Sunteți pe pagina 1din 1

Alexandru Lăpușneanul

Evoluţia firului narativ este liniară, respectând succesiunea cronologică a momentelor subiectului şi
ilustrând principiul de creştere a tensiunii până în punctul culminant. Astfel, nuvela se deschide cu
expoziţiunea, care are rolul de a fixa cronotopul şi personajele: Alexandru Lăpuşneanul se întoarce la tronul
Moldovei pentru a doua oară, prin înlăturarea lui Ştefan Tomşa. Motivul pentru care protagonistul este
dornic să să revină este dorinţa de răzbunare şi patima pentru putere, ceea ce constituie intriga, care va
declanşa o succesiune de episoade, numite generic desfăşurarea acţiunii. Aceasta comprimă timpul istoric,
concentrând acţiunea în episoade reprezentative pentru structurarea complexă a protagonistului. În capitolul
al doilea, gândurile de răzbunare prind viaţă: cetăţile sunt arse, boierii sunt ucişi. Un episod important este
acela în care o văduvă, al cărei bărbat fusese ucis de domnitor, o roagă pe Ruxandra, soţia lui Lăpuşneanul,
să intervină la acesta pentru a se curma vărsarea de sânge. Acesta aude plângerile venite din partea soţiei şi îi
promite un „leac de frică”. Pentru a-şi împlini dorinţa lui de răzbunare, Alexandru Lăpuşneanul ţine un
discurs la mitropolie, unde îşi cere iertare în faţa boierilor, pe care îi invită ulterior la un ospăţ. Punctul
culminant, anticipat încă din primul capitol şi pregătit în detaliu, este constituit de masacrul din sala tronului:
47 de boieri sunt ucişi, iar cu capurile lor, domnitorul alcătuieşte o piramidă şi i-o arată soţiei. Astfel,
tensiunea atinge cota cea mai înaltă în stilul marilor tragedii greceşti. Închis şi previzibil, finalul este
conceput binar, în două trepte narative, cu răsturnări de situaţie specifice esteticii romantice. Lăpuşneanul se
călugăreşte, temându-se că va muri cu conştiinţa încărcată de păcate, însă, revenindu-şi din criză, îi ameninţă
pe toţi. Înduplecată de Spancioc şi Stroici, Ruxandra îl va otrăvi pe soţul său, acesta murind în chinuri
groaznice, fapt ce constituie deznodământul.

Română cu Delia

S-ar putea să vă placă și