CURS Minimal CES, Partea I

Sevastel MIRCEA-Curs GESTIUNEA TERENURILOR IN PANTA, Anul IV IM-IFR, Sem.
Cuprins
Pagina
Unitatea de învăţare nr. 1 3

EROZIUNEA SOLULUI ÎN LUME ŞI ÎN ROMÂNIA 3
1.1. Obiectivele unităţii de învăţare nr. 1 3
1.2. Introducere, consideraţii generale privind degradarea terenurilor în 3
pantă prin eroziune şi procese asociate, cauze, clasificări
1.3. Răspândirea procesului erozional în lume şi în România 6
1.3.1. Situaţia eroziunii în adâncime în unele ţări din lume 6
1.3.2. Situaţia eroziunii în adâncime în România 8
1.4 Impactul eroziunii solului asupra mediului 12
1.5. Răspunsuri şi comentarii la teste 15
1.6. Lucrarea de verificare nr. 1 19
1.7. Bibliografie minimală 20

EROZIUNEA DE SUPRAFAŢĂ 21
2.2 Factorii şi mecanismul eroziunii de suprafaţă 21
2.2.1 Formarea scurgerii pe versanţi 21
2.3 Metode de estimare a pierderilor de sol provocate de eroziunea de 24
suprafaţă
2.3.1 Modele pentru evaluarea riscului eroziunii în suprafaţă 25
2.3.2 Modele pentru evaluarea riscului erozional elaborate şi utilizate 25
în România

EROZIUNEA ÎN ADÂNCIME 31
3.2. Eroziunea în adâncime 31
3.2.1. Consideraţii generale privind formarea, clasificarea 31
şi evoluţia formaţiunilor eroziunii în adâncime
3.2.2 Consideratii privind indicatorii de stare şi de risc privind 35
eroziunea în adâncime
3.3. Metode de estimare a eroziunii în adâncime - eroziunea totală şi 39
efluentă dintr-un bazin hidrografic torenţial mic, cu folosinţe
predominant agricole
1
Sevastel MIRCEA-Curs GESTIUNEA TERENURILOR IN PANTA, Anul IV IM-IFR, Sem.I

ALUNECARILE DE TEREN 47
4.2. Alunecările de teren ca procese asociate eroziunii solului 47
4.2.1. Consideraţii generale, definiţii, cauze 47
4.2.2 Elementele morfometrice si clasificarea alunecărilor de teren 48
4.2.3. Monitoringul alunecărilor de teren 51
4.2.4. Măsuri de prevenire şi stabilizare a alunecărilor de teren. 51
Avertizare şi alarmare

AMENAJAREA ANTIEROZIONALA A VERSANTILOR 57
5.2. Amenajarea antierozională a versanţilor 57
5.2.1. Organizarea teritoriului pe folosinţele agricole 57
5.2.1.1. Drumuri de exploatare agricolă 57
5.2.2. Măsuri fitoameliorative pe terenurile arabile în pantă 60
5.2.3. Organizarea antierozională a teritoriului în plantaţiile pomi - 63
viticole
5.3. Terasarea versanţilor pentru înfiinţarea plantaţiilor pomi - viticole 68
5.4. Regularizarea scurgerilor pe versanţi – proiectarea debuşeelor 73

AMENAJAREA RAVENELOR 81
6.2. Amenajarea formaţiunilor de adâncime de pe versanţi 81
6.3. Amenajarea formaţiunilor eroziunii în adâncime de pe fundul vailor 87
6.3.1. Lucrări de amenajare în zona vârfului ravenelor 87
6.3.2. lucrări de stabilizare a talvegului formaţiunilor de adâncime 88
6.3.3. Metode de amplasare a lucrărilor hidrotehnice transversale pe 92
sectoarele active ale formaţiunilor de eroziune în adâncime
6.3.4. Lucrări de amenajare şi împădurire a malurilor formaţiunilor de 95
adâncime
2
Unitatea de învăţare nr. 1
EROZIUNEA SOLULUI ÎN LUME ŞI ÎN ROMÂNIA
Cuprins
1.1. Obiectivele unităţii de învăţare nr. 1
1.2. Introducere, consideraţii generale privind degradarea terenurilor în
pantă prin eroziune şi procese asociate, cauze, clasificări
1.3. Răspândirea procesului erozional în lume şi în România
1.3.1. Situaţia eroziunii în adâncime în unele ţări din lume
1.3.2. Situaţia eroziunii în adâncime în România
1.4 Impactul eroziunii solului asupra mediului
1.5. Răspunsuri şi comentarii la teste
1.6. Lucrarea de verificare nr. 1
1.7. Bibliografie minimală
1.1. OBIECTIVELE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE NR. 1
 Introducere în problematica degradării terenurilor agricole prin

eroziunne şi procese asociate (alunecări de teren)
 Definiţii şi clasificări ale procesului erozional
 Răspândirea procesului erozional în lume şi în România
 Impactul eroziunii solului asupra mediului
1.2. INTRODUCERE, CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND

DEGRADAREA TERENURILOR ÎN PANTĂ PRIN EROZIUNE ŞI
PROCESE ASOCIATE, CAUZE, CLASIFICĂRI
Consideraţii Procesul de eroziune hidrică a solului, ca hazard natural, este
generale recunoscut ca fiind una dintre cauzele majore ale degradării terenurilor
în pantă din întreaga lume. Practic, dintre toate dezastrele naturale
(eroziunea solului, alunecările de teren, inundaţii, secete, incendii,
cutremure de pământ etc.) – cu care se confruntă frecvent şi România,
mai ales în ultima perioadă de timp, se consideră că eroziunea solului
este cel mai grav, cu consecinţe negative deosebite, atât imediate, cât
mai ales pe termen mediu şi lung.
Definiţia eroziunii Eroziunea hidrică a solului este procesul natural, fizico-
solului mecanic, de dislocare (detaşare), transport (antrenare) şi sedimentare
(depunere) a materialului solid sub actiunea apei (triada D-T-D),
(Figura 1.2.1). Dislocarea şi transportul au loc prin acţiunea energiei
cinetice produsă de impactul picăturilor de ploaie şi al curenţilor de apă
3
sub formă dispersată sau concentrată de la suprafaţa terenurilor în

pantă. Depunerea materialului solid (aluviuni) se realizează în unele
zone depresionare de pe suprafaţa versanţilor, sau, cel mai frecvent – la
baza versanţilor, acolo unde panta terenului se reduce semnificativ.
Clasificarea Clasificarea eroziunii solului după diferite criterii:

eroziunii solului
• După perioada de manifestare:
– Eroziue geologică veche;
– Eroziune actuală.
• După intensitatea de manifestare:
– Eroziune lentă;
– Eroziune accelerată.
• După agentul provocator:
– Eroziune hidrică (apă);
– Eroziune eoliană (vânt).
• După urmele lăsate în sistemul sol-teren:
– Eroziune de suprafaţă;
– Eroziune în adâncime;
– Alunecări de teren.
Schema producerii
eroziunii solului Pierderi de sol (eroziune)
Transport de apă cu particule de sol
Sedimentare (depunere)
Linia iniţială a terenului
Fig. 1.2.1. Reprezentarea schematizată a procesului erozional
Referitor la situaţia concretă din România, din suprafaţa totală

agricolă a ţării, de 14.946 ha, o suprafaţă de cca. 6.367.000 ha (42,6%)
cu pante mai mari de 5%, este predispusă eroziunii hidrice şi altor
procese asociate. Dintre acestea, peste 900.000 ha sunt afectate de
eroziune foarte puternică şi excesivă (Mihaiu, 2002). Din tot acest
potenţial foarte ridicat pentru eroziunea solului, până în anul 1990 s-au
realizat lucrări de combaterea eroziunii solului, în complex pe bazine
hidrografice, pe o suprafaţă de aproximativ 2,2 milioane hecatare,
situaţie care din păcate nu a mai crescut după acea dată, şi care au
costat statul român peste 4 miliarde USD (Nistor, 2002). Mai grav este
faptul că multe lucrări antierozionale începute înainte de 1990 nu au
mai fost continuate din lipsă de fonduri, în special în bazinele
4
hidrografice în care lucrările proiectate trebuiau să răspundă atât

cerinţelor agriculturii cât şi protecţiei lacurilor de acumulare, la care se
adaugă şi lipsa de întreţinere şi pază a celor deja existente, ceea ce a
condus la distrugerea parţială sau chiar totală a acestora în unele zone.
Cu referire directă la eroziunea în adâncime, pe întreg teritoriul
agricol al României a fost inventariată o reţea torenţială care
totalizează peste 22.500 km formaţiuni de eroziune în adâncime active,
dintre care numai în zona de curbură a Carpaţilor şi Podişul
Moldovenesc sunt cca 5.400 km, majoritatea fiind situate pe fundul
văilor torenţiale (ravene secundare). Practic, putem spune că în zona de
curbură a Carpaţilor toate fundurile văilor torenţiale sunt ravenate,
reprezentând cauze şi surse majore de degradare a terenurilor şi poluare
a apelor din aval prin aluviuni şi substanţe chimice.
Test de autoevaluare
1. Având în vedere cele învăţate în acest subcapitol şi ţinând cont de
spaţiul avut la dispoziţie, vă rugăm să comentaţi sau să răspundeţi la
următoarele întrebări:
a) Care sunt tipurile de hazarde naturale şi pe ce poziţie se situează

eroziunea solului?
b) Ce reprezintă eroziunea solului şi care sunt formele şi fazele de

manifestare ale acestui proces?
c) Cum se clasifică eroziunea solului după diferite criterii ?
d) Ce iniţiativă a Comisiei Europene a fost demarată în anul 2002

referitor la conservarea durabilă a resurselor de sol?
e) Ce specialişti se preocupă în detaliu de rezolvarea problemelor

erozionale?
Comentarii la aceste întrebări veţi găsi la sfârşitul unităţii de învăţare
După parcurgerea acestui subcapitol trebuie să reţineţi:
Procesul de eroziune hidrică a solului, ca hazard natural, este

recunoscut ca fiind una dintre cauzele majore ale degradării terenurilor
5

Eroziunea hidrică a solului este procesul natural, fizico-

mecanic, de dislocare (detaşare), transport (antrenare) şi sedimentare
(depunere) a materialului solid sub actiunea apei (triada D-T-D).
Dislocarea şi transportul au loc prin acţiunea energiei cinetice produsă
de impactul picăturilor de ploaie şi a curenţilor de apă sub formă
dispersată sau concentrată de la suprafaţa terenurilor în pantă.
Depunerea materialului solid (aluviuni) se realizează în unele zone
depresionare de pe suprafaţa versanţilor, sau, cel mai frecvent – la
Clasificarea eroziunii solului după diferite criterii:

– Erozizue geologică veche;
1.3. RĂSPÂNDIREA PROCESULUI EROZIONAL ÎN LUME ŞI ÎN

ROMÂNIA
1.3.1 Situaţia eroziunii în adâncime în unele ţări din lume
Date generale După estimările făcute de FAO în anul 1983, o suprafaţă de cca
5 -7 milioane ha de teren este scoasă anual, în lume, din cultură din
cauza proceselor de degradare (eroziune, toxicitate chimică, salinizare,
urbanizare etc), iar dacă s-ar fi menţinut această rată, la sfârşitul anului
2000 pierderile erau estimate la 100-140 milioane hectare, ceea ce ar fi
corespuns aproximativ cu suprafaţa care putea fi redată agriculturii
mondiale în aceeaşi perioadă. În plus, despăduririle masive din ultimile
decenii au schimbat radical regimul hidrologic din unele zone ale
globului, instalându-se torenţialitatea în multe bazine hidrografice.
6
Pe baza unor date statistice, anual eroziunea medie specifică pe

glob este de 134 tone/km2, rezultând o turbiditate medie de 360 g/m3,
care se scurge în reţeaua hidrografică mondială, cu următoarea
diferenţiere pe continente (Fig. 1.3.1).
250
208
Eroziunea specifica
200
148
(t/kmp)
150 113
100 82 70
43
50
0
ic a a ia
alia Af r rop
a ral Sud As
Au
s tr Eu Cent a de
si e ri
c
rd
e No Am
c ad
e ri
Am
Fig.
Fig.1.3.1 Repartiţia
1 Repartitia eroziunii
eroziunii medii
medii specifice
specif pe Glob
ice pe Glob
* în China, eroziunea solului afectează cca 3,67 milioane km2, ceea ce

reprezintă mai mult de o treime din suprafaţa ţării. Platoul de Loess
(fig. 1.3.1.1), cu o suprafaţă totală de 0,62 milioane km2, este
afectat de procesul de eroziune hidrică pe 0,43 milioane km2, dintre
care eroziunea de suprafaţă excesivă - inclusiv eroziunea în
adâncime - afectează o suprafaţă de 0,27 milioane km2. Eroziunea
în adâncime contribuie aici cu 60-70% (Fagi, 1999), (60-90%, Li et
al, 2005), din totalul sedimentelor produse de pe terenurile agricole.
În bazinul hidrografic Nihe (situat în partea de sud a Platoului de
Loess) cu o suprafaţă de 948 ha şi o densitate medie a reţelei
hidrografice de 4,7 km/km2, ravena principală - cu o lungime de 7,8
km - are lăţimea medie de 1,2 km, ajungând până la lăţimea maximă
de 2,0 km. Eroziunea în adâncime are valori cuprinse în intervalul
15.000 – 20.000 t/km2/an (Fagi, 1999);
Fig. 1.3.3.1 Procese intense de eroziune în adâncime în Platoul de

Loess, China, Yangling - Provincia Shaanxi (foto: S. Mircea, 1999)
7
Cauzele majore ale eroziunii în adâncime în zonele mai sus

citate sunt reprezentate în general factorii antropici (despăduririle
masive, luarea în cultură a unor terenuri cu pante mari, practicarea unei
agriculturi necorespunzătoare etc.), coroboraţi cu cei naturali (relief
accidentat, schimbările climatice).
1.3.2 Situaţia eroziunii în adâncime în România
Date generale Din datele existente în literatura de specialitate, rezultă că în

ţara noastră există cca 5.600 bazine şi bazinete cu caracter torenţial,
răspândite pe o suprafaţă de cca. 2 milioane ha. Pe întreg teritoriul
agricol al ţării a fost inventariată o reţea torenţială care totalizează
peste 22.500 km formaţiuni de eroziune în adâncime active, răspândite
după cum urmează: Depresiunea Transilvaniei – 5.800 km; zona
dealurilor subcarpatice – 6.200 km; dealurile şi depresiunile vestice –
2.200 km; Podişul Getic – 2.100 km; zona de curbură a Carpaţilor şi
Podişul Moldovenesc - 5.400 km; Dobrogea – 800 km.
Prin dezvoltarea acestor formaţiuni de eroziune pe cele trei
direcţii - în lungime, adâncime şi lăţime - peste 250.000 ha au fost
scoase practic din circuitul agricol productiv, (Mihaiu, 2002), iar alte
sute de mii ha din jurul acestora sunt prejudiciate prin reducerea
stabilitătii versanţilor, umidităţii solurilor, prin înrăutăţirea condiţiilor
de organizare corespunzătoare a teritoriului şi exploatare agricolă, prin
inundarea şi împotmolirea luncilor fertile. Trebuie menţionat că, până
la sfârşitul anului 1989, în cadrul unor ample programe naţionale de
amenajare complexă antierozională, au fost amenajaţi cca 1500 – 1600
km de ravene, ceea ce reprezintă practic sub 10% din potenţialul total
existent.
Luând în calcul indicatorul intensităţii eroziunii specifice
totale, în t/ha/an, situaţia judeţelor cele mai afectate de eroziune din
România se prezintă conform datelor din fig. 1.3.2 din care se observă
detaşarea netă a judeţelor situate în zona de curbură a Carpaţilor,
respectiv Buzău şi Vrancea. Pentru o comparaţie cât mai edificatoare
trebuie avut în vedere faptul că eroziunea specifică totală pe terenurile
agricole din România variază între 3,2 şi 41,5 t/ha/an, conform figurii
1.3.2, media ponderată pe ţară fiind de 16,28 t/ha/an, (Moţoc, 1982).
Analizând situaţia eroziunii pe judeţe, apar diferenţe importante.
Fig. 1.3.2 Variaţia intensităţii eroziunii specifice totale
8
în unele judeţe din România (după M. Moţoc, 1982)
Ierarhizarea primelor cinci judeţe din România în raport cu

intensitatea degradării terenului prin eroziune şi alunecări este
prezentată în tabelul 1.3.2, din care rezultă clar gradul ridicat de
afectare prin eroziunea în adâncime a terenurilor din zona de curbură,
respectiv judeţele Buzău şi Vrancea.
Tabelul 1.3.2
Ierarhizarea unor judeţe după forma de degradare a terenurilor
prin eroziune şi procese asociate (după M. Moţoc, 1982)
Nr. Eroziune de Eroziune în Alunecări Eroziune în

cr . suprafaţă adâncime de teren adâncime+alunecări
(t/ha.an) (t/ha.an) (t/ha.an) (t/ha.an)
1 Vrancea - 7,0 Buzău - 24,4 Vîlcea - 4,8 Buzău - 28,0
2 Alba - 14,3 Prahova - Vranc a- Vrancea - 17,2
14,4 4,7
3 Prahova - 14,2 Vrancea, Argeş - Mureş - Prahova - 16,8
12,5 4,5
4 Dîmboviţa-4,0 Vîlcea - 8,5 Iaşi - 4,4 Argeş - 16,1
5 Bacău, Buzău, Gorj - 8,0 Gorj, Buzău, Vîlcea - 13,3
Vîlcea - 2,0 Sibiu - 3,8
În zona de curbură a Carpaţilor - zonă puternic afectată de

procese de eroziune şi alunecări de teren, unul dintre bazinele
hidrografice afectate de astfel de procese de degradare este reprezentat
de Valea Slănicului, din judeţul Buzău, cu o suprafaţă de 54.440 ha şi
o lungime de 65 km. În judeţul Buzău a fost inventariată o reţea de
eroziune în adâncime de aproximativ 1.000 km, care reprezintă cca.
1.000 ha de teren, (ISPIF, 1992).
Fig. 1.3.2.1 Aspecte ale eroziunii solului în adâncime

(ogaşe formate pe versanţi)
9
Fig. 1.3.2.2. Aspecte ale eroziunii solului în adâncime

(ogaşe formate pe drumuri)
a) Ce suprafeţe sunt afectate în lume de diferite tipuri de degradare a

sistemului sol-teren ?
b) Cât de important este procesul de eroziune hidrică în degradarea

solului ?
10
c) Care este ierarhia primelor 5 judeţe din ţară afectate de eroziunea

hidrică şi care sunt valorile orientative ale eroziunii medii specifice?
d) Ce suprafeţe de teren agricol sunt afectate de eroziunea hidrică şi

care este lungimea reţelei hidrografice torenţiale amenajate
antierozional ?
După estimările făcute de FAO în anul 1983, o suprafaţă de

cca 5 -7 milioane ha de teren este scoasă anual, în lume, din cultură
din cauza proceselor de degradare (eroziune, toxicitate chimică,
salinizare, urbanizare etc), iar dacă s-ar fi menţinut această rată, la
sfârşitul anului 2000 pierderile erau estimate la 100-140 milioane
hectare, ceea ce ar fi corespuns aproximativ cu suprafaţa care putea fi
redată agriculturii mondiale în aceeaşi perioadă. În plus, despăduririle
masive din ultimile decenii au schimbat radical regimul hidrologic din
unele zone ale globului, instalându-se torenţialitatea în multe bazine
hidrografice.
În Europa, o suprafaţă estimată la circa 115 milioane ha (tab.

1.3.1), ceea ce reprezintă aproximativ 12% din suprafaţa totală a
continentului, este afectată de eroziune hidrică (Van Linden, 1994,
citat de Staners D. şi Bourdeau P., 1995).
Conform unui raport al Consiliului Europei din 2002, utilizând

datele revizuite de GLASOD (Global Assessment of Human-Induced
Soil Degradation), (Oldeman et al., 1991; Van Lynden, 1995, citaţi de
Mirco Grimm et. al., 2002), se arată importanţa majoră a eroziunii
solului, în sensul suprafeţelor afectate de acest proces. Cele mai mari
suprafeţe de teren sunt afectate de pierderea stratului superficial de
sol, implicit a humusului (tab. 1.3.1).
Ierarhizarea primelor cinci judeţe din România în raport cu

intensitatea degradării terenului prin eroziune şi alunecări este
prezentată în tabelul 1.3.2, din care rezultă clar gradul ridicat de
afectare prin eroziunea în adâncime a terenurilor din zona de curbură,
respectiv judeţele Buzău şi Vrancea.
Din datele existente în literatura de specialitate, rezultă că în

ţara noastră există cca 5.600 bazine şi bazinete cu caracter torenţial,
răspândite pe o suprafaţă de cca. 2 milioane ha. Pe întreg teritoriul
agricol al ţării a fost inventariată o reţea torenţială care totalizează
peste 22.500 km formaţiuni de eroziune în adâncime active, răspândite
după cum urmează: Depresiunea Transilvaniei – 5.800 km; zona
dealurilor subcarpatice – 6.200 km; dealurile şi depresiunile vestice –
2.200 km; Podişul Getic – 2.100 km; zona de curbură a Carpaţilor şi
11
Podişul Moldovenesc - 5.400 km; Dobrogea – 800 km.
1.4 Impactul eroziunii solului asupra mediului
Eroziunea solului, atât cea de suprafaţă cât şi în adâncime, dar şi procesele asociate –
alunecările de teren, constituie o problemă serioasă în numeroase regiuni ale lumii,
intensificarea procesului erozional şi dezvoltarea în continuu a formaţiunilor de adâncime
producând pagube însemnate în primul rând agriculturii, dar şi cu repercursiuni asupra altor
ramuri sau obiective socio-economice, altfel spus, atât în locul de producere (on-site) cât şi în
aval de acesta (off-site).
Aceste pagube se referă în principal la:
* scoaterea din circuitul economic, într-un ritm accelerat, a unor mari suprafeţe de terenuri
agricole. Suprafaţa de teren pierdută anual din cauza eroziunii prin ravenare în ţara noastră
este estimată în prezent la 2.300 ha (Moţoc, 2000). Când formaţiunile eroziunii în
adâncime devin prea dese, spaţiul dintre acestea - care înainte era destinat folosinţelor
agricole - devine destul de îngust şi deci neeconomic ca să fie lucrat mecanizat, astfel că
suprafaţa respectivă trece la neproductiv. Trecerea la neproductiv a terenurilor până nu
demult cultivate nu rezolvă însă nici pe departe problema eroziunii;
* favorizarea proceselor de alunecare ca urmare a reducerii nivelului de bază;
* poluarea mediului înconjurător, în special a apelor emisarilor, prin faptul că, în cazul
formaţiunilor de eroziune în adâncime care tranzitează localităţi, acestea devin adevărate
gropi de depozitare a deşeurilor menajere de către localnici, fiind ulterior spălate de viituri.
Nocivitatea apelor care se scurg în emisar este mult sporită atât prin prezenţa
îngrăşămintelor şi a pesticidelor care sunt transportate odată cu particulele de sol sau sunt
dizolvate în apă, precum şi a altor produse, cum este cazul petrolului deversat în unele
ravene de la schelele petroliere;
* punerea în pericol a căilor de comunicaţie, a aşezărilor omeneşti, a centralelor
hidroenergetice şi a altor obiective de interes socio-economic (fig. 1.4.1);
* degradarea peisajului prin fragmentarea intensă a reliefului;
* degradarea biodiversităţii;
* colmatarea cursurilor de apă şi a lacurilor de acumulare, cu efecte directe asupra capacităţii
de reţinere a acumulărilor şi a creşterii frecvenţei inundaţiilor. Totodată, sedimentele
transportate prin albiile formaţiunilor eroziunii în adâncime conţin, în majoritatea
cazurilor, concentraţii ridicate de substanţe chimice provenite de la aplicarea
îngrăşăminteleor şi a tratamentelor fito-sanitare. Astfel, multe lacuri de acumulare naturale
sau artificiale, proiectate iniţial să funcţioneze cel puţin 100 de ani, au ieşit din funcţiune
prin colmatarea lor în numai câţiva ani sau zeci de ani. În România ravenele şi torenţii
participă cu 29% la eroziunea totală, adică cu 37 milioane tone material solid erodat anual.
Dintre acestea, 18,5 milioane tone ajung în cursurile de apă sub formă de aluviuni,
reprezentând 37% din totalul aluviunilor transportate anual (Moţoc, 1982).
O analiză sintetică a cauzelor şi efectelor eroziunii solului asupra mediului este

prezentată schematic în continuare, utilizând modelul conceptual cauze-efecte-răspuns,
cunoscut în literatura de specialitate sub denumirea de DPSIR.
Modelul conceptual DPSIR (Driving Forces-Pressures-State-Impacts-Responces /
Factori de comandă-Presiuni-Stare-Impact-Răspuns), este de fapt o analiză detaliată cauze-
efecte al unui anumit proces natural cu impact asupra mediului, pornind de la factorii de
comandă (activităţi) la presiuni, la schimbările produse în starea mediului, la impact şi
răspunsuri (European Environmental Agency/Agenţia Europeană pentru Mediu - EEA, 2000,
citată de Gobin et al., 2004).
12
Conform EEA, în cazul eroziunii solului, modelul DPSIR se aplică cu scopul de stabili
un set de indicatori relevanţi pentru justificarea şi luarea deciziilor privind necesitatea
amenajărilor antierozionale, precum şi identificarea măsurilor şi lucrărilor necesare.
Conform acestui model, indicatorii ce se stabilesc pentru eroziunea solului trebuie să
aibă următoarele caracteristici (Gentile et al., 2003):
 să fie o măsură a pierderilor de sol datorită eroziunii ca rezultat al factorilor climatici,
geomorfologici, pedologici, acoperire cu vegetaţie si măsuri antierozionale;
 limita şi severitatea atât a riscului potenţial cât şi actual al eroziunii solului vor trebui să
fie cuantificate şi adaptate în funcţie de schimbările petrecute în modul de folosinţă al
terenului;
 efectele eroziunii solului trebuie să fie evaluate atât în locul de producere a procesului cât
şi în aval.
a) Care sunt efectele (pagubele) eroziunii solului asupra mediului?
b) Ce model de analiză detaliată cauze-efecte al unui anumit proces

natural cu impact asupra mediului, concret - pentru eroziunea solului,
se utilizează în studiile de impact de mediu?
c) Ce caracteristici trebuie să aibă indicatorii care se stabilesc pentru

eroziunea solului ?
d) Care este structura de bază a modelului conceptual analizat ?
Eroziunea solului, atât cea de suprafaţă cât şi în adâncime, dar

şi procesele asociate – alunecările de teren, constituie o problemă
serioasă în numeroase regiuni ale lumii, intensificarea procesului
erozional şi dezvoltarea în continuu a formaţiunilor de adâncime
producând pagube însemnate în primul rând agriculturii, dar şi cu
13
repercursiuni asupra altor ramuri sau obiective socio-economice, altfel

spus, atât în locul de producere (on-site) cât şi în aval de acesta (off-
site).
Aceste pagube se referă în principal la:
* scoaterea din circuitul economic, într-un ritm accelerat, a unor mari
suprafeţe de terenuri agricole. Suprafaţa de teren pierdută anual
din cauza eroziunii prin ravenare în ţara noastră este estimată în
prezent la 2.300 ha (Moţoc, 2000). Când formaţiunile eroziunii în
adâncime devin prea dese, spaţiul dintre acestea - care înainte era
destinat folosinţelor agricole - devine destul de îngust şi deci
neeconomic ca să fie lucrat mecanizat, astfel că suprafaţa
respectivă trece la neproductiv. Trecerea la neproductiv a
terenurilor până nu demult cultivate nu rezolvă însă nici pe departe
problema eroziunii;
* favorizarea proceselor de alunecare ca urmare a reducerii nivelului
de bază;
* poluarea mediului înconjurător, în special a apelor emisarilor, prin
faptul că, în cazul formaţiunilor de eroziune în adâncime care
tranzitează localităţi, acestea devin adevărate gropi de depozitare a
deşeurilor menajere de către localnici, fiind ulterior spălate de
viituri. Nocivitatea apelor care se scurg în emisar este mult sporită
atât prin prezenţa îngrăşămintelor şi a pesticidelor care sunt
transportate odată cu particulele de sol sau sunt dizolvate în apă,
precum şi a altor produse, cum este cazul petrolului deversat în
unele ravene de la schelele petroliere;
* punerea în pericol a căilor de comunicaţie, a aşezărilor omeneşti, a
centralelor hidroenergetice şi a altor obiective de interes socio-
economic (fig. 1.4.1);
* colmatarea cursurilor de apă şi a lacurilor de acumulare, cu efecte
directe asupra capacităţii de reţinere a acumulărilor şi a creşterii
frecvenţei inundaţiilor. Totodată, sedimentele transportate prin
albiile formaţiunilor eroziunii în adâncime conţin, în majoritatea
cazurilor, concentraţii ridicate de substanţe chimice provenite de la
aplicarea îngrăşăminteleor şi a tratamentelor fito-sanitare. Astfel,
multe lacuri de acumulare naturale sau artificiale, proiectate iniţial
să funcţioneze cel puţin 100 de ani, au ieşit din funcţiune prin
colmatarea lor în numai câţiva ani sau zeci de ani. În România
ravenele şi torenţii participă cu 29% la eroziunea totală, adică cu 37
milioane tone material solid erodat anual. Dintre acestea, 18,5
milioane tone ajung în cursurile de apă sub formă de aluviuni,
reprezentând 37% din totalul aluviunilor transportate anual (Moţoc,
1982).
O analiză sintetică a cauzelor şi efectelor eroziunii solului

asupra mediului este prezentată schematic în continuare, utilizând
modelul conceptual cauze-efecte-răspuns, cunoscut în literatura de
specialitate sub denumirea de DPSIR.
Modelul conceptual DPSIR (Driving Forces-Pressures-State-
Impacts-Responces / Factori de comandă-Presiuni-Stare-Impact-
Răspuns), este de fapt o analiză detaliată cauze-efecte al unui anumit
14
proces natural cu impact asupra mediului, pornind de la factorii de

comandă (activităţi) la presiuni, la schimbările produse în starea
mediului, la impact şi răspunsuri (European Environmental
Agency/Agenţia Europeană pentru Mediu - EEA, 2000, citată de
Gobin et al., 2004).
Conform EEA, în cazul eroziunii solului, modelul DPSIR se
aplică cu scopul de stabili un set de indicatori relevanţi pentru
justificarea şi luarea deciziilor privind necesitatea amenajărilor
antierozionale, precum şi identificarea măsurilor şi lucrărilor necesare.
Conform acestui model, indicatorii ce se stabilesc pentru
eroziunea solului trebuie să aibă următoarele caracteristici (Gentile et
al., 2003):
 să fie o măsură a pierderilor de sol datorită eroziunii ca rezultat al
factorilor climatici, geomorfologici, pedologici, acoperire cu
vegetaţie si măsuri antierozionale;
 limita şi severitatea atât a riscului potenţial cât şi actual al
eroziunii solului vor trebui să fie cuantificate şi adaptate în funcţie
de schimbările petrecute în modul de folosinţă al terenului;
 efectele eroziunii solului trebuie să fie evaluate atât în locul de
producere a procesului cât şi în aval.
1.5. RĂSPUNSURI ŞI COMENTARII LA ÎNTREBĂRILE DIN TESTELE

DE AUTOEVALUARE
Test de autoevaluare:
Intrebarea 1
Procesul de eroziune hidrică a solului, ca hazard natural, este
recunoscut ca fiind una dintre cauzele majore ale degradării terenurilor
Intrebarea 2
Eroziunea hidrică a solului este procesul natural, fizico-
mecanic, de dislocare (detaşare), transport (antrenare) şi sedimentare
(depunere) a materialului solid sub actiunea apei (triada D-T-D).
Dislocarea şi transportul au loc prin acţiunea energiei cinetice produsă
de impactul picăturilor de ploaie şi a curenţilor de apă sub formă
dispersată sau concentrată de la suprafaţa terenurilor în pantă.
Depunerea materialului solid (aluviuni) se realizează în unele zone
depresionare de pe suprafaţa versanţilor, sau, cel mai frecvent – la
Intrebarea 3
Clasificarea eroziunii solului după diferite criterii:
15
– Eroziue geologică veche;

Intrebarea 4
Având în vedere problemele tot mai mari care se întâlnesc în
legătură cu conservarea solului, Biroul European pentru Mediu
(European Environmental Bureau - EEB) din cadrul Comisiei
Europene – Programul VI de Acţiune pentru Mediu, a demarat încă
din anul 2002 acţiunea complexă de pregătire a Directivei Cadru a
Solului (Soil Framework Directive-SFD), aflată şi în prezent în lucru.
Intrebarea 5
Procesul de eroziune hidrică – de suprafaţă şi în adâncime,
precum şi procesele asociate, au constituit o preocupare însemnată
pentru numeroşi specialişti, printre care geomorfologi, geografi,
hidrologi, hidroamelioratori, pedologi, agronomi şi silvicultori.
Intrebarea 6
După estimările făcute de FAO în anul 1983, o suprafaţă de
cca 5 -7 milioane ha de teren este scoasă anual, în lume, din cultură
din cauza proceselor de degradare (eroziune, toxicitate chimică,
salinizare, urbanizare etc), iar dacă s-ar fi menţinut această rată, la
sfârşitul anului 2000 pierderile erau estimate la 100-140 milioane
hectare, ceea ce ar fi corespuns aproximativ cu suprafaţa care putea fi
redată agriculturii mondiale în aceeaşi perioadă. În plus, despăduririle
masive din ultimile decenii au schimbat radical regimul hidrologic din
unele zone ale globului, instalându-se torenţialitatea în multe bazine
hidrografice.
În Europa, o suprafaţă estimată la circa 115 milioane ha, ceea ce
reprezintă aproximativ 12% din suprafaţa totală a continentului, este
afectată de eroziune hidrică.
Intrebarea 7
Conform unui raport al Consiliului Europei din 2002, utilizând
datele revizuite de GLASOD (Global Assessment of Human-Induced
Soil Degradation), (Oldeman et al., 1991; Van Lynden, 1995, citaţi de
Mirco Grimm et. al., 2002), se arată importanţa majoră a eroziunii
solului, în sensul suprafeţelor afectate de acest proces. Cele mai mari
suprafeţe de teren sunt afectate de pierderea stratului superficial de
sol, implicit a humusului.
Intrebarea 8
16
Luând în calcul indicatorul intensităţii eroziunii specifice totale,

în t/ha/an, situaţia judeţelor cele mai afectate de eroziune din România
se prezintă astfel: judeţele Buzău, Vrancea, Prahova, Argeş, Vâlcea,
din care se observă detaşarea netă a judeţelor situate în zona de
curbură a Carpaţilor, respectiv Buzău şi Vrancea.
Intrebarea 9
Intrebarea 10
Prin dezvoltarea formaţiunilor de eroziune în adâncime pe cele
trei direcţii - în lungime, adâncime şi lăţime - peste 250.000 ha au fost
scoase practic din circuitul agricol productiv, iar alte sute de mii ha
din jurul acestora sunt prejudiciate prin reducerea stabilitătii
versanţilor, umidităţii solurilor, prin înrăutăţirea condiţiilor de
organizare corespunzătoare a teritoriului şi exploatare agricolă, prin
inundarea şi împotmolirea luncilor fertile. Până la sfârşitul anului
1989, în cadrul unor ample programe naţionale de amenajare
complexă antierozională, au fost amenajaţi cca 1500 – 1600 km de
ravene, ceea ce reprezintă practic sub 10% din potenţialul total
existent al ţării.
Intrebarea 11
Efectele (pagubele) eroziunii solului asupra mediului se referă
în principal la:
* scoaterea din circuitul economic, într-un ritm accelerat, a unor mari
suprafeţe de terenuri agricole;
* favorizarea proceselor de alunecare ca urmare a reducerii nivelului
de bază;
* poluarea mediului înconjurător, în special a apelor emisarilor, prin
faptul că, în cazul formaţiunilor de eroziune în adâncime care
tranzitează localităţi, acestea devin adevărate gropi de depozitare a
deşeurilor menajere de către localnici, fiind ulterior spălate de
viituri;
* punerea în pericol a căilor de comunicaţie, a aşezărilor omeneşti, a
centralelor hidroenergetice şi a altor obiective de interes socio-
economic;
* colmatarea cursurilor de apă şi a lacurilor de acumulare, cu efecte
directe asupra capacităţii de reţinere a acumulărilor şi a creşterii
frecvenţei inundaţiilor.
17
Intrebarea 12
Modelul conceptual DPSIR (Driving Forces-Pressures-State-
Impacts-Responces / Factori de comandă-Presiuni-Stare-Impact-
Răspuns), este de fapt o analiză detaliată cauze-efecte al unui anumit
proces natural cu impact asupra mediului, pornind de la factorii de
comandă (activităţi) la presiuni, la schimbările produse în starea
mediului, la impact şi răspunsuri
Intrebarea 13
Conform modelului DPSIR, indicatorii ce se stabilesc pentru
eroziunea solului trebuie să aibă următoarele caracteristici:
 să fie o măsură a pierderilor de sol datorită eroziunii ca rezultat al
factorilor climatici, geomorfologici, pedologici, acoperire cu
vegetaţie si măsuri antierozionale;
 limita şi severitatea - atât a riscului potenţial cât şi actual al
eroziunii solului - vor trebui să fie cuantificate şi adaptate în
funcţie de schimbările petrecute în modul de folosinţă al terenului;
 efectele eroziunii solului trebuie să fie evaluate atât în locul de
producere a procesului cât şi în aval.
Intrebarea 14
Evenimente Măsuri şi lucrări
naturale/ antierozionale,
Schimbări Practici agricole
climatice, D durabile si
Intensificarea prietenoase
agriculturii R mediului
Factori de
comandă Răspuns Local:
Scăderea
fertilităţii si a
producţiilor,
Degradare
peisaj si
Biodiversitate
P
Cadrul natural:
Relief, Clima Impact
Presiuni Sol, Vegetaţia
I
În aval:
Creşterea poluării,
Modul de utilizare a Distrugeri obiective,
terenului, Despăduriri, Inundaţii, colmatări
Suprapasunat, Stare Degr. biodiversitate
Schimbări climatice
S
Degradarea ecosistemului sol -teren, Pierderi de sol
(adaptare S. Mircea, 2006)
1.6. LUCRAREA DE VERIFICARE NR. 1
18
Întrebările / cerinţele la care trebuie să răspundeţi sunt

următoarele (punctajul este precizat la fiecare):
1. Ce reprezintă eroziunea solului şi care sunt formele şi

fazele de manifestare ale acestui proces (reprezentare
grafică) ? (2p)
2. Cum se clasifică eroziunea solului după diferite criterii ?

(2p)
3. Care sunt efectele (pagubele) eroziunii solului asupra

mediului ? (3p)
4. Care este structura de bază a modelului conceptual utilizat

in analiza cauze-efecte-raspuns privind eroziunea solului ?
(3p)
1.7. BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ

1. Moţoc M. şi colab., 1975, Eroziunea solului şi metode de combatere, Editura CERES,
Bucureşti;
2. Moţoc M., Mircea S., 2002, Evaluarea factorilor care determină riscul eroziunii hidrice in
suprafaţă, Editura BREN, Bucuresti;
3. Mircea S., 2003, Combaterea eroziunii solului – Eroziunea in adâncime, Editura BREN,
Bucuresti;
4. Mircea S., 2014, Curs de Combaterea eroziunii solului. Editura BREN, Bucureşti;
5. Nedelcu Lucia, Mircea S., 2007, Îndrumător pentru elaborarea proiectelor de Combaterea
eroziunii solului, Lito AMC, Bucureşti.
6. Băloiu V., 1971, Amenajarea bazinelor hidrografice şi a cursurilor de apă. Editura
CERES, Bucureşti;
7. Morgan R.P.C., 1995, Soil erosion and conservation, Second Edition, Longman Group
UK;
8. Munteanu S.A. şi colab., 1991 si 1993, Amenajarea bazinelor hidrografice torenţiale prin
lucrări silvice şi hidrotehnice, Vol. I si II, Editura Academiei Române, Bucureşti;
9. Nedelcu Lucia, 2001, Curs de Combaterea eroziunii solului, Editura SEMNE, Bucuresti.
19
EROZIUNEA DE SUPRAFAŢĂ
Cuprins
2.2 Factorii şi mecanismul eroziunii de suprafaţă
2.2.1 Formarea scurgerii pe versanţi
2.3 Metode de estimare a pierderilor de sol provocate de eroziunea de
suprafaţă
2.3.1 Modele pentru evaluarea riscului eroziunii în suprafaţă
2.3.2 Modele pentru evaluarea riscului erozional elaborate şi utilizate
în România
 Analiza factorilor şi a mecanismului eroziunii de suprafaţă
 Metode de estimare a pierderilor de sol provocate de eroziunea

de suprafaţă în lume şi România
2.2 FACTORII ŞI MECANISMUL EROZIUNII DE SUPRAFAŢĂ

2.2.1 Formarea scurgerii pe versanţi
Formele eroziunii Eroziunea în suprafaţă are două componente: eroziunea prin

solului picături şi prin scurgere la suprafaţă – dispersată şi concentrată.
Eroziunea prin picături (prin împroşcare) are o contribuţie mică,
deoarece particulele dislocate prin impactul picăturilor sunt
transportate aerian la distanţe mici şi numai o mică parte sunt
preluate de şiroiri sau rigole. Contribuţia cea mai importantă o are
scurgerea de suprafaţă.
Formarea scurgerii de suprafaţă are loc odată cu realizarea
ploii în exces. Problema acumulării apei în sol din precipitaţii prezintă
interes din mai multe puncte de vedere, mai ales ecologic, contribuind
la formarea biomasei. Au fost elaborate numeroase modele
matematice care au în vedere atât reţinerea apei la suprafaţă şi în
profilul solului, piederile prin infiltraţii şi consumul prin
evapotranspiraţie. Ploaia în exces, care determină scurgerea,
reprezintă diferenţa între precipitaţii şi componentele bilanţului,
menţionate anterior.
20
Formele eroziunii Acţiunea picăturilor de ploaie şi a scurgerii de suprafaţă

de suprafaţă reprezintă componenta energetică a procesului de eroziune. Această
componentă pune probleme mai complexe şi complicate în raport cu
formarea stocului şi gestionarea acestuia. În continuare ne vom referi
numai la una dintre acestea: organizarea scurgerii pe versanţi.
Scurgerea începe odată ce precipitaţiile în exces depăşesc capacitatea
de reţinere a suprafeţei prin rugozitate şi începe deversarea care este
începutul organizării scurgerii.
Şiroirile reprezintă forma incipientă de formare a scurgerii.
Scurgerea este disperesată, iar şiroirile au forme neregulate şi o
adâncime până la 2-3 cm şi o lăţime asemănătoare. Împreună cu
eroziunea prin împroşcare, este considerată în majoritatea modelelor
ca eroziune între rigole, deoarece practic nu se poate separa eroziunea
prin împroşcare de aceea prin şiroire, deşi procesele sunt diferite.
Rigolele colectoare reprezintă un început de concentrare a
scurgerii. Colectează scurgerea prin şiroiri şi se formează dacă aceasta
atinge un prag critic, care variază în funcţie de stocul disponibil, starea
suprafeţei (rugozitate) şi pantă. Din determinarea efectuată pe teren
acesta este de 0,25-0,50 l/s.m (teren lucrat). Sunt formaţiuni efemere,
fiind nivelate prin lucrările solului. Pe termen lung, pot să evolueze,
formând talveguri sau ogaşe. Adâncimea rigolelor este de 3-25 cm, iar
lăţimea de 10-50 cm. Desimea acestora este în funcţie de microrelief,
în cazul versanţilor cu pante uniforme şi fără obstacole, acestea sunt
paralele.
Fig. 2.2.1.1 Eroziunea de suprafaţă sub formă de siroiri şi rigole
Rigolele rezultate în urma deversării scurgerii concentrate

formate prin reţeaua de drumuri, terase sau canale: debitul depăşind pe
cel critic, formarea rigolelor începe imediat după deversare, iar
dimensiunile acestora sunt în funcţie de debit.
Rigolele formate pe urma brazdelor rezultate prin arături,
21
orientate pe linia de cea mai mare pantă, sau apropiat de aceasta, sunt
de regulă formaţiuni efemere, care sunt nivelete prin lucrări. Uneori,
dacă se repetă, pot să evolueze către ogaşe.
Rigolele formate pe urmele lăsate de tractoarele care lucrează
pe direcţia liniei de cea mai mare pantă: evoluează ca şi cele formate
în lungul brazdelor rezultate prin arături.
Rigolele, indiferent de origine, au o suprafaţă de colectare şi
primesc aport de material solid din scurgerea dispersată, la care se
adaugă materialul solid dislocat de scurgerea concentrată prin rigole.
Formele eroziunii Scurgerea concentrată pe talveguri

în adâncime Talvegurile sunt componenete permanente ale reţelei
hidrografice. Colectează scurgerea din rigole, sau direct pe aceea
dintre rigole. Funcţia acestora poate să fie, în raport cu profilul
longitudinal şi geometria albiei, numai de tranzitare a debitului lichid
şi solid colectat şi în acest caz. Se realizează un profil longitudinal de
echilibru, sau are loc şi un proces de eroziune a albiei, care iniţial este
discontinuu şi apoi evoluează ca ogaş sau ravenă.
Scurgerea concentrată sub formă de ogaşe de versant
Ogaşele sunt formaţiuni de colectare ale scurgerii de pe
versanţi şi se formează, aşa cum am arătat, prin evoluţia unor rigole
sau talveguri. Au adâncimea de 25 cm – 150 (200) cm. Sunt
formaţiuni permanente şi pot să fie lichidate numai prin lucrări de
amenajare: modelări, nivelări, fixare prin vegetaţie şi transformare în
talveguri cu eroziune controlată.
Talveguri artificiale pentru evacuarea scurgerii de pe
versanţi în condiţii controlate, reprezintă lucrări de amenajere
artificiale, numite impropriu în literatura de specialitate din România,
ca debuşee. Sunt de fapt canale pe linia de cea mai mare pantă care
evacuează apele colectate de drumuri, terase, canale înclinate, sau
talveguri naturale, în condiţiii controlate, prin căderi consolidate,
canale rapide betonate, consolidări prin brazde de iarbă etc. Pentru o
bună funcţionare necesită o supraveghere permanentă. Amplasarea,
dimensionarea şi construcţia se face pe baza unor proiecte
fundamentate hidrologic, hidraulic şi geotehnic. Lipsa unei asemenea
fundamentări a determinat ca numeroase lucrări de acest gen executate
în România, mai ales în plantaţiile viticole şi pomicole, să nu fie
funcţionale. La acestea s-a adăugat lipsa de interes a beneficiarului de
teren pentru efectuarea lucrărilor de întreţinere.
Procesul de organizare a surgerii pe versanţi trebuie considerat
ca un proces continuu, însă variabil în timpul formării şi tranzitării
scurgerii şi în spaţiu în raport cu nivelul de organizare al scurgerii.
a) Care sunt componentele procesului de eroziune de suprafaţă?
22
b) Cum se manifestă eroziunea prin picături, siroiri, rigole, precum şi

scurgerea concentrată pe telveguri sau ogaşe? Precizaţi caracteristicile
acestora.
Eroziunea în suprafaţă are două componente: eroziunea prin

picături şi prin scurgere la suprafaţă – dispersată şi concentrată.
transportate aerian la distanţe mici şi numai o mică parte sunt preluate
de şiroiri sau rigole. Contribuţia cea mai importantă o are scurgerea
de suprafaţă. Formarea scurgerii de suprafaţă are loc odată cu
realizarea ploii în exces.
Acţiunea picăturilor de ploaie şi a scurgerii de suprafaţă

reprezintă componenta energetică a procesului de eroziune. Această
formarea stocului şi gestionarea acestuia. Scurgerea începe odată ce
precipitaţiile în exces depăşesc capacitatea de reţinere a suprafeţei prin
rugozitate şi începe deversarea care este începutul organizării
scurgerii.

2.3 METODE DE ESTIMARE A PIERDERILOR DE SOL

PROVOCATE DE EROZIUNEA DE SUPRAFAŢĂ
Evoluţia metodelor Estimarea eroziunii solului a constituit o preocupare a

de estimare a specialiştilor din diferite domenii: pedologie, hidrologie,
eroziunii solului geomorfologie, hidraulică, ecologie, agrochimie şi silvicultură.
Modul de abordare a problemei diferă însă în raport cu
domeniul de activitate al specialiştilor respectivi, abordările fiind
grupate pe următoarele direcţii principale: pedologică,
23
geomorfologică, hidrologică-hidraulică.
 În ultmii ani au luat o amploare mare cercetările privind utilizarea
metodelor de predicţie a eroziunii solului ca bază a deciziilor
pentru apărarea împotriva inundaţiilor, a colmatărilor în cazul
bazinelor hidrografice mici şi a râurilor, precum şi la stabilirea
măsurilor de protecţia solului pe terenurile în pantă cu folosinţe
agricole. Se folosesc modele complexe: Sistemul GIS - pentru
culegerea şi prelucrarea informaţiilor, programarea liniară, sisteme
expert şi funcţii cu mai multe variabile.
2.3.1 Modele pentru evaluarea riscului eroziunii în suprafaţă
Evoluţia metodelor Modelele de evaluare a riscului erozional sunt de tip

de estimare a determinist şi stochastice. Modelele deterministe se pot grupa în trei
eroziunii solului categorii, astfel:
a) modele cu parametri concentraţi, care evaluează riscul
erozional ca medie anuală;
b) modele cu parametri semidistribuiţi;
c) modele cu bază fizică şi cu parametri distribuiţi.
a) Modele cu Cel mai cunoscut şi utilizat model este ecuaţia universală a

parametri eroziunii solului, USLE, propusă de Wischmeier (1959), de forma:
concentraţi
E=RKLSCP
în care:
E este eroziunea în suprafaţă, în t/ha/an;
R - factorul ploaie,care este produsul între energia
cinetică a ploii şi intensitatea nucleului torenţial cu durata de 30 min;
K - erodabilitatea solului;
L - lungimea versantului;
S - panta versantului;
C - influenţa covorului vegetal;
P - măsuri şi lucrări pentru controlul eroziunii.
2.3.2 Modele pentru evaluarea riscului erozional elaborate şi utilizate în România
Ecuaţia pierderilor În România au fost elaborate sau testate modele de tipul celor
de sol în România, menţionate anterior. În lucrarea publicată de Moţoc şi colab. (1979),
după Mircea Moţoc sunt prezentate două tipuri de modele. Primul model priveşte
eroziunea în suprafaţă, care are structura USLE cu unele modificări,
astfel:
E = K S Lm in C Cs
în care:
K- factorul climatic, reprezentând erozivitatea, respectiv
pierderile de sol raportate la agresivitatea pluvială.
Agresivitatea pluvială reprezintă produsul H*I15, în care H
este cantitatea de precipitaţii cazută pe durata întregii ploi,
24
iar I15 este intensitatea nucleului torenţial cu durata de 15

minute. Au fost stabilite valori anuale prin însumarea
evenimentelor cu H*I15 >10, valoarea minimă considerată
pentru declanşarea eroziunii. În lucrare se prezintă zonarea
erozivităţii pentru teritoriul României;
S - erodabilitatea solului, în valori relative;
Li-factorul relief, reprezentând produsul între influenţa
lungimii şi înclinării versantului, prezentat sub formă de
tabel;
C- influenţa covorului vegetal pe baza rezultatelor obţinute cu
ajutorul parcelelor de scurgere pentru o perioadă de cel
puţin 10 ani;
Cs -influenţa sistemului de lucrare a solului şi a metodelor de
control a eroziunii pe baza rezultatelor experienţelor la scară
naturală şi a celor din literatura de specialitate.
În intervalul 1979-2000 în literatura de specialitate din

străinătate au fost elaborate şi publicate, aşa cum am arătat anterior,
numeroase modele de predicţie e eroziunii, iar în România au fost
acumulate date cu ajutorul parcelelor de scurgere pentru o perioadă
ROMSEM – un mai mare de 20 ani. Acestea oferă posibilitatea de a propune o formă
model cu parametri îmbunătăţită a modelului de predicţie a eroziunii în suprafaţă pe care
concentraţi generic l-am denumit ROMSEM (Romanian Soil Erosion Model).
pentu predicţia Acesta se bazează pe analiza acţiunii factorilor care determină riscul la
eroziunii în eroziune.
suprafaţă
a) Care sunt componentele eroziunii de suprafaţă şi ce contribuţie au

fiecare dintre acestea în procesul erozional ?
b) Cum se grupează factorii eroziunii de suprafaţă în funcţie de

contribuţia/influenţa acestora în procesul erozional ? Descrieţi succint
contribuţia fiecărui factor în procesul erozional.
c) Care este structura modelului deterministist de detrminare a

pierderilor de sol provocate eroziunii de suprafaţă, după M. Moţoc,
1979 ? Precizaţi semnificaţia parametrilor din relaţia de calcul.
25
Modelele de evaluare a riscului erozional sunt de tip

determinist şi stochastice. Modelele deterministe se pot grupa în trei
categorii, astfel:
1. modele cu parametri concentraţi, care evaluează riscul erozional ca
medie anuală;
2. modele cu parametri semidistribuiţi;
3. modele cu bază fizică şi cu parametri distribuiţi.

de şiroiri sau rigole. Contribuţia cea mai importantă o are scurgerea de
suprafaţă. Formarea scurgerii de suprafaţă are loc odată cu realizarea
ploii în exces.
Factorii de eroziune se grupează în trei categorii:

1. factori care contribuie la declanşarera procesului şi la
intensitatea acestuia – agresivitatea climatică;
2. factori care favorizează procesul erozional – relieful şi
erodabilitatea solului;
3. factori care controlează procesul erozional – covorul vegetal,
măsurile şi lucrările de conservare.
În România au fost elaborate sau testate modele de tipul celor

menţionate anterior. În lucrarea publicată de Moţoc şi colab. (1979),
sunt prezentate două tipuri de modele. Primul model priveşte
astfel:
E = K S Lm in C Cs
în care:
tabel;
26

puţin 10 ani;

DE AUTOEVALUARE
Intrebarea 1
de şiroiri sau rigole. Contribuţia cea mai importantă o are scurgerea
de suprafaţă. Formarea scurgerii de suprafaţă are loc odată cu
realizarea ploii în exces.
Acţiunea picăturilor de ploaie şi a scurgerii de suprafaţă

reprezintă componenta energetică a procesului de eroziune. Această
formarea stocului şi gestionarea acestuia. Scurgerea începe odată ce
precipitaţiile în exces depăşesc capacitatea de reţinere a suprafeţei prin
rugozitate şi începe deversarea care este începutul organizării
scurgerii.

Intrebarea 2
Factorii de eroziune se grupează în trei categorii:
1. factori care contribuie la declanşarera procesului şi la
intensitatea acestuia – agresivitatea climatică;
2. factori care favorizează procesul erozional – relieful şi
erodabilitatea solului;
3. factori care controlează procesul erozional – covorul vegetal,
măsurile şi lucrările de conservare.
În România au fost elaborate sau testate modele de tipul celor
27
menţionate anterior. În lucrarea publicată de Moţoc şi colab. (1979),

sunt prezentate două tipuri de modele. Primul model priveşte
astfel:
E = K S Lm in C Cs
în care:
tabel;
puţin 10 ani;
28

1. Care sunt componentele eroziunii de suprafaţă ? Realizaţi

o descriere succintă. (2p)
2. Care sunt factorii eroziunii solului ? Realizaţi o descriere

succintă. (3p)
3. Care este structura modelului determinist de determinare

a pierderilor de sol provocate de eroziunea de suprafaţă
(ROMSEM) ? Specificaţi semnificaţia parametrilor. (5p)

Bucureşti;
2. Motoc M., Mircea S., 2002, Evaluarea factorilor care determină riscul eroziunii hidrice
in suprafaţă, Editura BREN, Bucuresti;
3. Mircea S., 2003, Combaterea eroziunii solului – Eroziunea in adâncime, Editura
BREN, Bucuresti;
5. Nedelcu Lucia, Mircea S., 2007, Îndrumător pentru elaborarea proiectelor de
Combaterea eroziunii solului, Lito AMC, Bucureşti.
6. Munteanu S.A. şi colab., 1991 si 1993, Amenajarea bazinelor hidrografice torenţiale
prin lucrări silvice şi hidrotehnice, Vol. I si II, Editura Academiei Române, Bucureşti;
7. Nedelcu Lucia, 2001, Curs de Combaterea eroziunii solului, Editura SEMNE,
Bucuresti.
29
EROZIUNEA ÎN ADÂNCIME
Cuprins
3.2. Eroziunea în adâncime
3.2.1. Consideraţii generale privind formarea, clasificarea
3.2.2 Consideratii privind indicatorii de stare şi de risc privind
eroziunea în adâncime
3.3. Metode de estimare a eroziunii în adâncime - eroziunea totală şi
efluentă dintr-un bazin hidrografic torenţial mic, cu folosinţe
predominant agricole
 Însuşirea unor aspecte privind formarea, clasificarea şi evoluţia

formaţiunilor eroziunii în adâncime
 Însuşirea unor aspecte privind indicatorii de stare şi de risc

privind eroziunea în adâncime
 Însuşirea unor metode de estimare a eroziunii în adâncime -

eroziunea totală şi efluentă dintr-un bazin hidrografic torenţial
mic, cu folosinţe predominant agricole
3.2. EROZIUNEA ÎN ADÂNCIME
3.2.1. Consideraţii generale privind formarea, clasificarea

30
Introducere Stingerea ravenelor şi a torenţilor a fost şi constituie o

preocupare însemnată a specialiştilor în domeniu, însă preocupări
privind formarea şi evoluţia ravenelor sunt mai puţin avansate în
raport cu cele asupra eroziunii de suprafaţă. Elaborarea unor modele
matematice de simulare a evoluţiei ravenelor prezintă o importanţă
mare pentru fundamentarea soluţiilor de amenajare. Este necesar în
acest scop să se stabilească în primul rând influenţa factorilor care
determină formarea şi evoluţia acestor formaţiuni.
Clasificarea Principalele criterii de clasificare a formaţiunilor de eroziune

formaţiunilor de în adâncime, cel mai frecvent întâlnite în literatura de specialitate, se
eroziune în referă la:
adâncime 1. elementele morfometrice;
2. stadiul de dezvoltare;
3. gradul de torenţialitate;
4. locul de formare şi poziţia faţă de elementele reţelei
hidrografice.
1. Criteriul morfometric se referă atât la formă şi dimensiuni

(forma secţiunii transversale şi a talvegului, lungime, lăţime,
adâncime, panta fundului etc.) cât şi la mărimea suprafeţelor de
recepţie ale formaţiunilor de eroziune în adâncime şi prezintă - alături
de celelalte criterii - un interes deosebit pentru proiectarea amenajării
acestora.
În funcţie de adâncime, V. Băloiu (1965, 1975), propune
următoarea clasificare a formaţiunilor eroziunii în adâncime:
- rigole adânci h = 0,2 – 0,5 m;
- ogaşe h = 0,5 – 2,0 m;
- ravene: h = >2,0 m:
- putin adânci h = 2 -5 m
- adânci h = 5 -10 m
- foarte adânci h >10 m.
Elementele
morfometrice ale
unei ravene
Fig. 3.2.1 Elementele morfometrice ale unei ravene depe fundul vailor
(varf, maluri, spraceana, talveg, gura ravenei)
În funcţie de lungime clasificarea formaţiunilor de eroziune în
31
adâncime, după V. Băloiu (1980), se face astfel:

- ravene scurte l < 300 m;
- ravene lungi l = 300-1000 m;
- ravene foarte lungi l >1000 m.
Factorii 1. Agresivitatea climatică

determinanţi în Agresivitatea climatică poate să fie privită din două puncte de
formarea şi vedere: zonal şi regional sau local.
evoluţia ravenelor Agresivitatea climatică zonală se poate considera că este în
funcţie de gradul de ariditate. Este cunoscut faptul că în zonele aride
degradarea terenurilor prin eroziune în adâncime este puternică.
Indicatorul climatic cel mai potrivit este dat de raportul P/ETP, în care
P reprezintă precipitaţiile anuale şi ETP evapotranspiraţia potenţială.
Agresivitatea climatică regională sau locală. Prima problemă
este stabilirea sezonului critic în care au loc procese de eroziune în
adâncime. După datele din ţara noastră, sezonul critic cuprinde
perioada martie-septembrie, cu o activitate maximă în perioada
martie-iunie. Indicatorul cel mai potrivit este volumul precipitaţiilor
pe eveniment în 24 ore, pe decade, luni, sezon sau anual. În cazul
ploilor din 24 ore se poate folosi volumul precipitaţiilor (H) şi
intensitatea nucleului torenţial cu durata de 30 minute sau o oră,
această durată reprezentând aproximativ timpul de concentrare pentru
ravene, deci HI30’ sau HI60’.
O altă problemă care trebuie rezolvată este stabilirea pragului
critic la care începe eroziunea în adâncime. Până în prezent nu avem
date în legătură cu acest indicator. Dacă se va rezolva problema, se
vor lua în considerare numai precipitaţiile eficace.
Trebuie rezolvată şi problema precipitaţilor eficace la topirea
zăpezii şi mai ales când topirea zăpezii este însoţită de ploi. Se
folosesc valori medii sau curbe de frecvenţă pentru anumite durate. Va
trebui să fie elaborată o raionare a agresivităţii, ca şi în cazul eroziunii
în suprafaţă.
2. Puterea curenţilor concentraţi la punctul de incizie probabil

sau realizat.
(Puterea curentului = Debit unitar  panta albiei)
2.1 Debitul unitar = Debitul / Lăţimea albiei
2.2 Debit = Suprafaţa de colectare  precipitaţiile cu
intensitatea corespunzătoare timpului de concentrare 
coeficientul de scurgere.
În cazul unei zone climatice omogene şi a unei singure
formaţiuni, ca etalon se poate utiliza în locul debitului suprafaţa de
colectare care este factorul determinant în formarea debitului.
Puterea echivalentă a curentului = Suprafaţa de colectare /
Lăţimea albiei
2.3 Puterea critică = Debit critic / Lăţimea formaţiunii
Eroziunea în adâncime începe cu formarea rigolelor. În cazul
terenului fără vegetaţie şi sol mobilizat, debitul critic = 0,3-0,6 l/s
pentru un sol cu textură medie. Variază cu erodabilitatea şi ajunge la
suprafaţa critică de 40-60 m2.
2.4 Panta albiei
32
- în amonte de punctul de incizie sau prag;

- în aval de prag:
- în zona de degradare
- în zona de agradare
Puterea se stabileşte pe sectoare omogene privind suprafaţa de
colectare şi albie.
2.5 Puterea curentului în cazul scurgerii dispersate
(eroziune în suprafaţă)
În acest caz se consideră scurgerea ca uniformă, deci puterea
echivalentă a scurgerii = suprafaţa de colectare  panta suprafeţei.
La eroziunea în suprafaţă eroziunea se raportează la unitatea de
suprafaţă (ha). Determinările efectuate cu ajutorul parcelelor de
scurgere au stabilit că eroziunea este în funcţie de L0,3 i1,4.
L = lungimea parcelei de scurgere, de regulă 20-40 m, la care
începe formarea rigolelor în cazul culturilor agricole iar produsul Li
este în acest caz puterea curentului.
Este important de stabilit dacă la scurgerea concentrată este
liniară aşa cum se consideră în relaţia menţionată.
3. Înălţimea şi formarea pragurilor

Din punct de vedere hidraulic înălţimea pragurilor determină
dimensiunile marmitei de la baza pragurilor şi formarea curenţilor sub
formă de vârtej care subminează malurile; de asemenea, participă la
disiparea energiei cinetice a curentului. Forma pragurilor (în secţiune
orizontală) are un rol foarte mare, intensitatea de subminare a malului
este în funcţie de gradul de concavitate al malului. Aceasta ajunge
apropiată de triunghi şi în acest caz înaintarea vârfului este foarte
rapidă. La forma apropiată de orizontală ravena creşte în lăţime.
4. Erodabilitatea
Rezistenţa solului la eroziunea prin apă este în funcţie de
proprietăţile intrinsece ale sedimentelor, de influenţa condiţiilor
climatice – îngheţ - dezgheţ, umiditate şi de intervenţiile antropice
care modifică starea fizică – afânare, tasare.
Pentru eroziunea în suprafaţă care afectează un strat subţire, se
poate determina direct cu ajutorul infiltrometrului cu picături,
instalaţia de aspersiune sau în condiţii reale de precipitaţii cu ajutorul
parcelelor de scurgere. În cazul eroziunii în adâncime situaţia este mai
complicată. Se pot utiliza metode indirecte sau directe. Trebuie avută
în vedere şi erodabilitatea materialelor care formează stocul rezultat
prin surparea malurilor acestora.
5. Stabilitatea malurilor
Malurile ravenelor constituie sursa principală de formare a
stocului de materiale erodabile şi determină ritmul de evoluţie a
suprafeţei ocupate de ravene.
6. Stocul de sedimente disponibil pentru transport

Stocul este format din depunerile de la baza malurilor rezultate
prin surpare, alunecări şi din aluviunile care sunt depuse în albie, în
cazul când puterea curentului scade sub pragul critic. Se poate stabili
prin măsurători directe în cazul unei formaţiuni etalon şi apoi se pot
33
utiliza funcţii de transfer în raport cu proprietăţile fizice şi

caracteristicile morfologice. Problema trebuie studiată în continuare
deoarece stocul condiţionează eroziunea efluentă – ieşirea din sistem
şi stabilitatea malurilor prin instalarea vegetaţiei. În cazul alunecărilor
poate să blocheze scurgerea prin albie şi să influenţeze negativ
stabilitatea malurilor în anumite cazuri.
7. Vegetaţia
Vegetaţia este factorul de control al eroziunii şi stabilităţii
malurilor. În controlul eroziunii solului, vegetaţia contribuie prin
reducerea puternică a coeficientului de scurgere şi ca urmare a
debitului şi prin creşterea rugozităţii la reducerea vitezei de scurgere.
Are o influenţă mare asupra puterii curentului. Efectul vegetaţiei
asupra eroziunii în albie este însă discutabil. Vegetaţia ierboasă are în
mod indiscutabil un rol pozitiv, iar cea lemnoasă poate, prin tulpini, să
provoace curenţi sub formă de vârtej şi ca urmare afuieri în albie.
8. Intervenţiile antropice
Afânarea solului prin lucrări agricole, precum şi tasarea prin
trafic, favorizează procesul de eroziune prin rigole care contribuie la
concentrarea scurgerii şi la iniţierea eroziunii în adâncime.
Compactarea umpluturilor sau terasamentelor controlează eroziunea.
Distrugerea vegetaţiei naturale sau înlocuirea cu plante
cultivate mai puţin protectoare are un impact negativ puternic.
Intervenţiile antropice cu caracter ameliorativ – modelare, nivelare,
lucrări transversale în albie, canale de evacuare consolidate, canale
deschise de interceptare a scurgerii şi drenurile controlează eroziunea
şi o stabilizează.
Factorii care determină evoluţia ravenelor, în număr de opt, se
pot grupa în trei categorii:
- factori care contribuie la declanşarea proceselor de eroziune
şi de instabilitate a malurilor, factori care favorizează procesele
amintite şi a treia categorie, factori de control.
Pentru a realiza un model operaţional aşa cum a fost realizat în
cazul eroziunii în suprafaţă este nevoie să se realizeze o raionare
agresivităţii climatice pentru diferite asigurări şi apoi prin utilizarea
sistemului GIS a influenţei celorlalţi factori.
3.2.1. Consideratii privind indicatorii de stare şi de risc privind eroziunea în adâncime
34
Introducere În literatura de specialitate există numeroase preocupări

privind stabilirea unor indicatori care să permită prognoza ritmului de
evoluţie a ravenelor pe o direcţie sau alta. În urma măsurătorilor şi a
prelucrărilor statistice dispunem în prezent de următorii indicatori
cantitativi:
1. creşterea în lungime sau rata de retragere a capetelor
ravenei, (m/an);
2. creşterea suprafeţei ocupată de ravene, (ha/an);
3. creşterea suprafeţei active desfăşurată a ravenei, (ha/an);
4. creşterea în volum a ravenei, (mc/an).
În România, Moţoc şi Vătau (1992), au grupat aceşti
indicatori în următoarele categorii:
1. indicatori de stare sau de stadiu actual al degradării;
2. indicatori de impact asupra productivităţii;
3. indicatori de risc privind eroziunea în adâncime.
Dezvoltarea continuă a formaţiunilor de eroziune în adâncime
pe cele 3 direcţii - în lungime, lăţime şi adâncime - are efecte,
imediate sau pe termen îndelungat, şi în afara suprafeţelor propriu-zise
ocupate de formaţiunile respective. Aceste efecte pot fi cuantificate,
după Moţoc (1992), printr-o serie de indicatori de stare şi indicatori
de risc privind vulnerabilitatea bazinelor hidrografice la ravenare
(impactul ravenării asupra bazinelor hidrografice).
Pentru a se aprecia impactul ravenării asupra bazinelor

Indicatori de stare
hidrografice torenţiale, Moţoc (1999) a propus următorii indicatori de
privind eroziunea
stare:
în adâncime
l
1. Starea de afectare a reţelei hidrografice =  100 , (%),
L
unde:
l - lungimea reţelei hidrografice cu scurgere efemeră sau
intermitentă care prezintă eroziune activă a albiei sau a
malurilor, (m);
L -lungimea totală a reţelei hirografice din aceeaşi categorie,
(m).
s
2. Starea de afectare a suprafaţei terenului =  100 , (%),
S
unde :
s - suprafaţa ocupată de formaţiunile cu eroziune în adâncime,
(ha);
S - suprafaţa totală a terenurilor în pantă, (ha).
3. Starea de fragmentare a suprafeţei bazinelor hidrografice = L’/S ,

(km/km2).
unde:
L’ - lungimea totală a ravenei şi a ramificaţiilor, (km);
S - suprafaţa totală a terenurilor în pantă, (km2).
Indicatori de risc Această categorie de indicatori prezintă o importanţă foarte

privind eroziunea mare pentru eroziunea în adâncime şi are un caracter complex.
în adâncime Se consideră risc natural (geologic, climatic, etc.)
probabilitatea ca un eveniment natural să producă pagube omului sau
35
să afecteze activităţi ale acestuia. În literatura de specialitate privind

eroziunea hidrică şi alunecările de teren se foloseşte frecvent termenul
de risc în detrimentul celui de hazard. Pentru eroziunea în adâncime
sub formă de ravene se folosesc următorii indicatori de risc:
- creşterea în lungime, (m/an);
- creşterea în suprafaţă, (ha/an);
- creşterea volumului de sol erodat, (m3/an).
În România, Moţoc (1999), a propus o serie de indicatori de

risc privind eroziunea în adâncime după cum urmează:
1. Rata de fragmentare a suprafeţei bazinelor hidrografice şi
de periclitare a unor obiective situate în amonte prin avansarea
vârfului ravenei:
R ar
- se determină cu relaţia , (m/an.ha)
S r vf
unde :
Rar - ritmul anual de avansare a vârfului ravenei, (m/an);
Sr vf. - suprafaţa de recepţie a vârfului, (ha).
Prin avansarea vârfului ravenelor sunt afectate folosinţele,
drumurile de interes local/judeţean/naţional, căile ferate, conductele,
construcţiile civile şi industriale etc.
2. Risc prin creşterea suprafeţei ravenate:

- se referă la rata pierderii de suprafaţă de teren, în ha/an;
3. Risc în aval prin inundarea şi colmatarea suprafeţelor de

teren sau a obiectivelor social-economice amplasate în zona
de influenţă:
- se referă la pagubele anuale, evaluate monetar, provocate în
aval de formaţiunile de eroziune în adâncime asupra terenurilor şi a
obiectivelor social-economice.
a) Care sunt factorii determinanţi în formarea şi evoluţia ravenelor ?

Descrieţi succint factorii respectivi.
a) Care sunt indicatorii de stare privind eroziunea în adâncime ?
b) Care sunt indicatorii de risc privind eroziunea în adâncime ?
36

Reacţia sistemului la acţiunea factorilor menţionaţi se poate
măsura prin următorii indicatori:
- înaintarea vârfului formaţiunii;
- suprafaţa ocupată de formaţiune;
- volumul de material exportat în afara suprafeţei de colectare
(b.h.);
- depus la schimbarea pantei (baza versantului);
- pe versant, în reţeaua permanentă sau acumulări.
În literatura de specialitate există numeroase preocupări

cantitativi:
ravenei, (m/an);
Se consideră risc natural (geologic, climatic, etc.)

probabilitatea ca un eveniment natural să producă pagube omului sau
să afecteze activităţi ale acestuia. În literatura de specialitate privind
eroziunea hidrică şi alunecările de teren se foloseşte frecvent termenul
de risc în detrimentul celui de hazard. Pentru eroziunea în adâncime
sub formă de ravene se folosesc următorii indicatori de risc:
- creşterea în lungime, (m/an);
- creşterea în suprafaţă, (ha/an);
- creşterea volumului de sol erodat, (m3/an).

37
vârfului ravenei:
R ar
S r vf
unde :


de influenţă:
3.3. METODE DE ESTIMARE A EROZIUNII ÎN ADÂNCIME - EROZIUNEA

TOTALĂ ŞI EFLUENTĂ DINTR-UN BAZIN HIDROGRAFIC TORENŢIAL MIC,
CU FOLOSINŢE PREDOMINANT AGRICOLE
Introducere Primul studiu sistematic asupra evoluţiei actuale a ravenelor

din România a fost efectuat de Moţoc şi colab. (1979), în Colinele
Tutovei. În studiul respectiv, prin aplicarea analizelor fotogrametrice
combinate cu ridicări topografice clasice, realizate pentru un interval
de 16 ani (1960-1976), au fost determinaţi pe trei bazine
experimentale următorii parametri cu semnificaţie importantă pentru
dinamica ravenelor, şi anume:
- volumul de material erodat, la precipitaţii cu diferite asigurări
(2%, 5%, 10%, 20% şi 50%);
- eroziunea în adâncime specifică (m3/ha/an) şi ca pondere din rata
totală a eroziunii, (%);
- rata retragerii ravenelor, (m/an) ;
- producţia de sedimente, (t/an);
- dinamica evoluţiei formaţiunilor de adâncime în funcţie de
regimul precipitaţiilor.
Este important de subliniat că datele obţinute de autorii
studiului sunt comparabile cu rezultatele altor cercetători din diferite
zone de pe Glob.
Metode pentru Moţoc şi colab. (1979), grupează metodele pentru estimarea

estimarea volumului de material solid în două categorii şi anume:
volumului de 1. relaţii de calcul bazate pe gradul de încărcare al scurgerii şi pe
material solid volumul de material solid transportat la fiecare ploaie;
2. procedee de estimare ale volumului mediu multianual de
material solid transportat de ravene.
38
Pentru condiţiile ţării noastre sunt stabilite relaţii de calcul

pentru ambele categorii de către următorii autori: pentru prima
categorie de relaţii - Stănescu şi colab. (1977), iar pentru a doua
categorie de relaţii - Gaşpar şi Apostol (1970).
Relaţia Gaşpar şi Relaţia de calcul pentru eroziunea în adâncime, ca medie

Apostol (1970) multianuală, stabilită de către Gaşpar şi Apostol (1970), şi folosită
frecvent în proiectare, este de forma:
Wa  Wav  Waa (m3/an)

în care:
Wa este volumul total de aluviuni;
Wav - volumul de aluviuni de pe versant;
Waaa - volumul de aluviuni din albie.
Wav  ab ( S  q1 )  i1
Waa  b   ( L  q2 ) 
i2
i
în care:
a - parametru în funcţie de lungimea medie a versantului (tab.
3.3.1);
b - parametru în funcţie de lungimea talvegului principal (tab.
3.3.2);
q1 - indice de eroziune în suprafaţă care depinde de categoria
de folosinţă şi gradul de eroziune, (m3/ha.an), (tab. 3.3);
S - suprafaţa cu o anumită folosinţă şi grad de eroziune, (ha);
i1 - panta medie a bazinului hidrografic, (m/m);
L - lungimea activă a reţelei hidrografice, (km);
q2 - indice de eroziune în adâncime, (m3/km);
i2 - panta medie a talvegului principal, (m/m);
i - parametru care se obţine din graficul indicelui de eroziune
în adâncime.
Tabelul 3.3.1
Valori ale parametrului a
lv (m) 0 100 200 300 400
a 0,7 1,0 1,4 1,7 2,0
Tabelul 3.3.2
Valori ale parametrului b
Nr. Condiţii Lungime talveg principal, km
crt. 1 5 10 20
1 Versanţi cu profil concav, albia 0,80 0,65 0,57 0,50
prezintă coturi numeroase
2 Versanţi cu profil convex, albia 1,0 0,85 0,77 0,70
prezintă coturi pu ine
3 Situaţii intermediare 0,90 0,75 0,67 0,60
Tabelul 3.3.3
Valori pentru indicele de eroziune în suprafaţă, q1
Nr. Categoria de teren şi starea de eroziune q1
39
crt. (m3/ha/an)
1 Pădure cu consistenţa plină, cu litieră, fără ero iune 0,05-0,3
2 Idem., fără litieră, fâneaţă sau păşune fără eroziune 0,5-2,0
3 Pădure cu consistenţă sub 0.6, fâneaţă, eroziune gradul I, 1,0-3,0
II
4 Idem., eroziune gradul III sau IV 3,0-8,0
5 Păşune, eroziune slabă 1,0-4,0
6 Păşune, eroziune puternică 5,0-15,0
7 Păşune, eroziune foarte puternică sau excesivă cu ogaşe şi 15,0-30,0
alunecări
8 Teren arabil cu eroziune moderată - puternică 5,0-10,0
9 Idem., eroziune foarte puternică 15,0-40,0
10 Teren neproductiv fără alunecări 20,0-60,0
11 Teren neproductiv cu alunecări active 40,0-100,0
Această metodă de calcul - cu aplicabilitate pentru bazinele

hidrografice mici (sub 2.000 ha), parţial împădurite, în care predomină
transportul de aluviuni grosiere - cu îmbunătăţirile care i-au fost aduse
în 1981 şi 1985, poate servi pentru:
- determinarea potenţialului torenţial al bazinelor hidrografice mici;
- dimensionarea capacităţii de retenţie pe care trebuie să o asigure
barajele într-un interval de timp dat;
- estimarea eficienţei hidrologice şi antierozionale a lucrărilor
proiectate, înainte şi după amenajare.
Relaţia de calcul a eroziunii efluente este de forma:
Eefl = Etot * ce (t/ha.an);

în care:
Etot - eroziunea totală (t/ha.an);
ce - coeficient de efluenţă aluvionară (ce <1).
Etot = Esa + Eal + Ead + Ealte surse

unde:
Esa - eroziunea de suprafaţă actuală, (t/ha.an);
Eal - eroziunea prin alunecări, (t/ha.an);
Ead - eroziunea în adâncime, (t/ha.an);
Ealte surse - eroziunea din alte surse (localităţi, maluri de râuri
etc.).
Coeficientul de efluenţă aluvionară depinde de:

- natura şi mărimea sursei de sedimente şi distanţa faţă de
secţiunea de control;
- granulometria materialului aluvionar;
- panta versantului;
- densitatea reţelei hidrografice.
Din cele de mai sus, rezultă că eroziunea efluentă într-un bazin
hidrografic este întotdeauna mai mică decât eroziunea totală, deoarece
o parte din material rămâne fie pe traseul scurgerii de suprafaţă fie pe
al celui de adâncime.
Moţoc (1984), pe baza datelor statistice elaborate de IGFCOT,
a stabilit influenţa pe care o au categoriile de folosinţă ale terenului la
formarea aluviunilor. Astfel, din totalul de 78,8% cu care terenurile
40
agricole din România participă la formarea aluviunilor, formaţiunilor

de eroziune în adâncime le revin o pondere de aproximativ 29%.
Situaţia privind diferenţierea eroziunii în adâncime şi a efluenţei
aluvionare în diferite zone din România este prezentată în tabelul
3.3.5.
Tabelul 3.3.5
Diferenţierea eroziunii în adâncime şi a efluenţei aluvionare în
România (după M. Moţoc, 1984)
Forma de Zona naturală Eroziunea Efluenţa aluvionară
eroziune totală
106 % 106 % Coef.
tone tone efluenţă
Eroziune în Transilvania, centru şi 7,80 18,0 2,30 26,3 0,30
adâncime zona de vest
în fond Oltenia, Muntenia, 21,4 27,0 11,1 32,4 0,52
agricol Transilvania-est,
Moldova
Dobrogea 0,56 20,2 0,34 22,0 0,60
Total România 29,8 23,6 13,8 31,0 0,46
Eroziune în Transilvania, centru şi 1,70 3,9 0,40 4,6 ,24
adâncime zona de vest
şi alunecări Oltenia, Muntenia, 5,0 6,3 2,2 6,4 0,44
în fond Transilvania-est,
forestier Moldova
Dobrogea 0,15 5,4 0,09 6,0 0,58
Total România 6,8 5,4 2,7 5,9 0,40
a) Care este relaţia de calcul pentru eroziunea în adâncime, ca medie

multianuală, stabilită de către Gaşpar şi Apostol (1970)? Specificaţi
semnificaţia elementelor.
b) Care este relaţia de calcul a eroziunii efluente? Specificaţi

semnificaţia elementelor.
c) De cine depinde coeficientul de efluenţă aluvionară ?
41
Relaţia de calcul pentru eroziunea în adâncime, ca medie

multianuală, stabilită de către Gaşpar şi Apostol (1970), şi folosită

în care:

în care:

unde:
etc.).


DE AUTOEVALUARE
Intrebarea 1
Reacţia sistemului la acţiunea factorilor menţionaţi se poate
42
măsura prin următorii indicatori:

- înaintarea vârfului formaţiunii;
- suprafaţa ocupată de formaţiune;
- volumul de material exportat în afara suprafeţei de colectare
(b.h.);
- depus la schimbarea pantei (baza versantului);
- pe versant, în reţeaua permanentă sau acumulări.
În literatura de specialitate există numeroase preocupări

cantitativi:
ravenei, (m/an);

vârfului ravenei:
R ar
S r vf
unde :


de influenţă:
Intrebarea 2
Relaţia de calcul pentru eroziunea în adâncime, ca medie
multianuală, stabilită de către Gaşpar şi Apostol (1970), şi folosită

în care:
43


în care:

unde:
etc.).


1. Care sunt indicatorii de stare şi de risc privind eroziunea în

adâncime ? Detaliaţi semnificaţia elementelor (3p)
2. Prezentaţi în detaliu relaţia de calcul pentru eroziunea în

adâncime, ca medie multianuală, stabilită de către Gaşpar şi
Apostol (1970), şi folosită frecvent în proiectare. (4p)
3. Prezentaţi în detaliu relaţia de calcul a eroziunii efluente (3p)

Bucureşti;
2. Motoc M., Mircea S., 2002, Evaluarea factorilor care determină riscul eroziunii hidrice in
suprafaţă, Editura BREN, Bucuresti;
44
3. Mircea S., 2003, Combaterea eroziunii solului – Eroziunea in adâncime, Editura BREN,
Bucuresti;
5. Nedelcu Lucia, Mircea S., 2007, Îndrumător pentru elaborarea proiectelor de Combaterea
eroziunii solului, Lito AMC, Bucureşti.
6. Munteanu S.A. şi colab., 1991 si 1993, Amenajarea bazinelor hidrografice torenţiale prin
lucrări silvice şi hidrotehnice, Vol. I si II, Editura Academiei Române, Bucureşti;
7. Nedelcu Lucia, 2001, Curs de Combaterea eroziunii solului, Editura SEMNE, Bucuresti.
45
ALUNECĂRILE DE TEREN
Cuprins
4.2. Alunecările de teren ca procese asociate eroziunii solului
4.2.1. Consideraţii generale, definiţii, cauze
4.2.2 Elementele morfometrice si clasificarea alunecarilor de teren
4.2.3. Monitoringul alunecărilor de teren
4.2.4. Măsuri de prevenire şi stabilizare a alunecărilor de teren.
Avertizare şi alarmare
 Însuşirea unor aspecte privind cauzele şi mecanismul de

producere a alunecărilor de teren
 Însuşirea unor aspecte privind elementele morfometrice si

clasificarea alunecarilor de teren
 Aspecte privind monitoringul alunecărilor de teren
 Aspecte privind unele măsuri de prevenire şi stabilizare a

alunecărilor de teren
4.2. ALUNECĂRILE DE TEREN CA PROCESE ASOCIATE EROZIUNII

SOLULUI
4.2.1. Consideraţii generale, definiţii, cauze
Consideraţii Ca procese de degradare a solului şi terenului, asociate sau

generale independente proceselor de eroziune, o largă răspândire pe terenurile
în pantă, în special pe cele cu folosinţe predominant agricole, o au
alunecările de teren. Alunecările de teren fac parte, alături de inundaţii
şi cutremurele de pământ, din categoria catastrofelor naturale, sau
hazarde naturale, care pot produce importante pagube materiale sau
chiar şi pierderi de vieţi omeneşti. Spre deosebire însă de cutremure
sau inundaţii, alunecările de teren pot fi, în unele cazuri, mai uşor de
prevăzut şi de controlat.
46
Definiţii, clasificări Alunecările de teren (landslides, în engleză) reprezintă

procese de deplasare spontane, naturale, a maselor de pământ de-a
lungul versanţilor, spre piciorul versanţilor sau taluzurilor, ca urmare a
pierderii echilibrului iniţial al masivului de pământ respectiv. Spre
deosebire de procesele de eroziune hidrică, unde apa reprezintă
factorul determinant, alunecările sau deplasările/ porniturile de
teren sunt o consecinţă în primul rând a acţiunii forţelor
gravitaţionale, apa, ca agent motor, având în general un rol secundar.
Dintre factorii care “permit” forţelor de gravitaţie să depăşească
rezistenţa (stabilitatea) masivului de pământ alunecător fac parte:
gradul de saturare în apă, accentuarea pantelor versanţilor datorită
eroziunii sau a unor intervenţii antropice neadecvate (săpături,
drumuri, construcţii – suprasarcini etc.), alternarea îngheţ-dezgheţ,
mişcări tectonice, erupţii vulcanice etc. În general, mai mult de
jumătate dintre alunecările de pe terenurile preponderent agricole sunt
asociate cu eroziunea în adâncime.
Prin urmare, din cauza numeroşilor factori provocatori,
naturali sau antropici, alunecările de teren nu fac disticţie de zonă sau
de starea socială: ele se produc atât în zonele dezvoltate cât şi în cele
sărace, urbane sau rurale. Creşterea intensităţii şi frecvenţei
precipitaţiilor, asociată cu creşterea rapidă a populaţiei şi extinderea
zonelor locuite, contribuie la mărirea pericolului de producere a
alunecărilor de teren, în special în ţările în curs de dezvoltare, unde
presiunea asupra resurselor de sol conduce la utilizarea
necorespunzătoare a terenului în zonele cu pante mari.
Alunecările de teren presupun trecerea versantului sau a
taluzului de la o stare de echilibru la una de instabilitate, fiind
provocate fie de modificarea forţelor interne sau externe care
acţionează asupra versantului sau a masivului de pământ, fie de
înrăutăţirea caracteristicilor de rezistenţă a pământului din corpul
versantului sau taluzului. Există numeroşi factori care pot determina
schimbările menţionate, aşa cum au fost enumeraţi mai sus, dar rolul
cel mai important îl au însă factorii naturali (condiţiile hidro-
meteorologice, procesele geomorfologice sau chiar cele tectonice), la
care se adaugă, din ce în ce mai frecvent, acţiunile antropice
necontrolate (despăduriri masive sau utilizarea necorespunzătoare a
versanţilor). Trebuie precizat încă de la început că marea majoritate
a alunecărilor se produc ca urmare a acţiunii simultane a mai
multor factori, însă esenţial este faptul că ele sunt asociate/specifice
perioadelor cu precipitaţii abundente sau topirii bruşte ale zăpezii, care
contribuie la producerea inundaţiilor. Sunt şi situaţii, mai reduse ca
număr, unde şi numai un volum scăzut de precipitaţii contribuie la
producerea alunecărilor (este cazul terenurilor abrupte pe care au avut
loc incendii de păduri sau despăduriri masive).
Alunecări c) Alunecările rotaţionale reprezintă fenomene de pierdere

rotaţionale a stabilităţii versanţilor prin depăşirea rezistenţei la forfecare în
pământuri, fiind caracteristice în general mediilor cvasiomogene
nefisurate. Sunt cel mai frecvent întâlnite şi produc pagubele cele mai
mari.
Versanţii naturali din materiale coezive, umpluturile din
pământ sau anrocamente, depozitele de deşeuri pot suferi astfel de
47
instabilităţi (figura 4.2.3);
Corpul alunecării
Frunte
Suprafaţa de desprindere (râpa) Baza alunecării

Patul alunecării
Figura 4.2.3. Schematizarea mecanismelor de alunecare roto-

translaţionale şi elementele caracteristice
Fig. 4.2.4. Alunecare produsă în Fig. 4.2.5. Alunecare în

El Salvador, 2001 (Sursa: USGS) California, 1995
e) Curgerile de pământ sau rocă sunt fenomene de

instabilitate în care materialul ajunge la o comportare fluido-
vâscoasă. Cauza principală a acestui tip de alunecări noroioase o
constituie textura preponderent nisipoasă a sistemului sol-teren pe
fondul unor precipitaţii abundente, în general de durată mare, care
saturează la maximum terenul până la stratul impermeabil, care
constituie planul de alunecare (figura 4.2.7.). Zonele în care s-au
produs incendii de păduri sau cele în care au avut loc intervenţii
antropice necorespunzătoare asupra terenurilor nisipoase cu pante
mari, conducând la distrugerea masivă a vegetaţiei, sunt în general
zone vulnerabile la producerea curgerilor noroioase pe durata şi după
ploile torenţiale.
48
Figura 4.2.7. Schiţa producerii unei alunecări de tip curgere noroioasă

(după USGS)
În vederea prevenirii sau reducerii la minimum a pagubelor

produse de alunecările potenţiale de teren, sunt necesare studii
detaliate privind riscurile producerii acestora, finalizate prin
elaborarea hărţilor de risc. Aceasta este o operaţiune ce poate fi
încadrată în categoria cartării alunecărilor de teren. Hărţile de risc
prezintă un mare interes pentru planurile de dezvoltare a unor
investiţii în zonele cu potenţial la alunecare. Sunt necesare a fi
elaborate chiar până la nivel de localităţi care prezintă risc potenţial la
alunecări (la scări mari) sau la nivelul fiecărui judeţ în parte, sub
forma unor hărţi de risc privind producerea hazardelor naturale –
alunecări de teren, cutremure, inundaţii (la scări mai mici), cu
finanţare de la şi sub coordonarea MTCT.
Metoda elaborării hărţilor de risc privind alunecările de teren,
(hărţile “Zermos”, recomandată de Gaudemer şi colab., 1979, şi
Malieu şi colab., 1977, citaţi de M. Moţoc, 1997) cuprinde două etape
distincte:
a) studiul morfodinamic al teritoriului;
b) elaborarea hărţii privind riscurile de instabilitate.
Studiul morfodinamic are drept scop cartarea evoluţiei
dinamice a teritoriului, efectuat de regulă la scara 1:10.000. Se
realizează pe baza hărţilor geologice cu localizarea orizontului cu
potenţial de alunecare, fiind obligatoriu necesare şi recunoaşteri la
teren.
Hărţile de risc se recomandă a fi realizate la scara 1:5000,

delimitându-se următoarele unităţi privind riscurile naturale:
- terenuri cu instabilitate evidentă;
- terenuri cu instabilitate potenţială;
- terenuri sensibile;
- terenuri stabilizate prin vegetaţie.
Pe plan internaţional, cercetătorii de la USGS – Programul de

Alunecări de teren, monitorizează continuu alunecările de teren şi
zonele deluroase selectate pentru a învăţa mai mult despre procesele
fizice ale alunecărilor sau controlul deplasării maselor de pământ.
Monitorizarea este esenţială în prognozarea şi stabilirea comportării
alunecărilor şi a cărui tip de ploaie poate produce un număr mare de
alunecări. Pentru unele site-uri, cele mai recente măsurători sunt
furnizate on-line, în sistem automatizat.
Pentru monitorizarea alunecărilor de teren există în prezent, pe
plan mondial, diverse instrumente care măsoară deplasările în
interiorul masivelor de rocă (înclinometru vertical pentru
monitorizarea deplasărilor laterale şi a deformaţiilor, care se poate
conecta direct la o staţie digitală – figura 4.2.11), temperatura şi
presiunea apei în pori, nivelul pânzei freatice, presiunea de stress,
deformările laterale, tasările etc. În general, acolo unde dotarea
permite, aceste date se culeg şi transmit automatizat.
49
Figura 4.2.11. Schema static digitală de stocare a datelor din

înclinometrie (după GEOTEC S.A.)
Figura 4.2.12. Schema de culegere şi centralizare a datelor

(după GEOTEC S.A.)
Prin amenajarea terenurilor alunecătoare se urmăreşte

corectarea, reducerea sau chiar înlăturarea influenţei unor factori
cauzali sau condiţionali ai alunecărilor, în scopul asigurării condiţiilor
de ameliorare şi valorificare a terenurilor degradate prin alunecări. La
baza stabilirii soluţiilor şi schemelor de amenajare trebuie să stea
cunoaşterea pentru fiecare suprafaţă cu alunecări, sau cu potenţial la
alunecare, a factorilor cauzali sau condiţionali şi a importanţei social-
Masuri de economice a obiectivelor periclitate de alunecările respective. În
prevenire şi general, la stabilirea şi aplicarea diferitelor măsuri de prevenire şi
stabilizare a combatere a alunecărilor se recomandă o abordare interdiciplinară a
alunecărilor de problemei între diferiţi specialişti (agronomi, hidrologi, geotehnicieni,
teren. Avertizare şi hidrotehnicieni etc. – proiectanţi şi executanţi) deoarece, inevitabil, pe
alarmare parcursul aplicării soluţiilor, de cele mai multe ori se impune o
adaptare rapidă în funcţie de evoluţia procesului.
Clasificarea metodelor de prevenire şi combaterea a
alunecărilor de teren are un caracter general, fiecare măsură sau
metodă poate avea efecte multiple şi, în general, acestea se aplică în
complex, pentru a se obţine efectul maxim.
Problema stabilirii măsurilor pentru prevenirea şi combaterea

alunecărilor de teren, a soluţiilor şi schemelor de amenajare a acestora
- în cazul în care ele s-au produs deja, este foarte disputată. Au fost
elaborate în acest sens numeroase teorii, care se pot grupa în două
mari direcţii de abordare, în special în funcţie de momentul de
aplicare, şi anume:
50
- o rezolvare în principal naturalistă a problemei, sau măsuri

preventive, în sensul că accentul se pune pe eliminarea cauzelor
care produc alunecarea şi menţinerea condiţiilor existente care
favorizează stabilitatea versanţilor (se referă în general la unele
restricţii privind realizarea construcţiilor în zonele cu pericol
potenţial la alunecare, evitarea suprasarcinilor, a săpăturilor, a
tăierilor de arbori etc., dar şi lucrări de desecare-drenaj şi evacuare
a apei din zona cu pericol la alunecare precum şi măsurile
fitoameliorative; tot aici intră şi lucrările hidrotehnice de susţinere a
masivelor de pământ cu pericol la alunecare şi consolidare a bazei
versanţilor: ziduri de sprijin, contrabanchete, ancoraje etc. O soluţie
frecvent utilizată în unele ţări dezvoltate o constituie utilizarea
materialelor geosintetice – geogrile pentru armarea pământurilor
afectate de alunecări);
- o rezolvare pur tehnică, post-alunecare, sau măsuri de
combatere a efectelor alunecărilor şi valorificare, care urmăresc
prin diferite construcţii să înlăture efectele procesului şi să
reintroducă rapid suprafeţele afectate în circuitul economic
(modelare-nivelare-înierbare, refacerea terasamentelor distruse,
condolidări de maluri, filtre inverse, desecare-drenaj şi evacuare a
apei de pe terenurile alunecate etc.).
Folosind terminologia curentă, măsurile de prevenire şi
combatere a alunecărilor de teren pot fi clasificate ca fiind: măsuri
structurale şi măsuri nonstructurale.
În ce priveşte avertizarea populaţiei cu privire la producerea

alunecărilor de teren, trebuie avut în vedere că acestea sunt în general
evenimente izolate care se produc de cele mai multe ori fără o
avertizare-alarmare prealabilă. Cu toate acestea, locuitorii care trăiesc
în zonele cu risc potenţial ridicat la alunecare, trebuie să fie precauţi,
în special în perioadele cu precipitaţii abundente sau topiri a zăpezilor,
sau, după producerea unor incendii masive de păduri. În astfel de
momente, dacă nu au fost deja făcute avertizări prin posturile locale de
radio sau televiziune, locuitorii ar trebui singuri sa ia decizia de
evacuare a zonei, înainte de producerea iminentă a evenimentului.
51
a) Definiti alunecarile de teren si precizati care sunt factorii care

contribuia la producerea acestora.
b) Clasificati alunecarile de teren.
c) Care sunt efectele (pagubele) eroziunii solului asupra mediului?
Alunecările de teren (landslides, în engleză) reprezintă

mişcări tectonice, erupţii vulcanice etc.
În funcţie de aportul şi acţiunea combinată a apei şi forţei de

gravitaţie, deplasările de teren se împart în două mari categorii, şi
anume:
- I) deplasări de teren în care rolul declanşator îl are
aproape în exclusivitate forţa gravitaţională,
dezechilibrele iniţiale ale maselor de pământ producându-
se ca urmare a deteriorării stabilităţii versanţilor. Din
această categorie fac parte următoarele procese:
a) surpările (deplasări ale maselor de pământ pe
verticală);
52
b) tasările (deplasări ale maselor de pământ tot pe

verticală, dar de amplitudini mici);
c) rostogolirile (deplasări ale maselor de-a lungul
versanţilor).
Tot din această categorie fac parte şi procesele de sufuzionare,
sub forma unor pâlnii, ca urmare a prăbuşirii maselor de pământ, fiind
frecvent întâlnite în zonele cu substrat litologic alcătuit din marne
salifere. Cauza acestui proces o constituie dizolvarea sărurilor de către
apa subterană, aceasta deteriorând coeziunea între particulele de sol şi
creează dezechilibre.
- II) deplasări de teren în care rolul declanşator îl au
simultan apa şi forţa gravitaţională
= alunecări propriuzise. Sunt cele mai frecvent întâlnite,
în special pe terenurile predominant agricole cu pante mari,
cu alternanţe de strate cu diferite permeabilităţi şi înclinare
în sensul pantei; ridică de fapt cele mai mari probleme.
Efectele economice negative ale alunecărilor de teren includ:

costurile reparaţiilor obiectivelor avariate, întreruperea căilor de
transport, costuri medicale în cazul rănirilor, precum şi costuri
indirecte, cum ar fi producerea de inundaţii, pierderea unei părţi a
lemnului din pădurile alunecate, sau efecte asupra pisciculturii.
Disponibilitatea apei, cantitativ şi calitativ, poate fi de asemenea
afectată negativ. Studiile geotehnice şi proiectele de stabilizare a
zonelor cu potenţial ridicat la alunecare sunt de asemenea foarte
costisitoare.
Degradarea peisajului şi scoaterea din circuitul agricol,
temporar sau definitiv, a unor mari suprafeţe de teren, reprezintă tot
efecte negative ale alunecărilor asupra mediului.

DE AUTOEVALUARE
Intrebarea 1
Alunecările de teren (landslides, în engleză) reprezintă
53
mişcări tectonice, erupţii vulcanice etc.
În funcţie de aportul şi acţiunea combinată a apei şi forţei de

gravitaţie, deplasările de teren se împart în două mari categorii, şi
anume:
- I) deplasări de teren în care rolul declanşator îl are
aproape în exclusivitate forţa gravitaţională,
dezechilibrele iniţiale ale maselor de pământ producându-
se ca urmare a deteriorării stabilităţii versanţilor. Din
această categorie fac parte următoarele procese:
d) surpările (deplasări ale maselor de pământ pe
verticală);
e) tasările (deplasări ale maselor de pământ tot pe
verticală, dar de amplitudini mici);
f) rostogolirile (deplasări ale maselor de-a lungul
versanţilor).
Tot din această categorie fac parte şi procesele de sufuzionare,
sub forma unor pâlnii, ca urmare a prăbuşirii maselor de pământ, fiind
frecvent întâlnite în zonele cu substrat litologic alcătuit din marne
salifere. Cauza acestui proces o constituie dizolvarea sărurilor de către
apa subterană, aceasta deteriorând coeziunea între particulele de sol şi
creează dezechilibre.
- II) deplasări de teren în care rolul declanşator îl au
simultan apa şi forţa gravitaţională
= alunecări propriuzise. Sunt cele mai frecvent întâlnite,
în special pe terenurile predominant agricole cu pante mari,
cu alternanţe de strate cu diferite permeabilităţi şi înclinare
în sensul pantei; ridică de fapt cele mai mari probleme.
Efectele economice negative ale alunecărilor de teren includ:

costurile reparaţiilor obiectivelor avariate, întreruperea căilor de
transport, costuri medicale în cazul rănirilor, precum şi costuri
indirecte, cum ar fi producerea de inundaţii, pierderea unei părţi a
lemnului din pădurile alunecate, sau efecte asupra pisciculturii.
Disponibilitatea apei, cantitativ şi calitativ, poate fi de asemenea
afectată negativ. Studiile geotehnice şi proiectele de stabilizare a
zonelor cu potenţial ridicat la alunecare sunt de asemenea foarte
costisitoare.
Degradarea peisajului şi scoaterea din circuitul agricol,
temporar sau definitiv, a unor mari suprafeţe de teren, reprezintă tot
efecte negative ale alunecărilor asupra mediului.
54

1. Ce reprezintă alunecarile de teren si care sunt factorii

declansatori si favorizanti ai acestui proces? (2p).
2. Prezentati schita unei alunecari de teren. (2p).
3. Enumerati si descrieti succint toate tipurile de alunecari si
procese asociate. (2p)
4. Care sunt efectele (pagubele) alunecarilor de teren asupra
mediului ? (2p)
5. Cum se realizeaza monitoringul alunecarilor de teren? (2p)
1. Bally R.J., Stănescu P., 1977: Alunecările şi stabilitatea versanţilor agricoli, Editura Ceres,
Bucureşti;
2. Dron A., 1982: Combaterea instabilităţii pământurilor în practica lucrărilor de îmbunătăţiri
funciare, Editura Ceres;
4. Moţoc M., Mihaiu Gh., 1997: Riscul de instabilitate a versanţilor în aşezările rurale situate
în zona deluroasă şi colinară, Revista Construcţii, nr. 4, INCDCEC Bucureşti.
5. Popovici N., Prioteasa C., Biali G., 2003, Stabilizarea şi valorificarea terenurilor agricole
alunecătoare, Editura Univ. Gh. Asachi, Iaşi;
6. * * * 2004, Rapoarte şi studii privind alunecările de teren şi măsurători de urmărire a
acestora, GEOTEC S.A. Bucureşti;
7. * * * 1999, Proceeding of the International Symposium on Landslides, Rio de Janeiro,
Brazilia.
8. * * * http://www.hazardero.home.ro/
9. * * * http://landslides.usgs.gov/
10. * * * http://www.rowater.ro/
11. * * * 2005, Observaţii la teren ale comisiilor pentru situaţii de urgenţă din judeţul Arges.
55

CURS Minimal CES, Partea I

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CURS Minimal CES, Partea I

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Sevastel MIRCEA-Curs GESTIUNEA TERENURILOR IN PANTA, Anul IV IM-IFR, Sem.

Unitatea de învăţare nr. 1 3

Unitatea de învăţare nr. 2 21

Unitatea de învăţare nr. 3 31

Unitatea de învăţare nr. 4 47

Unitatea de învăţare nr. 5 57

Unitatea de învăţare nr. 6 81

Unitatea de învăţare nr. 1

EROZIUNEA SOLULUI ÎN LUME ŞI ÎN ROMÂNIA

1.1. OBIECTIVELE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE NR. 1

 Introducere în problematica degradării terenurilor agricole prin

 Definiţii şi clasificări ale procesului erozional

 Răspândirea procesului erozional în lume şi în România

 Impactul eroziunii solului asupra mediului

1.2. INTRODUCERE, CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND

sub formă dispersată sau concentrată de la suprafaţa terenurilor în

Clasificarea Clasificarea eroziunii solului după diferite criterii:

Transport de apă cu particule de sol

Linia iniţială a terenului

Fig. 1.2.1. Reprezentarea schematizată a procesului erozional

Referitor la situaţia concretă din România, din suprafaţa totală

hidrografice în care lucrările proiectate trebuiau să răspundă atât

a) Care sunt tipurile de hazarde naturale şi pe ce poziţie se situează

b) Ce reprezintă eroziunea solului şi care sunt formele şi fazele de

c) Cum se clasifică eroziunea solului după diferite criterii ?

d) Ce iniţiativă a Comisiei Europene a fost demarată în anul 2002

e) Ce specialişti se preocupă în detaliu de rezolvarea problemelor

Comentarii la aceste întrebări veţi găsi la sfârşitul unităţii de învăţare

După parcurgerea acestui subcapitol trebuie să reţineţi:

Procesul de eroziune hidrică a solului, ca hazard natural, este

mai ales în ultima perioadă de timp, se consideră că eroziunea solului

Eroziunea hidrică a solului este procesul natural, fizico-

Clasificarea eroziunii solului după diferite criterii:

1.3. RĂSPÂNDIREA PROCESULUI EROZIONAL ÎN LUME ŞI ÎN

1.3.1 Situaţia eroziunii în adâncime în unele ţări din lume

Pe baza unor date statistice, anual eroziunea medie specifică pe

* în China, eroziunea solului afectează cca 3,67 milioane km2, ceea ce

Fig. 1.3.3.1 Procese intense de eroziune în adâncime în Platoul de

Cauzele majore ale eroziunii în adâncime în zonele mai sus

1.3.2 Situaţia eroziunii în adâncime în România

Date generale Din datele existente în literatura de specialitate, rezultă că în

Fig. 1.3.2 Variaţia intensităţii eroziunii specifice totale

în unele judeţe din România (după M. Moţoc, 1982)

Ierarhizarea primelor cinci judeţe din România în raport cu

Nr. Eroziune de Eroziune în Alunecări Eroziune în

În zona de curbură a Carpaţilor - zonă puternic afectată de

Fig. 1.3.2.1 Aspecte ale eroziunii solului în adâncime

Fig. 1.3.2.2. Aspecte ale eroziunii solului în adâncime

a) Ce suprafeţe sunt afectate în lume de diferite tipuri de degradare a

b) Cât de important este procesul de eroziune hidrică în degradarea

c) Care este ierarhia primelor 5 judeţe din ţară afectate de eroziunea

d) Ce suprafeţe de teren agricol sunt afectate de eroziunea hidrică şi

Comentarii la aceste întrebări veţi găsi la sfârşitul unităţii de învăţare

După parcurgerea acestui subcapitol trebuie să reţineţi:

După estimările făcute de FAO în anul 1983, o suprafaţă de

În Europa, o suprafaţă estimată la circa 115 milioane ha (tab.

Conform unui raport al Consiliului Europei din 2002, utilizând

Ierarhizarea primelor cinci judeţe din România în raport cu

Din datele existente în literatura de specialitate, rezultă că în

Podişul Moldovenesc - 5.400 km; Dobrogea – 800 km.

1.4 Impactul eroziunii solului asupra mediului

O analiză sintetică a cauzelor şi efectelor eroziunii solului asupra mediului este

a) Care sunt efectele (pagubele) eroziunii solului asupra mediului?

b) Ce model de analiză detaliată cauze-efecte al unui anumit proces