Sunteți pe pagina 1din 2

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.

3 GALAŢI

Analiza activităţii educative


An școlar 2020-2021
În anul şcolar 2020-2021 învățământul românesc s-a aflat sub semnul schimbărilor
determinate de pandemie. Activitatea educativă din şcoala noastră s-a desfășurat cu mare greutate
deoarece s-au respectat regulile privind starea de urgență și noile reglementări referitoare la
distanțare. Această provocare a făcut ca școala să se adapteze unei noi realități. Cadrele didactice și
elevii, deopotrivă, au început să folosească platformele educaționale integrate, au găsit soluții
pentru a facilita învățarea online. Internetul ne-a oferit posibilitatea de a ne continua activitatea,
utilizarea tehnologiei promovând un alt model de învățare. Am adaptat activitățile la contextul
actual, această criză fiind o provocare, dar și o bună ocazie de învățare. Activitățile s- au desfășurat
într-o atmosferă destinsă, fiecare copil s-a manifestat liber, și-a exprimat propriile idei, și-a
dezvoltat personalitatea, încrederea în sine, într-un mod total diferit de cel de până acum.
Părinții au fost încântați de faptul că școala a continuat, chiar și cu intermitențe, că elevii au
avut, în continuare, acces la educație, dar, uneori, au arătat îngrijorare datorită faptului că aceștia
petrec prea mult timp în fața dispozitivelor digitale. Copiii sunt vulnerabili, nu au capacitatea de a
discerne ce este bine și ce este rău, ce este pozitiv și ce este negativ.
Pentru realizarea activităților extrașcolare online s-a mobilizat mare parte dintre elevii şi
profesorii şcolii. În acest sens, activităţile extracurriculare şi extraşcolare organizate au fost diverse
şi atractive, au vizat teme ample. În Săptămâna Educației Globale elevii din școala noastră au
discutat pe tema ”It`s our world. Let`s take action!”. Doamnele profesoare Ciupitu Liliana, Nour
Zinica, Onofrei Cornelia, Leca Daniela, Jalbă Mariana, Neagu Florentina au organizat activități la
clasele pe care le coordonează.
Domnișoara Ciupitu Liliana a organizat o activitate dedicată marelui nostru scriitor,
„Eminescu la ceas aniversar”, iar cu ocazia zilei de 24 ianuarie clasele a doua, coordonate de către
doamnele învățătoare Chirvase Cicilia-Venera și Nour Zinica au participat cu elevii la activități
educative la Biblioteca V. A. Urechia, filiala Hortensia Papadat-Bengescu.
Activitățile desfășurate în cadrul Săptămânii Școala altfel au fost de un real succes, chiar
dacă au fost organizate online, datorită implicării profesorilor coordonatori care au planificat și
desfășurat activități variate și antrenante.
Încă din luna octombrie s-a reorganizat Consiliul Elevilor şi consilierii claselor V-VIII au
avut drept scop discutarea problemelor ivite în şcoală sau dezbaterea unei tematici care supune
atenţiei elevilor subiecte de interes general şcolar.
1
Consiliul Reprezentativ al Părinţilor s-a reunit pentru a dezbate teme de ordin gospodăresc şi
organizatoric, iar părinţii au propus să organizăm activităţi ce vizează combaterea violenţei în
şcoală, acţiuni ce previn fenomenul dependenţei de alcool, tutun, delincvenţa juvenilă. În ceea ce
priveşte lectoratele cu părinţii, fiecare învăţător şi profesor diriginte a organizat întâlniri cu părinţii
pe diverse teme de interes şcolar. Conform normelor metodologice aflate în vigoare, doamnele
învățătoare Onofrei Cornelia, Chirvase Cicilia-Venera și Nour Zinica au organizat online cursuri de
parenting.
În ceea ce priveşte parteneriatele şcolii noastre cu alte instituţii, trebuie amintit proiectul
educaţional „Natura inspiră și dăruiește”, cuprins în Calendarul activităţilor educative al MEN,
proiect în care suntem parteneri cu Școala Gimnazială Nr. 29 Galați și proiectul educațional ”Lada
cu zestre”, în care avem ca parteneri Școlile Gimnaziale Nr. 2, 5, 10, 11, 22, 29 Galați și Școala Nr.
2 Barcea, dar și școli din Republica Moldova.

Director, Consilier educativ,


Prof. Văsioiu Marcelica-Alexandrina Prof. înv. primar Onofrei Cornelia

S-ar putea să vă placă și