6. Aspecte juridice ale abaterilor de la buna conduită academică.

Proprietatea intelectuală

Prezentul capitol conține o introducere în drept, necesară pentru înțelegerea

conceptului de proprietate intelectuală.

6.1. Introducere – noțiuni despre Drept

Dreptul este o știință socială care are ca obiect de studiu un anumit tip de reguli
care guvernează relațiile dintre oameni. Aceste reguli sunt necesare pentru a asigura
acoperirea necesităților fundamentale incluzând ordinea și siguranța în societate.

6.1.1. Norma juridică

Norma juridică este o regulă creată într-o societate și are ca scop reglementarea
conduitei indivizilor. Norma juridică este implementată și apărată de către stat, respectiv
autoritățile publice ale acestuia. Crearea normelor juridice revine în baza legăturii dintre
cetățeni și stat unuia sau mai multor organe ale acestuia.
În România, normele juridice primare sunt create de puterea legislativă,
reprezentată de Parlament și, cu titlu de excepție, dar în conformitate cu legea
fundamentală – Constituția, de Guvern.
Ca formă exterioară, normele juridice primare sunt cuprinse în legi (create de
Parlament) sau ordonanțe, respectiv ordonanțe de urgență (create de Guvern). Norme
juridice secundare sunt create de organele care alcătuiesc ansamblul aparatului de stat,
ca de ex. ministere, autorități autonome ale administrației publice, autorități ale
administrației publice locale etc., fiecărui organ de stat corespunzându-i o formă
exterioară specifică a normei juridice: ordine de ministru, instrucțiuni, norme
metodologice, decizii, hotărâri de Consiliu Județean sau Local, autorizații ș.a.
Ca exemplu imediat, Universitatea Politehnica din Timișoara (în continuare
„UPT”) este o instituție a statului român. Ea satisface un interes public, cel al educației,
iar regulamentele, hotărârile de Senat și chiar Codul de etică al Universității Politehnica
din Timișoara (UPT) cuprind norme juridice.
Normele juridice pot să prevadă drepturi, libertăți sau obligații ale indivizilor
cărora li se adresează și aplică. Astfel, prin norme juridice fundamentale, cum sunt cele
din conținutul Constituției, ne sunt asigurate drepturile cele mai importante, cum ar fi
dreptul la viață, la integritate fizică și psihică, dreptul la libertatea de mișcare, dreptul la
libertatea de exprimare sau dreptul la proprietate. Aceste drepturi se numesc drepturi și
libertăți fundamentale.
Norma juridică are o particularitate care o deosebește de toate celelalte norme
sociale existente în societate: sancțiunea care se aplică în cazul nerespectării normei,
numită sancțiune juridică. Norma juridică este singura normă socială a cărei sancțiune
este aplicată de către autorități specializate ale statului în conformitate cu un set de
reguli standardizate aplicabile oricărui individ aflat în raza lor de aplicare. De asemenea,
sancțiunile juridice sunt de natură să limiteze temporar sau permanent libertățile și
drepturile unei persoane, în unele state din lume chiar și dreptul la viață. În principiu,
sancțiunile sunt aplicate proporțional cu gravitatea faptei săvârșite și cu importanța
normelor juridice încălcate. În România, sancțiunea juridică cea mai severă este
pedeapsa detenției pe viață (art. 56-59 Cod penal), aplicabilă doar unor încălcări foarte
grave ale normelor juridice existente în România. Alte sancțiuni juridice sunt detenția pe
o durată limitată, amenda, confiscarea de bunuri, interdicția de a părăsi țara sau
localitatea, interdicția de a ocupa o funcție publică etc.
Prin aplicarea sancțiunii juridice, societatea prin intermediul statului creat de ea,
urmărește conform teoriei juridice mai multe scopuri:
- restabilirea ordinii juridice existente înainte de încălcarea normei juridice;
- prevenirea încălcării ordinii și normelor juridice pe viitor;
- îndreptarea individului care a comis încălcarea.
Toate aceste scopuri se raportează la valorile existente în societate la un anumit
moment, consacrate la rândul lor prin includerea lor în norme juridice fundamentale. 1 Ca
exemplu imediat și unele norme juridice emise de UPT conțin sancțiuni de natură
juridică, cum ar fi exmatricularea din rațiuni disciplinare ori concedierea unor angajați în
cazul încălcării regulamentelor instituției.

6.1.2. Sistemul de drept și ramurile sale

Toate normele juridice existente în legislația unui stat, indiferent de organul care
le-a creat, alcătuiesc sistemul de drept al acestuia. Sistemul de drept din România este
alcătuit din ramuri de drept care reunesc norme juridice care reglementează domenii
diferite ale vieții sociale. De exemplu, normele juridice care reglementează relații
patrimoniale (cu valoare exprimabilă în bani) între persoane private sunt incluse în
ramura dreptului civil. Normele care reglementează regimul celor mai grave abateri de
la normele juridice care pot fi săvârșite de indivizi (numite infracțiuni), sunt incluse în
ramura dreptului penal.
Sancțiunile juridice care rezultă din încălcări ale normelor juridice care aparțin
diferitelor ramuri de drept, sunt și ele specifice ramurilor sistemului de drept. Cele mai
drastice sancțiuni aparțin dreptului penal, care conține încălcările cele mai grave ale
unor norme juridice care protejează viața și bunurile indivizilor.

6.2. Proprietatea intelectuală

6.2.1. Ramura dreptului proprietății intelectuale
Una din ramurile sistemului de drept din România este ramura dreptului
proprietății intelectuale, care cuprinde toate normele juridice referitoare la acest
domeniu al vieții sociale. Conceptul fundamental care stă la baza tuturor normelor
1
Mihai, Gh., Motica, R. 1997. Fundamentele dreptului. Teoria și filosofia dreptului. Ed. ALL, București, p.
32.
juridice care alcătuiesc această ramură, este cel al proprietății. Din punct de vedere al
științei dreptului dreptul de proprietate este o instituție juridică, deoarece reunește o
multitudine de norme juridice care se referă al acest concept.

6.2.2. Despre dreptul de proprietate

Dreptul de proprietate este acel drept al unei persoane care exprimă aproprierea
unui bun și permite titularului său să posede, să folosească și să dispună de acel bun,
în interes propriu și putere proprie în limitele impuse de normele care alcătuiesc
sistemul de drept, adică legislația în vigoare.2
O scurtă explicație a elementelor care alcătuiesc această definiție ajută la
înțelegerea mai clară a conceptului juridic de proprietate. Ideea de apropriere a unui
bun este cuprinsă prin cele trei elemente care constituie dreptul de proprietate:
- posesia bunului de către proprietar;
- folosința după propria voință a titularului se referă la orice formă permisă a
folosirii unui bun, incluzând obținerea unui avantaj material (de ex. profit) de pe
urma folosirii;
- dispoziția se referă la faptul că proprietarul decide singur soarta bunului său,
incluzând aici păstrarea sa, valorificarea sa prin vânzare, transferul gratuit prin
donație sau chiar distrugerea bunului respectiv atâta timp cât sunt respectate
normele juridice în vigoare. (Ca idee este interzisă distrugerea bunului de către
proprietar dacă prin aceasta se aduce atingere drepturilor altor persoane –
drepturi la viață și integritate fizică și psihică, drepturi de proprietate sau dreptul
la patrimoniu cultural al unui stat).
Proprietarul se bucură de dreptul de proprietate asupra bunurilor sale în interes
propriu, așadar independent de voința altor persoane, inclusiv de cea a statului. De
asemenea, sintagma „în putere proprie” înseamnă că proprietarul se poate folosi de
bunul său și beneficiază de relația de apropriere a bunului fără a fi necesară intervenția
sau permisia în acest sens a altei persoane, inclusiv a statului. Proprietarul este liber în
dreptul său de proprietate și cu totul independent, statul putând doar să îl susțină și să îl
protejeze, prin instituții specializate (de ex. Poliția), în cadrul atribuției sale de garant și
păstrător al ordinii publice. Toți ceilalți membri ai societății, inclusiv statul și instituțiile
sale, sunt în schimb obligați să respecte acest drept de proprietate neaducându-i nici un
fel de atingere.
Titular al dreptului de proprietate poate fi orice persoană, privată sau publică, de
ex. o instituție sau un organ al statului, cu condiția dobândirii în mod legal a proprietății.
„În mod legal” înseamnă în conformitate cu prevederile normelor juridice existente (în
vigoare). Există mai multe moduri de dobândire a dreptului de proprietate, 3 cele mai
importante și relevante în contextul proprietății intelectuale fiind convenția (care îmbracă
2
A se vedea și Bîrsan, C. 2008. Drept civil. Drepturile reale principale. Ed. Hamangiu, București, p. 31
pentru referințe suplimentare cu privire la definiția dreptului de proprietate.
3
A se vedea pentru o enumerare și o privire de ansamblu a acestor moduri Bîrsan, op. cit., p. 307 și urm.
forma unui contract), succesiunea sau hotărârea judecătorească. Convenția poate
comporta asupra unei înstrăinări cu titlu oneros – vânzarea-cumpărarea, sau cu titlu
gratuit – donația. Succesiunea intervine în situația dispariției proprietarului prin deces
sau dizolvare, în cazul persoanelor juridice.

6.2.3. Conceptul de proprietate intelectuală

Conceptul de proprietate intelectuală este definit drept ansamblul normelor
juridice care reglementează raporturile dintre indivizi cu privire la „protecția creației
intelectuale în domeniile industrial, științific, literar și artistic precum și semnele
distinctive ale activității de comerț.”4
La fel ca dreptul de proprietate în general, și dreptul de proprietate intelectuală
se caracterizează prin faptul că titularul său are prerogativele posesiei, folosirii și
dispoziției bunului care îi aparține. De asemenea, orice altă persoană are în mod
automat obligația respectării acestui drept. Aceasta include interdicția de a folosi bunul
care aparține altui proprietar fără încuviințarea acestuia sau împiedicarea proprietarului
în exercitarea dreptului său.5
Normele juridice care reglementează dreptul de proprietate intelectuală sunt de
două tipuri: norme aparținând sistemului de drept din România și norme care aparțin
sistemului de drept internațional.6
În sistemul de drept român există următoarele acte normative principale care au ca
obiect protecția proprietății intelectuale:
- Legea 64/1991 privind brevetele de invenție7
- Legea 350/2007 privind modelele de utilitate8
- Legea 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor9
- Legea 16/1995 privind protecția topografiilor produselor semiconductoare10
- Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice11
- Legea 8/1996 privind dreptul de autor12
La aceste acte se adaugă o multitudine de alte acte secundare care aduc
completări și ajută la punerea acestor legi în aplicare.
În sistemul de drept internațional există mai multe acte create prin negocierile
dintre diferite state, acte denumite convenții sau tratate, la care România este parte și
prin aceasta se obligă să le respecte și să le implementeze pe plan intern. Astfel de
acte internaționale sunt: Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale
4
Macovei, I. 2010. Tratat de drept al proprietății intelectuale, Ed. C.H. Beck, București, p. 5.
5
Idem.
6
Pentru o clasificare și detaliere a acestor izvoare sau surse de norme juridice, a se vedea Macovei, op.
cit. p. 10 și urm.
7
Republicată în M.O. nr. 541/2007
8
M.O. nr. 821/2007
9
Republicată în M.O. 876/2007
10
Republicată în M.O. 824/2006
11
M.O. 161/1998
12
M.O. 60/1996
(1884), Convenția de la Berna pentru protecția operelor literare și artistice (1887),
Convenția pentru instituirea Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale-WIPO
(1970) și multe altele, majoritatea reglementând domenii speciale, cum sunt brevetele
sau mărcile.

6.2.4. Forme ale proprietății intelectuale

Creația intelectuală îmbracă din punct de vedere juridic, conform normelor
juridice în vigoare în România următoarele forme principale:
Invenția: o contribuție inspirată și originală,13 care îndeplinește anumite condiții
pentru a putea fi brevetată, adică protejată specific prin lege. Art. 7 alin. (1) din Legea
64/1991 impune ca invenția să fie nouă, să implice o activitate inventivă și să fie
susceptibilă de aplicare industrială. Noutatea înseamnă că invenția nu este cuprinsă în
stadiul actual al tehnicii mondiale14, iar elementele tehnice ale soluției sunt proprii sau
originale.15 Stadiul actual al tehnicii mondiale cuprinde toate cunoștințele despre reguli,
metode și procedee folosite pentru obținerea unui anumit rezultat, cunoștințe accesibile
publicului peste tot în lume.16 Activitatea inventivă înseamnă că invenția rezultată din
această activitate nu rezultă în mod evident pentru o persoană de specialitate din
cunoștințele cuprinse în stadiul tehnicii.17 Aplicabilitatea industrială înseamnă că
obiectul invenției poate fi fabricat sau utilizat într-un domeniu industrial. 18 Dacă aceste
condiții nu sunt îndeplinite, ideea nu poate fi brevetată. De asemenea, art. 8 din Legea
64/1991 exclude expres de la posibilitatea brevetării anumite realizări care nu pot fi
considerate invenții: descoperirile, teoriile științifice, metodele matematice, creații
estetice, planuri, principii și metode în exercitarea de activități mentale, în materie de
jocuri sau în domeniul activităților economice, programe de calculator, prezentări de
informații.19 Brevetul de invenție este un act oficial, un titlu de protecție care asigură
titularului său dreptul exclusiv de exploatare, adică fixează din punct de vedere juridic
legătura dintre proprietar si dreptul său de proprietate intelectuală asupra invenției. Pe
lângă acest titlu de protecție există și altele, fiecare îndeplinind funcții juridice specifice:
certificatul de utilitate, certificatul adițional, brevetul european 20 etc. Valabilitatea unui
brevet poate fi de maxim de 20 de ani,21 prelungiri fiind acceptate doar cu titlu de
13
A se vedea WIPO. 2001. Introducere în proprietatea intelectuală, Ed. Rosetti, București, p. 54.
14
Art. 10 alin. (1) L64/1991.
15
Macovei, op. cit., p. 59.
16
Pentru detalii specifice, a se vedea Macovei, op. cit. p. 62.
17
Art. 12 alin. (1) L64/1991.
18
Art. 13 L64/1991.
19
Mai multe din aceste categorii sunt însă protejate prin dreptul de autor, cum ar fi programele de
calculator. Descoperirile științifice sunt înregistrate conform Tratatului de le Geneva din 1978 într-un
sistem care permite asocierea numelui autorilor descoperii făcute, asigurând în același timp și publicitatea
acesteia în vederea facilității accesului unui public cât mai larg. În mod excepțional pot fi brevetate și
programe de calculator dacă constituie o parte integrată într-un proces tehnologic care îndeplinește
condițiile de brevetabilitate. A se vedea Macovei, op. cit. p. 68.
20
Se eliberează de către Oficiul European de Brevete (EPO), cu sediul în München, Germania.
21
Macovei, op. cit., p. 84.
excepție. După această perioadă invenția trece în domeniul public și poate fi folosită de
orice persoană interesată. În cazul încălcării dreptului exclusiv atestat prin brevet,
titularul acestuia se poate adresa unei instanțe judecătorești care va dispune și fixa
cuantumul unor despăgubiri patrimoniale. Nu constituie o încălcare a acestui drept
folosirea personală și necomercială a invenției.22
Dreptul de proprietate asupra invenției poate fi transmis în tot sau în parte de către
titular prin cesiune (vânzare sau donație, în tot sau în parte a brevetului), licențiere
(transmiterea doar a dreptului de exploatare, în tot sau în parte, în mod exclusiv sau
neexclusiv a brevetului), succesiune (legală sau testamentară, în urma decesului
titularului). Sancțiuni pentru încălcarea drepturilor rezultate din brevet: 1. În cazul în
care inventatorul nu își exploatează suficient brevetul, o instanță judecătorească poate
decide acordarea unei licențe obligatorii unei alte persane interesate. 2. Neplata taxei
de menținere în vigoare a brevetului duce la decăderea din drepturile conferite de
brevet. 3. Brevetul poate fi revocat pentru motive formale (obiect nebrevetabil, obiect
neclar etc.). 4 Sancțiuni patrimoniale în cazul încălcării drepturilor rezultante din brevet
de către o altă persoană, adică despăgubiri ce vor fi stabilite de o instanță
judecătorească, în bani în raport cu dauna sau prejudiciul creat. 5. Pedeapsă privativă
de libertate de la 6 luni la 2 ani sau amendă penală pentru însușirea fără drept a calității
de inventator. 6. Pedeapsă privativă de libertate de la 3 luni la 2 ani sau amendă pentru
contrafacerea unui brevet de invenție. 7. Pedeapsă privativă de libertate de la 3 luni la 2
ani pentru divulgarea de către personalul OSIM sau alte persoane a datelor cuprinse în
cererile de brevet înainte de publicare. 8. Pedeapsă privativă de libertate de la 6 luni la
2 ani sau amendă pentru infracțiunea de concurență neloială prin aplicarea pe produse
de mențiuni false privind brevetele de invenție.
Dreptul de autor: „reprezintă ansamblul normelor juridice care reglementează
relațiile sociale care decurg din crearea și valorificarea operelor literare, artistice sau
științifice ori a altor opere de creație intelectuală. 23 Calitatea de autor poate fi deținută
doar o persoană fizică, chiar dacă dreptul de autor poate fi transmis unei persoane
juridice. Autorul este creatorul operei, chiar în formă nefinalizată. 24 În cazul în care
există mai mulți autori, Legea 8/1996 privind dreptul de autor distinge între opera
comună și opera colectivă. Opera comună este creată de mai mulți coautori, în
colaborare, unul dintre aceștia putând fi autor principal. 25 În unele situații contribuțiile
individuale pot fi distinse, alteori nu. În cazul operei comune există un singur drept de
autor cu mai mulți titulari.26 Din aceasta rezultă că orice utilizare a dreptului de autor
necesită consimțământul tuturor coautorilor, orice refuz trebuind fi justificat. O eventuală
remunerație va reveni coautorilor în modul convenit de aceștia sau proporțional cu

22
Art. 34 alin. (1) lit. c) L64/1991.
23
Macovei, op. cit., p. 419.
24
Art. 3 alin (1) L8/1996.
25
Art. 5 alin. (1) și (2) L8/1996. Pentru detalii, a se vedea Macovei, op. cit., p. 427.
26
Macovei, op. cit., p. 427.
contribuția fiecăruia ori, în cazul în care aceasta nu poate fi stabilită, în mod egal.
Exemplu: opera audiovizuală. Opera colectivă este o creație în care contribuțiile
coautorilor formează o unitate prin natura ei. Din această situație rezultă că dreptul de
autor aparține inițiatorului operei, adică persoanei fizice sau juridice care a avut inițiativa
creării operei. Prin convenție între coautori se poate stipula altceva. Inițiatorul nu este
egalul coautorilor, având drept de a conduce pe aceștia. Exemple: culegeri științifice,
dicționare, enciclopedii, programe de calculator. Opera este indivizibilă chiar dacă sunt
cunoscuți coautorii. Toate operele create sunt protejate în mod egal prin lege dacă ele
îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:27 1. să rezulte dintr-o activitate creatoare a
autorului, 2. „să îmbrace formă concretă de exprimare, perceptibilă simțurilor” 28 și 3. să
poată fi adusă la cunoștința publicului. Operele originale sunt create fără a fi utilizate în
acest scop alte opere care să le preceadă. Exemple, conform art. 7 din Legea 8/1996:
scrieri literare, conferințe, programe pentru calculator 29, opere științifice, scrise sau
orale, compoziții muzicale, opere audiovizuale, dramatice și fotografice. Operele
derivate sunt create prin utilizarea unei sau mai multor opere preexistente. Exemple,
conform art. 8 din Legea 8/1996: traduceri, adaptări, lucrări documentare, transformări
alte unor opere muzicale, literare, științifice sau artistice, culegeri de opere de orice fel,
compilații de date, baze de date sau alte materiale. Nu sunt protejate de dreptul de
autor conform art. 9 din Legea 8/1996: idei, teorii, concepte, descoperiri științifice,
procedee, metode sau concepte matematice, invențiile conținute într-o operă, texte
oficiale politice, legislative, judiciare și traducerile acestora, simboluri oficiale, (toate
aparțin domeniului public!) mijloace de plată, simple fapte și date sau știri și informații
de presă. Ideile în sine nu pot fi protejate, ci doar modul lor de fixare și exprimare.
Dreptul de autor conferă titularului său, indiferent de natura creației sale anumite
drepturi morale și unele patrimoniale. Sunt drepturi morale, conform art. 10 din Legea
8/1996: dreptul de a decide dacă, cum și când va fi adusă la cunoștință publică opera,
dreptul de a pretinde calitatea de autor, dreptul de a decide numele publicării operei,
dreptul de a pretinde respectarea integrității operei și de a se opune oricărei atingeri
aduse operei și chiar dreptul de retractare a operei, cu despăgubirea eventualilor titulari
ai unor drepturi de utilizare. Drepturile morale de autor nu pot fi înstrăinate iar autorul nu
poate renunța la ele.30 Art. 12 și 21 din Legea 8/1996 prevăd anumite drepturi
patrimoniale ale autorului operei: dreptul de utilizare a operei și dreptul de suită. Dreptul
de utilizare a operei cuprinde: autorizarea din partea autorului a reproducerii, distribuirii,
importului de copii, închiriere, împrumut, comunicarea prin orice mijloace a operei,
realizarea de opere derivate.31 Dreptul de suită presupune că un autor care își vinde
27
A se vedea, pentru o bibliografie a teoriilor juridice, Macovei, op. cit., p. 431.
28
Macovei, op. cit., p. 431.
29
Pentru programele de calculator, a se vedea și Directiva 91/250/CEE privind protecția legală a
programelor pentru calculator, accesibilă pe eur-lex.eu, precum și detalieri în Macovei, op. cit., p. 488-
496.
30
Art. 11 L8/1996.
31
Art. 13 L8/1996.
opera (Legea 8/1996 include doar opere de artă grafică, plastică sau fotografică în aria
de acțiune a acestui drept) la preț redus, va primi, din vânzările ulterioare, o cotă din
prețul net de vânzare obținut.32 De asemenea, autorul are dreptul de a fi informat cu
privire la locul unde se află opera sa. Durata protecției dreptului de autor. Dreptul de
autor ia naștere din momentul creării operei, respectiv a componentelor ei, în cazul în
care ele se succed în timp. Dintre drepturile morale de autor – dreptul de divulgare,
dreptul la paternitatea și la inviolabilitatea operei sunt perpetue, fiind transmise
moștenitorilor autorului. Drepturile patrimoniale de autor au o durată limitată în timp. 33
Art. 25 alin. (1) dispune că dreptul de utilizare a operei și dreptul de suită durează pe
timpul vieții autorului la care se adaugă o perioadă de 70 de ani în care aceste drepturi
acționează în beneficiul moștenitorilor săi, sau, în absența acestora, în beneficiul unei
organizații de gestiune colectivă a dreptului de autor. În cazul operelor realizate în
colaborare, durata de protecție este de 70 de ani de la decesul ultimului coautor. 34 Dacă
contribuțiile coautorilor pot fi distinse, durata se calculează separat pentru fiecare
contribuție în parte. În cazul operelor colective, durata de protecție a drepturilor
patrimoniale este de 70 de ani de la data aducerii operelor la cunoștința publică. În
cazul neaducerii la cunoștința publică, timp de 70 ani, termenul de 70 de ani se aplică
de la crearea operei. După expirarea termenului de protecție, operele, indiferent de
natura lor, trec în domeniul public, folosirea lor fiind gratuită. De exemplu, numeroase
lucrări literare trec în fiecare an în domeniul public. Transmiterea drepturilor de autor în
scopul valorificării lor se poate face prin cesiune, în schimbul unei remunerații, condițiile
și obiectul cesiunii (unul sau mai multe drepturi patrimoniale de autor, în tot sau în
parte, în mod exclusiv sau neexclusiv, limite în timp etc.) stabilindu-se prin convenție.
Sancțiuni pentru încălcarea dreptului de autor: 1. Sancțiuni patrimoniale în cazul
încălcării drepturilor de autor de către o altă persoană, adică despăgubiri ce vor fi
stabilite de o instanță judecătorească, în bani în raport cu dauna sau prejudiciul creat. 2.
Anumite încălcări ale dreptului de autor pot constitui contravenții, fiind urmate de
sancțiuni conform normelor de drept administrativ și se înscriu în cazierul
contravențional.35 Contravenția se sancționează prin plata unei amenzi a cărei cuantum
e stabilit de lege. 3 Alte încălcări mai grave se sancționează prin pedepse penale,
inclusiv privative de libertate,36 cum ar fi cele pentru realizarea de mărfuri pirat, copiate
după creații protejate prin drepturi de autor, reproducerea neautorizată de programe
pentru calculator, distribuția acestor mărfuri, realizarea de opere derivate fără
consimțământul titularului dreptului de autor, comercializarea de produse menite care
permit neutralizarea măsurilor tehnice de protecție etc. Multe din aceste infracțiuni se
pedepsesc cu detenția de la 1 la 4 ani sau alte limite.

32
Macovei, op. cit., p. 458.
33
Pentru motive, a se vedea Macovei, op. cit., p. 462.
34
Art. 27 alin. (1) L8/1996.
35
A se vedea art. 1392 și 1394 din L8/1996.
36
A se vedea art. 1396, 1397, 1398, 1399, 140, 141, 1411 și 140 din L8/1996.
 Modelele de utilitate sunt protejate prin Legea 350/2007. Acestea reprezintă
creații tehnice care prin forma construcției sau asamblarea unui produs au un rol
utilitar.37 Sunt numit și „mici invenții”, deoarece realizarea lor presupune un grad redus
de inventivitate și deci nu pot fi brevetate. Exemple: dispozitive, instalații, echipamente,
mașini-unelte, aparate, circuite electrice, pneumatice sau hidraulice, amestecuri fizice
definite prin elementele componente. Modelele de utilitate pot fi protejate dacă
reprezintă invenții tehnice noi, necuprinse în stadiul tehnicii, care depășesc nivelul
simplei îndemânări profesionale și sunt susceptibile de aplicare profesională. Ele de
obicei reprezintă soluția pentru o problemă tehnică. Durata protecției la această
categorie este de 6 ani, iar drepturile ce decurg din protejare sunt asemănătoare cu
cele din categoria brevetelor.38 Sancțiunile pentru încălcare sunt comparabile cu cele
din cazul brevetelor.
Desenele și modelele sunt creații de formă exterioară, care permit
individualizarea unui produs industrial la nivel estetic.39 Elementul estetic se poate referi
la formă, model sau culoarea produsului, acest element înlesnind recunoașterea
produsului de către consumatori și comercializarea acestuia. Desenele sunt în înțelesul
legii ansambluri bidimensionale de linii și culori cu caracter specific, în timp ce modelele
sunt realizate în trei dimensiuni, indiferent de scară. Durata protecției este de 10 ani și
pate fi reînnoită de trei ori succesiv cu câte 5 ani. Drepturile care decurg sunt
asemănătoare cu cele ale autorului unei invenții, mai puțin drepturile morale.

6.3. Concluzii
Proprietatea intelectuală se referă la un ansamblu de drepturi, care permit
titularilor lor să le valorifice, să le apere precum și la recunoaștere ca autor al unei
invenții sau opere. Încălcarea acestor drepturi este sancționată prin mai multe tipuri de
sancțiuni juridice, unele evaluabile în bani (despăgubiri, amenzi), iar altele chiar
privative de libertate (detenția pe o perioadă de timp). Aceste sancțiuni pot opera
concomitent (de ex. obligația la despăgubire în bani în paralel cu condamnarea la o
pedeapsă privativă de libertate).

37
A se vedea Macovei, op. cit., p. 211.
38
Macovei, op. cit., p. 229 și urm.
39
Macovei, op. cit., p. 236.