Sunteți pe pagina 1din 238

230

se Dr<)Ce:oe.aza
saltele suprapuse.
cu o curea lată care, în
care trece o frânghie. Un
celălalt se află în mâna
Instructajul făcut pacientului vizează:
pozitia braţelor şi a în căderii ;
- felul cum trebuie" mentinut capul ;
- părţile corpului cu care se poate lua contact cu solul ;
- procedeele corecte de cădere.
Se trece la însuşirea căderii. Kinetoterapeutul îi solicită pacientului să cadă pe
sănătoasă, dar el are sub control căderea prin intermediul frânghiei şi a centurii de
După un număr de repetări, când se constată că pacientul executa căderea cât mai
corect, kinetoterapeutul îl initiază în tehnica ridicărilor. acest moment, i se atrage
atentia ca, înainte de a se ridica, să analizeze pozitia capului şi a pentru a evita
unui accident.
de mai multe ori căderile şi ridicările din
va slăbi controlul prin lăsarea mai liberă a
Etapa a ll-a, a căderilor combinate
La începutul acestei etape pacientul intră în de lucru de
ajutătoare.
Kinetoterapemul îi cu la modul în care trebuie să se debaraseze
de în căderii. din nou la centura de
pentru ca pacientul să poată corela căderea cu debarasarea de
a evita producerea autoaccidentării.
Şi în această etapă se când tehnica de cădere
urmărind aceleaşi trepte metodice: cu ajutorul ; cu slăbirea
controlului; cu renunţarea la centura de siguranţă.
Etapa a a căderilor pe dure
După ce „~,,,v•nw• se obişnuieşte cu căderile, se reduce număru.I de
să se lucreze pe sălii. În această trebuie să fie concentrată asupra
corectitudinii fiecărei cornp!)nente

S-ar putea să vă placă și