Suprarealism

Ricardo Gullón

http://www.cervantesvirtual.com/obra-visor/balance-del-surrealismo-0/html/00bb7108-82b2-
11df-acc7-002185ce6064_2.html#I_0_

Precedente și origini
În anul 1944 a publicat Carlo Bo, în Italia, «Bilancio del Surrealismo», în 1945 Maurice
Nadeau, en Franța, «Histoire du Surrealisme». Cu aceste opere, suprarealismul trecea în
Istorie, intra în ea cu invențiile sale, cu polemicile și descurajările sale. Din 1939, și poate
puțin mai înainte, nu mai era o mișcare, deși păstra capacitatea de a face roditoare
conștiințele dar îm același timp de a le agita/răscoli.
Precedenți ai suprarealismului pot fi poeți, scriitori și artiști din epoci îndepărtate. El
Bosco (Hieronymus Bosch a fost un pictor neerlandez renascentist, a cărui operă fantastică și
grotescă ilustrează în principal păcatul și decăderea umană) și Pieter Bruegel cel Bătrân,
( numit și Bruegel al Țăranilor, este cel mai de seamă pictor flamand al secolului al XVI-lea),
William Blake (poet, vizionar, pictor și gravor englez. În mare parte nerecunoscută în timpul
vieții sale, opera diversă și profundă a lui William Blake este astăzi considerată esențială și
semnificantă atât în istoria poeziei cât și a artelor vizuale), romanticii germani, Gerard de
Nerval (poet francez) și mai aproape de noi Antonio Gaudí, genialul arhitect spaniol, apar pe
lista precursorilor suprarealismului. După părerera lui Bretón, lista de scriitori practicanți
într-o anumită manieră a ceea ce numim azi suprarealism, ar începe cu Heraclit (cunoscut ca
„Obscurul”, a fost un filozof grec presocratic. El nu a fost de acord cu Thales, Anaximandru
și Pitagora în legătură cu substanța fundamentală și considera că elementul fundamental din
care derivă toate celalalte este focul, în locul apei, aerului sau pământului, cum considerau
filozofii care l-au precedat. Acest lucru a dus la convingerea că schimbarea este un lucru real
și că stabilitatea este iluzorie. Pentru Heraclit, totul este „într-un flux”).
După terminarea Primului război mundial, românul Tristán Tzara inițiază în Zurich
dadaismul (curent cultural şi artistic nonconformist, îndreptat împotriva rutinei în viaţă,
gândire şi artă). Dadaismul a trecut în Paris și a cucerit un grup de tineri: Bretón, Aragón,
Eluard, Marcel Duchamp, Picabia... Provocarea, ostilitatea față de actul creator, activitățile
pur și simplu destructive: acesta era dadaismul. Spectacolele sale sunt haotice, asurzitoare,
infantile și delirante; sunt spectacole împotriva snobilor/ snobs, împotriva simpatizanților
avangardelor poetice și literare. Nihilismul și batjocura erau presente în doze inegale (variau
în funcție de cazuri) în amestecul oferit amatorilor parizieni.
Dadaismul a durat puțin. Simple negări un erau suficiente unor spirite dogmatice precum
André Bretón, adevăratul fondator, promotor și creator al suprarealismului, structurat în mod
sever, transformat în sectă supusă regulilor a căror încălcare aducea după sine sancțiuni

1
imediate: de la o simplă avertizare la excluderea totală. Tzara a fost înlăturat de Bretón, și, în
final, dadaiștii și suprarealiștii s-au separat.
Cu Bretón au rămas poeți și scriitori mai talentați. Și, în mod fanatic, cu spirit de partid,
s-au lansat în luptă cu acreală și violență – și nu doar verbală- superioare celor manifestate de
orice alt grup renovator. Pamfletul «Un cadavru»», publicat colectiv cu ocazia morții lui
Anatole France (scriitor francez, Premiul Nobel pentru Literatură, 1921), a manifestat o
fantezie pentru injurii, realmente ieșită din comun, o gamă de insulte care până atunci
ajunseseră în polemica literară doar în mod excepțional și răspunzând la provocări grave.

Suprarealismul încerca să fie mai mult o mișcare morală decât artistică. Și acest lucru
explică atitudinile pontificale (ca un arhiepiscop) ale lui Bretón, tonul dogmatic (Învățătură
sau teză fundamentală a unei religii, care nu poate fi supusă criticii și nu admite obiecții),
cenzurile și condamnările... Victor Castre, evocând timpurile eroice, scria: «De fapt, membrii
grupului, aproape fără excepție, trăiesc o viață în comunitate și, în acel momento, se
intră în suprarealism așa cum alții intră în religie... Cei care din motive plauzibile nu se
arătau dornici de întruniri –și acestea erau la ordinea zilei-, păreau suspicioși de lipsă de
fermitate sau moderați. Un bun suprarealist nu putea refuza comunitatea. Nu se putea fi
suprarealist din orice loc: prezența era condiție indispensabilă pentru menținerea unui tip de
stare de grație/har.»

Primul Manifest al Suprarealismului

În 1924 a publicat André Bretón «Premier Manifieste du Surréalisme». Cu el școala
avea un program definit, clar și ferm. Era o proclamație în apărarea libertății spiritului și
drepturilor imaginației, invitată, datorită descoperirilor lui Freud, să se ejercite cu
îndrăzneală: «Dacă în profunzimile spriritului nostru fermentează forțe străine, capabile să le
depășească pe cele de la suprafață sau să lupte în mod victorios împotriva lor, există cel mai
mare interes în a le capta; întâi în a le capta pentru a le supune imediat, dacă este oportun,
controlului rațiunii noastre».

2
 Somnul, conform doctrinelor psihiatrului vienez, era comparat, sau, mai bines pus,
considerat mai presus de starea de veghe. Activitatea psihică, departe de a se întrerupe în
timpul somnului, se manifesta în timpul lui mult mai liberă și, după părerea suprarealiștilor,
mai autentică pentru că exclude frânele memoriei și ale cugetării/gândirii. Bretón afirma că
dacă visele se înlănțuie (adică să existe o continuă stare de somn) și constituie un ansamblu
paralel față de starea de veghe, viața reală, constituie un supărător fenomen de interferență.
Să explorăm visul, spunea Bretón, și vom găsi mijloace de a rezolva
antinomia/contradicția existentă între el și starea de veghe «într-un fel de realitate absolută,
de suprarealitate, dacă se poate spune așa».
Alte trăsături
- monolog rapid și necontrolat
- exprimarea gândirii fără îngrădiri raționale
- să se scrie cu viteză/rapiditate ceea ce dictează gândirea, fără cugetare, fără corectură,
în stare de maximă spontaneitate
Definirea suprarealismului de către Bretón:
«Automatism psihic pur prin intermediul căruia se încearcă să se exprime, fie verbal, fie
în scris, fie în orice alt mod, funcționarea reală a gândirii. Dictarea gândirii cu absenta
oricărui control exercitat de către rațiune și în afara oricărei preocupări estetice sau morale».
- crearea unui limbaj fără rezerve
- conștientizarea de fapte și lucruri care de obicei sunt cufundate în inconștient
- descoperirea scrierii automate a fost constatarea, la un nivel extrem, a forței creatoare a
cuvintelor, adică să nu aștepți inspirație, momente iluminatoare. Scriind, și datorită
curentului verbal, inspirația apare: cuvintele inspiră, și, așa cum spunea Unamuno, nasc idei.

Al doilea Manifest
Între 1925 și 1930 se extinde așa numita de către criticul literar Maurice
Nadeau «Perioadă rațională a suprarealismului». În 1930, închizând perioada, apare al doilea
manifest, în mod predominant polemic. În anii aceia se întâmplă tentativa de aderare la
ortodoxia comunistă și dezacordul rezultant: Bretón voia să conviețuiască alături de
comuniști, dar fără să pună suprarealismul la ordinele acestora. Comuniștii nu au acceptat și
a intervenit ruptura. În al doilea Manifest, atacurile lui Bretón sunt destinate colegilor de ieri,
suprarealiștilor din primul val, căzuți în păcat de heterodoxie, abatere de la doctrina
suprarealismului.
Cronica acestor discuții oferă spectacolul curios de a-l vedea pe Bretón maltratat cu
aceleași arme și metode care înainte fuseseră folosite împotriva lui Anatole France. S-a
numit tot «Un cadavru» și pliantul lansat de ex-suprarealiști despre vechea sa conducere, și,
ca și cel dedicat lui France, înțesat de injurii de o splendoare verbală impresionantă. Acest
pamflet, răspuns coleric la atacurile lui Bretón din «Al doilea Manifest», prezenta nevoia
îndreptării suprarealismului spre rebeliune absolută și «nesupunere totală», sublinia
caracterul său subversiv (subminarea ordinii statului) și intransigent (fără compromisuri) și
declara aderarea suprarealiștilor la materialismul istoric. O asemenea aderare a limitat în
realitate o rebeliune în mod teoretic «absolută».

3
 Bretón era sincer când afirma că dorea să combine suprarealismul cu marxismul, însă
existau contradicții esențiale care le așezau în opoziție: libertatea și exaltarea imaginației,
apărate de suprarealiști, se opuneau exigenței comuniste de disciplină și supunere totală.
Referitor la mijloace, pentru suprarealism era obligatoriu să se renunțe la ideea «scopul
scuză mijloacele» și să se mențină în interiorul unei morale care respinge minciuna și
prefăcătoria, indiferent de idealul care se urmărea. Suprarealiștii aspirau la o eliberare total a
omului; doreau să refacă omul, din păcate fără succes.

Cuceririle Suprarealismului
«Cuceririle suprarealismului –avertizează Castre- au produs efecte în mediul literar:
suprarealismul a oferit noi și trăsnite mijloace de exprimare poeților, scriitorilor, pictorilor».
Aceste cuceriri nu pot fi desconsiderate sau subestimate: datorită lor putem observa secret ale
inimii care înainte nu se puteau exprima. Suprarealismul a găsit tehnici pentru a le comunica
și le-a conferit realitate și viață. Pătrunderea în zone obscure, sub sau peste realitate, este una
din marile dorințe ale omului, cu siguranță pentru că are impresia că acolo poate găsi cheia
enigmelor obsedante și descifra misterul ființei. Halucinația voluntară, scrierea
automatică, prospecțiunile visului, sunt mijloace de a obține o personalitate integrată,
de a obține o perspectivă completă asupra diferitelor planuri ale ființei care împreună o
constituie: somn și veghe participă în aceeași măsură la formarea sa și revendicarea
«iraționalității concrete» se armonizează cu atitudinea vigilentă față de orice
manifestare a gândirii.

-direcție permanentă către neliniște

-o prelungire a romantismului ca expresie actuală a tendinței de a urmări fantasmele
misterului și ale visului
-suprarealismul continuă să fie viu și operant pentru că răspunde unei înclinații constante
a omului: aceea de a căuta semnele capabile să îi arate tainele condiției sale și modul de a
depăși pericolele și fatalitățile destinului său.

Suprarealismului îi datorăm cunoașterea de fenomene și aspecto ale realității

neexplorate sistematic până atunci, chiar dacă un fuseseră ignorate. Adâncindu-se în
real, suprarealismul a reușit să ne arate că miraculosul și fantasticul se pot întâlni chiar
în cotidian. Realul este plin de mister, așa cum apa e plină de germeni, dar doar
anumite priviri reușesc să îl vadă și să îi descifreze sensul.

Bretón a vorbit despre « reversul realului», zona în care imaginația face descoperirile
cele mai substanțiale, pentru că acolo sunt fenomenele cele mai neîntâlnite, surprizele utile,
minunile iluminatoare. În acel mediu obiectele își dobândesc «ciudata viață simbolică»,
diminuată de atingerea sa cu trivialitățile de zi cu zi (pline, pe de altă parte, de posibilități).
Suprarealiștii au făcut lucru obișnuit din pătrunderea poeziei și a fanteziei în realitate și
au arătat mii de drumuri de a ajunge la miraculos. Versiune actualizată a romantismului,

4
suprarealismul oferă o identitate între real și fantastic, susceptibilă de a schimba viziunea
lumii, în măsura în care își arată autentica și minunata sa textură.