6.

PREVENIREA APARITIEI AFECTIUNILOR ORODENTARE

Preventia medicala se ocupa cu studiul metodelor de a aparitiei afectiunilor orodentare

si de a-i mentine inrt-o stare favorabila de sanatate.

Conceptul profilactic in medicina dentara este un principiu de baza a carui aplicare

consecventa in practica medicinei dentare are menirea:
-

de a reduce considerabil prevalenta principalelor afectiuni orodentare si a nevoilor de

tratament,

de a depista si trata cat mai precoce leziunile si afectiunile orodentare si maxilo-faciale,

de a preveni accidentele si complicatiile, frecvenle leziuni sau boli iatrogene,

de a crea conditii optime de lucru

de a transforma radical practica medicinei dentare, posibilitale a carei realizare a fost

demonstrata stiintific si care ofera perspective extraordinare pentru viitor.

Obiectivul principal al medicinei dentare preventive este ca elementele anatomo-functionale

ale aparatului dento-maxilar sa fie conservate de-a lungul intregii vieti, pacientii urmad ca prin
educatie si autoapreciere sa impiedice declansarea bolii, tinand-o sub control. Cu toate acestea.
chiar si astazi, cand stiinlele biologice si medicale au adus la cunostinta practicienilor foarte
multe elemente privind mecanismul de producere a imbolnavirilor orodentare, practica in sine
ramane dominata de obiective pur curative, deci profilaxie secundara sau tertiara.

Istoric
Ideea de prevenire a aparut inca de acum 4600 de ani, cand inparatul Huang Ti (26972597 i.e.n.) recomanda medicilor sa intervina inainte ca boala sa apara, sau sa se manifeste".

In cadrul civilizatiei Asiro-Caldeene sau egiptene, extractia dentara, ca mijloc de calmare

a durerilor dentare, este reglementata chiar in codul lui Hamurabi, sau in papirusurile egiptene,
unde se remarca aparitia dentistului Hesire".
In Grecia antica, Hipocrate recoranda dieta alimentara adecvata si spalarea dintilor in
cazul bolilor dentare.
In lumea araba, insusi Mohamed profetul introduce in ritualul de curatire a corpului
credinciosului, inainte de a intra in moschee, alaturi de spalarea cu apa a mainilor si fetei,
spalarea si masajul dintilor cu lemn dulce.
Evul mediu din Europa, dominat de crestinism, cunoaste o crestere a morbiditatii prin
caria dentara, datorita utilizarii din ce in ce mai frecvente a fainoaselor si dulciurilor. Dupa
descoperirea zaharuiui rafinat di sfecla de zahar, in sec. al XIX-lea se constata o adevarata
explozie de carie, ceea ce 1-a facut pe Pickerill sa spuna: caria este o boala a civilizatiei
actuale".
Medicina dentara curativa, extractionista sau conservatoare, cunoaste o dezvoltare
foarte mare, conceptia preventiva abordandu-se cu timiditate abia in sec. XX cand incep
preocuparile pentru ingrijirea dintilor la copii.
Dupa al doilea razboi mondial, prevenirea cariei si parodontopatiilor devine obiectiv
national, materializat prin programe desfasurate cu sprijinul ministerelor sanatatii din statele cu
civilizatie avansata.
In anul 1978, la Alma-Ata, OMS pune bazele metodelor de prevenire a bolilor, precizand
modul de inregistrare a afectiunilor si mijloacele cele mai eficiente de prevenire a lor.

Promovarea sanatatii reprezinta procesul prin care indivizii sau colectivitatile pot sa-si
sporeasca controlul asupra determinantilor sanatatii, imbunatatind starea de sanatate.
Promovarea sanatatii include considerente care motiveaza schimbarea modului de viata ca
element favorizant.

Conceptul social-ecologic de sanatate este punctul central al promovarii sanatatii,

atragandu-se astfel atentia asupra raportului individ-mediu si necesitatii unui echilibru dinamic.
In acest sens, promovarea sanatatii este axata nu numai pe cresterea competentei individuale
de influentare a factorilor determinanti ai sanatatii, ci si pe influentele pe care mediul le exercita
asupra sanatatii generale buco-dentare. Se poate aprecia in acest fel ca promovarea sanatatii,
privita prin prisma stomatologiei preventive, trebuie facuta cu oameni si nu pe oameni.
Promovarea sanatatii si prevenirea bolii pot fi privite ca doua actiuni separate, dar
complementare, care se desfasoara concomitent.
Prevenirea bolii reprezinta strategia de reducere a factorilor de risc specifici unei
maladii, sau de intarire a factorilor care reduc susceptibilitatea la boala, precum si activitasile
destinate unor boli deja instalate.

STRATEGIA PREVENIREII APARITIEI AFECTIUNILOR ORODENTARE

este complexa, difera de la tara la tara si cuprinde: profilaxia primara, secundara si

tertiara.

Profilaxia primara, secundara si tertiara.

Profilaxia primara are drept scop evitarea aparitiei maladiilor si vizeaza

pe de o parte crestera rezistentei tesuturilor cavitatii bucale la actiunea factorilor nocivi

si

pe de alta parte eliminarea factorilor cu rol determinant sau favorizant in declansarea

afectiunilor stomatologice.

In

cadrul

profilaxiei

primare

- educatie sanitara;
- alimentatie corecta;
- rationalizarea consumului de zahar;

trebuie

sa

evitam

aparitia

bolilor

prin:

- igiena buco-dentara corecta;

- control periodic;
- profilaxia cu fluor;
- utilizarea agentilor chimici de inhibare a placii bacteriene s.a.
Toate aceste mijloace se adreseaza tuturor membrilor colectivitatii.
Strategia profilaxiei primare a cariei dentare are in vedere cele patru metode propuse de OMS:
- fluorizarea generala si locala;
- igiena alimentatiei;
- igiena buco-dentara;
- sigilarea santurilor si gropitelor.
Profilaxia primara a parodontopatiilor se refera la:
- indepartarea placii bacteriene prin igiena buco-dentara corecta si apelarea la tehnicile
profesionale caracteristice stomatologiei preventive.
Profilaxia primara a cancerului din sfera B.M.F.:
- eliminarea factorilor majori de risc (tutun, alcooluri distilate);
- suprimarea iritatiilor cronice: margini ascutite ale dintilor cariati, obturatii debordante, lucrari
protetice traumatizante.
Studii recente arata ca 1/3 din cancerele bucale ar putea fi prevenite prin profilaxie primara.
Profilaxia secundara are drept scop:

depistarea si diagnosticul cat mai precoce al afectiunilor buco-maxilo-faciale,

vindecarea acestora cu un consum minim de medicamente, materiale, cu un volum de

munca redus, cu un timp minim necesar din partea pacientului, permitand aplicarea

unor metode curative cat mai conservatoare pentru toate structurile teritoriului B.M.F.:
dinti, parodontiu, rebord alveolar, maxilare si parti moi.
Profilaxia secundara a cariei dentare include:
- examinare, depistare, tratament corect si precoce;
- profilaxie locala cu fluor (clatiri, geluri, lacuri etc.);
- control periodic.
Profilaxia secundara a parodontopatiilor include:
- examinare, depistare, tratainent corect si precoce al gingivitelor si parodontopatiilor marginale
cronice superficiale;
- eliminarea factorilor de iritatie cronica locala;
- control periodic.
Profilaxia secundara a cancerului din sfera B.M.F. include:
- depistarea si diagnosticul precoce al leziunilor precursoare ale malignitatii si a leziunilor de
debut ale cancerului bucal. Prevenirea cancerului bucal este considerata de OMS obiectiv
prioritar al stomatologiei. Prin profilaxia secundara a cancerului bucal, inca o treime din
cancerele cu aceste localizari pot fi salvate. Orice leziune ulcerativa care nu are tendinta de
vindecare spontana, sau in urma unui tratament in decurs de 14-21 zile, necesita consultatia de
urgenta la medicul specialist.

Profilaxia tertiara se refera la conceptia preventiva in cadrul trataimentului curativ, deci in

momentul in care afectiunile sunt deja instalate si sunt in faza avansata in cadrul evolutiei lor.
Aceasta include in esenta:
- ansamblul tehnicilor profilactice, studiul si analiza mijloacelor, a locurilor de aplicare si a
personalului;
- educatia sanitara, depistarea, supravegherea si controlul aplicarii mijloacelor de profilaxie;
5

- analiza educatiei sanitare;

- corelatia intre receptarea informatiei si aplicarea ei.

Breustedt (1978) constata ca o parte din populatie prezinta o stare deficitara

orodentara datorita calitatii nesatisfacatoare a asistentei de medicina dentara, din ignoranta
sau neglijenta, prin indicatii incorecte, sau tratament necorespunzator.
OMS recomanda drept cerinte obligatorii pentru medici in general - competenta si
indemanarea. Acestea, dublate de constiinciozitate si de o inalta conduita etica, sunt conditiile
esentiale pentru o practica modera, orientata profilactic.
Medicina dentara preventiva presupune, nu in ultimul rand, organizarea moderna,
ergonomica a locului de munca, a practicii profesionale, utilizand cat mai rational spatiul, timpul
si energia, evitand modalitati de lucru nefiziologice, stresul, incordarea, realizand in acest mod o
economie insemnata de timp, in scopul utilizarii lui pentru activitatile de profilaxie propriu-zise,
efectuate de intreaga echipa stomatologica: medic, asistenta de profilaxie, asistenta de cabinet.
Conceptul profilactic colectiv se adreseaza colectivitatilor si trebuie sa acorde prioritate
masurilor preventive care asigura eficienta maxima, cu investitii minime, la grupe populationale
cat mai largi.
Conceptul profilactic individual cuprinde toate masurile preventive efectuate de medic,
igienistul dentar si asistenta de profilaxie, sau de subiect la indicatia si sub controlul medicului
sau a parintilor.
Conceptele de profilaxie colectiva si individuala trebuie sa cuprinda metode ce se
completeaza reciproc.

7. STIINTELE SOCIALE APLICATE IN MEDICINA DENTARA COMUNITARA

- ABORDARE CONCEPTUALA

Sanatatea este o importanta valoare si resursa socio-umana, care trebuie protejata de

catre medici, biologi ori psihologi, cat si de catre specialistii apartinand diverselor domenii ale
stiintelor sociale.
Atat starea de sanatate, cat si starea de boala constituie indicatori importanti ai
progresului social, ai bunastarii sociale si ai calitatii vietii. Acesti indicatori sunt influentati si, la
randul lor, influenteaza standardele de viata, de cultura si civilizatie ale unei natiuni, structura si
caracterul organizatiilor sau institutiilor sociale (si, implicit, ale celor medicale), sistemele de
valori, practicile sociale, deprinderile, trebuintele etc.
De aceea medicina si sistemul medical, in ansamblul lui, trebuie sa tina seama de
directia imprimata de mecanismele societatii si dinamica proceselor sociale, de profilul
demografic si structurile socio-profesionale ale populatiei, de tot ceea ce depaseste cadrul strict
biologic, pentru a se inscrie in vasta arie a vietii sociale.
Introducerea problematicii sociale in domeniul sanatatii populatiei s-a afirmat inca din
cele mai vechi timpuri in istoria medicinii, odata ce a fost recunoscut faptul ca starea de
sanatate sau de boala nu este legata numai de factorii biologici, ci si de dinamica mediului fizic si
social.

John Ryle (Anglia, 1943):

Medicina comunitara reprezinta un ansamblu de servicii de sanatate publica, servicii
sociale si servicii medicale.

J.M. Petit (Belgia, 1967):

Principalele scopuri ale medicinii comunitare nu constau numai din studiul corpului
uman, considerat in mod izolat, ci si din studiul colectivitatilor umane, in mediul inconjurator, in
mediul lor de viata, in credintele si in viata lor, pentru a-si orandui cat mai bine existenta.
Activitatea sociologica in domeniul medicinii a fost stimulata de urmatoarele schimbari care au
avut loc in sectorul sanatatii publice:

Schimbarea raportului dintre preventie si tratament

Accentul din ce in ce mai mare pus pe mediul social, in detrimentul celui fizic

Modificarea obiectivelor sanatatii publice, in conditiile trecerii de la o definitie

negativa a sanatatii (absenta bolii) la o definitie pozitiva (sanatatea ca o conditie a
bunastarii fizice, psihice, sociale)

Recunoasterea faptului ca o serie de probleme sociale, printre care alcoolismul,

consumul de droguri, saracia si delincventa juvenila, intra in sfera de interes a
sanatatii publice

Importanta din ce in ce mai mare acordata factorilor de cooperare individuala si

comunitara

Afirmarea sanatatii mai degraba ca un drept fundamental al cetateanului decat ca

un privilegiu personal

Cresterea preocuparilor pentru ingrijirea medicala, pe termen lung, a grupurilor

defavorizate, inclusiv a varstnicilor

Cresterea complexitatii si a costurilor ingrijirilor medicale, pe de o parte, si penuria

de personal, pe de alta parte, care au determinat noi forme de organizare si
instruire in domeniul sanatatii publice

Talcott Parsons considera ca PACIENTUL si MEDICUL reprezinta doua roluri sociale,

caracterizate de o serie de drepturi si obligatii.
Drepturile pacientului:

Scutirea de responsabilitate, in functie de natura si gravitatea bolii

Legitimarea (justificarea) starii sale de boala de catre societate, prin intermediul

medicului

Obligatiile pacientului:

Datoria de a-si dori insanatosirea (numai in acest mod boala sa este legitima din
punct de vedere social)

Datoria de a cauta ajutor competent la medic, colaborand cu acesta in scopul

insanatosirii

Drepturile medicului:

Dreptul de a scuti de responsabilitate pacientul, validandu-i starea de boala

Dreptul de a avea acces la corpul pacientul si la informatii confidentiale cu privire la

viata sa particulara

Obligatiile medicului:

Datoria de a face tot ceea ce este posibil pentru vindecarea pacientului, prin
utilizarea intregii sale competente profesionale

Datoria de a nu abuza de neputinta bolnavului, de corpul lui sau de informatiile

primite

Conceptiile sociologice cu privire la relatia dintre medic si pacient

1. Teoria functionalista
2. Teoria schimbului
3. Teoria conflictului

1. Teoria functionalista

A fost elaborata de Talcott Parsons (1951)

Relatia medic-pacient este caracterizata de autoritate si dependenta

Relatia medic-pacient are caracter asimetric, intrucat medicul are un rol permanent
si activ, iar pacientul are un rol temporar si pasiv

2. Teoria schimbului

A fost dezvoltata de Samuel Bloom (1963)

Considera ca orice interactiune sociala, inclusiv cea dintre medic si pacient,

implica negocierea

Relatia medic-pacient are la baza negocieri si tranzactii reciproce

Conform acestei teorii, pacientul are un rol activ (se implica in actul medical,

putand sa faca evaluari si sa emita aprecieri in legatura cu tratamentul prescris)

3. Teoria conflictului

A fost elaborata de Eliot Freidson (1970)

Considera ca orice interactiune dintre medic si pacient este caracterizata de

interese, perceptii si puncte de vedere diferite

Calitatea interactiunii dintre medic si pacient nu se supune unui model general, ci

este intotdeauna problematica, putand fi afectata de atitudini conflictuale si de
dificultati de comunicare

Concluzii
Una dintre cele mai importante si eficiente cai de reforma in domeniul medical o
reprezinta investirea mai multor resurse in activitatea serviciilor de sanatate publica, acestea
fiind mai putin costisitoare si avand mai multa eficacitate decat serviciile clinice in ameliorarea
sanatatii populatiei.
Asa cum semnaleaza numerosi experti, medicina din secolul al XXI-lea va consta,
prioritar, din activitati orientate spre preventie, iar aceasta directie va impune noi dimensiuni
organizatorice si profesionale ale prestatiilor medicale, carora orice societate le va acorda o
importanta din ce in ce mai mare si le va aloca resurse tot mai insemnate.

10

8. COMUNICAREA IN IN MEDICINA DENTARA

COMUNITARA
Cultura generala, inclusiv cultura pentru sanatate, se formeaza prin instruirea
generala a populatiei in setul continuu al generatiilor.
Veriga principala pe care ar trebui sa actioneze serviciile

de sanatate si cele

educationale pentru a avea rezultate favorabile, pe termen scurt si lung, privind imbunatatirea
starii de sanatate a populatiei, este educatia pentru sanatate
Ca sistem care include constiinta starii de sanatate, procesul de predare/invatare si
participarea, educatia pentru sanatate are ca scop cresterea nivelului de cunostinte medicale ale
populatiei pentru asigurarea starii de sanatate, protectiei mediului si prevenirii bolilor; formarea
si dezvoltarea unor deprinderi corecte care sa promoveze sanatatea precum si crearea unei
pozitii active fata de sanatatea individuala si de problemele sanatatii publice, in sensul atragerii
si capacitarii maselor la participarea activa in vederea realizarii si consolidarii sanatatii.
Dupa Ch. Gernez-Rieux si M. Gervois, educatia pentru sanatate indeplineste trei roluri,
in functie de scopul urmarit:

preventiv - temele de educatie continand elemente de instructie a

populatiei pentru prevenirea imbolnavirilor;

constructiv - de realizare a adeziunii opiniei publice in favoarea sanatatii;

curativ - pentru educarea si convingerea pacientilor de a urma

prescriptiile medicale.
Educatia este un proces de comunicare. Educatia pentru sanatate implica, obligatoriu,

cunoasterea si aplicarea continua a tehnicilor de comunicare, ca element fundamental. Datorita

faptului ca in cadrul comunicarii exista doi poli: educatorul (cel care transmite informatia) si
ascultatorul (receptorul sau cel care primeste informatia), in activitatile de comunicare cei doi
poli trebuie sa aiba flexibilitatea de a schimba permanent rolurile, adica si educatorul trebuie sa
stie sa asculte.

11

Tipuri de educatie pentru sanatate

Exista trei tipuri de educatie pentru sanatate: formala, nonformala si comportamentala:

1. educatie pentru sanatate formala care este rezultatul unui proces planificat de
transmitere de experiente, cunostinte, ce vizeaza toata populatia (socializare
secundara a individului), necesita efort de predare-invatare si educatori;
2. educatia pentru sanatate nonformala vizeaza componentele din conduita individului care
se formeaza prin experienta sau imitatie (socializarea primara a individului); nu necesita
efort cu caracter de educatie, de transmitere a cunostintelor; este realizata de familie si
comunitate;

3. educatie pentru sanatate comportamentala cuprinde educatia pentru sanatate

conform normelor sociale si educatia pentru dezvoltarea sanatatii publice si
promovarea

comportamentelor

favorabile

sanatatii,

principalele

educationale vizand dezvoltarea cunostintelor, aptitudinilor,

obiective

atitudinilor si a

convingerilor ce vizeaza sanatatea.

Scopurile realizarii educatiei pentru sanatate
Actiunile de educatie pentru sanatate se realizeaza in scopul:
1. cresterii nivelului de cunostinte medicale a populatiei in domeniul preventiei bolilor, al
sanogenezei, al protectiei mediului ;
2. formarii si dezvoltarii unor deprinderi corecte care sa promoveze sanatatea;
3. antrenarii maselor pentru a participa activ la consolidarea sanatatii prin crearea unei
pozitii active fata de sanatatea individuala si fata de problemele sanatatii publice.

Principiile educatiei pentru sanatate sunt:

1. al prioritatii: cu cat inceputurile educatiei pentru sanatate sunt mai timpurii cu atat
rezultatele in starea de sanatate a populatiei sunt mai bune;
2. al specificitatii si autoritatii: se considera ca educatia facuta de persoane specializate are
impact mai mare asupra comportamentului sanogenetic;
3. al integrarii educatiei pentru sanatate in obiectivele politicii social-sanitare a statului.
12

Este important de mentionat ca educatia pentru sanatate este diferita de educatia

sanitara, care vizeaza igiena personala.
Cerintele educatiei pentru sanatate sunt:

larga accesibilitate;

orientare (spre preventie) profilactica;

participare activa a populatiei la apararea propriei sanatati;

caracter optimist;

sa fie convingatoare;

exprimare accesibila;

caracter stiintific;

tematica adecvata auditoriului.

Mijloacele de educatie pentru sanatate se refera la modalitatile de transmitere a

mesajului de la comunicator la receptor.

Ele pot fi clasificate astfel:
1. Dupa calea de transmitere:
a) mijloace auditive: - convorbirea educativ-sanitara (individuala, in grup, in grup cu
decizii), lectia, conferinta, radioemisiunea.
b) mijloace vizuale:

cu rol dominant textul: lozinca, articolul, brosura, manualul, fluturasul, pliantul,

formele beletristice;

cu rol dominant imaginea: afisul, pliantul, plansa, diapozitivul, machete, expozitia.

c) mijloace audio-vizuale: filmul, emisiunea televizata, teatrul

2. In functie de adresabilitate se disting:
a) mijloace individuale: sfatul medical;
b) mijloace de grup: convorbirea de grup, lectia, instructajul (cu grupuri omogene sau
heterogene);
13

c) mijloace de larga informare: conferinta, emisiunea televizata sau radiofonica, filmul,

tipariturile.
3. Dupa modul de transmitere:
a) mijloace directe in care mesajul educativ sanitar este transmis ca o informatie nemediata
(convorbire, conferinta);
b) mijloace indirecte care utilizeaza o cale de transmitere ce presupune o forma artistica.
Etapele planificarii si evaluarii educatiei pentru sanatate:
1. identificarea si caracterizarea consumatorilor;
2. identificarea nevoilor si ierarhizarea lor;
3. formularea de scopuri si obiective strategice teoretice;
4. identificarea resurselor pentru formarea comportamentului favorabil sanatatii;
5. elaborarea continutului si alegerea metodelor de folosit;
6. actiunea propriu-zisa de influentare, de formare de atitudini, comportamente;
7. evaluarea rezultatelor procesului - continua
- imediata
- de etapa
- terminala

Mijloacele de educatie in medicina dentara

Mijloacele si modalitatile utilizate in educatia pentru sanatate privind sanatatea

orodentara sunt diverse si specifice prin continut.
In aceasta activitate, trebuie sa se tina seama, pe de o parte de multitudinea
informatiilor, iar pe de alta parte de particularitatile grupului tinta caruia ii sunt adresate.
In acest sens, munca de educatie pentru sanatate prezinta cateva aspecte particulare:

14

1. asistenta la solicitare, care poate fi si primul contact al pacientului cu cabinetul si cu

personalul; trebuie explicat corect, pe intelesul pacientului, de ce afectiune sufera, ce
tratament se impune, masurile de igiena pe care trebuie sa le respecte pentru a preveni
o recidiva, o complicatie sau aparitia unei alte afectiuni; prezentarea trebuie facuta de
asa maniera, chiar folosind mijloace vizuale (planse, afise, pliante), incat pacientul sa
constientizeze importanta cabinetului de medicina dentara si sa dispara acea imagine
de camera de tortura, pe care o au multe persoane;
2. asistenta activa de specialitate, care este o forma superioara de asistenta, se
desfasoara pe baza unor programe cu obiective predominant profilactice; astfel, sunt
cunoscute actiunile de monitorizare a sanatatii orodentare organizate in colectivitatile
de copii si tineret sau in intreprinderile cu noxe profesionale; prin natura ei, asistenta
activa este o forma de educatie pentru sanatate.

a) Asistenta activa de monitorizare a prescolarilor si scolarilor.

De o deosebita importanta este aplicarea unei asistente active de medicina dentara de
la cele mai fragede varste. Aceasta coroborata cu munca de educatie pentru sanatate a
educatorilor, invatatorilor si a cadrelor medicale de la cabinetul de pediatrie poate induce
formarea unor deprinderi igienice corecte ale copiilor, cu implicatii asupra dezvoltarii lor
armonioase si sanatoase.
La aceasta varsta au o mare eficienta filmele tematice, demonstratiile practice,
concursurile tematice cu premii, la care se pot adauga prezentari de planse, afise, fluturasi,etc.

b) Asistenta activa in colectivitatile de adulti

Aceasta se refera la intreprinderi, mai ales acolo unde exista locuri de munca cu noxe
profesionale, ce pot favoriza sau determina aparitia afectiunilor orodentare.
Printr-o colaborare intre cadrele de la cabinetul de intreprindere, de la cabinetul de
medicina dentara si specialistii de medicina muncii, trebuie sa se difuzeze toate informatiile in
legatura cu noxele care exista la locul de munca, cu influenta lor asupra sanatatii orodentare si
cu modalitatile de evitare a imbolnavirilor.

15

Angajatii trebuie sa recunoasca primele simptome ale acestor afectiuni si sa

constientizeze importanta tratarii lor precoce.
Fiind vorba de adulti, mijloacele de sensibilizare si propaganda vizuala pot avea o
contributie substantiala la culturalizarea sanitara a acestora. De asemenea pot fi utilizate
convorbirile individuale sau in grup, lectiile, conferintele, filmele tematice, sau cel mai bine
combinarea mai multor metode.

16

9. ETICA MEDICALA SI SANATATEA ORODENTARA IN COMUNITATE

Introducere
In legatura cu profesiunea medicala, in vorbirea curenta, intrebuintam ca sinonime
termenii etica, morala si deontologie, pentru a ne referi la aspectele normelor nescrise ale
comportamentul medicului ca om si ca profesionist. Deontologia deriva etimologic din cuvintele
grecesti dentos (datorie) si logos (cuvant); sensul mai restrans este deci studiul datoriilor
medicului. Elementele cele mai importante ale deontologiei medicale privesc responsabilitatea
morala si juridica a medicului. Etica nu este altceva decat teoria moralei.
Inca de la inceputurile ei, medicina a avut un continut etic (moral) pe care 1-a pastrat in
zilele noastre si pe care il va pastra si in viitor. Categoriile etice de bine-rau, valoare-nonvaloare,
datorie, cinste, constiinta, eroism, modestie, personalitate etc, isi au corespondentul lor in
deontologia medical. Munca medicului nu creeaza valori de schimb, nu este producatoare de
marfa, dar vindecarea bolilor, alinarea suferintelor constituie indeplinirea unor necesitati
sociale.
Continutul moral al profesiunii medicale a determinat ca aceasta ramura de ocupatie sa
fie considerata de la inceput, in constiinta opiniei publice si a medicilor, nu ca o simpla meserie ,
ci ca o vocatie, ca un ordin medical. Aceasta notiune nu inseamna numai o comunitate de
interese, o breasla sau un sindicat, ci are un pronuntat caracter etic. Ordinul medicilor este
exigent fata de membrii sai din punct de vedere moral, dar asigura totodata prerogative,
ocrotire si solidaritate. Aceste aspecte etice s-au pastrat chiar pana in zilele noastre
transmitandu-se de la o generatie la alta.
Etica medicala este o preocupare veche, nascuta mai mult ca sigur odata cu medicina.
De la primele intrebari- dileme pe care omul primitiv si le-a pus si pana la sistemul actual bazat
pe reglementari in cele mai variate domenii, drumul a fost anevoios si indelungat.

Etica nu este doar o disciplina studiata in sistemul academic de invatamant, ci presupune

abordarea unor probleme reale ale ingrijirii sanatatii si cautarea unor solutii concrete, rationale.
17

Daca ne-am aduce mai des aminte de faptul ca personalul medical trebuie sa lucreze cu oameni,
am intelege ca, fara a neglija stiinta vindecarii ce se bazeaza pe fapte, trebuie sa raspundem la o
serie de intrebari, sa incercam sa aflam ce este corect si ce nu, si mai ales sa precizam cum ar
trebui sa fie privite lucrurile.
Trebuie sa admitem ca probleme precum violenta, drogurile, eutanasia, transplanturile, terapia
genetica necesita o abordare plina de responsabilitate. In epoca actuala pare din ce in ce mai
dificil sa formam atitudini etice, sa cream o scara de valori morale si etice bazate doar pe
umanism.
Folosirea aparaturii moderne a dus la aparitia unor noi probleme de etica pe care adesea omul
modern pare incapabil sa le rezolve. Problemele legate de mentinerea unei persoane in viata cu
ajutorul aparatelor, cele legate de fertilizarea in vitro etc.
Domeniul sanatatii, insuficient pus la punct, pune o serie de probleme de etica de maxima
importanta si ridica o serie de intrebari la care sunt pusi sa raspunda, din nefericire, cei care
decid in privinta utilizarii resurselor si nu cei care lucreaza direct cu pacientul. Trebuie uneori sa
negam dreptul unei persoane la un anumit tip de asistenta medicala (vezi transplantul), care e
foarte costisitor, pentru a trata alti pacienti pentru care ne sunt necesare mai putine resurse. O
astfel de problema de etica ridica o serie de intrebari la care organismele abilitate ar trebui sa
raspunda daca ar deveni parte la un proces activ de evaluare a normelor etice in societatea
romaneasca.

Consideratii etice asupra studiilor efectuate cu subiecti umani

Consideratiile etice cu privire la cercetarile biomedicale cu subiecti umani au
inceput sa preocupe in urma cu cativa ani. Cateva discutii asupra acestui subiect trebuie
facute. Un studiu gresit conceput nu este etic si nu trebuie sa se desfasoare. Justificarea
cercetarii va depinde de rezultatele obtinute in laborator sau de rezultatele altor studii
clinice sau de cunostintele gasite in literatura stiintifica. Aproape toate institutele de
cercetari au un comitet permanent de evaluare a cercetarilor stiintifice propuse sa se
desfasoare pe subiecti umani. Aici se stabileste daca studiul propus respecta legile locale,
standardele profesionale si practicile comunitare.

18

Drepturile si bunastarea participantilor la proiectul stiintific trebuie protejate.

Orice risc previzibil trebuie cantarit in ideea beneficiilor viitoare sau prin importanta
cunostintelor castigate. Interesele stiintifice si sociale vor fi echilibrate fata de interesele
participantilor.
Subiectii participanti trebuiesc informati, pentru a-si asuma riscul asupra
posibilelor injurii, al disconfortului sau a altor inconveniente produse de-a lungul
studiului clinic. De aceea raportul va avea o scurta expunere a felului in care subiectii au
fost recrutati si informati asupra tuturor aspectelor importante ale studiului.
Istoric
Principalele documente si ghiduri internationale care au constituit puncte de referinta
pentru bioetica studiilor clinice si experimente pe oameni au fost:
- Codul de la Nurnberg 1947 a introdus prima data conceptual de consimtamint informat
- Declaratia de la Helsinki a Asociatiei Medicale Internationale 1964 a introdus pentru
prima data principiile etice pentru medici in cercetarea pe subiecti umani; aceste ghiduri au fost
revizuite in octombrie 2000
- Conventia Internationala a Natiunilor Unite asupra drepturilor politice si civile 1966.
Consfinteste prin articolul 7 consimtamintul informat la nivel international.
- Consiliul Europei a adoptat in 1996 Conventia asupra drepturilor omului si biomedicina
- Conferinta Internationala de Armonizare autoritatile competente in domeniul
medicamentului:
- Ghidurile Etice Internationale pentru cercetarea biomedical pe subiecti umani, revizuite inn
1993, 2001 si 2002

Protectia subiectilor

19

Principii morale
Respectul pentru persoane: respectarea autonomiei individuale
protectia indivizilor cu o autonomie redusa
Beneficiu beneficiu maxim - risc minim
Dreptate distributie echitabila intre costurile si beneficiile cercetarii

Declaratia de la Helsinki
Adoptata in 1964 de catre Asociatia Medicala Mondiala (WMA) - Declaratia de la
Helsinki: Ghid cu recomandari pentru medicii implicati in cercetare biomedicala pe
subiecti umani a fost modificata succesiv
Principii
Cercetarea pe subiecti umani trebuie sa se bazeze pe principii stiintifice acceptate si pe
dovezile obtinute prin experimente de laborator si pe animale
Fiecare studiu trebuie descris intr-un protocol si trebuie aprobat de o Comisie de Etica
Studiile clinice trebuie conduse de personal calificat si supervizate de un medic care are
responsabilitatea finala
Importanta cercetarii trebuie sa justifice riscul la care este supus subiectul
Interesele subiectului trebuie sa fie puse intotdeauna inaintea intereselor societatii
Trebuie acordata o atentie deosebita pastrarii confidentialitatii
Cercetarea trebuie realizata numai dupa ce riscurile la care sunt supusi subiectii au fost
evaluate in comparatie cu beneficiile asteptate
Consimtamantul informat trebuie exprimat liber si obtinut preferabil in scris, dupa ce
20

subiectul a fost informat asupra scopului, metodelor, beneficiilor si riscurilor care pot fi
anticipate
Subiectii nu trebuie sa fie dependenti de medicul care realizeaza cercetarea
In cazul subiectilor care nu isi pot exprima acordul din cauza unor deficiente fizice sau
mentale, consimtamantul trebuie obtinut de la apartinatorii legali
Cand un subiect copil poate sa inteleaga, consimtamantul lui trebuie obtinut impreuna cu cel
al reprezentantului legal
Intotdeauna protocolul trebuie sa contina o declaratie etica in care sa fie stipulat ca
principiile Declaratiei de la Helsinki vor fi urmate in timpul cercetarii clinice
Pot fi publicate doar rezultatele obtinute din studii realizate in conformitate cu Declaratia de
la Helsinki; medicul este obligat sa publice rezultatele corecte obtinute din cercetarea clinica.

Consimtamantul informat al participantilor la studiu

Consimtamantul participantilor la un studiu trebuie obtinut cinstit si numai dupa
ce acestora li s-a explicat in amanunt despre ce este vorba, existand inclusiv convingerea
ca participantii au inteles. Participantii vor fi intr-adevar voluntari, asupra lor
neexercitandu-se nici un fel de constrangere. Ei vor fi asigurati de confidentialitatea
rezultatelor. Li se vor arata in amanunt riscurile si beneficiile, garantandu-le dreptul de a
se retrage in orice moment, fara a suferi consecinte. In cazul cercetarilor din preventie,
este deosebit de important ca pacientii sa fie informati ca pot primi un tratament placebo.
In cazul altor genuri de cercetare, spre exemplu, in social sau comportament,
participantilor li se garanteaza confidentialitatea convingerilor, practicilor sau
obiceiurilor.
Asemenea consideratii etice de multe ori intra in conflict cu rigoarea stiintifica,
mai ales in cazul experimentului clinic. Aceasta pentru ca cei care vor face parte din
grupul martor vor suporta un regim placebo, pe cand ceilalti beneficiaza de tratamente
preventive eficiente sau chiar daca cele doua grupuri beneficiaza de anumite tratamente,
21

doar al unuia va fi mai eficient. Din motive etice, pana la urma toti participantii vor fi
asigurati ca vor primi tratamentul eficient. Un plan corect de experiment reprezinta
elementul de baza pentru o cercetare etica desfasurata pe subiecti umani. Nu este etic sa
ne folosim de persoane supunandu-i la riscuri inutile, indiferent cat de mici, in
experimente ce nu produc rezultate semnificative.
Principii
Consimtamantul informat trebuie sa fie obtinut in mod liber de la fiecare subiect inainte de
participarea acestuia la studiu
Subiectul este liber sa se retraga din studiu in orice moment
Consimtamantul informat trebuie sa fie intotdeauna aprobat de o Comisie de Etica
Subiectul nu trebuie constrans sau influentat incorect pentru a participa la studiu
Informatia data subiectului trebuie sa fie intr-un limbaj inteligibil pentru acesta
Subiectului trebuie sa i se acorde timp suficient pentru a decide daca participa la studiu
In cazuri de urgenta apartinatorul legal/beneficiu clar pentru subiect
Cazurile de urgenta trebuie stipulate clar in protocol si aprobate de CE
Informatii pentru subiect
Studiul este o cercetare medicala
Obiectivul studiului
Durata estimata pentru participarea la studiu
Descrierea procedurilor care vor fi realizate
Identificarea si descrierea tuturor aspectelor studiului care sunt experimentale
Riscurile previzibile sau inconvenientele care pot sa apara
Beneficiile pe care le poate avea subiectul

22

 Prezentarea tratamentului/ procedurilor alternative pentru subiect

Toate documentele care permit identificarea subiectului vor fi pastrate confidential
La documentele medicale ale subiectului vor avea acces si alte persoane (reprezentantii
sponsorului, ai autoritatilor si ai CE)
Coordonatele de contact ale persoanei caruia subiectul poate pune intrebari despre studiu si
despre drepturile subiectilor inclusi in studiu
Coordonatele de contact ale persoanei care trebuie anuntata in cazul aparitiei unui
eveniment neasteptat in timpul derularii studiului
Documentele de consimtamant informat trebuie semnate si datate personal de catre subiect

23

10. VALORIFICAREA SI EVALUAREA INFORMATIILOR

STIINTIFICE

Studentii sau practicienii din domeniul medicine dentare sau sanatatii publice
trebuie sa citeasca variate rapoarte stiintifice pentru a-si largi cunostintele si a afla
noutati, in acelasi timp ei trebuie sa fie capabili sa le aprecieze calitatea si veridicitatea.
Pentru aceasta trebuie sa cunoasca anumite elemente de baza prin care vor fi capabili sa
analizeze critic anumite informatii, chiar daca acestea sunt publicate, in plus, capacitatea
de a aprecia calitatea unei cercetari va ajuta studentii sau practicienii sa-si imbunatateasca
calitatea propriilor rapoarte.
Scopurile informatiei stiintifice
Primul scop al literaturii stiintifice este de a comunica idei sau informatii noi.
Studiile sunt realizate pentru a satisface o curiozitate stiintifica sau o supozitie a
cercetatorului (instinctul). Altele sunt facute in ideea de a convinge practicienii,
specialistii sau alti cercetatori de veridicitatea unor ipoteze terapeutice. Alte cercetari sunt
realizate din nevoia unor institutii sau agentii de a stabili anumite politici. Ele sunt
realizate pentru o audienta variata, pentru specialisti, oficialitati sanitare sau pentru
publicul larg.
Planificarea statistica
Termenul statistica prezinta doua intelesuri in legatura cu cercetarile din sanatate.
Folosit la plural - statistici se refera la incidenta sau prevalenta unei boli si denota
intelegerea unui fenomen, pentru ca folosit la singular, statistic sa se refere la tehnicile
si metodele folosite pentru a lua decizii in legatura cu stabilitatea sau veridicitatea
informatiilor adunate.
Pentru ca in ultimii 30 de ani cercetarile au devenit mai complexe ca mod de
gandire sau ca metode, ele apeleaza tot mai mult la tehnicile statistice. Din aceste motive,
statisticianul devine un partener in planificarea proiectelor de cercetare ca si in
calcularea, analizarea si raportarea datelor calculate. Colaboratorul statistician trebuie
24

sa aiba experienta fata de tipul de cercetare efectuat, el devenind intim implicat in proiect,
intervenind de fiecare data cand este nevoie. El este implicat in desfasurarea cercetarii, in
colectarea si analiza datelor, ca si in pregatirea raportului pentru publicare.

Protocoale pentru realizarea studiilor stiintifice

Orice studiu efectuat va urmari un anumit protocol sau un plan precis de lucru.
Chiar daca cititorul raportului stiintific nu vede la propriu acest protocol, el trebuie sa fie
respectat.
Un plan corect conceput trebuie sa contina cel putin elementele majore ale
urmatoarelor 12 sectiuni:
1. premiza sau problema - inseamna a defini precis problema de cercetat, motivul care a
generat cercetarea si cercetarea literaturii domeniului avut in vedere.
2. obiectivele sau ipotezele de testat.
3. datele si informatiile ce trebuiesc adunate - se refera la descrierea fiecarui articol
aflat intr-o lista, prin care incercam sa explicam si sa dezvoltam obiectivele sau
ipotezele de lucru.
4. definirea grupului populational de studiat - incluzand aici cum realizam selectia,
sursa sau marimea esantionului de cercetat.
5. proceduri de cercetare sau experimentare - presupune descrierea amanuntita a
studiului, inclusiv impartirea responsabilitatilor personalului participant.
6. metodele de colectare a datelor - include definirea fiecarui aspect de inregistrat, cu
exemple pentru modalitatile de colectare a datelor precum si lista necesarului de
echipamente, instrumentar si materiale.
7. planul de analizare al datelor - se refera la modalitatea de adunare a amanuntelor, a
tabelarii datelor de folosit si a statisticilor de realizat.
8. raportarile - includ planul de prezentare si felul prezentarii datelor cuprinse in
rapoarte preliminare sau in cele finale.

25

9. date de justificare asupra numarului de personal, a conditiilor de lucru, a

echipamentelor sau materialelor - inclusiv conditiile de indeplinit pentru efectuarea
consultatiilor.
10. bugetul - include estimarile pentru salariile personalului stabil si al celui consultant,
pentru calatorii, echipamente, materiale, tiparituri sau publicare.
11. graficul de lucru - include planificarea etapelor, inclusiv al timpului necesar colectarii
datelor, analizarii lor si al scrierii raportului final.
12. operatii de lamurire a subiectilor umani - include inclusiv scrisorile trimise
participantilor sau moralitatea distribuirii lor.
Realizarea unui bun protocol de cercetare nu este o sarcina grea dar are o
insemnatate majora deoarece un asemenea protocol simplifica pregatirea raportului final,
deoarece principalele elemente ale protocoalelor sunt adesea parti integrante al raportului
final.
Componentele unui raport stiintific:
1. Titlu
Orice raport stiintific incepe cu titlul. El trebuie sa fie concis si clar formulat.
Acesta nu prezinta doar interesul de a capta atentia celui care vrea sa citeasca ceva in
legatura cu subiectul respectiv, el permitand inclusiv celor din biblioteci sau alte servicii
sa-l catalogheze corect. Includerea in titlu al unui cuvant cheie este de aceea foarte
important.
2. Rezumatul
Un rezumat realizat corect este acela care permite cititorului sa identifice rapid
continutul de baza al articolului si sa-si clarifice rapid interesul. Trebuie sa cuprinda
informatii asupra:

26

scopului si principalelor obiective ale articolului,

sa descrie pe scurt metoda de studiu utilizata,

sa stabileasca constatarile,

sa stabileasca principalele concluzii.

3. Introducerea
Va stabili clar motivele care au condus la efectuarea cercetarii sau a studiului. Se
va stabili daca studiul va avea relevanta pentru societate in general sau pentru sanatatea
dentara in particular.
4. Analiza literaturii
Investigarea literaturii de specialitate asupra subiectului ales va fi facuta minutios
dar concis. Un bun cercetator stiintific va comenta atat datele care ii sustin concluziile cat
si pe cele care il infirma. Articolele citate vor fi doar acelea care au legatura cu subiectul
fara a intentiona sa facem o insiruire de nume respectabile prin care autorul isi va etala
vastitatea cunostintelor.
5. Materiale si metode.
Materialele si metodele folosite intr-un studiu sau cercetare vor fi prezentate in
amanunt. Tratamentul dat fiecarui grup de pacienti trebuie sa fie cat se poate de clar
descris. Descrierea criteriilor dupa care s-a stabilit cum o boala sau stare este prezenta sau
absenta trebuie de asemenea sa fie specificate. Masuratorile facute vor fi ferite, pe cat se
poate, de interpretari subiective. In acest sens se realizeaza calibrarea lor (se vor
impune o serie de amanunte) pentru ca cercetatorii implicati sa obtina aceleasi rezultate
repetand aceeasi investigatie.
O alta problema de interes pentru cititorul de rapoarte stiintifice este daca raspunsurile
alese de cercetator se apropie si de eficienta tratamentelor. Scopul suprem al unei
experiente clinice este de a trata si preveni boala la populatia test. Studiile bine gandite
vor arata, spre exemplu,cat de multe carii au fost prevenite printr-un anumit regim sau
gradul in care o anumita campanie educationala poate imbunatati prevenirea gingivitelor.
Studiile ce masoara numai concentratia fluorului din straturile de suprafata ale smaltului
dupa un regim de fluorizare sau cele care determina cu cat au scazut indicii de placa in
urma unei campanii de educare nu vor raspunde la intrebarea esentiala asupra reducerii
intensitatii, frecventei sau incidentei unei boli. Desi nu este nimic gresit in raspunsul
cercetat, cititorul va fi sigur ca cercetatorul nu si-a impus sa realizeze si prevenirea bolii.
27

6. Alegerea esantioanelor
Studiile populationale raportate in paginile revistelor stiintifice trebuie sa fie clar
definite. Grupul ales poate fi un esantion dintr-o populatie larga. Felul in care se face
alegerea lui poate conduce la un studiu reprezentativ pentru intreaga populatie sau nu.
Alegerea subiectilor pentru studiu se poate face in mai multe moduri. Ei pot fi
alesi dintre pacientii care deja sunt tratati pentru o anumita boala, prin chestionare trimise
prin posta sau pe baza de voluntariat, evenimentul fiind popularizat prin media.
Cercetatorii tind sa excluda o serie de indivizi din randul celor care au raspuns in
batjocura la chestionare, cei care nu le-au completat corect, cei cu personalitate dificila
sau cei dezagreabili. Trebuie inteles ca de modul cum facem selectia participantilor
depinde rezultatul cercetarii.
7. Observatii si tratamente
Intr-un studiu trebuie sa se specifice boala studiata ca si criteriile dupa care s-a
formulat un anume diagnostic. Spre exemplu, daca ne propunem sa studiem doar pacienti
cu parodontopatie, aceasta nu va fi o idee buna, deoarece semnele clinice de boala se vor
bucura de interpretari variate din partea diferitilor investigatori. Soliditatea masuratorilor
si diagnosticul sunt esentiale pentru credibilitatea datelor propuse.
Un indice de utilizat trebuie sa prezinte specificitate - el nu trebuie sa se adreseze
unei insusiri care nu se intalneste la foarte multi dintre oameni. De asemenea el trebuie sa
prezinte sensibilitate - adica sa nu omita o insusire daca aceasta exista. In cazul in care
printr-un workshop realizat si ale caror rezultate au fost confirmate si larg acceptate, s-au
utilizat anumiti indici, in lucrarile viitoare, care se vor adresa aceluiasi subiect este
recomandabil sa ne folosim de aceiasi indici. In acest fel, nu va mai fi nevoie de multe
explicatii amanuntite dar in cazul in care consideram ca sunt de utilizat altii, in acest caz
va fi nevoie de detalii pentru a risipi indoielile cititorului, deoarece indicele utilizat
trebuie sa fie si valid.
Raportul trebuie sa cuprinda de asemenea si o descriere clara a chestionarelor aplicate sau
a tratamentelor efectuate si cum au fost ele supravegheate.
28

Inregistrarea rezultatelor va fi facuta de cat mai putini examinatori, pentru a reduce

diferentele de masurare si pentru ca acelasi examinator sa poata repeta identic felul in
care a efectuat masuratorile. Cu alte cuvinte raportul va cuprinde si o evaluare a
variabilitatii interexaminare prin care se apreciaza exactitatea si reproductibilitatea
masuratorilor efectuate.
Mai mult, cei mai critici cititori vor sa fie siguri ca examinarile au fost facute la
intamplare. Nu este recomandabil sa se realizeze examinarea subiectilor unui grup apoi al
celuilalt grup etc.

29

Prezentarea datelor
Constatarile unui raport stiintific vor fi prezentate clar, obiectiv si suficient de
detaliat astfel incat orice cititor sa-1 poata intelege. Ele vor fi capabile sa reziste oricaror
cercetari atente. Graficele si tabelele vor contine suficiente informatii pentru a putea fi
usor de inteles si interpretat, dar nu foarte incarcate pentru a nu descuraja cititorul. Ele
trebuie sa fie intelese fara a fi obligatorie citirea textului. Datele din tabele vor fi astfel
organizate incat sa permita comparatiile si sa arate legaturile si tendintele. Textul nu
trebuie sa repete pur si simplu informatiile continute in tabele si grafice, ci va rezuma
informatia accentuand tendintele sau legaturile de evidentiat.
Ce este deosebit de important intr-un raport va fi special dezvoltat. Se vor da
explicatii ale motivelor pentru care un numar de participanti la studiu s-au pierdut pe
parcursul desfasurarii lui. Cand datele obtinute sunt inregistrate dupa o perioada mai
lunga, cititorul le va analiza logic. Cand constatarile studiului prezinta unele devieri de la
un normal previzibil, aceasta poate insemna o pregatire inadecvata a cercetarii sau o
modificare criteriilor de diagnostic.
9. Analizarea datelor
Raspunsurile la problemele stiintifice studiate vin dintr-o formulare atenta a
intrebarilor si o colectare corecta a datelor. Analizarea datelor nu este un proces de
generare a informatiilor, ci este modalitatea de prezentare si interpretare a datelor
obtinute. Metodele analizei statistice reprezinta simple instrumente folosite in realizarea
unui studiu stiintific. Analizele statistice constau din aplicarea matematicii in evaluarea
unui prognostic cu anumite grade de siguranta asupra evenimentelor observate sau a
efectelor. Cand efectul depaseste clar fluctuatia (variabilitatea), el este clar real sau
semnificativ statistic.
Orice set de numere poate fi subiect de analiza statistica, dar intrebarea este daca
ea se justifica intotdeauna pentru a realiza comparatii si a obiectiva diferentele. In
anumite articole publicate se observa o discrepanta intre cantitatea si complexitatea
studiilor statistice efectuate si logica investigatiei.
30

Pe de alta parte, statistica nu evidentiaza si importanta biologica sau clinica a

studiilor. Cititorul poate fi indus in eroare el putand sa gandeasca ca valorile si
intelesurile studiului sunt adevarate pur si simplu pentru ca rezultatele sunt semnificative
statistic. Poate ca este mult mai important pentru cititor sau investigator sa reuseasca sa
faca distinctie intre semnificatia statistica si semnificatia clinica a studiului.

Prima reprezinta o expresie matematica a gradului de incredere de avut

intr-un studiu, prin care diferenta observata intre grupuri este si cea reala.
Astfel, un rezultat 0 nu va mai apare daca studiul se va repeta, iar diferenta
nu se va datora doar sansei, in plus trebuie specificat ce metode statistice
au fost folosite.

In schimb semnificatia clinica reprezinta o judecata facuta de cercetator

sau cititor, asupra diferentei in raspuns fata de tratamentul efectuat
grupurilor si prezinta importanta pentru sanatate. Ea reprezinta o
determinare subiectiva ce se bazeaza pe experienta clinica si intelegerea
caracteristicilor bolii. Criteriile care contribuie la judecarea semnificatiei
clinice sunt numeroase. Cel mai comun criteriu poate fi costul efectiv sau
costul relativ de atingere a unei protectii sau eficiente in cazul
tratamentului efectuat.

Conditiile masurate intr-un studiu pot fi corelate; aceasta inseamna ca poate fi o

asociatie cauzala, complementara, paralela sau reciproca intre doua sau mai multe
variabile masurate. Un exemplu este relatia pozitiva ce se constatata intre cuantificarea
placii dentare si gingivita.
10. Discutii
Scopul principal al discutarii rezultatelor este de a evidentia legaturile stabilite
intre constatari obiective. Una dintre erorile obisnuit constatate la multe dintre rapoartele
stiintifice este ca repeta pe larg rezultatele. Obisnuit, la discutii vom prezenta principalele
elemente, legaturile si generalizarile constatate prin rezultatele obtinute. In plus, se va
insista asupra oricarei exceptii, inconsecvente sau lipsa de legatura de la nivelul
31

constatarilor si se vor evidentia elementele nesigure. Discutia va include de asemenea

aprecieri critice ale cercetatorului cu privire la propria-i munca.
In aceasta parte a studiului sunt incluse si comparatii ale rezultatelor cu cele din
alte rapoarte publicate sau reguli acceptate. Vom include si speculatii asupra implicatiilor
sau aplicatiilor posibile ale rezultatelor obtinute. Pe scurt, discutiile dau cercetatorului
ocazia de a-si evidentia opiniile si ideile cu privire la studiu.
11. Concluziile
Cele mai multe dintre studii contin un numar de concluzii, ce vor fi clar formulate
si trase pe baza datelor colectate si a analizari lor. Mai mult, concluziile vor raspunde la
intrebarile puse la inceputul studiului si vor stabili daca ipoteza de lucru este acceptata
sau infirmata. Desigur, concluziile vor fi de acord cu rezultatele analizelor statistice
realizate. Concluziile trebuie sa aiba sens biologic si importanta practica. Se va stabili
daca constatarile si miezul informatiei stiintifice evidentiate necesita cercetari
suplimentare. Cititorul va constata daca concluziile trase ii pot schimba convingerile,
practicile sau recomandarile.
12. Bibliografie
Rapoartele stiintifice, ca si recenziile, vor contine referinte ce sustin afirmatiile
facute in text. Aceste documente sunt amintite la final dar si in discutia constatarilor
raportului. Prin aceasta, cititorul este indrumat spre alte surse suplimentare de informare.
Se vor da suficiente amanunte despre sursa citata pentru a-i permite identificarea rapida.

32