1. Definiţia, conţinutul şi istoricul noţiunii de medicină preventivă.

Proflaxie= pro-înainte, phylax-păzitor

Prevenția (proflaxia) oro-dentara - ansamblul masurilor luate pentru a stopa manifestarea
cauzelor ce pot duce la apariția sau evoluția îmbolnăvirilor aparatului dentomaxilar.
În sănătatea publică sunt considerate intervenții preventive „adevărate” numai cele care se
adresează persoanelor asimptomatice, considerate sănătoase (deci prevenția primară și
secundară) și, din acest motiv, medicina preventivă este numită și „medicina omului sanătos”.
Medicina preventivă/profilaxia reprezintă ansamblul intervențiilor adresate riscului de
boală, deces, dizabilitate.
În funcție de momentul intervenției în istoria naturală a bolilor, activitățile preventive au fost
clasificate ca:
▪ prevenție primară (intervenții care impiedică riscul de îmbolnăvire),

▪ prevenție secundară (intervenții care urmăresc selectarea indivizilor cu risc crescut

sau în stadii în care boala nu este încă manifestă)
▪ prevenția terțiară (intervenții care urmăresc să atenueze/ anuleze impactul bolii
asupra persoanelor diagnosticate).

Pana la sfarsitul sec. XIX medicina dentara se baza, aproape in exclusivitate,

pe tratamente restaurative si protetice - tratamentele fiind costisitoare si greu accesibile
pentru cea mai mare parte a populatiei.

In prima jumatate a sec. XX cercetarile stiintifice au condus la o mai buna intelegere a

factorilor implicati în etiologia bolilor cavitatii orale, medicina dentara indreptandu-se spre
cautarea metodelor celor mai adecvate de prevenire a acestor boli.

2. Etapele prevenţiei oro-dentare.

Prevenția cuprinde masurile menite sa previna aparitia unui fenomen- a unei afectiuni oro-
dentare.

Profilaxia se ocupa cu studiul si aplicarea metodelor de tratament preventiv.

Preventia oro-dentară se adresează:

⮚ tuturor afectiunilor buco-dentare, cele mai frecvent intânite fiind caria dentara,
parodontopatia, anomaliile dento-maxilare si cancerul din sfera buco-maxilo-facial

⮚ tuturor practicienilor, indiferent de domeniul de activitate: pedodonție, ortodonție,

odontologie, parodontologie, endodonție, protetică.

SCOPURILE PREVENTIEI ORO-DENTARE

 ⮚ evitarea inițierii cariei dentare, parodontopatiilor, cancerului bucal si a anomaliilor
dento-maxilare
⮚ interceptia si tratamentul stadiilor initiale ale bolilor oro-dentare

⮚ controlul raspandirii acestor boli

⮚ limitarea complicatiilor si a efectelor secundare

⮚ promovarea reabilitarii sistemului oro-dentar

❖ preventie primara are drept scop evitarea aparitiei afectiunilor buco-dentare

❖ preventie secundara = urmareste tratamentul precoce al afectiunilor buco-dentare si

scaderea ratei de imbolnavire. Sunt tratate afectiunile deja instalate dar aflate in stadii
incipiente, fiind impiedicata evolutia si extinderea lor

❖ preventia tertiara = are drept scop limitarea complicatiilor bolilor deja instalatesi
tratamentul complex al bolilor cavitatii bucale prin prisma preventiei.
Metodele fiecarei etape de profilaxie pot fi aplicate atat la nivel de colectivitate (profilaxie
colectiva), cat si la nivel individual (profilaxie individuala).

Mai detaliat nivelurile prevenției pot fi subâmpărțite astfel:

Prevenție primară

Nivel 1- Promovarea sanatatii generate pentru cresterea rezistentei la boli (preventie

primordiala). Cresterea nivelului educational al populatiei

Nivel 2- Măsuri specifice de profilaxie

Prevenție secundară

Nivel 3- Diagnostic si tratament precoce al stadiilor initiale ale bolilor

Prevenție terțiară

Nivel 4- Limitarea complicatiilor si disabilitatilor produse de boala

Nivel 5- Refacerea integritatii structurilor buco-dentare.

Prevenirea pierderii complete a functiilor aparatului ADM.

Reabilitarea oro-dentara.
 3. Prevenția primară. Metode și nivele.
Prin prevenția primară se încearcă descoperirea cauzelor generatoare de boală, urmând ca
prin aplicarea unor metode terapeutice corect utilizate, să se prevină producerea bolilor,
stopându-le înainte de a ajunge în stadii ireversibile, când tratamentul curativ ar deveni
necesar. Scopul acțiunilor de profilaxie primară urmărește evitarea apariției bolilor oro-
dentare.

În cazul cariei, metodele de profilaxie primară se vor desfășura strict în ordinea următoare:
▪ fluorizarea generalăși locală;

▪ igiena alimentației;

▪ igiena oro-dentară;

▪ sigilarea șanțurilor și gropițelor.

• îndepărtării plăcii bacteriene;

Măsuri nespecifice:

✔ controlul starii generale de sanatate

✔ educatie sanitara privind sanatatea oro-dentara

✔ inlaturarea principalilor factori de risc la carie

4. Prevenția secundară. Metode și nivele.

Prevenția secundară presupune surprinderea bolilor în fazele lor de debut, când prin
aplicarea tratamentelor curative indicate le stopăm evoluția, realizând și refacerea
morfofuncțională a țesuturilor afectate spre o stare cât mai apropiată de normalul inițial.
Metodele ei vor fi individualizate fiecărei afecțiuni în parte.

Caria dentară
▪ examinarea, depistarea și tratamentul corect și precoce;

▪ eliminarea factorilor ce favorizeaza aparitia de noi leziuni carioase

▪ tratamentul leziunilor carioase initiale prin remineralizare (aplicatii topice de

substante fluorurate)
▪ restaurari preventive cu rasini- sigilare largita

▪ terapie odontală minimal invazivă

 ▪ examinarea, depistarea, tratamentul corect și precoce al gingivitelor și al
parodontopatiilor aflate în stadiu incipient;
▪ educatie sanitara stomatologica

5. Prevenția terțiară. Metode și nivele.

Prevenția terțiară cuprinde totalitatea măsurilor luate pentru restaurarea țesuturilor distruse
prin boală și reabilitarea morfofuncțională a pacientului spre un punct cât mai apropiat de
normal, altfel spus, de corectare și compensare a sechelelor produse.

Ea urmărește prevenirea recidivelor după tratamentul afecțiunilor parodontale manifeste și

include:

✔ ansamblul tehnicilor profilactice, studiul și analiza mijloacelor, a locurilor de

aplicare și a personalului;

✔ educația sanitară, depistarea, supravegherea și controlul aplicării mijloacelor de

profilaxie;

✔ corelația între receptarea informației și aplicarea ei.

6. Definiţia, conţinutul şi istoricul noţiunii de asepsie.

Asepsia din grecescul *a*-fără și *sepsis*-putrefacție
Asepsia- este un ansamblu de măsuri, metode și tehnici care duc la prevenirea contaminării cu
germeni patogeni a unui organism, obiect, produs, în timpul examinării sau tratamentelor efectuate și
constituie un element de bază în asistența medicală actuală. Asepsia este o metodă de distrugere a
germenilor patogeni cu ajutorul substanțelor chimice: de pe suprafața instrumentelor utilizate și din
interiorul încăperilor.
Asepsia reprezintă un complex de măsuri care împiedică pătrunderea sau contactul germenilor cu
plaga operatorie prin nimicirea lor de pe toate obiectele ce intră în contact cu plaga. Asepsia este o
metodă profilactică de tratament ce împiedică contaminarea plăgii.
Legea supremă a asepsiei:
Tot ce intră în contact cu plaga trebuie să fie liber de microbi, adică steril
❑ Se utilizau diferite macerate din plante cu efect antiseptic și cicatrizant.

❑ În perioada lui Hipocrate, era recomandat spălarea plăgilor cu apă caldă și vin vechi iar
echipa chirurgicală trebuia să se spele pe mâini înainte de operație iar plăgile erau pansate cu
pînză albă.
❑ Louis Pasteur este considerat părintele asepsiei, fiind primul care descoperă diverse familii
de germeni și demonstrează relația de cauzalitate între aceștia și apariția diverselor boli, a
identificat unele metode de prevenire și tratament ale acestora, a pus baza conceptului
sterilizării.
7. Metodele de asepsie.
Asepsia folosește un ansamblu de metode având ca scop lucrul în mediul steril (de la
decontaminarea mâinilor chirurgului, decontaminarea câmpului operator, sterilizarea
instrumentarului și a inventarului moale, până la aplicarea pansamentului steril pe plagă). Deoarece
se previne infecţ̦ ia, asepsia este o metodă profilactică. Toate aceste deziderate se realizează prin
dezinfecție și sterilizare.
Asepsia constă din 2 etape: dezinfecția și sterilizarea.
Dezinfecția- orice proces fizic sau chimic prin care agenții patogeni sau microorganismele
cauzatoare de boli sunt inhibate de pe medii inerte, sunt distruse.
Sterilizarea- procesul prin care sunt distruse formele vegetative și sporulate ale microorganismelor
patogene prin acțiunea agenților fizici și chimici.

Sterilizarea se realizează într-un spațiu separat, special amenajat, conform ultimelor cerințe și cu
aparatura necesară, performantă.
Certitudinea sterilizării depinde de respectarea următoarelor etape:
• Presterilizarea – pregătirea intrumentarului în vederea sterilizării;
• Sterilizarea propriu-zisă
8. Dezinfecţia. Definiție, metode.
Dezinfecţia- totalitatea mijloacelor fizice, chimice, biologice şi farmacologice care urmăresc
îndepărtarea, inactivarea sau distrugerea germenilor patogeni din mediu.
Dezinfecţia este procesul prin care sunt distruse cele mai multe, sau toate microorganismele
patogene (în proporţie de 99,99%) cu excepţia sporilor bacterieni, de pe obiectele din mediul inert.
Dezinfecţia se aplică în cazurile în care curăţenia nu elimină riscurile de răspândire a infecţiei, iar
sterilizarea nu este necesară. În orice activitate de dezinfecţie trebuie să se aplice măsurile de
protecţie a muncii pentru a preveni accidentele şi intoxicaţiile.
Dezinfectarea se realizează de obicei folosind substanțe dezinfectante, deși există și alte metode:
⮚ expunerea la ultraviolete

⮚ expunerea materialului infectat la temperaturi ridicate, la care microbii nu rezistă.

9. Grupele de substanţe dezinfectante. Caracteristica. Reprezentanţi ai grupelor.

Dezinfectantele substanțe bactericide mai puternice, neiritante pentru organismul viu, din această
cauză fiind utilizate pentru distrugerea germenilor de pe obiecte și suprafețe.
Un bun dezinfectant trebuie:
❑ să aibă acţiune bactericidă şi sporicidă cu spectru larg;

❑ să nu fie corosiv, să nu păteze şi să nu aibă miros respingător;

❑ să nu fie inactivat de resturi organice;

❑ să aibă un preţ de cost convenabil (se utilizează în cantităţi mari).

În ceea ce priveşte sensibilitatea agentului patogen la antiseptice şi dezinfectante, aceasta descreşte
în ordinea următoare: coci Gram pozitivi, coci Gram negativi, bacili Gram pozitivi, bacili Gram
negativi, micobacterii, fungi, virusuri.
Un bun antiseptic trebuie să îndeplinească anumite condiţii:
❑ să aibă cel puţin efect bacteriostatic, preferabil bactericid;

❑ să aibă indice terapeutic mare;

❑ să afecteze un număr cât mai mare de germeni patogeni (spectru larg);

❑ să fie bine tolerat;

❑ să nu fie alergenic;

❑ să nu fie toxic;

❑ să aibă un efect rapid şi de lungă durată;

❑ să nu fie incompatibil cu alte substanţe administrate.

Medicamentele antiseptice pentru uz extern, denumite dezinfectante, folosite pe scară largă în lupta
împotriva microorganismelor, formează un grup omogen din punct de vedere farmacodinamic, dar
destul de eterogen din punct de vedere chimic, înglobând o serie întreagă de compuşi aparţinând
celor mai diferite grupe chimice.
Spre deosebire de medicamentele chimioterapice folosite intern, de obicei împotriva unei anumite
specii bacteriene, cele folosite extern, având acţiune bactericidă asupra unei game foarte variate de
germeni, sunt utilizate şi pentru dezinfectarea diverselor obiecte.
Din cauza toxicităţii ridicate, introducerea lor în organism este periculoasă şi numai unele dintre
ele, cele cu toxicitate mai mică, pot fi administrate intern ca antiinfecţioase sistemice.

Un dezinfectant poate acţiona printr-unul sau mai multe din următoarele mecanisme:
⮚ inhibiţie enzimatică prin denaturarea proteinelor (alcooli, fenoli, aldehide) sau inactivarea
grupelor tiolice (metale grele);
⮚ interacţiune cu acizii nucleici (coloranţi acridinici, aldehide, agenţi oxidanţi, azotat de
argint);
⮚ acţiune la nivelul peretelui celular şi a membranei externe (glutaraldehida) sau a membranei
celulare (bisfenoli, acizi organici, coloranţi acridinici, detergenţi, fenoli, clorhexidină).
Aprecierea intensităţii acţiunii antiseptice se face prin determinarea CMI (concentraţie minimă
inhibitorie) sau prin determinarea indicelui fenolic (raportul dintre acţiunea antibacteriană a
substanţei respective şi cea a fenolului).

Dezinfecția cu raze ultraviolete:

Indicații:
❖ dezinfecția suprafețelor netede și aerului în boxe de laborator,

❖ săli de operații,
 ❖ alte spații închise, pentru completarea măsurilor de curățire și dezinfecție chimica.

Suprafețele și instrumentele înainte de sterilizare se dezinfectează:

⮚ Alcool etilic 70%

⮚ Clorhexidină 0,5% în alcool de 70%

⮚ Hipoclorit combinat cu săpun sau detergent

⮚ Spray

⮚ Șervețele

⮚ Spumă dezinfectantă ce conțin (ethanol, propanol, compuși cuaternari de amoniu) de la

diferite firme producatoare (Prosept, Propanol, Hospisept)

10. Presterilizarea: definiția, etapele.

Înainte de sterilizare, tot instrumentarul se curăţă de resturi organice, sânge, puroi, dentină,
os – ulterior se clătesc şi se usucă.
Presterilizarea - etapa care presupune pregătirea instrumentelor în vederea
sterilizării;

❑ prevede înlăturarea prin procedeul de curăţare mecanică a tuturor impurificărilor de

origine proteinică, lipidică, medicamentoasă etc.
❑ prezenţa materiilor organice protejează germenii de acţiunea agenţilor dezinfectanţi
sau sterilizanţi;
❑ dacă nu există condiţii pentru a spăla imediat instrumentele impurificate cu sânge
sub jet de apă, ele trebuie cufundate într-o soluţie de inhibitor anticoroziv (soluţie de
1% de benzoat de natriu).
❑ Instrumentele reutilizabile pot fi ţinute în soluţie pînă la 7 h.
Presterilizarea reprezintă etapa dinaintea sterilizări, ce cuprinde totalitatea măsurilor și
tehnicilor efectuate întru decontaminarea instrumentelor stomatologice.
Presterilizarea, sau pregătirea instrumentelor către sterilizarea, este alcătuită din următoarele
etape:

⮚ Spălarea sau Curățarea

⮚ Dezinfectarea

⮚ Uscarea
Presterilizarea decurge în cîteva etape:
1. Curățirea manuală/ultrasonică a instrumentelor
2. Clătirea cu apă curgătoare;
3. Plasarea articolelor în soluție dezinfectantă;
4. Clătirea cu apă curgătoare;
5. Uscarea instrumentelor cu prosop curat sau aer comprimat;
6. Lubrefierea instrumentarului care necesită acest tratament;
7. Verificarea integrității instrumentarului.

1) Curățarea manuală- spălarea atentă în special a instrumentelor cu suprafață neregulată cu

apă și detergenți, cu ajutorul periei.
2) Curățarea ultrasonică- e mai sigură ca cea manuală, scade riscul infectării personalului
prin înțepare.
3) Decontaminarea- cu soluție antiseptică, fosfat trisodic (1l de apă-1lingură) sau
gentaraldehidă 2%, lizoformin.
4) Uscarea- pe un prosop curat, de unică folosință.
5) Împachetarea și sigilarea- separat sau în tăvițe.

11. Curăţarea, dezinfectarea şi pregătirea instrumentarului medical reutilizabil înainte de

sterilizare.
Curăţirea este de 2 tipuri:

⮚ manuală

⮚ mecanică - cu baia cu ultrasunete,mașina de spălat instrumentar.

Decontaminarea/ dezinfectarea instrumentelor: presupune imersia în soluții dezinfectante
speciale, cu spectru larg de acțiune, și menținerea instrumentelor în acestea pentru un timp
optim în vederea distrugerii virușilor (HIV, hepatita B, C, etc.), bacteriilor, sporilor sau
fungilor.
Curăţirea manuală – se efectuează de un cadru mediu echipat cu mănuşi, care foloseşte
pentru curăţare: apa caldă, săpun, detergenţi şi perie aspră.

⮚ Se va acorda o atenţie deosebită atât îndepărtării tuturor resturilor organice, cât şi

posibilelor accidente – tăieturi, înţepături – prin manevrarea acelor (de canal, de
siringă), a instrumentarului tăios (sonde dentare, foarfece, bisturie).
⮚ Manevra este mare consumatoare de timp.

⮚ instrumentele sunt spălate minuțios cu perii adecvate, insistându-se la încheieturi, la

canelurile acelor si frezelor, pentru înlăturarea tuturor formelor de materii organice.
 ⮚ cleștii de extracție, precum și alte instrumente chirurgicale sunt supuse acelorași
etape de presterilizare însă în recipiente separate, apoi se usucă și se curăță din nou
în caz de necesitate.
Prelucrarea mecanică a instrumentarului la etapele ce precedă sterilizarea

❑ Baia cu ultrasunete utilizează unde sonore capabile de a forma bule de oscilație,

proces numit = cavitație;
❑ Aceste bule au capacitatea de a înlătura detritusul de pe suprafața instrumentelor;

❑ În scopul presterilizării în baia cu ultrasunete, se va utiliza soluții recomandate de

producători;
Mașina de spălat instrumentar – utilizează apa fierbinte la viteze înalte și un detergent
pentru curățarea instrumentelor.

⮚ Acest dispozitiv necesită personal pentru plasarea instrumentelor în coș sau de a

utiliza casete pentru instrumente.
Curăţirea mecanică – asigură o curăţire corespunzătoare, economie de timp, necesită aparate
speciale cu ultrasunete.
Prelucrarea chimică a instrumentarului la etapele ce precedă sterilizarea
❑ se utilizează obligatoriu un dezinfectant etichetat ca dezinfectant pentru instrumentar și
avizat de Ministerul Sănătății, în concentrația recomandată de producător;
❑ soluția de dezinfectant se pune în cuve / recipiente cu capac;

❑ instrumentarul va fi complet imersat în soluție și va fi menținut în aceasta pe perioada

recomandată de producător.
12. Pregătirea materialelor stomatologice în vederea sterilizării;
❑ Protocolul de lucru va fi atașat la loc vizibil;

❑ Asistenta medicală – este responsabilă cu pregătirea, decontaminarea și dezinfecția

instrumentarului medico-chirurgical;
Verificarea eficacității procedurilor – prin prelevare de probe și investigare bacteriologică

❑ După uscare și verificare, instrumentele se împachetează în folii închise etanș, ce au

prevăzute markeri de sterilizare care virează (își schimbă culoarea), putându-se astfel
controla expunerea materialelor la temperatura optimă și permițând totodată verificarea
sterilizării.
❑ De asemenea pe cutiile metalice (casolete) în care sunt grupate alte instrumente se pun benzi
cu astfel de marker de sterilizare, atât în interiorul cât și în exteriorul cutiilor.
13. Curăţarea, dezinfectarea şi pregătirea pieselor stomatologice în vederea sterilizării.
 Instrumentarul medical reutilizabil în procesul de exploatare, a curăţării presterilizante şi sterilizării
pot fi supuse coroziunii. Soluţia preconizată pentru curăţarea chimică conţine următorii componeţi:

⮚ acid acetic (CH3CO2H);

⮚ clorură de sodiu (NaCl);

⮚ apă distilată – până la 100 ml.

Timpul de expoziție depinde de concentrația soluției:

✔ Cloramină 3% - 40 min

✔ H2O2 6% - 90 min

✔ Prosept 2% - 30 min

✔ Cloramină 6% - 15 min

❑ Alte substanțe utilizate: Aerodesin 2000, Hospisept, Nikamicid, Profic, Neodez, Tabidez,
Septohloral, Savo Prim, Chirosan, Chiroseptol, Pedilin etc
După trecerea timpului de expoziție, instrumentele se vor clăti sub jet de apă, se usucă, se ambalează
conform destinației (tratament terapeutic, chirurgical etc) și se vor steriliza.

⮚ Soluţia de spălare-curăţare pentru presterilizarea articolelor medicale reutilizabile este

raţional de a o folosi în decurs de până la 12 ore din momentul preparării în funcţie de
gradul lor de impurificare;
⮚ Detergenţii, în special cei în stare friabilă, urmează a fi verificaţi la conţinutul de substanțe
active nu mai rar decât o dată în 3 luni;
⮚ Pregătirea instrumentarelor şi materialelor pentru sterilizat se face în spaţii bine amenajate,
autorizate conform cerinţelor în vigoare;

⮚ Periile, recipientele şi alte ustensile utilizate la curăţare se spală şi se decontaminează.

14. Sterilizarea, definiţia. Mijloacele de sterilizare.

Sterilizare = utilizarea procedurilor fizice sau chimice în scopul distrugerii tuturor microorganismelor,
inclusiv a formelor sporulate rezistente de bacterii.

Sterilizarea constituie distrugerea tuturor formelor de viață.

Sterilizarea este procesul de nimicire sau înlăturare al tuturor microorganismelor viabile.

Steril = Liber de orice formă vie de microorganisme;

Sterilizarea se realizează într-un spațiu separat, special amenajat, conform ultimelor cerințe și cu aparatura
necesară, performantă.

Certitudinea sterilizării depinde de respectarea următoarelor etape:

❑ Presterilizarea- pregătirea intrumentarului în vederea sterilizării;

❑ Sterilizarea propriu-zisă

Pașii unei sterilizări corecte și complete sunt:

❑ Presterilizare în cutii speciale cu dezinfectant: prelucrarea instrumentelor în baia cu

ultrasunet

❑ Spălare instrumentelor

❑ Împachetarea instrumentarului în ambalaj de unică folosință

❑ Sterilizarea în autoclave:control de calitate

❑ Inscripționarea zilei si a orei sterilizării

❑ Depozitarea în compartimente speciale.

15. Sterilizarea prin căldură umedă. Caracteristica, utilaj, avantaje şi dezavantaje.

Sterilizarea prin vapori sub presiune (autoclavare)

▪ Aparatul utilizat pentru sterilizarea cu vapori de apă sub presiune.

▪ Este metoda cea mai utilizată astăzi pentru sterilizarea unor materiale şi a instrumentelor
chirurgicale.

▪ Practic peste 120 °C sunt distruşi toţi germenii, inclusiv bacteriile sporulate şi virusurile.

▪ Temperatura vaporilor de apa creste proportional cu presiunea, respectiv 134 de grade, timp
de 45 de minute.
Autoclavul este alcătuit din:

✔ un cazan cu peraţi dubli, cazanul interior fiind în comunicare cu spaţiul dintre cei 2 pereţi

✔ Capacul
 ✔ Manometru

✔ Robinet pentru reglarea presiunii

✔ Supapă de siguranţă

✔ Sursa de căldură ( arzător cu gaze sau rezistenţă electrică )

Blocurile operatorii pot fi dotate cu propriul nucleu de sterilizare, unde sunt sterilizate instrumentele şi
materialele numai pentru necesităţile blocului operator.

La autoclav se pot steriliza:

-inventarul moale
-seringi
-tuburile de dren
-mănuşi de cauciuc
-sonde de diverse tipuri
-instrumentar pentru chirurgia clasică şi laparoscopică

Controlul sterilizării se poate face prin mijloace fizice (termometru), chimice (modificări de culoare a unor
substanţe la anumite temperaturi), biologice (bacili distruşi la anumite temperaturi).

16. Sterilizarea prin căldură uscată. Caracteristica, utilaj, avantaje şi dezavantaje.

❑ Căldura uscată:

Încălzirea la incadescență

Ansa bacteriologică se menține în flacăra până se înroșește, iar apoi se lasă să se răcească. Se repetă
la fiecare utilizare.

Flambarea

Trecerea rapidă a obiectelor prin flacără. Eprubetele, baloanele de sticlă.

Sterilizarea cu aer supraîncălzit

❖ Se face în coptorul Pasteur (sau Poupinel);

 ❖ Sterilizarea se face la 180 C timp de o oră, determinînd carbonizarea microorganismelor,
forme vegetative sau spori. Temperatura de 180 C este necesară deoarece căldura uscată are
o putere redusă de pătrundere
PUPINELUL = Aparatul folosit la sterilizarea cu aer cald. Este o metodă larg utilizată.

Este alcătuit din:

❖ Carcasă- o cutie de formă paralelipipedică cu pereţi dubli, între care circulă aerul cald. În
interiorul cutiei există rafturi unde se aşează obiectele.

❖ Sistemul de ventilaţie- un ventilator care uniformizează temperatura aerului favorizând

circulaţia continua

❖ Sistemul de măsurare al temperaturii- un termometru cu mercur al cărui rezervor este plasat

în interior iar scala gradată în exterior

❖ Sursa de căldură- rezistenţă electrică

❖ Sistem de reglare şi control

La Pupinel putem steriliza:

✔ instrumentar chirurgical metalic

✔ obiecte din sticlă

✔ obiecte din ceramică

17. Sterilizarea prin alte metode fizice (fierberea, glasperlenul, infraroşu, iradiere e.t.c.).
Caracteristica, utilaj, avantaje şi dezavantaje.
Glassperlene
• Temperatura 2180C – 2460C;
• Cristalele trebuie să fie mai mici de 1 mm în diametru, deoarece diametre mai mari nu sunt
eficiente în transmiterea căldurii la spațiile mari de aer între cristale.

FIERBEREA

▪ Prima metodă de sterilizare utilizată.

▪ Astăzi se utilizează doar în mod excepţional. Deoarece apa nu depăşea 100°C, o parte din
bacterii şi virusuri nu erau distruse.

▪ Se sterilizau: seringi, tuburi de cauciuc, instrumentar chirurgical.

Din momentul în care apa începea să fiarbă se cronometrează 30-40 minute timp în care sterilizarea
se consideră terminate
 RADIAŢII IONIZANTE

• Cel mai utilizat tip de radiaţie ionizantă pentru obţinerea sterilizării este radiaţia gamma (γ);
distrugerea microbilor se realizează pe capacitatea de ionizare şi excitare a atomilor materiei
cu care radiaţia vine în contact
• Formele vegetative sunt mai sensibile decât formele sporulate iar rezistenţa virusurilor se
apropie de cea a sporilor.
• Avantajele constau în puterea mare de penetrabilitate, putând penetra inclusiv foliile de
plastic sau hârtie în care sunt învelite materialele de sterilizat.
• Se pot steriliza sonde de cauciuc, mănuşi chirurgicale, câmpuri operatorii, instrumente
chirurgicale, seringi de plastic, materiale de sutură.
ULTRASUNETE
Acţionează asupra bacteriilor pe care le fărâmiţează prin ruperea membranei şi liză celulară. Datorită
costurilor are o utilizare limitată.

18. Sterilizarea prin mijloace chimice. Caracteristica, utilaj, avantaje şi dezavantaje.

Realizează distrugerea tuturor microorganismelor şi a unui număr mare de spori bacterieni. Timpul
de contact necesar al substanţei chimice cu substratul tratat este de câteva ore.Este obligatorie
respectarea recomandărilor producătorului referitoare la timpul de contact şi condiţiile de realizare.

Mijloace chimice:

a) Formol
b) Oxid de etilen
c) glutaraldehidă

d) Radiaţiile
Substantele chimice care realizează sterilizarea chimica sunt:

Oxidul de etilen
Este un gaz cu mare putere de penetrabilitate. Poate penetra prin: mase plastice, cauciuc, lemn, hârtie,
textile. Sterilizarea se face cu un aparat special cu funcţionare automată, asigurând temperatura în etuvă
de 40°C.
Aldehidele
Cea mai folosită este glutaraldehida. Are acţiune bactericidă, fungicidă, viricidă. Realizează dezinfecţii
chiar şi în prezenţa unor substanţe organice cum ar fi: sânge, plasmă, urină. Se pot steriliza instrumente
pentru chirurgia laparoscopică şi materiale din plastic.
Formolul
Se utilizează foarte puţin odată cu introducerea glutaraldehidei. Astăzi se mai foloseşte doar la dezinfecţia
încăperilor.
RAZELE ULTRAVIOLETE
Acţionează direct asupra microorganismelor, realizând coagularea proteinelor citoplasmatice, acţionând
inclusiv asupra germenilor anaerobi şi a virusurilor. Sursele sunt lămpile cu vapori de mercur sau cadmiu.

19. Grupe de substanțe dezinfectante. Mecanismul lor de acțiune

DEZINFECTANTELE - substanţe bactericide mai puternice, iritante pentru organismul viu, din această
cauză fiind utilizate pentru distrugerea germenilor de pe obiecte, suprafeţe, produse septice.
Pentru a putea fi utilizate ca antiseptice, substanţele chimice trebuie :
❑ Să aibă capacitate bactericidă

❑ Să fie lipsite de miros neplăcut

❑ Să aibă proprietăţi antiseptice în orice mediu

❑ Să fie uşor solubile în apă şi să dea amestecuri stabile

❑ Să nu acţioneze asupra ţesuturilor

❑ Să fie ieftine şi uşor transportabile

Substanţe pe bază de iod.

Acţionează asupra fungilor şi bacteriilor, inclusiv formele sporulate. Pentru majoritatea sunt
bactericide. Iodul pătrunde în anfractuozităţile tegumentelor şi în porii glandelor, distrugând
germenii din glomerulul acestora. Există în diverse combinaţii:

Tinctura de iod- soluţie alcoolică 2%+ iodură de sodiu 2%, folosită curent pentru tegumente

- Soluţie lugol alcătuită din iod 5% şi iodură de potasiu 10% dizolvate în apă, cu slabă activitate
antiseptică

- Iodoforii
Combinaţii ale iodului cu detergenţi, polivinilpirolidonă, realizând substanţe active în timp, cu
activitate antiseptică puternică, în soluţii slabe putând fi utilizate şi la spălarea plăgilor. Cel mai
cunoscut produs este Betadina.

Alcoolii Alcoolul etilic este unul din cele mai folosite antiseptice pentru tegumente. Concentraţia
optimă este de 70-100% . Este bactericid dar nu omoară sporii. Proteinele îl inactivează.

Substanţe pe bază de clor

Elementul activ al acestor substanţe este clorul. Acesta este pus în libertate sub formă de clor activ şi
îşi exercită acţiunea bactericidă.

❑ Hipocloritul de sodiu
Este o soluţie apoasă de clor tamponată cu bicarbonat de calciu; produce dizolvarea ţesuturilor
necrozate şi dezodorizează plăgile. Precauţie în plăgile sângerânde deoarece dizolvă cheagurile

❑ Cloramina B
Sub formă de pulbere sau comprimate de 500 mg. Are acţiune bactericidă în special asupra
bacililor gram-negativi. Se pot folosi soluţii 0,2-2 %

❑ Clorhexidina
Compus al clorului cu acidul acetic. Are o bună toleranţă locală. Soluţia 0,05% se utilizează
pentru plăgile şi suprafeţele arse.
Substanţe care degajă oxigen.

Oxigenul acţionează în special asupra germenilor anaerobi. Se utilizează în tratamentul plăgilor

infectate cu anaerobi. Cele mai utilizate sunt:

❑ Apa oxigenată-Soluţie apoasă 3% peroxid de hidrogen. Are acţiune bactericidă dar şi

mecanică datorită efervescenţei produsă în ţesuturi. De asemenea are şi acţiune uşor
hemostatică.

❑ Acidul boric-Sub formă de soluţii 2-3 % pentru spălarea plăgilor

❑ Permanganatul de potasiu - Se utilizează sub formă de soluţii 1-3% pentru spălături

vaginale, uretrale şi spălarea plăgilor
Mercurul

Se foloseşte sub forma sărurilor de mercur, care au în special acţiune bacteriostatică. Cele mai
folosite sunt:
- Mercurocromul cu acţiune puternic bactericidă în special asupra stafilococului. Se folosesc soluţii
apoase şi hidro alcoolice 2-4%

- Fenosept este o soluţie apoasa de borat fenil mercuric 0,2%. Are acţiune bacteriostatică şi
fungistatică.

Coloranţii

Sunt bazici şi acizi. Cei acizi sunt mai puţin eficienţi. Acţiunea antibacteriană este echivalentă cu
mecanismul coloraţiei, formându-se săruri cu protoplasma celulară.

Detergenţii
Posedă înalte calităţi bactericide şi bacteriostatice. Aceştia emulsionează grăsimile şi uleiurile,
dezorganizează membrana, inactivează enzimele, etc.
Cei mai utilizaţi sunt:

✔ Bromocetul- Soluţie hidroalcoolică de bromură de cetilpirinum 0,1% utilizată în plăgi

✔ TEGO 103G- Soluţie 0,1 % utilizată pentru dezinfecţia lenjeriei şi a tegumentelor

✔ Deconex- Produşi cu acţiune puternică inclusiv asupra HIV şi VHB

✔ Surfanios - soluţie 2%

✔ Hexanios - soluţie diluată 0,5%

În acţiunea agenţilor chimici asupra bacteriilor trebuie luaţi în considerare

o serie de factori:

✔ Factori care ţin de substanţa chimică (concentraţia, solubilitatea, etc. )

✔ Factori care ţin de germenele microbian (numărul, specia, etc. )

✔ Factori care ţin de mediu ( temperatura, pH, etc. )

Principalele mecanisme de acţiune sunt:

❑ Denaturarea proteinelor- substanţele alterează profund protoplasma prin precipitarea

proteinelor, suprimând activitatea metabolică

❑ Blocarea enzimelor celulare- Substanţele blochează grupările proteice chimic active ale
enzimelor ducând la blocarea funcţiei

❑ Acţiune tensioactivă- Substanţele solubilizează lipidele din membrane celulară, provocând

dezorganizarea funcţiei de membrană.

20. Metode de control al calităţii sterilizării.

⮚ Indicatori chimici: se folosesc tuburi din sticlă ce conțin substanțe sub formă de pulbere cu
punct de topire cunoscut, în jur de 120 grade C (sulf, acid benzoic), role, dispensere, etichete,
stripuri integratoare.

⮚ Indicatori biologici: Se folosesc culturi sporulate de Bacillus Stearotermophylus cu care se

impregnează niște benzi din material poros. Ele se pun după terminarea autoclavării în mediu de
 cultură lichid și dacă nu se dezvoltă cultura bacteriană înseamnă că sporii au fost distruși prin
autoclavare și s-a atins tempersatura de 120 grade

⮚ Teste chimice: indicatori cu medii de cultură și altele stripuri cu spori, incubatoare.

⮚ Asigurarea calității: teste de proces, teste pentru controlul eficienței spălării și dezinfectării

21. Definiţia, conţinutul şi istoricul noţiunii antisepsie.

Semmelweis 1846 - spălarea mîinilor medicului cu clorură de calciu, Lister 1867-folosește
acidul carbolic) este operația care utilizînd procedee chimice, permite omorîrea sau
inhibarea microbilor patogeni de pe învelișurile organismului (tegument, mucoase) sau din
plăgi.
Antisepsia este o metodă de distrugere a germenilor patogeni cu ajutorul substanțelor chimice: de pe
suprafața instrumentelor utilizate și din interiorul încăperilor.
1) denumire generala pentru metodele de combatere a infectiilor septice prin distrugerea sistematica a
bacteriilor patogene in locurile unde acestea se afla.
2) orice procedeu de reducere semnificativa a florei microbiene de la nivelul pielii sau al membranelor
mucoase.
*Complex de măsuri menite să distrugă microbii în rană într-o formațiune patologică în
organismul întreg.
22. Metodele şi mijloacele prin care se obţine antisepsia.
Metodele de antisepsie sunt:
❖ Fizice

❖ Mecanice

❖ Chimice

❖ Biologice

❖ Mixte
23. Antisepsia mecanică. Caracteristica.
Mijloace mecanice - curatirea mecanica si spalarea cu apa, detergenti si sapun, in vederea
pregatirii instrumentelor, a materialului moale pentru sterilizare, dar si pregatirea mainilor
chirurgului si a campului operator.
Antisepsia mecanică – este înlăturarea mecanică a microorganismelor din plagă. În practică din
plagă mecanic se înlătură corpurile străine, ţesuturile neviabile şi necrotice, cheagurile
sangvine infectate, exudatul purulent, care reprezintă un mediu ideal pentru înmulţirea
bacteriilor. În aceste scopuri se utilizează un şir de procedee:
1) Toaleta plăgii se efectuează practic la fiecare pansament şi într-un fel puţin modificat – la
acordarea primului ajutor medical în caz de plagă. În timpul pansamentului se înlătură
materialul de pansament îmbibat cu secret, se prelucrează pielea în jurul plăgii, cu pensa şi
tampon de tifon se înlătură exudatul purulent, cheagurile infectate, ţesuturile necrotice libere.
2) Următorul şi cel mai important procedeu al antisepsiei mecanice etse prelucrarea
chirurgicală primară a plăgii, care trebuie să fie efectuată nu mai târziu de 12 ore după
lezare. Conform opiniilor moderne, prelucrarea chirurgicală primară a plăgii se efectuează nu
atât pentru „sterilizarea cu cuţitul”, cât pentru diminuarea în plagă a ţesuturilor neviabile, care
sunt un mediu nutritiv favorabil pentru microfloră. Tehnica operaţiei constă în incizia plăgii,
recesurilor (buzunarelor) acesteia, excizia marginilor, pereţilor şi fundului plăgii în limitele
ţesuturilor sănătoase, se înlătură toate ţesuturile lezate, infestate, îmbibate cu sânge.
(3) Prelucrarea chirurgicală secundară a plăgii se efectuează în cazurile, când în plagă deja
s-a dezvoltat infecţia. Esenţa ei constă în disecţia recesurilor, în care se acumulează puroi şi
detrit necrotic, şi înlăturarea ţesuturilor neviabile.
(4) Alte operaţii şi manipulaţii. Unele intervenţii chirurgicale se atribuie la măsurile
antiseptice. Acestea sunt, în primul rând, deschiderea colecţiilor purulente: abceselor şi
flegmoanelor. „Vezi puroi – evacuează-l” – este principiul de bază al chirurgiei purulente. Până
când nu a fost efectuată incizia şi evacuat puroiul din plagă, nici antibioticele, nici antisepticele
nu vor ajuta la vindecarea maladiei. În unele cazuri poate fi eficientă doar puncţia focarului (în
caz de sinusită maxilară).
24. Antisepsia fizică. Caracteristica.
Antisepsia fizică – este distrugerea microorganismelor prin intermediul metodelor
fizice.
Către metodele de antisepsie fizică se atribuie:
(1) Material de pansament higroscopic. De obicei se utilizează tifonul, din care se
confecţionează tampoane şi meşe de diferite dimensiuni.
(2) Soluţii hipertonice. Pentru ameliorarea drenării din plagă se utilizează soluţiile hipertonice
– presiunea osmotică a cărora este mai mare decât a plasmei sângelui. Cel mai frecvent se
utilizează soluţia de clorură de sodiu 10%.
(3) Drenarea este o metodă foarte importantă de antisepsie fizică în tratamentul tuturor
tipurilor de plăgi, precum şi după operaţiile pe cavităţile organismului. Se deosebesc trei tipuri
de drenare a plăgii: pasivă, activă şi lavaj continuu.
Pentru drenarea pasivă a plăgii se folosesc fâşii de cauciuc şi tuburi. Pe dren de obicei se fac
câteva orificii laterale.
În caz de drenare activă tubul de drenare, care iese din plagă, este unit la aspirator electric
sau la un dispozitiv special, care creează presiune negativă.
Drenarea cu lavaj continuu – printr-un tub în focar se introduce soluţia de antiseptic, iar prin
alt tub – soluţia se evacuează. Astfel, se efectuează lavajul continuu al focarului patologic. Un
moment important este ca în plagă să nu fie retenţie de lichid: volumul lichidului evacuat
trebuie să fie egal volumului introdus.
(4) Sorbenţii. În ultimul timp frecvent se utilizează metoda de absorbţie în tratamentul
plăgilor: în plagă se introduc substanţe, care absorb toxinele. De obicei acestea reprezintă
substanţe sub formă de pulbere ce conţin carbon.

25. Antisepsia chimică. Caracteristica.

 Ex: sulfanilamidele.
Acțiunea locală și general a antisepticului trebuie să fie inofensivă pentru macroorganism și
celulele lui și distrugătoare pentru microbi.
26. Antisepsia biologică. Caracteristica.
Esenţa antisepsiei biologice constă în:
(1) utilizarea preparatelor de origine biologică, care acţionează nemijlocit asupra microorganismelor,
precum
(2) utilizarea metodelor şi măsurilor ce majorează capacitatea organismului de a se opune infecţiei. La
antisepticele biologice cu acţiune directă se atribuie antibioticele, fermenţii proteolitici, bacteriofagii şi
serurile curative.
Antisepsia biologică- reunește un mare grup de preparate ce acționează nemijlocit asupra celulei
microbiene sau toxinelor ei.
1) Antibioticele
2) Bacteriofagii
3) Antitoxinele-administrate sub formă de ser

27. Antisepsia mixtă. Caracteristica.

Antisepsia combinata – este metoda in care se combina doua sau trei tipuri de antisepsie exemplu:
antiseptice plus fermenti proteolitici = dializa fermentativa ( antisepsie fizica + chimica +
biologica ).
28. Remedii antiseptice. Definiţia. Mecanismul de acţiune.
Remediile antiseptice – metoda prevenirii sau inlaturarii insectiilor microbiene care vor impedica
putrefactia.
29. Particularităţile intervenţiilor de chirurgie orală şi maxilo-facială.
♣ Se administrează premedicația cu o zi înainte de intervenție cu scopul de a preveni
anxietatea.
♣ Utilizarea antibioticilor înainte de operație, deja calea de administrare și doza e individual
la fiecare pacient.
♣ Întervenția se efectuează cu anestezie, metoda este selecatată în dependență de locul și
volumul intervenției chirurgicale
♣ Nici un medic nu are dreptul de a trata un pacient cu maladii somatic acute sau cornice fără
consultația medicului specialist în domeniu. Destul de des sunt reacții alergice.
Obligatoriu acești pacienți necesită testul alergologic.
30. Scopul pregătirii preoperatorii a bolnavului.
✔ Pregătirea pacientului înaintea intervenției chirurgicale este un element major de prevenire a
infecțiilor postoperatorii. De ea depinde reușita operației și evoluția postoperatorie.
✔ Neutralizarea surselor de suprainfecție

✔ Reducerea posibilităților de contaminare a pielii, prin utilizarea de antiseptice

✔ Depistarea și semnalizarea anumitor infecții, posibilități de alergie.

Etapele:
 1. Examinarea clinică/paraclinică
2. Stabilirea diagnosticului
3. Planificarea unui plan de tratament
4. Pregătirea psihică a pacientului
5. Pregătirea fizică a pacientului (îngrijiri igienice)
6. Pregătirea medicamentoasă(premedicația)

7. Monitorizarea funcțiilor vitale

31. Pregătirea psihică a bolnavului în secţie sau cabinet de chirurgie OMF.

Pregătirea psihică- bolnavul e informat despre necesitatea intervenției chirurgicale, riscul,
eventualele complicații și obligatoriu se va cere consimțămîntul pacientului
⮚ Se fixează data intervenției

⮚ Bolnavul e înconjurat de o atenție sporită

⮚ Se suprimă totul ce ar putea să-i provoace bolnavului o stare de neliniște

⮚ Crearea comodității în saloane

32. Pregătirea biologică a pacientului către intervenţie in secţia sau cabinet de chirurgie
OMF.
❑ Între pacient şi medicul său trebuie să se stabilească o relaţie de încredere şi respect

❑ Psihicul bolnavului este la fel de important în procesul de vindecare ca şi medicamentele

administrate
❑ Odată ajuns la spital, bolnavul trebuie să se adapteze la noile condiţii de viaţă, uneori percepute
ce “agresive” de anumiţi indivizi
❑ Esenţial pentru toţi pacienţii dar mai ales pentru cei cu spitalizare îndelungată, este asigurarea
încrederii prin contactul direct cu chirurgul operator
❑ Trebuie avută în vedere o altă abordare pentru stabilirea contactului şi comunicarea
diagnosticului la pacienţii cu boli maligne. Diagnosticul practic nu poate fi ascuns pacientului
decât în cazurile care presupun efectuarea unei intervenţii mutilante. Foarte bine pentru moralul
bolnavului este contactul acestuia cu pacienţi care anterior au suferit aceeaşi intervenţie şi s-au
adaptat bine la handicapul lor
❑ Explicarea modului în care va decurge operaţia şi alternativele acesteia trebuie prezentate
bolnavului în cuvinte simple, pe care acesta să le înţeleagă
❑ Psihicul pacientului este influenţat şi de mediul ambiant. Cazarea în saloane mici, cu pat curat,
existenţa telefonului şi a televizorului asigură pacientului un confort psihic
❑ Vizita familiei şi a prietenilor îi spulberă senzaţia de încarcerare

❑ Pacienţilor stresaţi şi prăpăstioşi li se vor administra sedative de alergie.

 33. Premedicaţia (pre-anestezia) în secţie (cabinet) de chirurgie OMF.
Premedicația – este o parte componentă a anesteziei moderne, atît loco regională cît și
generală.
Scopul premedicației este de a reduce excitabilitatea SNC, îndeosebi a scoarței, diminuînd
anxietatea, teama de intervenție, diminuînd secreția salivară și bronșică, se scade
metabolismul și în același timp, necesarul de oxigen și substanțe anestezice.

Efectuînd premedicația,se ridică pragul de percepție dureroasă la pacienții care urmează a fi

supuși unei intervenții dureroase sau se determină analgezia la pacienții cu dureri, se reduc
unele efecte nefavorabile ale substanțelor anestezice, crescînd acțiunile lor favorabile și
ușurînd anestezia.
Premedicația este obligatorie la copii, la pacienți emotivi, anxioși, care prin
comportamentul lor ar putea stingheri activitatea medicului stomatolog.
De asemenea, se recomandă în intervenții stomatologice mai ample, la bolnavii cu reflexe
exagerate, hipersalivație, mișcări dezordonate ale limbii, la bolnavii cu dureri.

Clasic, premedicația se realizează prin asocierea unui barbituric, cu un opiaceu și un

vagolitic.
Analgezicele se vor utiliza doar în cazul cînd pacientul acuză dureri. De obicei, în seara
dinaintea intervenției se administrează fenobarbital asociat sau nu cu prometazin sau
diazepam; în dimineața respectivă se poate administra din nou fenobarbital, iar cu o oră
înantea intervenției un sedativ (diazepam sau phenergan) și atropină, la care se poate asocia
și un analgezic

Premedicația are ca scop:

*Reducerea anxietății
*Reducerea metabolismului prin furnizare de oxigen
*Se reduce activitatea reflexelor(tusa…)
*Scăderea volumului de secreție salivară
*Reducerea efectelor toxice ale anesteziei locale și generale
*Prelungirea efectului analgesic
34. Pregătirea fizică (chirurgicală) a pacientului către intervenţie în secţie (cabinet) de
chirurgie OMF.
Se asigura pozitia corecta si comoda a bolnavului, libertatea cailor respiratorii, se indeparteaza
obiectele care ar jena respiratia. Pentru anestezia generala cel putin 5-6 ore nemincate, dar nu pentru
anestezia loco-regionala.
Monitorizarea funcțiilor vitale
1) Măsurarea temperaturii
2) Pulusul
3) Respirația
4) TA
5) Observarea diurezei
6) Observarea scaunului

35. Pregătirea medicului chirurg către intervenţie în secţie (cabinet) de chirurgie OMF.
Echipamentul necesar.
Pregătirea medicului chirurg către intervenție în regiunea oro-maxilo-facială presupune pregătirea
psihologică a acestuia și pregătirea fizică.
 Pregătirea psihologică este importantă în special pentru tinerii specialiști, cercetările au arătat că o
astfel de pregătire poate crește reușita operației.
Se recomandă o serie de exerciții autoadministrative. În funcție de specificul intervenției
chirurgicale, chirurgul va ocupa poziția cea mai confortabilă pentru el și pentru pacient, astfel încît
să dețină control maxim asupra forței livrate spre cîmpul operator.

36. Dezinfectarea mâinilor chirurgului. Tehnici. Caracteristica.

Dezinfectarea mîinilor chirurgului este obligatorie și se realizează prin spălarea mîinilor și
antebrațelor cu apă, săpun și perii sterile, clătite cu apă caldă sterilă și în jet și 2-3 minute
antiseptizare cu alcool 70 % sau cu soluție ce conține clorhexidin, hexaclorofen, bromocet Tego 103
etc.
Pentru intervențiile de mică chirurgie intraorală este suficient spălatul mîinilor 5 minute cu peria, apă
și săpun sterile, urmat de antiseptizare 2 minute cu alcool de 70% hexaclorofen, bromocet,etc.
După spălare mîinile se usucă cu aer cald, cu un prosop de hîrtie cu utilizare unică sau cu un prosop
textil steril care va fi din nou spălat și sterilizat. Înainte de începerea actului operator medicul va
îmbrăca mănușile.