Particularități de construcţie a unui personaj, Camil Petrescu-Ștefan Gheorghidiu

Opera literară ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război’’, aparținând lui Camil Petrescu,
apărută în anul 1930, este un roman subiectiv, deoarece construcția subiectului și discursul narativ nu
respectă cronologia evenimentelor, iar reacțiile personajului principal sunt imprevizibile, nu mai apare
naratorul omniscient și, de aceea, narațiunea se face la persoana I, naratorul fiind unul dintre personaje. Așa
se explică faptul că și viziunea este una subiectivă, autorul apelând la memoria involuntară, la jurnal și la
tehnica detaliului sufletesc.
În ceea ce privește personajele unui roman subiectiv, acestea sunt individualități foarte bine
conturate, originale, nu de puține ori ciudate, înclinate spre analiză, contemplație și introspecție, și își
exprimă direct trăirile prin folosirea monologului interior și a stilului indirect liber. Ele aparțin anumitor
categorii umane, sunt, de obicei, intelectuali însetați de absolut, dornici de perfecțiune sau aparțin mediului
citadin. Firi dilematice, suspicioase, personajele romanelor subiective își analizează faptele, gesturile,
vorbele până la obsesie, făcând același lucru și cu celelalte personaje cu care vin, într-un fel sau altul, în
contact.
Un astfel de personaj este și Ștefan Gheorghidiu, iar însușirile sale se desprind din tema și din
conținutul romanului, din conflictele existente dintre personaje și din manifestările personajului, din
gândurile și din atitudinea acestuia.
Statutul social, psihologic şi moral al personajului
Din conținutul romanului, se desprinde mai întâi statutul social al personajului, despre care aflăm că
era student la Filosofie, un tip inteligent, preocupat de studiu, dar sărac. Statutul lui se schimbă însă atunci
când intră în posesia unei moșteniri neașteptate și începe o viață mondenă. Din punct de vedere psihologic,
reprezintă intelectualul însetat de absolut, pentru el chiar iubirea însemnând dăruire totală, sacrificiu, căci,
spunea el ,,cei care se iubesc au drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt’’. Totodată, el este un
inadaptat care duce o existență dramatică, dar trăiește o experiență morală superioară, căci trece prin drama
războiului. Din punct de vedere moral, este o fire conflictuală și polemică, este măcinat de gelozie și are o
înclinație aproape maladivă spre introspecție, conștiința lui fiind obsedată de amănunte chinuitoare.
Trăsătura dominantă şi două secvenţe
Principala trăsătură de caracter a protagonistului este orgoliul. Ilustrativă în acest sens este
mărturisirea lui Gheorghidiu referitoare la felul în care ia naştere iubirea lui pentru Ela: ,,Începusem totuşi să
fiu măgulit de admiraţia pe care o avea mai toată lumea pentru mine, fiindcă eram atât de pătimaş iubit de
una dintre cele mai frumoase studente, şi cred că acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele
iubiri.”, ,,Iubeşti întâi din milă, din îndatorire, din duioşenie, iubeşti pentru că ştii că asta o face fericită”.
De asemenea, o altă secvenţă narativă semnificativă pentru a ilustra orgoliul personajului este aceea
a mesei în familie din casa unchiului său Tache. Nae Gheorghidiu, celălalt unchi al protagonistului,
ironizează căsătoria din dragoste cu o fată săracă, pe care i-o reproşează atât lui Ştefan, cât şi tatălui său
mort, Corneliu, pe care în plus îl acuză că nu a lăsat vreo moştenire fiului, sub pretextul de a fi foarte
risipitor. În încercarea de a-şi apăra părintele, Ştefan izbucneşte: ,,De cele mai multe ori, părintele, care lasă
avere copiilor, le transmite şi calităţile prin care a făcut averea: un obraz mai gros, un stomac în stare să
digereze şi ouă clocite, ceva din sluţenia nevestei luate pentru averea ei, neapărat o şiră a spinării flexibilă ca
nuiaua (dacă nu cumva rahitismul nevestei milionare n-a înzestrat-o cu o cocoaşă rigidă ca o buturugă).
Orice moştenire e, s-ar putea zice, un bloc.” Astfel, orgoliul personajului-narator, al intelectualului, este unul
dintre principalii factori de noutate în discursul românesc interbelic din spaţiul literaturii române, producând
cititorilor din epocă o nouă înţelegere a modului în care romanul, ca specie literară, participă la reliefarea
profunzimilor spiritului uman.

Elementele de structură, de compoziţie şi de limbaj ale textului care pun în evidenţă însuşirile
personajului
Caracterizarea personajului Ştefan se realizează subiectiv, sub o singură viziune, cea a personajului-
narator. Astfel, portretul lui Gheorghidiu este realizat mai ales prin caracterizarea indirectă, prin fapte,
gânduri, limbaj, gesturi, atitudini şi prin relaţiile cu celelalte personaje. Caracterizarea directă se realizează
rar, prin intermediul replicilor scurte ale altor personaje, precum cea pe care i-o adresează Ela lui Ştefan
când acesta îi reproşează comportamentul ei din timpul excursiei de la Odobeşti: ,,Eşti de o sensibilitate
imposibilă.” În acest roman subiectiv, de analiză, este folosită adesea autocaracterizarea, pentru portretul
fizic, moral sau psihologic: ,,Eram alb ca un om fără globule roşii”, ,,Eram înalt şi elegant”, ,,Lipsit de orice
talent, în lumea asta muritoare, fără să cred în Dumnezeu, nu m-aş fi putut realiza – şi am încercat-o – decat
într-o dragoste absolută”.
Un alt element al textului narativ, semnificativ pentru realizarea personajului Ştefan Gheorghidiu
este incipitul. Chiar dacă este vorba de un roman modern, în incipit sunt fixate cu precizie realistă
coordonatele spaţio-temporale. ,,În primăvara anului 1916, ca sublocotenent proaspăt, întâia dată concentrat,
luasem parte, cu un regiment de infanterie din capitală, la fortificarea Văii Prahovei, între Buşteni şi
Predeal.” Protagonistul şi, în acelaşi timp, naratorul întâmplărilor din roman, Ştefan Gheorghidiu, este
concentrat pe Valea Prahovei şi aflat în aşteptarea intrării României în Primul Război Mondial.
Spre deosebire de romanele tradiţionale, în care conflictul este, de regulă, exterior, iar cel interior apare ca
efect al unei intenţii moralizatoare a textului, în romanul lui Camil Petrescu, apare conflictul interior, din
conştiinţa personajului-narator, care trăieşte stări şi sentimente contradictorii faţă de soţia sa, Ela. Acest
conflict interior este generat de raporturile pe care protagonistul le are cu realitatea înconjurătoare.
Principalul motiv al rupturii dintre Ştefan şi soţia sa este suspiciunea adulterului, dar şi implicarea Elei în
lumea mondenă, pe care eroul o dispreţuieşte. Aşadar, conflictul interior se produce din cauza diferenţei
dintre aspiraţiile lui Gheorghidiu şi realitatea lumii înconjurătoare.
În ceea ce priveşte perspectiva narativă, romanul este scris la persoana I, dintr-o perspectivă
narativă de tip ,,avec”, sub forma unei confesiuni a personajului principal, Ştefan Gheorghidiu, care trăieşte
două experienţe fundamentale: iubirea şi războiul. Relatarea la persoana I conferă autenticitate şi caracter
subiectiv textului.
Cele două teme ale romanului, războiul şi iubirea, constituie două experienţe decisive pentru
devenirea personajului-narator. Suferinţa lui Ştefan este lucidă în detaliile analizei, iar orgoliul este profund.
Astfel, în final, după traversarea dramei colective a războiului, pasiunea devoratoare şi iubirea pentru Ela
sunt înlocuite cu indiferenţă rece. Se produce astfel drama constatării distanţei dintre iluzie şi realitate, dintre
ideal şi banalitate.
Concluzia
Eroul trăiește, așadar, două drame, cea a iubirii și cea a războiului, cea de-a doua fiind mult mai
puternică, mai devastatoare decât prima și aceea are, din acest punct de vedere, un ascendent asupra
celorlalte personaje, deoarece războiul îl purifică, îl vindecă de gelozia chinuitoare și îi dă tăria de a se
distanța de propriul destin, de propriul trecut. Prin toate aspectele reliefate de autor, Gheorghidiu apare ca un
personaj complex, tipic romanului subiectiv, el fiind cel care filtrează totul prin propria conștiință, fie că este
vorba de faptele sale, fie de ale celorlalți.