Romanul realist, mitic, interbelic:

Mihail Sadoveanu - Baltagul (1930)

I.Încadrarea autorului în context şi a textului în operă

Mihail Sadoveanu – important prozator interbelic, cel mai longeviv şi mai productiv autor al
literaturii române, contemporan cu trei generaţii de scriitori (ante-, inter- şi postbelică), autor a
numeroase povestiri şi romane, de inspiraţie fie mitică, iniţiatică (Baltagul, Creanga de aur), fie istorică
(Fraţii Jderi, Zodia Cancerului).
Temperamentul liric al acestui scriitor se evidenţiază în toate operele sale, unde este construită o
lume ale cărei proporţii reflectă sensibilitatea profundă şi exaltarea în faţa realităţii.
II. Încadrarea operei într-o specie literară/într-un anumit curent:
a.Specia: Baltagul este un roman pt ca:
• specie epică în proză,
• mari dimensiuni
• cu o acţiune complexă
• un numar mare de personaje, implicate în conflicte diferite
b. Curentul: romanul e construit pe mai multe niveluri, care păstrează la suprafaţă convenţiile realiste,
dar structura de adâncime poate fi alegorică, mitică.
III. Prezentarea temei şi a modului de reflectare a acesteia în textul narativ studiat:
Tema principală o constituie aventura căutării, a descoperirii adevărului într-un univers
ghidat mai ales de legile nescrise, de tradiţii, obiceiuri, superstiţii, de aceea s-a spus ca romanul poate fi
considerat şi o monografie a vieţii pastorale, prin:
a. prezentarea satului Măgura cu scenele de viaţă cotidiană, descrierea gospodăriei ţărăneşti şi a
obiceiurilor păstoritului
b. prezentarea locurilor de popas în călătoria Vitoriei până la Dorna, cu marile ceremonii ale existenţei
umane (botezul, nunta)
c. prezentarea credinţei creştine, dar şi a practicilor magice
Totuşi, romanul a beneficiat şi de alte interpretări: respectă schema specifică unui roman poliţist
(crima, ancheta, decoperirea şi dovedirea ucigaşilor, pedepsirea acestora), este roman mioritic prin
mottoul („Stapâne, stăpâne/Mai cheamă şi-un câne”) si prin motivul transhumanţei (plecarea lui
Nechifor cu oile la munte), roman mitic, reformulare a mitului Isis-Osiris din mitologia egipteană în
interpretarea lui Alexandru Paleologu, bildungsroman prin iniţierea lui Gheorghiţă, care se maturizează,
se formează ca bărbat, preluând în finalul romanului rolul tatălui, într-un proces de naturală continuitate.
IV. Precizarea instanţelor comunicării narative şi a rolului acestora în textul narativ studiat:
Roman realist, Baltagul este scris la persoana a III-a, relatarea aparţinând unui narator OP/OS,
căruia îi corespunde o perspectivă auctorială, întrucât este plasat în afara evenimentelor, şi o viziune
naratologică „din spate” (Tz. Todorov), deoarece naratorul cunoaşte mai multe informaţii decât fiecare
personaj în parte. Autorului concret Mihail Sadoveanu, eul social plasat în contextul literaturii
interbelice prin acest roman, îi corespunde autorul abstract, eul creator al universului fictiv al cărţii. Dacă
în romanele subiective naratorul se suprapune peste protagonist, în Baltagul personajele sunt instanţe
distincte în raport cu naratorul.

V. Particularităţi de construcţie a subiectului şi/sau particularităţi ale compoziţiei:

a. Titlul: baltagul- toporul cu două tăişuri, obiect simbolic, ambivalent: armă a crimei, deoarece cu
ajutorul lui a fost asasinat NL, şi instrumentul actului justiţiar, în scena în care Gh răzbună nedreptatea
adusă tatălui.

1
b. Structura: 16 capitole, 3 mari părţi:
a. aşteptarea lui Nechifor Lipan și pregătirea Vitoriei pt drum
b. călătoria Vitoriei şi a lui Gheorghiţă
c. împlinirea datinii funerare şi a justiţiei
c. Acţiunea este organizată pe 2 mari planuri narative: planul realist – reconstituirea monografică a
lumii pastorale şi planul mitic – sensul ritual al acţiunilor personajului principal.
Prima parte (primele 6 capitole) include expoziţiunea şi intriga: prezentarea satului şi portretul
Vitoriei, neliniştită în legătură cu întâtzierea soţului său, plecat la Dorna să cumpere oi. Sunt prezentate
pregătirile pentru plecarea în căutarea acestuia: V ţine post negru, merge la Mănăstirea Bistriţa, anunţă
autorităţile, face rost de bani, o lasă pe Minodora la mănăstire. Partea a doua (următoarele 7 capitole) –
desfăşurarea acţiunii: Vitoria şi Gheorghiţă reconstituie traseul lui Nechifor, poposind la Gura Bicazului,
la crâşma domnului David de la Călugăreni, la moş Pricop în Fărcaşa, la Vatra Dornei, Broşteni, Borca.
Pe drum întâlnesc o nuntă şi un botez la care participă conform obiceiurilor, element cu valoare
anticipativă, trimiţând la înmormântarea din final. Vitoria realizează că soţul său a dispărut între Suha şi
Sabasa şi, cu ajutorul câinelui regăsit, Lupu, cei doi descoperă într-o râpă rămăşiţele lui Nechifor. Partea
a treia (ultimele 3 capitole) cuprinde ancheta poliţei, înmormântarea, parastasul lui Nechifor şi
pedepsirea ucigaşului. Gheorghiţă coboară în râpă şi-şi veghează tatăl o noapte întreagă, semn al
maturizării acestuia. Punctul cuminant: Vitoria reconstituie cu fidelitate scena crimei, surprinzându-i pe
Calistrat Bogza şi pe Ilie Cuţui. Acesta din urmă îşi recunoaşte vina, dar Bogza devine agresiv, ceea ce
atrage gestul de înfăptuire a dreptăţii realizat de către Gheorghiţă cu baltagul lui Nechifor.
Deznodământul constă în recunoaşterea vinei de către Bogza şi reluarea vieţii de către Vitoria şi familia
ei
d. relaţia incipit –final: incipitul are un ton liturgic, cuprinde o poveste spusă de Nechifor Lipan, care
continua Geneza biblică, referitoare la rânduiala pusă de Dumnezeu fiecărui neam. Astfel, se conturează
viziunea autorului asupra lumii: nimic nu este la voia hazardului, totul se supune unei ordini prestabilite.
Finalul prezintă refacerea ordinii ancestrale(=strămoșești): la nivel realist, sunt demascaţi şi pedepsiţi
făptaşii, iar VL şi Gh fac praznicul de înmormântare şi revin la Măgura. În plan mitic, finalul reprezintă
ieşirea personajului din împărăţia morţii şi reluarea ritmurilor existenţei conform ordinii strămoșești.
e. relaţii temporale şi spaţiale
• timpul – precizat prin repere ce ţin de marile sărbători religioase: „aproape de Sf.
Andrei”, „în Postul Mare”
• spaţiul – ambivalent: închis ( iniţial: satul Măgura, gospodăria familiei Lipan,
semnificând siguranţă, protecţie, intimitate) şi deschis (odată cu plecarea Vitoriei şi a lui Gheorghiţă:
cuprinde atât toponime reale, existente (Dorna, Bistriţa), cât şi toponime simbolice, cu rezonanţe ce
anunţă răul, moartea (râul Neagra). La nivel simbolic, putem însă vorbi despre opoziţia între spaţiul
sacru şi securizant al muntelui şi cel degradat al văii. În acest context, un suprapersonaj (loc cu functie
simbolica) atrage atenţia: RÂPA – substitut al Infernului în care coboară Gh în noaptea priveghiului,
experienţă iniţiatică obligatorie în maturizarea viitorului cap de familie. Păzind trupul tatălui, băiatul
înţelege sensul profund al condiţiei umane, iar zborul pajurei trebuie pus în relaţie cu mitologia
autohtonă, conform căreia sufletul mortului se transformă în pasăre.
f. Personajele – se încadrează într-o schemă mitică, fie prin analogie cu Mioriţa, fie cu mitul egiptean
al lui Osiris (NL), zeul egiptean ucis de Seth, fratele său, apoi reînviat de Isis (Vitoria), răzbunat de fiul
Horus (Gh) cu ajutorul câinelui Anubis (Lupu). Deşi NL este personajul absent al operei, semnificaţia
sa este profundă prin aura legendară dată de darul spunerii poveştilor, de atribute precum generozitatea şi
curajul. Pe de altă parte, prin Gh, Baltgul devine un bildungsroman care vizează iniţierea unui tânăr la
început aflat în umbra personalităţii mamei, devenit apoi înţelept, răbdător, capabil de acte justiţiare.

2
 Vitoria - personaj reprezentativ pentru lumea rurală, un „exponent al speţei” (Călinescu), personaj
de factură realistă, cu o personalitate complexă, individualizat prin caracterizare directă şi indirectă:
• portetul fizic este realizat realist la începutul operei prin caracterizarea directă a naratorului, realizat
concis, prin tehnica detaliului semnificativ: „ochii ei căprui în care parcă se răsfrângea lumina castanie a
părului”, „acei ochi aprigi şi încă tineri căutau zări necunoscute”.
• Portretul moral se va dezvălui treptat, prin multiplele ipostaze ale eroinei: mamă, soţie, munteancă,
detectiv.
• statutul iniţial al personajului dezvăluie de la început condiţia de mamă şi soţie, îndatoriri pe care şi
le îndeplineşte cu dăruire: pe cei doi copii, Gheorghiţă şi Minodora, încearcă să-i educe în spiritul
tradiţiei: pe Minodora o trimite la mănăstire pentru a-i desăvârşi educaţia, dar o pregăteşte şi pentru viaţa
de familie, încercând sa-i insufle mentalitatea tradiţională: „Îţi arăt eu coc, valţ şi bluză...! Nici eu, nici
bunică-ta, nici bunică-mea n-am ştiut de acestea – şi-n legea noastră trebuie să trăieşti şi tu!”. Gheorghiţă
este singurul sprijin al mamei sale, de aceea ea contribuie la maturizarea lui prin călătoria întreprinsă. De
altfel, el o caracterizează în mod direct, observând schimbările ei de comportament: „şi maică-sa s-a
schimbat, se uită numai cu supărare şi i-au crescut ţepi de aricioaică”; „mama asta e fărmecătoare,
cunoaşte gândul omului”.
• portretul ei moral este dezvăluit prin mijloacele caracterizării indirecte, din faptele, vorbele,
gesturile, relaţiile ei cu alte personaje.
• concepţia asupra vieţii dezvăluie în Vitoria o personalitate contradictorie: îngrijorată de absenţa lui
Nechifor, ea caută explicaţii la autorităţile morale ale satului (părintele Daniil, ceea ce-i arată latura
credincioasă, la baba Maranda, accentuându-i latura supersiţioasă)
• sensibilitate: trăirile intense, dar neexteriorizate dezvăluie un personaj sensibil, căruia i se
conturează latura feminină: „se desfăcuse încet-încet de lume şi intrase oarecum în sine”
• pe parcursul drumului, ea dovedeşte o inteligenţă deosebită: alege acelaşi traseu ca al soţului şi
încearcă să afle de la oamenii întâlniţi cât mai multe amănunte, merge din sat în sat, întrebându-i şi
răsplătindu-i pe cei care îi oferă detalii
• Bună cunoscătoare a psihologiei oamenilor din felul în care desprinde informaţii despre drumul
lui NL
• Fler detectivist în momentul praznicului, când face reconstituirea uciderii lui NL

VI. Exprimarea argumentată a unui punct de vedere despre limbajul naratorului şi al personajelor
din textul narativ studiat:
Atât naratorul, cât şi personajele poseda arta cuvintelor în sensul ca folosesc un limbaj plastic,
caracterizat prin refacerea culorii locale si temporale prin folosirea arhaismelor si regionalismelor.
Personajele lui Sadoveanu manifestă alt tip de oralitate decât cea a personajelor lui Creangă; ei reprezintă
omul patriarhal, pastrator al tainelor/tradiţiilor unui spatiu ancestral, aureolat de mit, de mister, de basm.
De aceea limbajul lor se caracterizeaza prin tonul ceremonios, plasticitatea imaginilor şi nota lirică date de
folosirea figurilor de stil, prin alternarea registrului regional, popular, oral cu cel literar, pastrând o notă de
poeticitate si de prospeţime.

VII. Viziunea despre lume:

În opinia mea, viziunea lui Sadoveanu despre lume în acest roman se individualizează prin
coexistenţa planului realist cu cel mitic, prin echivalenţele dintre lumea umană şi ordinea cosmică. Într-o
lume modernă ameninţată de uitarea tradiţiilor, Sadoveanu militează indirect pentru valorile arhaice ale
omului patriarhal. Spre deosebire de balada Mioriţa, romanul nu se limitează la o moarte ipotetică, Vitoria
parcurgând traseul presupus al măicuţei bâtrâne. În plus, Nechifor evoluează de la statutul de cioban la cel

3
de negustor, element ce evidenţiază desacralizarea inevitabilă a lumii rurale atinse de impactul noii
civilizaţii. Această coborâre în profan este contrabalansată de scopul călătoriei Vitoriei, o „cale către
centru” (Mircea Eliade), prin care sunt recuperate valorile sacre.