Facultatea de Ştiinte Juridice Sociale şi Politice, Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi

Capitolul 1. Mostenire – aspecte generale

1.1. Locul deschiderii mostenirii
1.2. Capacitatea de a mosteni
Capitolul 2 Nedemnitatea succesorala
2.1. Noțiuni introductive
2.2. Invocarea şi constatarea nedemnității de
drept si judiciare
2.3. Asemănările dintre nedemnitatea de
drept şi nedemnitatea judiciară
Capitolul 3. Efectele nedemnității succesorale
3.1. Efectele nedemnității față de descendenții
nedemnului
3.2. Efectele nedemnității față de terți
3.3. Înlăturarea efectelor nedemnității
3.4. Iertarea nedemnului
Concluzii
 Facultatea de Ştiinte Juridice Sociale şi Politice, Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi

NEDEMNITATEA SUCCESORALĂ
Lect.dr. Mirela COSTACHE
Laura - Ana BĂRĂGAN
Mihaela COCONCEA
“Universitatea Dunărea de Jos” din Galaţi România

Abstract
Each person have a patrimony and given that, everyone will leave this
world, sooner or later, it is necessary to determine what will happen with his fortune
after his death.
This issue was solved in Romania by the Commmon law entered into force in
2011, by art. 955, the belongings of the deceased is to be transmitted through
inheritance, except the one on which it is decided otherwise by bequeath.
This essay is a synthesis of the basic conditions that must be met in order to
inherit: two positive conditions, capacity, vocation and a negative condition, not
unworthy heir.
Key words: fortune, judicial indignity, indignity law, heir, bequeath
Introducere
Nedemnitatea succesorală este analizată în literatura de specialitate ca o
sancţiune civilă. Prin reglementarea actuală a nedemnităţii acest caracter
de sancţiune civilă este marcat în mod clar, evident şi fără echivoc. 1
Statul român se află într-o plină etapă de reformare a sistemului judiciar.
Începând cu anul 2009, a fost adoptat un nou Cod civil, având ca sursă principală de
inspiraţie Codul civil din Quebec.
Atât în Codul civil de la 1864 cât şi în noul Cod civil, noţiunea de
nedemnitate succesorală2 a rămas aceeaşi. Cel care comite fapte grave faţă de
defunct, pe care le vom enumera în cadrul prezentului articol, nu poate veni la
moştenirea acestuia din urmă.
Conform noului Cod civil, nedemnitatea succesorală de drept, prevăzută
de art. 958,3 operează pentru următoarele cazuri: persoană condamnată penal pentru
săvârşirea unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe cel care lasă moştenirea;
persoană condamnată penal pentru săvârşirea, înainte de deschiderea moştenirii, a
unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moştenirea ar
fi fost deschisă la data săvârşirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocaţia la
moştenire a făptuitorului.

1
Vasilescu P., Kocsis J., Drept civil succesiuni, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2016, pag. 15- 17;
2
Fr. Deak, Tratat de drept succesoral Ediţia a III a Actualizată şi completată, Vol I, Moştenirea legală, Editura
Universul Juridic Bucureşti, 2013, pag. 97 - 98;
3
Noul Cod civil, Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă, Vol II, art.953 -1649, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012,
pag. 21 - 22;

2
 Facultatea de Ştiinte Juridice Sociale şi Politice, Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi

Reglementările diferă totuși, iar noul Cod civil a soluţionat câteva din
problemele care existau în vechiul Cod civil, referitoare la aplicarea acestei sancţiuni
civile.
Analiză comparativă între vechiul Cod civil şi noul Cod civil. Nedemnitate de
drept şi nedemnitate judiciară
Pentru ca o persoană să poată veni la moştenire în temeiul legii, nu este
suficient să aibă vocaţie succesorală, generală şi concretă, fiind necesar să
îndeplinească şi o condiţie negativă şi anume să nu fie nedemnă.4
Faţă de vechea reglementare se introduce două categorii de nedemnitate, ca
sancţiune civilă: nedemnitatea de drept şi nedemnitatea judiciară. Doar nedemnitatea
de drept poate fi constată de notarul public, pe baza hotărârii judecătoreşti de
condamnare definitivă, pronunţată de intanţa penală pentru una dintre faptele
prevăzute de art. 958 Cod civil.5
La alin. (2) se prevede că nedemnitatea operează chiar dacă o persoană nu a
putut fi condamnată pentru faptele incriminate de lege din cauza decesului autorului
sau pentru că a intervenit prescripţia, ori în caz de amnistie 6. Este o prevedere
importantă (şi diferită de interpretarea vechiului Cod civil), deoarece, în lipa ei,
persoana nu ar fi fost nedemnă ci capabilă de a moşteni.
În ceea ce priveşte nedemnitatea judiciară aceasta se pronunţă cu privire la
persoana care săvârşeşte cu intenţie, împotriva celui care lasă moştenirea, fapte
grave de violenţă, fizică sau morală, ori alte fapte care au avut ca urmare moartea
victimei, la persona care cu rea-credinţă, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat
testamentul lui de cuius şi la persoana care, prin dol sau violenţă l-a împiedicat pe
cel care lasă moştenirea să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul 7.
Spre deosebire de nedemnitatea legală, nedemnitatea judiciară nu poate fi
constată la notarul public. 8 De asemenea, acţiunea trebuie itrodusă într-un termen de
un an de către succesibil, acesta fiind un termen de decădere, care curge în funcţie de
data pronunţării hotărârii judecătoreşti, raportată la data deschiderii succesiunii, sau
de la data când succesibilul a cunoscut motivul de nedemnitate.
Faţă de reglementarea anterioară unde, moştenitorul depărtat de la succesiune
ca nedemn era obligat să întoarcă toate fructele şi veniturile a căror folosinţă a avut-o
de la data deschiderii succesiunii (art. 657, vechiul Cod civil, 1864), în noua
reglementare art.960 alin. (3) menţine valabile actele de dispoziţie cu titlu oneros
privind bunurile imobile succesorale, încheiate de nedemn cu terţi dobânditorii de
bună-credinţă, cu aplicarea regulilor din cărţii funciare 9. Per a contrario, actele de

4
Negrilă D., Dreptul de opţiune succesorală, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014, pag. 144;
5
Noul Cod civil, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2016, pag. 248;
6
Boboc O., Carpen D., Deaconu F., Conferinţele Noului Cod Civil, Bucureşti 2012, pag. 26 - 27;
7
Uniune Notarilor Publici din România, Cod civil al României: Ȋndrumar notarial, Editura Monitorul Oficial,
Bucureşti, 2011, pag. 328 - 332;
8
Fr. Deak, Popescu R., Tratat de drept succesoral, Ediţia a III a, Actualizată şi completată, Vol I, Moştenirea
legală, Editura Universul Juridic Bucureşti, 2013, pag. 59 - 60;
9
Noul Cod civil, Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă, Vol II, art.953 -1649, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012,
pag. 23 - 24;

3
 Facultatea de Ştiinte Juridice Sociale şi Politice, Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi

dispoziţie cu titlu gratuit făcute de cel care a fost ulterior declarat nedemn, precum şi
actele de dispoziţie încheiate cu terţi de rea-credinţă vor fi întotdeauna desfiinţate.
Spre deosebire de vechea reglementare, în care iertarea nedemnului nu
înlătura efectele nedemnităţii, în actuala reglemntare acest lucru este posibil cu
respectarea următoarelor condiţii: actul de iertare să fie făcut printr-o declaraţie
autentică notarială a celui care lasă moştenirea sau iertarea să se facă în cadrul unui
testament, în care să se stipuleze, în mod expres, iertarea nedemnului.10
Noul Cod civil nu mai reglementează două dintre cazurile de nedemnitate
prevăzute în vechiul Cod civil: acuzaţia capital calomnioasă împotriva celui care lasă
moştenirea care nu-şi mai găsea aplicarea practică ca urmare a abolirii pedepsei cu
moartea prin Decretul-lege nr.6/1990 şi nedenunţarea omorului a cărui victimă a
căzut defunctului.
Din reglementarea art. 959 lit. a), rezultă că spre deosebire de regimul juridic
al nedemnităţii, consacrat de Codul civil din 1864, nedemnitatea judiciară, poate fi
pronunţată şi-n cazul (infracţiune praeterintenţionată şi-n cazul infracţiunilor de
loviri cauzatoare de moarte).
În regimul Codului civil 1864, efectele nedemnităţii se produceau şi în
privinţa copiilor nedemnului împiedicându-i pe aceştia să vină la succesiune prin
reprezentarea părintelui lor nedemn (art.658 Cod civil), practica judiciară a
interpretat restrctiv textul în sensu că efectele demnintăţii nu puteau fi extinse şi la
descendenţi ai nedemnului ca ar fi veni la moştenire prin reprezentare11.
Asemănările dintre nedemnitatea de drept şi nedemnitatea judiciară.
Ambele tipuri de nedemnitate sunt reglementate ca sancţiune civilă, fără a se
face vreo deosebire în funcţie de gravitatea faptelor comise şi au drept consecinţă
înlăturarea nedemnului atât de la moştenirea legală cât şi de la cea testamentară.
Toate faptele sancţionate cu nedemniatea, indiferent dacă este vorba despre cea de
drept sau cea judiciară, trebuie să fi fost săvârşite cu intenţie.12
Ȋn toate cazurile în care poate interveni nedemnitatea, atât cea de drept cât şi
cea judiciară, dacă nu a fost posibilă condamnarea penală întrucât a intervenit
decesul autorului faptei, amnistia sau prescripţia răspunderii penale, nedemnitatea
operează dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă
definitivă.
Nedemnul, indiferent dacă a fost sancţionat prin intervenţia nedemnităţii de
drept sau a celei judiciare, poate fi reprezentat de descendenţii săi la moştenirea
defunctului de la a cărui succesiune a fost înlăturat. Efectele nedemnităţii faţă de
nedemn şi faţă de terţi sunt aceleaşi, indiferent daca este vorba de nedemnitatea de
drept sau de cea judiciară.

10
http://revista.universuljuridic.ro/indepartarea-efectelor-nedemnitatii-succesorale-din-perspectiva-succesiunilor-cu-
elemente-de-extraneitate;
11
Stănciulescu L., Curs de drept civil Succsiuni, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012, pag. 48 - 49;
12
Vasilescu P., Kocsis J., Drept civil succesiuni, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2016, pag. 18 - 22;

4
 Facultatea de Ştiinte Juridice Sociale şi Politice, Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi

Nedemnul poate fi iertat de către autorul moştenirii pentru faptele pe care le-a
săvârşit, prin act autentic notarial sau prin testament, înlăturându-se astfel efectele
atât ale nedemnităţii de drept cât şi ale celei judiciare.
Deosebirile dintre nedemnitatea de drept şi nedemnitatea judiciară
Ȋn principiu, deosebiri majore se regăsesc sub aspectul faptelor de care legea
leagă intervenţia nedemnităţii. Astfel: nedemnitatea de drept sancţionează fapta de
omor în timp ce nedemnitatea judiciară sancţionează alte fapte penale (fapte grave de
violenţă fizică sau morală: lovituri, injurii, ameninţări, tâlhăria, violul, etc.), cu
excepţia celei de omor. Ȋn această categorie vor intră orice violenţe la adresa
autorului moştenirii, inclusiv cele soldate cu decesul acestuia.13
Din punct de vedere practic acesta este aspectul care poate creea anumite
dificultăţi de apreciere: există omor sancţionat cu nedemnitatea de drept şi există
omor sancţionat cu nedemnitatea judiciară. Cum le putem diferenţia. Deosebirea
constă în intenţia făptuitorului. Ȋn cazul nedemnităţii de drept există totdeauna
intenţia de a ucide, chiar dacă uneori nu se ajunge la acest rezultat. Vorbim aici de
intenţia directă ca formă a vinovăţiei reglementată de art. 19 Cod penal, întrucât
infractorul prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea
acelei fapte. Ȋn cazul nedemnităţii judiciare intenţia este una indirectă, făptuitorul
neurmărind moartea victimei dar acceptand totuşi ca, prin faptele sale, să se producă
acest rezultat.
Tot cu nedemnitatea judiciară se vor sancţiona şi faptele săvârşite cu aşa-
numita preterintenţie, aceasta fiind o formă de vinovăţie prin care făptuitorul
săvârşeşte o faptă cu intenţie şi produce un rezultat mai grav decât cel urmărit sau
acceptat prin săvârşirea faptei, rezultat ce se impută acestuia sub forma culpei,
deoarece nu l-a prevăzut, deşi trebuia şi putea să-l prevadă.14
Aşadar, pentru a interveni nedemnitatea de drept trebuie să se constate
infracţiunea de omor, tentativă de omor, instigarea la omor, complicitatea sau
coatoratul la omor, adică să fie vorba de intenţia directă de a-l ucide pe cel care lasa
moştenirea
Pentru a interveni nedemnitatea judiciară trebuie să se constate existenţa unei
infracţiuni care a determinat moartea celui care lasă moştenirea, chiar dacă
făptuitorul nu a intenţionat direct aceasta, însă rezultatul s-a produs ca urmare a
faptei sale: lovituri cauzatoare de moarte, violul urmat de moartea victimei, etc.
Nedemnitatea de drept sancţionează fapta de omor săvârşita atât asupra celui
care lasă moştenirea cât şi asupra unui al succesibil care, dacă moştenirea ar fi fost
deschisă, ar fi înlăturat sau restrâns vocaţia la moştenire a făptuitorului.
Nedemnitatea judiciară sancţionează numai faptele săvârşite asupra autorului
moştenirii.

13
Chirică D., Tratat de drept civil. Succesiunile şi liberalităţile, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2014, pag. 26 - 27;
14
http://lecturijuridice.comparatie.ro/2012/06/comparatie-intre-nedemnitatea-de-drept_03.html;

5
 Facultatea de Ştiinte Juridice Sociale şi Politice, Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi

Nedemnitatea de drept se limitează la a sancţiona faptele săvârsite cu intenţia

de a ucide, pe când nedemnitatea judiciară15 are o arie mai vastă de aplicare,
sancţionând inclusiv fapte care nu se situează în sfera penalului.
Nedemnitatea de drept operează ,,de drept”, fiind constatată de cel care
instrumentează cauza succesorală pe baza hotărârii care arată existenţa faptelor, pe
când nedemnitatea judiciară operează numai dacă un succesibil a cerut instanţei să o
declare.
Nedemnitatea de drept poate fi constată oricând, în timp ce nedemnitatea
judiciară trebuie să fie cerută în termen de un an, sub sancţiunea decăderii.
Nedemnitatea de drept operează în cazul săvârşirii infracţiunii de ucidere la
cererea victimei?
Infracţiunea de ucidere la cererea victimei nu este o noutate pe plan
infracţional. Există multe state care incriminează această infracţiune, dar şi state care
au preferat să nu sancţioneze deloc această faptă.
În Franţa, această infracţiune nu este prevăzută în Codul penal ca fiind o
faptă distinctă de cea de omor. Astfel, în legislaţia franceză, uciderea la cererea
victimei sau eutanasia nu este cu nimic diferită de infracţiunea de omor 16. Ȋn alte
state s-a conchis că este util ca o asemenea faptă să fie pedepsită distinct de omor,
ţinând cont de natură ei şi de scopul avut în vedere de autor. Codul penal german
prevede şi pedepseşte această faptă în art. 216 cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. La
palierul opus celor două tabere, se află Peru, Olanda, state din SUA precum Oregon,
Washington sau Vermont, care au dezincriminat această faptă.
Uciderea la cererea victimei este o infracţiune care nu era reglementată în
Codul penal anterior, în schimb, se regăsea în Codul Penal de la 1936 în cuprinsul
art. 468.
Obiectul juridic generic al acestei infracţiuni, la fel ca la celelalte infracţiuni
contra vieţii, este reprezentat de apărarea relaţiilor sociale privitoare la viața
persoanei.
Obiectul material îl reprezintă corpul persoanei aflate în viaţă, iar subiectul
activ şi pasiv pot fi orice persoană. În ceea ce priveşte latura obiectivă, elementul
material constă într-o activitate de ucidere, posibilă atât printr-o acţiune, cât şi printr-
o inacţiune17. Cu privire la îndeplinirea condițiilor pe care legiuitorul le impune în
art. 190 din noul Cod penal: o cerere explicită, serioasă, conştientă, repetabilitată
astfel încât să se dovedească că este vorba de infracţiunea prevăzute la art. 190 din
noul Cod penal18.
Evident, infracţiunea este comisă întotdeauna cu intenţie directă, întrucât
natura infracţiunii presupune ca autorul să satisfacă dorinţa victimei, deci să
acţioneze urmărind producerea rezultatului.
15
Popa I., Drept civil. Moşteniri şi liberalităţi, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2013, pag. 86;
16
https://www.juridice.ro/396336/nedemnitatea-succesorala-raportata-la-infractiunea-de-ucidere-la-cererea-
victimei.html;
17
Ivan G., Ivan M., Drept Penal. Partea specială Conform noului Cod Penal, Ediţia 2, Editura C.H.Back, Bucureşti,
2015, pag.38;
18
Cod Penal, Cod de Procedură Penală, Editura C.H.Back, Bucureşti, 2016, pag. 78;

6
Facultatea de Ştiinte Juridice Sociale şi Politice, Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi

O chestiune ce vrem să o punem în vedere este că infracţiunea de ucidere la

cererea victimei nu trebuie confundată cu fapta medicului care îşi ajută pacientul la
sinucidere prin diverse tehnici medicale. O asemenea faptă nu va constitui o ucidere
la cererea victimei, ci o determinare sau înlesnire a sinuciderii, prevăzută de art. 191
din noul Cod penal.
După cum se poate observa, o asemenea faptă comisă şi pedepsită va atrage
şi o nedemnitate de drept asupra celui care comite această infracţiune. Fireşte, se are
aici în vedere şi existenţa unei vocaţii succesorale a autorului la moartea defunctului.
Premisa de la care am pornit a fost faptul că o asemenea faptă nu ar trebui
sancţionată cu nedemnitatea de drept.
Subliniem încă o dată că este binevenită sancţionarea acestei fapte, pe plan
penal, în această formulă, însă credem că atragerea nedemnității de drept asupra
autorului este superfluă. Luând ipoteza în care fiul îşi ucide tatăl la cererea acestuia
pentru a-i curma suferinţa, sancţionarea fiului, atât pe plan penal (cu care suntem de
acord), cât şi pe plan civil cu excluderea acestuia de la moştenire, este poate prea
mult în raport cu scopul avut în vedere de fiu.
Nu negăm nici acum ideea că nimeni nu îşi poate deschide calea spre o
moştenire printr-un omor, însă ipoteza exprimată mai sus este cu totul specială şi
derogă de la această afirmaţie prin faptul că nu vorbim în primul rând de un omor.
De aceea, chiar şi legiuitorul a ales termenul de ucidere şi nu omor.
Mai arătăm şi un argument al Curţii Constituţionale cu privire la
constituţionalitatea nedemnității de drept din Decizia numărul 530/2005 în care se
menţionează că: autorul unei infracţiuni de omor nu poate pretinde un statut juridic
egal cu al celorlalţi cetăţeni, din rândul cărora s-a autoexclus prin fapta sa, astfel
încât nedemnitatea instituită în ceea ce îl priveşte nu contravine prevederilor art.
16 şi art. 20 din Constituţie.
Curtea Constituţională a avut în vedere infracţiunea de omor, deci, vorbim de
situaţii diferite în contexte diferite, iar argumentul nu îşi mai are valoarea pe acest
plan, neputând fi extins şi cu privire la alte infracţiuni, fiind de strictă interpretare.
Un alt argument pentru care nu ar trebui ca această infracţiune să atragă
nedemnitatea de drept ar fi faptul că uciderea la cererea victimei reprezintă voinţa
exprimată de defunct, care se află în chinuri groaznice şi pentru care nu mai există
nicio şansă de supraviețuire. De asemenea, în cazul existenţei unei asemenea
infracţiuni, absolut întotdeauna, moartea victimei este o certitudine. Ceea ce nu este
cunoscut cu exactitate este momentul în care aceasta va trece în nefiinţă.
Chiar și doctrina mai veche a avut un argument clar pe nedemnitate, și anume
ca “omorul să fi fost săvârșit cu intenție, căci legea civilă pedepsește nu faptul
material al omorului, ci intenția vinovată de a omorî”.
Cu alte cuvinte, intenția autorului are o greutate foarte mare în stabilirea
nedemnității, iar intenția își are pârghiile în dorințele și suferințele lui de cuius. De
aceea, credem că, în ipoteza descrisă mai sus, o asemenea faptă nu ar trebui să atragă
şi o sancţiune pe plan civil, fiind un exces de pedepse. De lege ferenda, propunem

7
 Facultatea de Ştiinte Juridice Sociale şi Politice, Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi

ca, în ipoteza analizată mai sus, nedemnitatea succesorală de drept să nu opereze în

cazul autorului.
Studiu de caz
Reclamanţii Ştefan Velcea şi Florica Mazăre sunt tatăl şi sora Tatianei A.,
care a fost ucisă împreună cu mama sa în 7 ianuarie 1993 19 în urma unei dispute
avută cu soţul său, Aurel A. În noaptea tragediei, acesta era însoţit de fratele său,
George L., agent de poliţie aflat în afara serviciului.
Amândoi s-au prezentat la domiciliu părinţilor Tatianei A. pentru ca Aurel A.
să o convingă să renunţe la acţiunea de divorţ. Împreună au părăsit locul faptei şi
George L. l-a condus pe fratele său la domiciliul acestuia.
Două ore mai târziu, Aurel A. s-a sinucis, lăsând două scrisori în care
mărturisea că şi-a ucis soţia şi soacra. În calitate de agent de poliţie, George L. a
informat poliţia despre cele petrecute. 20
Cercetarea penală pornită împotriva lui Aurel A. s-a finalizat printr-o soluţie
de clasare pronunţată de Tribunalul Bucureşti, pe motiv că autorul infracţiunilor era
decedat şi nicio altă persoană nu fusese implicată.
Reclamanţii au obţinut înscrisuri din dosar, iar urmare a unei plângeri penale
a reclamantului împotriva lui George L., parchetul militar din Bucureşti a efectuat
cercetări, finalizate cu soluţie de neîncepere a urmăririi penale în 9 decembrie 1994.
La plângerea reclamanţilor, parchetul general militar de pe lângă Curtea
Supremă de Justiţie a decis continuarea cercetărilor şi ancheta a fost redeschisă. În 7
aprilie 2003, în urma modificărilor legislative privind statutul poliţistului, cauza a
fost trimisă parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care a decis neînceperea
urmăririi penale la 2 martie 2004. Reclamanţilor nu le-a fost comunicată această
soluţie. 21
Procedura partajului succesoral de pe urma defunctei Tatiana A. a fost
declanşată în 1993. Reclamantul a cerut îndepărtarea familiei lui Aurel A. de la
succesiune, deoarece fiica sa fusese ucisă de Aurel A. Codul civil român (art. 655
alin.1) prevedea că persoana condamnată pentru uciderea defunctului este nedemnă
de a veni la moştenirea acestuia. Aplicând strict această dispoziţie, jurisdicţiile
interne au refuzat să reţină nedemnitatea lui Aurel A. pe motiv că acesta nu a fost
condamnat pentru omor printr-o decizie definitivă, din moment ce s-a sinucis la
puţin timp după ce şi-a ucis soţia. Lucian L., fratele lui Aurel A., a devenit
moştenitorul a 1/4 din patrimoniul Tatianei A., prin retransmitere.
Curtea a reamintit că moartea violentă a unui om impune o anchetă oficială
efectivă ce trebuie începută din oficiu, într-o manieră adecvată şi cu celeritate.
Printre altele, publicul trebuie să aibă dreptul de a cunoaşte suficiente elemente din
anchetă sau concluziile acesteia.

19
http://hotararicedo.ro/index.php;
20
http://legestart.ro/ce-trebuie-sa-cunoastem-despre-nedemnitatea-succesorala;
21
https://ionutmilitaru.wordpress.com/2009/12/04/cauza-velcea-si-mazare-c-romaniei-1-12-2009nedemnitatea-
succesorala-a-rudelor-ucigasului-defunctului;

8
 Facultatea de Ştiinte Juridice Sociale şi Politice, Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi

Drepturile succesorale constituie un element care nu poate fi neglijat în viaţa

de familie. Convenţia nu impune statelor membre să adopte dispoziţii legislative în
materia nedemnităţii succesorale, dar dacă aceste dispoziţii există, astfel cum e cazul
în dreptul român, ele trebuie aplicate într-un mod conform finalităţii lor.
Trebuie precizat că doctrina şi practica judiciară erau majoritare în a
considera că în lipsa unei hotărâri definitive de condamnare, omorul sau tentativa de
omor nu ar produce efecte în civil.22Surprinzător, opinia minoritară – cu argumente
deosebit de pertinente – este confirmată chiar de Curtea Europeană a Drepturilor
Omului (CEDO).
Nu trebuie pierdute din vedere circumstanţele speciale ale cauzei de faţă
(decesul autorului omorului) şi modul în care este aplicat principiul enunţat de Curte
la alte situaţii de fapt, dat fiind că trebuie respectată în acelaşi timp prezumţia de
nevinovăţie a celui acuzat de astfel de fapte.
Concluzii
Moartea nu ne dezvăluie tainele vieţii. Ne deschide doar o fereastră către
lumea de dincolo pentru a privi fascinaţi de ordinea care domneşte în această lume.
Moartea este justificarea şi declanşatorul mecanismului succesoral. Numai în
prezenţa unui exitus se poate vorbi despre moştenire, după cum regulile dreptului
succesoral nu pot fi aplicate decât ca urmare a morţii persoanei. Decesul individului
declanşează transmisiunea succesorală, cu efectul esenţial că patrimoniul celui mort
îşi găseşte astfel un nou stăpân.
Nedemnitatea operează atât în cazul devoluţiunii legale, cât şi testamentare,
când nedemnul a fost gratificat prin testament de către defunct, o noutate adusă de
noul cod civil, pe lângă posibilitatea iertării nedemnului, şi produce efecte numai în
privinţa făptuitorului, nu şi faţă de alte persoane chemate la moştenirea autorului
succesiunii.
Inexistenţa nedemnităţii succesorale este o condiţie negativă, cerută atât
pentru moştenirea legală, cât şi pentru cea testamentară. Cu alte cuvinte, pentru a
culege succesiunea sau o parte din ea se cere ca succesibilul să nu fi fost dezmoştenit
de defunct. În cazul în care o persoană a fost condamnată pentru ca a omorât sau a
încercat să-l omoare pe defunct, legiuitorul pedepseşte nu numai omorul fapt
consumat ci şi tentiva de omor.
Astfel, în acest caz făptuitorul va fi nedemn nu pentru rezultatul material al
încercării sale ci şi pentru intenţie. Nu va exista nedemnitate în cazul comiterii
infracţiunii de ucidere din culpă deoarece lipseşte intenţia de a ucide; la fel şi în
cazul infracţiuni de lovire sau vătămare cauzatoare de moarte, nu va exista
nedemnitate, deoarece acesta este o infracţiune praeterintenţionată.
De asemenea, moştenitorul trebuie să fi fost condamnat pentru omor sau
tentativă de omor şi hotărârea penală să fi rămas definitivă. Autorul unei infracţiuni
de omor nu poate pretinde un statut juridic egal cu al celorlalţi cetăţeni, din rândul

22
Fr. Deak, Tratat de drept succesoral Ediţia a III a Actualizată şi completată, Vol I, Moştenirea legală, Editura
Universul Juridic Bucureşti, 2013, pag. 62;

9
Facultatea de Ştiinte Juridice Sociale şi Politice, Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi

cărora s-a autoexclus prin fapta sa, astfel încât nedemnitatea insitutită în ceea ce îl
priveşte nu contravine prevederilor art. 16 şi art. 20 din Constituţie.
Nedemnitatea succesorală poate fi invocată de orice persoană interesată, cum
ar fi: comoştenitorii care au fost înlăturaţi de la moştenire de către nedemn, donatarii
sau legatarii, etc. Nedemnitatea poate fi invocată și de creditorii acestor persoane, pe
calea acțiunii oblice, dreptul de a invoca nefiind exclusiv personal.
Bibliografie
1. Boboc O., Carpen D., Deaconu F., Conferinţele Noului Cod Civil, Bucureşti, 2012;
2. Chirică D., Tratat de drept civil. Succesiunile şi liberalităţile, Editura C.H.Beck,
Bucureşti, 2014;
3. Fr. Deak, Popescu R., Tratat de drept succesoral, Ediţia a III a Actualizată şi
completată, Vol I, Moştenirea legală, Editura Universul Juridic Bucureşti, 2013;
4. Ivan G., Ivan M., Drept Penal.Partea specială Conform noului Cod Penal, Ediţia 2,
Editura C.H.Back, Bucureşti, 2015;
5. Negrilă D., Dreptul de opţiune succesorală, Editura Universul Juridic, Bucureşti,
2014;
6. Popa I., Drept civil. Moşteniri şi liberalităţi, Editura Universul Juridic, Bucureşti,
2013;
7. Stănciulescu L. Curs de drept civil Succsiuni, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012;
8. Vasilescu P., Kocsis J., Drept civil succesiuni, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2016;
9. Noul Cod civil, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2016;
10. Noul Cod civil, Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă, Vol II, art.953-1649, Editura
Hamangiu, Bucureşti, 2012;
11. Uniune Notarilor Publici din România, Cod civil al României: Ȋndrumar notarial,
Editura Monitorul Oficial, Bucureşti, 2011;
12. Legea nr. 286/2009 privind noul Cod Penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 510
din 24 iulie 2009, în vigoare de la 1 februarie 2014 cu modificările şi completările
ulterioare.
13. Cod Penal, Cod de Procedură Penală, Editura C.H.Back, Bucureşti, 2016;

10
Facultatea de Ştiinte Juridice Sociale şi Politice, Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi

14. www.avocati-romania.com;
15. www.hotararicedo.ro;
16. www.itex.ro;
17. www.juspedia.ro;
18. www. lecturijuridice.ro;
19. www.legestart.ro;
20. www.revistauniversuljur.ro;
21. www.wordpress.com.