Curs 7

Ribosomii. Sunt situsurile de sinteză proteică, cantitativ putând atinge

câteva mii de elemente în celulele active. Ribosomii sunt alcătuiți în
principal din proteine și ARN, dimensiunea lor fiind mai redusă la
procariote comparativ cu eucariotele. Ribosomii se caracterizează prin
rata specifică de sedimentare, măsurată în unități Svedberg (S), ribosomii
procariotelor fiind de tip 70S, iar cei ai eucariotelor de tip 80S. Toți
ribosomii, în schimb, sunt alcătuiți din două subunități inegale: la
procariote subunitatea mare=50S, iar cea mică=30S, în timp ce la
eucariote subunitatea mare=60S, iar cea mică 40S. Fiecare subunitate
conține ARN propriu și un anumit număr de proteine specifice. Ribosomii
se pot găsi adesea atașați de o moleculă de ARN, caz în care formează o
structură sub forma unei rețele, numite polisomi sau poliribosomi.
Sporul reprezinta o forma primitiva de diferentiere celulara, care
consta in formarea unui nou tip de celula, cu o ultrastructura, compozitie
chimica si enzimatica diferite de cele ale celulei vegetative si o rezistenta
deosebita la conditiile nefavorabile de mediu.
Toate bacteriile sporogene, cu exceptia genului Desulfotomaculum
(Gram variabil) sunt bacterii Gram-pozitive. Sporogeneza este
exceptionala la coci ( Sporosarcina ureae), dar reprezinta un caracter de
specie, cu valoare taxonomica importanta, la bacteriile cilindrice din
familia Bacillaceae; sporul apare ca o structura constanta la bacteriile
anaerobe apartinand genului Clostridium si in mod facultativ la bacteriile
aerobe din aceasta familie grupate in genul Bacillus.
Diversitatea sporilor. Gama sporilor bacterieni este larga si se
intinde de la endosporii rezistenti pana la zoosporii fragili si extrem de
mobili, deosebindu-se dupa modul lor de formare, structura si rezistenta la
factorii de mediu.
Principalele tipuri de spori sunt urmatoarele: 1) sporul endogen
(endosporul) reprezinta forma cea mai caracteristica pentru bacterii; apare

1
in interiorul unei celule vegetative, numita sporangiu, ca o formatiune
foarte refringenta, dotata cu mare rezistenta la conditii nefavorabile. 2)
Sporii de origine hifala sunt intalniti la actinomicete si poarta denumiri
imprumutate din micologie datorita faptului ca grupul respectiv a fost
considerat mult timp ca deosebit de bacterii.
Morfologie. Sporul tipic bacterian (endosporul) este o formatiune
sferica sau ovalara, refringenta, cu dimensiuni variabile dupa specie. La
unele specii, diametrul sporului poate depasi diametrul transvers al
celulei, ceea ce determina deformarea acesteia.
In medie, are dimensiuni cuprinse intre 0,5-0,9 umx1-1,5 um, ceea
ce corespunde la aproximativ 1/7-1/17 din volumul celulei-sporange.
Asezarea lui in celula, variabile la unele specii, constanta la altele,
constituie un criteriu taxonomic: ea poate fi ecuatoriala (centrala) ca la
Bacillus anthracis , subterminala ( B. cereus, B. asterosporus ) sau
terminala (Clostridium tetani ).
Ultrastructura. Invelisul sporal are o structura lamelara complexa,
fiind alcatuit din trei straturi principale suprapuse - un strat extern de
invelis (exina), unul mijlociu si unul intern (intina). Ele contin
aproximativ 40% din proteina sporala si o cantitate de 4-5 ori mai mare de
cisteina decat celula vegetativa. Sub invelisul sporal se observa o zona
transparenta mai putin densa - cortexul - alcatuit din peptodiglican
modificat - dincolo de care se gaseste protoplastul sporal acoperit de un
perete.
Sporul propriu-zis este alcatuit dintr-o citoplasma granulara -
sporoplasma - care contine particule de circa 10,0 nm, corespunzand
probabil ribosomilor si din material nuclear alcatuind nucleoplasma. La
unele bacterii (Bacillus cereus B. anthracis) in jurul invelisului sporal
poate exista un exosporium, cu structura simpla sau complexa care
acopera sporul ca un sac. In unele cazuri, spatiul perisporal este traversat
de cateva filamente suspensoare prin care sporul este ancorat de sacul
exosporal.

2
 La Clostridium, exosporul acopera incomplet celula, prezentand o
deschizatura foarte mare prin care, in momentul germinarii, iese celula
vegetativa, lasand un exospor aparent intact.
Compozitie chimica. Protoplastul sporal prezinta numeroase
activitati enzimatice din care lipsesc totusi enzimele ciclului Krebs si ale
unor transportori de electroni din membrana.
In plus, contine unele enzime si proteine structurale care reprezinta
produsi specifici ai genelor sporale (de ex., glucozodehidrogenaza,
enzimele litice sporale, proteinele de invelis).
Enzimele sporale au dimensiuni mai mici si provin din cele ale
celulei vegetative prin digestie proteolitica si sunt mult mai
termorezistente, deoarece pot fi mai usor stabilizate prin legaturi
intramoleculare. Sporul are un continut mai bogat in Ca2+ si Mg2+ decat
celula vegetativa si contine in plus o substanta specifica, acidul
dipicolinic care sub forma de dipicolinat de calciu are rolul de a modifica
conformatia enzimelor, facandu-le mai termostabile.
In timpul sporularii se acumuleaza poli-b-hidroxibutirat, iar
concentratia ATP este foarte scazuta.
Semnificatie biologica . Sporogeneza reprezinta una din strategiile
de adaptare a celulor procariote la un mediu sistematic schimbator si care
adesea fluctueaza intre limite ce depasesc conditiile normale pentru
crestere. Sporul reprezinta o forma de viata criptobiotica sau latenta,
dotata cu capcitatea de a reveni la faza de crestere vegetativa in conditii
de mediu corespunzatoare. In acelasi timp, endosporul bacterian este o
forma obligatorie de conservare a speciei si nu de reproducere.