Sunteți pe pagina 1din 8

AVIZAT,

DIRECTOR,
PROF
EVALUARE INIȚIALĂ GRUPA MICĂ
ANUL ŞCOLAR
PROF. ÎNV. PREȘCOLAR
Evaluarea initiala la grupa mică” a vizat, in primul rând, observarea capacității de integrare în grup și de relaționare cu educatoarea și cu ceilalți copii,
precum și observarea comportamentului copiilor la primul contact cu educatoarea, colegii, sala de grupă.
Obiectivele stabilite pentru evaluarea inițială au urmărit nivelul la care se află copiii la intrarea în grădiniță, în ceea ce privește:
 Dezvoltarea intelectuală – exprimarea, cunoștințe despre mediu (culori, animale, obiecte), cunoștințe ce permit ințelegerea pozițiilor spațiale,
cunoașterea propriului corp, nivelul de dezvoltare al simțurilor (gust, văz, auz).
 Dezvoltarea fizică –înălțime, greutate, echilibru, indică diferite părți ale corpului, execută mișcări simple la comandă.
 Dezvoltare artistică – ține creionul, desenează linii (chiar și mâzgălituri), colorează, cântă.
 Dezvoltare socio-emotionala - capacitatea copiilor de a se adapta la regimul de viata al gradinitei, participarea , stabilitatea si autocontrolul in activitate,
cooperarea in grupa de copii, rezistenta la efort.
Instrumentele de evaluare utilizate au fost diverse si au fost selectate tinand cont de varsta mica , deci nu au inca cunostinte, pricepri si deprinderi specifice.
De aceea s-a urmarit in primul rand cunoasterea mediului din care provin copiii pentru a stabili gradul de dezvoltare la care s-a ajuns in familie si pentru a crea
acea legatura atat de importanta (mai ales in acest moment de debut) intre gradinita si familie.
Pentru a aduna cat mai multe informatii despre copii, evaluarea s-a desfasurat pe doua paliere:
1. Chestionar pentru parinti ,,Prima zi de gradinita” (Anexa 1) – prin care s-au cules date despre parinti si copii vazuti prin ochii acestora in mediul
familial, social, precum si cunoasterea asteptarilor pe care le au parintii de la mediul educational din gradinita. Centralizand si analizand datele in urma
aplicarii chestionarului am realizat doua tablouri:

1
TABLOUL COPIILOR:
Cum este copilul meu? Ce activitati prefera copilul meu?
 Sensibil  Joaca
 Harnic  Muzica
 Cuminte  Desene animate
 Iubitor  Plastilina
 Timid uneori  Constructii
 Atent  Jocul cu mingea
 Activ  Mersul pe bicicleta
 Incapatanat  Povestile
 Darnic  Joc pe calculator
 Comunicativ  Joaca cu alti copii
 Vesel  Sa coloreze
 Intelept  Plimbarile

Daca parintii au fost sinceri inseamna ca grupa mica este gata sa porneasca pe drumul cunoasterii. Sa le dorim succes!

TABLOUL PĂRINȚILOR:
CE REPREZINTA GRADINITA PENTRU DVS.? CE ASTEPTARI AVETI DE LA ACEST CADRU
EDUCATIONAL?
 A doua familie  Rabdare si dragoste
 Locul potrivit pentru copilul meu  Sa ne completeze pe noi parintii
 Locul unde invata sa fie disciplinat, sociabil, instruit  Sa descopere unele dificultati de invatare ale
in vederea scolarizarii copilului si sa incerce sa le corecteze
 A doua casa  Sa aiba conditiile necesare pentru ingrijirea si
 etapa importanta in educatia copilului educatia celor mici
 Loc educational si de formare  Integrarea copilului in colectiv si respectarea unui
 Un inceput pentru dezvoltarea intelectului copilului program
 Un mediu nou unde are posibilitatea sa faca ceva  Sa definitiveze tot ceea ce au invatat copiii in
deosebit familie si sa-i pregateasca pentru scoala
 Ingrijire si educatie  Sa ajute copilul sa fie pregatit pentru viata

2
Din aceste cuvinte razbate emotia parintilor in momentul in care copiii lor trec intr-un stadiu nou de dezvoltare intr-un nou cadru. Au inteles cred, ce
inseamna gradinita si ce rol are ca institutie .
2. Probe aplicate copiilor la primul contact cu gradinita: probe orale, practice, observarea comportamentului in timpul activitatilor, dialogul cu copiii, si
mai putin utilizate au fost probele scrise si studiul produselor activitatii.
Probele de evaluare initiala au fost aplicate pe parcursul primelor 2 saptamani ale anului scolar, unui numar de 24 copii si comportamentele urmarite au
fost stabilite pe domenii de dezvoltare.

I. DOMENIUL DEZVOLTAREA LIMBAJULUI SI A COMUNICARII-15 puncte


1. Dezoltarea limbajului si a comunicarii-15 puncte
 Comportamente urmarite:
-discuta cu colegii si educatoarea
-primeste mesaje, indeplineste instructiuni simple;
-stie sa se prezinte;
-denumeste 4-5 jucarii si formuleaza o propozitie simpla despre o jucarie denumita;
-raspunde adecvat (verbal sau comportamental) la ceea ce i se spune.
 Probe aplicate
ADP-,Bine ati venit la gradinita”
ALA-Biblioteca-,,Spune-i papusii cum te cheama”
ADE-Domeniul limba si comunicare-,,Spune ceva despre jucaria ta!”
-,,Asculta si repeta ce spun eu!”-joc exercitiu

II. DOMENIUL DEZVOLTARE SOCIO-EMOTIONALA-15 puncte


1. Dezvoltare sociala-5 puncte
 Comportamente urmarite:
-manifesta un comportament civilizat in relatiile cu cei din jur; utilizeaza formulele Te rog si Multumesc;
-incearca sa se autoserveasca in situatii simple care impun acest lucru (masa, spalator, dormitor);
-reuseste sa astepte intr-o situatie data;
-se joaca impreuna cu alti copii;
-stie sa salute cand vine si cand pleaca de la gradinita.
 Probe aplicate
ADP-,,Un baiat si o fetita merg frumos prin gradinita”, ,,Cum salut?”, ,,Cum spun multumesc?”
ALA-Joc de rol-,,De-a gradinita (socializare) ”,
ADE-Domeniul om si societate-,,Copiii la gradinita”joc didactic

3
2. Dezvoltare emotionala-10 puncte
 Comportamente urmarite:
-se prezinta pe sine;
-raspunde la intrebari privind identitatea personala;
 Probe aplicate
ADP-,,Cine sunt eu, cine esti tu?”
ALA-Stiinta-,,Spune ce face piticul?”
-Joc de rol-,,De-a mama si puiul”
ADE-Domeniul limba si comunicare-,,Ghici cine a venit la gradinita?”

III. DOMENIUL DEZVOLTARE COGNITIVA-15 puncte


1. Dezvoltarea gandirii logice si rezolvarea de probleme-5P
 Comportamente urmarite:
-observa obiectele din sala de grupa;
-recunoaste, numeste obiectele indicate;
-separa jucariile de alte obiecte;
-construieste dupa model o figura simpla.
 Probe aplicate
ADP-,,Jucariile m-au asteptat”, ,,Plimbam papusa”
ALA-Stiinta-,,Ce trebuie sa faci atunci cand?”
-Joc de masa-,,Alege jucariile care iti plac cel mai mult!”
-Constructii-,,Ce stii sa faci din cuburi?”
ADE-Domeniul stiinta-,,Alege numai jucariile”, ,,Ce stii sa spui despre?”
2.Cunostinte si deprinderi elementare matematice, cunoasterea si intelegerea lumii- 10P
 Comportamente urmarite:
-descopera elemente componente ale mediului inconjurator prin antrenarea organelor de simt;
-plaseaza obiecte in diferite pozitii spatiale (sus, jos);
-recunoaste actiuni ale omului si este capabil sa le imite;
-recunoaste 2 din 3 culori.
 Probe aplicate
ADP-,,Te striga iepurasul!”
ALA-Stiinta-,,Unde este ursuletul? Dar papusa?”, ,,Ce gust are zaharul, dar lamaia?”

4
-Joc de masa-,,Aseaza la locul potrivit”
ADE-Domeniul stiinta-,,Ce are papusa, ai si tu?”-joc exercitiu

IV. DOMENIUL DEZVOLTARE FIZICA, SANATATE SI IGIENA PERSONALA-15 puncte


1. Dezvoltare fizica-10 puncte
 Comportamente urmarite:
-isi coordoneaza miscarile cu ritmul solicitat de educatoare (intinde, ridica mainile si bate din palme);
-merge sau alearga in directia indicata de educatoare;
-poate sa stea intr-un picior 3 secunde.
 Probe aplicate
ADP-,,Cate unul dupa mine!”, ,,Batem palmele!”
ALA-Jocuri distractive-,,Cine soseste primul?”, ,,Copilasi, veniti la mine!”, ,,Alearga dupa iepuras!”
ADE-Domeniul psiho-motric-,,Ne miscam si ne jucam”
2. Sanatate si igiena personala-5 puncte
 Comportamente urmarite:
-respecta regulile de igiena personala si colectiva;
-recunoaste obiectele de uz personal si cunoaste modul de intrebuintare a acestora.
 Probe aplicate
ADP-,,Ma pregatesc sa merg la gradinita”
ALA-Joc de rol-,,Ce imi place la tine?”
-Arta-,,Batista parfumata”-auditie muzicala
ADE-Domeniul om si societate-,,Arata-mi ce stii sa faci cu!” (obiecte de uz personal)-joc didactic

V. DOMENIUL CAPACITATI SI ATITUDINI DE INVATARE-15 puncte


(Curiozitate si interes. Initiativa. Persistenta in activitate. Creativitate.)
 Comportamente urmarite:
-participa la activitatile de invatare si la cele de joc atat in calitate de vorbitor cat si in calitate de ascultator;
-acompaniaza cantecele cu batai din palme sau jucarii sonore (toba, clopotel);
-asculta cu atentie si interes cantece pentru copii si poate sa reproduca corect un cantec simplu (inaltimea sunetelor), dupa modelul educatoarei;
-poate sa tina corect creionul in mana;
-se ,,joaca” cu plastilina.
 Probe aplicate
ADP-,,Trezeste-te cand strigam cucuriguuu!”

5
ALA-Stiinta-,,Ce culoare are creionul tau?”
-Arta-,,Strangem plastilina in pumn”
ADE-Domeniul estetic si creativ-,,Canta ca mine!”, ,,Ne jucam cu creionul pe hartie”

INTERPRETAREA REZULTATELOR
A comportament atins pt.11-15p
D comportament in dezvoltare pt. 7-10p
S necesita sprijin pt. SUB 6p

NR. DE COPII: 31

I. DOMENIUL DEZVOLTAREA LIMBAJULUI

Nr. de Numar de copii cu Numar de copii cu Numar de Nu s-au


copii comportament atins (A) comportament in copii ce prezentat in
evaluați dezvoltare (D) necesita sprijin perioada
(S) evaluarii
28 9 12 7 3

II. DOMENIUL DEZVOLTARE SOCIO-EMOTIONALA-15 puncte


Nr. de Numar de copii cu Numar de copii cu Numar de Nu s-au
copii comportament atins (A) comportament in copii ce prezentat in
evaluați dezvoltare (D) necesita sprijin perioada
(S) evaluarii
28 11 12 5 3

III. DOMENIUL DEZVOLTARE COGNITIVA-15 puncte


Nr. de Numar de copii cu Numar de copii cu Numar de Nu s-au
copii comportament atins (A) comportament in copii ce prezentat in
evaluați dezvoltare (D) necesita sprijin perioada
(S) evaluarii
28 10 11 7 3

6
IV. DOMENIUL DEZVOLTARE FIZICA, SANATATE SI IGIENA PERSONALA
Nr. de Numar de copii cu Numar de copii cu Numar de Nu s-au
copii comportament atins (A) comportament in copii ce prezentat in
evaluați dezvoltare (D) necesita sprijin perioada
(S) evaluarii
23 16 10 2 3

V. DOMENIUL CAPACITATI SI ATITUDINI DE INVATARE


Nr. de Numar de copii cu Numar de copii cu Numar de Nu s-au
copii comportament atins (A) comportament in copii ce prezentat in
evaluați dezvoltare (D) necesita sprijin perioada
(S) evaluarii
28 17 8 3 3

7
CONCLUZII

La sfarsitul perioadei de evaluare initiala se constata ca 9 dintre copii au un comportament atins in ceea ce priveste adaptarea la regimul de viata al
gradinitei si isi ajusteaza comportamentul si reactiile la circumstantele sociale, 16 copii manifesta un comportament in dezvoltare si 14 copii necesită sprijin
pentru a reusi sa se adapteze si sa capete autocontrol si stabilitate emotionala, iar 3 copii a fost absenți in perioada evaluarii.
In ceea ce priveste limbajul si comunicarea copii au o exprimare si o pronuntie corecta,unii intampina greutati la pronuntarea unor sunete sau in
exprimare, un copil are nevoie de sprijin cand se exprima, are dificultati in pronuntie, vocabular sarac.
Rezultatele obtinute la dezvoltarea cognitiva arata ca majoritatea sunt capabili sa inteleaga si chiar sa gasesca solutii pentru o ,,situatie-problema”, doar
cativa intampina dificultati, dar sunt capabili sa inteleaga si sa execute o actiune simpla, iar 2 copii poseda cunostinte minime si au nevoie de sprijin pentru a
cunoaste lumea inconjuratoare.
Majoritatea copiilor manifesta capacitati si atitudini de invatare, 12 copii intampina greutati in trasarea liniilor sau colorare, iar 6 copii nu participa la
activitatile de invatare sau la cele de joc, nu au deprinderea de a tine creionul in mana si necesita sprijin.
Din punct de vedere fizic sunt bine dezvoltati, isi coordoneaza suficient de bine miscarile pentru nivelul lor de varsta .
Rezultatele evaluarii initiale asigura datele necesare pentru stabilirea unor obiective accesibile, elaborarea unei planificari a activitatilor instructiv-
educative care sa tina cont de datele culese, utilizarea acelor mijloace, metode, tehnici de lucru care sa formeze copiilor priceperile si deprinderile de baza,
necesare integrarii active in activitatea educationala din invatamantul prescolar.

S-ar putea să vă placă și