IAS 12

În conformitate cu prevederile organismului internaţional de normalizare contabilă IAS 12

„impozitul pe profit”, profitul impozabil sau pierderea fiscală sunt definite ca rezultatul
exerciţiului stabilit pe baza regulilor fixate de administraţia fiscală şi care serveşte pentru
calculul impozitului exigibil. Impozitul exigibil reprezintă impozitul de plătit pe termen scurt
aferent profitului impozabil al exerciţiului. În afară de impozitul exigibil, Standardele
Internaționale solicită si calculul impozitelor amânate, rezultate din diferențele dintre politicile
contabile si regulile fiscale. Impozitul amânat reprezintă valoarea impozitelor asupra rezultatului
plătibile sau recuperabile în perioadele contabile viitoare. Variaţiile care apar între rezultatul
contabil şi cel fiscal se delimitează în diferenţe permanente şi diferenţe temporare (A. Morariu et
al., 2005; Gîrbină și Bunea, 2010; N. Feleagă și L. Feleagă, 2007; N. Feleagă et al., 2008).
Diferenţele permanente sunt reprezentate de cheltuielile nedeductibile din punct de vedere fiscal
şi de veniturile neimpozabile, la care organele fiscale renunţă a le impozita, datorită faptului că
ele provin din rezultate care au fost deja impozitate, ca de exemplu dividendele primite de la o
persoană juridică (Gîrbină și Bunea, 2010).
Diferenţele temporare provin din decalajul în timp între momentul contabilizării unui element şi
includerea sa în rezultatul fiscal şi reprezintă, de fapt, diferenţele dintre valoare contabilă a unui
element de activ sau a unui element de datorie din bilanţ şi bazele sale de impozitare. În funcţie
de care dintre cele două valori, valoare contabilă sau cea fiscală, este mai mare sau mai mică,
diferenţele temporare îmbracă două forme: diferenţe temporare impozabile şi diferenţe temporare
deductibile, aşa cum se poate vedea şi din tabelul următor (A. Morariu et al., 2004):
Elemente Diferenţe temporare impozabile Diferenţe temporare deductibile
Active Valoare contabilă > Baza fiscală Valoare contabilă < Baza fiscală
Datorii Valoare contabilă < Baza fiscală Valoare contabilă > Baza fiscală

Diferenţele temporare impozabile dau naştere unei datorii de impozit amânat, iar diferenţele
temporare deductibile generează o creanţă de impozit amânat. Acestea se determină prin
aplicarea asupra lor a cotei de impunere în vigoare şi se reflectă în contabilitate prin următoarele
înregistrări (A. Morariu et al, 2004):
Constatarea datoriei de impozit amânat:
„Cheltuieli privind impozitul pe profit amânat” = „Impozit pe profit amânat”
Reluarea datoriei de impozit amânat:
„Impozit pe profit amânat” = „Venituri din impozitul pe profit amânat”
1
Constatarea creanţei privind impozitul amânat:
„Impozit pe profit amânat” = „Venituri din impozitul pe profit amânat”
Reluarea creanței privind impozitul amânat:
„Cheltuieli privind impozitul pe profit amânat” = „Impozit pe profit amânat”
Modificarea valorii contabile a creanţelor şi a datoriilor se poate realiza chiar dacă nu există nicio
modificare în ceea ce priveşte valoarea diferenţelor temporare aferente, ca de exemplu: apariţia
unei modificari în legislaţia fiscală sau o reevaluare a recuperabilităţii creanţelor privind
impozitul amânat.
Valoarea contabilă a unui activ este valoarea netă contabilă la care activul este înregistrat în
bilanţ şi se determină ca diferenţă între valoarea de intrare, pe de-o parte, şi amortizările şi/sau
provizioanele pentru depreciere pe de altă parte.
Valoarea contabilă a unei datorii este valoarea la care datoria este înscrisă în bilanţ şi reprezintă
suma ce trebuie plătită pentru achitarea acesteia.
Baza de impozitare sau baza fiscală este suma asociată elementelor de activ sau de datorie
calculată ca urmare a aplicării regulilor fiscale. Valoarea contabilă a unui activ sau a unei datorii
se obţine prin aplicarea normelor contabile (A. Morariu et al., 2005; Gîrbină și Bunea, 2010).
Pentru un element de activ, baza de impozitare reprezintă suma ce va fi deductibilă din punct de
vedere fiscal în momentul în care se va realiza activul. Momentul realizării activului este
momentul în care va realiza beneficii economice impozabile.
Spre exemplu, pentru mărfuri şi produse finite, momentul realizării activelor se produce prin
vânzarea lor, în cazul materiilor prime prin consum, iar pentru creanţe prin încasare.
În cazul în care baza de impozitare a unui activ va fi egală cu valoarea sa netă contabilă, nu vor
rezulta diferenţe temporare şi nu vor exista beneficii economice impozabile.
Pentru un element de datorie, baza de impozitare este dată de valoarea sa contabilă diminuată cu
sumele ce vor fi deduse în scopuri fiscale, în contul acestei datorii. În cazul veniturilor
înregistrate în avans, baza fiscală a datoriei este valoarea sa contabilă minus sumele (veniturile)
ce nu vor fi impozitate în perioadele următoare.

2
Conceptul de impozit amanat: abordare istorica

Principiul conectării cheltuielilor la venituri solicită ca impozitul să fie

contabilizat în acelaşi exerciţiu cu operaţiunile care l-au generat, chiar dacă plata sa
efectivă este raportată la o perioadă ulterioară sau dimpotrivă, este anticipată. De
fiecare dată când exerciţiul de impozitare al unui venit sau deductibilitatea fiscală a
unei cheltuieli diferă de exerciţiul de contabilizare a acelui venit sau a acelei cheltuieli,
rezultă un impozit amânat.
În ţările cu aliniere a contabilităţii la fiscalitate (Germania, Japonia şi, într-o
mai mică măsură, Spania, Italia, Franţa), sursele de impozite amânate nu sunt
numeroase. Impozitele amânate sunt rar menţionate în situaţiile financiare individuale
din aceste ţări şi, chiar la nivel consolidat, sumele sunt în general modeste. În schimb,
în ţările anglo-saxone, caraterizate prin deconectarea regulilor contabile de cele fiscale,
reglementarea este destul de precisă, iar sumele respective sunt uneori considerabile.
Regulile de contabilizare ale impozitelor amânate se articulează în jurul a două
abordări. Prima se opune unui calcul global iar cea de a doua promovează luarea în
considerare a ansamblului diferenţelor temporare. În primul grup figurează mai ales
SUA, în timp ce Marea Britanie şi într-o oarecare măsură Germania se plasează în a
doua categorie.

3
Reglementari privind impozitele amanate

Baza legala pentru determinarea impozitului pe profit o constituie legea

571/2003 prinind Codul Fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare. Anterior
acestei legi, impozitul pe profit s-a determinat in conformitate cu Legea 414/2002.
Impozitul pe profit determinat potrivit acestor reglementari constituie impozit curent,
conform IAS 12 ”Impozitul pe profit”.
Conform acestui Standard International de Contabilitate, impozitul pe profit
luat in calcul la determinarea si inregistrarea in contabilitate a profitului net/pierderii
nete a exercitiului financiar cuprinde impozitul curent si impozitul amanat.
Potrivit legislatiei fiscale impozitul curent este valoarea impozitului pe profit
exigibil pentru anul curent determinat potrivit legislatiei fiscale, conform careia
profitul impozabil se calculeaza diferenta intre veniturile realizate din orice sursa si
cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora dintr-un an fiscal, din care se scad
veniturile neimpozabile si se adauga cheltuielile nedeductibile.
Din punct de vedere al contabilizarii, potrivit Reglementarilor contabile
aprobate de OMF 1752/2005, pentru impozitul pe profit curent se efectueaza
inregistrarea:
691 4411
“Cleltuieli cu impozitul pe profit” = “Impozitul pe profit”

Conform acestui ordin nu mai exista notiunea de impozit amanat . Analizand

structura bilantului care se va intocmi conform OMF 1752/2005, putem observa ca
soldurile de impozit amanat se preiau in “provizioane pentru impozite”. La nivelul
contului de profit si pierdere nu se mai regaseste cheltuiala cu impozitele amanate.
În referenţialul internaţional, politicile privind impozitarea profitului fac
obiectul normei IAS 12 Impozitul pe profit. Această normă reţine o abordare bilanţieră
pentru calculul efectului fiscal al diferenţelor temporare dintre regulile contabile şi cele
fiscale.
Recunoaşterea şi prezentarea impozitului amânat în contul de rezultat şi în
bilanţul contabil se efectuează ca poziţie separată de impozitul curent.
Între rezultatul contabil şi rezultatul fiscal există două categorii de diferenţe:
(a) diferenţe permanente: - sunt reprezentate de:

4
 1. cheltuielile nedeductibile: acestea reprezintă cheltuielile pe care
autoritatea fiscală refuză definitiv să le deducă datorită caracterului lor
nejustificat, datorită mărimii lor excesive etc;
Codul fiscal prezintă o listă de cheltuieli nedeductibile fiscal, total sau parţial
cum ar fi:
-amenzile, penalităţile şi majorările de întârziere datorate autorităţilor române
precum şi cele prevăzute în clauzele contractelor comerciale încheiate;
-cheltuielile înregistrate în contabilitate care nu au la bază un document
justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operaţiunii sau intrării
în gestiune;
-pierderile înregistrate la scoaterea din evidenţă a creanţelor incerte sau în
litigiu neîncasate, pentru partea neacoperită de provizion;
-cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale
constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile, pentru care nu au fost
încheiate contrate de asigurare precum şi TVA aferentă etc.
2. deducerile fiscale: acestea reprezintă veniturile sau alte sume pe care
autoritatea fiscală renunţă definitiv să le impoziteze cum ar fi:
-dividendele primite de la o persoană juridică română;
-rezerva legală în limita cotei de 5% aplicată asupra profitului contabil, înainte
de determinarea impozitului pe profit, din care se scad veniturile neimpozabile şi se
adaugă cheltuielile aferente acestor venituri neimpozabile până ce aceasta va atinge a
cincea parte din capitalul social subscris şi vărsat, etc.
Impozitul exigibil reprezintă valoarea impozitului pe profit plătibil (sau
recuperabil) în raport cu profitul impozabil (sau pierderea fiscală) aferent unei
perioade.
Impozit exigibil =(Rezultat contabil + Cheltuieli nedeductibile
– Deduceri fiscale) x cota de impozit

(b) diferenţele temporare – acestea survin ca urmare a faptului că incidenţa

fiscală a unor tranzacţii/evenimente are loc la un moment diferit de cel al recunoaşterii
în contabilitate.
Pentru a pune în evidenţă situaţii care pot genera apariţia impozitelor amânate,
apelăm la textul IAS 12, în care se stabilesc, mai întâi, cele două tipuri de diferenţe
temporare:

5
 - diferenţele temporare deductibile, adică acelea care vor avea ca efect
diminuări ale rezultatului fiscal al perioadelor viitoare, perioade în care valoarea
activului sau datoriei în legătură cu care au fost puse în evidenţă va trece pe cheltuieli
(va fi recuperată) sau, respectiv, va fi stinsă;
- diferenţele temporare impozabile care vor avea ca efect sporirea rezultatului
fiscal într-o perioadă viitoare, atunci când va fi trecut pe cheltuieli activul sau se va
stinge datoria pentru care au apărut aceste diferenţe temporare.
Pentru a determina diferenţele temporare, este necesar să cunoaştem valoarea
contabilă şi valoarea fiscală a activelor şi pasivelor. Este uşor de înţeles că valoarea
contabilă este cea stabilită în funcţie de regulile contabile, iar în determinarea valorii
fiscale se ţine cont doar de regulile fiscale. Pentru un activ, valoarea fiscală este dată
de partea din valoarea contabilă a elementului respectiv care va fi dedusă din veniturile
viitoare. Este important să se cunoască nu numai valoarea de dedus din veniturile
viitoare, ci, mai ales, repartizarea în timp a recuperării acestei valori. Valoarea fiscală a
unei datorii este dată de valoarea sa contabilă, din care se scade partea ce va fi dedusă
din punct de vedere fiscal din respectiva datorie în perioadele următoare.
Atunci când apar diferenţe temporare impozabile, este obligatorie constatarea
unei datorii privind impozitul amânat. Ca regulă generală, diferenţele temporare
impozabile apar atunci când:
- valoarea contabilă a unui activ este mai mare decât valoarea sa fiscală;
- valoarea contabilă a unei datorii este mai mică decât valoarea sa fiscală.
Din situaţiile în care apar diferenţe temporare impozabile, versiunea
românească a IAS 12 prezintă:
- amortizarea fiscală este mai mare decât amortizarea contabilă, ceea ce face ca
valoarea contabilă a imobilizării (valoare de intrare – amortizare contabilă) să fie mai
mare decât valoarea sa fiscală (valoare de intrare – amortizare fiscală). La începutul
duratei de viaţă, impozitul curent va fi mai mic, însă la acesta trebuie să se adauge şi
datoria de impozit amânat calculată prin aplicarea cotei de impozit la diferenţa dintre
valoarea contabilă şi valoarea fiscală; în acelaşi timp se va înregistra şi cheltuiala
suplimentară cu impozitul amânat;
- venitul din dobânzi este înregistrat în contabilitate eşalonat, dar este impozitat
în momentul încasării (în contabilitate apare o creanţă care, din punct de vedere fiscal,
nu există);

6
 - cheltuielile de dezvoltare sunt imobilizate din punct de vedere contabil, dar
deducerea lor fiscală a fost recunoscută la data efectuării (din nou valoarea contabilă
este mai mare decât valoarea fiscală, aceasta din urmă fiind egală cu zero);
- în cadrul grupurilor, atunci când se analizează diferenţa de primă achiziţie,
ştim că o parte din aceasta poate fi atribuită unor active identificabile ale filialei, active
a căror valoare contabilă creşte; dacă din punct de vedere fiscal nu este admisă nici o
ajustare, atunci poate să apară o diferenţă temporară impozabilă;
- la reevaluările la care sunt supuse elementele de activ, valoarea acestora poate
să crească, fără ca noua valoare să fie recunoscută fiscal;
- atunci când întreprinderea primeşte subvenţii pentru investiţii de la stat, este
posibil ca acestea să nu fie impozabile, caz în care se poate ca partea corespunzătoare
din valoarea de intrare a bunului să nu fie nici deductibilă: valoarea contabilă este
astfel mai mare decât valoarea fiscală şi apare datorie de impozit amânat;
- la achiziţia de participaţii, este posibil ca valoarea contabilă să fie diferită de
cea recunoscută fiscal.
Putem spune că diferenţele temporare deductibile, conform IAS 12, apar atunci
când:

- valoarea contabilă a unui activ este mai mică decât valoarea sa fiscală;
- valoarea contabilă a unei datorii este mai mare decât valoarea sa fiscală.
Ca exemple concrete de astfel de situaţii generatoare de creanţe de impozit
amânat se pot enumera:
- provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli care, în momentul constituirii, nu
sunt deductibile (valoare contabilă a unui pasiv mai mare decât valoarea fiscală);
- cheltuielile de cercetare sunt trecute la rezultatul exerciţiului în care sunt
efectuate, în timp ce deducerea lor fiscală este eşalonată în timp pe o perioadă mai
lungă (valoare contabilă a unui activ mai mică decât valoarea sa fiscală);
- în cadrul grupurilor, după achiziţia unei participaţii, se poate ca valoarea
recunoscută a unor active să fie mai mică decât valoarea lor din contabilitatea filialei,
ori valoarea recunoscută a unor datorii să fie mai mare; dacă diferenţele nu sunt
recunoscute fiscal, atunci apar diferenţe temporare deductibile;
- dacă în urma reevaluării, unor active li se atribuie valori mai mici decât cele
dinainte de reevaluare şi diferenţele nu sunt recunoscute fiscal, apare o creanţă de
impozit amânat.

7
 La acestea putem adăuga şi situaţia provizioanelor pentru depreciere
nedeductibile, când valoarea contabilă a unui activ devine mai mică decât valoarea sa
fiscală.
O creanţă privind impozitul amânat mai trebuie recunoscută şi în legătură cu
reportarea pierderilor fiscale ori a creditelor fiscale neutilizate, în măsura în care se
poate aprecia că în viitor va exista profit impozabil suficient care să permită utilizarea
pierderii fiscale reportate ori a creditului fiscal, înainte de expirarea termenului pentru
care acestea sunt disponibile.
În condiţiile sistemului contabil actual din România, având în vedere şi
reglementările fiscale, putem identifica următoarele cauze generatoare de impozite
amânate:
- provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli, precum şi cele pentru depreciere
nedeductibile din punct de vedere fiscal, care vor genera un impozit amânat activ (o
creanţă potenţială faţă de bugetul statului), până în momentul în care vor fi trecute la
venituri (neimpozabile);
- veniturile şi cheltuielile înregistrate în avans, atunci când înregistrarea la
rezultatul contabil se face într-un exerciţiu diferit de cel în care se iau în calculul
rezultatului fiscal (poate fi cazul la vânzările cu plata în rate);
- provizioanele reglementate sunt şi ele purtătoare de impozite amânate
deoarece, într-un viitor previzibil, vor fi trecute la venituri şi vor genera impozit
(datorie potenţială). Aici însă nu se pune problema înregistrării de cheltuieli sau
venituri suplimentare cu impozitele amânate, pentru că la constituire, majorare ori
diminuare a provizioanelor reglementate nu apar diferenţe între rezultatul contabil şi
cel fiscal, singurul lucru pe care-l avem de făcut fiind separarea unei părţi de cheltuială
sau de venit ca fiind corespunzătoare impozitului amânat, concomitent cu separarea
din suma trecută la amortizări derogatorii a datoriei de impozit amânat. În orice caz,
urmărirea impozitelor amânate aferente amortizărilor derogatorii trebuie să se facă
separat de impozitele amânate generate de celelalte diferenţe de sincronizare între
rezultatul contabil şi cel fiscal.
Se consideră că şi subvenţiile pentru investiţii sunt purtătoare de impozit
amânat, deoarece ele se vor trece la venituri pe măsura amortizării bunurilor astfel
finanţate, contribuind la creşterea impozitului pe profit de la acea dată. Dacă ne
întoarcem însă la definiţiile diferenţelor temporare (sau de sincronizare) generatoare de

8
impozite amânate, vedem că ele se referă la elemente de venituri şi de cheltuieli prinse
în rezultatul contabil în altă perioadă decât în rezultatul fiscal. Or, de cele mai multe
ori, subvenţiile pentru investiţii se cuprind la rezultatul fiscal exact în aceeaşi perioadă
când sunt trecute şi la rezultatul contabil, ceea ce face să nu apară nici o diferenţă de
sincronizare. Diferenţa temporară impozabilă apare abia atunci când subvenţiile sunt
neimpozabile (aşa cum se întâmplă pentru unele alocaţii bugetare în România), iar
cheltuiala cu amortizarea nu-i deductibilă decât în limita părţii finanţate din alte
resurse decât subvenţia.
In practica, toate diferentele dintre tratamentul contabil si cel fiscal sunt
cumulate intr-o situatie globala, iar datoria sau creanta de impozit amanat se
determina, in suma totala, pe baza acesteia.
Potrivit IAS 16 ”Imobilizari corporale”, recunoasterea ca activ a unei
imobilizari corporale se face atunci cand acesta satisface definitia si criteriile de
recunoastere pentru un activ.
Principalele aspecte abordate de IAS 16 se refera la: momentul recunoasterii
activelor, determinarea valorii contabile a acestora, cheltuieli cu amortizarea care
trebuie recunoscute in legatura cu aceste valori, tratamente contabile, cerinte de
prezentare a informatiilor.
Bazele de evaluare folosite pentru inregistrarea in contabilitate a imobilizarilor
corporale conform tratamentelor contabile utilizate sunt:
- Costul istoric minus amortizarea cumulata aferenta si orice pierderi
cumulate din deprecieri
- Valoarea reevaluata, care reprezinta valoarea justa a activului mai putin
amortizarea cumulata si pierderile din depreciere cumulate
Diferentele intre valoarea recunoscuta in bilant si cea recunoscuta in
declaratia fiscala pot aparea in urmatoarele situatii:
- Duratele de viata utila estimate de fiecare societate sunt diferite de
duratele normale de functionare conform Legii nr.15/1994, cu modificarile si
completarile ulterioare
- Tratamentul contabil alternativ permis, conform IAS 16, respectiv
reevaluarea imobilizarilor corporale, este aplicabil tuturor imobilizarilor corporale, fata
de prevederile mai restrictive ale Hotararii Guvernului nr.1553/2003;

9
 - Deprecierile imobilizarilor corporale recunoscute contabil nu sunt
deductibile fiscal
- Metodele de amortizare alese de fiecare societate in parte, care au in
vedere recuperarea costului activului in functie de beneficiile economice viitoare aduse
de respectivul activ, pot fi diferite de metodele de amortizare permise de Legea
nr.15/1994, cu modificarile si completarile ulterioare
Un sistem bazat pe norme internationale presupune deconectarea contabilitatii
de fiscalitate. Deconectarea nu inseamna inselatorie ci acceptarea respectului reciproc
al celor doua domenii economice, fiecare in campul sau de aplicare, bazandu-se pe
reguli proprii.
Contabilitatea are ca obiectiv informarea diversilor utilizatori, de la investitor la
puterea publica si de la finantatorul bancar la populatie, precum si asiatarea deciziilor
ce vor fi luate de acestia. In acelasi timp, fiscalitatea se rezuma la conceperea de reguli
privind calculul bazelor impozabile si al impozitelor si taxelor, precum si la controlul
respectarii de catre agenti a campului lor de competente si prerogative, constienta fiind
ca nu are cum sa acopere prin regulile cu valoare contabila adevarul economic.

10
Concluzii

Aplicarea in contabilitate a IAS 12 “Impozitul pe profit nu influenteaza

impozitul pe profit exigibil pe care o societate trebuie sa il plateasca statului. Diferenta
apare la nivelul impozitului pe profit amanat inregistrat in bilant si a cheltuielilor cu
impozitul pe profit inregistrate la nivelul contului de profit si pierdere.
Impozite amanate apar atunci cand :
- Exista diferente intre baza contabila si baza fiscala a unei creante/datorii
- Aceste diferente sunt temporare
- Creantele/datoriile sunt supuse impozitarii
In contextul legislatiei fiscale actuale si a aplicarii standardelor internationale
de contabilitate, posibile surse de diferente temporare ar putea fi cazurile in care:
- amortizrea contabila este determinata potrivit reglementarilor fiscale, datorita
faptului ca: durata de viata utila a imobilizarilor difera de durata normala de
functionare; metoda de a amortizare contabila difera de cea fiscala; valoarea
reziduala estimata nu este recunoscuta fiscal; calculul deprecierii imobilizarilor
corporale dupa reguli diferite de cele prevazute de fiscalitate
- reevaluarea elementelor de activ nerecunoscuta fiscal
- provizioanele pentru riscuri si cheltuieli constituite nu sunt deductibile
din punct de vedere fiscal
- diferentele favorabile de valoare ale titlurilor de participare si titlurilor puse in
echivalenta nerecunoscute fiscal
- diferentele nefavorabile de valoare aferente obligatiunilor emise nerecunoscute
fiscal
- diferentele nefavorabile aferente titlurilor de participare
- provizioanelor pentru deprecierea creantelor clienti
atunci cand au deductibilitate limitata (30%)
Recunoasterea impozitelor amanate vizeaza independenta performantei
financiare de reglementarile fiscale si reflectarea fidela a pozitiei financiare. In
consecinta, nerecunoasterea impozitelor amanate afecteaza atat interpretarea
performantei intreprinderii cat si a pozitiei financiare.
Analizand catva indicatori ce caracterizeaza pozitia financiara a intreprinderii
putem surprinde efectul nerecunoasterii mai ales a datoriilor de impozit amanat. Sunt

11
 afectati: gradul de indatorare si indicatori de surprind structura surselor de
finantare. Lunad in calcul si indicatorii ce caracterizeaza performanta putem
observa efectele de deformare a imaginii performantei in conditiile rezumarii la
cheltuiala cu impozitul exigibil. In acest sens : rata rentabilitatii financiare =
profitul net/capitaluri si rate de rentabilitate calculate pe baza profitului net.
Nerecunoasterea impozitelor amanate in intreprinderile romanesti are drept
cauze aplicarea reglementarilor fiscale si renuntarea la rationamentele de ordin
economic propagate de standardele internationale (cu titlu de exemplu:
recunoasterea provizioanelor deductibile fiscal sau calculul amortizarii pe baza
reglementarilor fiscale) precum si:
- Dorinta contabililor de a evita complexitatea tehnica a aspectelor
legate de recunoasterea si evaluarea impozitelor amanate, fie
- Necunoasterea literei normei IAS 12 de catre specialisti.

IAS 2 Stocuri

 Calcul cost de achizitie conform IAS 2:

Preţul de cumpărare +

Taxele de import şi alte taxe (cu excepţia acelora pe care entitatea le poate recupera
ulterior de la autorităţile
fiscale) +

Costurile de transport, manipulare şi alte costuri care pot fi atribuite direct achiziţiei de materii
prime, materiale şi servicii–
Reducerile comerciale, rabaturile şi alte elemente similare.

 Costul de producție include:

- costurile directe aferente unităţilor produse (cum ar fi costurile cu manopera directă,
materii directe);
- alocarea rațională a regiei de producţie, fixă şi variabilă, generată de transformarea
materialelor în produse

Regia fixă de producţie constă în acele costuri indirecte de producţie care rămân relativ constante,
indiferent de volumul producţiei, cum sunt: amortizarea, întreţinerea secţiilor şi utilajelor, precum şi
costurile cu conducerea şi administrarea secţiilor.
Regia variabilă de producţie constă în acele costuri indirecte de producţie care variază direct
proporţional cu volumul acesteia, cum sunt consumurile indirecte cu materiile prime şi materialele de

12
întreţinere şi reparaţii ale utilajelor şi secţiilor de producţie şi cu forţa de muncă consumată pentru
realizarea acestor lucrări, etc.

NU sunt incluse în costul stocurilor:

- pierderile de materiale, manoperă sau alte costuri de producţie înregistrate peste limitele
normal admise;
- cheltuieli de depozitare, cu excepţia cazurilor în care astfel de costuri sunt necesare în
procesul de producţie, anterior trecerii într-o nouă fază de fabricaţie;
- regii generale de administraţie care nu participă la aducerea stocurilor în forma şi în locul
în care se găsesc; şi
- costuri de desfacere.

Valoarea realizabilă netă este preţul de vânzare estimat ce ar putea fi obţinut pe parcursul desfăşurării
normale a activităţii, mai puţin costurile estimate pentru finalizarea bunului şi a costurilor necesare
vânzării.

13