Marrou, Henri-Irénée

Trubadurii

Traducere, note și postfață de Sorina Bercescu

Editura Univers, București, 1983

155 pagini

Capitolul – „Jongleri și trubaduri”

(pp.11 - 12) „Să vorbim deci, acum, despre trubaduri în sensul propriu al cuvântului,
așa cum au fost: noi denumim cu acest cuvânt poeții și compozitorii, originari aproape toți
din jumătatea de sud a Franței, care, folosind un dialect literar al limbii oc, au fost inițiatorii
poeziei lirice - ⦋...⦌ și, ceea ce este mai important, care și-au pus arta în slujba unei noi
concepții despre dragoste, ce a modelat profund structura psihologiei occidentale.”

(p.13) „Dnate a spus bine, în același tratat: meritul trubadurilor este de a fi fost niște
inovatori.”

(pp.16 -17) „Dar, indiferent de unde veneau, trubadurii se întâlneau cu toții în același
mediu social și profesional: mediul curților senioriale, al cărui stil de viață, al cărui ideal de
eleganță și de mondenitatea va trebuie să-l definim; în acest mediu cu interese complexe ei
reprezentau contribuția artei. Erau niște profesioniști: ei sunt primii care au întruchipat în
fond, tipul, deja foarte modern, al artistului, al poetului, al intelectualului laic.”

Capitolul – „Renașterea din secolul al XII-lea”

(p.26) „Întregul cadru al civilizației în care se dezvoltă opera și viașa trubadurilor este
deci profund impregnat de creștinism, prezent sub forma sa ortodoxă, aceea a catolicismului
latin. Și totuși, paradoxal, acesta nu determină întreaga viață religioasă a timpului.”

(p.35) „Și totuși, acest secol, am subliniat-o de la început, este cel care ne-a făcut să
asistăm la înflorirea unei literaturi în limba vie, vulgară, cum i se spunea pe atunci.”
 Capitolul – „Viața curtenească”

(p.55) „Criteriu major al unui atare rafinament: locul, mereu mai important, pe
care-l ocupă femeia în această societate, atenția, cinstirea de care se bucură; fenomen cu totul
nou care va permite înflorirea acelui gen de relații între bărbat și femeie care se numește
dragostea curtenească. Dragostea este, într-adevăr, împreună cu gustul pentru problemele
spirituale, așa cum se exprimă el în arta trubadurilor, manifestarea cea mai originală a acestei
revoluții a moravurilor.”

Capitolul – „Poezia trubadurilor”

(p.57) „Trubadurii noștri folosesc o limbă pe care catalanii au numit-o «limousin» și

italienii «provensală» ⦋...⦌: este o limbă literară care s-a impus tuturor, indiferent din ce
regiune a ținututlui occitan erau; ⦋...⦌.”

(pp.60 - 61) „Într-adevăr, nu-i vorba de un ermetism propriu-zis, de o poezie ezoterică

și care, sub un prim sens firesc, ar ascunde o doctrină secretă: nu suntem decât în prezența
unei exprimări voit complicate al cărei caracter enigmatic se lămurește cu puțin efort;
regăsim atunci repertoriul ideilor sau al sentimentelor obișnuite ale poeziei de dragoste.”

Capitolul – „Dragostea, această invenție a secolului al XII-lea”

(p.80) „Cuvântul, și fapta, ne vin din ținutul occitan. Latinescul «amore(m)» dă în

franceză conform regulei obișnuite «ameur», ⦋...⦌; este semnificativ că acolo unde a dăinuit
această formă – numai în dialectul picard – are sensul, brutal, de «rut»; or, dragostea, așa cum
am moștenit-o de la trubaduri, este, - nu voi scrie: era – cu totul altceva decât pură
sexualitate.”

(p.90) „Tema secretului va fi una dintre temele majore ale tradiției curtenești.”

Capitolul – „Ipoteza arabă”

(p.106) „Și totuși, această dragoste arabă nu este întru totul asemănătoare dragostei
curtenești: chiar ținând seama de transpunerile pe care le presupune trecerea de la o civilizație
la alta, nu este vorba exact de aceeași atmosferă. În primul rând dragostea arabă, ca și cea
greacă, a fost foarte deseori o dragoste homosexuală, fapt care o opune caracterului strict
heterosexual al dragostei trubadurilor.”

(p.106) „În același mod, poeții andaluzi au cântat tot atâția adolescenți cu ochi negri
câte tinere frumoase, și chiar atunci când s-au adresat unei femei, suntem departe de Doamna
trubadurilor, premărită întotdeauna și considerată de către poet ca fiindu-i superioară, pe toate
planurile și, în primul rând, pe plan social.”

Capitolul – „Mitul originilor”

(p.119) „Dacă nu este posibil astfel să reducem dragostea curtenească la condiția ei

socială nu trebuie să negăm că poezia trubadurilor s-a hrănit din humusul feudal în care și-a
înfipt rădăcinile. Astfel, subordonarea îndrăgostitului față de Doamna sa a fost firesc
asimilată dependenței personale care îl lega pe vasal de suzeran; ⦋...⦌. Ei vor vorbi, urmând
modelul relațiilor de vasalitate, de obligațiile impuse de dragoste, de credință, de omagiu:
toate aceste cuvinte trebuie luate în accepțiune tehnică.”

Capitolul – „Dragostea curtenească”

(p.131) „Marea descoperire a trubadurilor este aceea că dragostea poate fi altceva, sau
mai mult decât fluviul de foc, decât dogoritoarea poftă neînfrântă a trupului.”

(p.138) „Adevăratul îndrăgostit crede despre Doamna sa ceea ce crede un mistic

despre Dumnezeu; Ei îi închină toate faptele sale: mai mult chiar, trebuie să spunem: datorită
Ei o face.”

(p.143) „În orice caz acest cult al Doamnei, înălțată atât de sus încât devine, pentru
moment, innacesibilă, capătă ușor un aspect cvasireligios. Înțelegem de ce anumite persoane
au ajuns să se întrebe dacă această iubire se mai adresează unei femei reale, dacă mai este
vorba despre o dragoste pământească.”

Capitolul – „Eșecul acestei iubiri”

 (p.154) „Oricum, o astfel de dragoste nu a fost și nu este viabilă din punct de vedere
ontologic. În fapt, ea nu poate fi decât un moment dialectic, un fulger, o lumină orbitoare
dincolo de care trebuie să știi să treci, cu riscul de a o vede dispărând ca orice miraj. Este
exact dealtfel ceea ce ne arată însăși istoria poeziei trubadurilor.”

(p.155) „Mai rămâne cealaltă ipoteză: dacă această dragoste a fost trăită în mod
autentic, ea s-a sfârșit repede, așa cum sfârșește, se purifică sau este depășită orice dragoste
din adolescență. Din punct de vedere spiritual, dragostea curtenească reprezintă un impas și
silește sufletele alese să se convertească. Este exact ceea ce s-a verificat din punct de vedere
istoric: schisma din suflet, despre care vorbeam mai înainte, nu se observă numai la nivelul
colectiv al mediului de civilizație, ci de asemenea, în interiorul evoluției personale.”