Către,

JUDECĂTORIA (X)

Subscrisa reclamantă,
(X)
cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la
(X)
În contradictoriu cu pârâta,
(X)
Prin avocat cu împuternicire, în temeiul art. 194 C.proc. civ, 17 şi 27 din Decretul
451/1972 (CMR), formulez această:

CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ

Prin care solicit instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate și să

dispună următoarele:
(1) Constatarea de către instanţă a încălcării de către pârâta a obligaţiilor
contractuale a acesteia ce derivă din contractul de transport (scrisoare de
trăsură) nr. (X) şi pe cale de consecinţă angajarea răspunderii
contractuale a acesteia;
(2) Obligarea părâtei la plata sumei de (X) RON cu titlu de despăgubire
pentru pagubele suferite de către subsemnată;
(3) Obligarea pârâtei la plata de dobânzi în cuantum de 5% per anum
pentru suma reprezentând echivalentul prejudiciilor suferite de către
subscrisă prin neplata în termenul legal a sumei la care este îndreptăţită cu
titlu de despăgubire, conform contractului de transport, calculate de la data
emiterii notificării şi până la plata efectivă către subscrisă a acestei sume;
(4) Obligarea pârâtei, în temeiul art. 453 C.proc.civ., la plata cheltuielilor de
judecată.
De asemenea, în temeiul art. 223, alin. (3) C.proc.civ. solicităm şi judecarea
în lipsă a cererii.
Pentru următoarele
CONSIDERENTE

1
 ÎN FAPT,
S(X), este o societate având ca obiect principal de activitate confecţionarea,
producerea şi comercializarea de mobilă. Clienţii care apelează la serviciile
noastre sunt situaţi atât la nivel naţional cât şi la nivel internaţional. În acest sens,
colaborarea cu o societate de transport internaţional de marfă este imperioasă
pentru buna desfăşurare a activităţii noastre. Seriozitatea, eficienţa şi calitatea
serviciilor societăţii de transport internaţional influenţează determinant profitul şi
vadul comercial al reclamantei, întrucât clientul final receptează adesea marfa
achiziţionată direct de la transportator. Conformitatea transportului, în ce priveşte
starea mărfii receptate şi timpul de livrare, este vitală pentru (X).
Având în vedere considerentele de mai sus, subscrisa a angajat serviciile
(X)S.R.L. dezvoltând în timp, din perspectiva (X)SRL, o colaborare fructuoasă.
Astfel, subscrisa a livrat în nenumărate rânduri mărfuri identice sau similare cu
cele ce fac obiectul prezentei acţiuni în pretenţii, în aceleaşi condiţii de ambalare,
acestea ajungând fără probleme la destinaţia finală.
Cu toate acestea, în cazul transportului nr. (X), având ca destinaţie adresa
(X), Franţa, bunul transportat a fost deteriorat pe parcursul transportului. Ca
urmare, am sesizat în termenul legal transportatorul, în vederea reparării
prejudiciului total produs prin acest transport. Am avut în vedere aşadar, costul
reparaţiilor asupra bunului, costul transportului, costul unui nou transport pentru
livrarea bunului către client precum şi penalităţile de întârziere la care a fost
obligată subscrisa pentru transport.
În lipsa unui răspuns ferm, am formulat prin reprezentant convenţional o
somaţie de plată pentru acoperirea întregului prejudiciu suferit de subsemnată,
evaluat la acea dată la suma de (X).
Sesizând imposibilitatea soluţionării acestui diferend prin negociere directă,
am înţeles să promovăm această acţiune în pretenţii pentru a ne încadra în
termenul de prescripţie special de un an prevăzut de art. 32, alin. 1 din CMR.

I. ASPECTE PRELIMINARE
Considerăm că raporturile juridice dintre reclamantă şi pârâtă sunt
reglementate de acordul comercial încheiat între acestea la data de (X)încheiată în
consecinţa acestui acord, în măsura în care nu conţin clauze care contravin
prevederilor Convenţiei de la Geneva referitoare la contractul de transport
internaţional de mărfuri pe şosele (CMR), la care România a aderat prin Decretul
nr. 451/1972, astfel cum a fost amendată prin Protocolul din 5 iulie 1978 (ratificat
prin Decretul nr. 66/1981), precum şi normelor de drept comun prevăzute în Codul
civil (art. 1955 şi urm)

2
 Aşadar, considerăm că răspunderea pârâtei pentru prejudiciul produs
subscrisei, urmează a se stabili în conformitate cu termenii contractuali dintre
acestea, cu rezervele învederate mai sus, urmând a fi completate cu dispoziţiile de
drept comun.

II. Acum, în ce privesc condiţiile răspunderii contractuale, cunoaştem că pentru

angajarea răspunderii unei părţi contractante, trebuie întrunite cumulative patru
condiţii: existenţa faptei ilicite (i); existenţa unui prejudiciu (ii); existenţa unui
raport de cauzalitate (iii) precum şi o culpă a debitorului (iv).
În prezenta speţă considerăm că sunt întrunite toate aceste condiţii, pentru
următoarele motive:
(i) Fapta ilicită a pârâtei constă în neexecutarea obligaţiei de a transporta bunul
încredinţat acesteia, la destinaţia indicată de expeditor, cu păstrarea
integrităţii acestuia.
În concret, pârâta şi-a asumat obligaţia fermă, de rezultat opinăm noi, de a
transporta un birou din lemn de brad masiv, cu destinaţia pe str. (X)cu
păstrarea integrităţii bunului. Cu toate acestea, am fost informaţi că bunul
transportat a ajuns la destinaţie cu grave avarii care îl făceau impropriu
utilizării. Pe cale de consecinţă, bunul a fost refuzat de către clientul
subscrisei, destinatarul transportului. Avariile aduse bunului au fost
recunoscute şi de către transportatoarea-pârâtă, prin comunicările purtate cu
subscrisa în urma notificării de către aceasta din urmă a prejudiciului
produs, motiv pentru care înţelegem că nu există nicio dispută cu privire la
existenţa faptei ilicite.
Aşadar, prin această conduită, transportatorul a încălcat obligaţia asumată
contractual de a transporta bunul, de la expeditoarea subscrisă la destinatar,
conservând starea bunului pe parcursul transportului. Pe cale de consecinţă,
considerăm că este îndeplinită condiţia existenţei faptei ilicite pentru
angajarea răspunderii contractuale a pârâtei.

(ii) În ce priveşte condiţia prejudiciului, arătăm că acesta este cert, direct,

personal şi rezultă din încălcarea obligaţiei pârâtei de a livra în termen şi cu
păstrarea integrităţii bunului transportat.
În vederea explicitării acestei condiţii, urmează a trata fiecare prejudiciu în
parte, adică prejudiciul produs prin nelivrarea bunului în termen (a) şi
prejudiciul produs prin angajarea unui nou transport pentru livrarea bunului
la clientul final (b).
Cu titlu preliminar, arătăm că pârâta a agreat să despăgubească reclamanta
pentru prejudiciul produs prin deteriorarea bunului sub aspectul plăţii

3
contravalorii reparaţiilor aduse la bun. Însă, la niciun moment nu s-a agreat
asupra plăţii integrale a prejudiciului pe care subscrisa a înţeles să îl
pretindă de la pârâtă.
(a) În ce priveşte prejudiciul produs prin nelivrarea bunului în termen,
considerăm că acesta îndeplineşte toate caracterele cerute de lege pentru a fi
reparat, în sensul că:
- este cert, întrucât existenţa sa este sigură şi a fost stabilită întinderea
sa. Practic prin livrarea unui bun neconform, alterat datorită
manipulării defectuoase, livrarea a fost întârziată, determinând
calcularea de penalităţi din partea destinatarului transportului. (X);
- prejudiciul este direct, întrucât reiese cu forţa evidenţei legătura de
cauzalitate între fapta ilicita (transportul defectuos care a dus la
distrugerea bunului) şi refuzul clientului de a primi bunul şi
obligarea subscrisei la livrarea bunului remediat. Întârzierea apărută
în livrarea bunului este evident datorată transportatorului care nu a
transportat bunul în condiţiile contractuale convenite;
- în ce priveşte caracterul personal al prejudiciului acesta reiese din
împrejurarea că penalităţile de întârziere au fost imputate subscrisei,
pentru fapta ilicită a pârâtei;
- în ce priveşte ultima condiţie, am arătat deja existenţa faptei ilicite
ce a determinat producerea prejudiciului.
Acum, în ce priveşte obligaţia pârâtei de a acoperi prejudiciul suferit
de către subscrisă pe această cale, arătăm instanţei că în materie există
norme speciale care reglementează obligaţia căruşului de a repara acest tip
de prejudiciu. Mai exact, art. 1984 C. civ. arată: „transportatorul răspunde
pentru prejudiciul cauzat prin pierderea totală ori parţială a bunurilor,
prin alterarea ori deteriorarea acestora, survenită pe parcursul
transportului, sub rezerva aplicării dispoziţiilor art. 1959, precum şi prin
întârzierea livrării bunurilor.”. Totodată, conform art. 17 din CMR,
„Transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parţială sau
pentru avarie, produse între momentul primirii mărfii şi cel al eliberării
acesteia, cît şi pentru intirzierea în eliberare.”. Pe cale de consecinţă,
înţelegem că pârâta se face răspunzătoare pentru prejudiciul creat subscrisei
prin întârzierea efectuării transportului, care în acest caz s-a realizat efectiv
în momentul în care bunul a ajuns la destinatar în mod conform.
(b) Un al doilea prejudiciu cauzat subscrisei prin nerespectarea
obligaţiei pârâtei de a transporta bunul în mod conform rezultă din
necesitatea subscrisei de a angaja un nou transport pentru efectuarea
comenzii la care s-a obligat faţă de destinatar. Datorită modului defectuos
în care a realizat transportul pârâta care a avut ca urmare distrugerea bunul

4
 transportat, destinatarul a refuzat la primire bunul în cauză solicitând
subscrisei remiterea bunului în stare conformă. Aşadar, subscrisa a fost
nevoită să suporte costurile cu reparaţia bunului, costurile cu efectuarea
unui nou transport şi penalităţile de întârziere. Şi în acest caz, considerăm
că prejudiciul produs îndeplineşte toate caracterele pentru a fi reparabil.
- este cert, în sensul că subscrisa a contractat un alt transportator
pentru a efectua livrarea, fiind achitat preţul transportului în valoarea
de (X)Lei;
- este direct, întrucât în cazul în care pârâta efectua transportul iniţial
conform nu existe necesitatea de a angaja un terţ pentru a efectua
livrarea bunului;
- este personal, întrucât acest prejudiciu a fost cauzat şi suportat de
către subscrisă;
- şi rezultă din încălcarea unui drept al subscrisei şi anume de
îndeplinirea a transportatorului a obligaţiilor asumate contractual.
(iii) Legătura de cauzalitate, între prejudiciul produs şi fapta ilicită rezultă cu
forţa evidenţei datorită naturii raportului contractual şi a obligaţiei
încălcate. Cunoaştem că transportatorul, prin contractul de transport de
bunuri şi-a asumat obligaţia de a livra bunul obiect al contractului, de la
expeditor la destinatar, conservând integralitatea bunului. Cu toate acestea,
aşa cum am arătat şi de altfel a fost constatat şi de către pârâtă, bunul a
ajuns la destinatar cu grave defecte ce au fost cauzate de modul defectuos în
care a fost realizat transportul. Această situaţie a determinat un prejudiciu
semnificativ în sarcina subscrisei constând în costurile de reparaţie,
transport către client şi suportarea penalităţilor. Pe cale de consecinţă,
considerăm că există o legătură de cauzalitate între fapta ilicită şi
prejudiciul produs.

(iv) În ce priveşte criteriul culpei, urmează să argumentăm că aceasta există sub

forma culpei grave.
Este important de menţionat că pornim în prezenta analiză de la premisa
acceptată de părţi că pârâta a acceptat culpa sa pentru avariile aduse bunului
transportat.
Cu toate acestea, urmează să argumentăm că în prezenta speţă se pune
problema unei culpe grave (a unui dol) în ce priveşte modalitatea în care
transportatorul şi-a dus la îndeplinirea obligaţia de a transporta bunul
conservând intergritatea acestuia. Pentru a demonstra aceasta, urmează să
ne raportăm la art. 1358 C. civ. care prevede criteriile particulare de
apreciere a vinovăţiei. Potrivit acestui articol „pentru aprecierea vinovăţiei

5
 se va ţine seama de împrejurările în care s-a produs prejudiciul, străine de
persoana autorului faptei, precum şi, dacă este cazul, de faptul că
prejudiciul a fost cauzat de un profesionist în exploatarea unei
întreprinderi.”. În speţă, prejudiciul a fost produs de un profesionist, în
sensul arătat de art. 1358 C. civ., în exploatarea unei întreprinderi.
Consecinţa acestui fapt, astfel cum a concis doctrina 1, este că acestei
„categorii de făptuitori i se impun reguli mai stricte privind desfăşurarea
activităţilor specifice, ei fiind obligaţi prin regulile impuse profesiei să ia
măsuri eficiente de protecţie pentru prevenirea producerii unor prejudicii.
În acest context, remarcăm faptul că în dreptul civil european contemporan
se manifestă tendinţa generală de obiectivizare a răspunderii
profesioniştilor, indiferent de domeniul în care activează.”. Observăm
aşadar că în materia răspunderii profesioniştilor, criteriile de individualizare
a culpei sunt de natură obiectivă, dealtfel, fiind imposibil şi improbabil să
fie dovedită o culpă gravă, urmând o analiză subiectivă, căutând dovedirea
unei intenţii din partea transportatorului.
Dat fiind că în materie nu există prevederi legale cu privire la criteriile
obiective avute în vedere pentru analiza gravităţii culpe, considerăm că cel
mai relevant aspect în speţă pentru aprecierea gravităţii culpei este natura
bunului şi avariile aduse. Înainte de aceasta, se impune a se face două
observaţii: (1) bunul a fost ambalat în mod corespunzător, nefiind nicio
rezervă din partea pârâtei cu privire la starea ambalajului şi (2) stricăciunile
au apărut în timpul transportului, fapt recunoscut de pârâtă. Plecând de la
aceste observaţii, amintim instanţei că pârâta a avut obligaţia de a
transporta un birou din lemn masiv. Or, un asemenea corp mobilier nu este
predispus stricăciunii, datorită structurii şi materialului din care este
confecţionat. Pe cale de consecinţă, pentru avarierea unui astfel de obiect,
apreciem că este necesară exercitarea unei forţe considerabile asupra sa.
Această forţă, dat fiind că stricăciunile au apârut în timpul transportului, ar
fi putut să ca o consecinţă a cel puţin două circumstanţe: o depozitare
necorespunzătoare a biroului în mijlocul de transport sau/şi o manipulare
defectuoasă a bunului în timpul transportului. Apreciem că oricare din
aceste circumstanţe ar constitui cauza apariţiei stricăciunilor, acestea sunt
de natură a arăta un dol din partea transportatorului întrucât, dată fiind
natura obligaţiilor pârâtei, aceasta trebuia să depună toată diligenţele să
conserve integritatea bunului transportat. Or, având în vedere natura
bunului şi faptul că acesta a fost ambalat corespunzător, este de natura
evidenţei, considerăm noi, că în speţă pârâta a manifestat o neglijenţă gravă
în manipularea bunului. Aceste circumstanţe, conduc în opinia noastră la
constatarea unei culpe grave din partea pârâtei care „a reuşit” să

1
L.R. Boilă în Flavius Baias et alli, Noul cod civil. Comentariu pe articole., ed. C.H. Beck, 2012,
comentarii la art. 1358.

6
 compromită un obiect de mobilier din lemn masiv, ambalat în mod
corespunzător. Pe cale de consecinţă, considerăm că nu poate opera o
limitare de răspundere a transportatorului, fiind operabile prevederile art.
29, alin. (1) din CMR.
Având în vedere cele arătate mai sus, considerăm că sunt îndeplinite
condiţiile angajării răspunderii contractuale, motiv pentru care solicităm
instanţei, să procedeze la obligarea pârâtei la repararea prejudiciului produs
subscrisei prin plata sumei de (X)lei, reprezentând costuri cu transportul
produsului remediat şi penalităţi de întârziere, precum şi dobânzile legale
calculate la această sumă.
ÎN DREPT,
Ne fundamentăm susţinerile pe dispoziţiile Convenţiei CMR, Codul Civil
precum şi pe restul dispoziţiilor legale invocate în acest script
ÎN PROBAŢIUNE,
(I) Solicităm instanţei încuviinţarea probei cu înscrisuri, motiv pentru care anexez
următoarele:
(X) (II) În dovada celor prezentate în această cerere, rugăm respectuos instanţa să
îngăduie şi proba interogatoriului pârâtei.
Depun acest act în două exemplare, unul pentru instanţă şi unul pentru
comunicare cu intimata.
(X)