PLANUL DE CONTURI. CONTUL CONTABIL.

CONTUL BANCAR
Principalul instrument de organizare a contabilităţii bancare îl reprezintă planul de conturi.
Începând cu anul 1998 acesta este unic pentru toate băncile atât în ceea ce priveşte
simbolurile cât şi denumirea conturilor. În 2008 s-a adoptat „Planul de conturi aplicabil
instituţiilor de credit şi instituţiilor financiare nebancare”, în care pentru acestea din urmă
se precizează expres în planul de conturi secţiunile aplicabile. Odată cu aprobarea
reglementărilor contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare
Financiară aplicabile instituţiilor de credit, planul de conturi se referă numai la instituţiile
de credit şi a intrat în vigoare la 1 ian. 2012. (Ordinul BNR nr. 27/2010 privind aprobarea
Reglementărilor contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare
Financiară aplicabile instituţiilor de credit, modificat prin Ordinul 29 din 28 dec. 2011)
Planul de conturi cuprinde opt clase de conturi simbolizate cu o cifră. Acestea sunt:
Clasa 1. Operaţiuni de trezorerie şi operaţiuni interbancare.
Clasa 2. Operaţiuni cu clientela şi operaţiuni între instituţiile financiare nebancare
şi instituţiile de credit.
Clasa 3. Operaţiuni cu titluri şi operaţiuni diverse.
Clasa 4. Valori imobilizate.
Clasa 5. Capitaluri proprii, asimilate şi provizioane.
Clasa 6. Cheltuieli
Clasa 7. Venituri
Clasa 9. Operaţiuni în afara bilanţului
Fiecare clasă cuprinde mai multe grupe de conturi, simbolizate cu două cifre, concentrând
conturile care se referă la un anumit tip de operaţiuni, activităţi, clientelă etc.
De exemplu: În Clasa 1 există zece grupe, în Clasa 2 există opt grupe, ş.a.m.d.
Grupa 11 - Decontări cu Banca Naţională a României, face parte din Clasa 1 şi cuprinde
toate conturile care se referă la operaţiuni cu Banca Naţională a României (atât conturi
de activ cât şi conturi de pasiv).
Fiecare grupă cuprinde unul sau mai multe conturi sintetice. Conturile prevăzute în planul
de conturi sunt ordonate în funcţie de lichiditatea activelor şi exigibilitatea pasivelor.
De exemplu: Pentru o bancă comercială cel mai “lichid” cont este “Casa”, simbolizat
101, iar “împrumutul” primit cu cea mai îndepărtată scadenţă este reflectat în contul
“Capital social” simbolizat 501 (banii depuşi de acţionari, bani care vor fi “rambursaţi “
acestora, în caz de închidere - lichidare, faliment - a băncii după achitarea tuturor
celorlalte datorii şi împrumuturi primite).
Pot fi conturi sintetice:
de gradul I, simbolizate cu trei cifre (la grupa din care face parte se adaugă o cifră);
de gradul II, simbolizate cu patru cifre (la grupa din care face parte se adaugă două
cifre);
de gradul III, simbolizate cu cinci cifre (la grupa din care face parte se adaugă trei
cifre).
De reţinut că nu toate conturile sunt dezvoltate până la contul sintetic de gradul III, dar
orice cont sintetic de gradul III implică existenţa unui cont sintetic de gradul II, iar acesta
implică existenţa unui cont sintetic de gradul I. Băncile trebuie să utilizeze contul sintetic
de ultimul grad existent în planul de conturi. Asta înseamnă, în cazul conturilor sintetice
de gradul II si III, că precedentul cont sintetic nu mai are o funcţie contabilă concretă, el
având mai mult un rol centralizator, al conturilor cu grad mai mare.
De exemplu: Contul sintetic de gradul I “Conturi de depozite” simbolizat 253 este
dezvoltat mai departe în patru conturi sintetice de gradul II; numai unul dintre acestea
este dezvoltat în conturi sintetice de gradul III şi anume contul “Depozite colaterale”
simbolizat 2533 care este dezvoltat în şase conturi sintetice de gradul III.
Deci contul sintetic de gradul II simbolizat 2533 nu are o funcţie contabilă concretă, în
timp ce conturile 2531 “Depozite la vedere”; 2532 “Depozite la termen” şi 2537 “Datorii
ataşate” au funcţie contabilă concretă, fiind conturi de pasiv.
Dezvoltarea în analitic a conturilor sintetice prevăzute în planul de conturi este de
competenţa fiecărei bănci în funcţie de criteriile generale (atribute) şi de necesităţile
proprii.
În sistemul bancar se poate vorbi de contul contabil (prezentat mai sus) şi de contul
Contul bancar (folosit în limbajul curent) apare în urma relaţiei pe care banca o are (în
general) cu clientela nebancară (persoane fizice şi juridice) referitoare (în principal) la
atragerea disponibilităţilor (conturi curente), atragerea de depozite şi acordarea de
credite.
Cea mai uzuală expresie de cont bancar este cea rezultată din dezvoltarea în analitic a
contului “Conturi curente” simbolizat 2511.
Funcţie de performanţele sistemului informatic (soft-ului) deţinut de fiecare bancă,
dimensiunea (numărul de cifre) contului bancar poate fi foarte mică (câteva cifre) sau
foarte mare (peste 20 cifre).
De asemenea, tot funcţie de structura soft-ului, contul bancar cuprinde sau nu în numărul
de cifre care i se comunică clientului şi contul contabil (De exemplu: cont 2511 “Conturi
curente”, 2532 “Depozite la termen” etc.). Verificaţi un extras de cont (de exemplu, de la
un card de salariu) bancar (care este rezultatul dezvoltării în analitic a conturilor sintetice).
Modul general de construire a unui cont bancar trebuie să ţină cont, în principal de
anumite atribute:
contul contabil căruia îi este ataşat (contul curent, depozite atrase, credite acordate
etc.);
sucursala care a deschis contul, prin care va opera clientul; fiecare sucursală va avea
un cod (01 - Sucursala Bucureşti sector 1, 02- Sucursala Bucureşti sector 2 etc.);
clientul este persoana fizică sau juridică, rezident sau nerezident (1 pentru Persoana
juridică română, 2 pentru persoana juridică străină etc.);
valuta în care se deschide contul (poate fi codificată în cifre sau se păstrează
codificarea internaţională (codul ISO) din trei litere (USD, EUR, RON etc.);
codul clientului (un fel de număr de ordine al clienţilor care vor să-şi deruleze
afacerile prin bancă (primul client “Ion Ionescu” poate avea codul 1 sau 10001 sau
0000001, al doilea client “G. Popescu” poate avea codul 2 sau 10002 sau 0000002
etc.
referinţa (din o cifră sau mai multe), înlocuieşte alocarea unui nou cod pentru
clientul care doreşte să aibă mai multe conturi curente, conturi de depozite etc.
Ordinea în care se aşează aceste atribute nu are mare importanţă, dar odată stabilită de
bancă ea trebuie păstrată.
Soft-ul prin ecrane (meniuri) personalizate (ecrane pentru operaţii în cont curent, ecrane
pentru operaţii în conturi de depozite etc.) face legătura între contul analitic şi contul
contabil sintetic. De reţinut că şi alte conturi contabile au dezvoltarea în analitic
asemănătoare cu cea care duce la apariţia contului bancar, dar această dezvoltare
foloseşte numai gestiunii interne a băncii (De exemplu: Conturile NOSTRO (simbolizat
121), LORO (simbolizat 122), Depozite la bănci (131), Depozite ale băncilor (132) etc.)
Descrierea planului de conturi
Aşa cum spuneam mai sus, planul de conturi are opt clase (Clasele 1-7 şi Clasa 9).
Conturile din Clasa 8 sunt utilizate pentru contabilizarea operaţiunilor de mandat în
contul trezoreriei statului potrivit instrucţiunilor Ministerului Finanţelor. De asemenea,
pentru operaţiunile aferente contabilităţii de gestiune, băncile pot utiliza conturi
distincte, dar deschise în cadrul altor clase decât cele care figurează în planul de conturi
(Clasele 1- 7 şi 9) şi celor deschise în cadrul Clasei 8.
Clasa 1. Operaţiuni de trezorerie şi operaţiuni interbancare
Sunt cuprinse aici toate conturile cu ajutorul cărora se înregistrează valorile în Casă,
operaţiunile de trezorerie şi operaţiunile interbancare efectuate cu Banca Naţionala a
României şi cu celelalte bănci comerciale.
Nu sunt cuprinse aici conturile care reflectă operaţiuni cu titluri, indiferent cine sunt
emitenţii sau gestionarii acestora (aceste operaţiuni se reflectă prin conturile din clasa
3).
Deci conturile deschise aici evidenţiază numai operaţiile rezultate din relaţia băncii cu
celelalte bănci şi cu BNR. Altă concluzie care trebuie trasă este aceea că în această
clasă, în grupele de conturi din această clasă, există atât conturi de activ cât şi de pasiv.
Prin conturile din această clasă se evidenţiază:
operaţiunile de casă
operaţiunile cu Banca Naţionala a României privind:
conturile curente;
conturile de depozit;
compensarea multilaterală a plăţilor interbancare;
împrumuturile de refinanţare;
operaţiunile cu celelalte bănci comerciale privind:
conturile de corespondent (Nostro, Loro);
depozitele (atrase, plasate);
creditele şi împrumuturile;
pensiunea interbancară.
Operaţiunile de pensiune interbancară se referă la creditele acordate sau împrumuturile
primite, garantate prin transferul temporar de proprietate asupra elementelor de activ
cedate.
Mai sunt reflectate în conturi distincte denumite “Creanţe ataşate” şi “Datorii ataşate”
pentru fiecarelunii nu au ajuns la scadenţă.
Clasa 2. Operaţiuni cu clientela
Sunt cuprinse aici toate conturile cu ajutorul cărora se înregistrează operaţiunile
efectuate cu clientela, alta decât băncile (denumită clientelă şi clientelă financiară),
respectiv agenţii economici, sub formă de credite acordate clientelei nebancare,
împrumuturi primite de la clientela financiară, conturi curente, de factoring, depozite
atrase, certificate de depozit, conturi curente.
Şi în grupele din această clasă, există atât conturi de activ cât şi de pasiv.
Prin conturile din această clasă se evidenţiază:
operaţiunile de creditare ale clientelei nebancare;
operaţiunile de luare de împrumuturi de la clientela financiară;
operaţiunile de pensiune cu clientela;
operaţiunile în contul curent al clientelei;
operaţiunile de constituire (atragere) de depozite, certificate de depozit de la clientelă.
Alături de conturile de creanţe şi datorii ataşate, în noul plan de conturi apare un cont
nou denumit sume de amortizat, fie de activ fie de pasiv. Acest cont înregistrează sume
aferente care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt
amortizate prin metoda dobânzii efective.
Clasa 3. Operaţiuni cu titluri şi operaţiuni diverse
În Clasa 3 sunt cuprinse două principale categorii de conturi, o categorie care se ocupă
cu înregistrările de titluri şi o altă categorie (operaţiuni diverse) care cuprinde toate
conturile care nu au o clasă personalizată cu referire la: debitori, creditori, stocuri
(materiale, valori din aur, obiecte de inventar etc.), decontări intrabancare, conturi de
regularizare, etc.
În ceea ce priveşte prima categorie, sunt evidenţiate prin conturile din această clasă, în
principal:
operaţiunile cu titluri şi alte instrumente financiare instrumente derivate ;
datorii constituite prin titluri;
conturi de decontări privind operaţiunile cu titluri;

Clasa 4. Valori Imobilizate

Sunt cuprinse aici conturile cu ajutorul cărora se evidenţiază bunurile şi alte active
utilizate în activitatea băncii o perioadă îndelungată de timp (în general peste 1 an).
În afara Contului “Vărsăminte de efectuat pentru părţi în societăţi comerciale legate,
pentru titluri de participare şi pentru titluri ale activităţii de portofoliu “, fondul comercial
negativ şi conturilor ce înregistrează amortizarea şi provizioanele care sunt de pasiv,
celelalte sunt conturi de activ.
Activele cuprinse în această clasă pot fi grupate astfel:
1. Imobilizări financiare: credite subordonate, titluri de participare, părţi în cadrul
societăţilor comerciale legate, titluri ale activităţii de portofoliu;
2. Imobilizări necorporale;
3. Imobilizări corporale;
4. Imobilizări în curs;
5. Leasing şi locaţia simplă.
Detalii despre acestea în capitolul referitor la Contabilitatea activelor (valorilor)
imobilizate.
Clasa 5. Capitaluri proprii, asimilate şi provizioane
Cuprind conturile care înregistrează fondurile aflate la dispoziţia băncii, cu caracter
permanent sau durabil precum şi provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli şi provizioanele
reglementate.
Sunt conturi de pasiv, cu câteva excepţii (508 – Acţionari şi asociaţi, 592- Repartizarea
profitului, 515-Acţiuni proprii, conturi de activ şi 581-Rezultatul reportat, 591- Profit sau
pierdere, care sunt conturi bifuncţionale).
Conturile din aceasta clasă pot fi grupate astfel:
Capital social;
Rezerve şi prime legate de capital;
Alte conturi de capitaluri proprii, Datorii subordonate;
Provizioane.
Rezultatul exerciţiului;
Rezultatul reportat;
Clasa 6. Cheltuieli
Cuprinde conturile prin care se înregistrează toate cheltuielile efectuate de bancă
(plătite sau neplătite încă).
Clasa 7. Venituri
Cuprinde toate conturile prin care se înregistrează toate veniturile băncii (încasate sau
neîncasate încă).
Clasa 9. Operaţiuni în afara bilanţului
Cuprind conturile prin care se înregistrează operaţiunile ce vor influenţa activitatea băncii
în perioada următoare (cumpărările/vânzările de valută a căror dată de tranzacţie nu
coincide cu data zilei, acreditivele etc.) sau poate influenţa activitatea băncii în perioada
următoare, dacă anumite riscuri au loc (o scrisoare de garanţie acordată se poate
transforma în credit acordat).
În mod normal, aceste operaţiuni nu se supun regulilor contabile ale conturilor de bilanţ
(clasele 1-7), adică înregistrarea în partidă dublă.
Totuşi, actualul plan de conturi aplicabil în băncile comerciale împarte conturile din clasa
9 după funcţia contabilă în conturi de activ, pasiv şi bifuncţionale. Pentru operaţiunile în
devize sunt create conturi în afara bilanţului care asigură corespondenţa între ele, iar
pentru celelalte operaţiuni, corespondenţa se asigură printr-un singur cont bifuncţional
numit convenţional “Contrapartidă” simbolizat 999. Conturile din clasa 9 sunt
grupate astfel:
angajamente de creditare;
garanţii financiare
angajamente privind titlurile şi alte active financiare;
operaţiuni de schimb la vedere;
conturi de ajustare valutară;
instrumente derivate;
garanţii reale;
alte angajamente;
angajamente îndoielnice;
alte conturi în afara bilanţului;
În clasele 1, 2, 3 şi 4, ultima grupă (grupa 19, 29, 39, 49) este rezervată evidenţierii
provizioanelor ce se constituie pentru deprecierea “calităţii” activelor (credite şi dobânzi
restante sau în derulare, titluri, imobilizări). Indiferent de denumirea contului, prin ele se
reflectă o deteriorare a “calităţii” activului pentru care s-a constituit provizionul.
Toate aceste conturi de provizioane sunt de pasiv, iar la întocmirea bilanţului, soldul lor
creditor diminuează valoarea activului asupra căruia a fost constituit (adică “aduce la zi”
valoarea respectivului activ), deci se trece în activul Bilanţului cu semnul minus.
II. BILANŢUL CONTABIL
Fiecare instituţie de credit are obligaţia de a întocmi situaţii financiare anuale.
Situaţiile financiare anuale ale unei instituţii de credit trebuie să cuprindă:
1. bilanţul;
2. contul de profit şi pierdere;
3. situaţia modificărilor capitalului propriu;
4. situaţia fluxurilor de trezorerie;
5. politici contabile şi note explicative.
Formatul cerut pentru bilanţ este următorul:
ACTIV
1. Casa, disponibilităţi la bănci centrale
2. Efecte publice şi alte titluri acceptate pentru refinanţare la băncile centrale
3. Creanţe asupra instituţiilor de credit
4. Creanţe asupra clientelei
5. Obligaţiuni şi alte titluri cu venit fix
6. Acţiuni şi alte titluri cu venit variabil
7. Participaţii
8. Părţi în cadrul societăţilor comerciale legate
9. Imobilizări necorporale
10. Imobilizări corporale
11. Capital subscris neversat
12. Acţiuni şi părţi proprii
13. Alte active
14. Cheltuieli înregistrate în avans şi venituri angajate
TOTAL ACTIV
PASIV
1. Datorii privind instituţiile de credit
2. Datorii privind clientela
3. Datorii constituite prin titluri
4. Alte pasive
5. Venituri înregistrate în avans şi datorii angajate
6. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli
7. Datorii subordonate
8. Capital social subscris
9. Prime legate de capital
10. Rezerve
11. Rezerve din reevaluare
12. Rezultatul reportat
13. Rezultatul exerciţiului financiar
TOTAL PASIV
Elemente în afara bilanţului
1. Datorii contingente
2. Angajamente
Bilanţul cuprinde toate elementele de activ grupate după natură, destinaţie şi lichiditate,
precum şi toate elementele de pasiv grupate după natura, provenienţă şi exigibilitate.
Cheltuielile efectuate în cursul exerciţiului financiar, dar care se referă la un exerciţiu
ulterior, precum şi veniturile care se înregistrează în exerciţiul financiar în care au apărut,
fără a se ţine seama de momentul efectiv al încasării acestora, se vor prezenta la
"Cheltuieli înregistrate în avans şi venituri angajate".
Veniturile recunoscute înainte de data încheierii exerciţiului, dar care se referă la un
exerciţiu financiar ulterior, precum şi cheltuielile care se înregistrează în exerciţiul
financiar în care au apărut, fără a se ţine seama de momentul efectiv al plăţii acestora,
se vor prezenta la "Venituri înregistrate în avans şi datorii angajate".
Un provizion va fi recunoscut numai în momentul în care:
1. o instituţie de credit are o obligaţie curentă, legală sau implicită, generată de un
eveniment anterior;
2. este probabil ca o ieşire de resurse care să afecteze beneficiile economice să fie
necesară pentru a onora obligaţia respectivă, şi
3. poate fi realizată o bună estimare a valorii obligaţiei.
Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite simultan, nu trebuie recunoscut un provizion.
Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli nu pot avea drept scop corectarea valorilor
elementelor de activ, iar suma lor trebuie corelată strict cu riscurile şi cheltuielile
previzibile.
Datoriile subordonate sunt fondurile provenind din emisiunea de titluri sau din
împrumuturi subordonate, a căror rambursare, în caz de lichidare a băncii, nu este
posibilă, decât după plata celorlalţi creanţieri. Datoriile contingente cuprind toate
tranzacţiile prin care o instituţie de credit a garantat obligaţiile unei terţe părţi. Acestea
pot fi andosări de efecte scontate, garanţii şi active gajate în contul unei terţe părţi, în
special acreditivele irevocabile.
Angajamentele sunt angajamente de finanţare, angajamente rezultate din tranzacţii de
vânzare cu posibilitate de răscumpărare, etc.
Activele date în garanţie sunt menţinute în bilanţul instituţiei de credit.
În cazul pensiunilor, activele cedate continuă să figureze în bilanţul cedentului, preţul de
achiziţie primit fiind prezentat ca o sumă datorată cesionarului. Cesionarul nu are dreptul
să prezinte activele transferate în bilanţul său, preţul de cesiune fiind prezentat ca o
creanţă asupra cedentului.
În cazul unei tranzacţii de vânzare cu posibilitate de răscumpărare, cedentul nu are
dreptul să prezinte în bilanţul sau activele transferate. Cedentul trebuie să înregistreze în
extrabilanţier preţul convenit la care îşi va exercita opţiunea, la poziţia Angajamente.
Veniturile asimilate dobânzilor se referă la:
- veniturile generate de eşalonarea discountului pentru activele achiziţionate la o valoare
mai mică şi datoriile contractate la o valoare mai mare şi suma plătită la scadenţă;
- taxe şi comisioane de primit care au caracter de dobândă şi sunt calculate în funcţie de
durată sau la valoarea creanţei sau a angajamentului dat.
Cheltuielile asimilate dobânzilor se referă la:
- cheltuieli generate de eşalonarea primei pentru activele achiziţionate la o valoare mai
mică şi datoriile contractate la o valoare mai mare şi suma de plătit la scadenţă;
- taxe şi comisioane de plătit care au caracter de dobândă şi sunt calculate în funcţie de
durată sau la valoarea datoriei sau a angajamentului primit.
Veniturile privind titlurile cuprind dividendele şi veniturile aferente altor titluri cu venit
variabil (titluri de participare, titluri ale activităţii de portofoliu, părţi în societăţile
comerciale legate).