Pe Foucault îl interesează o hermeneutică a subiectului prin relația acestuia cu

adevărul/cunoașterea și cu puterea. Puterea se manifestă diferit, iar multe dintre ele nu sunt
doar de ordin represiv.
Foucault crede că interdicțiile nu sunt fundamentale și constitutive pentru istoria discursului
despre sex, astfel ipoteza represivă trebuie repoziționată prin analiza instanțelor de producere
a discursurilor. Economia restrictivă din secolul al XVII-lea privea mai degrabă un anume
vocabular și o anumită reglementare a enunțurilor și a enunțărilor: nu puteai vorbi despre sex
oricum și oriunde. Paradoxal, avem de-a face cu o abundență discursivă și totul pleacă de la
practica mărturisirii la care incita pastorala catolică. O măsură a bisericii catolice împotriva
reformei protestante a fost sporirea spovedaniilor, și așa mărturisirea, deși printr-un limbaj
atent neutralizat, devine o examinare personală și profundă a conștiinței până la nivelul cel
mai intim al dorinței (și să râvnești e păcat). Traducerea sexului în discurs, practică deja
cunoscută în tradiția ascetică, devine în secolul XVIII o regulă pentru toți creștinii.
Cenzura, care sprijinea ipoteza represivă larg împărtășită, rămâne un dispozitiv (mecanism)
secundar în raport cu marea constrângere a mărturisirii. Foucault vede cum incitarea la
discursul despre sex din practica pastorală reapare în literatura de scandal: toate formele de
eliberare sexuală literară (de Sade) nu ar fi o reacție în fața unei reprimări, ci o proiecție a
îndemnului pastoral în alte forme discursive. Jurnalele sexuale erau foarte detaliate și intime,
la fel ca spovedania.
Foucault sesizează ceva similar în ambele practici, important pentru ambele tipuri de
mărturisiri sunt efectele scontate, așteptate: efecte directe asupra dorinței. Ele nu sunt
așteptate doar de la puterea care incită la discurs, ci și de la subiectul care mărturisește: într-o
parte intensificare a unor plăceri, în alta, penitență.
Să nu uităm că Foucault analizează subiectul în relația sa cu adevărul și puterea sub raport
etic. Și raportul de mai sus va fi urmărit și pe altă linii date de întrebări de felul: Cum se
poziționează subiectul pe sine într-o etică? Ce măsuri aplică subiectul asupra sieși? Care este
travaliu etic?
Suntem în miezul acelei repoziționării a ipotezei represive: mecanismele complexe ale
practicilor discursive nu pot fi epuizate prin simpla raportare la legea care le interzice, iar
tendința de mărturisire (inițial apanajul pastoralei) a fost întețită de alte mecanisme. Astfel,
focarul inițial al pastoralei se împrăștie. Cum? O turnură în plan politic.
După secolul XVIII, guvernele nu mai au de-a face cu „supușii” sau cu „poporul” ci cu
populația și cu fenomenele ce încep să-i fie atribuite. Curentul de incitare politică,
economică, tehnică la discursul despre sex ține de tendința de reglementare, control, evidență
și sistematizare a fenomenelor populației: natalitate, morbiditate, etc. Puterea publică prin
procedurile de administrare dețin acum controlul asupra discursului despre sex. Instituțiile
reglementează dinamica vieții cu scopul eficientizării: comportamentul sexual al populației
devine obiect de analiză, iar concluzii abrupte se rafinează și produc reglementări din ce în ce
mai fine, iar toate țin de sisteme de cunoaștere.
Urmărind linia istorică, regimul discursiv se schimbă. Fie că vorbim despre o formă de
discurs tacit a colegiilor din Franța, discurs manifestat sub forma unor alegeri: cămin de
băieți/de fete, organizarea paturilor, prezența draperiilor, etc, fie că vorbim de reforma
educațională din Germania, unde literatura de specialitate abundă în precepte pentru tineri,
sexualitatea elevilor și adolescenților a devenit o problemă de interes public în jurul căreia s-
au dezvoltat numeroase mecanisme instituționale și strategii discursive. Astfel focarul
principal s-a împrăștiat în focare noi: medicina, psihiatria, etiologia maladiilor mentale sau
justiția penală. Aceste instituții, manifestându-se prin investigații, avertizări, diagnostice,
vigilențe și anticipări ale eventualelor pericole, conferă o nouă forță, un nou elan tendinței de
a vorbi despre sex.
Pentru Foucault, toate discursurile despre sex menționate presupun o formă de constrângere:
„Sub forma unei confidențe subtile (jurnalul) ori a unui interogatoriu autoritar (țăranul
investigat), sexul – rafinat ori rudimentar - trebuie exprimat”.
Provocarea pe care v-o lansez are legătură cu practica jurnalului și a literaturii de scandal: Mi se pare
legitim să afirmi că e o tendință preluată din confesionala pastorală, dar mi se pare improbabil ca în
cazul respectiv puterea încă să se manifeste. Iar dacă pentru Foucault toate aceste discursuri presupun
constrângere, puterea trebuie să fie într-un fel sau altul exercitată. Și dacă îmi spuneți că ea e exercitată
în lipsă, mi se pare prea puțin, e mai mult o urmă a puterii. Am putea spune că datorită incitării
pastoralei la discurs s-au prefigurat anumite condiții prielnice pentru literatura de scandal și practica
jurnalului intim, dar tot n-ar fi constrângere. O soluția s-ar afla în analogia pe care v-o propun:
practicile ritualice ținute inițial datorită forței unui zeu, și dezgolite ulterior de acel mecanism, ținute
ulterior cu aceeași ardoare pentru că așa se face, sunt la fel de dezgolite de „puterea” inițială care totuși
rămâne la „lucru”.

Explozia de discursuri distincte despre sex (biologie, medicină, psihiatrie, morală, pedagogie,
critică politică) e posibilă printr-o întreagă serie de dispozitive proprii anumitor instituții.
Inițial exista o legătură între teologia morală a concupiscenței și obligația mărturisirii (la
persoana I), care a fost slăbită . Nu mai e nevoie de o examinare personală și intimă a
conștiinței.
„între obiectivarea sexului în cadrul unor discursuri raționale și dinamica prin care oamenii sunt supuși
fiecare penibilei obligații de a-și istorisi propriul sex, au avut loc, începând cu secolul al XVIII-lea o
mulțime de tensiuni, conflicte, eforturi de ajustare, încercări de recodificare”

Pentru că nu avem de-a face cu o extindere a discursurilor, ci cu o multiplicare a focarelor

din care irup aceste discursuri, alături de o incitare bine reglementată și polimorfă spre
rostire. Nu-ți mai efectuezi singurul examenul de conștiință, ci discursul tău despre sex va fi
examinat de specialiști: va genera diagnostice și statistici și internări, condiționări și
tratamente. Nu e doar o coincidență că o anumită boală poartă numele unui scriitor de
literatură de scandal?
Sporuri pentru nou-născuți, planning familial, parental advisory, acest program nu este
recomandat copiilor în vârstă de până la 12 ani, poate conține scene explicite de sex.