Sunteți pe pagina 1din 3

Tema-Stănică Ana-Maria

Planul de carieră
-este un instrument util atât pentru elevi, studenți, masteranzi și proaspăt absolvenți, cât și
pentru persoanele care au experiență profesională.
- importanța acestuia constă în conferirea de claritate și direcție cu privire la traseul
educațional, respectiv profesional.
Planul de carieră conține următoarele informații:
Abilitățile, valorile și interesele
Primul pas în construirea planului de carieră este reprezentat de identificarea domeniului de
activitate potrivit. Abilitățile, valorile și interesele indică, alături de alți factori, care este
profesia adecvată.
- Cum? Prin muncă permanentă și valorizarea abilităților identificate fie în urma unor
situații practice, fie în urma aplicării chestionarelor de tip DISC, OCEAN, MBTI care
ma ajută să mă cunosc mai bine când voi alege parcursul profesional.
- Cu ce mijloace? Proiecte de lecție, cursuri de formare profesională sau dezvoltare
personală, cursuri de pedagogie și psihologie, cursuri de specialitate.
- Cine te poate asista? Comisia de mentorat, profesori cu gradul didactic I obținut
recent, directorul școlii, metodiști, inspectorii, profesori universitari din domeniul
educației.
Abilități: comunicativitate, initiativă,dorința de ajutorare a semenilor, bun lider.
Valori: sinceritate, loialitate, aprecierea.
Interese: avansarea în carieră, obținerea gradului didactic I și lucrul cu elevi de exceptie
Cum? Înscrierea la obținerea gradului didactic I și efortul permanent de a fi cea mai bună
în domeniul în permanență, identificarea permanenta a punctelor mele forte, a abilitaților,
noilor pasiuni si valorizarea acestora, optimizarea procesului de a ma autodepăși și a
acoperi cât mai multe lacune, încercarea de a elimina cât mai multe puncte negative care
m-ar putea împiedica să reușesc, cum ar fi implicarea in prea multe proiecte care m-ar
putea epuiza într-un timp scurt și m-ar face să renunț, creșterea nivelului de suportabilitate
la situații stresante, controlarea momentelor de nervozitate pentru a lua cele mai bune
decizii in orice imprejurare.
Tipul de motivație
Motivația este motorul construirii carierei. Identificarea factorilor moțivaționali este esențială
în procesul de autocunoaștere din perspectiva socio-profesională.
Care ar fi aceștia? Factori: externi – familia trebuie să fie mândră de mine, situația financiară
în permanență creștere, imaginea în societate în permanență imbunătățire, dar și interni –
autodepășirea, motivația puternică, dorința de a demonstra semenilor că pot fi mai buni decât
cred.
Trăsăturile de personalitate
Trăsăturile de personalitate au un rol important în deciziile cu privire la carieră.
De exemplu: o persoană foarte sociabilă cel mai probabil va alege un context profesional care
implică lucrul cu oamenii; pe când, o persoană centrată pe ea însăși, va prefera o activitate
independentă de restul echipei din care face parte.
- Teoria inteligentelor multiple? - verbală/ lingvistică, vizuală/spațială, interpersonală și
intrapersonală. Consider că aceste tipuri de inteligentă mă reprezintă, fiind o persoană
căreia ii este foarte usor să se exprime, să creeze, sa interactioneze cu cei din jur, să
imi recunosc punctele tari si limitele, mă adaptez usor unor situații noi si pot oferi
rapid răspunsuri în cazul unor solicitari, de cele mai multe ori intuitiv, dar corect.
- Cum? Pe baza acestor inteligente multiple in care m-am regăsit in urma studierii
Teoriei inteligentelor multiple – de Howard Gardner , consider că activitatea potrivită
este cea de predare in care ma simt bine, confortabil și fericită livrând cunostintele
obtinute si putând să interactionez permanent cu indivizi cu nevoi diferite. De
asemenea, pot aplica scenarii imaginate prin inteligenta spatială, reordonând
mobilierul clasei, combinând metode și procedee și atingând in final câteva dintre
sufletele celor care doresc să mă urmeze.
Punctele tari și aspectelor de îmbunătățit
Atingerea obiectivelor profesionale implică conștientizarea atuurilor și utlizarea acestora într-
o manieră avantajoasă, dar și depășirea limitelor.
- Ce înțelegeam prin limite? Prin limite inteleg incapacitatea permanenta sau temporară
de a realiza o activitate fizica sau mentală. Aceasta ma impiedica sa ajung la varianta
mea cea mai bună.
- Dar prin avantaje? Prin avantaje ne putem referi la abilitatile inascute, talente sau
pasiuni care ne pot plasa in fata celor care nu le au inca de la inceput intr-un anumit
domeniu. De exemplu, pentru un dansator, ,,urechea muzicală” este necesară pentru a
putea tine ritmul si reprezinta un avantaj față de o persoană care nu detine aceasta
abilitate. Astfel, primul amintit va fi avantajat intr-o situatie de inceput in care
considerăm că niciunul nu a făcut eforturi suplimentare pentru depăsirea limitelor .
PUNCTE TARI: creativitatea, dezinvoltura, dorinta de cunoastere, curiozitatea,
sociabilitatea, optimismul.
PUNCTE SLABE: neatentia, lipsa răbdării și dorința de a vedea rezultate într-un timp
foarte scurt.
OPORTUNITĂȚI: implicarea in activitati de socializare sau livrarea continuturilor in care
ma pot exprima, pot schimba permanent activitatile pentru a nu deveni rutina si pot vedea
cu usurinta rezultatele.
AMENINȚĂRI: in cazul in care lucrez la o clasa de elevi slabi sau foarte slabi in care nu
se implica nimeni in activitatea educativa sau rezultatele intarzie sa apara indiferent de
metodele aplicate, risc sa devin demotivată și să am asteptări mult mai scazute decât alti
profesori.
Oportunitățile de carieră
În funcție de domeniul de activitate potrivit vor fi explorate posibilitățile de job, astfel încât să
fie elaborat traseul profesional pe termen scurt și mediu.
- Descrieti câteva oportunități profesor cu gradul I, mentor, metodist, director
Obiectivele concrete în plan educațional și profesional
Setarea obiectivelor va include etapele educaționale, respectiv profesionale și dezideratele în
raport cu statutul socio-profesional și financiar.
- Care ar fi acestea?
- Obtinerea gradului didactic I, obtinerea celei de a doua diplome de masterat in
domeniul educational, mentinerea permanenta a statutului de profesor – mentor in
scoala in care activez, utilizarea in practica a certificatului de mentor și formator
obtinute in urma promovării unor cursuri de formare profesionala.
Startegia de implementare
Pentru că planul de carieră să se concretizeze este important să fie stabilite etapele și resursele
adecvate.
- Ce inseamnă resurse adecvate?
Resursele adecvate fac referire la tot ceea ce este necesar pentru a ne asigura că
obiectivele pe care ni le-am propus vor fi atinse. Astfel, luam in calcul:
- resursele de timp alocate formării profesionale la cursurile de licență. Masterat,
doctorat, cursuri de formare si perfectionare continua, participare la webinarii,
conferinte, intalniri in cadrul carora discutam probleme și idei ce ne ajuta in carieră.
- Materiale: bani pentru achitarea unor taxe, manuale, suporturi de curs, acces la
platforme educationale cu continut verificat si de calitate și toate rechizitele și
mijloacele digitale necesare bunei desfășurări a procesului instructiv-educativ.
- Umane : personal calificat dornic de a livra informatia de calitate, personal calificat
dornic de a ne sprijini si corecta in situatii noi, mentori, metodisti, sefi ai catedrelor,
colegi cu experienta, directorul adjunct, director.

Așadar, pentru atingerea obiectivelor voi urma programul de masterat în domeniul


educației ,, Management Educațional”, dar și cursuri de formare și dezvoltare personală în
vederea achiziționării unor caracteristici specifice unui bun lider, dezvoltarea abilităților
de comunicare și socializare. De asemenea, participarea la webinarii și conferințe este
importanta pentru schimbul de experiență, informare permanenta și actualizarea noțiunilor
învățate pe parcursul carierei didactice sau in calitate de manager, mentor, lider

Pentru a absolvi cu brio programele de formare, voi aloca cate 2 ore zilnic, înainte de a
incepe programul de munca sau după acesta. In cazul in care programele de formare se
vor desfășura în weekend sau vacante, îmi impun sacrificarea timpului liber in favoarea
dezvoltării carierei.

Pentru a suporta cheltuielile de deplasare, taxele, cazarea , materialele necesare, lunar


10% din venituri se vor direcționa către un cont de economii dedicat formării și
dezvoltării profesionale.

S-ar putea să vă placă și