Tratamentul ortodontic interceptiv al caninilor incluși

Tratamentul ortodontic interceptiv este un tratament ce se aplică în perioada de creștere a

detiției și oaselor maxilare. Scopul tratamentului interceptiv este păstrarea/crearea spațiului
pentru erupția dinților permanenți. Conform lui Ackerman, tratamentul ortodontic interceptiv
este definit ca ’’eliminarea interferențelor ce vizează factorii cheie implicați în dezvoltarea
dentiției’’.
Dintre dinții permanenți, caninii, în mod special caninii superiori, ocupă locul 2 ca frecvență
a impactării, după molarul 3. Extruzia ortodontică practicată la vârsta adultă a caninilor
incluși, ectopici, este adesea complexă, de durată și poate provoca iatrogenii ( resorbția
radiculară a dinților adiacenți, demineralizarea smalțului, pierderea vitalității pulpare, retracții
gingivale, anchiloza caninului permanent după extruzie sau chiar extracția caninului
permanent în caz de eșec al extruziei ortodontice). De aceea, instituirea tratamentului
interceptiv la copii ajută la normalizarea poziției caninului și erupția lui spontană. Vârsta
fiziologică de erupție a caninilor permanenți este între 11 și 13 ani [1]. Există o serie de
factori generali, locali și idiopatici care conduc la rămânerea în incluzie a caninilor. Factorii
generali includ determinismul genetic, tulburări hormonale și deficiențe vitaminice. Factorii
locali pot fi : discrepanța între mărimea dintelui și lungimea arcadei dentare (în special în
cazul caninilor incluși vestibular), arcadă dentară scurtă sau îngustată, resorbție radiculară
întârziată a caninului temporar, malpoziția unui dinte permanent adiacent, anchiloza dentară,
prezența dinților supranumerari, chisturi sau tumori odontogene, posibil particularitatea
traseului de erupție al caninului permanent, care este cel mai lung dintre dinții permanenți.
Diagnosticul precoce al incluziei de canin. Medicul pedodont poate contribui la instituirea
tratamentului interceptiv al caninilor incluși deorece este foarte important diagnosticul clinic
și radiologic precoce a poziției caninului ectopic pentru succesul tratamentului. Acest
tratament va permite normalizarea poziției caninului la nivelul procesului alveolar și erupția
lui spontană, evitând astfel extruzia ortodontică, un procedeu complex, costisitor, de durată și
care poate provoca iatrogenii. Diagnosticul caninilor incluși cuprinde : anamneză, examen
clinic, examen radiologic și examen CBCT. Astfel, în cadrul anamnezei, pentru caninii
maxilari incluși, istoricul familial pozitiv și sexul feminin sunt predictori importanți. Pentru
caninii inferiori nu există aceste corelații- genetica și sexul feminin. La examenul clinic,
medicul pedodont poate observa o serie de indicatori pentru incluzia de canin : absența
eminenței caninului la nivelul arcadei dentare peste vârsta de 10 ani, lipsa mobilității
caninului temporar, erupția caninului omolog cu mai mult de 6 luni în urmă, vestibularizarea
și rotația mezio-vestibulară a coroanei incisivului lateral superior permanent și prezența
înghesuirilor dentare. În cazul caninilor impactați în poziție vestibulară, adesea se poate palpa
eminența canină în poziție anormală la nivelul vestibulului. Există și o serie de semne clinice
asociate cu incluzia de canin – microdonția sau agenezia incisivului lateral superior, agenezia
altor dinți permanenți, de exemplu a premolarilor 2, transpoziția caninilor cu incisivii laterali
sau cu premolarii 1, erupția ectopică a molarilor 1, prezența dinților supranumerari. Acest
tablou clinic, prezent în special la copii înainte de vârsta fiziologcă de erupție a caninilor
permanenți determină medicul pedodont să îndrume pacientul spre un consult ortodontic
pentru o examinare mai amănunțită în vederea începerii tratamentului interceptiv.
Radiografiile panoramice reprezintă examenul radiologic de bază folosit în diagnosticul
ortodontic. Diagnostichează o înclinare anormală a axului lung al caninului în raport cu
poziția lui normală în cadrul arcadei dentare, stadiul de dezvoltare a radăcinii caninului și
anomaliile dentare asociate. Examinarea CBCT determină cu precizie localizarea caninului la
nivelul procesului alveolar și identifică cu precizie resorbția radiculară a dinților adiacenți.
Studiul publicat în anul 2018 [1] reprezintă o metaanaliză a literaturii de specialitate între anii
1961 și 2018 ( Pub Med și Medline) care evaluează eficiența diferitelor metode de tratament
interceptiv al caninilor superiori incluși. Nu există descris în literatură un protocol eficient
pentru tratamentul caninilor mandibulari incluși. Metodele folosite în tratamentul interceptiv
sunt: extracția caninilor temporari în perioada 10-13 ani, extracția combinată a caninului
temporar și a molarului 1 temporar în aceeași ședință și cu o singură anestezie, lărgirea
maxilarului în perioada dentiției mixte cu disjunctor ( Rapid Palatal Expander), combinație
între disjuncția maxilarului( RPE + arc palatinal) și extracția caninului temporar, combinația
între disjuncția maxilarului și tracțiune extraorală cu headgear cervical. Conform
numeroaselor studii, aceste metode facilitează semnificativ erupția spontană a caninilor
superiori.
Naumova si colab. au arătat că erupția spontană a caninului permanent inclus palatinal este
posibilă fară extracția caninului temporar când distanța inițială a varfului cuspidului caninului
față de linia mediană nu depășește 11 mm și 2,5 mm față de linia arcadei și când înclinația
mezială a axului lung al caninului nu depășește 103 grade. Pentru caninii permanenți incluși
palatinal cu distanța vârfului cuspidului față de linia mediană cuprinsă între 6 mm și 5 mm și
cu o înclinare mai mare de 116 grade a axului lung al caninului nu a fost suficientă extracția
interceptivă a caninului temporar, ci au necesitat și expunerea chirurgicală. [1]
Studiul clinic, prospectiv, longitudinal, publicat în 2015 [2] menționează că extracția
caninilor temporari a fost recomandată încă din anul 1936 atât pentru a facilita erupția
caninului maxilar, cât și pentru a preveni resorbția radiculară a dinților vecini. Conform
evaluării lui Erikson și Kurol, rata de succes a tratamentului depinde de vârsta pacientului la
momentul diagnosticului și de localizarea mezio-distală a coroanei caninului. Autorii ambelor
articole notează că există și dovezi contrarii eficienței tratamentului interceptiv prin extracția
caninului temporar, de exemplu studiul lui Parkin si colab. care susține că nu există suficiente
dovezi pentru a evalua complet dacă extracția caninului temporar în peroada 10-13 ani este
eficentă pentru a preveni incluzia caninului superior permanent[1]. De asemenea, ambele
studii compară extracția caninului temporar cu alte tipuri de tratament interceptiv, cum ar fi –
lărgirea maxilarului, menținător de spațiu, extracția concomitentă a caninului și a molarului 1
temporar și menționează că toate celelalte metode sunt mai eficiente pentru erupția spontană
a caninului permanent în comparație cu tratamentul prin extracție a caninului temporar.
Totuși, utilizând doar metoda extracției caninului temporar sunt observate îmbunătățiri ale
procentului erupției spontane a caninului permanent inclus la locul extracției caninului
temporar – cu o rată de prevalență de 69% în comparție cu 39 % în cadrul grupului de
control, netratat prin extracție, conform studiului din 2015. De asemenea, sunt observate mai
multe modificări radiologice semnificative ale poziției intraosoase a caninului inclus de-a
lungul timpului în cadrul grupului tratat prin extracție comparativ cu grupul de control.
Scurtarea timpului de erupție în grupul tratat prin extracție (15,6 luni) comparativ cu grupul
de control (18,3 luni) este de asemenea un rezultat al studiului clinic longitudinal[2].
Resorbția radiculară a dinților permanenți adiacenți. Tot acest studiu [2] face posibilă și
observarea resorbției radiculare a dinților adiacenți caninului inclus datorită evaluării CBCT.
Nu au fost obervate diferențe semnificative între procentele de resorbție radiculară a dinților
adiacenți în cadrul celor două grupuri (grupul de control CG și grupul tratat prin extracție
EG), evaluate la 3 momente de timp diferite pe parcursul studiului. Dinții adiacenți care au
suferit resorbție radiculară din cauza caninului inclus la nivelul palatului au fost toți incisivi
laterali [2].
Concluzii. Majoritatea studiilor concluzionează că, în cazul caninilor incluși, este de dorit
diagnosticul precoce și este preferată intervenția prin tratament interceptiv în locul non-
intervenției și expectativei. A aștepta până când se definitivează erupția caninilor permanenți
sau până când se încheie procesul de creștere poate să îngreuneze tratarea incluziei de canin.
Caninul permanent este unul dintre cei mai importanți dinți de pe arcadă, cu rol crucial, atât
funcțional, cât și estetic, de aceea trebuie preîntâmpinate eventualele anomalii de erupție în
care poate fi angrenat.
Bibliografie:

1. Impacted canines – interceptive treatment, Joanna Abramczyk, Małgorzata Zadurska,

Ewa Czochrowska, Forum Ortod 2018
http://www.forumortodontyczne.pl/Impacted-canines-interceptive-
treatment,143,42385,1,1.html

2. Extraction of the deciduous canine as an interceptive treatment in children with

palatal displaced canines – part I : Shall we extract the deciduous canine or not?
Julia Naoumova, Jüri Kurol, Heidrun Kjellberg, European Journal of Orthodontics,
Volume 37, Issue 2, April 2015
https://academic.oup.com/ejo/article/37/2/209/2570559?login=false