Un vaccin genetic este un vaccin care conține acizi nucleici (ADN sau ARN), care duc la biosinteza proteică

a antigenelor într-o celulă. Vaccinurile genetice includ vaccinurile ADN, vaccinurile ARN și vaccinurile cu
vector viral.

Vaccinurile ADN
Vaccinurile ADN funcționează prin injectarea plasmidei modificate genetic care conține secvența ADN
care codifică antigenul (antigenele) împotriva căruia se caută un răspuns imun, astfel încât celulele produc
direct antigenul, provocând astfel un răspuns imunologic protector.
Întrucât puține studii experimentale au evocat un răspuns suficient de puternic pentru a proteja
împotriva bolilor, deocamdată niciun vaccin ADN nu a fost încă aprobat pentru uz uman în Statele Unite.
Astfel, utilitatea tehnicii rămâne a fi demonstrată la om. Cu toate acestea, există un vaccin ADN de uz
veterinar aprobat pentru a proteja caii de virusul West Nile. Imunizarea cu vaccin ADN este, de asemenea,
investigată ca mijloc de dezvoltare a serurilor antivenin și ca platformă tehnologică pentru inducerea
anticorpilor monoclonali.

Avantaje teoretice
 Nu există risc de infecții
 Antigenul este prezentat atât de către moleculele MHC clasa I, cât și de clasa II
 Răspunsul imun este concentrat pe antigenul de interes
 Ușurința de dezvoltare și producție
 Stabilitate pentru depozitare și livrare
 Rentabilitate(raportul cost: eficacitate)
 Elimină necesitatea sintezei de peptide, a expresiei și purificării proteinelor recombinante și a
utilizării adjuvanților toxici
 Persistența pe termen lung a imunogenului

Dezavantaje:
 Limitarea la imunogene proteice (nu este util pentru antigenele non-proteice, cum ar fi polizaharidele
bacteriene)
 Potențialul de procesare atipică a proteinelor bacteriene și parazitare
 Riscul de a transfecta celulele non-țintă, cum ar fi celulele creierului, atunci când se utilizează
administrarea prin spray nazal a nanoparticulelor de ADN plasmidic
 Contaminarea încrucișată la fabricarea diferitelor tipuri de vaccinuri vii în aceeași unitate

Vaccinurile ARN-mesager
Un vaccin ARNm este un tip de vaccin care utilizează o copie a unei molecule numite ARN mesager
(ARNm) pentru a produce un răspuns imun. Vaccinul livrează moleculele de ARNm ce codifică antigenul în
celulele imune, care folosesc ARN-ul mesager ca un șablon pentru a asambla proteinele străine care ar fi în
mod normal produse de un agent patogen (cum ar fi un virus) sau de o celulă canceroasă. Aceste proteine
stimulează un răspuns imun adaptiv care învață organismul să identifice și să distrugă agentul patogen
corespunzător sau celulele canceroase. ARN-ul mesager este livrat printr-o coformulare a ARN-ului
încapsulat în nanoparticule lipidice care protejează catenele ARN și ajută la absorbția lor în celule.
În această categorie se află vaccinurile împotriva virusului SARS-CoV-2 ale companiilor Pfizer-BioNTech și
Moderna.

Mecanismul de acțiune:
Vaccinurile ARNm introduc un fragment creat
artificial al secvenței ARN a unui virus în persoana
vaccinată. Aceste fragmente de ARNm sunt preluate de
celulele dendritice prin fagocitoză. Celulele dendritice își
folosesc mașinăria internă (ribozomii) pentru a citi
ARNm și pentru a produce antigenele virale pe care
ARNm le codifică. Organismul degradează fragmentele
de ARNm în câteva zile de la introducere. Deși celulele
non-imune pot, de asemenea, să absoarbă vaccinul
ARNm, să producă antigene și să afișeze antigenele pe
suprafețele lor, celulele dendritice absorb globulele
ARNm mult mai ușor. Fragmentele de ARNm sunt
translate în citoplasmă și nu afectează ADN-ul genomic
al organismului, situat separat în nucleul celular.
Odată ce antigenele virale sunt produse de celula
gazdă, au loc procesele normale adaptive ale sistemului
imunitar, antigenele fiind scindate de către proteazomi. Moleculele MHC clasa I și clasa II se atașează apoi la
antigen și îl transportă la membrana celulară, activând celula dendritică. Odată activate, celulele dendritice
migrează către ganglionii limfatici, unde prezintă antigenul celulelor T și celulelor B. Acest lucru
declanșează producerea de anticorpi vizați în mod specific antigenului, ducând în cele din urmă la imunitate
împotriva virusului.

Livrarea vaccinului
Pentru ca un vaccin să aibă succes, trebuie să intre
suficient ARNm în citoplasma celulelor gazdă pentru
a stimula producerea antigenelor specifice. Cu toate
acestea, pătrunderea moleculelor de ARNm în celulă
se confruntă cu o serie de dificultăți. Nu numai că
moleculele de ARNm sunt prea mari pentru a
traversa membrana celulară prin difuzie simplă, dar
ele sunt, de asemenea, încărcate negativ ca
membrana celulară, ceea ce provoacă o respingere
electrostatică reciprocă. În plus, ARN-ul mesager
este ușor degradat de ribonucleazele din piele și
sânge. Au fost dezvoltate diverse metode pentru a
depăși aceste obstacole de livrare, însă cea mai
populară este folosirea nanoparticulelor lipidice.
Avantaje
Vaccinurile ARNm oferă avantaje specifice față de vaccinurile tradiționale. Deoarece vaccinurile ARNm
nu sunt construite dintr-un agent patogen activ (sau chiar dintr-un agent patogen inactivat), ele sunt
neinfecțioase. În schimb, vaccinurile tradiționale necesită producerea de agenți patogeni, care, dacă sunt
făcuți în volume mari, ar putea crește riscurile apariției unor focare localizate ale virusului la unitatea de
producție. Un alt avantaj biologic al vaccinurilor ARNm este că, deoarece antigenele sunt produse în
interiorul celulei, ele stimulează imunitatea celulară, precum și imunitatea umorală.

Dezavantaje
Deoarece ARN-ul mesager este fragil, unele vaccinuri trebuie păstrate la temperaturi foarte scăzute pentru
a evita degradarea. Vaccinul ARNm al companiei Pfizer-BioNTech trebuie păstrat între -80 și -60 °C, pe
când cel de la Moderna poate fi păstrat între -25 și -15 ° C.

Vaccinurile cu vector viral

În această categorie intră vaccinurile care utilizează un vector
viral pentru a furniza material genetic (ADN) care poate fi
transcris de celulele gazdă ale destinatarului ca ARNm care
codifică o proteină sau antigen dorit pentru a provoca un răspuns
imun. Începând cu aprilie 2021, șase vaccinuri cu vector viral,
dintre care patru vaccinuri COVID-19 și două vaccinuri împotriva
Ebola au fost autorizate pentru utilizare la om.

Tehnologie
Vaccinurile cu vector viral permit expresia antigenului în interiorul celulelor și induc un răspuns citotoxic
robust al celulelor T, spre deosebire de vaccinurile subunitare care conferă doar imunitate umorală. Pentru a
transfera un acid nucleic care codifică o proteină specifică într-o celulă, vaccinurile folosesc o variantă a unui
virus ca vector. Acest proces ajută la crearea imunității împotriva bolii, care ajută la protejarea oamenilor de
contractarea infecției. Vaccinurile cu vector viral nu provoacă infecție nici cu virusul utilizat ca vector, nici
cu sursa antigenului. Materialul genetic pe care îl furnizează nu se integrează în genomul unei persoane.

Căi de administrare
Injectarea intramusculară este calea frecvent utilizată pentru administrarea vaccinului. Introducerea unor
căi alternative de imunizare a vaccinurilor cu vector viral poate induce imunologia mucoasei la locul
administrării, limitând astfel infecțiile respiratorii sau gastrointestinale. De asemenea, se fac studii privind
modul în care aceste căi diverse pot fi utilizate pentru a depăși efectele anticorpilor neutralizanți specifici
care limitează utilizarea acestor vaccinuri. Aceste căi includ vaccinarea intranazală, orală, intradermică și cu
aerosoli.