Camil Petrescu - Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război
Tema și viziunea despre lume
Roman subiectiv, modern, al experienței
I Încadrare - 6p.
– evidenţierea a două trăsături care
fac posibilă încadrarea textului narativ
studiat într-o perioadă, într-un curent
cultural/literar sau într-o orientare
tematică- 6 p.;
• precizarea perioadei, a curentului
cultural/literar sau a orientării tematice: 2
puncte;
 • numirea a două trăsături ale
perioadei, ale curentului cultural/literar
sau ale orientării tematice precizate: 2 x
1 punct = 2 puncte;
 • evidențierea celor două trăsături, prin
valorificarea textului: 2 x 1 punct = 2 p.
Notă   Pe de o parte, romanul este modern prin
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul
eseului este la alegere.
Temă și viziune 
– comentarea a două
episoade/secvențe relevante pentru
tema și viziunea textului narativ
studiat 6 puncte  Evenimentele sunt contextualizate în monografia
 
 Eseistul, criticul şi romancierul Camil Petrescu
face parte din categoria personalităţilor novatoare
ale culturii româneşti interbelice.
Specie a  genului epic, în proză, de mare
întindere, cu o acțiune complexă care se
desfășoară pe mai multe planuri narative, cu
personaje numeroase, Ultima noapte de dragoste,
întâia noapte de război a apărut în 1930. 
(Orientare tematică)Romanul  ilustrează  apetenţa
autorului pentru filosofie, demonstrată şi prin
studiul  Doctrina substanţei, dar și concepţia cu
privire la literatură, mărturisită în conferinţa Noua
structurã şi opera lui Marcel Proust. 
caracterul citadin și analiza condiției
intelectualului (modernismul lovinescian),
preluarea modelului narativ proustian,
autenticitate, substanțialism și stil anticalofil. 
(Tip)De asemenea, e considerat de critica literară
un  roman al experienței, subiectiv,  de analiză
(G. Ibrăileanu – Creație și analiză) și ionic (N.
Manolescu –Arca lui Noe). 
 Pe de altă parte, Camil Petrescu rămâne tributar
și romanului tradițional, prin prezența unor 
personaje  create prin istorism, previzibile, tipice,
balzaciene și ca urmare a păstrării cronologiei
evenimentelor în povestea iubirii.
Curentul literar în care se încadrează romanul e
realismul psihologic  (monografie socială, dar și
„monografie a unui sentiment”, repere temporale
și spațiale exacte, personaje tipice, folosirea
tehnicilor specifice analizei psihologice).
*evidențierea trăsăturilor va fi făcută pe parcursul analizei, în partea
a treia a eseului.
TEMA este  condiția intelectualului în formare,
Ștefan Gheorghidiu, care trăiește experiența
iubirii și a războiului (drumul inițiatic).
• precizarea temei textului narativ: 2
puncte;
 • câte 2 puncte pentru comentarea
oricăror două episoade/secvențe
relevante pentru tema textului
(comentare adecvată – 2 puncte; simpla
numire a unor episoade/secvențe sau
tendința de rezumare – 1 punct): 2 x 2
puncte = 4 puncte.
socială a orașului București, la începutul secolului
al XX-lea, ilustrându-se clasele sociale (burghezia
și aristocrația) și frontul românesc în timpul
Primului Război Mondial
VIZIUNEA despre lume e generată de nevoia
intelectualului din familia sufletelor tari de a
vedea esența dincolo de aparențe, fapt transpus
artistic prin substanțialism (eliminarea iluziilor)
și autenticitate (“Să nu descriu decât ceea ce văd,
ceea ce aud, ceea ce interpretează simţurile mele,
ceea ce gândesc eu “-C.Petrescu), adică prin
exprimarea adevărului personal la persoana întâi.
O scenă semnificativă se află în incipit. Ştefan
Gheorghidiu, protagonist şi narator, este
concentrat pe Valea Prahovei şi aşteaptă intrarea
României în Primul Război Mondial. La popota
ofiţerilor participă la o discuţie despre dragoste şi
fidelitate, pornind de la un articol de ziar (fapt
banal) ce descrie cazul unui  soţ gelos, achitat
după ce şi-a ucis soţia. Ofițerii exprimă păreri pro
și contra situației. Intervenţia lui Ştefan surprinde,
trădându-i tensiunea sufletească :„Cei care se
iubesc, au drept de viaţă şi de moarte unul asupra
celuilalt”. 
Această întâmplare prozaică declanşează
amintirile eroului despre căsnicia lui cu Ela,
redate începând cu următorul capitol: „Eram
însurat de doi ani şi jumătate cu o colegă de la
Universitate şi bănuiam că mă înşală”.
 Observăm că Ștefan pornește de la un fapt banal
(articolul de ziar) pentru a urma fluxul conștiinței
declanșat involuntar, prin flash-back, în vederea
înțelegerii unei experiențe dureroase – iubirea -  și
revine apoi în prezent, la realitatea războiului.      
Fragmentul indică și perspectiva temporală în
romanul modern. Gheorghidiu fixează repere
temporale şi spaţiale exacte: „În primăvara anului
1916(...) luasem parte, (...) la fortificarea văii
Prahovei, între Buşteni și Predeal.” Cronologia
dispare parțial, romanul de dragoste este
înglobat în cel de război.
 O altă scenă reprezentativă pentru viziunea
autorului, discuţia între Ştefan şi Orişan despre
succesul literaturii de război (dat de imagini

II. Elemente de structură, de compoziție
şi/sau de limbaj ale basmului studiat,
semnificative pentru temă și viziune
− câte 3 puncte pentru analiza oricăror
două elemente de structură, de
compoziție şi de limbaj, semnificative
pentru textul narativ studiat 2 x 3 puncte
= 6 puncte
 • analiza fiecărui element ales,
justificând relevanța acestuia pentru
textul narativ studiat – 3 puncte;
abordarea schematică, fără justificarea
relevanței – 1 punct 
vizuale precum „stânjeni de cadavre,uragane de
obuze, râuri de sânge”). 
Conversația celor doi este pretextul pentru
afirmarea autenticităţii ca principiu în artă.
Comparația între războiul din literatură și cel trăit
de Ștefan clarifică diferențele. Putem  observa
războiul autentic în momente limită: „Abia mai
înţeleg bocetul(...).- Ne-a acoperit pământul lui
Dumnezeu... Câţiva oameni dorm pe spate cu gura
cãscatã, toţi palizi; dar cei mai mulţi sunt strânși
aşa în grãmadã ca o turmã.” Instinctul de
conservare ce ia în stăpânire oamenii acoperiţi de
„pământul lui Dumnezeu” în timpul atacurilor,
trãirea rãzboiului prin simţuri are ca efect
imediat înlãturarea clişeelor despre  eroism şi 
patriotism. 
Elemente de structură, de compoziție şi/sau de
limbaj, semnificative pentru temă și viziune sunt
titlul, perspectiva narativă, relațiile de
simetrie/opoziție,  acțiunea, conflictele,
construcția personajelor. 
1. Relevant pentru tema inițierii, a ieșirii din
necunoscut, este titlul. Drumul iniţiatic al lui  lui
Ştefan Gheorghidiu redă viziunea asupra iubirii şi
asupra războiului ca experienţe directe. El e într-o
perpetuă căutare, ieșind din ”noapte”, finalul
romanului şi destinul personajului rămân deschise
spre noi evenimente edificatoare, fapt sugerat prin
cuvintele „ultima” şi „întâia”. Prin ordinea acestor
cuvinte, se sugerează că romanul nu este circular
închis, ci deschis, protagonistul continuându-și
calea prin alte experiențe, „nopți”.
2. De asemenea, de factură proustiană este
narațiunea subiectivă.
Narațiunea la persoana întâi ne invită în universul
interior al personajului narator, acolo unde
evenimentele nu mai sunt prezentate cronologic,
ci urmează fluxul conștiinței. Naratorul - Ștefan
Gheorghidiu - este intradiegetic și ne oferă modul
în care interpretează el evenimentele.  Perspectiva
narativă este subiectivă,  viziunea ”împreună cu”,
 focalizarea - internă. 

Structura 

3. În plus, pentru a ilustra cele două experiențe

trăite substanțialist, autorul proiectează o
structură relevantă.  Dualitãţii interioare a
protagonistului îî corespunde structura dualã a 
romanului. Camil Petrescu mărturiseşte că „dacă
partea întâia a acestui roman e o fabulaţie, e adică
născocită […] şi deci eroul Ştefan Gheorghidiu cu
soţia lui sunt pură ficţiune, în schimb se poate
afirma că partea a doua a cărţii, aceea care începe
cu întâia noapte de război, este construită după
memorialul de companie al autorului, împrumutat
cu amănunte cu tot eroului”

.Romanul de dragoste se desfãşoarã într-o

realitate internã, formatã din pasiune eroticã, cel
de război corespunde timpului exterior, obiectiv. 

Raportul de opoziție dat de dublul dragoste -

război, sugerâd paradis-infern, se naște în
conştiinţa lui Ştefan Gheorghidiu, care-şi
construieşte un sistem de valori prin verificarea
continuă între individual şi colectiv. Armonia
compoziţională a romanului în ansamblu reflectă
echilibrul interior al personajului care s-a
reordonat prin analiză.

4. Împletită cu analiza, acțiunea romanului este

redată pe două planuri: interior (al eului
analitic) și exterior (al eului participant). 

Urmărim drumul personajului de la iluzie la

adevărul personal (concluziile sale după
evenimentele trăite direct).

În Cartea întâia,  eşecul amoros e privit ca  un

eşec al cunoaşterii: cel care „jucase totul pe
această femeie”, o pierde şi se pierde pe sine:
Redactare – 12 puncte  „ trebuia să trag acum consecinţele care se
− existența părților componente – impuneau: desfiinţarea mea ca personalitate”. 
introducere, cuprins, încheiere 1 punct –
logica înlănțuirii ideilor 1 punct  Iată motivul pentru care evoluţia relaţiei e reluată
– abilităţi de analiză şi de argumentare 3 de memoria lui Ştefan şi analizată „căci trăirea
puncte 
este în sens substanţialist înseamnă depăşire”.
• relaţie adecvată între idei, între idei şi
argumente, formulare de judecăţi de
Gheorghidiu analizează etapele formării și ale
valoare relevante – 3 puncte • relaţie
degradării sentimentului: cristalizarea
parţial adecvată între idei, între idei şi
argumente, formulare de judecăţi parţial sentimentului, (1)etapa adamică (iubirea e
relevante – 2 puncte • schematism – 1 definită ca proces: obişnuinţă, „nevroză”,
punct  „monoideism, voluntar la început, patologic pe
− utilizarea limbii literare (stil şi vocabular urmă”, „simbioză sentimentală”, cuplul -  un tot
potrivite temei, claritate a enunţului, inseparabil), (2)pierderea unicității femeii iubite
varietate a lexicului, sintaxă adecvată –
(excursia la Odobeşti -prilej de confruntare a
2 p.; vocabular restrâns, monoton – 1
punct) 2 puncte − ortografia (0 – 1 erori: iluziei cu realitatea), (3)ieșirea din ”noapte”
2 puncte; 2 erori: 1 punct; 3 sau mai (hotărârea definitivă a eroului de a se pustii
multe erori: 0 puncte) 2 puncte  sufleteşte, de a renunţa la încercarea de a prinde
− punctuaţia (0 – 1 erori: 2 puncte; 2 absolutul în formele concretului.  Ruptura
erori: 1 punct; 3 sau mai multe erori: 0 simbolicã de Ela şi de trecut, decizia de a divorţa
puncte) 2 puncte  din finalul romanului aduce în prim plan imaginea
− așezarea în pagină, lizibilitatea 1 unui om care nu este distrus de iubirea înşelatã şi
punct  care abandoneazã soluţia eroticã de împlinire
individualã dupã ce a cunoscut drama colectivă 
În vederea acordării punctajului pentru prin experienţa rãzboiului.
redactare, eseul trebuie să aibă
minimum 400 de cuvinte şi să dezvolte      Romanul de rãzboi  e construit sub
subiectul propus.  convenţia jurnalului. Ecoul dramei individuale se
stinge treptat în conştiinţa individului confruntat
cu drama colectivă. Frontul înseamnã haos, ordine
neconcordante ale superiorilor, manevre ezitante.
Omul redus la senzațiile primare, trãieşte
complexul laşitãţii prin contactul viu, senzorial cu
moartea. Ștefan descoperă camaraderia şi
egalitatea în faţa morţii,   Adept al autenticităţii în
literatură, Camil Petrescu are inserate  titluri de
broşuri de educaţie cazonã (Noi învãţãminte de pe
frontul occidental, Rolul artileriei în rãzboiul
actual, Notele unui cãpitan din armata germanã),
titluri de ziare, versuri din Eminescu, (“un vis al
morţii eterne e viaţa lumii întregi…”), versuri  
din folclor, (“Mãrioarã dintre munţi…mãi / Şi-ai
fost drãguţa la mulţi…mãi), ordinul de luptã din
finalul Cãrţii întâi

      Relaţia cu societatea e şi ea

interiorizată..Conflictele cu sine şi cu ceilalţi sunt
pentru Gheorghidiu o ocazie de a-şi enunţa ideile
filosofice, estetice, morale. „În afară de conştiinţă,
totul e bestialitate” e deviza sa.   Ştefan
Gheorghidiu  îşi afirmă convingerile răspicat chiar
şi atunci când ar putea compromite interese
materiale, tensionând legătura cu un mediu
advers, dispreţuit. 

Sunt în scenă oamenii de afaceri, politicieni.

Personajelor  - excepţie fiind Ştefan, intelectualul
– le lipseşte dimensiunea cunoaşterii, inteligenţa
fiind necesară doar în scopul adaptării, luptei
pentru existenţă.  Snobismul se concretizează în
preocupările personajelor lipsite de profunzime,
cu o existenţă risipită în preocupări ridicole:
excursia la Odobeşti, cursele de la hipodrom, 
seratele.     

4. Construcția personajelor evidențiază realismul

și modernitatea romanului.

 Personajul specific la Camil Petrescu este

intelectualul lucid (”câtă luciditate(...), atâta
dramă”), substanțialist. Ștefan este personaj-
narator, principal, realist, complex, rotund (E. M.
Forster). Portretul i se face prin  caracterizare
directă (alte personaje îl critică pentru
hipersensibilitate, gelozie) și indirectă: prin
mediu(relația cu societatea burgheză, cu mediul
academic), prin fapte (episoade rememorate),
limbaj (discursul pe teme filosofice cu limbaj
specializat), statut socio-profesional,
moral(integritate morală), psihologic (etapele
evoluției redate prin monolog interior, anamneză
ghidată de fluxul conștiinței). Trăiește dureros
drama omului singur, inflexibil moral, neputând
să facă compromisurile cerute de societate.
Bucureștiul este o lume în care Ștefan
Gheorghidiu se simte un intrus, deoarece nimic nu
se potrivește cu firea lui cinstită, pasionată de idei
înălțătoare.

Stilul este anticalofil. Autorul consideră că

„scrisul frumos e opus artei”. Scriitorul refuză
efectul de artificialitate,.

 În concluzie, romanul lui Camil Petrescu se

încadrează în modernismul lovinescian prin
ilustrarea modelului narativ proustian, adică prin
narațiunea la persoana întâi, fluxul conștiinței,
autenticitate și substanțialism. Urmărind drumul
protagonistului, observăm cum Ștefan
Gheorghidiu vede dincolo de aparențe, iese din
„noapte”, demitizează două idei esențiale - iubirea
și războiul - și ajunge la adevărul personal.