Gelu Ruscanu

~Caracterizarea
personajului~
Drama este o specie a genului dramatic, in versuri sau in proza, caracterizata prin
ilustrarea vietii reale printr-un conflict complex si puternic al personajelor individualizate sau
tipice, cu intamplari si situatii tragice, in care eroii au un destin nefericit. Drama are o mare
varietate tematica: sociala, istorica, mitologica, psihologica. Limbajul solemn alterneaza cu cel
familiar, fiind deseori presarat cu elemente cornice.

Camil Petrescu, adept al modernismului lovinescian, este cel care, prin opera lui,
contribuie la sincronizarea literaturii romane cu literature europeana, prin aducerea unor noi
principii estetice (autenticitarea, substantialitatea, relativismul) si prin crearea personajului
intelectual lucid si analitic, in opozitie cu ideile samantoriste ale vremii. Camil Petrescu este un
autor analitic atat in romane, cat si in piesele de teatru, construind personaje framantate de
idealuri ce raman la stadiul de teorie, traind in lumea ideilor pure, imposibil de aplicat in
realitatea concreta.

Gelu Ruscanu, personaj principal al dramei “Jocul Ielelor” , este tipul intelectualului
lucid, insetat de absolut, dar in acelasi timp orgolios, inadaptat. Director la ziarul “Dreptatea
Sociala”, fiu de magistrat, Gelu Ruscanu agreaza ideile socialiste, pledeaza cauza proletariatului
supus nedreptatilor sociale si politice exercitate de un capitalism imperfect.

Portretul fizic, realizat in mod direct de catre autor prin intermediul didascaliilor,
reprezentand un mijloc artistic modern, rareori utilizat in teatru, infatiseaza “ un barbat ca de
27-28 de ani, de o frumusete mai curand feminina, cu un soi de melancolie in privire, chiar cand
face acte de energie. Are nervozitatea instabila a animalelor de rasa. Priveste totdeauna drept in
ochi pe cel cu care vorbeste si asta-i da o autoritate neobisnuita. Destul de elegant imbracat, desi
fara preocupari anume. ” Aceasta infatisare a personajului sugereaza indirect numeroase
trasaturi morale: autoritatea de lider asupra celorlalti, conferita de franchetea cu care abordeaza
pe oricine, nobletea provenita de la tatal sau, si de asemenea inclinatia spre mediatie, spre o
gandire profunda, sugerata de acea “melancolie in privire”.

Portretul moral al acestui personaj reiese in mod indirect din zbuciumul sufletesc, din
trairile interioare, conturate printr-o analiza psihologica a tuturor starilor traite in profunzime de
catre acest intelectual insetat de absolut, chinuit de incertitudini si de neglijentele societatii,
aceste modalitati fiind cuprinse in formula artistica de construire a personajului modern.
 La fel ca toti eroii lui Camil Petrescu, inadaptati superior si inflexibili, cu o nemasurata
sete de absolut, orgoliosi in aspiratii, Gelu Ruscanu este infrant, mistuit de propriile idealuri ce
nu puteau fi infatisate in mod concret in realitatea sociala. Obisnuit fiind intr-o lume a ideilor
pure, Gelu Ruscanu este incapabil sa ramana apatic la imperfectiunile vietii pline de
compromisuri, dominat fiind de o mandrie iesita din comun. Acest orgoliu fara limite conduce
la nasterea unor iluzii, care sustinute cu incapatanare, nu pot duce la o solutie existenta,
incontestabila. Praida afirma in acest sens: “Tovarase Ruscanu, ia seama…dezmeticeste-te…nu
te lasa dus de suvoiul intrebarilor si raspunsurilor fara sens…E aici o mentalitate
individualista…Delirul acesta ideologic este foarte periculos…Nu parasi terenul solid al
camaraderie…Nu te aventura pe apele tulburi ale intrebarilor fara raspuns…Ai vanitatea de a
pricepe si de a hotari…E grav, tovarase…”.

In acest sens, Gelu Ruscanu intruchipeaza personajul modern, inclinat catre poetizarea
valorilor umanitatii, iubirea, dreptatea, pe care le percepe in mod absolut, traind astfel drama
unei inflexibilitati ale constiintei, a unei pasiuni investigate cu luciditate, amplificand astfel
catastrofal semnificatiile unui simplu gest, unei simple priviri: “Eu lupt pentru cauza
muncitoreasca si ii sunt devotat atat de mult…numai si numai fiindca socot ca dreptatea este cu
ea. Mi-as da viata pentru muncitorime, numai si numai fiindca ea este sub steagul dreptatii si nu
dimpotriva…Am socotit totdeauna ca dreptatea e absoluta. Daca lupt pentru o cauza, aceasta
este dreptatea insasi ”. Conflictul dintre idealul de justitie si neputinta de a o aplica in viata reala
conduce la drama de constiinta a personajului. Ravnind desavarsirea, neconditionatul, Gelu
Ruscanu aspira la concretizarea in existenta a ideilor pure, incercand sa creeze o societate
perfecta, careia sa ii lipseasca orice fel de compromis, intrand intr-o continua lupta cu ordinea
sociala, afacerismul, cat si mondenitatea si politica: “Dar in lumea asta, asa cum e alcatuita ea,
nu te poti izola decat cu ingaduinta celor rai…Lumea asta din care iti tragi hrana este atat de
abjecta, incat nu te accepta si nu te tolereaza decat cu pretul complicitatii…A te izola este
intotdeauna a fi sperjur prin tacere…Astepti, cu ochii intr-alta parte, sa ti se trimita, in plic
inchis, la domiciliu, cota cuvenita.” Se remarca aici autenticitatea, ca formula artistica moderna
specifica lui Camil Petrescu, constituind esenta noului, si anume perceperea realitatii numai prin
propria constiinta.

Traind cu aceeasi obsesie pentru o lume impecabila, o lume a perfectiunii, Gelu

Ruscanu este dezamagit de ordinea sociala nedreapta, hotarat fiind sa isi duca planul pana la
capat, chiar daca aceasta ar insemna patarea memoriei tatalui sau: “Adica sa acoperim
faradelegile trecute cu una noua…? Lasa matusa, acolo in groapa sa-si primeasca tata pedeapsa
si sa indure memoria lui daca e nevoie ca un pic de adevar sa iasa deasupra...Nu e nimic daca
sufera putin fotografia lui”. De aceea, ignorand cu incapatanare insistentele Irenei, “Te-ai gandit
bine la rusinea de care ne acoperi, de care te acoperi? N-ai sa indrepti tu lumea” Gelu este
convins de rolul sau in acea societate, de ceea ce e nevoie sa infaptuiasca: “M-am gandit…nu
stiu daca am sa indrept lumea, dar daca n-as abate omenirea din calea raului, decat atat cat abate
un bob de nisip albia unui fluviu, si totusi datoria mea e limpede…precisa…”.

Indaratnic si inversunat, acesta refuza sa se lase induplecat de restul personajelor, continuand in

aceeasi idee, si anume demascarea ministrului Justitiei. Cu toate ca este implorat, in numele
iubirii, de catre Maria Sinesti sa nu publice scrisoarea care i-ar putea pune in pericol statutul de
mama, barbatul ramane inflexibil in hotararea sa, sustinandu-si idealul de dreptate : “Scrisoarea
nu mai are nici o importanta in ea insasi…Crima lui Sinesti e in constiinta mea, ca un astru
negru ratacit pe cer in plina zi…Alte legi il pot scoate de acolo decat propria noastra vointa.” .

Motivat sa lupte mereu pentru o cauza buna, punandu-si in practica dreptatea absoluta,
Gelu Ruscanu tine sa-si aduca ordinea mai ales in randul proletariatului, categorie umana vazuta
ca fiind cea mai neindreptatita : “Ei, Praida are dreptate…Oamenii sunt, cei mai multi, rai
numai fiindca n-au imaginatie…Ii cutremura doar cazul la care sunt de fata…Nu vad decat ceea
ce pipaie cu ochii lor de melc”. De asemenea, conceptia sa despre dreptate este una inalta,
considerand-o pentru toata lumea si toate timpurile, simtindu-se dator sa aminteasca fiecare
amanunt esential in aceasta cauza: “Dati-mi voie sa va atrag luarea aminte asupra faptului ca
termenul “dreptatea” nici nu are plural. […] Curios este ca nedreptatea are plural: nedreptatile
pe care le sufera muncitorimea, de pilda…Toata puterea noastra de a spune ceea ce spunem
vine din constiinta acestei dreptati absolute...Un singur caz de exceptie ar anula-o, precum daca
o singura data doi si cu unu ar face patru, toata matematica ar fi nula…”.

Aparand ca un personaj modern, Gelu Ruscanu, sensibil si lucid, analizeaza minutios

fiecare cuvant, fiecare gest, fiecare miscare, atribuind acestora semnificatii dincolo de orice
gandire rationala. Astfel, surprinzand scena din biblioteca: “unde credeam ca nu e nimeni…erai
totusi tu, la fereastra in picioare, iar langa tine, apropiat, acel Gaian, care-ti saruta mainile si tu
radeai”, Gelu intelege din acest gest nevinovat o apropiere plina de intensitate, si de aceea
inceteaza orice legatura amoroasa cu Maria Sinesti, careia ii dezvaluie adevaratele sale motive
abia dupa trei ani: “Rasul tau alaturi de un barbat strain nu exista pe lume, iar de atunci incoace
exista…L-ai creat tu acest ras, strain de mine…”. Este evidentiat, indirect, faptul ca setea de
absolut este manifestata si in iubire, ilustrand conceptia barbatului despre aceasta: “ Aici nu
poate fi greseala…Aici nu se poate “repara” nimic…Faptul insusi ca nu intelegi ca iubirea nu
poate admite greseala imi explica si ceea ce ne-a adus unde suntem…Ti-am spus ca iubirea e un
tot sau nu e nimic…”.

Ceea ce a infaptuit, lucruri considerate initial de o inalta puritate morala, i se par acum
nepotrivite, dictate de un orgoliu fara limita. Rememorand toate erorile savarsite in viata, Gelu
Ruscanu imagineaza o sincera convorbire intre el si acel alter ego, constientizand instabilitatea
sa in respectarea pricipiilor absolute: “Ei, daca s-ar intampla sa ma intalnesc cu acest uitat alter
ego pornit spre toate rafuielile, ma intreb ce i-as putea spune…Sau i-as explica prea multe…Da,
in atotputernicia lui Dumnezeu nu am crezut…Cutezanta mea a fost fara margini…Memoria
parintilor nu mi-am cinstit-o. Am dorit femeia aproapelui si am mintit…am mintit mult…am
silit si pe altii la minciuna…cuvantul dat mi l-am calcat…am mahnit adanc pe cei din jurul
meu…Iertarea nu am stiut ce este…am lovit crancen…fara indurare”. Judecata care pare a fi
cea mai dreapta si categorica privind modul de a fi si comportamentul lui Gelu Ruscanu este
formulata de catre Penciulescu, reprezantand simbolic structura unei asemenea conceptii: “Dar
tocmai asta e…Cine a vazut ideile devine neom, ce vrei? Trece flacaul prin padure, aude o
muzica nepamanteasca si vede in luminis, in lumina lunii, ielele goale si despletite, jucand hora.
Ramane inmarmurit, pironit pamantului, cu ochii la ele. Ele dispar si el ramane neom. Ori cu
fata stramba, ori cu piciorul paralizat, ori cu mintea aiurea. Sau, mai rar, cu nostalgia
absolutului ”. In aceeasi idee, tulburat, si simtindu-se dator sa-si exprime parerea asupra starii
amicului sau, Praida afirma: “Tovarase, prietene, dezmeticeste-te…Altfel esti pierdut…”.
Chinuit de aceasta “foiala de indoieli”, de intrebarile care” tasnesc din toate partile, ca focurile
de arma, intr-un sat, in care se dau prin surprindere lupte de noapte”, Gelu Ruscanu este
constient de pozitia sa, de locul pe care il ocupa intr-o lume care-i sta impotriva: “Jocul
Ielelor?...Un joc…un joc…si eu sunt victima acestui joc…Victima acestui negot cu idei ”.
Sigur de faptul ca toate conceptiile trebuie sa se adapteze imprejurarilor si situatiilor individuale
si, golit sufleteste, fara alte repere existentiale, protagonistul se sinucide, repetand astfel destinul
tatalui sau.

In incheiere, Praida afirma ca drama lui Gelu Ruscanu a fost cauzata numai si numai de
orgoliul sau nemasurat , care l-a condus astfel spre un destin tragic: “A avut trufia sa judece
totul…S-a departat de cei asemeni lui care erau singurul lui sprijin…Era prea inteligent ca sa
accepte lumea asta asa cum este, dar nu destul de inteligent pentru ceea ce voia el. Pentru ceea
ce nazuia el sa inteleaga, nici o minte omeneasca nu a fost suficienta pana azi…L-a pierdut
orgoliul lui nemasurat… ”. Cu toate acestea, Marian Popa, istoric si critic literar, este insa de
parere ca Gelu Ruscanu “nu este un invins: ar fi fost invins daca ar fi continuat sa traiasca, dar
moartea sa este moartea cauzei sale”. Aceasta afirmatie sustine ideea ca Ruscanu este un
invingator, prin faptul ca nu renunta la idealurile sale, prin atitudinea sa inflexibila fata de
imperfectiunile societatii, prin refuzul constant de a face vreun compromis. Recurgand la
sacrificiul de sine, datorita unui ideal fara de care protagonistul se simte inutil, Gelu Ruscanu
constientizeaza neputinta umana de a atinge culmile absolutului: “ Raul e in noi…totul in lume
este coruptibil…Nimic nu e intreg si frumos…si nici nu poate deveni…Toate se indeplinesc
numai pana la o palma de pamant. Totul e altfel de cum era asteptat…Cel mai frumos mar are
viermele in el…Mai merita viata asta sa fie traita, daca totul ti se da atat de carpit si de
indoielnic? ”.

In concluzie, Camil Petrescu a creat un personaj dramatic, o traire mereu tensionata, o

constiinta zbuciumata, datorata nepotrivirii trairii interioare cu realitatea exterioara. Conflictul
dramei se manifesta in constiinta personajului, generat de imposibilitatea de aplicare a ideilor
absolute ce il domina si, de asemenea, ii determina destinul tragic. Asadar, eroii lui Camil
Petrescu sunt invinsi de propriul ideal, din cauza principiilor care nu se pot pune in practica,
intr-o societate in care domina imperfectiunea.

BiaaGee