Tema Nr.

1 Compară şi explică la ce se referă relaţia dintre mijloacele interne şi cele

internaţionale de protecţie a drepturilor omului.

Protecția drepturilor omului a cunoscut pe parcursul timpului și, îndeosebi în ultima perioadă,
o dezvoltare deosebită, devenind astfel o instituție juridică complexă, ce ține atât de ordinea juridică
internă, cât și cea internațională. A fost instituit un anumit standard care determină statele și
comunitatea internațională de a promova și respecta drepturile și libertățile fundamentale ale omului.
Drepturile omului reprezintă, mai întâi, un concept filozofic, o condensare a tot ce a produs
ca esență filozofia umanistă din antichitate şi până în prezent. Omul, ca ființă rațională, născută liberă,
ca măsură a tuturor lucrurilor, considerat ca scop şi niciodată ca mijloc, reprezintă valoarea supremă
pe care ar trebui să se concentreze tot ce înseamnă scopuri ale societății organizate politic în stat.
Transpus în planul preocupărilor juridice, conceptul de drepturi ale omului desemnează, mai întâi,
drepturi subiective ale omului, de o anumită factură, care definesc poziția acestuia în raport cu puterea
publică, dar el devine o veritabilă instituție juridică, un ansamblu de norme juridice interne și
internaționale care au ca obiect de reglementare promovarea şi garantarea drepturilor și libertăților
omului, apărarea acestuia împotriva abuzurilor statelor şi a pericolelor de orice natură. Putem discuta
astfel despre drepturile omului, pe de o parte, ca despre o instituţie de drept intern, mai precis de drept
constituțional, care însumează normele ce reglementează statutul juridic al cetățeanului cu privire la
drepturile și libertăților fundamentale ale acestuia, şi, pe de altă parte, ca despre o instituție de drept
internațional, ca sursă de reguli juridice stabilite de comun acord de către state pentru protecția ființei
umane, dar și ca principiu fundamental al dreptului internațional public.
- Protecția drepturilor omului este una dintre preocupările majore ale contemporaneității, ceea
ce contribuie la favorizarea democrației, libertății, cooperării, toleranței și prieteniei între toate
popoarele și statele în scopul salvagardării păcii și securității în lume. Astfel, protecția drepturilor
omului a devenit o dimensiune fundamentală a comunității internaționale și a fiecărui stat în parte,
care nu poate fi ignorată. Statele și organizațiile internaționale au instituit standarde și norme juridice
pentru nesocotirea cărora s-a instituit răspunderea internaționala a statelor.
Protecția drepturilor omului, prin legislația internă a statelor și printr-un control european
eficace al Consiliului Europei contribuie la prevenirea încălcărilor și la corecta aplicare a legislației
internaționale care consacră dreptul omului la viață, securitate, proprietate și împotriva tuturor
discriminărilor .Drepturile omului constituie una dintre cele mai importante valori pentru dezvoltarea
societății umane iar respectarea lor constituie esența unei societății democratice. La apărarea
drepturilor omului trebuie să contribuie toate componentele societății în cadrul unui stat: organele
statului; partidele politice; sindicatele și societatea civilă. Drepturile omului sunt consacrate atât prin
norme juridice naționale cât și internaționale. Proclamarea şi apărarea drepturilor omului constituie o
preocupare deosebită a Consiliului Europei şi a comunităţii internaţionale în general .
- Din punct de vedere juridic dreptul este o libertate, iar libertatea este un drept, fara a exista
deosebiri de natură juridică între aceste două noţiuni. Mecanismul intern de protecţie nu face
deosebire între drepturi şi libertati publice. Este de menţionat faptul că nici mecanismul european de
protecţie nu face această deosebire, iar drepturile omului în Convenţia Europeană a Drepturilor
Omului sunt considerate ca valori recunoscute universal.
- Pe plan intern drepturile omului sunt drepturi şi libertăţi publice, prevăzute şi protejate prin
norme de drept naţional, iar pe plan internaţional drepturile şi libertăţile consacrate în CEDO
alcătuiesc o noţiune generică şi anume „drepturile omului protejate în cadrul unor raporturi juridice
specifice acestei convenţii europene”. Drepturile fundamentale au fost definite ca fiind acele drepturi
subiective ale cetăţenilor considerate ca esenţiale pentru viaţă, libertate şi demnitatea lor, precum şi
pentru dezvoltarea personalităţii umane. Aceste drepturi sunt stabilie şi garantate în Constituţie.
Normele juridice europene nu fac decât să se consacre şi să garanteze drepturile care sunt
considerate indinspensabile fiinţei umane. Totodată este de menţionat faptul că doar unele Convenţii
internaţionale precum CEDO au elaborat un mecanism jurisdicţional internaţional de control a
drepturilor garante. Odată ce raportul juridic se naşte, în primul rînd, între stat şi individ, este firesc ca
primul nivel la care trebuie să se realizeze protecţia drepturilor omului este cel naţional. Astfel, statul
este obligat să elaboreze şi să aplice normele interne privitoare la drepturile omului. Insă, în virtutea
suveranităţii absolute a statului drepturile omului ar putea să fie ignorate şi dispreţuite, deaceia statele
şi-au autolimitat suveranitatea prin încheerea unor convenţii internaţionale în domeniul drepturilor
omului.
- Prin intermediul CEDO au fost create mecanisme care au scopul de a promova interpretarea
şi aplicarea uniformă a prevederilor acesteia cu scopul îndeplinirii angajamentelor asumate de către
statele contractante. Drept consecinţă, politicile interne şi externe ale statelor în domeniul protecţiei
dreptului omului se unifică: violarea drepturilor omului pe plan naţional implică violarea drepturilor
omului în plan european (desigur se are în vedere violarea drepturilor garantate de Convenţie). Nu
există drept al omului decât atunci cînd un regim juridic este organizat astfel încât dreptul să fie
protejat printr-o acţiune în justiţie. Depturile omului conduc la instituirea în sarcina statelor a unor
obligaţii executarea cărora nu e subordonată ca în dreptul internaţional general, principiului
reciprocităţii. Statul parte la Convenţie nu are doar obligaţia de a garanta protecţia drepturilor
propriilor cetăţeni, ci trebuie de asemenea, să respecte drepturile tuturor indivizilor aflaţi pe teritoriul
său indiferent de naţionalitate.
- Pe plan european Curtea Europeană pentru Drepturile Omului examinează îndeplinirea
angajamentelor asumate în domeniul respectării drepturilor omului. În acest sens este verificat, în
primul rând, rezultatul activității statului împotriva căruia a fost înaintată acțiunea, adică dacă s-a
respectat obligația de rezultat.Totodată, pe plan intern statul trebuie să respecte, în primul rând,
obligația de prudență și diligență pentru a ajunge la realizarea rezultatului impus de Curte. Dreptul
intern ți dreptul european al dreptului omului devin din ce în ce mai compatibili. Aceasta se realizează
pe calea legislativă sau jurisdicțională, pe de altă parte, atât jurisdicțiile naționale cât și legiuitorii
naționali pot lua în considerare uneori chiar în mod spontan deciziile Curții.
Așadar , principiul respectării drepturile omului conceput ca un principiu imperativ de
drept internațional a determinat elaborarea de noi documente pentru garantarea protecției drepturilor
omului , pentru desfășurarea pașnică a relațiilor dintre state. Mecanismele internaționale regionale
contribuie la apărarea si dezvoltarea drepturilor omului si libertăților fundamentale.
Pe baza instrumentelor juridice universale s-au conceput negociat si adoptat un număr
important de documente prin care sunt consacrate mijloace de protecție si garantare a drepturilor și
libertăților fundamentale.