Principii de tratament Abcesul pulmonar, nursing

Tratamentul pentru abces pulmonar

• Masuri generale:
– tratament de lunga durata – in medie 4- 6 saptamani, dar se poate prelungi si
pana la 4 luni pentru prevenirea recaderilor.
– se utilizeaza asociere de antibiotice cu spectru bacterian larg pe anaerobi si
aerobi.
– tratamentul este initial injectabil, ulterior oral.
– fizioterapie respiratorie, drenaj postural al secretiilor bronsice.
– drenaj si spalatura pleurala (in empiem pleural).
– hidratare, oxigenoterapie si bronhodilatatoare.
• Tratament medicamentos cu antibiotice:
– Benzilpenicilina si betalactami cu inhibitori de betalactamaze (in caz de
rezistenta la benzilpenicilina -specii de Prevotella, Bacteroides si Fusobacterium
spp).
– Metronidazolul este cel mai eficient antibiotic pe anaerobi, dar se prefera
asocierea cu benzilpenicilina pentru a acoperii si bacteriile aerobe.
– Clindamicina este superioara benzilpenicilinei.
– Alte antibiotice eficiente in abces: cloramfenicol, cefoxitin sodium, cefotetan,
clorhidrat de moxifloxacina, levofloxacina, piperacilina, imipenem, meropenem.
– Fara actiune pe anaerobi: aztreonam, trimetoprim-sulfametoxazole,
aminoglicozide, ciprofloxacina.
• Tratament chirurgical este indicat:
– in abcesul fara raspuns la tratamentul antibiotic.
– in caz de aparitie a complicatiilor (ex. empiem pleural), suspiciune de
neoplasm, hemoragie.
– abces asociat cu obstructie bronsica.
– abces cu dimensiuni mari (diametru > 6 cm).

Pagină 1 din 4
– abces cu microorganisme rezistente- ex. Pseudomonas aeruginosa.
– se practica lobectomie sau pneumonectomie (excizia un lob sau un plaman in
totalitate).
Evolutie, Complicatii, Profilaxie
Inainte de aparitia antibioticelor, cca 1/3 din pacienti decedau, inca 1/3 se
recuperau, iar restul dezvoltau supuratie cronica de tipul: abcese recurente,
bronsiectazii, empiem pleural (trecerea puroiului din plaman in spatiul pleural).
– Dupa aparitia antibioticelor s-a obtinut o crestere masiva a ratei de vindecare
si scadere a complicatiilor. In ciuda tratamentului antibiotic, mortalitatea este
inca de 10-15%. In cazul unui diagnostic tardiv, cu tratament incorect initiat sau
pe un fond imunitar scazut, pot apare sechele de tipul: bronsiectazii, cavitate
reziduala, pahipleurita retractila.
Profilaxie
• Activa: vaccinare anigripala si antipneumococica- in special la cei cu afectiuni
pulmonare preexistente.
• Masuri generale:
– Diagnosticarea si tratarea prompta a pneumoniilor cu potential necrozant
– Supravegherea si tratarea cronica a pacientilor cu bronsiectazii, fibroza
chistica
– Tratarea paradontozelor si infectiilor gingivale
– Tratamentul de baza al afectiunilor care favorizeaza aspiratia (ex. epilepsie,
afectiuni esofagiene, accidente vasculare cerebrale, etc.)

Principii de tratament Chisturi pulmonare, nursing

Pagină 2 din 4
Chistul hidatic (hidatoza): tratament
Există patru opţiuni de tratament în ceea ce priveşte chistul hidatic, care pot fi
combinate sau utilizate singular, în funcţie de particularităţile fiecărui caz:
● Drenarea chistului hidatic sub ghidaj ecografic (puncţie, aspiraţie,
injecţie, reaspiraţie)
● Intervenţie chirurgicală clasică (este cea mai indicată metodă, dar prezintă
şi anumite riscuri) sau laparoscopică (riscul de recurenţă este însă mai
crescut)
● Tratament cu antiparazitare sau/şi, dacă este cazul, cu chimioterapice
● Monitorizarea evoluţiei bolii
Chistul hidatic (hidatoza): prevenţie
Hidatoza este o boală parazitară care poate fi prevenită. Deparazitarea periodică
a animalelor (cel puţin de 4 ori pe an), igiena riguroasă a abatoarelor, spălarea
fructelor şi a legumelor proaspete înainte de consum, spălarea frecventă a
mâinilor şi evitarea contactului direct cu animalele (în special cu botul
animalului) sunt principalele măsuri care pot reduce riscul de infecţie.

Nursing
∙ asigurarea conditiilor de mediu si igiena prin crearea unui climat optim de
odihna
(aerisirea salonului, schimbarea lenjeriei de pat, corp);
∙ monitorizarea functiilor vitale : respiratie, puls, TA, temperatura si notarea lor
in F.O;
∙ educarea pacientului sa faca exercitii de respiratie, sa tuseasca, sa scuipe in
scuipatoare, sa nu devina sursa de infectie ;
∙ asigurarea alimentatiei conform recomandarilor medicului;
∙ recoltarea produselor biologice si patologice pentru examene de laborator;
∙ administrarea tratamentului prescris de medic conform F.O;

Pagină 3 din 4
∙ supravegherea efectului tratamentului si a manifestarilor neplacute ce pot
aparea;
∙ educatie pentru sanatate, respectarea regulilor de igiena zilnica

Pagină 4 din 4
 Abcesul pulmonar
(definiție, etiologie, simptomatologie, investigații)

Definitie:
Abcesul pulmonar reprezinta necroza parenchimului pulmonar de cauza
infectioasa, cu aparitia de colectie purulenta, care se dreneaza prin bronhia
aferenta, rezultand o cavitate pulmonara (“gaura in plaman”).
Variatii:
• Pneumonia necrotizanta sau gangrena pulmonara: necroza pulmonara cu
multiple cavitati mici (evolueaza spre abces)
• Abcesul pulmonar: extensia necrozei pulmonare din aproape in aproape, cu
aparitia unei cavitatii pulmonare de mari dimensiuni
Generalitati:
In mod normal arborele bronsic este steril prin filtrarea microorganismelor
inhalate la acest nivel. In schimb in orofaringe exista o flora polimicrobiana
saprofita, care nu este patogena (formata in special din bacterii anaerobe care se
gasesc in spatiile gingivale), dar daca trece de filtrul bronsic devine agresiva si
determina infectii de tract respirator inferior.
Clasificarea abcesului pulmonar:
In functie de durata simptomelor de la debutul bolii pana la momentul
prezentarii la medic:
– abces acut – simptome cu durata mai mica de 4 saptamani
– abces cronic – simptome insidioase dar trenante, care dureaza de cel putin o
luna
In functie de statusul anterior al pacientului:
– abces primar – la pacientii sanatosi anterior (imunocompetenti) predispusi sa
aspire in bronhii secretiile cu bacterii din orofaringe
– abces secundar – la cei imunodeprimati cu transplant de organe, SIDA, la

Pagină 1 din 7
pacienti cu neoplasm (cancer) bronsic cu blocarea bronhiei si infectie
retrostenotica in teritoriul parenchimatos (ventilat de aceea bronhie)
In functie de agentul microbian patogen:
– abces pulmonar cu Pseudomonas,
– abces pulmonar cu bacterii anaerobe,
– abces pulmonar cu Aspergillus etc
Abcesul pulmonar: cai de transmitere / factori de risc
• Aspiratia bacteriilor din orofarige in bronhii este cauza majora de abces
pulmonar. Pacientii care au predispozitie la aspiratie sunt cei cu tulburari de
constiinta (alcoolism, abuz de droguri, anestezie generala), cu tuburari de
inghitire (disfagie), post accidente vasculare cerebrale, achalazie, tumori
esofagiene, varsaturi alimentare.
Acesti pacienti au adesea paradontoze, in special gingivite care adapostesc mari
concentarii de anaerobi. Aspiratia apare indeosebi in pozitia culcat, si cu cat
contine un inocul mai mare bacterian, cu atat creste riscul de infectie. Initial
apare pneumonia de aspiratie, dar din cauza bacteriilor anaerobe cu potential de
necroza a tesuturilor pulmonare, in 7-14 zile apare abcesul pulmonar.
• Diseminare hematogena (prin circulatia sangvina) din focare septice de la
distanta, cu insamantarea bacteriologica a plamanilor:
– Tromboflebita venelor jugulare- cu punct de plecare de la abcesele
amigdaliene
– Endocardita de cord drept (“infectie cardiaca”), cauzata de obicei de
stafilococul auriu, apare frecvent la cei care utilizeaza droguri injectabile, si
mai rar la pacientii cu tromboza venoasa septica
– Sepsis pelvin sau abdominal
• Boli pulmonare prexistente cu potential supurativ: bronsiectazii, fibroza
chistica (mucoviscidoza), obstructii bronsice de diverse cauze
• Propagarea infectiei prin contiguitate: plagi toracice, toracotomie, abces
hepatic, ascita suprainfectata.

Pagină 2 din 7
Cauzele de abces pulmonar
• Bacteriile reprezinta cauza majora:
– bacteriile anerobe (frecvent): Peptostreptococcus, Prevotella, Bacteroides spp,
Fusobacterium spp.
– bacterii microaerofile: ex. Streptococcus milleri.
– bacterii aerobe: Staphylococcus aureus, Streptococcus pyogenes, bacili
gram-negativi in special Klebsiella pneumoniae dar si Pseudomonas aeruginosa;
mai rar Burkholderia pseudomallei, Haemophilus influenzae tip B, Legionella.
• Parazitii: Paragonimus westermani si Entamoeba histolytica.
• Fungii: Aspergillus spp, Cryptococcus neoformans, Histoplasma capsulatum,
Blastomyces dermatitidis, Coccidioides immitis.
• Micobacterii: tuberculoase si netuberculoase.
• Microorganisme oportuniste (produc abces pulmonar doar la persoanele cu
sistem imunitar slabit): Rhodococcus equi, Nocardia spp, Mycobacteria spp si
Aspergillus spp.
Simptome de abces pulmonar:
– Simptome care sugereaza o infectie pulmonara: febra, tuse cu expectoratie
muco-purulenta (secretii galben- verzui din bronhii), hemoptizie (tuse cu sange).
Aspecte caracteristice: fetiditatea sputei (miros neplacut) in cazul abcesului cu
anerobi si cantitatea mare de expectoratie cca 100-300 ml/24 ore, (vomica)
atunci cand puroiul se elimina din plaman.
– Simptome de boala cronica: transpiratii nocturne, scadere in greutate, astenie
fizica, paloare (anemie).
– Simptome determinate de complicatii – ex. pleurezie (lichid intre plaman si
coaste): durere toracica in zona corespondenta, dificultate respiratorie.
– Abcesul cu Staphylococcus aureus: boala fulminanta la adolescenti si adultii
tineri cu gripa; in cazuri severe cu forme de stafilococ meticilino – rezistent,
apar soc, neutropenie, necroza pulmonara iar mortalitatea este crescuta.

Pagină 3 din 7
Investigatii radioimagistice si de laborator
• Radiografia pulmonara: initial apectul este de infiltrat pneumonic , ulterior
apare imaginea tipica de cavitate hidro-aerica (cu puroi in partea decliva si aer
deasupra). Localizarea frecventa este in zonele pulmonare in care aspiratia
germenilor este facilitata de pozitia culcat (in segmentul posterior al lobilor
superiori si in segmentul apical al lobilor inferiori).
• Tomografie computerizata: aport informational superior radiografiei, atunci
cand diagnosticul este neclar, evolutia nu este favorabila in ciuda tratamentului
corect efectuat, sau apar complicatii. Poate identifica prezenta de adenopatii
mediastinale, neoplasm bronsic sau alte cauze rare de abces.
• Bronhoscopia: completeaza diagnosticul atunci cand exista suspiciunea de
neoplasm bronsic, malformatii congenitale bronho-pulmonare (ex. chist
bronhogen) sau corpi straini aspirati (alimente sau obiecte). Aceasta metoda,
permite prelevarea de probe bronsice precum: aspirat bronsic pentru examinare
bacteriologica si citologica sau biopsie bronsica pentru examen histo-patologic.
• Examen de laborator: sindrom inflamator (VSH, fibrinogen, proteina C sunt
marite), leucocitoza cu neutrofile crescute, anemie secundara infectiei.
• Examen bacteriologic al sputei (expectoratiei): identifica microbul implicat
si sensibilitatea acestuia la anitibiotice (antibiograma)
Diagnosticul de abces pulmonar
Diagnostic pozitiv: se pune pe seama simptomelor si a investigatiilor amintite,
corelate cu examinarea fizica (anormala a plamanilor in context de suspiciune
de aspiratie bronsica).
Diagnostic diferetial:
• Infectii necrotizante cu diverse etiologii:
– pneumonii necrotizante cu Staphylococcus aureus
– tuberculoza pulmonara cavitara
– infectii abcedante cu fungi si paraziti

Pagină 4 din 7
• Afectiuni non-infectioase: infarct pulmonar infectat, vasculite – cu cavitati
pulmonare prin mecanism imunologic, neoplasm (cancer) pulmonar necrozat si
excavat, aspiratie de corp strain intrabronsic, malformatii congenitale
pulmonare (sechestratie pulmonara, chist bronhogen), empiem cu fistula
broho-pleurala, bule sau chituri infectate cu nivel de lichid, pneumoconioze
excavate (ex. Silicoza).

Chisturi pulmonare
(definiție, etiologie, simptomatologie, investigații)

Chistul hidatic (hidatoza): definiţie

Hidatoza sau echinococcoza este o boală parazitară cauzată de infecţia cu
larvele viermelui Echinococcus granulosus (E. granulosus), a cărui gazdă este,
de regulă, câinele, dar care poate fi transmis şi la om, prin ingerare accidentală
(sol, apă sau alimente infestate, fecalele animalului infectat). Aceste larve se
localizează de regulă la nivelul ficatului (în 50-70% din cazuri), ducând la
apariţia unor chisturi, numite chisturi hidatice, care pot ajunge la dimensiuni de
5-10 centimetri şi, în anumite cazuri, se pot extinde şi în alte zone ale corpului
(splină, plămâni, rinichi, oase, creiere etc.).
Chisturile hidatice care se rup şi dau simptome provoacă o serie de complicaţii
severe, ameninţătoare de viaţă, motiv pentru care tratamentul trebuie instituit cât
mai prompt. Acesta poate consta fie în drenarea chistului hidatic, fie în
eliminarea acestuia pe care chirurgicală.
Chistul hidatic (hidatoza): cauze
Cauza hidatozei este infecţia cu larvele de Echinococcus granulosus, un vierme
care poate infecta câinii, vulpile, oile etc. Acesta este eliminat prin materiile
fecale şi poate supravieţui timp de câteva luni în sol, păşuni şi apă. Trebuie
menţionat însă că omul se poate infecta doar prin contactul cu solul contaminat
cu fecalele animalului infectat, prin atingerea animalului infectat (pupatul pe

Pagină 5 din 7
bot, atingerea acestuia, apoi ducerea mâinii murdare la gură) sau consumul de
apă infestată. De asemenea, hidatoza nu se transmite de la un om la altul, ci
numai de la animalul-gazdă.
În circa 70% din cazuri, larvele se localizează la nivelul ficatului, dar pot migra
şi în alte zone, precum plămânii, splina, creierul, ochii etc.
Chistul hidatic (hidatoza): simptome
Chistul hidatic poate fi asimptomatic în primă fază. Însă, pe măsură ce acesta
creşte în dimensiune, proces care poate dura de la câteva luni până la câţiva ani,
apar şi manifestările:
● Dureri abdominale
● Greaţă
● Vărsături
● Tuse cronică
● Durere în piept
● Respiraţie scurtă
● Scădere neintenţionată în greutate
● Slăbiciune musculară
● Lipsa poftei de mâncare
● Febră
● Colorarea în galben a tegumentului şi a albului ochilor
În cazul în care chistul hidatic se rupe, pot apărea reacţii alergice severe (febră
crescută, crize de astm, urticarie, eozinofilie) şi există chiar riscul de deces, ca
urmare a şocului anafilactic.
Alte complicaţii ce pot surveni ca urmare a ruperii unui chist hidatic sau pur şi
simplu a prezenţei acestuia sunt: infecţiile, colangita, episclerita, peritonita,
hipertensiunea portală, sindrom Budd-Chiari, eroziune vasculară, ciroză
hepatică etc.

Pagină 6 din 7
Chistul hidatic (hidatoza): investigatii si diagnostic
Principala metodă de diagnostic a chistului hidatic este ultrasonografia,
completată ulterior de tomografie computerizată sau imagistică prin rezonanţă
magnetică. Anumite anomalii – prezenţa unor anticorpi – pot fi depistate şi cu
ajutorul testelor de sânge. De multe ori, chistul hidatic este asimptomatic şi
poate fi descoperit întâmplător, cu ocazia unei ecografii abdominale de rutină.

Pagină 7 din 7
 Principii de tratament Pneumonii, nursing
Tratament
Tratamentul acestei boli consta in antibiotice. Tratamentul este eficient de
obicei in toate cazurile, in special daca persoanele in cauza se prezinta la medic
curand dupa debutul pneumoniei si tratamentul este inceput devreme. In cele
mai multe cazuri, tratamentul poate fi facut la domiciliu si pneumonia nu
determina afectarea functiei pulmonare. Cu toate acestea, in cazurile batranilor
peste 65 de ani, copiilor si persoanelor care sufera de alte boli, si in special boli
pulmonare cum ar bronhopneumopatia cronica obstructiva, tratamentul se face
intraspitalicesc, pneumoniile fiind mai severe la aceste categorii de persoane.
Cazurile de pneumonie usoara sunt adesea numite pneumonii ambulatorii (care
pot fi tratate ambulatoriu, adica la domiciliu, fara a fi nevoie de spitalizare).
Deci, în functie de severitatea pneumoniei (varsta, status imunitar,
afectiuni asociate, stare generala, complicatii, germeni comunitari sau
nozocomiali, etc.) se alege locul de tratament al bolnavului si anume: la
domiciliu in forme usoare, la spital in formele moderate si la terapie intensiva in
formele severe.
In etiologia pneumoniei comunitare, cel mai frecvent sunt implicati
pneumococul si bacteriile atipice.
Asadar exista o serie de regimuri de antibiotice care se administeaza in
functie de spectrul bacterian: amoxicillinum, aminopenicilina cu inhibitor de
betalactamaza, cefalosporine de generatia II sau III, macrolide, fluorochinolone
antipneumococice (moxifloxacina, levofloxacina). Tratamentul se initiaza rapid,
empiric pana la sosirea rezultatelor antibiogramei din sputa, care dureaza cca
3-5 zile.
La domiciliu, tratamentul se efectueaza oral, adesea cu un singur
antibiotic si pe o durata de cca 7-14 zile.
In spital tratamentul este injectabil in primele zile, apoi oral si include
asociere de doua antibiotice pe o durata medie de 10-21 zile.

Pagină 1 din 4
 In terapie intensiva, tratamentul se efectueaza injectabil cu o asociere de
cel putin doua sau trei antibiotice pe o perioada mai lunga de timp. In caz de
pneumonie cu Pseudomonas aeruginosa (piocianic) cu risc crescut de deces, se
asociaza si antibiotice de tip aminoglicozide, ciprofloxacina sau beta-lactamina
antiopiocianica si antipneumococica.
Tratament adjuvant: hidratare, antitusive, oxigen, ventilatie asistata acolo
unde este cazul.
Recomandare medicala:
In forme usoare de pneumonie, pacientul se poate adresa medicului de
familie, dar in situatii severe este bine sa se adreseze medicului specialist de
medicina interna, boli infectioase sau pneumologie.
Pneumonia poate fi contactata din viata de zi cu zi, ca de exemplu de la
scoala sau serviciu (numite pneumonii dobandite in comunitate sau comunitare)
sau din spital (numite pneumonii nosocomiale).
Nursing în pneumonii
Probleme de dependență
⮚ Respirație ineficientă/alterarea funcției respiratorii
⮚ Alterarea confortului prin durere
⮚ Intoleranța la activitate
⮚ Hipertermia
⮚ Alterarea nutriției prin deficit
⮚ Risc de deshidratare
⮚ Risc înalt de alterare a stării de săătate
Obiectivele de îngrijire vizează:
⮚ Normalizarea respirației și a schimburilor gazoase
⮚ Combaterea infecției
⮚ Restabilirea echilibrului termic și al comfortului
⮚ Adaptarea alimentației la nevoiele nutritive ale pacientului
⮚ Menținerea balanței intrări/ieșiri și prevenirea deshidratării

Pagină 2 din 4
 ⮚ Prevenirea complicațiilor
Plan de intervenții
⮚ Se asigură condițiile optime de spitalizare sau izolare la domiciliu
⮚ Se explică pacientului în termeni accesibili modul de producere a
bolii, metodele de diagnostic și tratament pentru a crește
complianța și a reduce anxietatea
⮚ Se asigură repausul la pat pe toată durata febrei și în funcție de
toleranța la efort
⮚ Se răspunde cu calm și promptitudine la toate solicitările
pacientului legate de igienă, alimentație și eliminare
⮚ Se monitorizează funcțiile vitale și vegetative
⮚ Se observă și se notează caracteristicile expectorației: culoare,
aspect, cantitate
⮚ Se face bilanțul hidric pentru compensarea pierderilor și prevenirea
deshidratării
⮚ Se aplică măsuri suplimentare dacă se observă inabilitatea
pacientului de a tuși și expectora
⮚ Se prelevează sânge pentru examene de laborator, spută pentru
examen bacteriologic și antibiogramă, urină pentru examne sumar
sau/și pentru determinarea antigenului solubil al Legionellei
⮚ Se începe antibioterapia recomandată de medic ca și terapie
adjuvantă la nevoie (oxigenoterapiea)
⮚ Se supraveghează și se raportează efectele secundare ale
medicamentelor, dacă apar
⮚ Se pregătește bolnavul pentru radiografia de control, dup- 3-4 zile
de spitalizare
⮚ Se ajută pacientul, la nevoie, să-și facă igiena corporală și să își
schimbe lenjerie de corp

Pagină 3 din 4
 ⮚ Se observă tegumentele, mucoasele pentru a identifica eventuale
semne de deshidratare sau leziunile favorizate de transpirație în
perioada de defervescență a febrei
Se educă pacientul:
⮚ Să respire pe nas
⮚ Să expectoreze în scuipătoare cu capac sau batsite de unică
folosință
⮚ Să evite curenții de aer și variațiile de temperatură
⮚ Să alterneze perioadele de activitate cu cele de odihnă
⮚ Să consume alimente fără sare în timpul tratamentului cu
antiinflamatoaresă recunoască și să semnalizeze medicului semne
ale unor complicații: modificări ale sputei, intensificarea durerii
toracice, febră după administrarea antibioticelor
Evaluarea obiectivelor de îngrijire
Se face evaluarea periodică și finală (în funcție de intervalul precizat în
obiectiv) pentru a aprecia dacă obiectivele au fost îndeplinite integral, parțial
sau deloc
În caz de obiective realizate parțial sau deloc în intervalul fixat, se culeg
date pentru identificarea cauzelor reușitei parțiale sau nereușitei, se modifică
planul de intervenții autonome și se reevaluează
În caz de obiective realizate se indică data când au fost realizate.

Pagină 4 din 4
 Pneumonii (definiție, etiologie, simptomatologie, investigații)

Definiție
Pneumonia reprezinta inflamatia plamanilor adesea cauzata de o infectie
cu o bacterie sau un virus. Aceasta boala determina aparitia dispneei
(dificultatea respiratiei, gafaiala) deoarece plamanii trebuie sa depuna mai mult
efort pentru a mentine adecvat nivelul seric (in sange) al oxigenului.
Apare mai frecvent în anotimpul rece, la fumatori si in cursul epidemiilor
de gripa. Pneumonia face parte din infectiile de cai aeriene inferioare, alaturi de:
sindromul gripal, traheobronsita acuta si exacerbari infectioase ale
bronhopneumopatiei obstructive cronice.
In timpul respiratiei, aerul inhalat este transportat prin caile respiratorii
superioare - nas, faringe si laringe, apoi prin caile respiratorii inferioare - trahee,
bronhii, bronhiole si alveole. Alveolele reprezinta partea finala a aparatului
respirator si seamana cu niste mici saculeti plini cu aer, care au pereti subtiri ce
contin capilare (vase de sange foarte fine) si tesut interstitial (fibre elastice si de
colagen). La acest nivel are loc schimbul gazos: oxigenul intra din alveole in
sangele din capilare, iar bioxidul de carbon trece din sange in alveole si este
eliminat prin expir in atmosfera.
Aerul pe care il respiram nu este steril, dar la nivelul cailor respiratorii se
gasesc mecanisme necesare filtrarii microorganismelor din aerul inhalat. Prima
filtrare are loc la nivelul nasului si nazofaringelui, ulterior la nivelul bronhiilor
care sunt echipate cu cili (structuri fine paroase).
Daca apararea este slaba (imunitate scazuta), microbii inhalati trec
de filtrele din caile respiratorii si ajung pana la nivel alveolar, unde incep sa
se mutiplice si sa irite tesuturile pulmonare generand pneumonia. Alveolele
vor fi inundate cu lichid de inflamatie si isi pierd capacitatea ventilatorie. De
obicei alveolele sunt afectate din aproape in aproape cuprinzand fie o portiune
mica a plamanului (un segment), fie mai extinsa (un lob) sau in cazuri mai grave

Pagină 1 din 9
poate cuprinde mai multi lobi din acelasi plaman sau din ambii plamani
(plamanul drept fiind format din 3 lobi si cel stang din 2 lobi).

Acumulări de lichid în alveole în pneumonie

Etiopatogenie
Pneumonia este provocată, în primul rând, de infecții cauzate de bacterii
sau de virusuri și, mai rar, de ciuperci și paraziți. Deși au fost identificate peste
100 de tipuri de agenți infecțioși, numai câteva sunt responsabile pentru
majoritatea cazurilor. Infecțiile mixte, atât cu virusuri, cât și cu bacterii, pot
apărea în până la 45% dintre infecții la copii și în până la 15% dintre infecții la
adulți.
Uneori, termenul pneumonie se aplică, în sens mai larg, oricărei afecțiuni
care are ca rezultat inflamarea plămânilor (cauzată, de exemplu, de bolile
autoimune, de arsurile chimice sau de reacțiile la medicamente); totuși, mai
corect, această inflamație este denumită pneumonită.
Afecțiunile și factorii de risc care predispun la pneumonie includ:
fumatul, deficiența imunitară, alcoolismul, boala pulmonară obstructivă cronică,
boala renală cronică și boala hepatică.Vârsta înaintată predispune, de asemenea,
la pneumonie.
Tipuri de pneumonie:
Locul de aparitie:

Pagină 2 din 9
 ⮚ pneumonia comunitara - apare in comunitate (domiciliu, serviciu,
crese, gradinite, etc.) cauzata de microorganisme comune cu
evolutie in general favorabila.
⮚ pneumonia nozocomiala - apare in spital, in special in sectiile de
terapie intensiva si are o evolutie severa din cauza germenilor de
spital rezistenti la antibioticele uzuale.
Forma clinico-radiologica:
⮚ pneumonia tipica cu simptome specifice si imagine radiologica de
tip infiltrat lobar, de cauza bacteriana.
⮚ pneumonia atipica cu simptome usoare sau minime, cu imagine
radiologica nespecifica de tip infiltrat interstitial, de cauza virala
sau cu microorganisme atipice (chlamydii, mycoplasme, rickettsi,
legionella).
Statusul imunitar:
⮚ pneumonia la imunocompetenti - la persoane cu sistem imunitar
bun, fara afectiuni severe, generata de germeni uzuali si cu evolutie
favorabila
⮚ pneumonia la imunosupresati - persoane infectate HIV, transplant
de organe, boli autoimune, tratament cronic imunosupresor;
implica atat germeni patogeni cat si flora microbiana saprofita care
se gaseste in mod normal in orofaringe si care devine agresiva pe
fondul imunosupresiei, avand evolutie severa grefata de complicatii
frecvente si deces.
Morfopatologic:
⮚ pneumonia lobara - cu afectare strict alveolara.
⮚ bronhopneumonia - cu afectare atat a bronhiilor mici cat si a
alveolelor aferente acestora

Pagină 3 din 9
 necroza pulmonara cu doua forme - pneumonia necrotizanta (cavitati
pulmonare multiple dar de mici dimensiuni < 2 cm) si abcesul pulmonar
(cavitate pulmonara mare cu diametru > 2 cm).
Cauze
Bacterii
Bacteriile constituie cea mai frecventă cauză a pneumoniei dobândite în
comunitate , cu Streptococcus pneumoniae. Alte bacterii includ: Haemophilus
influenzae, Chlamydophila pneumoniae,Staphylococcus aureus, Legionella
pneumophila și bacilii gram-negativi.Unele versiuni rezistente la
medicamente ale infecțiilor de mai sus devin tot mai frecvente,
inclusiv Streptococcus pneumoniae rezistent la medicamente și Staphylococcus
aureus rezistent la meticilină.
Răspândirea organismelor este facilitată în prezența factorilor de
risc. Alcoolismul este asociat cu Streptococcus pneumoniae, organismele
anaerobice și Mycobacterium tuberculosis; fumatul facilitează efectele
bacteriilor Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae și Legionella
pneumophila. Expunerea la păsări este asociată cu Chlamydia psittaci, la
animalele de fermă, cu Coxiella burnetti, la aspirarea conținutului stomacului,
cu organismele anaerobice și la fibroza chistică, cu Pseudomonas
aeruginosa și Staphylococcus aureus.Streptococcus pneumoniae este mai
frecvent iarna[15] și ar trebui suspectat la persoanele care aspiră o cantitate mare
deorganisme anaerobice.
Virusuri
La adulți, virusurile sunt cauza a aproximativ o treime dintre cazurile de
pneumonie, iar la copii, a aproximativ 15% dintre cazuri.În mod obișnuit,
agenții implicați includ:rinovirusurile, coronavirusurile, virusul gripal, virusul
sincițial respirator (VSR), adenovirusul și virusul paragripal.Virusul herpes
simplex este rareori cauza pneumoniei, cu excepția unor grupuri cum sunt:
nou-născuți, persoane cu cancer, beneficiari de transplant și persoane cu arsuri

Pagină 4 din 9
semnificative. Persoanele care au suferit un transplant de organe sau care sunt
altfel imunocompromise prezintă o frecvență ridicată a pneumoniei cauzate
de citomegalovirus. Cele cu infecții virale pot fi infectate secundar cu
bacteriile Streptococcus pneumoniae, Staphylococcus aureus sau Haemophilus
influenzae, în special în cazul în care sunt prezente și alte probleme de
sănătate. În diferitele perioade ale anului predomină diferite virusuri; de
exemplu, în sezonul gripei, gripa poate fi cauza a peste jumătate dintre toate
cazurile virale.Ocazional, apar focare și ale altor virusuri, inclusiv
ale hantavirusurilor și ale coronavirusurilor.

Ciuperci
Pneumonia micotică nu este frecventă, dar apare mai frecvent la
persoanele cu sistem imunitar slăbit din cauza SIDA, a medicamentelor
imunodepresive sau a altor probleme medicale.
Paraziți
Diverși paraziți pot afecta plămânii, inclusiv: Toxoplasma
gondii, Strongyloides stercoralis,Ascaris lumbricoides și Plasmodium
malariae.Aceste organisme pătrund în organismul uman, de regulă, prin
contactul direct cu pielea, prin înghițire sau prin intermediul unei insecte
vector. Cu excepția Paragonimus westermani, majoritatea paraziților nu
afectează în mod specific plămânii, dar implică plămânii în mod indirect, prin
intermediul altor locuri afectate. Unii paraziți, în special cei aparținând
genurilor Ascaris și Strongyloides, stimulează o puternică reacție eozinofilică,
putând avea drept urmare o pneumonie eozinofilică.În alte infecții, cum este
malaria, implicarea plămânilor este consecința unei inflamații sistemice induse
de citokine.În țările dezvoltate, aceste infecții sunt cel mai frecvente în rândul
persoanelor care se întorc din călătorii sau în rândul imigranților. La nivel

Pagină 5 din 9
mondial, aceste infecții sunt cel mai frecvente în rândul persoanelor
imunodeficitare.
Idiopatică
Pneumonia interstițială idiopatică sau pneumonia neinfecțioasă reprezintă
o categorie de boli pulmonare difuze.
Fiziopatologie:
Pneumonia debutează, frecvent, ca o infecție a tractului respirator
superior, care se deplasează în tractul respirator inferior.
Virală
Virusurile pot ajunge la plămâni pe diverse căi. Virusul sincițial respirator
este de regulă contractat atunci când oamenii intră în contact cu obiecte
contaminate și apoi își ating nasul sau ochii.O altă infecție virală are loc atunci
când se inhalează pe nas sau gură picături mici contaminate, purtate de
aer. Odată ajunse în tractul respirator superior, virusurile pot ajunge la plămâni,
unde invadează celulele ce căptușesc căile respiratorii, alveolele
sau parenchimul pulmonar. Anumite virusuri, ca de exemplu cele care provoacă
pojarul sau herpesul simplex, pot ajunge în plămâni prin sânge. Invazia
plămânilor poate duce la grade variate de moarte a celulelor. Atunci când
sistemul imunitar reacționează la infecție, plămânii pot fi afectați și mai mult.
Pe lângă faptul că afectează plămânii, multe virusuri afectează în mod simultan
și alte organe perturbând astfel alte funcții ale organismului. De asemenea,
virusurile fac ca organismul să fie mai predispus la infecții bacteriene; astfel,
pneumonia bacteriană poate apărea ca o boală comorbidă.
Bacteriană
Majoritatea bacteriilor pătrund în plămâni prin aspirarea unor organisme
mici, aflate în gât sau nas. Jumătate dintre oamenii normali manifestă astfel de
aspirații în timpul somnului. În timp ce în gât se găsesc întotdeauna bacterii,
cele potențial infecțioase sunt prezente numai în anumite momente și
condiții. Câteva tipuri de bacterii, cum ar fi Mycobacterium

Pagină 6 din 9
tuberculosis și Legionella pneumophila, pot ajunge în plămâni prin intermediul
unor picături mici contaminate, purtate de aer. Bacteriile se pot răspândi prin
sânge. Odată ajunse în plămâni, bacteriile pot invada spațiile dintre celule și
dintre alveole, unde macrofagele și neutrofilele (celulele albe din sânge cu rol
defensiv) încearcă să anihileze bacteriile. De asemenea, neutrofilele
eliberează citokine, determinând astfel o activare generală a sistemului
imunitar.Acest lucru duce la febră, frisoane și oboseală, întâlnite în pneumonia
bacteriană. Neutrofilele, bacteriile și lichidul din vasele de sânge înconjurătoare
umplu alveolele, rezultând acumularea ce apare la radiografie.
Factori de risc
● Varste extreme: copii mici si persoane peste 65 ani
● Fumatul, alcoolismul, consum de droguri in special administrate
injectabil
● Malnutritie: prin boli existente sau la cazuri sociale cu lipsa accesului la
hrana
● Boli pulmonare preexistente: mucoviscidoza, astmul bronsic,
bronhopneumopatia obstructiva cronica, bronsiectazii, sechestratie
pulmonara, chist bronhogenic congenital
● Alte boli cronice: diabet zaharat, boli cardiace, renale, hepatice etc.
● Sistem imunitar scazut: infectatie HIV, transplant de organe,
chimioterapie pentru diverse cancere, tratament imunsupresor pentru boli
autoimune (ex. lupus eritematos sistemic)
● Dificultatea de a tusi: accident vascular cerebral, sedare medicamentoasa
sau prin consum exagerat de alcool, persoane imobilizate la pat
● Rezidenta in colectivitati: azile de batrani, camine spital sau alte institutii
de ingrijire
● Infectie recenta de tract respirator superior incluzand si gripa
Căi de transmitere:

Pagină 7 din 9
 Aspiratia in bronhii a microorganismelor care colonizeaza
orofaringele: favorizata de tulburari de deglutitie (inghitire), intubatie
orotraheala, anestezie generala, accidente vasculare cerebrale, crize epileptice,
intoxicatie alcoolica acuta.
Pe cale aeriana: prin stranut sau tuse, se raspandesc secretii fine cu
microbi de la persoanele bolnave care pot fii inhalate de personele din jur.
Pe cale hematogena: infectii de cateter intravascular, administrare
intravenoasa de droguri sau infectii severe cu alte sedii (ex endocardita- infectia
in interiorul inimii), care se raspandesc prin sange la alte organe inclusiv la
nivelul plamanilor.
Inoculare directa (foarte rar): prin traumatism local de tip injunghiere
sau propagarea infectiei de la focare adiacente.

Simptomatologie:
Simptomele pneumoniei cauzate de bacterii debuteaza de obicei brusc si
se pot datora unei infectii a cailor respiratorii superioare cum ar laringita,
traheita sau gripa.
Simptomele comune includ:
⮚ Debut brusc prin frison intens și prelungit (unic și solemn) urmat
de febră mare 39-40°C și junghi toracic submamelonar sau la
nivelul focarului pneumonic inflamator
⮚ Dispnee prin disfuncție respiratorie restrictivă
⮚ Tusea seacă la început, iar la 2-3 zile expectorație ruginie .
⮚ Batranii au simptomatologie diferita, mai usoara. Semnul major al
pneumoniei la batrani este tulburarea functiilor cognitive (confuzie,
delir) sau agravarea bolii pulmonare deja existente.
Semne fizice:

Pagină 8 din 9
 ⮚ Facies pneumonic cu congestie facială mai intensă pe partea
plămânului afectat (semnul Jaccoud) și herpes labial care este
caracteristic pentru pneuminia pneumococică
⮚ Sindrom de condensare pulmonară (vibrații vocale exagerate,
matitante, raluri crepitante)
⮚ Puls tahicardic și scăderea tensiunii arteriale cu tendință la colaps
Semne paraclinice:
⮚ Opacitate omogenă, triunghiulară, cu vârful în hil și baza la
periferie
⮚ Leucocitoză cu creșterea neutrofilelor
⮚ Prezența pneumococului în spută
Investigații:
În pneumoniile bacteriene se recomandă:
⮚ Radiografie toracică în primele 24-48 ore de la debut
⮚ Hemoleucograma cu formula leucocitară
⮚ Teste e inflamație – VSH, fibrinogen
⮚ Examen bacteriologic al sputei
În pneumoniile nebacteriene se recomandă următoarele investigații:
⮚ Radiografie pulmonară față și profil
⮚ Examen bacteriologic al sputei
⮚ Bronhoscopie
⮚ Examen coprologic
⮚ Examen de urină

Pagină 9 din 9
 Principii de tratament Cancerul bronhopulmonar, nursing

Tratament
Majoritatea cancerelor pulmonare nu pot fi vindecate prin tratamentul actual,
insa acest fapt se datoreaza in principal descoperirii tardive a neoplaziei, adesea
intr-un stadiu depasit. Tratamentul simptomatic si cel paleativ sunt printre
singurele modalitati terapeutice aplicabile pacientilor cu cancer pulmonar. In
alegerea tratamentului trebuie sa se tina cont de foarte multe aspecte, in
principal de tipul cancerului (cancer cu celule mici sau cancer
non-microcelular), de stadiul evolutiei si de rezervele functionale ale
organismului. Stadializarea este foarte importanta, in special in cazul cancerului
non-microcelular. Tratamentul poate fi chirurgical, chimiostatic sau prin iradiere
si respecta principiile clasice ale tratamentului antitumoral.
Ghidurile internationale recomanda urmatoarele atitudine terapeutice, in
functie de stadiul cancerului:
⮚ Stadiul I: rezectie chirurgicala, terapie adjuvanta (chimio sau/si
radioterapie) si chemopreventie;
⮚ Stadiul II: similar stadiului I (rezectie chirurgicala si terapie
adjuvanta);
⮚ Stadiul III A: chemoradioterapie de prima intentie si interventie
chirurgicala doar in anumite cazuri, atent selectionate;
⮚ Stadiul III B: chemoterapie si masuri adjuvante care sa reduca
dimensiunile si sa incetineasca dezvoltarea tumorii primare;
⮚ Stadiul IV: chemoterapie bazata pe cisplatina, rezectie chirurgicala in
cazul in care leziunea maligna este unica si este accesibila rezectiei.
Terapia medicala
Terapia medicala include chimioterapie si radioterapia. Ele se pot dovedi
eficiente, insa doar un procent relativ

Pagină 1 din 5
redus dintre pacienti raporteaza o ameliorare semnificativa a simptomelor.
Regresia tumorii sub tratament medical este inceata si nesigura. Totusi, ambele
metode terapeutice pot prelungi supravietuirea pacientilor si pot imbunatati
uneori calitatea vietii acestora, ameliorand unele simptome.
Combinatia de chimioterapie si radioterapie se recomanda in urmatoarele
situatii:
⮚ Carcinom cu celule mici in stadiu initial (tumora cu evolutie lenta si
restransa la o zona anume din parenchimul pulmonar);
⮚ Tratarea metastazelor extratoracice.
Nici un chimioterapic si nici radioterapia nu sunt sigure in sarcina deoarece
sunt asociate cu aparitia unor malformatii congenitale grave, uneori chiar
incompatibile cu viata.
Cele mai frecvente reactii adverse ale chimioterapiei includ:
- Greturi si varsaturi;
- Caderea parului;
- Probleme tegumentare;
- Aparitia leziunilor de cavitate bucala;
- Astenie.
Greturile si varsaturile asociate terapiei pot fi atat de intense incat impun un
tratament particular. Pentru prevenirea lor se vor administra antiemetice
speciale, cum ar fi ondansetronul, granisetronul sau dolasetronul. Astfel de
compusi nu vindeca greturile si varsaturile ci se recomanda pentru profilaxia
acestora.
Radioterapia nu are efecte sistemice atat de intense precum chimioterapia. Ea
este aplicata tintit, pe o anumita zona, deci si reactiile ei vor fi mai limitate.
Extinderea reactiilor adverse variaza foarte mult in functie de zona supusa
iradierii.
Tratamentul chirurgical
Tratamentul chirurgical, reprezentat de rezectia tumorii, este preferat pentru

Pagină 2 din 5
pacientii diagnosticati intr-un stadiu incipient de cancer non-microcelular (in
special). Din pacate insa, acest tip de cancer este doar rar diagnosticat intr-un
stadiu care sa permita o astfel de abordare terapeutica. In 60-80% din situatii
pacientii sunt diagnosticati cand deja cancerul s-a extins si chiar a metastazat.
Pentru excizia carcinomului non-microcelular se pot folosi si metode
criochirurgicale. Prin aceste metode tumora este intai ingheata si apoi distrusa.
Criochirurgia nu este folosita insa decat pentru scopuri paleative si nu
curative. Rata succesului in cancerele mici cu localizare periferica este in jur de
80%. In ciuda rezultatelor incurajatoare ale tratamentului chirurgical, in cele
mai multe situatii cancerul reapare si, in final, pacientii mor. Tratamentul
chirurgical nu este o alternativa terapeutica utila si in cazul pacientilor cu
carcinom cu celule mici. Datorita faptului ca un astfel de cancer se extinde
foarte rapid in organism si are o mare capacitate de diseminare, chirurgia nu ii
poate opri evolutia.
Interventiile pentru tratamentul cancerului pulmonar sunt foarte
laborioase. Stresul chirurgical la care este supus organismul este intens, astfel ca
numerosi pacienti se resimt chiar si la cateva zile dupa operatie. Cele mai
frecvente acuze sunt oboseala, astenie, slabiciunea musculara, durerea
generalizata si dispneea importanta. Pacientii se deplaseaza cu dificultate, tusesc
si nu pot respira normal. Perioada de recuperare dupa o astfel de interventie
poate dura cateva saptamani sau chiar luni, mai ales daca organismul era deja
slabit prin cancer. Cancerul este in sine o boala consumptiva ce epuizeaza
energia si rezervele functionale ale organismului.
Tratamentul in functie de stadiul evolutiv
In cazul cancerului diagnosticat in stadiul I se recomanda ca tratament de
prima intentie chirurgia, mai ales daca este un cancer non-microcelular. Starea
pacientului trebuie atent investigata anterior operatiei pentru a se stabili daca
organismul poate face fata unei astfel de interventii sau nu. Procedura optima
intr-o astfel de situatie este lobectomia, insa daca limitele functionale pulmonare

Pagină 3 din 5
nu o permit, se poate practica si o rezectie partiala. In acest stadiu se poate
recomanda si chimioterapie adjuvanta, dupa rezectia tumorii studiile
demonstrand faptul ca aceasta poate ameliora supravietuirea la 5 ani.
Cancerul diagnosticat in stadiul II poate fi tratat si el chirurgical, doar
daca nu exista comorbiditati care sa contraindice interventia. Radioterapia se
pare ca are si ea rezultate bune daca este folosita in doze mari, pentru scop
curativ. Pacientii cu tumora stadiul II rezecata sunt candidati buni pentru
chimioterapia adjuvanta cu cisplatina sau compusi din aceasta clasa.
Tratamentul cancerului pulmonar in stadiul III este controversat, parerile
specialistilor fiind impartite. Se poate utiliza radioterapie, chimioterapie sau
combinatia celor doua. Supravietuirea la 5 ani, in aceasta situatie, este de 15%.
In cazul in care exista extinderea neoplaziei si la structurile din mediastin,
prognosticul pacientilor este mai rezervat. Daca exista leziuni satelite, acestea ar
trebui indepartate chirurgical.
Cancerul metastazat (stadiul IV) se poate trata prin administrarea pe cale
intravenoasa a regimurilor combinate de chimioterapice. Combinatiile incluzand
cisplatina par a ameliora cel mai bine simptomele si par de asemenea a creste
durata supravietuirii. Cele mai bune rezultate se obtin prin administrarea unor
biterapii (compuse din doua substante chimioterapice).
Tratamente ulterioare
Chiar daca operatia de rezectie a tumorii s-a incheiat cu succes si tumora
a fost inlaturata, in cazul cancerelor pulmonare exista un risc foarte crescut de
aparitie a recurentelor. Din pacate, acestea sunt cele care in final epuizeaza
organismul si induc decesul pacientului. In plus, tratamentul chimioterapic in
sine are riscul de inducere a altor cancere.
Majoritatea cancerelor pulmonare recidiveaza dupa o perioada medie de 2
ani. Din acest motiv pacientul trebuie sa se prezinte cu regularitate la
controalele programate de catre medicul specialist si trebuie sa respecte
recomandarile terapeutice care i se fac, chiar daca tumora a fost inlaturata,

Pagină 4 din 5
pericolul nu a trecut. Cu cat recurentele sunt identificate mai precoce, cu atat se
pot pregati scheme terapeutice eficiente care sa le stagneze evolutia si sa le
reduca dezvoltarea. Pacientii care au fost tratati chirurgical trebuie sa se prezinte
la controale la fiecare 3 luni in primi doi ani (cand riscul de recurenta maligna
este maxim) si la fiecare 6-12 luni dupa ce aceasta perioada trece.
Tratamentul paleativ si ingrijiri terminale
Ingrijirile paleative sunt adresate ameliorarii simptomelor si imbunatatirii
calitatii vietii fara a se incerca sa se vindece cauza de baza a bolii. Astfel de
ingrijiri sunt adresate pacientilor pentru care nu exista o alta alternativa
terapeutica si care nu pot fi ajutati in alt mod. Deoarece mortalitatea prin cancer
pulmonar se mentine foarte crescuta si nu exista un tratament curativ pentru
acesta, scopurile reale ale terapiei sunt atinse prin tratamentul paleativ:
imbunatatirea calitatii vietii. De cele mai multe ori medicul, insa si familia
pacientului sau chiar acesta, recunosc momentul in care este necesara instituirea
unui astfel de terapii, chiar daca ea semnifica de fapt acceptarea finalului tragic
al bolii.
Pacientul are dreptul sa i se explice ce urmeaza sa se intample, pentru a
nu se simti singur si pierdut in fata a ceea ce va urma.
Tratamentul paleativ poate fi urmat si la domiciliu, si nu necesita
internarea intr-un spital sau intr-un centru special, daca pacientul nu doreste
acest lucru. In cadrul metodelor paleative sunt incluse si diverse tratamente
medicamentoase care pot suprima durerea, disconfortul, dispneea. In cadrul
schemelor terapeutice sunt incluse: administrarea de oxigen, de metadona,
morfina sau codeina (analgezice opioide foarte puternice).
Se pot administra si analgezice obisnuite, insa eficienta acestora este
discutabila. Pacientii cu dureri neoplazice reprezinta o categorie speciala de
bolnavi care pot primi medicatie antialgica puternica, de tipul morfinei.
Anxietatea, insomniile, depresia sunt tratate in functie de recomandarile unui
medic psihiatru, iar uneori se poate apela si la terapii complementare.

Pagină 5 din 5
 Cancerul bronhopulmonar
(definiție, etiopatogenie, simptomatologie, investigații)

Tumoare pulmonară (marcată cu săgeată) vizibilă la radiografia toracică

Definiție:
Cancerul pulmonar este o afectiune ce se caracterizeaza, ca si alte
neoplazii, prin cresterea necontrolata a celulelor in interiorul plamanilor.
Cauze:
Spre deosebire de majoritatea altor tipuri de cancer, ale caror cauze sunt
adesea necunoscute, cauza principala a cancerului pulmonar este reprezentata, la
peste 90% dintre pacienti, de fumat.
Daca persoana renunta la fumat, riscurile de aparitie a cancerului se reduc
treptat in timp, insa destul de greu. Se pare ca abia dupa 15 ani de abstinenta
totala de la fumat riscurile de aparitie a cancerului incep sa devina similare cu
cele ale unui nefumator, insa ele se reduc la 2% doar dupa 30 de ani de la
abandonarea fumatului. In primii 10 ani riscurile se mentin insa foarte ridicate.
Cei mai importanti factori de risc care influenteaza aparitia acestui tip de
cancer sunt:
Pagină 1 din 5
 - Numarul tigarilor fumate;
- Varsta la care individul s-a apucat de fumat;
- Perioada de timp in care a fumat (sau de cat timp s-a lasat de fumat);
- Continutul in nicotina al tigarilor fumate.
Azbestoza (afectiune indusa de expunerea cronica la azbest) este unul din
cei mai importanti factori de risc neasociati fumatului care poate determina
aparitia cancerului pulmonar.
Fumatul si azbestoza isi potenteaza efectele carcinogenice
Expunerea la radon (element ce apare prin descompunerea radioactiva a
radiului) este un alt factor de risc ce poate determina dezvoltarea cancerului
pulmonar. El este un factor incriminat in aparitia cancerului la minerii din
minele de uraniu.
Simptomatologie
Aproximativ o patrime din totalitatea pacientilor nu prezinta simptome
sugestive in momentul in care se stabileste diagnosticul de cancer pulmonar.
Simptomele cancerului pulmonar primar includ:
⮚ Tuse: tusea poate ridica probleme si daca apare brusc, la un
fumator cronic, si daca isi modifica principalele caracteristici
⮚ Hemoptizie
⮚ Wheezing
⮚ Dureri toracice apar la 1/4 din bolnavi.
⮚ Dispneea
⮚ Infectii pulmonare repetate si de tract respirator superior
Investigatii paraclinice
Anamneza este cea care poate stabili debutul simptomelor, caracterul lor
initial si evolutia lor in timp. Antecedentele familiale si cele personale sunt
foarte importante si medicul trebuie sa intrebe pacientul amanunte referitoare la
acestea.

Pagină 2 din 5
 Anamneza este urmata de efectuarea unui examen fizic general.
Aproximativ doua treimi din cazurile de cancer pulmonar sunt diagnosticate in
stadii avansate. Pacientii pot aparea casectici si cu probleme evidente de
respiratie.
Alte semne ce atrag atentia la examenul fizic includ:
⮚ Limfadenopatie ganglionara localizata la nivelul ganglionilor
supraclaviculari;
⮚ Murmur vezicular diminuat sau absent in cazul in care tumora a
determinat colapsul plamanului;
⮚ Matitate la percutie si zgomote respiratorii diminuate (in cazul in
care doar o parte a plamanului este colabata);
⮚ Hepatomegalie dureroasa (in cazul in care exista si implicare
hepatica metastatica);
⮚ Durere osoasa si existenta unor puncte osoase foarte sensibile la
palpare;
În prezenta unor simptome sugestive si a unui istoric indelungat de fumat
sau de expunere la iritanti toxici (azbest, radon), pacientului i se vor
efectua radiografii toracice. Chiar daca la radiografie tumora va fi
vizibila, ea trebuie ulterior biopsiata, deoarece cancerul pulmonar poate
mima sau poate fi mimat de o serie de afectiuni cu caracter benign, chiar
si de pneumonii.
Investigarea unui pacient suspectat de cancer pulmonar este, deci, foarte
complexa si include:
⮚ Efectuarea radiografiilor pulmonare
⮚ Efectuarea unor tomografii computerizate: CT-urile sunt utile atat in
aprecierea existentei unor leziuni cu potential neoplazic cat si pentru
determinarea unor eventuale extinderi metastatice in restul corpului.
⮚ Scintigrafia osoasa: este o investigatie necesara deoarece osul este o alta
localizare predilecta a metastazelor pulmonare. Daca pacientii acuza

Pagină 3 din 5
 dureri osoase, se va efectua o scintigrafie osoasa pentru a se stabili cu
certitudine daca exista invazie osoasa.
⮚ Rezonanta magnetica nucleara (RMN).
⮚ Biopsia tumorii sau se va extrage si o cantitate mica de lichid pleural, in
cazul in care exista pleurezie. Biopsia poate fi efectuata sub ghidaj
tomografic, pentru a nu se penetra alte organe din vecinatate.
⮚ Bronhoscopia este metoda preferata daca localizarea cancerului este
centrala. Bronhoscopia poate determina gradul extinderii tumorale,
precum si daca tumora determina femonene obstructive sau nu. Procedura
in sine este una endoscopica, bronhoscopul fiind un tub foarte subtire si
flexibil care la capat are o camera video prin care sunt captate si
transmise imagini catre un ecran extern. Bronhoscopul este introdus prin
cavitatea bucala sau nazala, si apoi de-a lungul traheei. Din trahee,
bronhoscopul ajunge in bronhii, medicul examinandu-le alternativ.
Imaginile captate in interiorul traheei si bronhiilor sunt vizualizate de
catre medic in timp real pe monitorul video extern. Bronhoscopia are
numeroase avantaje, printre care se numara vizualizarea directa a tumorii
dar si recoltarea de fragmente tisulare din interiorul ei. Bronhoscopia este
o metoda la indemana daca se doreste aprecierea extinderii tumorii.
Deoarece procedura este relativ disconfortanta, pacientul va fi anesteziat
local, astfel incat sa nu simta pasajul tubului si i se va administra de
asemenea si un sedativ, care sa atenueze din axietate.
⮚ Toracocenteza este procedura diagnostica si terapeutica prin care se
dreneaza lichidul de pleurezie din cavitatea pleurala. Pleurezia este o
complicatie frecventa a cancerului pulmonar si o astfel de procedura este
relativ des utilizata. Lichidul poate contine substante ce sugereaza natura
lui neoplazica si chiar celule maligne. Toracocenteza se realizeaza prin
introducerea unui ac in spatiul pleural, ac conectat cu un tub de dren prin

Pagină 4 din 5
 care se va scurge fluidul. Toracocenteza este foarte importanta atat in
stadializarea cat si in diagnosticarea de certitudine a acestei afectiuni.
Foarte importante in stabilirea diagnosticului de certitudine sunt si:
⮚ Examenul citologic al sputei
⮚ Realizarea hemoleucogramei este importanta pentru identificarea unor
eventuale anemii, tulburari de coagulare, dezechilibre electrolitice.
Hemograma trebuie realizata in special anterior instituirii tratamentului
chimiostatic;
⮚ Investigarea functiei renale poate obiectiva un sindrom paraneoplazic;
⮚ Determinarea functiei pulmonare pentru detectarea aparitiei unui sindrom
obstructiv ca urmare a compresiei exercitate de tumora asupra
parenchimului pulmonar si asupra cailor respiratorii.

Pagină 5 din 5