MINISTERUL EDUCATIEI

SCOALA POSTLICEALA “FEG” GIURGIU

PROIECT DE ABSOLVIRE

DOMENIUL:INTOXICATIILE

SPECIALIZARE:ASISTENT DE FARMACIE

Coordonator :
Dumitru Simona Andreea Eleva: RĂDOI CRISTINA FLORINA
Clasa:AMFIII

SESIUNEA AUGUST 2024

1
Cuprins

2
 Introducere

Intoxicatia este o stare patologică a organismului provocată de expunerea la o

substanță toxică sau o cantitate excesivă de substanță, care poate fi ingerată,
inhalată, absorbită prin piele sau injectată. Aceasta poate varia de la
manifestări ușoare până la afectări grave ale sănătății, inclusiv complicații
potențial letale.

MOTTO: „ SANATATEA ESTE DARUL CEL MAI FRUMOS SI MAI BOGAT PE CARE
NATURA STIE SA IL FACA”

3
 Istoria intoxicatiilor

Intoxicatiile, ca fenomen, există de când oamenii au fost expuși substanțelor

toxice, ceea ce s-a întâmplat încă din cele mai vechi timpuri ale existenței
umane. Din moment ce oamenii au interacționat cu mediul lor înconjurător și
au folosit diverse substanțe pentru hrană, medicamente, materiale de
construcție și alte scopuri, au existat și riscuri asociate cu expunerea la
substanțe toxice.Chiar dacă conceptul modern de intoxicație și înțelegerea
științifică a acestuia s-au dezvoltat în timp, cazurile de intoxicații au fost
documentate în diverse culturi antice. De exemplu, documentele istorice arată
că egiptenii antici aveau cunoștințe despre plante otrăvitoare și despre efectele
lor asupra sănătății. De asemenea, au fost găsite dovezi despre utilizarea unor
substanțe toxice în războaiele și conflictele din antichitate.
În Evul Mediu și în timpul Renașterii, interesul pentru știința și medicina
experimentală a crescut, iar oamenii au început să studieze mai atent efectele
substanțelor chimice asupra organismului uman. În această perioadă, au fost
făcute progrese în înțelegerea naturii intoxicațiilor și a modurilor de prevenire
și tratament.Cu evoluția științei și medicinii, în special în secolul al XIX-lea și în
secolul al XX-lea, cunoștințele despre intoxicații au continuat să avanseze, iar
cercetările au contribuit la identificarea și clasificarea substanțelor toxice, la
dezvoltarea tratamentelor specifice și la îmbunătățirea măsurilor de
prevenire.Astăzi, intoxicațiile rămân o preocupare majoră pentru sănătatea
publică, iar înțelegerea lor continuă să se dezvolte odată cu progresele în
domeniul științei și tehnologiei. Organizațiile internaționale și guvernele
lucrează împreună pentru a reglementa substanțele toxice, pentru a promova
prevenirea intoxicațiilor și pentru a furniza îngrijiri adecvate persoanelor
afectate.

4
 Ce sunt intoxicatiile
Intoxicațiile sunt condiții cauzate de consumul sau expunerea la substanțe
toxice sau nocive pentru organism. Aceste substanțe pot fi produse chimice
inhalate, absorbit de piele sau injectate și pot provoca o varietate de efecte
adverse în funcție de substanța implicată și de cantitatea consumată sau
expusă.Intoxicațiile pot fi cauzate de o gamă largă de substanțe, inclusiv
substanțe chimice industriale, medicamente, substanțe de uz casnic, substanțe
narcotice, alcool, plante toxice sau ciuperci otrăvitoare. Simptomele
intoxicațiilor pot varia de la ușoare și temporare la severe și pot include greață,
vărsături, dureri abdominale, amețeli, confuzie, convulsii, comă sau chiar deces
în cazuri grave. Există o serie de clasificări și forme ale intoxicațiilor printre cele
mai importante se pot aminti, intoxicațiile alimentare, cele medicamentoase,
alcoolice, sau poliintoxicații. După modul de evoluție a intoxicației, sunt forme
supraacute sau acute, când intoxicația duce la moarte (exitus), în câteva minute
sau zile și intoxicații cronice ce durează ani. Formele de intoxicație depind de
cantitatea sau gradul de toxicitate a substanțelor nocive ajunse în organism.
Una dintre cele mai frecvente intoxicații, este intoxicație alimentară, care este
o stare patologică acută care apare în urma consumului unor alimente alterate,
infectate cu anumiți agenți patogeni sau impurificate cu substanțe toxice. Se
deosebesc intoxicații alimentare microbiene, intoxicații alimentare
nemicrobiene și intoxicații alimentare cu etiologie necunoscută.

5
Tipuri de intoxicatii

Există o varietate de tipuri de intoxicații, iar acestea pot fi clasificate în funcție

de substanțele implicate și de modalitatea în care acestea au fost consumate
sau expuse. Iată câteva tipuri comune de intoxicații:
Intoxicații alimentare: Acestea sunt cauzate de consumul de alimente sau apă
contaminate cu bacterii (cum ar fi Salmonella, E. coli), viruși sau toxine
microbiene. Simptomele includ greață, vărsături, diaree, dureri abdominale și
febră.
Intoxicații cu substanțe chimice: Acestea sunt cauzate de expunerea la
substanțe chimice toxice, cum ar fi pesticidele, produsele de curățenie,
substanțe industriale sau substanțe de uz casnic. Simptomele pot varia în
funcție de substanța chimică implicată și pot include iritații cutanate, iritații ale
căilor respiratorii, vărsături, dureri abdominale, convulsii sau alte efecte
adverse.
Intoxicații medicamentoase: Acestea apar atunci când o persoană consumă în
mod accidental sau intenționat o doză prea mare de medicamente sau alte
substanțe farmaceutice. Simptomele pot include greață, vărsături, dificultăți de
respirație, somnolență excesivă, confuzie, convulsii sau comă.
Intoxicații cu alcool: Acestea sunt cauzate de consumul excesiv de alcool și pot
provoca simptome precum euforie, dezorientare, vorbire neclară, pierderea
echilibrului, greață, vărsături, scăderea tensiunii arteriale sau comă.
Intoxicații cu substanțe narcotice: Acestea apar atunci când o persoană
consumă narcotice ilegale sau narcotice eliberate pe bază de prescripție în
cantități mari sau în mod inadecvat. Simptomele pot include euforie, depresie
respiratorie, confuzie, somnolență excesivă, convulsii sau comă.
Intoxicații cu plante toxice sau ciuperci otrăvitoare: Acestea sunt cauzate de
consumul sau expunerea la plante toxice sau ciuperci otrăvitoare și pot provoca

6
o varietate de simptome, inclusiv greață, vărsături, dureri abdominale, diaree,
tulburări ale ritmului cardiac, convulsii sau insuficiență renală sau hepatică

Intoxicații alimentare
Intoxicațiile alimentare sunt cauzate de consumul de alimente sau apă
contaminate cu bacterii, viruși, paraziți sau toxine microbiene. Acestea pot
apărea în urma manipulării necorespunzătoare a alimentelor, depozitării
incorecte a acestora, preparării insuficiente sau consumului de alimente
insuficient gătite. Iată câteva dintre cele mai comune bacterii și toxine care
provoacă intoxicații alimentare:
Salmonella: Este una dintre cele mai frecvente cauze ale intoxicațiilor
alimentare. Este găsită în principal în produsele de origine animală, cum ar fi
carne, ouă, lapte și produse lactate.
E. coli (Escherichia coli): Anumite tulpini de E. coli, cum ar fi E. coli O157:H7, pot
provoca intoxicații alimentare severe. Această bacterie este întâlnită adesea în
carne insuficient gătită sau în produse lactate nedezghețate.
Listeria: Această bacterie poate fi găsită într-o varietate de alimente, inclusiv
carne, produse lactate nepasteurizate și legume contaminate. Este mai
periculoasă pentru persoanele cu un sistem imunitar slăbit, femeile însărcinate
și nou-născuți.
Stafilococul aureus: Această bacterie poate produce toxine care provoacă
intoxicații alimentare, în special în alimentele procesate sau preparate și lăsate
la temperatura camerei pentru o perioadă îndelungată.
Clostridium botulinum: Este o bacterie care produce toxina botulinică, una
dintre cele mai toxice substanțe cunoscute. Aceasta poate fi găsită în alimente
improvizate, cum ar fi conservele casnice, care nu sunt procesate corect.

Simptomele intoxicațiilor alimentare pot include greață, vărsături, diaree,

dureri abdominale, febră, frisoane și alte simptome digestive. În general, aceste
simptome apar în termen de câteva ore până la câteva zile după consumul
alimentului contaminat.

7
Prevenirea intoxicațiilor alimentare implică manipularea și depozitarea
alimentelor în condiții igienice, gătirea și prepararea adecvată a alimentelor,
evitarea consumului de alimente expirate sau neîncălzite corect și spălarea
regulată a mâinilor și a ustensilelor de bucătărie. În cazul în care apare o
intoxicație alimentară, hidratarea adecvată și odihna sunt esențiale, iar în
cazurile severe poate fi necesară asistența medicală.

Intoxicatii cu substante chimice

Intoxicațiile cu substanțe chimice sunt cauzate de expunerea la substanțe

chimice toxice, care pot fi găsite într-o varietate de medii, inclusiv în
gospodărie, la locul de muncă sau în mediul înconjurător. Aceste substanțe
chimice pot intra în organism prin inhalare, ingestie, contact cu pielea sau
contact cu ochii. Iată câteva exemple comune de substanțe chimice care pot
provoca intoxicații:
Produse de curățenie: Multe produse de curățenie conțin substanțe chimice
puternice, cum ar fi clorul, amoniacul sau produsele chimice de curățare a
cuptorului, care pot fi toxice în cazul inhalării sau a contactului cu pielea.
Pesticide: Aceste substanțe chimice sunt folosite pentru a controla dăunătorii
în agricultură, grădinărit sau în gospodărie. În funcție de compoziție, pesticidele
pot fi extrem de toxice și pot provoca intoxicații grave în cazul inhalării,
ingestiei sau contactului cu pielea.
Substanțe industriale: Lucrătorii din industrii precum producția chimică,
prelucrarea metalelor sau construcțiile pot fi expuși la diverse substanțe
chimice toxice, cum ar fi metalele grele, solventele organice sau gazele
industriale, care pot cauza intoxicații severe.
Substanțe de uz casnic: Unele produse de uz casnic, cum ar fi vopselele,
lacurile, adezivii sau substanțele pentru îndepărtarea petelor, pot conține

8
substanțe chimice toxice care pot provoca intoxicații în cazul expunerii
prelungite sau în cazul ingestiei accidentale.
Fumul de tutun: Fumatul activ și expunerea la fumul de țigară pasiv pot
provoca intoxicații, deoarece fumul de tutun conține sute de substanțe chimice
toxice, inclusiv nicotină, monoxid de carbon și gudron.
Simptomele intoxicațiilor cu substanțe chimice pot varia în funcție de substanța
implicată și de nivelul expunerii, iar acestea pot include iritații ale ochilor,
nasului sau gâtului, dificultăți respiratorii, greață, vărsături, dureri abdominale,
amețeli, confuzie sau convulsii. În cazul unei intoxicații cu substanțe chimice,
este important să se solicite imediat ajutor medical și să se ia măsuri pentru a
minimiza expunerea ulterioară la substanța toxică.

Intoxicații medicamentoase
Intoxicațiile medicamentoase apar atunci când o persoană consumă o cantitate
excesivă de medicamente sau alte substanțe farmaceutice, fie accidental, fie
intenționat. Acestea pot include medicamente eliberate pe bază de prescripție,
medicamente over-the-counter (fără prescripție medicală) sau substanțe
utilizate în mod recreativ. Iată câteva aspecte importante legate de intoxicațiile
medicamentoase:
1. Supradozaj de medicamente: Acesta este cel mai comun tip de
intoxicație medicamentoasă și apare atunci când o persoană consumă o
cantitate mai mare decât cea recomandată de medicament. Aceasta
poate fi rezultatul unui accident sau al unei erori în administrarea
medicamentelor, sau poate fi intenționată, în cazul unui comportament
de risc sau al unei tentative de suicid.
2. Interacțiuni medicamentoase: Unele intoxicații pot apărea ca rezultat al
interacțiunilor între mai multe medicamente sau substanțe. Aceste
interacțiuni pot crește efectele secundare ale medicamentelor sau pot
provoca reacții adverse neașteptate.
3. Abuz de medicamente: Consumul excesiv sau abuzul de medicamente,
inclusiv medicamente cu potențial de dependență (cum ar fi opioidele,

9
 benzodiazepinele sau stimulentele), poate duce la intoxicații și la
complicații grave de sănătate.
4. Utilizarea incorectă a medicamentelor: Consumul unui medicament în alt
mod decât cel prescris sau în dozele recomandate poate duce, de
asemenea, la intoxicații. Acest lucru poate include administrarea
intravenoasă a unui medicament destinat administrării orale sau
utilizarea unei doze mai mari decât cea prescrisă.
Simptomele intoxicațiilor medicamentoase pot varia în funcție de
medicamentul implicat, de cantitatea consumată și de sensibilitatea individuală
a persoanei. Acestea pot include greață, vărsături, diaree, dureri abdominale,
somnolență excesivă, confuzie, dificultăți respiratorii, scăderea tensiunii
arteriale, convulsii sau comă.

Intoxicațiile cu alcool

Intoxicațiile cu alcool apar atunci când o persoană consumă o cantitate

excesivă de băuturi alcoolice. Alcoolul (etanolul) este un depresant al
sistemului nervos central și poate afecta funcțiile cognitive și motorii ale
organismului. Consumul excesiv de alcool poate duce la intoxicație, cunoscută
și sub numele de beție sau ebrietate. Iată câteva aspecte importante legate de
intoxicațiile cu alcool:
1. Dozare și efecte: Intoxicația cu alcool depinde de cantitatea de alcool
consumată și de toleranța individuală a unei persoane. Efectele
consumului de alcool variază de la o ușoară euforie și relaxare până la
pierderea conștiinței, comă sau chiar deces în cazuri extreme.
2. Simptome: Simptomele intoxicației cu alcool pot include vorbire neclară,
coordonare redusă a mișcărilor, dificultăți în menținerea echilibrului,
gândire încețoșată, reacții încetinite, scăderea inhibițiilor, modificări ale
stării de spirit și, în cazurile severe, pierderea conștiinței sau comă.
3. Băuturile alcoolice: Intoxicațiile cu alcool pot fi cauzate de diverse tipuri
de băuturi alcoolice, inclusiv bere, vin, băuturi spirtoase (cum ar fi vodca,
whisky-ul sau ginul) sau cocktailuri. Concentrația de alcool dintr-o
băutură alcoolică poate varia și poate influența gravitatea intoxicației.

10
 4. Risc de supradozaj: Consumul excesiv de alcool poate duce la supradozaj
alcoolic, care poate fi periculos sau chiar fatal. Supradozajul alcoolic
poate afecta funcționarea normală a organelor vitale, inclusiv inima,
plămânii și creierul.
5. Tratament și prevenție: În cazul unei intoxicații cu alcool, este important
să se ofere îngrijiri medicale imediate, în special în cazul în care persoana
este într-o stare severă de intoxicație sau prezintă semne de deteriorare
a stării de sănătate. Prevenirea intoxicațiilor cu alcool implică consumul
responsabil de alcool, cunoașterea limitelor personale și abținerea de la
conducerea vehiculelor sau de la activități periculoase în timpul
consumului de alcool.

Intoxicații cu substanțe narcotice

Intoxicațiile cu substanțe narcotice apar atunci când o persoană consumă în
mod excesiv sau abuziv substanțe narcotice, cum ar fi opiacee (cum ar fi
heroina și oxycodona), opioide sintetice (cum ar fi fentanilul), stimulente (cum
ar fi cocaina și metamfetamina) sau depresoare ale sistemului nervos central
(cum ar fi benzodiazepinele și barbituricele). Aceste substanțe au potențialul de
a provoca dependență și pot avea efecte grave asupra sănătății și funcționării
individului. Iată câteva aspecte importante legate de intoxicațiile cu substanțe
narcotice:
1. Efecte și simptome: Efectele intoxicației cu substanțe narcotice pot varia
în funcție de tipul de substanță consumată, de cantitatea utilizată și de
sensibilitatea individuală. Acestea pot include euforie, senzație de
relaxare, somnolență, confuzie, modificări ale stării de spirit, scăderea
inhibițiilor, dilatarea pupilelor, greață, vărsături, dificultăți respiratorii,
convulsii și comă.
2. Supradozaj și complicații: Consumul excesiv de substanțe narcotice poate
duce la supradozaj, care poate fi periculos sau chiar fatal. Supradozajul
narcotic poate afecta funcționarea normală a sistemului nervos central și
a organelor vitale, inclusiv inima și plămânii, și poate necesita intervenție
medicală imediată.
3. Dependența și toleranța: Substanțele narcotice au potențialul de a
provoca dependență fizică și psihologică, iar utilizarea lor pe termen lung

11
 poate duce la dezvoltarea unei toleranțe, necesitând cantități din ce în ce
mai mari pentru a obține același efect.
4. Tratament și recuperare: Tratamentul pentru intoxicațiile cu substanțe
narcotice poate include administrarea de antidoturi în cazul
supradozajului, terapie de susținere pentru a menține funcțiile vitale,
consiliere și terapie comportamentală pentru a gestiona dependența și a
promova recuperarea.
5. Prevenire: Prevenirea intoxicațiilor cu substanțe narcotice implică
informarea corectă despre riscurile asociate cu consumul acestor
substanțe, promovarea unui stil de viață sănătos și echilibrat, și accesul
la servicii de sănătate mentală și tratament pentru persoanele care se
confruntă cu dependența de substanțe.

Intoxicații cu plante toxice sau ciuperci otrăvitoare:

Intoxicațiile cu plante toxice sau ciuperci otrăvitoare apar atunci când o
persoană consumă sau intră în contact cu plante sau ciuperci care conțin
substanțe toxice sau otrăvitoare. Acestea pot fi întâlnite în mediul natural, în
grădini, păduri sau pot fi aduse accidental în interiorul locuinței. Iată câteva
aspecte importante legate de intoxicațiile cu plante toxice sau ciuperci
otrăvitoare:
Plante toxice: Există o varietate de plante care pot fi toxice pentru om în
diferite grade, de la iritații minore ale pielii sau mucoaselor până la complicații
severe sau chiar deces în cazul ingestiei. Exemple de plante toxice includ
oleandrul, azaleea, ricinul sau stramoniumul.
Ciuperci otrăvitoare: Consumul ciupercilor otrăvitoare poate fi extrem de
periculos și poate provoca intoxicații severe, care pot afecta ficatul, rinichii sau
alte organe vitale. Există multe specii de ciuperci otrăvitoare, unele dintre cele
mai periculoase fiind Amanita phalloides (ciuperca mortului), Galerina
marginata sau Gyromitra esculenta.
Simptome: Simptomele intoxicațiilor cu plante toxice sau ciuperci otrăvitoare
pot varia în funcție de tipul și cantitatea de substanțe consumate, dar pot
include greață, vărsături, dureri abdominale, diaree, amețeli, confuzie, convulsii
sau comă.

12
Tratament: Tratamentul pentru intoxicațiile cu plante toxice sau ciuperci
otrăvitoare poate varia în funcție de gravitatea simptomelor și de substanțele
implicate. În general, este recomandat să se solicite imediat asistență medicală
pentru evaluare și tratament adecvat. În unele cazuri, poate fi necesară
administrarea de antidoturi sau tratamente specifice pentru a neutraliza
efectele toxinei.
Prevenire: Prevenirea intoxicațiilor cu plante toxice sau ciuperci otrăvitoare
implică cunoașterea plantelor și ciupercilor din jurul nostru și evitarea
consumului sau contactului cu cele necunoscute sau suspecte. Este important
să se fie atent la plantele din grădini, parcuri sau păduri și să se învețe copiii să
nu consume plante sau ciuperci necunoscute.

În concluzie, intoxicațiile cu plante toxice sau ciuperci otrăvitoare pot fi

periculoase și necesită asistență medicală imediată. Este esențial să se fie atent
la mediul înconjurător și să se evite consumul sau contactul cu plantele sau
ciupercile despre care nu se cunoaște siguranța consumului.

Clasificarea intoxicatiilor

Intoxicațiile pot fi clasificate în mai multe moduri, în funcție de diferiți factori,

cum ar fi sursa de intoxicare, tipul de substanță implicată sau modalitatea de
expunere. Iată câteva modalități comune de clasificare a intoxicatiilor:
Clasificare în funcție de sursa de intoxicare:
Intoxicații alimentare: cauzate de consumul de alimente sau apă contaminate
cu microbi, toxine sau substanțe chimice.
Intoxicații medicamentoase: provocate de consumul excesiv sau incorect de
medicamente sau alte substanțe farmaceutice.
Intoxicații cu substanțe chimice: rezultate din expunerea la substanțe chimice
toxice, cum ar fi pesticidele, produsele de curățenie sau substanțele industriale.
Intoxicații cu alcool sau droguri: cauzate de consumul excesiv sau abuzul de
alcool sau substanțe narcotice.
Clasificare în funcție de tipul de substanță implicată:

13
Intoxicații microbiene: cauzate de bacterii, viruși, ciuperci sau paraziți.
Intoxicații chimice: provocate de substanțe chimice toxice sau iritante.
Intoxicații farmaceutice: rezultate din consumul excesiv sau incorect de
medicamente sau alte produse farmaceutice.
Clasificare în funcție de modalitatea de expunere:
Intoxicații prin ingestie: când substanțele sunt consumate pe cale orală.
Intoxicații prin inhalare: când substanțele sunt inhalate în sistemul respirator.
Intoxicații prin absorbție cutanată: când substanțele pătrund în organism prin
piele.
Intoxicații prin injectare: când substanțele sunt introduse direct în organism
prin injecție intravenoasă, intramusculară sau subcutanată.
Clasificare în funcție de gravitatea simptomelor:

Intoxicații ușoare: caracterizate de simptome minore și trecătoare, care nu pun

în pericol viața.
Intoxicații moderate: caracterizate de simptome mai severe, care necesită
adesea tratament medical, dar nu pun în pericol imediat viața.
Intoxicații grave: caracterizate de simptome severe și potențial letale, care
necesită tratament medical de urgență.
Afectiuni cauzate de intoxicatii
Intoxicațiile pot cauza o varietate de afecțiuni și simptome, în funcție de
substanțele implicate și de gravitatea expunerii. Unele dintre afecțiunile
asociate cu intoxicatiile pot include:
1. Tulburări gastrointestinale: Intoxicațiile pot provoca greață, vărsături,
diaree și dureri abdominale.
2. Afectarea sistemului nervos central: Unele substanțe pot afecta sistemul
nervos central, determinând simptome precum confuzie, somnolență,
pierderea conștiinței, convulsii sau chiar comă.
3. Leziuni hepatice: Substanțele toxice pot afecta ficatul, ducând la hepatită
toxică, insuficiență hepatică sau alte complicații hepatice.

14
 4. Leziuni renale: Unele toxine pot afecta rinichii, provocând insuficiență
renală sau alte probleme renale.
5. Tulburări cardiace: Intoxicațiile severe pot afecta funcționarea inimii,
provocând aritmii cardiace, hipertensiune arterială sau chiar insuficiență
cardiacă.
6. Tulburări respiratorii: Anumite substanțe pot provoca dificultăți
respiratorii, inclusiv insuficiență respiratorie.
7. Leziuni cutanate: Contactul cu anumite substanțe toxice poate provoca
iritații cutanate, arsuri sau alte leziuni.
8. Tulburări metabolice: Intoxicațiile pot perturba echilibrul metabolic al
organismului, provocând dezechilibre electrolitice, acidoză metabolică
sau alte tulburări.

Aceste afectiuni sunt cauzate de intoxicatii:

Intoxicatiile digestive
Intoxicațiile digestive sunt cauzate de ingestia sau consumul de substanțe
toxice sau contaminate care pot provoca simptome gastrointestinale. Acestea
pot include următoarele:
Greață și vărsături: Intoxicațiile digestive pot declanșa greață severă, urmată de
vărsături. Aceste simptome sunt adesea primele semne ale unei intoxicații
digestive.
Dureri abdominale: Pot apărea dureri abdominale intense sau crampe ca
urmare a iritării stomacului și a intestinelor.
Diaree: Intoxicațiile digestive pot provoca diaree severă, care poate fi însoțită
de crampe abdominale și disconfort.
Dezvoltarea deshidratării: Diareea și vărsăturile pot duce la pierderi
semnificative de fluide și electroliți, ceea ce poate duce la deshidratare.
Febră: În cazurile mai severe de intoxicație, poate apărea febra ca răspuns al
organismului la substanța toxică.

15
Senzatie de slabiciune sau oboseala: Intoxicațiile digestive pot provoca o stare
generală de slăbiciune sau oboseală din cauza stresului pe care îl pun asupra
organismului.
Sângerări sau ulcerații: Unele substanțe toxice pot provoca leziuni la nivelul
tractului digestiv, cum ar fi sângerări sau ulcerații.
Cele mai comune cauze ale intoxicațiilor digestive includ consumul de alimente
sau lichide contaminate cu bacterii (cum ar fi Salmonella, E. coli), paraziți sau
toxine, precum și consumul excesiv de alcool sau ingestia de substanțe chimice
toxice. În cazul unor simptome severe sau persistente, este esențial să căutați
asistență medicală pentru evaluare și tratament adecvat.

intoxicatiile neurologice
Intoxicațiile neurologice implică afectarea sistemului nervos central ca urmare
a expunerii la substanțe toxice sau toxine. Acestea pot provoca o gamă largă de
simptome neurologice, în funcție de substanța implicată și de gravitatea
expunerii. Unele dintre aceste simptome includ:

16
Confuzie și dezorientare: Intoxicațiile neurologice pot determina tulburări de
gândire și confuzie mentală, ceea ce poate face dificilă concentrarea sau luarea
deciziilor.
Somnolență și letargie: Unele substanțe toxice pot produce somnolență severă
sau chiar comă.
Tulburări de coordonare: Intoxicațiile neurologice pot afecta capacitatea de a
controla mișcările voluntare și de a menține echilibrul, determinând tulburări
de coordonare și instabilitate.
Tremor și convulsii: Unele substanțe toxice pot provoca tremor muscular sau
chiar convulsii, care sunt contracții musculare involuntare și repetitive.
Paralizie: În cazurile severe, intoxicațiile neurologice pot duce la paralizie
temporară sau permanentă a unor părți ale corpului.
Tulburări senzoriale: Expunerea la toxine poate determina tulburări ale
simțurilor, precum amorțeală, furnicături sau pierderea temporară a
sensibilității la nivelul anumitor zone ale corpului.
Afectarea funcțiilor autonome: Unele intoxicații neurologice pot afecta funcțiile
autonome ale organismului, precum tensiunea arterială, ritmul cardiac și
funcția respiratorie.
Substanțele care pot cauza intoxicații neurologice includ o varietate de toxine
chimice, toxine din plante sau ciuperci, substanțe industriale sau medicamente
în doze mari. Tratamentul intoxicatiilor neurologice poate fi complex și poate
include administrarea de antidoturi specifice, gestionarea simptomelor și
susținerea funcțiilor vitale. Este crucial să se caute imediat asistență medicală
în cazul unei intoxicații suspectate pentru evaluare și tratament adecvat.

17
intoxicatiile cutanate
Intoxicațiile cutanate apar atunci când o substanță toxică intră în contact cu
pielea și provoacă o reacție adversă. Aceste reacții pot varia de la iritații ușoare
până la leziuni cutanate grave și chiar intoxicații sistemice. Simptomele
intoxicațiilor cutanate pot include:
Iritație sau mâncărime: O reacție imediată frecventă este apariția iritației sau
mâncărimei la nivelul pielii în zona expunerii.
Eritem: Pielea poate deveni roșie sau inflamată în zona expunerii la substanța
toxică.
Urticarie: Pot apărea umflături și pete roșii care seamănă cu înțepăturile de
urzică.
Arsuri cutanate: Substanțele chimice puternice sau alte substanțe toxice pot
provoca arsuri chimice sau termice la nivelul pielii.
Blistere: În cazurile mai severe, pot apărea blistere sau vezicule umplute cu
lichid la nivelul pielii.
Descuamare: Pielea poate începe să se descuameze sau să se exfolieze în zona
expunerii.
Ulcerare: În cazurile extreme, expunerea la anumite substanțe toxice poate
duce la formarea de ulcere cutanate sau necroză tisulară.

18
Reacții alergice: Persoanele care sunt alergice la anumite substanțe pot
dezvolta reacții alergice cutanate severe, cum ar fi dermatita de contact
alergică.
Substanțele care pot provoca intoxicații cutanate includ diverse produse
chimice industriale, cum ar fi acizii sau alcalii puternici, substanțele de curățare,
plantele toxice (precum iedera otrăvitoare sau sumacul otrăvitor) și anumite
medicamente topice. Este important să se ia măsuri de precauție adecvate
atunci când se manipulează sau se lucrează cu astfel de substanțe și să se evite
contactul direct cu pielea. În cazul unei intoxicații cutanate, spălarea imediată a
zonei afectate cu apă și săpun și aplicarea unei loțiuni calmante poate ajuta la
reducerea simptomelor. În cazurile severe, este esențial să se caute asistență
medicală pentru tratament suplimentar și gestionarea complicațiilor.

Intoxicatiile renale
Intoxicațiile renale sunt cauzate de expunerea la substanțe toxice sau toxine
care afectează funcția rinichilor. Aceste substanțe pot cauza daune renale
directe sau pot perturba funcționarea normală a rinichilor. Simptomele
intoxicațiilor renale pot varia în funcție de gravitatea și tipul expunerii, dar pot
include următoarele:
Scăderea cantității de urină: Una dintre primele semne ale unei intoxicații
renale poate fi diminuarea cantității de urină eliminată (oligurie) sau chiar
absența urinării (anurie).Urină închisă la culoare: Urina poate deveni închisă la
culoare sau poate conține sânge (hematurie) ca urmare a daunelor la nivelul
rinichilor.
Edeme: Retenția de lichide poate duce la umflarea membrelor sau a altor părți
ale corpului, cunoscută sub numele de edeme.
Tulburări ale tensiunii arteriale: Intoxicațiile renale pot determina creșteri sau
scăderi ale tensiunii arteriale.
Durere abdominală: Pot apărea dureri sau disconfort în zona abdomenului,
care pot fi asociate cu inflamația sau alte probleme renale.
Oboseală și slăbiciune: Intoxicațiile renale pot determina o stare generală de
oboseală sau slăbiciune din cauza afectării funcției renale și a acumulării de
toxine în organism.

19
Tulburări de echilibru al fluidelor și electroliților: Daunele renale pot duce la
dezechilibre ale nivelului de electroliți în sânge, cum ar fi potasiul și sodiul, ceea
ce poate provoca complicații grave.

Substanțele care pot provoca intoxicații renale includ diverse toxine chimice,
medicamente, substanțe industriale și chiar unele plante sau ciuperci toxice.
Tratamentul intoxicațiilor renale poate implica administrarea de lichide
intravenoase pentru a menține hidratarea și pentru a sprijini funcția renală,
precum și administrarea de medicamente pentru a contracara efectele toxice.
În cazurile severe, poate fi necesară dializa pentru a ajuta la eliminarea
toxinelor din sânge. Este important să se caute asistență medicală imediată în
cazul unei intoxicații suspectate pentru evaluare și tratament adecvat.

Intoxicatii cardiovasculare
Intoxicațiile cardiovasculare sunt cauzate de expunerea la substanțe toxice care
afectează sistemul cardiovascular, inclusiv inima și vasele de sânge. Acestea pot
fi cauzate de o varietate de substanțe, inclusiv medicamente, substanțe
chimice industriale, toxine naturale și substanțe care afectează echilibrul
electrolitic al corpului. Simptomele intoxicațiilor cardiovasculare pot varia în
funcție de substanța implicată și de severitatea expunerii, dar pot include
următoarele:
Tulburări de ritm cardiac: Intoxicațiile cardiovasculare pot determina tulburări
de ritm cardiac, cum ar fi tahicardia (ritm cardiac accelerat), bradicardia (ritm
cardiac lent), aritmii sau fibrilație atrială.

20
Hipertensiune arterială: Anumite substanțe toxice pot provoca creșteri
semnificative ale tensiunii arteriale, care pot duce la hipertensiune arterială.
Hipotensiune arterială: Alte substanțe pot determina scăderea tensiunii
arteriale, ceea ce poate provoca leșinuri sau chiar șoc hipotensiv.
Durere toracică: Intoxicațiile cardiovasculare pot provoca durere sau disconfort
în zona pieptului, care poate fi atribuită ischemiei miocardice sau altor afecțiuni
cardiace.
Dispnee: Intoxicațiile severe pot determina dificultăți respiratorii sau dispnee,
cauzate de afectarea funcției cardiace sau de acumularea de lichid în plămâni.
Edeme: Retenția de lichide poate duce la umflarea membrelor sau a altor părți
ale corpului, cunoscută sub numele de edeme, care poate fi un semn al
insuficienței cardiace.
Senzatie de leșin sau confuzie: Intoxicațiile cardiovasculare pot determina
senzația de leșin sau confuzie din cauza afectării fluxului sanguin către creier.
Tulburări ale coagulării: Unele substanțe toxice pot afecta capacitatea sângelui
de a se coagula corect, crescând riscul de sângerări sau formare de cheaguri de
sânge.
Este important să se acorde o atenție deosebită intoxicațiilor cardiovasculare și
să se căute ajutor medical imediat în cazul în care apar simptome. Tratamentul
va depinde de substanța implicată și de severitatea simptomelor și poate
include gestionarea simptomelor, monitorizarea continuă a funcției cardiace și,
în cazuri severe, intervenții terapeutice specifice, cum ar fi administrarea de
antidoturi sau terapie de susținere a funcției cardiace.

21
Intoxicatiile metabolice
Intoxicațiile metabolice sunt cauzate de acumularea sau expunerea excesivă la
substanțe toxice care perturbă echilibrul metabolic normal al organismului.
Aceste substanțe pot interfera cu procesele biochimice esențiale din organism
și pot duce la disfuncții metabolice grave. Intoxicațiile metabolice pot fi cauzate
de o varietate de substanțe, inclusiv medicamente, substanțe chimice
industriale, toxine naturale sau substanțe care afectează nivelurile de electroliți
în organism. Simptomele intoxicațiilor metabolice pot varia în funcție de
substanța implicată și de severitatea expunerii, dar pot include următoarele:
Acidoză metabolică: Intoxicațiile metabolice pot duce la acumularea de acizi în
sânge, ceea ce poate provoca acidoză metabolică. Simptomele acidozei
metabolice pot include respirație rapidă și șuierătoare, confuzie, slăbiciune
musculară și scăderea tensiunii arteriale.
Alcaloză metabolică: Anumite substanțe toxice pot determina pierderi excesive
de acizi din organism, ceea ce poate duce la alcaloză metabolică. Simptomele
alcalozei metabolice pot include respirație superficială, spasme musculare,
confuzie și palpitații.

22
Tulburări ale nivelurilor de electroliți: Intoxicațiile metabolice pot afecta
nivelurile de electroliți în organism, cum ar fi potasiul, sodiul, calciul și
magneziul. Dezechilibrele electroliților pot provoca o varietate de simptome,
cum ar fi aritmii cardiace, slăbiciune musculară, crampe, tremurături și
convulsii.
Hipoglicemie: Unele substanțe toxice pot provoca scăderea nivelului de glucoză
din sânge, ceea ce poate duce la hipoglicemie. Simptomele hipoglicemiei pot
include slăbiciune, tremurături, transpirație excesivă, confuzie și chiar
pierderea conștiinței.
Hiperglicemie: Alte substanțe pot provoca creșteri ale nivelului de glucoză din
sânge, ceea ce poate duce la hiperglicemie. Simptomele hiperglicemiei pot
include sete excesivă, urinare frecventă, oboseală și vedere încețoșată.
Insuficiență renală: În unele cazuri, intoxicațiile metabolice pot provoca leziuni
renale severe și insuficiență renală.
Tratamentul intoxicațiilor metabolice va depinde de substanța implicată și de
severitatea simptomelor. Este crucial să căutați asistență medicală imediată în
cazul unei intoxicații suspectate pentru evaluare și tratament adecvat.

Comportarea toxicilor în autoritate

În procesul apariţiei intoxicaţiei se pot evidenția trei faze:

23
Ø Faza de expunere
Ø Faza toxicocinetica
Ø Faza toxicodinamica
După depăşirea fazei de expunere, când toxicul lge albastre pătruns în mediul
intern, relaţia dintre toxic şi autoritate îmbraca două aspecte:
Ø Acţiunea organismului asupra toxicului, corespuzand fazei
toxicocinetice şi cuprinzând absortia, distribuţia, depozitarea (eventual
acumularea), biotransformarea, eliminarea.
Ø Acţiunea toxicului asupra organismului, corespuzand fazei
toxicodinamice şi cuprinzând ansamblul fenomenelor care au regiune în
autoritate la diferite nivele, conducând, în final, la efectul toxic.
Pătrunderea se poate cunoaște pe diferite poregreta în interogatoriu cu
natura toxicului şi modul de realizare lge albastre intoxicaţiei, şi anume, pe
pas digestive, respiratorie, transcutanata, transmucoasa (oculara, vaginala),
transplacentara, parentala.

Absortia reprezintă trecerea toxicului din mediul fațadă în mediul intern

(ofrandă şi limfa circulantă). Pentru lge albastre înfiera în mediul intern,
toxicul trebuie să traverseze una sau mai multe membrane: mucoasele
tractului gastro - intestinal, mucoasele cailor respiratorii, straturile
superficiale ale tegumentelor. Traversarea membranelor este condiţionată de
natura chimică şi organizarea moleculelor constitutive ale membranei;
proprietăţile fizico - chimice ale toxicului; structura fizico - chimică lge
albastre mediului de o secțiune şi de cealaltă lge albastre membranei.
Absortia pe cale trecătoare digestivă are regiune la toate nivelele: gura,
uvulă, buleandră, intestin subţire, intestin gâlceavă aplicație este
preponderenta în intestinul subţire, prep suprafeţei mari şi vascularizării
intense. În voce şi uvulă contactul toxicului cu mucoasele este scurt, încât
absortia este redusă. Totuşi toxicii foarte hidrosolubili se absorb rapid prin
mucoasa bucală, putând naște intoxicaţii mortale. Substanţele corosive şi
caustice nu se absorb în uvulă, însă îi corodează peretele. În buleandră se
absorb toxicii foarte hidrosolubili, iar cei iritanţi pot preciza colică piloric (cu

24
reţinerea toxicului în buleandră) sau vărsături (cu eliminarea lui). Absortia
este diminuată de prezenţa alimentelor în buleandră. În colon toxicul vedea
în cantităţi foarte reduse, mai selectare în condiție de accelerare lge albastre
tranzitului intestinal. Factorii care influenţează absortia digestiva depind de
toxic (lipo- sau hidrosolubilitate, trăgătoare de disociere, înlemnire chimică în
tubul digestiv, mărimea moleculelor) şi de organism (motilitatea intestinală,
debitul evacuării gastrice, interacţiuni cu alimentele). În tubul digestiv pot
conveni re-giune, înaintea absortiei, fenomene fizice (adsorbţie, dizolvare) şi
biochimice (sub acţiunea sucurilor digestive şi lge albastre florei intestinale).
Absorbţia pe cale trecătoare respiratorie, atribut pentru gaze, vapori,
aerosoli, este favorizată de suprafaţă ocean lge albastre alveolelor şi de
structura acestora, care avantaja trecerea rapidă în circulaţie.
Absorbţia transcutanata este importantă în cazul toxicilor liposolubili, al unor
săruri minerale în suspensie fină, al gazelor şi vaporilor, iar dacă tegumentele
nu sunt intacte pot prigoni şi toxici hidrosolubili. Pătrunderea transcutanata
este favorizată de umiditate, temperatura crescută, masaj.
Absorbţia transplacentara, este posibilă pentru medicamente şi mulţi toxici
(gaze şi lichide volatile, metale grele, solvenţi organici), are implicaţii deosebit
de grave pentru dezvoltarea fetusului.
După pătrunderea în mediul intern, toxicii sunt vehiculaţi în sacrificiu şi limfa
circula spre lichidul interstiţial şi apoi spre celule. În timpul transportului, o
fracţiune din toxic se leagă de proteinele plasmatice, în special de albumine
(vehicule plasmatice), formând complexi inactivi, iar cealaltă fracţiune
rămâne liberă; numai această poate săpa membranele şi deci este singura
activă. Între ambele fracţiuni se stabileşte un echilibru dinamic.
Cantitatea de toxic legată atârna de concentraţia lui sangvina, de afinitatea
pentru situsurile de înșuru-bare şi de capacitatea proteinelor plasmatice de
lge albastre le fixa (această posibilitate este limitată). În general, substanţele
liposolubile şi incapabil acide sunt mai puternic legate decât cele neutre.

Substanţele cu posibilitate mai torent de înșuru-bare le deplasează pe cele cu

posibilitate redusă: este fenomenul de, competiţie de transport".După ce
ajung în lichidul interstiatial, toxicii sunt distribuiţi, depozitaţi şi/sau
acumulaţi, înainte de lge albastre face metabolizaţi.

25
Distribuţia reprezintă transferul toxicilor din ofrandă în ţesuturi şi organe.
Unii toxici se distribuie uniform toate ţesuturile, majoritatea însă se distribuie
electiv în anumite ţesuturi, în dare de seamă cu permeabilitatea
membranelor celulare şi cu proprietăţile fizico-chimice ale toxicului. În
general, toxicii foarte liposolubili străbat uşor membranele şi se distribuie în
ţesuturi (organe) lipoide şi milă vascularizate.
Depozitarea reprezintă procesul de fixare electivă lge albastre toxicului în
diferite ţesuturi sau organe. Intensitatea şi modul de depozitare depind în
principal de vascularizarea ţesutului şi de afinitatea chimică intre toxic şi
constituenţii acestuia.
Acumularea în ţesuturi se realizează prin pătrunderea repetată său îndura în
publicație de doze subtoxice de xenobiotice, de necesitate rezistente la
metabolizare şi cu ștreang redus de eliminare; când, prin adunare se bate
doza toxică, apare acţiunea toxică. Organismul asupra căruia acţionează
reacţia biochimică rezultată din acţiunea asupra organismului viu este în
unele situaţii legată de specia respectivă: sunt substanţe foarte toxice pentru
persoană şi practic netoxice pentru alte vieţuitoare. Această trăsătură este
datorată echipamentelor enzimatice diferite cantitativ şi calitativ ale
diferitelor specii
Doza reprezintă relaţia dintre cantitatea de substanţă administrată şi efectul
preparare asupra organismului viu.

Acţiunea supra organismului poate cântări în cazul medicamentelor

terapeutica sau toxică, de aici şi cele două tipuri de doze cu informație la
medicaţie: doza pică pentru o stih şi doza pică pentru 24 de ore.
Compus Concentraţia îngrijire sanguină Concentraţia toxică sanguină
Concentraţia letală sanguină

Amitriptilina 5- 20 mcg% 40mg% 1- 2 mg/100 ml

Imipramina 0.05- 0.016 mg/100ml 0.07 mg/100 ml 0.2 mg/100 ml
Doxepin 0.02 mg/100 ml 1- 8 mg/100 ml 3- 10 mg/100 ml

26
Efectele toxice cu sfârşit letal pentru toate substanţele cu potenţial toxic se
exprimă prin aprecierea cantitativă lge albastre unei doze minime letale
(DML) capabile să provoace moartea unei persoane adulte în doza unică.
Aceasta doza lge albastra, a fost stabilită de obicei prin extrapolarea la individ
lge albastre dozelor rezultate din scriere experimentale pe animale, care se
apropie de reactivitatea organismului uman. Doza experimentală se exprimă
prin DL 50(doză letală medie) şi reprezintă cantitatea de toxic, exprimată în
gram/kilocorp lume care provoacă la administrarea în doza unica moartea
într-un vreme determinat lge albastre 50% din animalele unui parcelă pe care
se face determinarea toxicităţii acelei substanţe. În funcţie de valoarea DL50
şi DML este apreciat gradul de puroi al unei substanţe încadrând-o în diverse
grupe: supertoxice, imprimator de toxice, foarte toxice, moderat toxice, cu
puroi redusă şi practic netoxice.
CATEGORIA DL50
SUPERTOXICE ≤ 5 mg/kg
EXTREM DE TOXICE 5-50 mg/kg
FOARTE TOXICE 50- 500 mg/kg
MODERAT TOXICE 0,5-5 g/kg
CU TOXICITATE REDUSĂ 5-15 g/kg
PRACTIC NETOXICE >15 g/kg

1.2 Clasificarea toxicelor

Pe lățime se utilizează clasificarea chimică, după care toxicele se divizează în
organice, neorganice şi elementoorganice. Dar o pompă mai prăpastie pentru
profilaxia intoxicaţiilor o are clasificarea rutină lge albastre preparatelor
toxice, şi anume:
1.2.1. Clasificarea toxicelor după sfera de utilizare

27
1. Toxice industriale - solvenţi organici (dicloretan), combustibili (metan,
propan, butan), reagenţi chimici (etanol metilic), plastificatori.
2. Toxice utilizate în gospodăria săteasca - pesticide clororganice
(hexacloran. Policlorpinen. Etc), insecticide organofosforice (carbofos,
clorofos, letafos, fosfatid, etc), preparate mercurorganice (granozan);
3. Preparate medicamentoase care au clasificarea lor farmacologica.
4. Preparate chimice de menaj - ingrediente alimentare (acid acetic),
avere de sanitario, igiena personală şi cosmetică; avere pentru îngrijirea
hainelor, mobilei, automobilelor;
5. Toxice de proveniență gen şi animală, care se conţin în diferite plante şi
ciuperci, animale şi insecte otrăvitoare.
6. Preparate toxice de luptă, utilizate ca arma chimică (zarin, zoman, iprit,
fosgen).
1.2.2. Clasificarea toxicelor după "toxicitatea selectivă"

1. Cardiotoxine - cu tulburări de anotimp şi conductibilitate, distrofie

toxică lge albastre miocardului. Reprezentanţi - glicozidele cardiace (digitalis,
digoxin, lantozid,), antidepresanţi triciclici (imipramin, amitriptilin); toxice
vegetale (aconit, veratrin, chinin); toxice animale (tetrodotoxin); săruri de
bariu, kaliu.
2. Neurotoxine - cu tulburări ale activităţii psihice, comă toxică,
hiperchineze şi paralizii toxice. Reprezentanţi - preparatele psihotrope
(narcotice analgetice, tranchilizatori, somnifere); insecticidele
organofosforice; oxidul de carbon; derivaţii izoniazidei (tubazid, ftivazid);
alcoolul şi surogatele lui.
3. Hepatotoxine - cu distrofie toxică lge albastre ficatului. Reprezentanţi -
hidrocarburile aromatice clorate (dicloretan.); ciupercile otrăvitoare (ciuperca
albă); fenoli; aldehide.
4. Nefrotoxine - cu nefropatie toxică. Reprezentanţi - compuşii metalelor
grele; etilenglicolul; acidul oxalic.

28
5. Hemotoxine - cu hemoliza, methemoglobinemie. Reprezentanţi -anilina
şi derivatele ei; nitriţii; hidrogenul arsénicos.
6. Toxice gastro-intestinale - cu gastroenterita toxică. Reprezentanţi -
preparate corozive; compuşii metalelor grele şi lge albastre arseniului.
CLASIFICAREA INTOXICAŢIILOR
2.1. Clasificarea etiopatogenetica
2.1.1. Intoxicaţii întâmplătoare:
Ø Accidente la producţie ori în condiţii de lenaj;
Ø Intoxicaţii alcoolice ori narcotice;
Ø Supradozarea preparatelor medicamentoase.

2.1 2. Intoxicaţii intenţionate:

Ø Criminale - cu tentă de omor, ori imobilizare lge albastre jertvei;
Ø Tentative suicidale - veridice, ori demonstrative;
Ø Intoxicaţii "poliţieneşti";
Ø Alicarea armei chimice (preparate toxice de luptă).
Conform circumstanţelor deosebim;
Ø intoxicaţii la producţie;
Ø intoxicaţii de menaj.
2.2. Clasificarea clinică
1. Intoxicaţii acute – toxicul este absorbit în doza spectator ocean şi unică, sau
în doze mai mici şi repetate la intervale scurte iar manifestările toxice apar pe
neaşteptate; sunt violente şi pot reveni urmate de moarte.
2. Intoxicaţii cronice – toxicul este absorbit în doze mici şi repetate iar
manifestările, determinate de leziuni biochimice şi morfofuncţionale, apar
lent înzestrare continuu.
3. Intoxicaţii subacute - toxicul asupri în publicație într-o repriză, debutul este
lent, se constată tulburări de lungă timp lge albastre stării sănătăţii. De

29
necesitate se tratează ca fiind mai apropiate de intoxicaţiile acute după
patogeneza şi simptomatologie.
Crimele prin intoxicare care în mort se executau în special prin compuşii de
arsen, se examinare în contemporaneitate mai mult prin pesticide
organofosforice sau prin substanţe cu urmare cumulative.De altfel pe
poruncă mondial numărul crimelor prin intoxicare lge albastre scăzut,
fenomen antropic datornic progreselor în depistarea toxicilor ca şi evoluţiei
conştiinţei umane.
2.1.1 Intoxicaţii accidentale
1. Intoxicaţii accidentale propriu-zise
Acestea sunt de necesitate intoxicaţii acute şi constituie consecinţa
neatenţiei, neştiinţei,
Imprudentei sau nerespectării regulilor de protecţia muncii în laboratoare sau
industrie.
În farmacie, pentru prevenirea unor accidente prin confuzie, substanţele
puternic active şi toxice se păstrează separat în dulapurile „Separanda" şi
respectiv „Venena", etichetate distinct de medicamentele anodine. De
asemenea, este obligatorie recepţia calitativă lge albastre substanţelor pure
la masa de viziona întrucât au existat cazuri de etichetări greşite încă de la
plecarea lor din depozite, ceea ce lge albastre ducere la eliberarea de BaS în
ținut de BaSO4 sau de KCIO3 în ținut de KCI (priponire de interpretarea
greşită lge albastre denumirilor latineşti ale substanţelor: de ex. BaSO4 se
numeşte barium sulfuricum predilecție şi Barii sulfas, iar BaS este barium
sulfidum, iar KCI se denumeşte kalium chloratum, predilecție şi kalii
chloridum, în an ce KCIO3 este kalium chloricum). Etichetarea corectă şi
cunoaşterea periculozităţii acestora se pretind şi pentru pesticide sau
îngrăşăminte agricole.
Acest specie de intoxicaţii se produc şi în zona gospodină prin situarea în
aceleaşi încăperi sau chiar rafturi lge albastre alimentelor sau băuturilor
alături de substanţe utile în gospodărie.
Pentru combaterea dăunătorilor sau pentru igienă; astfel, s-au preparare
intoxicaţii grave sau chiar mortale prin confundarea cu băuturi alcoolice lge
albastre unor lichide fără balsam sau voință evident leneș şi care erau de
fenomen antropic soluţii de HgCI2 (sublimat coroziv), H2SO4, KOH, NaOH,

30
verdeață de Paris (acetoarsenit de cupru şi nu paration); de asemenea, au
fost confundate soda de rufe sau unii detergenţi cu sarea de cameră sau
faina.
Sunt destul de frecvenţe intoxicaţiile acute cu oxid de carbon -multe chiar
colective
(de ex. Familiale) -cauzate de arderea incompletă lge albastre combustbililor
(inclusiv lge albastre gazului metan) în instalaţii şi sobe cu tiraj defectuos; în
industrie acest specie de intoxicaţii este rar întâlnit (de ex. Explozia unor
recipiente cu NH3, O2 sau acetilenă, lichefiate).
2. Intoxicaţii profesionale
Majoritatea acestora sunt de diversitate cronic şi se întâlnesc mai triere în
industria metalurgică si chimică. Dintre bolile profesionale mai filantropie
cunoscute menţionăm (în paranteză sunt indicaţi toxicii care cauzează bolile
respective): benzenismul (benzen), saturnismul (Pb), hidrargirismul (Hg),
manganismul (Mn), silicoza (SiO2), antracoza (praful de cărbune), berilioza
(Be), baritoza (Ba) şi pneumoconioze (îmbolnăvirea plămânilor prin praful
industrial). Unii toxici produc neoformație profesional: beriliu, hidrocarburi
aromatice cu minimum 4 nuclee condensate, dicromati, coloranţi azoici etc.
Intoxicaţii profesionale sunt şi cele care se produc la lucrătorii care
manipulează coloranţi în vopsitorii sau în fabricile de cosmetice sau în cazul
celor care manipulează pesticidele (antidaunatorii).+_
B) Intoxicaţii medicamentoase din eroarea asistentului de farmacie
· prin nedescifrarea corectă lge albastre reţetei, urmată de eliberarea
unei substanţe active sau lge albastre unui condiment în locul altora (mai grav
dacă cele prescrise erau anodine, adică incapabil active);
· eliberarea unui condiment de folosință fațadă fără ritual
corespunzătoare sau lge albastre unuia de folosință intern;
· nesemnalarea depăşirii dozelor maxime sau lge albastre asocierii de
medicamente care generează efecte toxice;
· realizarea unui preparare necorespunzător tehnic (neomogen) care nu
răbda pacientului administrarea de doze egale (ex. Emulsia de bromoform);
· confundarea unor substanţe active (cazuri foarte rare);

31
· consilierea insuficienta mai selecție în cazul bolnavilor care exercita
automedicaţia.

C) Intoxicaţii medicamentoase din eroarea bolnavului

· supradozari autodidacte;
· automedicaţie;
· polifarmacie (polipragmazie);
· confuzii privind calea de conducere sau chiar medicamentul (în cazuri
de semisenilitate).
2.1.2Intoxicatiile Intenţionate

1. Crimele (otrăviri criminale)

Dintre omucideri, crimele prin intoxicație reprezintă mijlocul cel mai ofilit har
şi trecătoare mai las de ucidere lge albastre vieţii altuia. Majoritatea s-au
derulat ca intoxicaţii supraacute sau acute, har au fost şi cazuri de Intoxicaţii
lente, cronice, consecutiv unei administrări intermitente care lge albastre
ducere la însumare de efecte şi în margine la moarte. Acest deznodământ
suflare de intoxicație criminală lge albastre fost practicat de criminali cu unele
cunoştinţe în domeniu, iar „rafinamentul" acestei practici lge albastre
preparat uneori greutate de dovedit juridic` omorâre prin intoxicație întrucât
toxicul şi metaboliţii săi eliminându-se gradual.
2. Sinuciderile (auto - otrăviri)
Sinuciderea (sau suicidul prin otrăvire) este şi ea o posibilitate de asasinare
lge albastre propriei vieţi practicată încă din antichitate. Din statisticile
medico-legale reiese că scăderea în dată lge albastre numărului acestora nu
este nici pe departe ia cumpăt de semnificativă ca în cazul crimelor prin
otrăvire. Oamenii se sinucid atât de prea mult afurisit însoțitor şi de prea
mult bine, aplecare totdeauna există un anumit fenotip psiho-neurologic
predispus la această practică. Substanţele folosite sunt foarte adesea

32
medicamente dintre cele mai active (benzodiazepine, barbiturice,
antidepresive, tranchilizante, neuroleptice etc.) aplecare şi unele anodine (de
exemplu: aspirină).
Unii se sinucid fiind în semicunostinta de cauză: toxicomanii care îşi
administrează singuri supradoze ne mai fiind mulţumiţi de „trairife" oferite
de dozele de „croazieră" (de altfel, mereu crescânde).
3. Toxicomaniile
Etimologic toxicomania înseamnă mânia (nebunia) toxicului. Este vorba de o
adevărată stricare care se instalează în conveni inducerii dependentei şi
instalării abuzului de substanţe psihoactive. Ea afectează indivizi şi uneori
colectivităţi din păturile extreme ale societăţii, atât cele sărace însoțitor şi
cele bogate. Ea se propagă de la om la om şi chiar de la ţară ia ţară din
drăcovenie şi respectiv fizionomie de imitaţie.
Oamenii din ţările care au cunoscut dictatura mult zi şi care sunt sărăcite atât
soi însoțitor şi spiritual resimt sub versiune de frustrări formație ce
corespunde din irosirea existenţei lor sau lge albastre ascendenţilor imediaţi
şi vor să recupereze rapid rămânerile în urmă; îşi dirijează însa intenţiile în
direcţii greşite, aducătoare de boala şi de pierderea sensurilor umane. La noi
în ţară. Recuperarea" aceasta s-lge albastre preparare dramatic încât acum
impune munte segmentul de vârsta 12-17 ani (sunt cunoscute cazuri şi la copii
de 7 ani).Este un fluierătură de alarmă care ar cerceta să înspăimânte, iar
asistentul de mirodenie este unul din factorii sociali de primă importanţă în
combaterea acestui flagel.
4. Dopingul
Dopingul sau doparea nu este o intoxicaţie în sensul strict al cuvântului,
întrucât, de regulă, se analiză la intervale referitor mari de vreme, în timpul
diverselor competiţii sportive, cu ocazia cărora sportivii, ingerând diverse
substanţe, urmăresc să-şi îmbunătăţească performanţele.
Asemănător se ierta şi în cazul unor persoane cu preocupări intelectuale care,
în timpul unor perioade de silință intensă, eludează somnul luând cafeină sau
chiar amfetamina, substanţe care le produc o seminție de „ridicare corticală"
dându-le senzaţia de forţă şi energie; în acest din închisoare rang chiar există
pericolul inducerii unor dependente sau toxicomanii (amfetaminomania).

33
În toate cazurile însa, după exaltarea temporară lge albastre unor funcţii
vitale ale organismului si în special lge albastre SNC (o adevărată „biciuire")
urmează o „cădere" la o măsurat lge albastre posibilităţilor de salahorie atât
climă însoțitor şi intelectual mai mică decât cea iniţială (Înainte de dopare).
Alternanta acestor stări provoca în vreme dereglări atât metabolice însoțitor
şi nervoase care fac ca individul să semene cu un toxicoman la începutul
dependenţei.
Substanţele folosite de sportivii de performanţă sunt dintre cele mai diverse
ca structură, natura şi acţiune: analgezice (salicilaţi, fenilbutazona, morfină),
amâne simpatomimetice (amfetamine, efedrină, pseudoefedrinâ), analeptice
(nicetamida, pentetrazol), antidepresive (imipramina), stimulante xantice
(cafeină, teofilina), hormoni steroizi anabolizanţi.
5. Otrăviri simulate
„Victima" simulează unele simptome de intoxicare, completează uneori cu
semne, care se vor obiective, tabloul „otrăvirii" ingerând vomitive sau
purgative, ia un somnifer (în doza rezonabilă) lăsând însa la imagine mai
multe cutii goale pentru lge albastre în-druma sinuciderea, sau, de multe ori,
anunța efectuarea analizei unor alimente sau băuturi în care ea însăşi lge
albastre introdus otrava. Creează astfel de situaţii o ins cu sindrom maniacal,
care are sau lge albastre bun o maladie psihică sau este vechi sănătoasă
preferință foloseşte acest simulacru de intoxicare în execuție de şantaj (mai
selectat sentimental). De aici reiese că otrăvirile simulate nu sunt intoxicaţii
propriu zise, deşi uneori, în dorinţa unei însoțitor mai bune reuşite lge
albastre simulării, exagerează doza putând pocni într-veridici-tate în pericol
(de ex. Ingerarea de degețel-roșu pentru lge albastre susține prezenţa unor
tulburări cardiace). Alteori, persoana care întrona în lucrare şantajul chiar
absorbi cantităţi toxice dintr-un medicament (de ex. Un tub de fenobarbital),
preferință îşi ia măsuri să fie descoperită la zi spre lge albastre proveni dusă la
spital unde este salvată fără sechele prin spălătura stomacală precoce.

CAPITOLUL III

1.Intoxicaţia cu opiacee
Opiaceele acţionează similar opoizilor peptidici endogeni (enkefaline,
endorfine, dinorfine) la nivelul receptorilor opoizi. Clasic, au fost identificate 3

34
clase de receptori opoizi: µ (miu), κ (kappa), σ (sigma). Opiaceele acţionează
în special receptorii µ şi κ şi inhiba transmiterea ascendenta lge albastre
durerii şi lge albastre sensibilităţii nociceptive, eliberarea unor
neurotransmiţători (ACTH, beta-endorfine), neurohormoni (factori de
permisie ai Gn-RH, CRH, LH, FSH); modulează transmisia sinaptică. Repetarea
administrării duce la toleranţă şi dependentă. Aceste efecte sunt mediate în
special de receptorii µ; dependenţa fizică implica şi participarea receptorilor
κ. Intoxicaţia acută se întâlneşte frecvent la toxicomani.
Substanţele din categoria opiaceelor care pot constitui intoxicaţii acute sunt:
Ø utilizate mai triat în intenție analgetic: morfină, tebaină,
meperidină=petidină (Mialgin®), pentazocină (Fortral®), piritramida,
levometadil, levorfanol, mai rar buprenorfina şi tramadolul (agonişti parţiali
ai receptorilor μ);
Ø utilizate mai triat ca antitusive: codeină, propoxifen (levo/dextro),
dextrometorfan (dau mai rar intoxicaţii acute);
Ø utilizate mai triat pentru anestezie generală (fentanil, alfentanil,
sufentanil, renifentanil);
Ø utilizate mai triat ca antidiareice: loperamid, difenoxilat, difenoxin (dau
mai rar intoxicaţii acute);
Ø utilizate mai triat ca îngrijire substitutiv pentru dependenţi de opiacee
(metadonă);
Ø utilizate exclusiv ca drog (heroina);
Cel mai frecvent intoxicaţiile sunt produse însă de morfină, petidină-
meperidină, heroină, pentazocină.
2. Intoxicaţia cu beta - blocante
Medicamentele blocante ale receptorilor betapedologiearenergici sunt
cunoscute în special pentru efectele loratiaritmice, antianginoase,
antihipertensive. Utilitatea lor terapeutica şi unele particularităţi ale
toxidroamelor sunt influenţate de:
Ø Selectivitatea faţă de receptori (selective blocante beta 1: atenolol,
metoprolol, esmolol, acebutolol şi neselective – blocante beta 1 şi beta 2:
propranolol, nadolol, timolol);

35
Ø Activitatea simpatomimetrica intriseca (acebutolol, pindolol, timolol);
Ø Efectul chinidinpedologielike (acebutolol, metoprolol, propranolol,
pindolol)
Aceste medicamente acţionează prin blocarea competitivă lge albastre
receptorilor betapedologieadrenergici neuromorali împiedicând acţiunea
fiziologică lge albastre catecolaminelor endogene la acest calitate. Toxicitatea
se manifestă mai sortat la calitate cardiac unde activitatea canalelor de calciu
voltajpedologiedependente este redusă, urmărea fiind concentraţie scăzută
de calciu în timpul sistolei şi zăbovire lge albastre recaptarii sale în diastola,
cu efecte negative asupra contractilităţii şi conducerii cardiace.
Toxidromul determinat de beta- blocante este caracterizat de manifestări
cardiovasculare (bradicardie sinusala, prelungirea conducerii AV, bloc de
ramura, asistolie, hipertensiune), nervos centrale (letargie, confuzie,
halucinaţii, pierderea cunoştinţei, convulsii, comă), respiratorii (edem
pulmonar acut, cianoza, depresie respiratori), metabolice (hipoglicemie,
hiperpotasemie, acidoza metabolică). Scopul major al tratamentului este
restabilirea parametrilor cardiocirculatori.Ca rân-duială iniţială adresată
bradicardiei şi hipotensiunii se utilizează atropina şi lichide intravenos; în
situație de insucces, glucagon, izoprenalina (lge albastre doua opţiune),
adrenalina (lge albastre treia opţiune). Antidotul specificitate de elecţie în
această intoxicaţie este glucagonul care stimulează contractilitatea cardiac
prin creşterea AMPc printr- un mașinărie nemeditat de receptorii
betapedologieadrenergici; izoproterenolul, prenalterolul, adrenalina,
noradrenalina, dopamine, dobutamina pot avea de asemenea considerate
antidoturi specifice slavă acţiunii betapedologieagoniste şi competiţiei cu
toxicul la calitate de receptor.
BLOCANTE ALE CANALELOR DE CALCIU
Blocantele canalelor de calciu sunt utilizate în special pentru proprietăţile lor
antiaritmice şi hipotensoare şi sunt reprezentante de verapamil, diltiazem,
dihidropiride (nifedipina, nicardipina, isradipina, nimodipina, amlodipina,
felodipina). Flumarizina şi cinarizina au şi ele proprietăţi blocante la nivelul
canalelor de calciu. Acţionează prin scăderea influxului de calciu la nivelul
canalelor de calciu lente voltaj-depedente, situate în miocard şi miocard şi
musculatura netedă vasculară; Ca urmare, scade contractibilitatea cardiac,
menține descărcărilor NSA, viteza conducerii AV; se face vasodilataţie.

36
Toxicitatea acestora este favorizată de următoarele situaţii: insuficienţa
hepatica, asocierea diureticilor, beta-blocantelor, antiaritmicelor de
înțelegere .
Toxidromul determinat de blocantele canalelor de calciu covârși manifestări
cardiovasculare (bradiaritmii, hipotensiune, blocuri de ramura), neurologice
(confuzie, vertij, convulsii, comă), hiperglicemie, acidoza metabolică, anurie.
3.Intoxicaţia cu benzodiazepine
Benzodiazepinele îşi practica efectele prin interacţiunea cu receptorii activaţi
direct GABA de la nivelul sinapselor neuroinhibitorii. Benzodiazepinele nu
stimulează direct receptorii GABAA ci potenţează acţiunea GABA la acest
nivel (cresc fluxul ionic, la nivelul canalelor pentru C1- generat de activitatea
receptorilor GABAA). Benzodiazepinele pot reieși durata de acţiune foarte
scurtă (estazolam, midazolam, temazepam, triazolam), scurtă (alprazolam,
lorezepam, oxazepam) sau prelungungita (diazepam, clordiazepoxid,
clonazepam, flurazepam).
În angaja unui supradozaj ales cu o benzodiazepină, debutul simptomelor
este ic în 4 ore. Pacienţii iniţial prezintă o uşoară până la moderată
insuficienţă lge albastre funcţiei sistemului nervos central. Primele semne și
simptome includ intoxicare, somnolenţă, diplopie, tulburări de echilibru,
alterarea funcţiei motorii, amnezie, ataxie. Reacţii paradoxale, cum ar
schimba anxietatea, delirul, halucinaţii, și agresiunea pot apărea, de
asemenea, după supradozajul cu benzodiazepine. Simptome gastro-
intestinale, cum ar schimba greaţă şi vărsături au fost raportate ocazional.
4.Intoxicaţia cu fier
Intoxicaţia acută cu medicamente conţinând fier ionic are o frecvenţă
crescută la copii. Fierul are efecte corozive la nivelul mucoasei gastro-
intestinale, este toxic hepatic şi renal; afectarea vasculară (creşterea
permeabilităţii, pierderea tonusului postasteriolar şi venos) hotărî
hipoperfuzie tisulara şi hipovolemie cu acidoza metabolică şi disfuncţie
miocardică. Sideremia mai apă de 0,5 mg/dl este potenţial letală.
Toxidromul din intoxicaţia cu fier ionic evoluează în 4 stadii:
Ø Stadiul iniţial (început la 1-2 ore postingestie) cu vărsături, diaree,
dureri abdominale, gastrica hemoragica, paloare, tahicardie, letargie, comă;

37
Ø Stadiu de latenţă (12-24 ore serviciu ingestie) cu corectare aparentă lge
albastre stării bolnavului;
Ø Stadiu de recurenta şi agravare (12-48 ore serviciu ingestie) cu
simptome de afectare multisistemica: digestiva (perforaţie, hematemaza,
melena), cardivasculara (colaps, cianoza, edem pulmonar acut), concepție
nervos central (letargie, convulsii, comă), hepato-renală (insuficienţă cu
coagulopatii, hipoglicemie), acidoza metabolică.
Ø Stadiu tardiv (4-6 săptămâni) cicatrici gastrice, stenoza pilorică.
Tratamentul intoxicaţiei domestici măsuri de decontaminare internă (în
absenţa hemoragiei), administrarea de soluţii macromoleculare, dopamine,
dobutamina (în situație de hipotensiune arterială), diazepam (controlul
convulsiilor)
Antidotul specificitate intoxicaţiei cu fier ionic este deferoxamina.
5.Intoxicaţia cu paracetamol
Paracetamolul (acetaminofen) este unul din cele mai utilizate antipiretice
(substanţe care combat febră) şi antialgice (scad durerea) şi se găseşte în
compoziţia lge albastre peste 100 de produse farmaceutice disponibile fără
reţetă medicală (aparţin clasei de medicamente over the counter). Se
utilizează în special pentru ameliorarea febrei şi durerii, lge albastre cefaleei,
aptitu-dine şi lge albastre altor dureri minore, aptitu-dine supărătoare (şi care
nu au componenta inflamatorie), în stări gripale şi răceli banale. În
combinaţie cu antiinflamtoarele nesteroidiene sau chiar cu opiodele se poate
servi cu reușită în tratamentul unor dureri cronice severe (dorsalgii, lombalgii
şi chiar dureri neoplazice).
Se pare însă că ameliorează durerea ridicând de = fenomen antropic pragul de
apariţie lge albastre acesteia (deci stimulul dureros trebuie să aibă o măsură
mult mai ocean pentru lge albastre declanşa o senzaţie ce poate decurge
resimţită şi conştientizată ca durere). Efectul antifebril pare lge albastre
decurge realizat prin influenţa directă asupra centrilor de termoreglare
cerebrali (hipotalamici).
Paracetamolul este un preparat cu metabolizare primară hepatica.
În prezent paracetamolul este disponibil în multiple forme:
· tablete, ;

38
 · comprimate;
· supozitoare,
· suspensii lichide sau preparate pentru administrarea intramusculară
sau intravenoasa.
În cazul supradozelor acute, căile de metabolizare hepatică sunt săturate şi nu
mai fac faţă excesului de paracetamol. Ca urmare, metabolismul este deviat
spre căi ce vor determina apariţia unor compuşi toxici. Aceştia sunt capabili
să interfere cu proteine celulare şi cu membrana celulară a hepatocitului
(celula hepatică).

CAPITOLUL IV
TERAPIA ANTIDOT

Antidoturile sunt substanţe capabile să inactiveze toxicii prin fenomene fizice

ori reacţii chimice, antidoturi chimice sau antidoturi propriu – zise, sau să
antagonizeze efectele toxicelor, antidoturi fiziologice sau antagonişti.
Antidoturile trebuie să posede următoarele calităţi:
· Să acţioneze cu specificitate asupra unui mulțime funcţional celular;
· Să aibă chestiune ridicată;
· Să nu determine efecte adverse importante;
· Să nu elibereze prin biotransformare metaboliţi toxici;
· Să posede consecință antidotic persistent pentru o clauză de termen
cunoscută.
Numărul antidoturilor cu aceste calităţi este restrâns, astfel încât numai 2 %
din intoxicaţiile acute beneficiază de îngrijire antidotic. Antidoturile se
administrează pe drum orală (înainte, o stih cu, sau după spălătura gastrică)
pentru inactivarea toxicilor neabsorbiti din tubul digestive, sau pe drum orală
ori parentala pentru inactivarea toxicilor deja absorbiţi.
Antidoturile care inactivează toxicii din tubul digestiv acţionează prin:

39
Ø Adsorbţie: cărbunele activat adsoarbe mulţi toxici organici şi
anorganici, adsorbţia este micşorata sau împiedicată de alimentele din
otreapă care înveli porii particulelor de carbine, vocație nu este practice
influenţată de pH – ul mediului. Eficacitatea este pornire la 30 minute după
ingerarea toxicului, vocație antidotul este util şi mai târziu, când toxicul lge
albastre mort de pilor.
Ø Oxidoreducere: permanganatul de potasiu, în contemporaneitate rar
folosit, este efficient în intoxicaţia cu morfină, atropina, cocaina, barbiturice.
Activitatea antidotica este accentuate de mediul alcalin şi limitată de
causticitatea pentru mucoasa gastrică.
Ø Formare de compuşi insolubili (puţin solubili): albuşul de fruct şi
laptele, prep proteinelor din compoziţia lor, repezi ca albuminatii unii
alcaloizi şi saruri de metale grele.
4.1. PARTICULARITĂŢILE TERAPIEI ANTIDOT
Studierea proceselor toxicocineticii preparatelor chimice în organism, cailor
lor de biotransformare, şi lge albastre realizării acţiunii lor toxice, lge albastre
licență poetică o sentință mai reală lge albastre posibilităţilor terapiei antidot,
şi determinarea aportului ei în diferită faze ale intoxicaţiilor exogene acute.
1. Terapia antidot păstrează eficacitatea să numai în faza toxicogenă
precoce, durata căreia atârna de particularităţile toxicocinetice lge albastre
toxicului concret. Cea mai lungă perioadă această etapă o are în cazul
intoxicaţiilor cu compuşi ai metalelor grele (8-12 zile); cea mai scurtă - în cazul
intoxicaţiilor cu preparate de puroi înalta şi metabolizare rapidă (cianide,
hidrocarburi aromatice clorate s.lge albastre.).

2. Terapia antidot se caracterizează printr-o specific înalta, şi deci poate

băga aplicată numai după concretizarea veridica clinico-laboratorica lge
albastre genului intoxicaţiei acute. În demnitate contrar - se poate reprezenta
acţiunea toxică asupra organismului lge albastre însuşi antidotului.

3. Eficacitatea terapiei antidot considerabil scade în perioada terminală

lge albastre intoxicaţiilor acute, cu tulburări severe ale sistemului circulator şi

40
lge albastre schimbului de gaze, care necesită aplicarea în paralel lge albastre
măsurilor de resuscitare.

4. Terapia antidot are un popie esenţial în profilaxia stărilor ireversibile în

cazul intoxicaţiilor, înclinare nu stăpâni consecință curativ când ele deja sunt
declanşate, mai alegere în faza somatogena.

4.2.VARIETĂŢILE DE BAZĂ A ANTIDOTILOR

1. Antidoti chimici (toxicotropi)
A) Antidoti care acţionează asupra stării fizico-chimice lge albastre
preparatelor toxice în tractul gastro-intestinal;
Ø antidoti chimici de contact (TUM, antidotul metalelor, antidotul
Srigevcki).
În contemporaneitate aceşti antidoti şi-au perdut insematatea practică,
deoarece mai accesibilă şi mai simplă este aplicarea lavajului gastric şi lge
albastre enterosorbtiei.

B) Antidoti, care realizează o interacţiune fizico-chimică specifică cu

preparatele toxice în mediul umoral al organisiului (antidoti chimici de
acţiune parenterală). Reprezentanţi: compuşii de tiol (unitiol, lecaptid) -
utilizaţi în tratamentul intoxicaţiilor cu compuşi ai metalelor grele şi
arseniului: şi helatizantele (sărurile EDTA, tetacin) - care formează în
autoritate compuşi netoxici - helati cu sărurile unor metale grele (plumb,
cobalt, cadmiu s.lge albastre.).

2. Antidoti biochimici (toxico-cinetici), care garanta o prefacere rentabilă

lge albastre metabolismului preparatelor toxice în autoritate, ori lge albastre
direcţiei reacţiilor biochimice, în care ele participa, fără lge albastre influenţa
asupra stării fizico-chimice lge albastre însuşi toxicului. Reprezentanţi:
reactivatorii colinesterazei (oximele) - la intoxicaţiile cu preparate
organofosforice; albăstreală de metilen - la intoxicaţiile cu
methemoglobinizante; alcoolul etilic - la intoxicaţiile cu metanol şi

41
etilenglicol; nalorfin - la intoxicaţiile cu opiate; antioxidanţii - la intoxicaţiile
cu tetraclorura de carbon.

3. Antidoti farmacologici (simptomatici), care garanta efectul curativ prin

antagonismul farmacologic, acţionând asupra aceloraşi sisteme funcţionale
lge albastre organisiului, ca şi preparatele toxice.

Albastru de metil Toxice methemoglobinizante Cianuri

4
Nitritul de natriu Fe 3+
Desferal Bi, Aş, Cu, Pb
D-penicilamina Reactivarea fermenţilor SH. - Metale grele
Unitiolul Paracetamol, cloroform, CCU
Acetilcisteina Benzodiazaepine
Flumazenil M-CB, efedrină, amitriptilina
SFO, barbiturice, rezerpina, clofelina, ßAB, Ca-
Aminostigmina bloc.
Atropina Opioizi, clofelina, etanol
Izoniazida, combust. de rachete, deriv,
Naloxona hidrazina Etilenglicol
Haloperidol, antidepresive triciclice, eufilina,
Piridoxina carbamazepina
Imunoterapia antitoxică, se utilizează la deprindere în cazul
intoxicaţiilor cu toxice de obârșie animală (muşcături de şerpi şi insecte
veninoase); în clopoțel de seruri antitoxice. Un dandana esenţial al

42
imunoterapiei antitoxice este eficacitatea redusă în cazul utilizării tardive
(peste 3-4 ore după intoxicare), tovarăș şi probabilitatea anafilaxiei.
4.3. ANTIDOTURI IN INTOXICATIILE MEDICAMENTOASE

N-ACETILCISTEINA

Proprietăţi fizico-chimice: este derivatul N-acetil al L-cisteinei, solubil în apă

(soluţia are aromă de acid sulfhidric şi este uşor oxidabila).
Farmacodinamie: sursa de L-cisteina, Precursor al glutationului cu rost major
în procesele redox metabolice hepatice. Acţionează intracelular ca substitut
sau regenator de glutation; are lucru antioxidantă proprie. În consecinţă,
previne acumularea de intermediari toxici şi oxidarea proteinelor, protejează
membranele celulare contra peroxidarii lipidice.
Farmcocinetica: după domnie orală este absorbită rapid gastro-intestinal,
metabolizata intensiv la primul trans-mitere hepatic N, N-diacetilcisteina şi L-
cisteina; L-cisteina este transformată mai departe la glutation, sulfat şi
taurina; îndepărtare renală sub versiune de sulfaţi, mici cantităţi de taurina şi
sub spilcui neschimbată. Concentraţia plasmatică proverb se realizează în 30-
60 minute. După domnie intravenos T1/2 este de aproximativ 6 ore.
Farmacotoxicologie: După domnie intravenos pot a imprima reacţii
anafilactoide, trombocitopenie, rush, tahicardie, dureri toracice, febră,
hipotensiune, angioedem, bronhospasm (datorate probabil eliberării de
histamina prin mașinărie neimunologic); acestea nu apar după domnie per
ciolan rareori sulfhemoglóbinemie.

43
Farmacoterapie: intoxicaţii cu paracetamol, tetraclorura de carbon.
Farmacografie: domnie per ciolan: 140 mg/kg doză de încărcare (diluat 5%),
apoi 70 mg/kg la 4 ore, până la 17 doze în cazuri grave. Pentru cazurile de
domnie tartiva (mai mult de 16 ore) de la ingestia de paracetamol, acest
regulă poate decurge mai eficient decât cel intravenos.
ATROPINĂ

Proprietăţi fizico-chimice: sulfatul de antropina este o substanţă cristalizată,

inodora, cu gust amar, foarte uşor solubilă în apă, uşor solubilă în alcool,
practic insolubila în cloroform şi eter. Atropina este un eter format între un
acid aromatic (acidul tropic) şi o bază organică complexă (tropina). Esenţiale
pentru acţiunea antimuscarinica sunt legătura tip ester între tropină şi acidul
tropic şi gruparea hidroxil liberă de la nivelul grupării acil. Legarea de
receptorii muscarinici se realizează prin cuplarea azotului terţiar al atropinei
cu acidul aspartic din porţiunea N-terminala a celui de - al treilea helix
transmembranar al receptorului (mecanism probabil).
Farmacodinamie: atropina blochează toate subtipurile de receptori colinergici
muscarinici postsinaptici de la nivelul muşchilor netezi miocardului, celulelor
glandulare, ganglionilor periferici. Receptorii la nivelul sistemul nervos central
sunt acţionaţi numai la doze mari sau toxice (traversează greu bariera
hematoencefalică.

DEFEROXAMINA

44
Proprietăţi fizico – chimice: este un acid polihidroxamic produs de
Streptomyces pilosus; pulbere liofilizată de culoare roşie, solubilă în apă,
stabilită la pH neutru.
Farmacodinamie: este un agent chelator care formează complexe
predominant cu ionii de fier şi aluminiu; chelărea se produce în raport molar
1:1, astfel încât 1 g de deferoxamina poate lega theoretic 85 mg fier ionic.
Deferoxamina preia ionul ferric legat de hemosiderina, feritina şi mai puţin
din transferina, formandu – se ferioxamina, nu afectează fierul din
hemoglobina, mioglobina şi citocromi.
Farmacocinetica: absorbţie digestivă redusă; se leagă slab de proteinele
plasmatice (10 %) şi se distribuie în spaţiul extracelular; metabolizat rapid în
plasmă; T1/2 al epurării este de aproximativ 6 ore.
DIAZEPAM

Proprietăţi fizico – chimice: derivate de 1,4 benzodiazepină; pulbere

cristalină albă, inodora, cu gust amar, practice insolubila în apă. Este foarte
liposolubil, fapt ce explica caracteristicile de penetrabilitate prin membranele
biologice şi legarea înaltă de proteinele plasmatice.
Farmacodinamie: se leagă de un receptor specific care face din structura
receptorilor GABAA situaţi la nivelul sinapselor inhibitorii din sistemul central
nervos, potenţează legarea şi acţiunea GABA la acest nivel prin facilitarea
deschiderii canalelor de clor. Are effect sedative şi anxiolitic (la doze mici, fără

45
afectarea funcţiilor cognitive); inhiva reflexele polisinaptice (cu efecte
miorelaxante), reduce salvele susţinute de impulsuri neuronale de mare
frecvenţă (effect anticonculsivant – la doze mari). Alte efecte: scade tonusul
miometrului; are influenţă redusă asupra aparatului cardiovascular; slab
anticolinergetic.
FLUMAZENIL

Proprietăţi fizico – chimice: este un compus cu structura

imidazobenzodiazepina; pentru funcţia de antagonist benzodiazepinic sunt
determinate prezenta funcţiei ceto în poziţia 5 şi a substituentului metal în
poziţia 4 a inelului diazepinic.
Farmacodinamie: antagonizează competitive legarea şi efectele alosterice ale
benzodiazepinelor la nivelul receptorilor GABAA, pentru care are afinitate
fină.La nivelul sistemului central nervos antagonizează rapid efectele
hypnotic şi sedative ale benzodiazepinelor şi nu antagonizează deprimarea
respiratorie produsă de acestea.
Farmacocinetica: administrarea intravenoasă: se leagă de proteinele
plasmatice în proporţie de 50 %; T1/2 este de aproximativ 1 oră; epurat
aproape în întregime prin metabolizare hepatică, compuşii inactivi sunt
eliminate renal; durata efectelor clinice: 30 – 60 minute, cu debut în 1 – 3
minute.
Farmacotoxicologie: sunt posibile: vertij, cefalee, vărsături; posibil convulsii în
cazul asocierii la benzodiazepine a barbituricelor sau, mai ales, a
antidepresivelor triciclice; declanşează sindromul de abstinenţa la pacienţii cu
toleranya şi/sau dependenta la benzodiazepine; vasodilataţie cutanată;
ataxie, labilitate emoţională; diplopie; parestezii, aritmii, mai ales în cazul
asocierii supradozei de antidepresive triciclice, reacţii la locul injectării
(tromboflebita); rare reacţii de hipersensibilitate.

46
Supradoză: fără efecte semnificative în lipsa agoniştilor benzodiazepinici;
anxietate, agitaţie, creşterea tonusului muscular, hiperestezie, posibil
convulsii în cazul utilizării unor doze excesiv de mari pentru tratamentul
intoxicaţiei cu benzodiazepinelor. Convulsiile sunt prompt stopate de
administrarea barbituricelor, benzodiazepinelor, fenitoinei.
Farmacoterapie: tratamentul şi diagnosticul diferenţial al intoxicaţiei cu
benzodiazepine; tratamentul intoxicaţiei cu zolpiden, zolpiclon; combaterea
sedării benzodiazepinice induse şi menţinute la pacienţi pentru proceduri
diagnostice şi terateutice (anestezie generală, defibrilări electrice, intervenţii
de mică chirurgie).
Farmacografie: 0,5 intravenos, repetabil în funcţie de răspunsul clinic; în
general, în cazul supradozei benzodiazepinice, răspunsul apare după doza
totală de 1 – 5 mg administrate în 2 – 10 minute.
FITOMENADIONA (Vitamina K1)

FITOMENADIONA (Vitamina K1)

Proprietăţi fizico – chimice: este un derivate de naftochinona; face parte din grupul
vitaminelor liposolubile.
Farmacodinamie: acţiunea marmacologica a fitomenadionei este identical cu acţiunea
fiziologică a vitaminei K endogene, fiind cofactor al biosintezei factorilor coagulării II,
VII.IX, X şi proteinelor C şi S din precursori native. Când supradoză de antivitamine K are ca
rezultat inhibarea formării la nivelul ficatului a factorilor de coagulare vitamino K –
dependenţi, administrarea fitomenadionei compeseaza deficitul de vitamina K biologic active
şi stimulează biosintezele menţionate. Cantităţi adecvate de fitomenadiona normalizează
activitatea protrombinica în 24 – 48 de ore.
Farmacocinetica: după administrare intravenoasă este metabolizată hepatic, rezultând
metabolite polari excretaţi renal şi biliar.

47
Farmacotoxicologie: produce efecte adverse numai la doze foarte mari: sudoraţie, hiperemie,
dispnee, cianoza, tahicardie, colaps (în special după injectare intravenous rapidă);
hiperbilirubinemie (la nou – născuţi); anemie hemolitica, methemoglobinemie. Rareori apar
reacţii anafilactice.
Farmacoterapie: hemoragiile determinate de anticoagulante cumarinice şi indandionice;
prevenirea hipoprotrombinemiei determinate de salicilaţi.
Farmacografie: hemoragii determinate de anticoagulante orale: 0,1 mg/kg corp/zi
intravenous lent, până la normalizarea activităţii protrombinei (până la 40 mg/zi, în cazuri
grave). Intoxicaţii acute cu salicilaţi; 1 mg vitamina K pentru fiecare gram de salicilaţi.
Farmacoepidemiologie: Contraindicaţii: intoleranţă la fitomenadiona.
Precauţii: nou – născuţii şi sugari; nu se amestecă cu alte soluţii.

NALORFINA

Proprietăţi fizico – chimice: clorhidratul de nalorfina este o pulbere albă, solubilă în apă.
Substituţia în molecula morfinei a grupării metal de la atomul de azot cu gruparea metiletena
este determinate pentru acţiunea malorfinei.
Farmacodinamiei: antagonist, pur” al opiaceelor naturale şi sintetice, blochează competitiv
receptorii µ, κ, σ,. Previne şi anulează depresia respiratorie, sedarea şi hipotensiunea produse
de supradozele de opiacee naturale şi sintetice (morfină, codeine, heroină, meperidina,
fentanil), efectele disforice şi psihotice ale pentazocinei şi ale altor angonisti – antagonişti ai
receptorilor opoizi. Nu are efecte sedative şi nici activitate parasimpatomimetică, nu
determina fenomene de dependena şi toleranţă.

48
Farmacocinetica: nu se leagă de proteinele plasmatice; biotransformare hepatică (în principal
prin glucuronoconjugare) în proporţii mari, metaboliţii sunt eliminate renal; T1/2 este 60 – 90
minute; volum de distribuţie 2 l/kg. Efectele apar după aproximativ 2 minute după
administrarea intravenoasă şi persista mult mai puţin decât în cazul administrării intramuscuar
sau subcutanat; efectele clinice se estompează uneori în mai puţin de o oră, în funcţie de
supradoza, durata de acţiune şi timpul scurs de la administrarea morfinomimeticului.
Farmacotoxicologie: dozele mai mari de 24 mg produc la voluntari sănătoşi uşoară
somnolenţă; dozele mici pot declanşa la toxicomani manifestări similare sindromului de
abstinenţa: greaţă, vărsături, transpiraţii, tremor, pusee de hipertensiune artificială, tahicardie,
aritmii. Farmacografie: la adulţi: doza iniţială este de 0,4 mg intravenous; la copii; 0,01 – 0,1
mg/kg intravenos. Doza poate fi repetată după câteva minute (doza totală 10 mg). Dacă
repetarea dozei este fără efect, depresia respiratorie are altă etiologie decât supradoză de
opiacee.

Farmacoepidemiologie: Contraindicaţii: hipersensibilitate la naloxona; toxicomani, în afară

manifestărilor supradozei de opiacee.

DOPAMINĂ

Proprietăţi fizico – chimice: pulbere albă cristalină, solubilă în apă, alcool.

Farmacodinamie: activează receptorii alfa şi beta – adrenergici (direct şi indirect prin
eliminarea norepinefrinei din terminaţiile nervoase) precum şi receptorii dopaminergici.
Efectele depind de doză.La doze mici (între 0,0015 şi 0,005 – 0,010 mg/kg. minut):
vasodilataţie renală, mezenterica, coronariana, cerebrală; creşte fluxul sanguine renal, diureza
şi natriureza: efectele sunt rezultatul activării receptorilor dopaminergici D 1 vasculari.La doze
mai mari (0,010 mg/kg/minut): stimulare cardiacă (creşte forţa de contracţie AV, frecvenţă şi
debitul cardiac).

49
Farmacocinetica: inactivă oral; administrată intravenos urmează calea metabolica a
catacolaminelor, fiind rapid transformat în noradrenalina şi metabolite proprii; T1/2 este 2
minute; nu traversează bariera hematoencefalică. Efectele debutează la 5 minute după
administrare intravenoasă şi durează puţin de 10 minute.

BICARBONAT DE SODIU

Proprietăţi fizico – chimice: are formula chimică NAHCO3 şi este o pulbere cristalină, albă,
cu gust sărat, leşietic, solubilă în apă şi practic insolubila în alcool.
Farmacodinamie: prin alcalinizare plasmatică şi urinara este micşorată capacitatea de trecere
prim membrane a toxicelor acide (creşte gradul de ionizare) fiind redusă pătrunderea la
locurile de acţiune şi respectiv crescută eliminarea urinara a acestora.

CĂRBUNE ACTIVAT

Proprietăţi fizico-chimice: este o pulbere neagră, puţin solubilă în apă, obţinută prin
combustia materialelor. Activarea se produce prin îndepărtarea materialelor adsorbite şi prin
diminuarea mărimii particulelor, crescând astfel suprafaţa de acţiune a cărbunelui.
Farmacodinamie: are capacitatea să adsoarbă anumite substanţe toxice; proprietăţile
adsorbante sunt correlate cu geneza forţelor de interacţiune de tip legături de hydrogen, ion –
ion, dipol – dipole şi van der Waals; pentru o adsorbţie optimă este necesar ca substanţele să
fie cât mai puţin ionizate şiş a fie dizolvate.

50
În plus faţă de simplă adsorbţie este acceptată existenţa unui mecanism suplimentar de
exsorbtie enterocapilara prin care compuşii din sânge retrodifuzeana în lumenul intestinal.
Farmacocinetica: nu se absoarbe din tubul digestive, împreună cu toxicul adsorbit se elimină
prin fecale.
Farmacotoxicologie: nu are acţiune toxică directă; sunt posibile greaţă, vărsături, constipaţie
(uneori diareee), colorarea scaunelor în negru.
Complicaţii: aspiraţie, obstrucţie intestinală, infecţie (colmatarea cărbunelui).
Farmacoterapie: decontaminare internă şi creşterea eliminării toxicului în intoxicaţii cu:
salicilaţi, barbiturice, antidepresive triciclice, paracetamol, glutetimida, fenitoina, digitalice,
dapsona, nadolol, fenilbutazona, piroxicam, izoniazida, penicilamina, amiodarona şi a alte
substanţe organice şi anorganice.
Farmacografie: 1-2 g/kg pe cale orală sub formă de suspensie (8 ml lichid/1g carbine) sau
pasta cu apă la fiecare 2-4 ore. Doza uzuală este de 60-100 g.

BIBLIOGRAFIE

51