Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Pag.
I.Notiuni introductive – sistemul nervos…………………..… 2
II. Sistemul nervos - structura………..…………………..….. 5
III. Dezvoltarea sistemului nervos……….…………..…….... 7
IV. Neuronul, celulele gliale………………..……………… 13
V. Sistemul nervos central…………………………………. 17
a. Encefal………………………………………………… 18
b. maduva spinarii……………………………..…………. 29
VI. Sistemul nervos periferic……………………………….. 34
VII. Reflexul.. ………………………………………………. 37
VIII. Afectiuni ale sistemului nervos………………………. 42
Bibliografie…………………………………………………. 48
B. Sistemul nervos vegetativ (al vieţii vegetative) Sistemul nervos vegetativ inervează
viscerele, glandele, musculatura netedă a viscerelor, a pielii, a vaselor sangvine şi celor
limfatice, a cordului. Acest sistem contribuie la reglamentarea proceselor metabolice în
ţesuturi şi organe, coordonează activitatea organelor interne(viscerelor), intervenind în
reglarea activităţii musculaturii netede şi a glandelor secretorii (exocrine, endocrine şi
mixte) El este format din sistemul nervos vegetativ simpatic (a cărui acţiune este mediată
chimic de adrenalină şi noradrenalină) şi sistemul nervos vegetativ parasimpatic (a cărui
acţiune este mediată chimic de acetil-colină). Fiecare dintre aceste componente este
formată dintr-o porţiune centrală, alcătuită din centri vegetativi şi o porţiune periferică,
formată din ganglioni şi nervi vegetativi. De menţionat că sistemul nervos vegetativ
funcţionează în general autonom, dar se află în interacţiune cu SNC, de la care
Neuronii sunt elemente înalt diferenţiate morphologic, un neuron reprezinta dupa cum
am mentionat mai sus, unitatea funcţională a sistemului nervos.
Nervul este format din fascicule de fibre nervoase ce constituie calea de conducere a
influxului nervos. Fibrele nervoase ale unui nerv sunt reprezentate prin fibre aferente şi
fibre eferente.
Sistemul nervos central se dezvoltă din placa neurală de origine ectodermală care
apare la un embrion de 18 zile. Spre deosebire de ectodermul cutanat, placa neurală este
pluristratificată şi mai îngroşată. În partea centrală apare şanţul neural care se adânceşte,
marginile lui proeminente formând plicile neurale (fig. 1). Ulterior aceste plici
fuzionează, se separă de ectodermul cutanat transformând şanţul neural în tub neural.
Tubul neural se închide la ambele extremităţi între zilele 25-27. În unghiul format de
ectodermul cutanat şi cel neural pe toată lungimea embrionului se vede o masă celulară –
crestele neurale.
A C
D E 2
Celulele plăcii neurale se diferenţiază în două direcţii: celule nervoase primare sau
neuroblaşti, şi celule de susţinere sau spongioblaşti. Din neuroblaşti se diferenţiază toate
categoriile de neuroni, iar spongioblaştii se vor diferenţia în astrocite cu rol fagocitar şi
oligodendroglii producătoare de mielină. Iniţial toţi neuronii sunt bipolari, ulterior puţini
rămân ca atare, majoritatea devenind unipolari sau multipolari. Mielinizarea prelungirilor
neuronilor se face treptat începând din luna a 4-a şi până la adolescenţă.
În secţiunea transversală, la orice nivel, prin tubul neural, dinspre lumenul tubului spre
periferie, deosebim (fig. 2): 1) membrana limitantă internă; 2) zona ependimară,
5 1
6 4 3 2
Cele două creste neurale se desprind de ectoderm paralel cu închiderea tubului neural.
Fiind situate între tubul neural şi ectoderm, ele se fragmentează segmentar, unele celule
rămânând pe loc, iar altele vor migra prin tot organismul unde se vor diferenţia în celule
pigmentare, odontoblaste, meningiale, osteoblastele arcurilor branhiale, celule cromafine.
Celulele rămase pe loc formează în dreptul fiecărui miomer o masă celulară, amintind
mărgele înşirate pe un fir de aţă. Legăturile dintre masele celulare persistă numai în
sistemul nervos vegetativ, în rest ele dispar, fiecare grup de celule devenind un ganglion
spinal. Lumenul tubului neural se diferenţiază în timp în canal medular şi sistem
ventricular al encefalului. După separarea crestelor neurale, tubul neural în regiunea
cefalică se îngroaşă considerabil, constituind primordiul encefalului. Măduva spinării se
formează din contul porţiunii mijlocii şi inferioare a tubului neural. La început măduva
spinării umple întreg canalul vertebral. Începând din luna a 3-a, măduva creşte mai lent
decât coloana vertebrală (fig. 3), astfel încât în luna a 6-a se termină la nivelul vertebrei
L5 ; la luna a 8-a – în dreptul vertebrei L4 ; la naştere – la nivelul L3 , iar la adult – la
frontiera dintre corpurile vertebrelor L1 – L2 .
Dezvoltarea encefalului
Din prozencefal se separă: telencefalul, telencephalon, din care apar două evaginări
laterale – emisferele cerebrale primitive, rinencefalul sau creierul olfactiv, corpii striaţi şi
cortexul cerebral; diencefalul, diencephalon. Mezencefalul rămâne ca atare şi va da
coliculii cvadrigemeni, tegumentul şi pedunculii cerebrali.
1- neuron unipolar;
2 – neuron bipolar;
3- neuron pseudounipolar;
4 – neuron multipolar;
5 – axon;
6 – dendrit;
7 – prelungiri centrale;
8 – prelungiri periferice.
Neuronii realizează o reţea vastă, fiind legaţi între ei prin sinapse. Sinapsele sunt
formaţiuni structurale specializate care realizează contactul atât între neuroni, cât şi între
neuroni şi celulele efectoare. La nivelul lor are loc o transmitere a impulsului nervos, prin
intermediul mediatorilor chimici. Neuronii formează elementele anatomice şi funcţionale
ale sistemului nervos. Ei întră în componenţa sistemului nervos central şi a celui
periferic. În sistemul nervos central, prin aglomerarea fibrelor mielinice, se formează
substanţa albă, iar prin aglomerarea corpurilor neuronilor substanţa cenuşie. În
sistemul nervos periferic, corpurile neuronilor formează ganglionii nervoşi, care sunt
dispuşi pe traiectul nervilor, iar fibrele formează – nervii.
Fig. 7 Celulele
gliale in relatie
cu neuronii,
capilarele
V.a Encefalul
Encefalul (creierul), are o greutate de circa 1400 g, este segmentul nervos aflat în
cutia craniană.
Prezinta două emisfere cerebrale, separate printr-un şanţ aflat la mijloc şi legate între ele
printr-o punte de substanţă albă, aflată la baza şanţului.
Prin intermediul bulbului rahidian se realizează multe reflexe simple şi reflexe dintre cele
mai complexe, care cuprind nu numai unele metamere ale corpului, ci şi sisteme de
organe, de exemplu sistemele digestiv, respirator, circulator. Activitatea reflexă a
bulbului rahidian poate fi observată la o pisică bulbară, adică la care a fost efectuată
secţionarea trunchiului cerebral mai sus de bulb. Activitatea reflexă la o asemenea pisică
este complexă şi multilaterală. Prin intermediul bulbului rahidian se realizează
următoarele reflexe:
1) de protecţie: tusea, strănutul, clipirea, lăcrimarea, voma;
2)alimentare: sugerea, deglutiţia, eliminarea sucului glandelor digestive;
3) cardiovasculare, care reglează activitatea inimii şi a vaselor sangvine
B. Cerebelul – cerebellum
C. Mezencefalul - mesencephalon
D. Diencefalul - diencephalon
Regiunea talamică
Din regiunea talamică (sau talamencefal) fac parte talamusul, metatalamusul şi
epitalamusul.
Talamusul – este de o formă ovoidă, situat de ambele părţi ale ventriculului III. Feţele
mediale ale talamusului drept şi stâng sunt unite între ele prin comisura cenuşie
(intertalamică). Talamusul constă din substanţă cenuşie, în care se disting aglomerări
aparte de celule nervoase (nucleii talamusului), separate prin straturi de substanţă albă. În
prezent se disting până la 40 nuclei, care exercită diferite funcţii. Cei mai principali dintre
nucleii talamusului sunt nuclei anteriori, nucleii ventrolaterali, nucleii mediali şi nucleii
posteriori. Cu neurociţii talamusului contactează prelungirile neuronilor II( conductori
ale tuturor căilor conductoare senzitive (cu excepţia celor olfactive, gustative şi acustice).
Deci talamusul se prezintă de fapt drept centru subcortical al sensibilităţii.
D. Telencefalul - telencephalon
Functii:
1.Funcţia reflexă. Centrii nervoşi ai măduvei spinării sunt centri segmentari sau efectori.
Neuronii lor sânt legaţi direct cu receptorii şi organele efectoare. Afară de măduva
spinării, asemenea centri există în bulbul rahidian şi în mezencefal. Centrii
suprasegmentari, de exemplu cei ai diencefalului, scoarţei emisferelor mari, nu posedă
legătura cu periferia. Ei conduc periferia prin intermediul centrilor segmentari. Neuronii
motori ai măduvei spinării inervează toţi muşchii trunchiului, membrelor, gâtului, precum
şi muşchii intercostali.
Fiecare reflex medular are câmpul său de recepţie şi localizarea sa la un anumit nivel al
măduvei. Bunăoară, centru reflexului rotulian se află în segmentele lombare II – IV; al
reflexului ahilian – în segmentul lombar V şi segmentele sacrale I – II ; al reflexului
plantar – în segmentele toracice VIII – XII. Un centru al măduvei spinării de importanţă
vitală foarte mare este centrul motor al diafragmului, situat în segmentele cervicale III-
IV. Lezarea lui duce la moarte în rezultatul opririi respiraţiei.
2.Funcţia de conducere a măduvei spinării. Măduva spinării exercită funcţia de
conducere, datorită căilor ascendente şi descendente, care trec în componenţa substanţei
albe a măduvei spinării . Aceste căi fac legătura cu diferite segmente ale măduvei spinării
şi cu encefalul. Pe lângă centrii motori ai musculaturii scheletale, în măduva spinării se
află un şir de centri vegetativi simpatici şi parasimpatici.
În coarnele laterale ale măduvei spinării din regiunea toracică şi segmentele superioare
ale regiunii lombare se găsesc centrii spinali ai sistemului nervos simpatic, care inervează
intens vasele sangvine, glandele sudoripare, tubul digestiv, muşchii scheletali, adică toate
organele şi ţesuturile organismului. Anume aici sunt situaţi neuronii, legaţi direct cu
ganglionii simpatico periferici.
În segmentul toracic superior se află centrul simpatic al dilatării pupilei, în cele cinci
Ganglionii:
Sistemul nervos periferic (systema nervosum periphericum) include in structura sa
ganglionii nervosi si nervii (cranieni, rahidieni,vegetativi).
Ganglionii spinali (ganglion spinale s. sensorium) sunt situati pe radacinile dorsale ale
nervilor rahidieni (ganglionii rahidieni) sau pe traiectul ramurilor senzitive ale nervilor
cranieni (ganglionii cranieni). Includ in structura lor corpul neuronilor
pseudounipolari (neuronum pseudounipolare) sau bipolari (in ganglionul
vestibulocohlear), nevroglii stelate si fibre nervoase. Intreg ganglionul este incapsulat de
tesut conjunctiv dens, care se continua cu tecile perineurale si epineurale ale nervilor
asociati.
Nervii:
Nervul (nervus) este o structura functionala ce cuprinde fibre nervoase aferente sau
eferente, care apartin sistemului nervos somatic sau vegetativ. Neuronii care isi trimit
prelungirile in nervi sunt situati in sistemul nervos central sau in ganglionii nervosi.
Fiecare nerv este compus din unul sau mai multe fascicule de fibre nervoase. In cadrul
unui fascicul, fiecare fibra nervoasa impreuna cu nevrogliile periferice (celulele
Schwann) ce-i apartin, este invelita de o fina teaca de tesut conjunctiv lax,
denumita endonerv (endoneurium), ce contine putine fibroblaste, fibre de colagen si
capilare sanguine.Un fascicul de fibre nervoase este invelit de o “teaca” de tesut
Fig.13 Structura nervului spinal. Arcul reflex somatic (stanga) si vegetativ simpatic(dreapta)
,o componenta periferica fibroasa (pars fibrosa), formata din tesut conjunctiv dens -
epiteliul perineural (pars epithelioides), format din mai multe straturi concentrice de -
celule epiteliale aplatizate. Intre straturile de celule epiteliale sunt dispersate fibrile de
.colagen, ce inconjoara fiecare celula epiteliala
Reacția de răspuns a organismului la excitarea survenită din mediul extern ori intern ce
se efectuează cu participarea SNC se numește reflex. Calea prin care este condus
impulsul nervos de la receptor la efector (organul în acțiune) se numește arc reflex
În arcul reflex se deosebesc cinci componente :
1)receptorul;
2) fibra senzitivă, care propagă
excitația spre centrii nervoși;
3) centrul nervos, unde are loc transmiterea excitației de la celulele senzitive la cele
motorii;
4) fibra motorie, care conduce impulsurile nervoase spre periferie;
5) organul efector – mușchiul sau glanda.
1. DUREREA:
Durerea este o ,,experienta senzoriala si emotionala dezagreabila, conditionata de o
leziune tisulara veritabila sau potentiala sau o descriere in termeni ce se refera la o
asemenea leziune” (Asociatia Interationala de studiu al Durerii, 1994)
Durerea este cel mai precoce simtoma al unei maladii, care il oblige pe bolnav sa se
adreseze, cel mai des, medicului. Este o senzatie ce se defineste prin ea insasi si apare
spontan, atunci cand exista un factor iritativ pe zonele de receptive sau pe teritoriul caii
sensibile la durere. Il oblige pe pacient sa caute interpretarea terapeutica si, in acelasi
timp sa evite leziunile coprorale care le-ar putea indica durerea. Senzatia de durere este
data de zona receptorilor excitati. Uneori ea se identifica in zona de proiectie, sau se
resimte la o departare considerabila de punctual iritat, iradiind din zona teritoriului
nervului afectat in zonele altor ramificatii sau in zona altor nervi periferici.
Anatomia durerii:
- Boala Parkinson –
Epidemiologie:
Cea mai frecventă afecţiune neurologică după bolile cerebrovasculare şi epilepsie.
Cea mai frecventă boală neuro-degenerativă după boala Alzheimer.
Este o afecţiune sporadică.
Nu prezintă în general tendinţă familială. Incidenţa familială este de 1-2%. Formele
familiale prezintă caractere de transmitere de tip autosomal dominant şi autosomal
recesiv. Nu s-a identificat nici un tip mendelian de transmitere. Gena responsabilă s-ar
găsi pe braţul lung (q) al cromosomului 4, locusurile 21-23. În aria linkage-ului se
găseşte gena synnucleinei (proteină presinaptică ce se găseşte în bulb,tract
olfactiv,hipotalamus,substanţa neagră şi este o componentă abundentă a corpilor
Levy)
Histopatologie:
Degenerarea neuronilor dopaminergici din sistemul nervos central, cu o pondere de
peste 60%.
Degenerarea se produce în: locus caeruleus, talamus, cortex cerebral, sistemul nervos
autonom (vegetativ).
Prezenţa corpilor Lewy, markeri genuini (veritabili) ai bolii Parkinson; sunt incluziuni
intracitoplasmatice eozinofile.
- BOALA ALZHEIMER –
- EPILEPSIA –
I. DEFINITIE, TERMINOLOGIE
pilepsia: Simptome
Simptomele variază în funcţie de aria cerebrală afectată de descărcările electrice
anormale. De exemplu, dacă anomaliile electrice se produc în aria care controlează
mirosul (localizată în profunzimea lobului temporal), atunci persoana poate percepe o
senzaţie olfactivă intensă, plăcută sau neplăcută. Dacă anomalia este localizată într-o altă
arie a lobului temporal, atunci pacientul poate percepe o senzaţie de deja vu, în care
locuri necunoscute par foarte familiare. Dacă descărcările anormale afectează lobul
frontal, atunci pacientul poate deveni incapabil să vorbească. Dacă sunt afectate arii
întinse, atunci se pot produce convulsii musculare (contracţii neregulate şi spasme
musculare, de obicei la nivelul întregului corp). Alte simptome includ amorţirea sau
furnicături într-o anumită regiune a corpului, perioade scurte de alterare a stării de
conştienţă (de exemplu, somnolenţă), pierderea conştienţei, confuzie şi pierderea
controlului sfincterian (incontinenţă).
Epilepsia: Tratament
Atunci când cauza poate fi identificată şi eliminată, nu este necesar nici un alt tratament.
De exemplu, dacă o criză a fost declanşată de scăderea nivelului sanguin al glucozei
(hipoglicemie), atunci se administrează glucoză pentru a creşte glicemia şi apoi este
tratată boala care a cauzat hipoglicemie. Alte cauze tratabile sunt tumorile, infecţiile şi
concentaţiile sanguine anormale ale sodiului.
În situaţiile în care crizele nu pot fi controlate cu niciun medicament sau dacă efectele
secundare ale tratamentului nu pot fi tolerate, se poate încerca o intervenţie chirurgicală
pe creier. Când se poate stabili că boala este cauzată de o anomalie structurală cerebrală
(cum ar fi prezenţa de ţesut fibros) localizată într-o arie restrânsă, îndepărtarea
chirurgicală a regiunii respective poate elimina crizele complet sau poate reduce
severitatea şi frecvenţa acestora.
Stimularea electrică a nervului vag (nervul cranian X) poate reduce numărul crizelor
parţiale cu o treime. Se consideră că nervul vag are conexiuni indirecte cu arii cerebrale
implicate frecvent în producerea crizelor. Sub clavicula stângă a pacientului se
implantează un dispozitiv care arată ca un pacemaker cardiac şi care se conectează cu
nervul vag prin intermediul unui fir plasat sub piele. Dispozitivul este uşor proeminent
sub tegument. Operaţia se efectuează în ambulatoriu şi durează între 1 şi 2 ore. Când
persoanele cu un astfel de dispozitiv simt că urmează să aibă o criză, acestea pornesc
dispozitivul cu ajutorul unui magnet. La unii pacienţi stimularea nervului vag previne
crizele sau reduce frecvenţa şi severitatea acestora. Stimularea nervului vag se foloseşte
şi în asociere cu administrarea de anticonvulsivante.
Efectele secundare includ răguşeală, tuse şi dobândirea unei voci mai profunde.
Bibliografie:
1.Dr. D. Gherman, I. Moldovanu – ,,Manual de Neurologie si neurochirurgie” – Chisinau 2003
2. Svetlana Cheptanari - ,,Anatomia si fiziologia omului”
3. Florica Tibea - ,,Anatomia omului – Atlas scolar”
4. N.Testemiţanu - ,, NOȚIUNIGENERALE PRIVIND SISTEMUL NERVOS
CENTRAL.ANATOMIA FUNCȚIONALĂ A MĂDUVEI SPINĂRII.”
5. Dr. Mioara Mincu(coordonator),Dr. Roxana Maria Albu,Dr. Valeriu Bistriceanu ”Anatomia si
fiziologia omului”- Editura Universul, Bucuresti,2001 Capitolul XII : Sistemul nervos – pag. 242 – 251.
6. http://www.creeaza.com/referate/biologie/SISTEMUL-NERVOS-SN935.php
7. PROF. UNIV.DR. PAULA DROSESCU DR: MIHAELA POEANĂ - , ANATOMIA”,