Suport seminar IBU 03

Sursele necreștine ale creștinismului

JOSEPHUS FLAVIUS, Antichitățile iudaice, 20, 200 (cap. 9, subcap. 23):

„[Ana] a convocat sinedriul la judecată și l-a adus în fața lui pe fratele lui Iisus, denumit Hristos. El se
chema Iacob. Împreună cu alți câțiva, acuzându-i că încălcaseră Legea, și i-a condamnat să fie uciși cu
pietre” (καθίζει συνέδριον κριτῶν καὶ παραγαγὼν εἰς αὐτὸ τὸν ἀδελφὸν Ἰησοῦ τοῦ λεγομένου Χριστοῦ,
Ἰάκωβος ὄνομα αὐτῷ, καί τινας ἑτέρους, ὡς παρανομησάντων κατηγορίαν ποιησάμενος).

JOSEPHUS FLAVIUS, Antichitățile iudaice, 18, 63 (cap. 3, subcap. 3):

„În vremea aceea, în care era Pilat guvernator, a trăit Iisus, un om înțelept, dacă poate fi numit aievea
om. El a fost autorul unor uluitoare minuni și a fost învățătorul oamenilor care erau bucuroși să afle
adevărul. A atras de partea lui o mulțime de iudei, dar și o mulțime de păgâni. Acesta a fost Hristos.
Chiar dacă Pilat, din cauza acuzațiilor fruntașilor poporului nostru, l-a țintuit pe cruce, n-au încetat să-l
iubească cei ce l-au îndrăgit de la început, căci li s-a arătat a treia zi iarăși viu, aşa cum au prezis profeţii
trimişi de Dumnezeu, înfăptuind și o mie de alte miracole. De atunci și până azi dăinuie poporul
creștinilor, care-și trage numele de la dânsul”.

- Nu rezistă examenului critic;

- Citat de Eusebius în HE: cartea III, cap. 5 (105). Posibila interpolare realizată anterior lui Eusebiu,
până în sec. IV.
- Text preluat și de Agapios de Hierapolis/Mahbud ibn Quonstantin, episcop ortodox (melchit) al
cetatii Oshroene, † după 941, într-un text arab Book of the Title (Kitab al Unvan), fragment în PO
7, p. 471-472.

FILON DIN ALEXANDRIA, Despre viața contemplativă, 56-59 și urm.: o descriere amplă a unei comunități a
terapeuților (bărbați și femei) în Egipt. : «Acest soi de oameni (al terapeuților) îl poți afla pretutindeni în
lume, căci spre binele desăvârșit trebuie să tindă atât cei dintre pagini, cit şi dintre barbari. Dar cel mai
tare s-au înmulțit în Egipt, și anume în fiecare din ținuturile numite «nome» şi mâi cu seamă în jurul
Alexandriei”. EUSEBIU DE CEZAREEA, Istoria bisericească, II, 17, propune faptul că Filon vorbește despre
creștini, pornind de la practica lecturilor sfinte în comunitatea terapeuților, care seamănă cu practica
lecturilor creștine. Eusebiu spune: „Mai întâi, în cartea cu titlul Despre viața contemplativă sau Despre
rugători, Filon ne asigură că nu spune de la el nimic în expunerea reală a faptelor. Pe aceștia Filon îi
numește terapeuți, iar pe femeile care trăiesc împreună cu ei le numește terapeute. Denumirea aceasta
o bazează pe aceea că întocmai ca niște doctori, poartă grijă și vindecă de răutatea patimilor sufletele
celor care vin la ei, însănătoșindu-i și îndrumându-i să cinstească pe Dumnezeu prin slujire curată şi
evlavioasă.
PLINIUS CEL TÂNĂR, Epistole, X, 96, (ante 113): Plinius, către împăratul Traian.

„Îmi este după obicei să mă raportez cu toate dificultățile la tine, Domnul meu, pentru că nu este altul
mai bun să rezolve dubiile mele și să completeze necunoașterea mea.
Nu am fost niciodată prezent la interogatoriul creștinilor. Prin urmare, nu cunosc natura dimensiunilor
pedepselor care le sunt de obicei aplicate, nici bazele pentru care trebuie pornită o investigație, și cât de
mult ar trebui să fie forțați. Nici nu sunt sigur dacă ar trebui să fac pentru ei o distincție pe bază de
vârstă, sau dacă tinerii și adulții trebuie tratați la fel; dacă o iertare ar trebui să fie dată oricui renunță la
credințele sale, sau dacă unul a profesat vreodată creștinismul, nu ar trebui să câștige nimic decât
renunțând [total] la el; sau dacă este doar numele de creștin care ar trebui pedepsit, chiar de ar fi
nevinovat, sau ar trebui pedepsite crimele asociate cu acest nume.
Pentru moment aceasta este linia pe care am adoptat-o pentru toate persoanele aduse în fața mea
pentru acuzația de a fi creștin. I-am întrebat în persoană dacă sunt creștini, și dacă admit asta, repet
întrebarea a doua și a treia oară, cu amenințarea pedepsei care îi așteaptă. Dacă persistă, ordon să fie
legați pentru execuție, pentru că, indiferent de natura admisibilității lor, sunt convins că încăpățânarea și
ambiția nezdruncinată nu ar trebui să rămână nepedepsită.
Au fost și alți fanatici asemănători, care sunt cetățeni romani. I-am pus pe o listă de persoane care să fie
trimise la Roma pentru proces.
Acum că am început să mă ocup de această problemă și, de multe ori se întâmplă, ca acuzațiile asupra
lor să devină mult mai răspândite și cresc în diversitate. Un pamflet anonim circula conținând numele a
unui grup de persoane acuzate. Împotriva acestui fapt am considerat că ar trebui să eliberez pe oricare
care nega ca ar fi sau că ar fi fost creștin, când repetau după mine o formulă de invocare a zeilor și
făceau după mine ofrande de vin și tămâie la statuia ta, pe care am poruncit să fie adusă în curte, alături
de imaginile zeilor, și pe mai departe au jignit numele lui Hristos, ceea ce, am înțeles, niciun creștin nu ar
putea fi determinat să facă.
Alții, al căror nume au ajuns la mine printr-un informator, au recunoscut acuzația și pe urmă au respins-
o. Ei spun că au încetat să fie creștini cu doi sau mai mulți ani înainte. Iar unii dintre ei chiar cu 20 de ani
înainte. Toți au făcut reverență în fața statuii tale și a imaginilor zeilor, la fel ca și ceilalți, și au jignit
numele lui Hristos. Și ei spun că toată vina lor se reducea la aceasta: că se întâlneau în mod regulat
înainte de apus într-o zi anume fixată ca să cânte versuri în mod alternativ, între ei, în onoarea lui
Hristos, ca și unui zeu, și să se lege între ei prin jurământ, nu pentru un scop criminal, ci ca să se abțină
de la furt, jaf, adulter, ca să nu lezeze încrederea și să nu nege o promisiune atunci când vor fi chemați
să o împlinească. După această ceremonie, era în obiceiul lor să se împrăștie și să se readune pentru a
lua mâncarea într-un mod normal, care nu făcea rău. Și de fapt ei au renunțat la această practică
începând cu edictul meu, pe care l-am dat conform instrucțiunilor tale, care interzicea toate
societățile/asociațiile politice. Aceasta m-a făcut să mă decid că era și mai mult necesar să obțin
adevărul prin tortură de la două sclave femei, pe care ei le numesc diaconițe. Nu am găsit nimic decât o
formă degenerată de cult dus la dimensiuni extravagante.
Fapt pentru care am amânat tot felul de examinări și m-am hotărât să te consult. Chestiunea îmi pare
vrednică de considerațiile tale, mai ales ținând cont de numărul persoanelor implicate. Pentru că mulți
indivizi, de diferite vârste și clase, și bărbați și femei, sunt aduși la proces, și pare că situația va continua.
Nu numai în orașe, ci și în sate și în districtele rurale, care sunt de asemenea infectate prin contactul cu
acest cult vrăjitoresc. Cred însă că încă mai este posibil ca situația să fie corectată și adusă la un bun
sfârșit, pentru că se pare, fără doar și poate, că oamenii au început să revină în temple, care au fost
practic golite în ultima vreme. Riturile sacre care au fost lăsate în paragină, sunt din nou împlinite și
carnea jertfelor sacrificiale se vinde peste tot, deși până de curând nu găseai mai pe nimeni să o
cumpere. Este ușor să deduc de aici că o mare mulțime de oameni ar putea fi îndreptați dacă li s-ar da
posibilitatea de a se pocăi.”

PLINIUS CEL TÂNĂR, Epistole, X, 97, (ante 113): Traian către Plinius

„Ai urmat cursul firesc al procedurii, dragul meu Plinius, în examinarea cazurilor de persoane acuzate a fi
creștini, pentru că este imposibil să întocmești o regulă generală de la o formulă fixă. Acești oameni nu
trebuie să fie vânați. Dacă sunt aduși în fața ta și acuzația împotriva lor este dovedită, ei trebuie
pedepsiți, dar în cazul oricui care neagă că este creștin, și arată clar că nu este creștin oferind rugăciunile
sale către zei, el este iertat ca urmare a pocăinței sale, oricât de suspect pare a fi trecutul său. Dar
pamfletele anonime nu trebuie luate ca parte din acuzație. Creează un fel de precedent rău și sunt
departe de spiritul epocii noastre”.

TACITUS (GAIUS CORNELIUS TACITUS), Anale, 15, 44:

„Numele lor provine de la Hristos, care, în vremea împăratului Tiberiu, fusese condamnat la moarte
(supplicio adfectus erat) de procuratorul Pilat din Pont. Reprimată pentru moment, această superstiție
funestă/periculoasă începu din nou să se răspândească nu numai în Iudeea, locul de obârșie al acestui
flagel, ci chiar și în Roma, unde se revarsă de pretutindeni toate grozăviile și ticăloşiile şi îşi găsesc
mulţime de adepţi”.

SUETONIUS (GAIUS SUETONIUS TRANQUILLUS) (69-după1 22), De vita caesarum (Despre viețile celor 12 cezari)
Scriere târzie (121), caracter oficial, stil cronicar rezumativ.

1. V: Claudius, 25, 4: „De vreme ce iudeii în mod constant făceau tulburări/răzmelițe la instigarea lui
Chrestus, el i-a expulzat din Roma”. Este o referință lapidară, dar verificată din alte surse, despre
interzicerea evreilor (iar nu a creștinilor) în Roma. În comunitatea creștină romană (S F. PAVEL, Ep. Către
Romani, SF. IGNATIE, Epistola către Romani) nu se cunosc informații despre expulzarea creștinilor din
Roma. Se deduce fie că cei expulzați erau creștini iudaizanți (puțin probabil), fie/și/sau doar evrei. În
mod cert nu au fost expulzați toți evreii, ci probabil cei care erau implicați în controversa/scandalul
public respectiv. Ipoteza despre Chrestus: majoritatea studiilor indică transliterarea lui Hristos. Prezența
creștinilor în Roma la anul 49 era atestată deja. Un locus clasicus al conflictului dintre creștinismul
iudaizant și cel provenit al creștinilor dintre neamuri (răzmerița a fost din cauza „numelui” lui
Hristos/creștinilor, adică a reacției iudeilor la prezența creștinilor). În același timp, în Iudeea, exista
memoria prigoanei iudeilor (Sf. Ștefan, Sf. Iacob) împotriva creștinilor.

2. VI: Nero, 16: „În timpul domniei sale, multe abuzuri au fost pedepsite: […] Pedeapsa a fost instituită
asupra creștinilor, o clasă/grup de oameni aparținând unei superstiții noi și periculoase”.

TALMUDUL BABILONIAN, Sanhedrin 43a:

„În ajunul Paștelui, Ieșua din Nazaret a fost spânzurat. Timp de 40 de zile un crainic a mers înaintea lui
strigând: Acesta va fi lapidat, fiindcă a practicat magia, a înșelat și a atras spre rătăcire Israelul. Oricine
are de zis ceva în apărarea lui să vină să o spună. Dar nu s-a aflat nimeni să-l apere și a fost spânzurat în
ajunul Paștelui”.

Referințe talmudice ulterioare târzii (sec. IV), vorbesc despre Iisus și mama sa, Miriam. Iisus ar fi fost fiul
lui Panthera, soldat roman. Informație folosită și de Celsus în Cuvânt adevărat (sec. II). Celsus a fost un
filosof păgân care a militat și a scris împotriva creștinismului. De abia în secolul al III-lea, un scriitor
creștin scrie un tratat împotriva lui Celsus: ORIGEN, Contra Celsum. Lucrarea lui Celsus nu s-a păstrat, dar
conținutul ei poate fi dedus din textul lui Origen.

În general, sursele talmudice sunt denigratoare la adresa creștinismului. Nu au caracter istoric, ci ritualic,
sunt diferite forme de blesteme. Iar informațiile nu se confirmă din alte surse.