DUMINICA DINAINTEA NAȘTERII DOMNULUI

Iată-ne, iubiţi credincioşi, ajunşi în Duminica dinaintea Naşterii Domnului şi lectura Evangheliei
de astăzi este făcută după întâiul capitol al Evangheliei de la Matei, în întregime. Iată ce ne zice acest
capitol:„Cartea neamului lui Iisus, fiul lui David, fiul lui Avraam
Iată-ne în faţa unei Evanghelii cu dublă semnificaţie pentru fiecare dintre noi şi îngăduiţi-mi să
evoc, la început, reacţia fiecăruia dintre noi când aude numele acestea spuse unul după altul, înşirate,
şi fără îndoială că citite în planul liturgic al unei Biserici ele par un pic fără sens. Chiar s-ar putea să
ne plictisească, sau pe copii să-i facă să se schimbe de pe un picior pe altul sau chiar să plângă,
plictisiţi. Care este rostul pentru care Sfinţii Părinţi au rânduit această Evanghelie aici?
Este simplu şi să luăm aminte că de fiecare dată când vorbim despre Mântuitorul nostru Iisus
Hristos n-avem voie să uităm că El are, pe lângă firea Lui divină, cea care din ceruri se pogoară peste
noi, deci El are acest trup dat de firea Lui omenească. Cartea Naşterii lui lisus Hristos începe,
aşadar, cu David, fiul lui Avraam şi mai cu seamă începe cu Avraam, părintele popoarelor, cel căruia
în Vechiul Testament ştim că-i promisese Dumnezeul cerurilor că-i va dărui urmaşi cât stelele de pe
cer, adică nenumăraţi. Fără îndoială că în mulţimea stelelor acelora steaua cea mai de preţ este
Domnul nostru Iisus Hristos, steaua care, iată, deja începe să ne lumineze şi pe noi.
Într-o lume a nebunilor, ca cea în care ne desfăşurăm fiecare dintre noi activitatea, în care se
pun în spatele Mântuitorului tot felul de aberaţii şi de veniri din cine ştie ce neam mai complicat, în care
ba ni se spune că este reîncarnat, ba ni se spune că ar fi extraterestru, ba ni se spune că vine din
Japonia sau din Egiptul îndepărtat, ba că nici n-ar fi existat de fapt, cartea aceasta a neamurilor
Mântuitorului Iisus Hristos vine să ne dăruiască, dacă vreţi, buletinul Lui de identitate umană. Faptul că
El Îşi are una dintre laturile Sale, firea umană, din trup şi cu trup omenesc, trup din trupul altor oameni
şi faptul că Evanghelistul Matei înşiră 14 neamuri până la David; şi de la David până la Babilon 14
neamuri şi apoi de la Babilon iarăşi până la Hristos 14 neamuri, vrea să ne arate că Hristos aparține
istoriei și nu este o persoană imaginară așa cum spun unii.
Speculaţii pe seama acestei Evanghelii nu mai putem să facem. Putem face pe oricare verset al
Evangheliei, dar de data aceasta, dacă vreţi, Evanghelia este pusă aici ca un bobârnac peste nasul
tuturor atotștiutorilor pământului, a acelora care vor să facă din Domnul nostru Iisus Hristos orice
altceva decât Dumnezeu Întrupat.
Ce ne mai învaţă Evanghelia de astăzi? Evanghelia de astăzi ne mai învaţă că această carte a
neamurilor Domnului nostru Iisus Hristos a rămas o carte deschisă. Noi înşine suntem neamuri din
neamul lui Hristos; dar pentru aceasta trebuie să fim cu adevărat oameni ai lui Hristos; să putem
spune şi noi că Hristos a născut pe robul lui Dumnezeu Constantin, sau pe roaba lui Dumnezeu
Claudia, că ne-a născut Hristos pe fiecare dintre noi …prin Sfintele Taine. Şi că, dacă pe de o parte,
ţinem de această filiaţie trupească de tatăl nostru şi de mama noastră, fără îndoială că filiaţia aceasta
spirituală în Iisus Hristos ne dăruieşte veşnicia. Trupeşte, fiecare dintre noi suntem, mai devreme sau
mai târziu, hrană viermilor şi, pe de altă parte, tristeţea ne cuprinde de fiecare dată când ne gândim
cam cum vom arăta bătrâni, bolnavi şi poate singuri. Ei bine, împotriva tuturor îmbătrânirilor, tuturor
bolilor şi tuturor singurătăţilor, vine această preluare a noastră de către Mântuitorul nostru Iisus
Hristos, de către firea dumnezeiască din El care preia firea omenească pentru mântuirea noastră,
adică ne posibilitatea să devenim dumnezei după har…
Se spunea că pentru a-l mântui pe om nu mai existau decât două şanse: fie ca omul să se
înalţe la ceruri, ceea ce nu mai era posibil, datorită căderii lui Adam; fie ca cerul să se pogoare pe
pământ, ceea ce, iată, prin noul Adam, Domnul nostru Iisus Hristos, este posibil. Sfântul Ioan po-
vesteşte cum în Rai firea dumnezeiască s-a logodit cu firea omenească. Dar firea omenească, ca
orice logodnică trădătoare, trădează şi de data aceasta, lăsându-şi firea dumnezeiască închisă în Rai,
ea plecând spre plăcerile și căderile ei. Din dragoste pentru firea omenească, firea dumnezeiască
începe să înfrumuseţeze munţii, câmpiile, apele şi cerurile, dăruind bucuria aceasta a vederii lui
Dumnezeu dincolo de lucrurile Sale, dar firea omenească rămâne nesimţitoare. Trimite pe prietenii săi,
prietenii Mirelui, pe profeţi. Nici pe aceştia nu-i ascultă firea omenească. Trimite pe ultimul profet,
prietenul cel mai de seamă al Mirelui, pe Sfântul Ioan Botezătorul şi înainte Mergătorul şi firea
omenească tot nu aude. Şi atunci Tatăl Ceresc, din dragoste pentru firea omenească, ia pe Însuşi Fiul
Său, dăruindu-I iată, Întrupare. Şi, luând chip omenesc, ca nu cumva să ne înspăimânte pe noi – zice
Sfântul Ioan – vine între noi, ia firea omenească, o spală, o curăţă de păcatele sale, o reaşază în
starea de logodnă cu Hristos şi, iată, patul de nuntă este Crucea Domnului nostru Iisus Hristos. Şi câţi
dintre noi n-am experimentat aceasta în viaţa noastră când cu adevărat împreună răstigniţi cu Hristos,
împreună ne-am încununat cu El pentru Împărăţia cerurilor!
Mai este o parte importantă a acestei Evanghelii, peste care n-aş vrea să trecem, înainte de a
vorbi despre Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este visul acesta al lui Iosif. Cei care se mai
îndoiesc încă despre Naşterea Lui, ar fi bine să ia seama la acest om socotit drept de Evanghelistul
Matei şi nu numai, Iosif bărbatul Mariei, cel care, iată, veghează la Naşterea Mântuitorului ca un tată
autentic. El cugetă, la un moment dat, să plece de lângă Maria şi să n-o dea în vileag, vrând „s-o lase
pe ascuns” – ne zice Evanghelia. Dar Dumnezeu intervine şi de data aceasta în sufletul lui Iosif printr-
un vis, prin îngerul Domnului, care-i spune: „Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica
ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt”. Auziţi, cei care credeţi că poate fi de altundeva!
Este de la Duhul Sfânt! Şi-i spune acestea dreptului Iosif tocmai pentru a-l întări în misiunea ce va
urma s-o aibă: aceea de a fi tată trupesc Pruncului Iisus. „Căci ea va naşte Fiu Căruia tu – îi spune
îngerul lui Iosif – îi vei pune Numele Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcate”.
Iată-ne, aşadar, ajunşi în prag de Naşterea Mântuitorului, şi dacă stăm bine să ne gândim, cam
în vremea aceasta va fi pornit Fecioara din Nazaret către Betleem să se înscrie în cetatea din care
soţul său acesta trupesc, dreptul Iosif, îşi avea neamurile. Pleacă Maica Domnului purtând în cuptorul
pântecelui său Pâinea cea cerească, cea care se va dărui spre mântuirea noastră. Ne cheamă Hristos
Domnul de fiecare dată, pe fiecare dintre noi, în fiecare secundă a noastră, să învăţăm de la El că a fi
blând şi smerit cu inima e mai presus decât orice şi că mai întâi, pentru a intra în eternitate şi a face
parte din neamurile lui Iisus Hristos, trebuie să ne naştem în Domnul, trebuie să ne naştem de Sus, să
renaştem în Iisus Hristos, Domnul şi Dumnezeul nostru.