George Bacovia(pseudonimul literar al lui Grigore Vasiliu) debutează în 1916 cu volumul de

versuri Plumb, un volum receptat în epocă pe nedrept ca o imitație a scrierilor simboliste europene.
Meritul acestuia este de a fi scos poezia românească de sub influența epigonismului eminescian,
producând “ruptura de utopia romantică”(V. Fanache). Creator al „poeziei de atmosferă”(după Eugen
Lovinescu), este influențat de gustul puternic pentru satanic și morbid, paradisurile artificiale de la
Charles Baudelaire, picturalitatea și efectele muzicale ale lui Paul Verlaine, Nevrozele lui Maurice
Rollinat.

Afirmat în ultimele decenii ale veacului al XIX-lea pe fondul unui „mal de siècle”(L. Bote), simbolismul
instituie conceptul modern de poezie(M. Călinescu), propunând o nouă sensibilitate lirică, prin trecerea
de la limbajul tranzitiv la cel aluziv și de la dominanta plastică a discursului la cea muzicală.

Universul liric bacovian e recognoscibil după peisaje(parcuri solitare, piețe pustii, cimitire,
abatoare, cafenele sordide), după stări specifice(nevroză, deprimare, melancolie, angoasă, spleen), și nu
în ultimul rând după simboluri(plumbul, cavoul, corbii, apusurile etc.).

La sfârșitul secolului al XIX-lea apare în Franța o generație de poeți autointitulați decadenți, care
promovează o poezie nouă, denumită ulterior simbolistă. Sunt specifice simbolismului: utilizarea
simbolurilor, preferința pentru stări vagi, nedeterminate, utilizarea tehnicii sugestiei, promovarea
corespondențelor, a legăturilor nevăzute dintre structura de suprafață a lumii și cea de adâncime,
utilizarea imaginilor sinestezice, prin care simțurile se dereglează și se întrepătrund(„primăvară, o pictură
parfumată cu vibrări de violet”), și nu în ultimul rând, cultul muzicalității, după îndemnul lui Paul Verlaine
„De la musique avant tout chose!”, muzicalitate obținută de simboliști prin tehnica refrenului, prin leit-
motive, prin apelul la instrumente muzicale(la Bacovia, apar recurent buciumul, clavirul, caterinca).

George Bacovia debutează în 1916 cu volumul Plumb. Reprezentativ pentru volum este
poemul omonim situat în deschiderea cărții. Poem concentrat, alcătuit din două catrene, Plumb se
dovedește un text poetic simbolist deschis, cu multiple interpretări. Poate fi citit ca un pastel simbolist,
ca o elegie pe tema eșecului existențial, sau ca o artă poetică pe tema crizei limbajului poetic. Elemente
de estetică simbolistă se regăsesc pe tot parcursul textului. Cea mai vizibilă trăsătură e utilizarea
simbolului „plumb”, regăsit de șase ori în text, de fiecare dată în poziție de atribut: „sicrie de plumb”,
„flori de plumb”, „coroane de plumb”, „amorul meu de plumb”, „aripile de plumb”. Frecvența simbolului
dezvăluie că plumbul e privit ca un atribut al lumii. Cu alte cuvinte, ne întâmpină viziunea unei lumi
mineralizate, împietrite, dar totodată toxice, cunoscută fiind toxicitatea metalului. O altă trăsătură
simbolistă este utilizarea tehnicii sugestiei. Eul liric lasă decorul să vorbească în numele lui. Imaginarul
poetic bacovian înfățișează un decor funest, suprapopulat de elemente din sferă semantică a
înmormântării: „sicrie”, „funerar vestmânt”, „mort”, „cavou”, „coroane”. Decorul sugerează sentimentele
de claustrare, de apăsare, de eșec existențial pe care le resimte poetul.