Dee Kinga

Traumatismele dinților temporari și permanenți

Leziunile în regiunea orală apare frecvent și reprezintă 5% din totalul leziunilor pentru care
pacienții se prezintă in urgențe. Dintre leziunile orale cele mai frecvente sunt leziunile odontale urmate de
leziunile părților moi. La copii cu vârsta între 1-3 ani cel mai frecvent apar luxatiile afectând mai mulți dinți
și țesuturile moi aferente. Managementul traumatismelor dentației permanente și temporare diferă.
In traumatismele dinților temporari este greu de examinat și tratat un copil din cauza lipsei de cooperare;
există o relatie strânsă între apexul dintelui temporar și germenul dintele permanent subiacent. Dacă există
leziuni severe a dinților temporari, dintii permanenti pot prezenta malformatii, incluzii sau tulburări de
erupție. Cel mai frecvent apare o pată albă sau o discolorare maronie a coroanei sau hipoplazia incisivului
permanent, urmate de avulsia și intruzia dintelui temporar la copiii cu vârstă cuprinsă între 1-3 ani.
Tratamentul trebuie ales astfel încăt să fie minimanizat dăunarea în continuare a dinților permanenți. Din
această cauză nu este recomandat reimplantarea unui incisiv temporar avulsionat. Alegerea tratamentului de
urgență este influențat de cooperarea cu pacientul, timpul prezentării în cabinet din momentul accidentului și
ocluzia dentară. Nu există un consens în literatură în ceea ce privește tratamentul ideal în cazul accidentării
unui dinte temporar. Expunerea pulpară a incisivilor temporari sunt rare dar pot fi tratate prin pulpotomie
parțial sau pulpectomie cu zinc oxid eugenol/hidroxid de calciu-iodorform. În cazul în care nu se poate
coopera cu pacientul cel mai indicat este extracția.
Recomandări în cazul traumatismelor dintilor temporari:
 Dinte cu fractură de smalt: fractura interesează doar smaltul, radiografic fără modificări. Tratament
doar netezirea marginilor ascutite.
 Fractură care interesează smalțul și dentina fără expunerea camerei pulpare . Pe radiografie se
observă linia de fractură care nu interesează camera pulpară. Tratament : sigilarea completă a
dentinei cu glass ionomer și restaurare dentară cu compozit. Control la 3-4 săptămâni.
 Fractură coronară cu expunerea camerei pulpare. Radiografie: stadiul dentar. Tratament:
pulpotomie partială cu hidroxid de calciu și resturare cu liner glassionomer ramforsat cu răsină și
compozit. Dacă pacientul nu este cooperant, extracție. Control la 1 săptămână, 6-8 săptămâni control
și radiografie de control, 1 an control și radiografie. Tratament favorabil: dacă apexul este deschis
continuarea apexogenezei. Tratament cu esec: parodontita periapicala, fără apexogeneza în această
situație se realizează pulpectomie sau extracție.
 Fractură corono-radiculară. Fractura interesează smalțul, dentina și rădăcina cu sau fără expunerea
camerei pulpare. Deplasarea dentară este minimă, fragmentele fracturate sunt atașate de dinte.
Tratament: îndepărtarea fragmentul dacă acesta interesează minim rădăcina și dintele restant are o
grosime suficientă pentru restaurare coronară sau extracție. In primul caz se recomandă control la 1
săptămână, 6-8 săptămâni cu radiografie și la 1 an control clinic și radiologic. Evoluție favorabilă
dacă dintele este asimtomatic și rădăcina continuă dezvoltarea. Evoluția nefavorabilă:
simptomatologie de parodontită sau rădăcina nu își continuă dezvoltarea.
 Fractură radiculară. Clinic fragmentul coronar poate fi mobil sau deplasat. Radiologic linia de
fractură. Tratament: dacă fragmentul coronar nu este deplasat nu se impune tratament, dacă este
deplasat se atașează la loc și se aplică o contenție. Dacă nu se poate reatașa partea mobilă se
îndepărtează iar rădăcina restantă se păstrează, acesta se resoarbe în timp. Control la 1 săptămână, 6-
8 săptămâni și radiografie, 1 an clinic și radiografie până la exfoliere. In caz de îndepărtarea
framentului mobil contro1 clinic și radiologic la 1 an până la exfoliere. Evolutie favorabilă:
vindecare la nivelul fracturii sau resorbția fragmentului radicular restant. Evolutie nefavorabilă: nu
există.
1
 Dee Kinga
 Fractură alevolară. Fractura poate interesa și structurile osoase adiacente; mobilitatea fragmentului
osos și dislocarea acestuia; interferențe ocluzale. Radiografic se observă o linie de fractură orizontală
apical de rădăcina dintelui temporar, iar dintele permanent subiacent este afectat; radiografie din
incidență laterală se poate observa deplasarea segmetnului labial sau oral. Tratament: repoziționarea
fragmentului deplasat și contenție 4 săptămâni; anestezia generală este indicat. Control clinic la 1
săptămână, 3-4 săptămâni control clinic, îndepărtarea contenției și radiografie de control, 6-8
săptămâni control clinic și radiologic, 1 an control clinic și radiologic până la exfoliere. Evolutie
favorabilă: ocluzie normală, fără semne de parodontită periapicală și fără semne de afectare a
dintelui permanent subiacent. Evolutia nefavorabilă: afectare parodontală cu resorbția externă a
rădăcinii dintelui temporar și de afectare a dintelui permanent.
 Contuzia. Clinic dintele este dureros la palpare, mobilitatea dentară normală, fără sângerare
gingivală. Radiologic nu se observa modificari a tesuturilor dentare si spatiu periodontal normal.
Tratament : se ține sub observatie. Control la 1 săptămână și la 6-8 săptămâni clinic. Evolutia
favorabilă apexogeneză dinte imatur. Evolutie nefavorabilă: afectarea apexogenezei, coroana dentară
devine gri.
 Subluxatia. Clinic dintele prezintă mobilitate dar fără deplasare; poate prezenta sângerare gingivală.
Radiologic nu se observă modificări. Nu necesită tratament, se tine sub observatie; periaj cu o periuță
cu capăt moale și clătire cu apă de gură cu clorhexidină 0.12% fără alcool de 2 ori pe zi timp de 1
săptămână. Control la 1 săptămână, 6-8 săptămâni,poate să apare o discolorare coronară care nu
necesită tratament doar în care apare și fistula. Evolutie favorabilă apexogeneza.evolutie
nefavorabilă; nu avem apexogeneză; discolorare gri a coroanei cu prezența fistulei.
 Luxatie cu extruzie. Clinic: deplasare parțială a dintelui din alveolă; dintele apare elongat și prezintă
o mobilitate excesivă. Radiologic se poate observa dilatarea spatiului periodontal apical. Tratament:
decizia de tratament se i-a în funcție de mobilitatea dentară, gradul de deplasare, gradul de formare a
rădăcinii și gradul de cooperare a pacientului. In caz de extruzie minima(<3mm) la un dinte imatur se
repoziționează și se lasă să se alinieze spontan. Extracția este de elecție în cazul unui dinte matur si
extruzie severă. Control la 1 săptămână, 6-8 săptămâni, 6 luni și 1 an. Evoluția favorabilă
apexogeneza. Evoluție nefavorabilă: fără apexogeneză.
 Luxația laterală. Dintele este deplasat lingual/vestibular, în funcție de direcția de deplasare va fi
imobil. Radiologic se obserăa o lărgire a spațiului periodontal și direcția de deplasare. Tratament:
dacă nu există interferentă ocluzală se repozitionează spotan, în interferneța ocluzală minimă se
indică șlefuire, în caz de interferentă ocluzală severă se indică repoziționarea lui vestibulo-palatinal
prin presiuni digitale. In caz de deplasare severă când coroana este deplasat în directive coronară se
indică extracția acestuia. Control 1 săptămână, 2-3 săptămâni, 6-8 săptămâni clinic și radiologic, 1 an
control clinic și radiologic. Evolutie favorabilă: asimptomatic, clinic și radiologic avem vindecare
parodontală. Evoluție nefavorabilă nu avem apexogeneză, colorarea spre negru a coroanei dentare,
nu se indică tratament doar in cazul în care avem afectare parodontală.
 Luxatie prin intruzie. Dintele este deplasat deobicei în spre vestibular prin tăblia vestibulară sau spre
mugurele dintelui permanent. Radiologic când dintele este deplasat spre vestibular se observă vârful
rădăcinii și acesta pare mai scurt făță de omolog. Când este deplasat spre mugurele dintelui subiacent
nu se observă vârful rădăcinii și dintele pare alungit. Tratament în primul caz se repoziționează
spontan, în al doilea caz se extrage. Control 1 săptămână clinic, 3-4 săptămâni clinic și radiologic, 6-
8 săptămâni clinic, 6 luni clinic și radiologic și la 1 an clinic și radiologic. Evoluția este favorabilă
dacă este acesta asimtomatic și rămâne în poziția lui sau in erupție. Evoluție nefavorabilă dintele nu
mai erupe, parodontita periapicală și afectarea dintelui subiacent.
 Avulsie. Dintele este complet ieșit din alevolă. Radiologic se infirmă intruzia acestuia. Tratament nu
se recomandă reimplantarea unui dinte temporar avulsionat. Control 1 săptămână clinic, 6-8

2
 Dee Kinga
săptămâni clinic și radiologic, la 1 an clinic. Evoluție nefavorabilă prin afectarea dintelui permanent
subiacent.
Instructiuni pentru părinți/îngrijitori: utilizarea de către copil a unei periuțe cu perii moi, apă de gură cu
clorhexidină de 0,12% fără alcool și dietă cu mâncare păstoasă timp de 10 zile.
In ceea ce privește traumatismul la nivelul dinților permanenți apare mai frecvent la preșcolari, școlari și
adulți tineri reprezentând 5% din totalul de traumatisme pentru care pacienții se prezintă în urgențe. Față de
dentiția temporară la dentiția permanentă cel mai frecvent apare fractura coronară.
Recomandări generale. Se examinează pacientul atât clinic cât și radiologic. Radiologic se pot realiza
radiografii periapicale, ocluzale, incidența laterală cât și cbct. Acesta din urmă nu este utilizat de rutină.
Noile studii demostrează ca utilizarea contenției de scurtă perioadă, ne–regide în caz de luxatie, avulsie și
dinți cu fractură radiculară. Se poate observa o corelatie între tipul de contentie și perioada de utilizare a
acestuia și vindecare, de aceea este important păstrarea dintelui în poziție corectă și comfort pentru pacient.
Testele de sensibilitate nu se utilizează în urgența, deoarece poate exista o lipsă de răspuns tranzitoriu a
pulpei. La controale regulate se realizează testele de sensibilitate pentru a observa dacă pulpa este necrozată.
Se indică controale regulate pentru monitorizarea vitalității pulpare.
La un dinte permanent tănâr, imatur întotdeauna trebuie păstrat vitalitatea pulpară pentru o dezvoltare în
continuare a rădăcinii dentare. După o expunere pulpară de cauza traumatică, luxație și fractură radiculară
un astfel de dinte are șanse mari de vindecare. Obliterarea canalului pulpar apare mai frecvent în caz de
luxație, extruzie, intruzie subluxație laterală. De obicei poate să apare și în caz de fractură radiculară.

Recomandări în cazul traumatismelor dintilor permanenți:

 Fisură. Clinic este a fractură incompletă la nivelul smalțului. Nu este sensibil, dar în cazul în care
este atunci poate fi prezent o fractură radiculară sau luxație. Radiologic nu există semne de afectare
dentară. Tratament: nu necesită, doar în cazul în care acesta este vizibil se aplică un sistem adeziv și
compozit. Control doar în cazul asocierii cu luxație sau fractură radiculară. Evoluție favorabilă: dinte
asimptomatic, test pulpar pozitiv și continuarea dezvoltării radiculare în cazul unui dinte imatur.
Evoluție nefavorabilă: dinte simptomatic, parodontită apicală, răspuns negativ la testele pulpare, fără
dezvoltare radiculară. Tratament endodontic este recomandat în funcție de stadiul de dezvolatre
dentară.
 Fractură la nivel de smalț. Clinic: fractură completă a smalțului fără interesarea dentinei, fără
sensibilitate, mobilitate dentară normal și testele de vitalitate sunt pozitive. Radiologic: se observă
lipsa smalțului. Tratament: dacă fragmentul de smalț este recuperat se poate reatașa prin sistem de
adeziune, dacă acesta lipsește se slefuiește sau se restaurează dintele în funcție de extinderea în
suprafață a lipsei de smalț. Control 6-8 luni clinic și 1 an. Evoluția favorabilă și nefavorabilă ca și în
cazul fisurii.
 Fractură care interesează smalțul și dentina. Clinic: fără expunerea pulpei, percuția negativă, în caz
de sensibilitate trebuie suspectat prezența luxației sau fracturii radiculare. Radiologic se observă lipsa
smalț -dentină. Tratament la fel ca și în cazul fracturii de smalț. In cazul unei dentine de o grosime de
0,5 mm de pulpa se realizează coafaj indirect cu hidroxid de calciu și glass ionomer.
 Fractură smalț, dentină cu interesarea pulpei dentare. Clinic: se observă lipsa de substanța dentară
cu deschiderea camerei pulpare, mobilitate fiziologică, fără sensibilitate la percuție( dacă este prezent
atunci poate fi asociat cu luxație sau fractură radiculară) și sensibilitatea pulpei expuse. Radiologic:
lipsă de substanță dentară. Tratament: dacă dintele este tânăr se recomandă coafaj direct sau
pulpotomie parțială. Această procedură este recomdată și pacienților tineri cu dinte matur. Hidroxid
de calciu este de elecție în deschiderea accidentală a camerei pulpare. Dacă nu se poate realiza
3
 Dee Kinga
pulpotomia atunci pulpectomia este de elecție. Se reatașează fragmentul prin sistem adeziv sau se
realizează reasturarea coronară din compozit sau protetic în funcție de cantintatea lipsei substanței
coronare.
 Fractură corono-radiculară fără expunerea camerei pulpare. Clinic se observă fractura care
interesează și cementul subgingival. Există sensibilitate la percuție în axul dintelui și sensibilitatea
pulpei la palpare. Radiologic nu se observă extinderea liniei de fractură spre apical. Tratmantul de
urgență: se imobilizează fragmentul de dinte și ulterior se realizează tratamentul final. Dacă nu este o
urgență: se îndepărtează fragmentul se realizează gingivectomie în funcție de caz și restaurare sau
tratament endondontic și restaurare coronară. În unele cazuri este nevoie de osteoplastie și
gingivectomie, extruzie ortodontică sau extracția dintelui și reimplantarea acestuia într-o poziție mai
coronară. Extracție și implant dentar sau extracție și o lucrare protetică în funcție de caz.
 Fractură corono-radiculară cu expunerea camerei pulpare. Tratamentul de urgență: se imobilizează
temporar fragmentul de dinte. Dacă dintele este imatur se păstrează vitaliatea pulpară prin
pulpotomie parțială. La pacienți adulți pulpectomie. Cazurile care nu sunt urgențe: pulpectomie și
restaurare coronară cu gingivectomie/ osteoplastie în fractură care interesează suprefețele palatinale.
 Farctură radiculară. Clinic: coroană dentară este mobilă, sensibilitate dentară la percuție, sângerare
gingivală și schimbarea culorii dentare. Radiologic frecvent în treimea apicală linia de fractură pare
orizontală se realizează o radiografie periapicală, în treimea apicală și medie linia de fractură este
oblică se realizează o radiografie ocluzală. Tratament: repoziționarea fragmentului și imobilizare
flexibilă 4 săptămâni, dacă linia de fractură se află mai spre apical se menține o perioadă mai lungă.
Se recomandă monitorizare a dintelui pe o perioadă de 1 an. Dacă apare necroza pulpară se
recomandă tratament endodontic. Control la 4 săptămâni și îndepărtarea contenției, 6-8, 4 luni
control clinic și îndepărtarea contenție în caz de fractură la nivel cervical, 6 luni control clinic, 1 an si
5 ani. Evoluție favorabilă la testele de vitalitate pulpară dintele își păstrează vitalitatea și vindecare la
nivelul fracturii.
 Fractură alveolară. Clinic: mobilitate dentară, interferențe ocluzale, fractura oaselor adiacente și
testele de vitalitate pot fi negative sau pozitive. Se realizează ortopantomografie. Tratement
repoziționarea fragmentului mobil și imobilizare 4 săptămâni
 Contuzia. Clinic, radiologic și tratament ca și la dintele temporar. Evoluția este favorabilă dacă dintle
este asymptomatic, răspuns pozitiv la testele de vitalitate, în primele 3 săptămâni dintele poate avea
răspuns fals pozitiv la testele de vitalitat, lamina dura intactă și dezvoltare radiculară la un dinte
imatur. Dacă evoluția este nefavorabilă se indică tratament endodontic în funcție de stadiul dentar.
 Subluxația. Clinic: sensibilitate dentară, mobilitate crescută, sângerare gingivală, testele de vitalitate
pot fi fals negativ la început. Tratament: se ține sub observație sau se imobilizează pentru 2
săptămâni. Control: 2, 4, 6-8 săptămâni, 6 luni și 1 an.
 Luxație prin extruzie. Clinic: dintele apare alungit și prezintă mobilitate iar testele de sensibilitate au
rezultate fals negativ. Tratament: se repoziționează dintele și se imobilizează pentru 2 săptămâni,
dacă este prezent necroza pulpară se realizează tratament endodontic.
 Luxație laterală. Clinic la palpare sunet anchilotic (metalic). Tratament repoziționarea digitală
dintelui și imobilizare pentru 4 săptămâni, dacă pulpa devine necrotică se realizează tratament
endodontic.
 Luxație cu intruzie. Clinic: dintele este deplasat apical in osul alveolar; este imobil; prezintă la
percuție sunet anchilotic iar la testele de vitalitate pulpară răspunsul este negative. Radiologic se
observă lipsa spațiului periodontal; joncțiunea smalț-cement apare poziționat mai apical față de
dintele adiacent. Tratament dacă dintele este imatur: nu se aplică tratament, se lasă dintele să erupă.
Dacă nu există erupție în primele săptămâni se aplică tratament ortodontic. Dacă dintele este deplasat
spre apical >7mm se repoziționează chirurgical și ortodontic. În cazul unui dinte matur: dacă este
deplasat mai < 3mm nu se aplică tratament se așteaptă să erupă dintele. Dacă nu există erupție în 2-4
4
 Dee Kinga
săptămâni atunci se intervine chirurgical și ortodontic înainte să apare anchiloza. Dacă dintele este
deplasat spre apical > 7mm se repoziționează chirurgical. Dintele are șanse mari să devină necrotic,
de aceea se indică un tratament endodontic temporar cu hidroxid de calciu care se aplică după
intervenția chirurgical după 2-3 săptămâni. Dintele trebuie stabilizat cu contenție flexibilă pentru 4-8
săptămâni. Control la 2 săptămâni clinic și se îndepărtează contenția, 4, 6-8 săptămâni, 6 luni, 1 an -5
ani. Evoluție favorabilă: dintele este în poziția lui normală sau în erupție, lamina dura este intactă,
fără resorbție și apoxegeneză. Evoluție nefavorabilă: dintele este imobilizat/anchilotic, parodontită
periapicală, resorbție esternă radiculară se recomandă tratament endodontic în funcție de stadiul
dintelui în dezvoltare.
Instrucțiuni pentru pacienți:
Aceștia trebuie să fie complianți și să înțeleagă consecințele în cazul nerespectării recomandărilor
medicului dentist. Trebuie să evită sportul, igienă orală riguroasă și utilizarea apei de gură pe bază de
gluconat de clorhexidină 0,1% fără alcool pe o perioadă de 1-2 săptămâni.

Avulsia dentară
Din totalul traumatismelor la nivelul cavității orale 0,5-3% sunt reprezentate de avulsia dentară.
Evoluția acestuia depinde foarte de mult de promptitudinea cu care se prezintă pacientul la un cabinet
stomatologic și măsurile care se i-au la locul accidentului. Reimplantarea este o opțiune de a salva dintele,
dar acesta nu se poate aplica în toate cazurile. Guidelinen-uri în cazul unui dinte avulsionat sunt:
 Primul ajutor la locul accidentului. Reimplantarea reprezintă cea mai bună metodă de păstrare a
dintelui la locul accidentului, dacă acesta nu este posibil atunci dintele trebuie păstrat prin altă
metodă. Se recomandă: pacientul să își păstreze calmul, se caută dintele și se ridică de la nivelul
coroanei, dacă dintele este murdar se spală riguros cu apă aproximativ 10 secunde și trebuie
reimplantat și pacientul este rugat să muște pe un rulou să îl țină în poziție. Dacă dintele nu se poate
repoziționa în alveolă( pacient inconștient) atunci se păstrează în lapte sau în vestibulul bucal dacă
pacientul este conștient. Nu se păstrează dintele în apă. Pacientul trebuie să se prezinte la un cabinet
stomatologic de urgent.
 Tratament: depinde dacă dintele este imatur sau matur și starea ligamentelor periodontale. Dacă
dintele a rămas în mediu uscat 60 minute sau mai mult, toate ligamentele periodontale sunt non-
viabile. Din acest motiv dintele trebuie păstrat într-un mediu adecvat în timpul transportului. Există 3
variante în funcție de care se aplică tratamentul, acesta depinde de starea ligamentelor periodontale:
ligamentele sunt viabile ( s-a păstrat intr-un mediu adecvat imediat după producerea accidentului),
sunt probabil viabile( timpul în care dintele este uscat< 60 minute și menținut într-un mediu
adecvat), non-viabile. În primul caz dintele se păstrează în alveolă (sau se reimplantează de către
medic și se păstrează) se spală zona cu sprayul de apă, clorhexidină sau salină. Dacă există dilacerări
se suturează, se verifică radiologic poziția corectă a dintelui, se aplică contenție flexibilă pentru 2
săptămâni, se administrează antibioterapie sistemic, se verifică dacă pacientul avea administrat
vaccin pentru tetanus, se instruiește pacientul și se realizează tratamentul endodontic 7-10 zile după
reimplantare și înainte de îndepărtarea conteției. În al doilea caz : se curăță suprafața radiculară cu o
soluție salină și tifon pentru a îndepărta celulele contaminate și moarte. Se administrează anestezie
locală, se irigă alveola cu soluție salină și se examinează alveolă și dacă există fractură se
imobilizează. Se reimplantează dintele cu presiuni digitale ușoare, se suturează gingia dacă există
dilacerare, se verifică radiologic dacă acesta se află în poziție corectă, se aplică contenție flexibilă
timp de 2 săptămâni. Se verifică dacă pacientul a fost vaccinat antitetanus și se realizează tratamentul
endodontic după 7-10 zile după reimplantare și controale. În al treilea caz ligamentele periodontale
5
 Dee Kinga
pot fi necrotice, nu prezintă semne de vindecare, astfel reimplantarea prezintă o prognoză slabă. În
caz de reimplantare dintele devine anchilotic, prezintă resorbții radiculare și se pierdere într-un timp
scurt. Tehnica de reimplantare: se îndepărtează ligamentele non-viabile cu un tifon, se realizează
tratament endodontic înainte sau după reimplantare, se administrează anestezie locală, se irigă
alveola cu soluție salină, se reimplnatează dintele și se suturează gingia dilacerată, se verifică poziția
corectă a dintelui radiologic și se stabilizează prin contenție timp de 4 săptămâni, se administrează
antibiotice sistemice. La copii și adolescenți anchiloza este frecvent asociat cu infrapoziția dintelui.
 Tratament în cazul unui dinte cu apex deschis. Dintele a fost reimplantat în alveola înainte ca
pacientul să ajungă la medic: nu se realizează nici un tratament ca și în cazul unui dinte matur.
Scopul este ca dintele să se dezvolte și să se închidă apexul prin re-vasculizare. Dacă evoluția nu este
favorabilă se recomandă tratament endodontic. Dintele a fost păstrat la uscat mai puțin de 60 de
minute: este la fel ca și în cazul unui dinte maturi iar scopul final este de dezvoltare prin
revasculizare. Dacă dintele a stat mai mult de 60 minute la uscat: la fel ca și în cazul unui dinte
matur.

Foarte important dacă dintele avulsionat a fost în contact cu solul sau alte suprafețe contaminate
pacientul trebuie trimis la medic pentru antitetanus. Contenția se fixează întotdeauna pe suprafața vestibulară
a dintelui pentru a permite tratamentele radiculare ulterior. Pacientul trebuie să evită participările la sporturi,
să fie pe dietă cu mâncăruri păstoase timp de 2 săptămâni, periaj dentar cu o perie moale după fiecare masă,
utilizarea apei de gură pe bază de clorhexidină 0,1% de 2 ori pe zi timp de 1 săptămână.
Tratamentul endodontic în cazul unui dinte matur evulsionat este recomandat să se realizeze după
aplicarea contenției după 7-10 zile cu hidroxid de calciu timp de 1 lună. Dacă dintele a fost păstrat la uscat
mai mult de 60 minute atunci este recomandat ca tratamentul endodontic să se realizeze extraoral. La dinți
imaturi nu se realizează tratament endodontic doar în caz de necroză pulpară.
Se realizează controla atât clinic cât și radiologic la 4 săptămâni, 3 luni, 6 luni și 1 an.

6
 Dee Kinga

Bibliograifie
1. Andersson L, Andreasen JO, Day P. Guidelines for the Management of Traumatic Dental Injuries:
Avulsion of Permanent Teeth. Dent Traumatol 2012;28:88-96.
2. DiAngelis AJ, Andreasen JO, Ebeleseder KA. Guidelines for the Management of Traumatic Dental
Injuries: Fractures and Luxations of Permanent Teeth. Dent Traumatol 2012;28:2-12.
3. Andersson L, Andreasen JO, Day P. Guidelines for the Management of Traumatic Dental Injuries:
Injuries in the Primary Dentition. Dent Traumatol 2012;28:174-182.