Sunteți pe pagina 1din 3

PROFIT CONTABIL VS PROFIT FISCAL

Profitul reprezintă principalul obiectiv al entităților, pe baza acestuia evaluându-se


performanța economico-financiară. Rezultatul obținut din desfășurarea activității economice și
financiare poate fi privit din perspectivă contabilă, dar și din perspectivă fiscală.
Rezultatul contabil, este abordat de literatura de specialitate din mai multe perspective,
conturându-se, astfel, mai multe concepţii:

 rezultat patrimonial – rezultatul contabil determinat ca diferenţă între activul net de


la sfârşitul şi de la începutul perioadei, excluzând tranzacţiile cu proprietarii, privind
aportul sau distribuirea de capital;
 rezultat financiar – rezultatul determinat ca variaţie a trezoreriei entităţii în cursul
exerciţiului;
 rezultat economic – rezultatul contabil calculat ca diferenţă dintre veniturile din orice
sursă şi cheltuielile de orice natură efectuate în scopul obţinerii de venituri.
Cu toate că în practică se regăsesc toate cele trei abordări, concepţia economică este
esenţială, fapt pentru care a fost adoptată şi de reglementările contabile.
Veniturile şi cheltuielile recunoscute şi evaluate în contabilitate servesc drept bază pentru
determinarea rezultatului contabil şi al celui fiscal. În conformitate cu legislaţia fiscală, respectiv
Codul fiscal1 , rezultatul fiscal – definit drept profitul impozabil sau pierderea fiscală – constituie
una din sursele exigibile datorate de entităţi şi se determină prin corectarea rezultatului contabil cu
diferenţele provenite din divergenţele dintre contabilitate şi fiscalitate privind recunoaşterea şi
evaluarea cheltuielilor şi veniturilor prin aplicarea unor reguli fiscale. În contul de profit şi pierdere,
document contabil de sinteză, veniturile şi cheltuielile sunt prezentate după natura lor, respectiv
venituri din exploatare, cheltuieli de exploatare şi venituri financiare, cheltuieli financiare
Rezultatul contabil reprezintă suma globală a profitului sau pierderii exercițiului financiar
care figurează în contul 121 „Profit sau pierdere” înainte de impozitare.

Rezultatul fiscal constituie profitul impozabil sau pierderea fiscală al/a exercițiului,
stabilit(ă) potrivit regulilor fiscale și în funcție de care se calculează volumul impozitelor datorate
(sau rambursabile). Rezultatul fiscal poate fi pozitiv (profit impozabil) sau negativ (pierdere
fiscală).

În vederea stabilirii rezultatului perioadei se procedează la închiderea conturilor de cheltuieli și


venituri în corespondență cu contul 121 „Profit sau pierdere”, prin următoarele înregistrări
contabile:

121 Profit sau pierdere = %

6xxx Conturi de cheltuieli după


natură

% = 121 Profit sau pierdere


7xxx Conturi de venituri după
natură

Rezultatul contabil (rezultatul brut al exercițiului înainte de impozitare) se determină ca


diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul obținerii de
venituri dintr-un an fiscal potrivit cerințelor contabilității de angajamente, cu respectarea
principiului independenței exercițiilor.

Rezultat contabil = Venituri – Cheltuieli

Detaliind formula de calcul pe baza informațiilor furnizate de Codul fiscal și de normele de


aplicare a acestuia, precum și a „Declarației privind impozitul pe profit” (formularul 101), rezultatul
fiscal (profit impozabil/pierdere fiscală) se determină după cum urmează:

Rezultat fiscal = Rezultat contabil – Venituri neimpozabile +


Cheltuieli nedeductibile – Deduceri fiscale + Elemente similare veniturilor –
Elemente similare cheltuielilor – Pierderea fiscală reportată

Rezultatul fiscal pozitiv este profit impozabil, iar cel negativ, pierdere fiscală. Acesta se
determină respectând reglementările fiscale și în funcție de mărimea lui se stabilește nivelul de
impozitare.

Impozit pe profit = Profit impozabil × 16%

În vederea determinării rezultatului fiscal, contribuabilii sunt obligați să evidențieze în


registrul de evidență fiscală veniturile impozabile realizate din orice sursă, dintr-un an fiscal,
precum și cheltuielile efectuate în scopul obținerii lor.

Astfel, în acest registru trebuie înscrise veniturile și cheltuielile înregistrate conform


reglementărilor contabile aplicabile, veniturile neimpozabile, deducerile fiscale, elementele similare
veniturilor, elementele similare cheltuielilor, cheltuielile nedeductibile, precum și orice informație
cuprinsă în declarația fiscală, obținută în urma unor prelucrări ale datelor furnizate de înregistrările
contabile. Evidențierea veniturilor și a cheltuielilor aferente se efectuează pe natură economică, prin
totalizarea lor pe trimestru și/sau an fiscal, după caz.

Rezultatul fiscal se determină trimestrial/anual, cumulat de la începutul exercițiului financiar.


BIBLIOGRAFIE:

https://www.ceccarbusinessmagazine.ro/aspecte-conceptuale-si-aplicative-privind-determinarea-
rezultatului-fiscal-si-a-impozitului-pe-profit-a5384/

https://mfinante.gov.ro/documents/35673/250949/articol_rfpc_nr7-8_mariana-gurau.pdf

S-ar putea să vă placă și