșală sau nu. Experiența aceasta pune în umbră drama conjugală. Pe
front, omul nu mai păstrează decât instinctul de supraviețuire și automatismul, după cum remarca însuși
Gheorghidiu: „Nu mai e nimic omenesc în noi”. Individul se pierde, se simte anulat în iureșul general,

8
ierarhia de semnificații a evenimentelor se răstoarnă și drama colectivă a războiului, a morții, ajunge să
anuleze drama individuală.
Ultimul capitol, ,,Comunicat apocrif” (apocrif – care este atribuit altui autor decât celui adevărat, a cărui
autenticitate este îndoielnică), ilustrează efectele celor două experiențe asupra personajului. Titlul poate fi
interpretat în dublu sens: se referă la comunicatele care sosesc de pe front și trimite, în manieră metaforică, la
scrisoarea anonimă pe care o primește protagonistul la întoarcerea din război, în care i se dezvăluie că
soția îl înșală. Ștefan nu mai verifică însă autenticitatea acestei scrisori, pentru că a obosit să se mai îndoiască și
să mai caute certitudini. Rănit și spitalizat, Gheorghidiu revine la București, dar se simte detașat de tot ceea ce îl
legase de Ela, de aceea hotărăște sa o părăsească si sa-i lase „tot trecutul”. Cum sfârșitul lasă loc interpretărilor
multiple, iar destinul de combatant al protagonistului nu este încheiat, se poate considera că romanul are un final
deschis. Cu toate că protagonistul trăiește într-un timp psihologic, pe care îl măsoară în funcție de propriile
emoții și trăiri, el nu se poate separa complet de timpul cronologic, de evenimentele exterioare. De aici provine și
drama lui Gheorghidiu, intelectual lucid, inadaptat superior, care nu-și găsește locul într-o societate dominată de
mediocritate și de lipsă de moralitate. Tot ce ține de exterioritate este filtrat prin conștiința sa. Criza de identitate
e declanșată de conflictul dintre esența sa psihologică, morală și aparența socială, impusă prin convenție.
Gândurile și sentimentele celorlalte personaje nu pot fi cunoscute de cititor decât în măsura în care se reflectă în
această conștiință. Astfel, Ela, personajul feminin al romanului, este prezentată doar din perspectiva lui
Gheorghidiu. De aceea nu se poate pronunța cititorul asupra fidelității ei și nici nu poate spune dacă e mai
degrabă superficială decât spirituală: ,,Nu Ela se schimbă, (...) ci felul în care o vede Ștefan.” (Nicolae
Manolescu).
Dintre modalitățile de caracterizare, se remarcă următoarele tipuri: caracterizare indirectă, care se
desprinde din fapte, gânduri, limbaj, gesturi, atitudini, din relațiile cu celelalte personaje. Caracterizarea
directă este realizată prin replicile scurte ale altor personaje, precum cea pe care i-o adresează Ela lui Ștefan
când soțul îi reproșează comportamentul ei din timpul excursiei de la Odobești: ,,Ești de o sensibilitate
imposibilă.”. De asemenea, este folosită autocaracterizarea, pentru portretul fizic, moral sau psihologic. Prin
introspecție și monolog interior, tehnici ale analizei psihologice, Ștefan Gheorghidiu își analizează cu luciditate
trăirile, stările și sentimentele.
Prin urmare, Gheorghidiu are orgoliul de a refuza o realitate care nu i se potrivește, de a renunța la o iubire
care nu mai coincide cu imaginea sa despre acest sentiment. Deși în lumea oamenilor fără scrupule și a
analfabeților sau a mondenilor Ștefan pare un învins, în raport cu lumea pură a ideilor, el își păstrează forța de a
nu accepta compromisul. Prin acest personaj, scriitorul impune în literatura română tipologia intelectualului
inadaptat, aspirând spre absolut, căruia i se opune Ela, o femeie frumoasă, dar cu aspirații comune, care nu are
capacitatea de a-l înțelege.

*= trebuie scris doar la relația dintre personaje;

9
Perspectiva narativă subiectivă
-o confesiune a naratorului-personaj subiectiv, necreditabil, care relatează la persoana I  estetica
autenticității (trăirea cu maximă intensitate a unor experiențe-limită și transcrierea cu sinceritate, cu
luciditate a respectivelor situații);
-demersul analitic se realizează introspectiv, adică având ca punct de plecare trăirile complexe/ trăirile
contradictorii ale naratorului homodiegetic, lucid și hipersensibil ( din interior spre exterior).

10
11