ÎNLĂTURAREA EFECTELOR NEDEMNITĂȚII

Instituția nedemnității succesorale a fost modernizata prin introducerea normelor stabilite

în art. 961 alin. (1) și (2) (inspirat din art. 728 din Codul Civil Francez) în sensul că efectele
nedemnității pot fi înlăturate în mod expres prin testament sau prin act autentic notarial de către
autorul moștenirii. Vom reaminti că sub imperiul Codului Civil de la 1864 acest lucru nu era
posibil.

Motivul pentru care s-a ajuns la această reglementare își găsește izvorul în relațiile
apropiate dintre defunct si cel care a comis faptele reprobabile (de obicei, acestea sunt rude între
ele). Această instituție este înțeleasă sub aspectul iertării întrucât cel care își simte sfârșitul
aproape alege să pună capăt conflictului moral născut prin săvârșirea faptelor interzise.

Evident că împăcarea dintre parți nu este în măsura să înlăture în niciun caz caracterul
penal al faptelor.

Înlăturarea efectelor nedemnității are drept consecință „ștergerea” sancțiunii de a nu mai

putea culege moștenirea. Înlăturarea efectelor nedemnității își găsește aplicarea atât în domeniul
nedemnității de drept, cât și al nedemnității juridice.

Bunăoară, putem face o aserțiune în sensul că pentru anumite fapte „iertarea” nu este
posibilă deoarece autorul moștenirii nu poate să le supraviețuiască. Este vorba de acele fapte care
au avut ca urmare moartea acestuia (în cazul nedemnității de drept, dar și în cazul celei judiciare
atunci când au fost comise fapte praeterintenționate ce au cauzat decesul acestuia).

De asemenea, este important să precizăm că dacă un moștenitor al defunctului a introdus

o cerere în instanță pentru constatarea nedemnității unui alt moștenitor, iar acesta din urmă a fost
iertat de către defunct, cererea va fi respinsă ca fiind lipsită de interes.

Manifestarea de voință a iertării trebuie să emane doar de la cel care lasă moștenirea
deoarece actul prin care sunt înlăturate efectele nedemnității este un act strict personal și
unilateral. Nu este admis în niciun caz ca o alta persoană, oricât de apropiată ar fi de defunct, să
hotărască dacă nedemnul merită sau nu să fie iertat.

De asemenea, dacă iertarea este consimțită în  cadrul unui testament olograf, dar clauza
privind înlăturarea efectelor nedemnității, a fost scrisă de către testator având mâna ghidată de un
terț, respectiva clauză va fi înlăturată la cererea oricărui succesibil pe motiv că nu relevă voința
liberă a defunctului.

Întrucât, iertarea produce efecte juridice importante, legiuitorul a prevăzut ca acestea să

poată fi înlăturate doar în mod expres, nu și tacit.
 Mefiența legiuitorului în posibilitatea iertării în mod tacit vizează că, de multe ori această
iertare poate fi făcută chiar și în lipsa deplină a cunoștinței de cauză. Așadar, această regulă a
fost statuată prin norme imperative, în sensul că se poate realiza numai în mod expres.

O altă problemă care s-a ridicat în practică a fost stabilirea poziției juridice a nedemnului
care a fost exheredat printr-o dispoziție testamentară.

Astfel că, s-a pus întrebarea dacă exheredarea este în măsură să înlăture efectele
nedemnității, iar cel care a comis faptele interzise de lege să fie chemat la moștenire și să culeagă
rezerva succesorală. Știm deja că rezerva reprezintă jumătate din cota legala ce i s-ar fi cuvenit în
mod normal succesorului legal (soțul supraviețuitor, descendenții și ascendenții privilegiați).

După o serie de dezbatere a problematicii, marii doctrinari au ajuns la concluzia că, deși,
autorul moștenirii a dorit ca nedemnul să nu fie înlăturat complet de la moștenire oferindu-i
posibilitatea să culeagă doar rezerva, manifestarea sa de dorință este lipsită de vreo însemnătate
juridică pentru că legiuitorul român a impus cu titlu de regulă ca înlăturarea efectelor să se facă
doar în mod expres. Din punct de vedere al formei pe care trebuie să o ia voința de a ierta,
aceasta se poate materializa doar prin testament (autentic, olograf, privilegiat, etc) sau prin act
autentic notarial.

Referitor la această ultimă posibilitate vom include în sfera actelor autentice notariale,
declarațiile autentice sau chiar contractele de donație, de vânzare, de întreținere care are ca parte
pe cel împotriva căruia au fost săvârșite faptele de nedemnitate[26].

În cuprinsul acestor acte trebuie să se regăsească expresii de genul „îl iert pe (numele
nedemnului)” sau „mă împac cu (numele nedemnului)” pentru a elimina orice urmă de îndoială
cu privire la posibilitatea nedemnului de a fi chemat la moștenire iarăși.

Drept urmare, este lipsită de efecte declarația verbală sau cea cuprinsă într-un înscris sub
semnătură privată deoarece legea prevede forma solemnă pentru a se produce efectele scontate.
Dacă înlăturarea efectelor nedemnității se face prin act autentic notarial sau prin testament
autentic, notarul public este obligat ca, pe cheltuiala părților, să dispună înscrierea declarație în
Registrul Național Notarial de Evidență a Libertăților. Această formalitate este necesară pentru a
face opozabilă opțiunea defunctului.

Mai mult, dacă moștenirea se deferă pe cale judecătorească sau pe cale notarială
partea interesată poate să invoce iertarea prin orice mijloc de probă cum ar fi documente,
înscrisuri olografe necontestate de niciun succesor. Ba mai mult, se pot dispune efectuarea de
expertize pentru a se constata dacă scrisul aparține sau nu defunctului.

Teza a II-a a art. 961 relevă că în niciun caz gratificarea nedemnului care nu este însoțită
de o declarație expresă a victimei faptei ilicite a nevrednicului nu echivalează cu o iertare. Astfel
că, legatul instituit după săvârșirea faptelor penale nu contribuie la deblocarea impedimentului
legal de a fi chemat la împărțirea moștenirii.

Sancțiunea care intervine în acest caz este caducitatea legatului.

Vom atrage atenția asupra momentului în care trebuie făcută declarația de iertare, în
sensul că ea nu poate interveni înainte de săvârșirea faptelor deoarece contravine normelor de
ordine publică și bunelor moravuri.

În aceeași ordine de idei, este absolut evident că autorul succesiunii nu are cum să
reabiliteze relațiile dintre acesta și un alt succesibil al său atâta timp cât ele nu au fost alterate; nu
are cum să înlăture posibilitatea ca cineva să nu poate să îl moștenească dacă îndeplinește toate
cerințele legale. Iertarea dată în avans pentru capacitatea unui posibil succesor de a comite o
categorie de fapte penale, nu produce niciun efect, fiind sancționată cu cea mai gravă sancțiune a
dreptului civil-nulitatea absolută.

Deși, de cujus-ul poate manifesta clemență față de conduita nedemnului și revocă în mod
expres decăderea celui din urmă din dreptul de a culege moștenirea sa, acesta poate ajunge în
final să nu mai dobândească niciun drept ce a aparținut defunctului. Spre exemplu, dacă
moștenitorul X care săvârșise fapta de tentativă de omor aspra autorului moștenirii (D) a fost
iertat prin declarație autentică notarială, iar ulterior, prin testamentul întocmit a fost instituit
legatar, succesorii cu drepturi depline pot cere instanței judecătorești revocarea gratificării pentru
ingratitudine invocând atentatul la viața defunctului. Demonstrăm astfel că, pentru aceeași faptă
prohibită de lege se pot reține aplicarea a două sancțiuni distincte.

Alineatul (2) al art. 961 accentuează suveranitatea efectelor nedemnității în raport cu

reabilitarea nedemnului sau cu intervenția unor acte de clemență cum ar fi amnistia
postcondamnatorie sau grațierea, precum și în raport cu prescripția pedepsei penale.

Corelând acest alineat cu art. 958 alin. (2) și cu art. 959 alin. (4) observăm că amnistia
antecondamnatorie și prescripția aplicării sancțiunii, dacă nu a intervenit pronunțarea unei
hotărâri judecătorești civile definitive, înlătură efectele nedemnității.