Pentru intrebari legate de tematica abordata in cadrul lucrarii practice va adresati

cadrelor didactice de predare la lucrari, la urmatoarele adrese de mail:

1) SL Dr. Grecu Daniela – mail: grecu.daniela@umft.ro
2) As. Univ. Dr. Bujor Cristiana – mail: bujor.cristiana@umft.ro
3) As. Univ. Chis Aimee – mail: chis.aimee@umft.ro
4) As. Univ. Moatar Alexandra – mail: moatar.alexandra@umft.ro

LUCRARE PRACTICA NR. 7

DETERMINAREA ELECTROLIȚILOR ÎN LICHIDELE BIOLOGICE

Substanţele minerale (electroliţii) au un rol important în menţinerea integrităţii

morfofuncţionale a organismului, fiind substanţe ce nu se pot sintetiza sau degrada în
organism. Electroliţii dizolvaţi în plasmă sunt în stare ionică, existând un echilibru între
anioni şi cationi. În organism, în condiţii fiziologice, elementele minerale se află în cantităţi
relativ constante, chiar dacă aportul lor variază. În acest sens, funcţia de excreţie are un rol
important în menţinerea concentraţiei electroliţilor în mediul intern.
Orice stare patologică severă a organismului este însoţită de perturbări ale echilibrului
hidroelectrolitic, pentru clinicieni cunoaşterea valorilor ionilor având o importanţă deosebită
pentru diagnostic şi tratament.
1. Cationii cantitativ mai importanţi din sânge sunt sodiu (Na+), potasiu (K+), calciu
(Ca2+), magneziu (Mg2+), şi în mai mică măsură fierul (Fe2+), cuprul (Cu2+), zincul (Zn2+).

2. Anionii cantitativ mai importanţi din sânge sunt clorură (Cl-), bicarbonat (HCO3-),
fosfat (HPO42-) şi în mai mică măsură sulfat (SO42-).

Calciul, magneziul, fosforul, potasiul, sodiul şi clorul reprezintă 60-80% din conţinutul
anorganic al organismului.
Celelalte elemente, iodul, cuprul, zincul, fierul, manganul, cobaltul, etc sunt utilizate
de organism în cantităţi mici, fiind denumite oligoelemente.

Uzual, eletrolitii se determina din sange venos (recoltat in recipient cu dop rosu sau
verde) sau din urina de 24 ore. Unităţile de măsură utilizate pentru exprimarea concentratiei
electrolitilor in sange sunt mg/dL, μg/dL, miliosmol/litru şi miliechivalent/litru. Osmolul/litru

1
reprezintă raportul dintre cantitatea de substanţă (exprimată în grame la litru) şi masa atomică
a substanţei respective. In urina, concentratia electrolitilor se exprima la 24 ore.

Distribuţia electroliţilor între spaţiul extracelular şi cel intracelular diferă mult în cazul:

- sodiului = principalul cation extracelular;

- clorului = principalul anion extracelular;
- potasiului = principalul cation intracelular;
- fosfatului = principalul anion intracelular, alături de proteine

Concentraţiile medii normale, exprimate în mEq/l, ale celor mai importanţi cationi şi
anioni în ser sunt:

Cationi Anioni

Na+ = 141 Cl- = 102

K+ = 5 HCO3- = 27

Ca2+ = 5 HPO42- = 2

Mg2+ = 2 SO42- = 1

Acizi organici = 5

Total = 153 mEq/l Proteine = 16

Total =153 mEq/l

Suma cationilor este egală cu suma anionilor.

Compoziţia electrolitică a spaţiului intravascular şi interstiţial diferă foarte puţin

(peretele vascular este permeabil pentru electroliţi). Diferenţa între cele 2 spaţii este
semnificativă din punct de vedere al conţinutului proteic, care este mai mare în spaţiul
intravascular, fiind responsabil de menţinerea presiunii coloid-osmotice crescute în sistemul
vascular.

2
 A. Cationii
a. Sodiul (Na+): valori normale=135-145 mEq/l.

- Este principalul cation extracelular, participând la reglarea presiunii osmotice, a

volumului plasmatic (concentraţia lui este mai mare decât a celorlalţi cationi) şi a
echilibrului acido-bazic (cel mai important sistem tampon este bicarbonat de
sodiu/acid carbonic =20/1).
- Participă la reglarea funcţiilor sistemului nervos şi a activităţii musculare.
- Participă la menţinerea diferenţei de potenţial de o parte şi de alta a membranei
celulare, având rol în transmiterea impulsului nervos.
- Are rol de activator al unor enzime
- Are rol în transportul transmembranar (ATP-aza Na+/K+ dependentă).
- Eliminarea sodiului se face pe cale renală, sudoripară, intestinală, fiind reglată de
hormoni mineralocorticoizi (aldosteron).

Hiponatremia (valori scazute ale sodiului in sange): diaree severă, transpiraţii

masive, arsuri grave, administrare de diuretice

Hipernatremia (valori crescute ale sodiului in sange): corticoterapie, stări febrile

prelungite

b. Potasiul (K+): valori normale = 3,8-5,4 mEq/l

- Este principalul cation intracelular.

- Participă la menţinerea diferenţei de potenţial între interiorul şi exteriorul celulei,
având rol în conducerea nervoasă (creşterea concentraţiei de potasiu intracelular se
însoţeşte de creşterea excitabilităţii musculare).
- În timpul contracţiei musculare potasiul trece extracelular iar sodiul intracelular.
- Activează unele enzime
- Este implicat în transportul transmembranar (ATP-aza Na+/K+ dependentă).

Hipokaliemie (valori scazute ale potasiului in sange): alcaloză, administrare de

diuretice, nefropatii tubulare.

3
 Hiperkaliemie (valori crescute ale potasiului in sange): distrucţii celulare
(sindroame hemolitice, sindrom de strivire, şoc toxico-septic, arsuri întinse), insuficienţă
renală acută.

c. Calciul (Ca2+): valori normale = 9-11 mg/dl

- În plasmă se găseşte în special sub două forme: calciu liber (difuzibil sau ionizabil)
- 60% şi sub formă de proteinat de calciu (calciu nedifuzibil) - 40%.
- Există o corelaţie între calciul ionic, calciul seric total şi proteinele serice dată de
formula: Ca++(mg/dL)=(6xCa-PT/3)/(PT+6), unde Ca=calcemia (mg/dL), iar PT =
proteinemia (g/dL), iar calculul se face introducând în formulă doar cifrele valorilor
Ca şi PT.
- Participă la procesele de coagulare a sângelui.
- Este implicat în reglarea permeabilităţii membranare pentru Na+ şi K+
(concentraţiile crescute ale Ca2+ scad permeabilitatea celulară la Na+ iar
concentraţiile scăzute o cresc).
- Este implicat în contracţia musculară (bolnavii cu Ca2+ scăzut prezintă fasciculaţii
musculare datorită scăderii Ca2+ la nivelul joncţiunilor nervoase).
- Calciul se fixează în oase sub formă de apatite hidroxilice şi carbonice (99% din
calciul organismului este fixat în oase şi dinţi) având rol în menţinerea calcemiei.

Hipocalcemiile (valori scazute ale calciului in sange): rahitism, hipertiroidism

Hipercalcemii (valori crescute ale calciului in sange): distrugeri osoase masive,

hiperparatiroidism, hipervitaminoza D.

d. Magneziul (Mg2+): valori normale = 1,9-2,5 mg/dl

- Este un cation preponderent intracelular.
- Este activator enzimatic
- Intervine în biosinteza acizilor nucleici.
- Este constituent al oaselor şi dinţilor.
- Împreună cu Ca2+, Na+ şi K+ intervine în reglarea excitabilităţii neuromusculare.

4
 - Este indicator al funcţiei renale: se filtrează glomerular şi se reabsoarbe tubular; în
cazul funcţiei renale deficiente creste reabsorbţia tubulară şi deci implicit
concentraţia sanguină.

Hipomagneziemii (valori scazute ale magneziului in sange): vărsaturi, diaree,

rahitism

Hipermagneziemii (valori crescute ale magneziului in sange): insuficienţă renală

acută

e. Fierul (Fe2+/Fe3+): valori normale = 50-180 mg/dl

- concentratia fierului in sange este denumita sideremie
- contribuie la sinteza hemoglobinei şi a unor sisteme enzimatice redox.
- este constituent al Hb, mioglobinei, catalazei, peroxidazei.
- se găseşte depozitat sub forma de feritină.
- este transportat în sânge de o betaglobulină-transferina.

Hiposideremii (valori scazute ale fierului in sange): anemii, infecţii

Hipersideremii (valori crescute ale fierului in sange): hemocromatoza

B. Anionii
a. Fosforul: valori normale = 3-4,5 mg/dl
- Este, alături de proteine, principalul anion intracelular.
- Se găseşte în ser combinat cu proteine (fosfoproteine, nucleoproteine),
acidosolubilă (fosfor anorganic, esteri glucidici, creatinfosfat, acizi trifosforici,
foasfoenolpiruvat) şi fosfolipide (lecitine, cefaline, sfingomieline).
- Are rol în formarea ţesutului osos.
- Are rol în depozitarea şi transferul de energie în organism.
- Are rol în metabolismul glucidic, lipidic, menţinerea echilibrului acido-bazic.

Hipofosfatemii (valori scazute ale fosforului in sange): rahitism, hiperparatiroidism.

Hiperfosfatemii (valori crescute ale fosforului in sange): hipoparatiroidism,

hipervitaminoză D.

5
 b. Clorul (Cl-): valori normale = 98-110 mEq/l
- Este anionul predominant în spaţiul extracelular.
- Este component al sucului gastric.
- Este implicat în echilibrul lichidelor şi electroliţilor.

Hipercloremii (valori crescute ale clorului in sange): acidoza metabolică.

Hipocloremii (valori crescute ale fierului in sange): alcaloza metabolică.

Metodele de laborator folosite la deerminarea electrolitilor sunt colorimetrice si

potentiometrice. Metodele colorimetrice se bazeaza pe formarea unui compus colorat in urma
reactiilor desfasurate intre electrolitul determinat si reactivii folositi la testare. Sunt utilizate la
determinarea fierului, calciului, magneziului, fosforului.

Potenţiometria este utilizata la determinarea sodiului, potasiului, clorului. Ea se

bazează pe măsurarea diferenţei de potenţial dintre doi electrozi imersaţi în soluţie, în
condiţiile unui curent zero. Diferenţa de potenţial dintre cei doi electrozi este măsurată, de
obicei, cu un milivoltmetru. Unul dintre cei doi electrozi, este electrodul indicator, având
potenţialul dependent de schimbările de activitate (sau concentraţie) ale compusului de
măsurat. Celălalt electrod este electrodul de referinţă, al cărui potenţial nu se modifică.

Electrodul indicator este elementul esenţial al analizei potenţiometrice. Cel mai comun
electrod indicator utilizat este electrodul ion selectiv (ISE). ISE este prevăzut cu o membrană
selectivă care interacționează doar cu un singur compus (cel de măsurat) iar în urma
interacţiei dintre membrană şi substanţa de analizat se modifică potenţialul de membrană.