Tratamentul ortodontic interceptiv al caninilor incluși
Tratamentul ortodontic interceptiv este un tratament ce se aplică în perioada de creștere a
detiției și oaselor maxilare. Scopul tratamentului interceptiv este păstrarea/crearea spațiului pentru erupția dinților permanenți. Conform lui Ackerman, tratamentul ortodontic interceptiv este definit ca ’’eliminarea interferențelor ce vizează factorii cheie implicați în dezvoltarea dentiției’’. Dintre dinții permanenți, caninii, în mod special caninii superiori, ocupă locul 2 ca frecvență a impactării, după molarul 3. Extruzia ortodontică practicată la vârsta adultă a caninilor incluși, ectopici, este adesea complexă, de durată și poate provoca iatrogenii ( resorbția radiculară a dinților adiacenți, demineralizarea smalțului, pierderea vitalității pulpare, retracții gingivale, anchiloza caninului permanent după extruzie sau chiar extracția caninului permanent în caz de eșec al extruziei ortodontice). De aceea, instituirea tratamentului interceptiv la copii ajută la normalizarea poziției caninului și erupția lui spontană. Vârsta fiziologică de erupție a caninilor permanenți este între 11 și 13 ani [1]. Există o serie de factori generali, locali și idiopatici care conduc la rămânerea în incluzie a caninilor. Factorii generali includ determinismul genetic, tulburări hormonale și deficiențe vitaminice. Factorii locali pot fi : discrepanța între mărimea dintelui și lungimea arcadei dentare (în special în cazul caninilor incluși vestibular), arcadă dentară scurtă sau îngustată, resorbție radiculară întârziată a caninului temporar, malpoziția unui dinte permanent adiacent, anchiloza dentară, prezența dinților supranumerari, chisturi sau tumori odontogene, posibil particularitatea traseului de erupție al caninului permanent, care este cel mai lung dintre dinții permanenți. Diagnosticul precoce al incluziei de canin. Medicul pedodont poate contribui la instituirea tratamentului interceptiv al caninilor incluși deorece este foarte important diagnosticul clinic și radiologic precoce a poziției caninului ectopic pentru succesul tratamentului. Acest tratament va permite normalizarea poziției caninului la nivelul procesului alveolar și erupția lui spontană, evitând astfel extruzia ortodontică, un procedeu complex, costisitor, de durată și care poate provoca iatrogenii. Diagnosticul caninilor incluși cuprinde : anamneză, examen clinic, examen radiologic și examen CBCT. Astfel, în cadrul anamnezei, pentru caninii maxilari incluși, istoricul familial pozitiv și sexul feminin sunt predictori importanți. Pentru caninii inferiori nu există aceste corelații- genetica și sexul feminin. La examenul clinic, medicul pedodont poate observa o serie de indicatori pentru incluzia de canin : absența eminenței caninului la nivelul arcadei dentare peste vârsta de 10 ani, lipsa mobilității caninului temporar, erupția caninului omolog cu mai mult de 6 luni în urmă, vestibularizarea și rotația mezio-vestibulară a coroanei incisivului lateral superior permanent și prezența înghesuirilor dentare. În cazul caninilor impactați în poziție vestibulară, adesea se poate palpa eminența canină în poziție anormală la nivelul vestibulului. Există și o serie de semne clinice asociate cu incluzia de canin – microdonția sau agenezia incisivului lateral superior, agenezia altor dinți permanenți, de exemplu a premolarilor 2, transpoziția caninilor cu incisivii laterali sau cu premolarii 1, erupția ectopică a molarilor 1, prezența dinților supranumerari. Acest tablou clinic, prezent în special la copii înainte de vârsta fiziologcă de erupție a caninilor permanenți determină medicul pedodont să îndrume pacientul spre un consult ortodontic pentru o examinare mai amănunțită în vederea începerii tratamentului interceptiv. Radiografiile panoramice reprezintă examenul radiologic de bază folosit în diagnosticul ortodontic. Diagnostichează o înclinare anormală a axului lung al caninului în raport cu poziția lui normală în cadrul arcadei dentare, stadiul de dezvoltare a radăcinii caninului și anomaliile dentare asociate. Examinarea CBCT determină cu precizie localizarea caninului la nivelul procesului alveolar și identifică cu precizie resorbția radiculară a dinților adiacenți. Studiul publicat în anul 2018 [1] reprezintă o metaanaliză a literaturii de specialitate între anii 1961 și 2018 ( Pub Med și Medline) care evaluează eficiența diferitelor metode de tratament interceptiv al caninilor superiori incluși. Nu există descris în literatură un protocol eficient pentru tratamentul caninilor mandibulari incluși. Metodele folosite în tratamentul interceptiv sunt: extracția caninilor temporari în perioada 10-13 ani, extracția combinată a caninului temporar și a molarului 1 temporar în aceeași ședință și cu o singură anestezie, lărgirea maxilarului în perioada dentiției mixte cu disjunctor ( Rapid Palatal Expander), combinație între disjuncția maxilarului( RPE + arc palatinal) și extracția caninului temporar, combinația între disjuncția maxilarului și tracțiune extraorală cu headgear cervical. Conform numeroaselor studii, aceste metode facilitează semnificativ erupția spontană a caninilor superiori. Naumova si colab. au arătat că erupția spontană a caninului permanent inclus palatinal este posibilă fară extracția caninului temporar când distanța inițială a varfului cuspidului caninului față de linia mediană nu depășește 11 mm și 2,5 mm față de linia arcadei și când înclinația mezială a axului lung al caninului nu depășește 103 grade. Pentru caninii permanenți incluși palatinal cu distanța vârfului cuspidului față de linia mediană cuprinsă între 6 mm și 5 mm și cu o înclinare mai mare de 116 grade a axului lung al caninului nu a fost suficientă extracția interceptivă a caninului temporar, ci au necesitat și expunerea chirurgicală. [1] Studiul clinic, prospectiv, longitudinal, publicat în 2015 [2] menționează că extracția caninilor temporari a fost recomandată încă din anul 1936 atât pentru a facilita erupția caninului maxilar, cât și pentru a preveni resorbția radiculară a dinților vecini. Conform evaluării lui Erikson și Kurol, rata de succes a tratamentului depinde de vârsta pacientului la momentul diagnosticului și de localizarea mezio-distală a coroanei caninului. Autorii ambelor articole notează că există și dovezi contrarii eficienței tratamentului interceptiv prin extracția caninului temporar, de exemplu studiul lui Parkin si colab. care susține că nu există suficiente dovezi pentru a evalua complet dacă extracția caninului temporar în peroada 10-13 ani este eficentă pentru a preveni incluzia caninului superior permanent[1]. De asemenea, ambele studii compară extracția caninului temporar cu alte tipuri de tratament interceptiv, cum ar fi – lărgirea maxilarului, menținător de spațiu, extracția concomitentă a caninului și a molarului 1 temporar și menționează că toate celelalte metode sunt mai eficiente pentru erupția spontană a caninului permanent în comparație cu tratamentul prin extracție a caninului temporar. Totuși, utilizând doar metoda extracției caninului temporar sunt observate îmbunătățiri ale procentului erupției spontane a caninului permanent inclus la locul extracției caninului temporar – cu o rată de prevalență de 69% în comparție cu 39 % în cadrul grupului de control, netratat prin extracție, conform studiului din 2015. De asemenea, sunt observate mai multe modificări radiologice semnificative ale poziției intraosoase a caninului inclus de-a lungul timpului în cadrul grupului tratat prin extracție comparativ cu grupul de control. Scurtarea timpului de erupție în grupul tratat prin extracție (15,6 luni) comparativ cu grupul de control (18,3 luni) este de asemenea un rezultat al studiului clinic longitudinal[2]. Resorbția radiculară a dinților permanenți adiacenți. Tot acest studiu [2] face posibilă și observarea resorbției radiculare a dinților adiacenți caninului inclus datorită evaluării CBCT. Nu au fost obervate diferențe semnificative între procentele de resorbție radiculară a dinților adiacenți în cadrul celor două grupuri (grupul de control CG și grupul tratat prin extracție EG), evaluate la 3 momente de timp diferite pe parcursul studiului. Dinții adiacenți care au suferit resorbție radiculară din cauza caninului inclus la nivelul palatului au fost toți incisivi laterali [2]. Concluzii. Majoritatea studiilor concluzionează că, în cazul caninilor incluși, este de dorit diagnosticul precoce și este preferată intervenția prin tratament interceptiv în locul non- intervenției și expectativei. A aștepta până când se definitivează erupția caninilor permanenți sau până când se încheie procesul de creștere poate să îngreuneze tratarea incluziei de canin. Caninul permanent este unul dintre cei mai importanți dinți de pe arcadă, cu rol crucial, atât funcțional, cât și estetic, de aceea trebuie preîntâmpinate eventualele anomalii de erupție în care poate fi angrenat. Bibliografie:
Ewa Czochrowska, Forum Ortod 2018 http://www.forumortodontyczne.pl/Impacted-canines-interceptive- treatment,143,42385,1,1.html
2. Extraction of the deciduous canine as an interceptive treatment in children with
palatal displaced canines – part I : Shall we extract the deciduous canine or not? Julia Naoumova, Jüri Kurol, Heidrun Kjellberg, European Journal of Orthodontics, Volume 37, Issue 2, April 2015 https://academic.oup.com/ejo/article/37/2/209/2570559?login=false