Problematizare Foucault cap.

III

Una dintre ideile principale ale acestui capitol este distincția pe care o face Foucault între
discursurile despre sex ale societăților trecute, exprimate prin ars erotica și cele ale
prezentului care se arată în scientia sexualis. Foucault vede în dezvoltarea științei sexului o
necesitate absolută, depășind forma în care este redată astfel. Acesta este deranjat de faptul că
oamenii de știință, în cercetarea sexului, au ales să cenzureze demersul chiar înainte de a se
definitiva progresul. Foucault tratează acest fapt ca pe o tragedie, legându-se cu fiecare
ocazie de raportul dintre plăcere și putere, dar o întrebare care ar putea fi pusă ar fi: Este cu
adevărat nevoie de o știință a sexului în forma pe care o dorește Foucault? Citind lucrarea
acestuia răspunsul ar părea clar afirmativ, pentru că astfel a conturat Foucault sexul să fie
înțeles.

Dacă mergem pe firul argumentării acestuia este de înțeles că ne dorim să ajungem la

adevărul despre sex ca la o comoară ce ne-a fost promisă de când există acesta. Dar
dacă ,,dezbrăcăm” conceptul de sex de toate podoabele pe care i le atribuie Foucault, mai
avem nevoie de adevăr despre sex? Dacă alegem să nu credem că puterea poate interveni în
cel mai intim raport al omului și că acesta se desfășoară indiferent pe făgașului lui sau ca
poate fi influențat într-un mod mult mai mediat decât cel expus de Foucault, mai avem nevoie
de adevăr absolut despre sex? Dacă acesta este atât de important de ce nu este căutat cu la fel
de mult patos precum adevărul despre moralitate sau adevărul despre divin? Sexul, fie el
înlănțuit în discurs sau limitat la instinct, s-a manifestat de-a lungul istoriei, mai mult sau mai
puțin sub aceleași raporturi, neproblematice până când s-a încercat problematizarea lor.
Astfel, de ce ar fi nevoie de mai mult decât este deja?

Foucault mai spune de asemenea că ars erotica a rămas în conștiința noastră și în

cunoașterea despre sex doar sub formă de fragmente. Acest aspect este adevărat în aparență,
dar din alte perspective poate fi considerat absolut fals. Ars erotica nu mai este prezentă în
cultura noastră sub formele sale sistematizate, dar ea este încă pe culmile ,,puterii”. Vedem
acest lucru din discursurile despre sex care sunt la ordinea zilei. Chiar dacă așa-zisul adevăr
despre sex poate proveni din scientia sexualis, el este împodobit cu misticismul specific al ars
erotica de fiecare dată când este invocat. Aici nu este vorba doar de o condimentare prin
speculație sentimentală ci și de raportul de inițiere, de maestru învățăcel, fie că discursul se
face între amant inițiat și amant novice, copil și părinte sau doctor și pacient.

De asemenea, Foucault mai susține că discursurile despre sex și-ar avea originea în
actul confesional al creștinismului. Acesta menționează în repetate rânduri cum se producea
raportul de putere din cadrul spovedaniei, cum prin aceasta, sexualitatea individului și
implicita a populației era reglementată. Foucault susține că în acest raport, creștinismul, prin
preot, are putere asupra individului și dorința de a condiționa sexul care ar fi fost un interes
principal ar puterii încă de atunci. În acest caz, Foucault pleacă de premisa unui creștinism
care are control asupra populației, în ciuda dorințelor acesteia.

Aspectul care este deranjat în această expunere este că pastoralul creștin este expus în
lucrarea lui Foucault ca un dat exterior populației. În acest fel ne este mai ușor să vedem o
represiune în raportul dintre preot și păcătos. Dar anumite puncte cheie ale cronologiei și
genealogiei creștinismului ar putea da o altă percepție. De pildă, ne putem imagina cu o
dificultate mai mare că raportul de putere ar fi atât de închegat într-o societate în care
creștinismul a apărut și a prins rădăcini ,,de jos în sus”, dinspre popor către conducere. Într-
adevăr, pentru popoarele în care strictețea catolicismului a fost impusă dinspre conducere
spre omul de rând, raportul de putere este vizibil. Poate că i-ar fi fost util lui Foucault să facă
această distincție și să dea o structură simetrică ,,Istoriei Sexualității” pornind de la un
gradient al creștinismului și ajungând la un gradient al sexualității, sau cum a spus acesta,
mozaic. În orice caz, distincția menționată nu este des ignorată în studiul istoriei, deci ne mai
putem întreba cât de meritat este titlul de ,,Istorie” a lucrării lui Foucault.