NURSING I

DEFINIŢIE

 Nevoia de a bea şi a mânca este necesitatea omului de

a ingera şi de a absorbi alimente de bună calitate şi în
cantitate suficientă, pentru a-şi asigura dezvoltarea,
întreţinerea ţesuturilor şi pentru a-şi menţine energia
indispensabilă unei bune funcţionări.
CONSIDERAŢII GENERALE

 Digestia reprezintă una din cele mai importante funcţii ale

organismului.
 Hrana influenţează starea fizică şi psihică a omului.
 De alimentaţia raţională sunt strâns legate dezvoltarea
fizică şi psihică a copilului şi tânărului, capacitatea de muncă
a adultului, menţinerea stării de sănătate cât mai îndelungată
a vârstnicului, prevenirea unor boli acute şi cronice.
 Pentru desfăşurarea în condiţii normale a diverselor sale
funcţii, organismul are nevoie de energie şi elemente
nutritive furnizate prin alimente.
 În alimentaţie principiile nutritive (factorii nutritivi) se găsesc sub
forma unor combinaţii complexe care pentru a putea fi utilizate
necesită o transformare, o degradare până la elemente mai simple pe care
organismul să le poată folosi ca sursă energetică şi plastică (pentru creşterea
şi reînnoirea celulelor şi ţesuturilor uzate).
 Prima etapă a acestei transformări se realizează la nivelul aparatului
digestiv, de unde, pe calea circulaţiei sangvine şi limfatice, elementele
nutritive merg la celule, unde are loc a doua etapă de transformare în
cadrul procesului de metabolism (totalitatea reacţiilor biochimice care au
loc în celulele şi ţesuturile organismului cu consum şi eliberare de energie).
 O alimentaţie normală conţine obligatoriu toţi factorii nutritivi →
glucidele, lipidele şi proteinele reprezintă materialul furnizor de energie
pentru organism şi totodată sunt pietrele de construcţie pentru refacerea şi
reînnoirea ţesuturilor uzate. Mineralele şi vitaminele intervin într-o serie de
reacţii biochimice din organism, accelerând viteza lor de producere,
constituind aşa numiţii biocatalizatori.
INDEPENDENŢĂ ÎN SATISFACEREA
NEVOII
 Independenţa şi menţinerea sănătăţii este
determinată de cantitatea adecvată de alimente ce
conţin elemente nutritive indispensabile vieţii.
 Cantitatea şi natura alimentelor nutritive sunt în
funcţie de: sex, vârstă, greutate, înălţime, activitatea
depusă, starea de sănătate sau de boală.
 O alimentaţie adecvată trebuie să conţină toţi factorii
necesari menţinerii vieţii şi asigurării tuturor funcţiilor
organismului în condiţii normale: glucide, proteine,
lipide, vitamine, apă, săruri minerale.
FACTORI NUTRIŢIONALI

 Legătura principală dintre organism şi mediu se face în

primul rând prin aport permanent şi echilibrat de factori
(principii) nutritivi, componenţi de bază ai alimentelor
→ proteinele, lipidele, glucidele, sărurile minerale,
apa şi vitaminele.
Hidraţii de carbon (glucide)

 Reprezintă sursa principală energetică a organismului.

 Denumirea de glucide provine din cuvântul grecesc
"glikis" care înseamnă dulce.
 Digerarea şi asimilarea glucidelor nu solicită
organismului prea mult, de aceea este bine ca 50% din
necesităţile calorice ale organismului să se asigure prin
hidraţi de carbon, dacă nu există o contraindicaţie în
ceea ce priveşte aportul lor (diabet zaharat, colită de
fermentaţii, obezitate).
 Din punct de vedere al compoziţiei, glucidele se împart în 3 categorii:
 Monozaharide formate dintr-o singură moleculă → glucoza sau fructoza (toate fructele, mierea
de albine).
 Dizaharide formate din 2 molecule de monozaharide:
 Zaharoza → formată din 1 moleculă de glucoză şi 1 moleculă de fructoza
(trestia de zahăr, sfecla de zahăr, fructe).
 Maltoza → formată din 2 molecule de glucoză (cereale).
 Lactoza → formată din 1 moleculă de glucoză şi 1 moleculă de galactoză (lapte).
 Polizaharide formate din unirea mai multor molecule de monozaharide, în general glucoză
 Amidon → format din lanţuri lungi de molecule de glucoză unite într-o formă specială.
Este produs doar de vegetale. Este rezerva de energie alimentară cea mai importantă din
lumea vegetală.
 Celuloza (fibră vegetală) → este formată dintr-un lanţ de molecule de glucoză, substanţa
organică cea mai abundentă din natură ce se găseşte în toate plantele. Aparatul digestiv al
omului este incapabil să descompună celuloza care stimulează astfel mişcarea intestinului
gros (peristaltismul), favorizând evacuarea materiilor fecale.
 Glicogenul → produs de regnul animal este format din lanţuri de glucoză. Se
înmagazinează în ficat şi constituie o rezervă de energie pe care organismul o poate folosi
rapid, transformându-se în glucoză într-o necesitate de urgenţă (efort fizic sau intelectual).
 Glucidele reprezintă o sursă importantă de energie pentru organism:

 1g de glucide prin ardere = 4,1 calorii

 Necesarul de glucide la adult: 4-6 g/kg corp/24h

 La copii, aportul de glucide trebuie mărit în boli febrile, caşexie,

denutriţie, afecţiuni hepatice şi renale.
 Glucidele sunt indispensabile pentru metabolismul lipidelor şi
proteinelor.
 Dintre sursele mai importante de glucide amintim:
 100% zahăr
 60-90% produse zaharoase (dulceaţă, rahat, ciocolată)
 50%pâine
 50-60% leguminoase uscate
 10-20% legume şi fructe
 Proteinele
Aproximativ 17% din greutatea corpului nostru este formată din proteine.
 Proteinele formează baza structurii organismului, fiind componentul cel mai
important din muşchi, sânge, al pielii şi tuturor organelor interne.
 Proteinele reprezintă materialele plastice ale organismului, înlocuind
substanţele distruse prin uzura fiziologică sau patologică, fiind în acelaşi timp şi
o sursă importantă de energie şi materia primă a fermentaţilor şi a hormonilor.
 Proteinele au o structură complicată, fiind alcătuite dintr-un număr variabil
de aminoacizi uniţi într-un lanţ lung.
 Fiecare proteină depinde de tipul de aminoacizi care o formează şi de modul
în care sunt aranjaţi să formeze lanţul.
 Toate proteinele din natură sunt formate la bază din 20 de tipuri distincte de
aminoacizi combinaţi în diverse forme, ca număr şi ca ordine, pentru a se obţine
o imensă varietate de proteine.
 Omul este capabil să transforme unii aminoacizi în alţii (proces ce are loc în
ficat), sintetizându-şi cu oarecare limitări propriile sale proteine.
 Există 8 aminoacizi numiţi esenţiali, care trebuie să fie totdeauna prezenţi în
dietă: izoleucina, leucină, metionina, fenilalanina, treonina, triptofanul şi valina.
 Proteinele îndeplinesc în organism o serie de funcţii:
 Sunt componentele tuturor celulelor, intrând în structura acestora şi
luând parte la creşterea şi refacerea lor, deci îndeplinesc un rol
structural, plastic.
 Participă la formarea unor enzime sau fermenţi, proteinele intervin
în desfăşurarea tuturor proceselor vitale ale organismului.
 Intră în structura hormonilor cu rol important în desfăşurarea
activităţii normale a organismului.
 Rol de apărare ale organismului împotriva microbilor şi a toxinelor
acestora, participând la formarea anticorpilor.
 În anumite situaţii, proteinele pot fi arse în organism în scop
energetic
→ proces din care rezultă: dioxid de carbon, apă, uree, acid uric ş.a. + 4
calorii pentru 1g proteine arse.

 1g de proteine prin ardere = 4,1 calorii

 Proteinele alimentare se pot împărţii în 3 categorii:
 Proteine de clasa I (complete) → ou, carne şi lapte. Conţin
toţi aminoacizii esenţiali necesari pentru sinteza proteinelor
proprii organismului.
 Proteine de clasa a II-a (parţial complete) → unele
leguminoase uscate şi cereale (grâu, orez). Conţin în
structura lor toţi aminoacizii esenţiali, dar nu în proporţii
optime pentru sinteza proteinelor proprii organismului.
 Proteine de clasa a III-a (incomplete) → gelatina din oase,
tendoane, cartilaje şi zeina de porumb. Din structura lor lipsesc
unu sau mai mulţi aminoacizi esenţiali, iar cei prezenţi sunt în
proporţii dezechilibrate au valoare biologică foarte scăzută.
 Proteinele nu se înmagazinează în organism ca rezervă alimentară, ci
trebuie ingerate constant toată viaţa.
 Necesarul de proteine la adult = 4-6 g/kg corp/24h

 Cele mai importante surse alimentare de proteine sunt:

 Carnea şi derivatele de carne 20-30%
 Brânzeturi 20-30%
 Lapte 4%
 Ouă 13%
 Leguminoase uscate 20-25%
 Legume şi fructe 10-20%
 Aportul insuficient de proteine timp îndelungat determină:
 Scăderea proteinelor plasmatice.
 Distrugerea parenchimului hepatic.
 Apariţia unei anemii.
 Retenţia apei în organism cu formare de edeme prin reducerea presiunii coloid-
osmotice a sângelui.
 Creşterea aportului de proteine este indicată în sarcină şi alăptare, arsuri,
anemii, evacuări pleurale şi abdominale, postoperator.
 Scăderea aportului de proteine este indicată în boli renale, afecţiuni febrile.
 Lipidele
Lipidele mai sunt denumite şi grăsimi.
 Rol energetic datorită valorii calorice mari → sub formă depozitară
calităţi energetice mari într-un volum mic. Reprezintă constituentul
preponderent al ţesutului adipos (grăsos) din organism.

 1g de lipide prin ardere = 9,1 calorii

 Rol plastic → lipidele intră în compoziţia ţesutului nervos

(fosfolipide) şi a stromei eritrocitare, rezervele ţesutului de susţinere
pentru organele interne.
 Rol în transportul vitaminelor liposolubile → acizii graşi prezenţi
în alimentele de origine animală (lapte, ouă, carne) sunt transportatori de
vitamine liposolubile: A, D, E, K.
 Clasificarea lipidelor:
 Din punct de vedere al originii grăsimile pot fi:
 Animale
 Vegetale
 Din punct de vedere chimic, sunt substanţe organice, cu moleculă mai mult
sau mai puţin complexă, constituite din:
▪ Acizi graşi:
Acizi graşi saturaţi → ac. linoleic, ac. linolenic şi ac. arahidonic. Surse importante:
ulei de germeni de porumb, de f loarea soarelui, de soia.
Acizi graşi nesaturaţi → ac. palmitic, ac. stearic ş.a. Surse importante de origine
animală: unt, untură, smântână, seu etc .
 Glicerol (glicerina)
 Lipide cunoscute → trigliceridele sau grăsimile neutre, colesterolul,
lecitina, cefalina, sfingomielina.
 Consumul în exces a grăsimilor bogate în acizi graşi saturaţi (grăsimi din
carne, ouă, unt, untură) duce la creşterea colesterolului din sânge, cu
depunerea sa în pereţii arterelor şi sclerozarea concomitentă a acestora,
proces numit ateroscleroză (ATS).
 Surse importante de lipide sunt:
 100% untura
 80-85% untul şi margarina
 20% smântână
 100% uleiuri vegetale
 15-30% carne grasă
 20-30% brânzeturi grase

 Necesarul de lipide la adult este de 1 -2 g/kg corp/24 h

 Raţia de grăsimi se va reduce în cazul tulburărilor în metabolismul lor,

în insuficienţa glandelor care intervin în digestia şi metabolizarea lor
(insuficienţă pancreatică, hepatică, nefroză lipoidică, diabet zaharat,
obezitate), boli febrile.
 Raţia de grăsimi se măreşte în stări de subnutriţie, hipertiroidism
(datorită arderilor exagerate).
Vitaminele
 Sunt factori nutritivi care se găsesc în cantităţi foarte mici şi îndeplinesc
funcţii importante în organism.
 Vitaminele sunt sintetizate de vegetale, bacterii sau mucegaiuri, şi preluate
de om, ca atare, din alimente.
 Uneori pot fi aduse în organism sub forma de provitamine-substanţe
inactive ce trebuie transformate în organism în vitamine active.
 Flora microbiană intestinală poate sintetiza unele vitamine ce sunt apoi
absorbite în organism:
 Vitamina B1 sau tiamină;
 Vitamina B2 sau riboflavina;
 Vitamina B12 sau ciancobalamină,
 Vitamina K.
 Au rol în menţinerea metabolismului normal al organismului.
 Se deosebesc două clase de vitamine în funcţie de solubilitatea lor:
 Vitamine liposolubile: A, D, E, K
 Vitamine hidrosolubile: B1, B2, B6, B12, C, acidul folic
Vitamine liposolubile → solubile în grăsimi
 Vitamina A sau retinolul → ajunge în organism sub formă de
provitamină numită caroten, care la nivelul ficatului se transformă
în vitamina A activă.
 Alimentele bogate în vitamină A sunt: ficat, peşte, lapte, ou, brânză
grasă, salată verde, ardei gras. .
 Îndeplineşte funcţii importante:
 Asigură buna funcţionare a ochilor, influenţează adaptarea la lumină sau
întuneric;
 Influenţează creşterea organismelor tinere şi reproducerea;
 Menţine integritatea unor ţesuturi: piele, mucoase, schelet, dinţi;
 Creşte rezistenţa organismului la infecţii.
 Carenţa - lipsa vitaminei A din organism determină:
 Scăderea capacităţii ochiului de a se adapta la întuneric.
 Îngroşarea pielii.
 Uscarea corneei – xeroftalmie.
 Creşterea receptivităţii organismului la infecţii respiratorii şi digestive.

 Necesarul zilnic este de 1 -2 mg.

 Vitamina D sau calciferol → are dublă origine – animală
şi vegetală.
 Alimentele bogate în vitamina D sunt: ficat, lapte, ou,
smântână, ciuperci.
 Vitamina D se mai poate forma şi la nivelul pielii, din
provitamină existentă aici, sub acţiunea razelor solare UV.
 Vitamina D are un rol important:
 În absorbţia Ca şi P din intestin, ajutând la depunerea lor la nivelul
scheletului şi dinţilor.
 Creşte rezistenţa organismului faţă de infecţii.
 Ajută la buna funcţionare a unor glande - tiroida, paratiroidele,
hipofiza.
 Carenţa - lipsa vitaminei D din organism duce la tulburarea
metabolismului P - Ca cu apariţia rahitismului la copil şi a
osteoporozei şi osteomalaciei la adult.
 Vitamina E sau tocoferol → se găseşte în germenii de
cereale, ou, ficat, lapte, leguminoase uscate.
 Roluri:
 În procesul de reproducere
 În dezvoltarea embrionului
 În buna funcţionare a ţesuturilor muscular şi nervos.
 Carenţa - lipsa tocoferolului determină:
 Tulburări ale reproducerii ca sterilitate sau malformaţii congenitale.

 Avort.
 Moartea fătului în uter

 Scăderea secreţiei lactate la mamă.

 Tulburări musculare şi nervoase.
 Vitamina K → se găseşte în alimentele de origine
animală (ficat, ouă, lapte, muşchi) şi de origine vegetală
(spanac, salată verde, urzici, varză).
 O sursă de vitamina K este şi cea sintetizată în
intestinul gros la om de către flora intestinală (Coli,
Proteus).
 În organism îndeplineşte un rol important în procesul
de coagulare a sângelui; lipsa este urmată de apariţia
hemoragiilor cu diferite localizări.
 Necesarul = 20 mg vitamina K.
 Vitamine hidrosolubile → solubile în apă.

 Vitamina B1 sau tiamina → se găseşte în alimente de origine

vegetală (boabe de cereale, leguminoase uscate, spanac, varză,
alune, drojdia de bere) sau animală (ficat, inimă, gălbenuş de ou).
 Roluri:
 Ajută la arderea glucidelor şi proteinelor.
 Intervine în menţinerea unei funcţii normale a sistemului nervos.
 Participă în procesul de creştere.
 Scăderea sa în organism determină tulburări nervoase (insomnie,
iritabilitate), dureri ale membrelor, scăderea capacităţii de muncă
fizică şi intelectuală.
 Carenţa sau lipsa vitaminei B1 duce la apariţia unei boli grave, "beri
beri", caracterizată prin paralizia membrelor inferioare şi tulburări ale
funcţiilor inimii.
 Necesarul = 25 mg vitamina B1
 Vitamina B2 sau riboflavina → se găseşte în
drojdia de bere, albuş de ou, peşte, ficat, lapte,
nuci, legume verzi.
 Roluri:
 În promovarea creşteri.
 În respiraţia celulară.
 În metabolismul proteic.

 Carenţa / lipsa de vitamine B2 determină:

 Apariţia unor leziuni la nivelul limbii şi buzelor.
 Apariţia tulburărilor de vedere.
 Scăderea rezistenţei la infecţii.
 Scăderea rezistenţei la efort cu apariţia rapidă a oboselii.
 Vitamina B6 sau piridoxina → se găseşte în organe,
lapte, legume, fructe, drojdia de bere.
 Roluri:
 Intervine în metabolismul acizilor aminaţi.
 Sinteza hemoglobinei.
 Ajută funcţionarea celulelor nervoase.
 Favorizează creşterea.
 Lipsa vitaminei B6 din organism se manifestă prin:
 Îngroşarea peretelui arterial prin depunerea colesterolului la acest
nivel.
 Anemie.
 Scăderea rezistenţei la infecţii.
 Necesarul = 6 mg vitamina B6
 Vitamina B12 sau ciancobalamina: → se
găseşte în organe, ouă, lapte.
 Roluri:
 Sinteza hemoglobinei.
 Rol protector pentru celula hepatică împiedicând
depunerea grăsimilor la acest nivel.
 Lipsa din organism duce la apariţia anemiei
pernicioase caracterizată prin anemie şi tulburări
nervoase foarte grave.
 Vitamina PP sau nicotinamida → se găseşte în alimentele de
origine animală (organe, muşchi), sau vegetală (cereale
nedecorticate, ciuperci, drojdia de bere).
 Poate fi sintetizată în organism dintr-un aminoacid triptofanul.
 Rol:
 Participă la unele procese metabolice importante furnizoare de energie.
 Participă la respiraţia celulelor.
 Intervine în metabolismul glucidelor şi proteinelor.
 Ajută la funcţionarea normală a unor glande cu secreţie internă şi a
sistemului nervos.
 Alimentaţia săracă în vitamina PP, dar şi în complexul B şi proteine
determină:
 Tulburări digestive.
 Tulburări nervoase.
 Tulburări cutanate din cadrul bolii numită pelagra.
 Necesarul = 8 mg vitamina PP
 Vitamina C sau acidul ascorbic → se găseşte în cartofi, ardei, roşii, varză, lămâi, portocale.
 Roluri:
 Intervine în procesele metabolismului celular.
 Participă la mecanismele de apărare a organismului împotriva infecţiilor şi la vindecarea plăgilor.

 Împiedică apariţia hemoragiilor.

 Previne anemia.

 Stimulează apetitul.

 Carenţa / lipsa vitaminei C din organism produce:

 Creşterea receptivităţii la infecţii.

 agravarea evoluţiei infecţiilor.

 Apariţia sângerărilor prelungite la traumatisme mici.

 În cazul carenţei severe apare scorbutul, caracterizat prin anemie.

 Inflamaţii şi sângerări ale gingiilor.

 Hemoragii articulare, periarticulare şi în organele interne.

 Necesarul = 150 mg vitamina C

 Necesităţile normale de vitamine se asigură prin consumarea fructelor, legumelor, salatelor, sucurilor de
fructe.
 Nevoia de vitamine creşte în timpul activităţii celulare exagerate (majoritatea îmbolnăvirilor).
Apa
 Apa reprezintă mediul intern în care se desfăşoară toate
reacţiile biochimice din organism.
 Este un element indispensabil vieţii ce reprezintă50-60%
din greutatea corporală, pierderea a 10% din apa
organismului ducând la moartea acestuia.
 Necesităţile zilnice de apă ale organismului sănătos variază între
2500-3000 ml; ele se acoperă prin lichidele ingerate şi arderea
hidraţilor de carbon şi a grăsimilor.
 În organism există:
 Apa intracelulară → repartizată în celule.(50%)
 Apa extracelulară → apa dintre celule (15% lichid interstiţial), apa
din vasele de sânge şi limfa (5% lichid plasmatic).
 Rolurile apei în organism:
 dizolvă substanţele nutritive din hrană.
 Transportă la celule substanţe nutritive pentru metabolizare.
 Transportă resturile rezultate din reacţiile metabolice la
rinichi, piele, plămâni.
 Intervine în procesele de menţinere constantă a temperaturii
corpului, eliminând căldura ce prisoseşte prin transpiraţie,
evaporare.
 Este solventul substanţelor minerale, făcând posibile astfel
acţiunile acestora.
 Apa este adusă în organism fie ca atare, fie prin alimente.
 Există o cantitate de apă care provine din arderea în
organism a proteinelor, glucidelor şi lipidelor, numită apă de
combustie sau apă metabolică pe care organismul o
foloseşte pentru nevoile sale hidrice.
 Eliminarea apei din organism se face pe mai multe căi:
 1000 – 1500 ml se elimină prin urină
 500 – 1000 ml se elimină prin transpiraţie
 350 - 500 ml se elimină sub formă de vapori prin
plămâni
 100 -200 ml se elimină prin intestin (în scaun)
 Între aportul şi eliminarea de apă există, în condiţii
normale, un echilibru (bilanţ hidric echilibrat) în care
aportul sau ingestia este egală cu eliminarea sau excreţia
de apă. La menţinerea acestui echilibru participă atât
SNC cât şi unii hormoni secretaţi de glandele endocrine.
Bilanţul hidric al organismului:
Aport (ingesta): Eliminare (excreta):
Băuturi 1200 ml Urină 1300 ml
Apă din alimente 1000 ml Piele 750 ml
Apă metabolică 300 ml Fecale 150 ml
Plămân 300 ml
Total 2500 ml Total 2500 ml
 Pierderea de apă determină declanşarea reflexului de
sete.
 În anumite stări patologice,pierderile de apă sunt
foarte mari, rezultând stări de deshidratare grave (ex.: în
coma hiperglicemică pierderile hidrice pot ajunge la 10 –
12 l şi necesită înlocuirea lor cât mai rapid).
 În alte situaţii este împiedicată eliminarea apei, fapt ce
duce la infiltrarea în ţesuturi, cu apariţia edemelor → la
producerea edemelor un rol important îl ocupă Na.
 Sărurile minerale
 Odată cu nevoile de apă, se satisfac şi nevoile de săruri minerale.
Satisfacerea nevoilor de apă şi săruri minerale trebuie să se facă în mod
proporţionat, altfel, organismul rămâne în dezechilibru hidromineral.
 Au o importanţă deosebită pentru organism deşi se găsesc în proporţii relativ
mici comparativ cu celelalte principii nutritive. Ca, P, Na, K, Mg ş.a. se găsesc în
cantitate ceva mai mare, Fe, I, F, Cu, S ş.a. se găsesc în cantităţi foarte mici →
oligoelemente.
 Organismul sănătos necesită în 24 ore:
 4 g Na
 3-4 g K
 2 g Ca
 0,15 g Mg
 18 mg Fe
 6 g CI.
 Sărurile minerale sunt necesare ca substanţe structurale şi catalizatoare.
 Rolul sărurilor minerale:
 Participarea la structură
 Intră în constituţia unor enzime, vitamine şi hormoni
 Facilitează funcţiile enzimelor, vitaminelor şi hormonilor în organism.
 Calciul şi fosforul (Ca şi P):
 Se găsesc în organism sub formă de săruri - fosfaţi şi carbonaţi,
atât la nivelul scheletului şi dinţilor, cât şi în sânge (sub formă
ionizabilă).
 Participă la procesul de coagulare a sângelui.
 Fosforul se găseşte şi la nivelul ţesutului nervos, asigurând buna
funcţionare a acestuia.
 Alimentele bogate în Ca şi P sunt: lapte şi brânzeturi, ouă, unele
legume (varză, conopidă), unele fructe (nuci, lămâi, portocale).
 Lipsa / carenţa de Ca şi P din alimentaţie duce la:
 Rahitism la copii.
 Rarefierea oaselor la adult
 Osteoporoză
 Osteomalacie.
 Sodiul şi clorul (Na şi CI):
 Sunt aduse în organism sub formă de sare de bucătărie sau sub
forma sării conţinută în alimentele de origine animală sau
vegetală.
 Rolul în organism al Na şi CI:
 În spaţiul extracelular participă la menţinerea presiunii osmotice.
 Intră în componenţa sângelui, limfei şi a sucului digestiv.
 Afecţiunile caracterizate prin vărsături abundente şi diaree duc
la pierderi importante de Na şi CI, punând în pericol organismul dacă
nu sunt rapid înlocuite.
 Există şi stări patologice caracterizate prin retenţia de Na în
cantitate crescută datorită eliminării sale în cantitate insuficientă. În
aceste situaţii este reţinută şi o cantitate de apă, ceea ce duce la
apariţia edemelor şi impune reducerea Na din alimentaţie.
 Potasiul (K):
 Se găseşte în interiorul celulelor, în echilibru cu Na din spaţiul
extracelular.
 K este adus în organism prin alimente de origine animală sau vegetală.
 Atât creşterea cât şi scăderea K din sânge sunt foarte periculoase,
putând duce chiar la moartea
individului prin oprirea inimii.

 Magneziul (Mg):
 Se găseşte în interiorul celulelor, participând la funcţionarea unor
enzime aflate la acest nivel.
 Are rol de calmare a SNC.
 Lipsa sa din organism duce la apariţia convulsiilor.
 Mg se găseşte în carne, organe, lapte, ouă, unele leguminoase
(cartofi, fasole), cereale.
 Fierul (Fe):
 Se găseşte în cantitate mică în organism.
 Roluri:
 Intră în structura Hb din eritrocite.
 Participă la transportul oxigenului.
 Lipsa Fe din sânge duce la apariţia anemiei feriprive,
datorată formării în cantitate insuficientă a Hb.
 Fe este adus în organism prin alimente de origine animală:
organe, ouă sau de origine vegetală: leguminoase
uscate, legume verzi, fructe uscate.
 Organismul utilizează şi Fe ce rezultă prin distrugerii
hematiilor în organism.
 Iodul (I):
 Este un element indispensabil bunei funcţionări a glandei tiroide.
 Lipsa din alimentaţie duce la mărirea glandei cu apariţia guşii.
 Se găseşte în peşte, ouă, ceapă, usturoi.

 Fluorul (F):
 Se găseşte în organism în: dinţi, oase, glandele endocrine, muşchi şi
centri nervoşi.
 Lipsa din alimentaţie favorizează apariţia cariilor dentare.
 F există în cantităţi mai crescute în ceai, lapte, ou, carne, peşte,
roşii, spanac, mere.

 Nu există un aliment care să cuprindă toţi factorii nutritivi în

proporţii echilibrate optim pentru organism, de aceea alimentaţia
zilnică trebuie să fie alcătuită prin asocierea mai multor alimente în
vederea satisfacerii nevoilor nutritive ale individului.
REPERE ANATOMICE
 Aparatul digestiv este format din totalitatea organelor care au ca funcţie principală
digestia şi absorbţia alimentelor şi, totodată, eliminarea reziduurilor alimentare.
 Organele care formează aparatul digestiv se întind sub forma unui tub continuu, de
calibru diferit, de la orificiul bucal la anus, numit tub digestiv alcătuit din: cavitate bucală,
faringe, esofag, stomac, intestin subţire şi intestin gros.
 Glandele anexe sunt: glandele salivare (anexate cavităţii bucale), ficatul şi pancreasul
(anexate duodenului).

ETAPELE DIGESTIEI
 Iniţial, alimentele sunt fărâmiţate mecanic şi îmbibate cu salivă în cursul
fenomenului de masticaţie formând bolul alimentar.
 Bolul alimentar este propulsat prin esofag spre stomac şi intestinul subţire, unde se
continuă şi se desăvârşeşte digestia celor mai multe dintre alimente şi concomitent, la
nivelul intestinului are loc şi absorbţia principiilor nutritive.
 Resturile nedigerate trec mai departe în intestinul gros, unde se definitivează procesul
digestiei şi absorbţiei.
 O parte din alimentele nedigerate, împreună cu celulele uzate şi descuamate din
mucoasa digestivă şi unele secreţii de la acest nivel formează materiile fecale, care se vor
elimina intermitent la nivelul rectului, prin actul defecaţiei.
 FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ
SATISFACEREA NEVOII
Factori biologici
 Vârsta şi dezvoltarea
Nevoile alimentare depinde de vârstă / perioada de creştere şi dezvoltare:
 Copil
 Adolescent
 Adult (necesităţile variază de la un individ la altul)
 Vârstnic (prin reducerea ratei metabolismului, cerinţele nutriţionale sunt mai scăzute).
Perioada de sarcină sau alăptare.
 Activităţi fizice
Cu cât activitatea musculară este mai mare, cu atât creşte metabolismul şi, implicit aportul alimentar
 Orarul şi repartizarea meselor
Un program regulat al meselor este recomandat tuturor indivizilor.
Intervalul între mese este în funcţie de vârstă
Factori psihologici
 Emoţii (griji sau bucurii)
Emoţiile, atât pozitive cât şi negative, inf luenţează consumul de hrană, astfel că unii indivizi
îşi pierd apetitul, iar alţii reacţionează consumând mai multe alimente
 Anxietatea
Anxietatea inf luenţează alimentaţia care este strâns legată de satisfacerea unei nevoi de
securitate, de dragoste şi de bunăstare.
 Factori sociali
 Mediul ambiant confortabil
- Mediu insalubru.
- Condiţii de locuinţă inadecvate.
 Clima
- Iarna, indivizii au nevoie de mai multe calorii (mese calde şi nutritive).
- Vara, sunt preferabile mesele uşoare şi o cantitate crescută de lichide.
 Statutul socio-economic
- Deprinderile alimentare bune se formează din fragedă copilărie.
- Deprinderile alimentare pot fi influenţate de apartenenţa la un grup social.
- Sărăcia influenţează negativ satisfacerea nevoii.
Factori sociculturali şi spiritualiali
 Religia
În funcţie de apartenenţa lor religioasă, indivizii au anumite ritualuri alimentare:
 Post urmat de sărbători mari.
 Interzicerea consumului unor alimente (carne de porc, cafea, alcool).
 Prepararea şi servirea alimentelor după un anumit ritual
 Cultura
Alimentaţia este strâns legată de tradiţiile şi superstiţiile fiecărei culturi.
Lipsa cunoştinţelor:
 Reguli de igienă.
MANIFESTĂRI DE INDEPENDENŢĂ
 cavitatea bucală - dentiţia trebuie să fie bună , proteza dentară
(dacă este cazul) trebuie sa fie adaptată şi în stare bună , mucoasa
bucală roză şi umedă , limba roz , gingiile de culoare roz şi aderente
dinţilor .
 masticaţia - trebuie să fie uşoară , eficace , cu gura închisă .
 reflexul de deglutiţie (înghiţire) - trebuie să fie prezent
 digestia - trebuie să fie uşoară , lentă .
 deprinderile alimentare - orarul meselor (3 mese si 2 gustări cu 10
ore de repaus nocturn).
 apetitul - trebuie să fie prezent.
 saţietatea (senzaţia de sătul) - trebuie să fie prezentă
 hidratarea - reprezintă consumul de lichide în funcţie de vârstă
 simţul gustativ - trebuie să fie prezent.
 Nevoia de a bea şi a mânca satisfăcută determină:
- O bună circulaţie sanguină.
- Poziţie adecvată.
- Somn liniştit, odihnitor.
- Tegumente normal colorate.
- Mobilitate.
- Eliminări adecvate.
- Satisfacerea nevoilor spirituale.
- Hidratare suficientă.
- Mucoase respiratorii lubrifiate.
- Alimentaţie echilibrată.
- Temperatura corpului normală.
- Mediu ambiant adecvat.
- Prevenirea bolilor respiratorii prin vaccinări.
- Controlul emoţiilor.
- Controlul debitului verbal.
- Educaţie pentru prevenirea bolilor digestive.
INTERVENŢIILE ASISTENTEI PENTRU
SATISFACEREA NEVOII DE A BEA ŞI A MÂNCA
▪ Asistentul asigură necesarul de hrană organismului individului.
 Asistentul calculează necesarul de calorii pe 24 ore, în funcţie de:
 Activitate:
 În repaus → 25 cal./kg corp/ 24 h
 Activitate uşoară → 35-40 cal./Kg corp/24h
 Activitate medie → 40-45 cal./kg corp/24 h
 Activitate intensă → 45-60 cal./kg corp/24 h
 Vârstă:
 Plus 20-30% pentru copii (nevoie de creştere)
 Minus 10-15% pentru vârstnici
 Calculează raţia alimentară echilibrată → număr de calorii în funcţie de
vârstă şi activitate
 Asigură echilibrul între elementele energetice şi cele neenergetice (apă,
vitamine, săruri minerale)
 Asigură echilibrul între principiile nutritive fundamentale astfel:
 50-55% hidraţi de carbon
 10-15% proteine
 30-40% lipide
 Asigură echilibrul între produsele de origine animală şi
vegetală:
 40% proteine de origine animală
 60% proteine de origine vegetală
 35% lipide de origine animală
 65% lipide de origine vegetală
 Asigură echilibrul între aciditate şi alcalinitate.
 calculează numarul de calorii/kg corp/24h în stări
fiziologice
- la sportivi , în sarcină , alaptare se creşte necesarul caloric
cu 30%
- în stările febrile necesarul caloric este mărit cu 13% pentru
fiecare grad ce depăşeşte 37 grade C
 asistenta cântăreşte pacientul şi urmăreşte evoluţia greutăţii
 Raţia alimentară va cuprinde alimente din toate grupele
de nutrienţi, în funcţie de valoarea energetică a principiilor
alimentare:
 1 gram glucide → 4,1 cal. prin metabolizare.
 1 gram lipide → 9,3 cal. prin metabolizare.
 1 gram proteine → 4,1 cal. prin metabolizarea.
 Cercetează gusturile şi deprinderile alimentare ale
individului
 Alege alimentele ţinând seama de preferinţele, deprinderile
şi nevoile pacientului
 Înlocuieşte, la nevoie, un aliment cu altul, conform
echivalenţelor cantitative şi calitative ale diferitelor
principii alimentare.
DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA
NEVOII
 PROBLEME DE DEPENDENŢĂ
1. Alimentaţie şi hidratare inadecvată prin
deficit
2. Alimentaţie şi hidratare inadecvată prin
surplus
3. Dificultate de a se alimenta şi hidrata
4. Dificultate de a urma dieta
5. Greţuri şi vărsături
6. Refuz de a se alimenta şi hidrata
SURSE DE DIFICULTATE ÎN
SATISFACEREA NEVOII
Surse de dificultate de ordin fizic:
 Alterarea mucoasei digestive
 Alterarea peristaltismului intestinal
 Alterarea parenchimului hepatic
 Alterarea căilor biliare
 Alterarea pancreatică
 Obstrucţii, strangulări
 Tulburări în mecanica peristalticii intestinale
 Tumori
 Supraîncărcare:
 Intoxicaţii alcoolice
 Abuz de medicamente
 Dezechilibre:
 Metabolice
 Electrolitice
 Endocrine
 Neurologice
 Durere
Surse de dificultate de ordin psihic:
- Anxietate.
- Stres
- Situaţii de criză – pierderea unei persoane dragi
- Despărţire
- Tulburări de gândire
- Refuzul alimentar
Surse de dificultate de ordin social-cultural:
- Foame
- Insalubritate
- Malnutriţie
- Sărăcia
- Lipsa igienei
- Eşecuri
- Conflicte
Lipsa cunoaşterii:
- Lipsa cunoştinţelor
- Insuficienta cunoaştere de sine
- Insuficienta cunoaştere a celorlalţi
- Insuficienta cunoaştere a mediului
ALIMENTAŢIA ŞI HIDRATAREA INADECVATĂ PRIN
DEFICIT → problemă de dependenţă
 Definiţie:
Deficitul alimentar (nutritiv) reprezintă un aport insuficient
cantitativ şi calitativ de elemente nutritive care afectează starea
nutriţională a individului.
 Factorii implicaţi în deficitul alimentar sunt:
- Proaste obiceiuri în legătură cu alimentaţia.
- Boli organice
- Boli psihice
- Intoxicaţii alcoolice
- Intoxicaţii medicamentoase etc.
 Aportul alimentar şi lichidian insuficient determină tulburări la
nivelul funcţionării tuturor aparatelor şi sistemelor organismului
(denutriţie, deshidratare).
Manifestări de dependenţă
 Disfagie - greutate în înghiţire
 Anorexie - lipsa poftei de mâncare
 Inapetenţă – apetit scăzut
 Odinofagie – deglutiţie dureroasă
 Cavitatea bucală
- Edentații (absenţa dinţilor), dentiţie incompletă
- Carii dentare
- Gingivite – inflamaţia gingiilor
- Ulcerații ale mucoase bucale, ale buzelor
- Limbă încărcată, saburală, depapilată, edemaţiată, glosite
- Dificultate în masticaţie
 Starea tegumentelor
- Tegumente uscate
- Mucoase ulcerate
- Pierderea elasticităţii tegumentare
- Acnee
- Dermatită
 Digestie
- Dificultate în masticaţie.
- Dificultate în digestia şi absorbţia alimentelor
- Ingestie de alimente ce nu satisfac nevoile organismului.
- Ingestie de lichide ce nu satisfac nevoile organismului.
- Greaţă, vărsătură
- Regurgitaţii
- Aerofagie
- Pirozis
 Hidratare
- Consum redus de lichide şi săruri minerale
- Pierdere în greutate
- Urini concentrate
 Deprinderi alimentare
- Greşeli în prepararea alimentelor
- Greşeli în alegerea alimentelor
- Orar nesatisfăcător al meselor
- Pierderea obişnuinţei prin schimbarea condiţiilor de mediu
 Semne de dezechilibru
- Stare de slăbiciune
- Tegumente şi mucoase uscate
- Urină concentrată
- Greutate corporală inferioară normalului.
 Gust şi valoare acordate mâncării
- Comportament alimentar dezordonat
- Individul mănâncă în picioare sau în pat
- Obiceiuri greşite (consumă numai un fel, numai rece etc.)
 Tulburări dispeptice
- Alternanţă diaree-constipație
- Meteorism abdominal
 ALIMENTAŢIE INADECVATĂ PRIN
DEFICIT / HIDRATARE NEADECVATĂ
ÎN DEFICIT
 Surse de dificultate
- anxietate
- alterarea gustului şi mirosului
- imobilitate
- alcoolism
- durere
- stare depresivă
- slăbiciune, oboseală
- lipsa cunoaşterii alimentelor bogate în colesterol, vitamină C etc.
- obişnuinţe de hidratare deficitară
- lipsa cunoaşterii nevoilor de hidratare a organismului
- singurătate
▪ Manifestări de dependenţă
- hidratare insuficientă calitativ şi cantitativ - inapetenţă
- ingestie de alimente ce nu satisfac nevoile organismului
- greutate inferioară normalului
 Intervenţii
Pacientul să crească în greutate .. kg pe săptămână.
Pacientul să consume gustări între mesele principale.
Să ia suplimente nutritive de … ml / zi.
Să ia trei mese echilibrate în termen de … zile.
Pacientul să-şi crească aportul caloric de … kg/zi.
Să-şi crească hidratarea la … ml/zi
Să bea … ml de ………………….. în… ore
Să aibă mucoase umede în termen de … zile
Obiectivele şi intervenţiile
asistentei
Îngrijirea unui pacient cu alimentaţie inadecvată prin deficit

 Pacientul să aibă o stare de bine, fără greţuri şi vărsături

- Aşează pacientul în poziţia semişezând, şezând sau în decubit
dorsal, cu capul într-o parte
- Protejează lenjeria cu muşama şi aleza.
- Ajută pacientul în timpul vărsăturilor
- Învaţă pacientul să inspire profund
- Aplică tratamentul medicamentos: antiemetice, vitamine, săruri
minerale
- Reducerea conţinutului gastric (care prin stimularea secreţiei
gastrice întreţine vărsăturile) prin aspiraţie continuă pe sondă nazo
gastrică.
- Încurajează pacientul
- Reduce sau opreşte aportul de lichide şi alimente
 Pacientul să fie echilibrat hidro-electrolitic
- Alimentează pacientul parenteral:
 Perfuzii cu glucoza 5%, 10%, 20%, 33%, 40%.
 Hidrolizate de proteine
 Amestecuri de aminoacizi (Marisang, Aminoven), vitamine şi electroliți,
după indicaţia medicului
- Calculează numărul de calorii în funcţie de diferite stări patologice.
- Adaugă:
 13% pentru fiecare grad de temperatură peste 37°C.
 20-30% pentru agitaţie, convulsii, distrucţii celulare

- Rehidratează pacientul treptat după încetarea vărsăturilor, cu

cantităţi mici de lichide reci, oferite cu linguriţa.
- Explorează gusturile şi obiceiurile alimentare ale pacientului.
- Conştientizează pacientul asupra importanţei regimului alimentar
în menţinerea sănătăţii.
- Face bilanţul lichidelor ingerate şi eliminate
 Pacientul să fie echilibrat nutriţional
- Explorează preferinţele pacientului asupra alimentelor permise şi interzise.
- Conştientizarea persoanei afectate cu privire la regimul alimentar pe care trebuie să-l
urmeze.
- Administrarea meselor la ore regulate şi într-un mediu ambiant corespunzător.
- Respectarea strictă a dietei prescrise, ţinându-se cont şi de preferinţele alimentare ale
pacientului.
- Serveşte pacientul cu alimente la o temperatură moderată, la ore regulate şi prezentate
atrăgător.
- Învaţă pacientul categoriile de alimente din ghidul alimentar şi echivalenţele
cantitative şi calitative ale principiilor alimentare, în vederea înlocuirii unui aliment
cu altul:
 100 g de glucide sunt cuprinse în: 100 g zahăr; 120 g orez; 135 g tăiţei; 200 g pâine; 450 g
fructe uscate; 200 g legume uscate; 500 g cartofi; 650 g fructe proaspete.
 100 g proteine sunt cuprinse în: 3000 ml lapte; 450 g carne albă (pasăre, viţel), 650 g peşte,
400 g brânză.
 100 g lipide sunt cuprinse în aceeaşi cantitate de ulei vegetal, unt, untură de porc.
- Lasă pacientul să aleagă alimentele preferate, respectând contraindicaţiile regimului.
 Pacientul să fie echilibrat psihic
- Asigură un climat cald, confortabil.
- Încurajează pacientul.
- Îi explică scopul intervenţiilor.
ALIMENTAŢIA ŞI HIDRATAREA INADECVATĂ PRIN
SURPLUS → problemă de dependenţă
Definiţie:
 Surplusul alimentar (nutritiv) reprezintă un aport alimentar exagerat cantitativ şi
calitativ de elemente nutritive care afectează starea generală a individului.
 Toţi indivizii care consumă elemente nutritive în exces, peste necesităţile energetice
ale organismului, se îngraşă şi devin obezi. Consumul exagerat de elemente nutritive,
peste necesităţile energetice ale organismului, are ca rezultat creşterea greutăţii
corporale, care, dacă depăşeşte 20% din greutatea individului, conduce la instalarea
obezităţii. Surplusul de greutate are repercusiuni asupra funcţionării organelor şi
sistemelor organismului.
 La producerea obezităţii participă doi factori: unul exogen – abuzul alimentar
şi altul endogen, genetic - o predispoziţie constituţională. La aceşti doi factori se
mai adaugă: sedentarismul, starea de stres, anxietatea, tulburările psihice. În afara
excesului ponderal de diverse grade, în cursul obezităţii apar frecvent complicaţii:
respiratorii, cardiovasculare, metabolice (ateroscleroză, diabet zaharat), digestive
(litiază biliară, colecistită).
 Factorii implicaţi în ingestia unei cantităţi mari de
alimente sunt:
- stres
- anxietate
- singurătate
- tulburări psihice
- dezechilibru endocrin
- alte dezordini organice
Manifestări de dependenţă
 Indice ponderal: +15-20%
- greutate corporală crescută cu 15-20% faţă de greutatea
ideală; greutatea ideală se calculează cu formula:
G kg = 50 + 0,75 (Tcm-150) + (V-20)/4 x 0,9
Unde
G kg = greutate corporală exprimată în kg
Tcm = talia exprimată în cm
V = vârsta exprimată în ani
0,9 = factor de corecţie care se aplică numai la femei
- îngrăşare
- ingestie de alimente ce depăşesc nevoile organismului.
- ingestie de lichide ce depăşesc nevoile organismului.
- hidratare exagerată cantitativ şi calitativ (alcool, cafea, ceai).
▪ Bulimie - senzaţie exagerată de foame patologică,
persistând deseori chiar după ingestia masivă de
alimente: mănâncă fără control.
 Polifagie - nevoie exagerată de a mânca şi absenţa
sentimentului de saţietate.
Mărirea numărului de mese şi a cantităţii de alimente
consumate.
 Greţuri şi vărsături, pirozis - eliminare pe gură,
parţial sau în totalitate, a conţinutului gastric
ALIMENTAŢIE NEADECVATĂ PRIN SURPLUS /HIDRATARE
EXCESIVĂ CANTITATIV ŞI CALITATIV
 Surse de dificultate
- anxietate
- depresie
- obişnuinţe alimentare incorecte
- lipsa cunoaşterii valorilor nutritive ale alimentelor şi nevoilor
organismului.
- lipsa cunoaşterii efectelor nocive asupra organismului a anumitor
lichide
- singurătate.
 Manifestări de dependenţă
 Bulimie
 Polifagie.
 Hidratare exagerată cantitativ şi calitativ (alcool, cafea, ceai etc.)
 Ingestie de alimente ce depăşesc nevoile organismului.
 Ingestie de lichide ce depăşesc nevoile organismului.
 Greutate corporală peste normal.
 Intervenţii

Să-şi diminueze aportul cotidian de alimente cu … calorii/zi.

Să-şi diminueze aportul cotidian cu … porţii/zi.
Să piardă în greutate … kg/săptămână.
Să consume o cantitate de alimente în concordanţă cu nevoile sale
energetice (activitate, vârstă, condiţii de viaţă) în termen de … zile.
Să ia trei mese echilibrate în termen de … zile.
Să-şi facă meniul zilnic pentru … zile.
Să bea … ml de … în … ore
Să diminueze cantitatea de … ml la … ml în termen de … zile
Să diminueze ingestia de lichide fără conţinut nutritiv la … ml/zi
Obiective şi intervenţiile asistentei
Îngrijirea unui pacient cu alimentaţie inadecvată prin surplus
 Pacientul să aibă greutate corporală în funcţie de înălţime, vârstă, sex
- asistenta explorează gusturile bolnavului la diferite categorii de alimente
– învaţă bolnavul valoarea energetică a alimentelor şi necesarul în funcţie de
activităţile fizice şi vârstă - alcătuieşte un regim alimentar hipocaloric
– urmăreşte bolnavul să consume numai alimentele cuprinse în regim
- urmăreşte orarul şi distribuţia meselor
- urmăreşte, periodic, greutatea corporală
 Pacientul să desfăşoare activitate fizică crescută
- conştientizează bolnavul de importanţa activităţilor fizice moderate
– stabileşte un program de activităţi fizice, în funcţie de gusturi şi capacitate,
împreună cu bolnavul
 pacientul să fie echilibrat psihic
- asistenta permite exprimarea emoţiilor, a sentimentelor bolnavului
– îl învaţă metode de relaxare
- la nevoie, administrează medicaţie sedativă
DIFICULTATE SAU INCAPACITATE DE A SE
ALIMENTA ŞI A SE HIDRATA
Definiţie:
- este lipsa de facilitare sau uşurinţa sau imposibilitatea de a bea şi a mânca singur.
Surse de dificultate
 Stare de slăbiciune / oboseală
 Lipsa de cunoştinţe în utilizarea ustensilelor / aparatelor
 Diminuarea mobilităţii
 Durere, confuzie
 Anxietate şi/sau stres
 Paralizie
 Dentiţie proastă
 Proteze dentare nepotrivite
 Tulburări de gândire
 Tremurul membrelor superioare
 Deformarea articulaţiilor mâinilor
 Constrângeri fizice (atele, pansamente etc.)
 Proces inflamator sau infecţios
 Necoordonarea mişcărilor
 Manifestări de dependenţă
 Dificultate de a înghiţi
 Dificultate de a digera
 Dificultate de a mesteca
 Incapacitate de a folosi ustensilele pentru a se alimenta
Intervenţii:
 Să se alimenteze utilizând ustensile / aparate adecvate în termen
de … zile
 Să consume alimente care se pot mânca cu mâinile (fructe, pâine,
legume crude) la fiecare masă în termen de … zile
 Să se alimenteze singur în termen de … zile
 Să se hidrateze folosind ustensile/aparate adecvate în termen de…
zile
 Să se hidrateze singur în termen de … zile
DIFICULTATE SAU REFUZ DE A URMA DIETA
(REGIMUL ALIMENTAR)
 Surse de dificultate
- obișnuințe alimentare culturale diferite
- lipsa cunoaşterii alimentelor permise sau
interzise şi înlocuitorii regimului
- neacceptarea bolii
- confuzie
- anxietate şi/sau stres
- dezgust alimentar
- frustrare
- stare depresivă
- diminuarea respectului faţă de sine
- intoleranţă alimentară
- neadaptarea la un rol
 Manifestări de dependenţă
 Băutul lichidelor interzise
 Consumarea alimentelor interzise
 Omiterea meselor
 Mese neechilibrate
Intervenţii
 Să-şi urmeze regimul în fiecare zi în termen de … zile
 Să utilizeze substituenţi alimentari care respectă regimul sau în
termen de … zile
 Să ia cel puţin o masă pe zi respectând dieta în termen de …
zile
 Să-şi exprime acceptul de a urma regimul în termen de … zile
GREŢURI ŞI VĂRSĂTURI
 Surse de dificultate
- anxietate
- obișnuințe alimentare deficitare
- intoleranţă alimentară
- boli digestive
▪ Manifestări de dependenţă
 Efort pentru a voma
 Regurgitaţie
 Hematemeză
 Vărsături alimentare
 Vărsături biliare sau cu mucozităţi

Intervenţii
 Să-şi diminueze greţurile în termen de … ore
 Să nu mai aibă greţuri în termen de … ore
 Să-şi diminueze vărsăturile în termen de … ore
 Să nu mai aibă vărsături în termen de … ore
REFUZUL DE A SE ALIMENTA ŞI
HIDRATA
Definiţie: Reacţie negativă faţă de nevoia de a bea şi a mânca.
Surse de dificultate
 Stare de depresie
 Lipsa cunoştinţelor privind nevoile de alimentaţie şi hidratare a
organismului
 Singurătate
Manifestări de dependenţă
 Refuză să bea orice lichid
 Refuză orice aliment
Intervenţii
 Să-şi exprime acceptul de a bea şi a mânca în termen de … zile
 Să mănânce la fiecare masă o alimentaţie care să conţină o porţie
din fiecare cele 4 grupe mari de alimente in termen de … zile
 Să bea … ml lichide ……………………………… în ….ore
Alimentaţia bolnavului
 Alimentaţia bolnavului trebuie sa respecte următoarele principii:
- asigurarea substanţelor energetice de bază ale organismului – cele
necesare creşterii la copii sau cele necesare refacerii peirderilor prin
consum la adult
- asigurarea aportului de vitamine şi săruri minerale necesare
metabolismului normal, creşterii la copii şi celorlalte funcţii
- favorizarea procesului de vindecare prin cruţarea organelor
bolnave
- prevenirea evoluţiei nefavorabile în bolile latente,transformarea
bolilor acute în boli cronice şi apariţia recidivelor
- consolidarea rezultatelor terapeutice
RAŢIA ALIMENTARĂ ↔ RAŢIA
CALORICĂ
 Definiţie:
Raţia alimentară reprezintă proporţia alimentelor de
origine animală sau vegetală, pe 24 ore, conţinute în dietă.
 Pentru a putea fi calculată este necesar să se cunoască:
 Nevoile organismului
 Valoarea nutritivă a diferitelor alimente.
 Raţia alimentară şi raţia calorică este în funcţie de:
- vârstă
- sex
- activitatea prestată
- starea de sănătate
- starea de boală
 Condiţii:
- Raţia alimentară se măsoară în calorii.
- Raţia trebuie să corespundă cantitativ şi calitativ.
- Raţia minimă pentru organismul în repaus este de
1600 calorii, la care se adaugă raţia calorică necesară să
acopere consumul din timpul activităţii depuse.
- Calculul se face în funcţie de vârstă, sex, greutate,
activitate
 Necesar caloric:
În repaus absolut = 25 calorii / kg corp.
 În activitate minimă = 30 calorii / kg corp.
 În activitate medie = 35 calorii / kg corp.
 În activitate intensă (intelectuală, studenţi) = 40 calorii / kg corp.
 În activităţi foarte grele (mineri) = 45-60 calorii / kg corp.
 Necesarul caloric pentru bolnav de 60 kg în repaus absolut = 1500 cal/24 ore.

 Un copil necesită un plus de 30% calorii.

 Un bătrân necesită cu 15% calorii mai puţin.

 Necesarul creşte:
 Când creşte activitatea.
 Pentru fiecare grad de temperatură este necesar un plus de 13% calorii.
 Pentru stări de agitaţie necesarul creşte cu până la 30%.
 În convulsii.
 Valoarea calorică a principiilor alimentare:
1 g glucide = 4,1 cal.
1 g proteine = 4,1 cal.
1 g lipide = 9,3 cal.

 Conţinutul raţiei alimentare echilibrate:

400 g glucide – 6 g / kg corp.
70 g lipide – 1g / kg corp.
70 g proteine – 1 g / kg corp.
 Glucidele şi lipidele sînt substanţe energetice, iar proteinele sunt substanţele plastice.
 Aportul de glucide şi lipide este influenţat de vârstă, stare de sănătate sau boală, consumul
energetic din timpul activităţii.
 Necesarul de proteine la copii, în perioada de creştere şi dezvoltare, creşte până la
3,5 g/kgcorp/24 ore. Necesarul de proteine scade la persoanele vârstnice. Proteinele asigură
aminoacizii necesari sintezei de proteine din organism.
 Observaţii:
Aportul de glucide şi lipide depinde de vârstă, perioade de dezvoltare, consum
energetic, stare de boală.
Elementele nutritive neenergetice (săruri minerale, vitamine) conţinute în raţia
alimentară trebuie să fie în echilibru cu elementele nutritive energetica.
FOAIA DE ALIMENTAŢIE ZILNICĂ
Definiţie:
 Foaia de alimentaţie zilnică este un document medical în care se
centralizează regimurile alimentare zilnice prescrise de medic bolnavilor, cu
scop terapeutic (şi notate în foaia de observaţie / foaia de temperatură).
 Foaia de alimentaţie nominală se completează de către asistenta de salon
şi se predă asistentei şefe care face centralizarea.
Condiţii:
 Foaia de alimentaţie se întocmeşte pentru ziua următoare.
 Se transmite blocului alimentar, până la ora 13, în vederea pregătirii
regimurilor dietetice pentru ziua respectivă.
 La blocul alimentar asistenta dieteticiană centralizează regimurile dietetice
pe unitatea medicală (spital).
Observaţii:
 Distribuţia regimurilor alimentare în sala de mese sau în salon va fi
supravegheată de către o asistentă medicală.
 Distribuţia se va face conform foii de alimentaţie nominală
Alimentaţia dietetică
 Alimentaţia dietetică este tratamentul bolnavului prin
substanţe alimentare ingerate.
 Regimurile dietetice - regimul alimentar al unui
bolnav satabilit în funcţie de boala şi de necesităţile sale.
 Regimurile dietetice sunt variate, în funcţie de
cantitatea şi calitatea alimentelor ce o compun :
 din punct de vedere cantitativ regimurile dietetice pot fi:
- hipocalorice
- hipercalorice
 din punct de vedere calitativ ele sunt adaptate diverselor
categorii de îmbolnăviri.
Regimurile dietetice urmăresc:
 punerea în repaus şi cruţarea unor organe, aparate şi sisteme
- regim de cruţare a intestinului gros - în dizenterie
- regim de cruţare a mucoasei bucale - stomatită
- regim de cruţare a stomacului - gastrită, ulcer gastric
- regim de cruţare a ficatului - hepatită, ciroză
- regim de cruţare a rinichiului - nefrită, glomerulonefrită,
insuficienţă renală acută
 echilibrul unor funcţii deficitare sau exagerate ale organismului:
- în colita de fermentaţie - regim bogat în proteine
- în colita de putrefacţie - regim bogat în carbohidraţi
- în insuficienţa cardiacă - restricţie de lichide
 compensarea unor tulburări rezultate din disfuncţia glandelor
endocrine:
- se va stabili toleranţa la glucide în diabetul zaharat; regimul va
corespunde acestei toleranţe;
 satisfacerea unor nevoi exagerate ale organismului:
- în boli infecţioase - regim bogat în vitamine
- afecţiuni osoase - regim bogat în calciu
- în tratamentul cu hormoni corticosuprarenali – regim bogat în
proteine
 îndepărtarea unor produse patologice de pe pereţii intestinali:
mucus, puroi, se pot îndepărta cu ajutorul regimului de mere rase
sau morcovi
  Regimuri adaptate diferitelor categorii de îmbolnăviri:
 Regim hidric
 Regim hidro-zaharat
 Regim semilichid
 Regim lactat
 Regim lacto-făinos-vegetarian
 Regim hepatic
 Regim renal
 Regim cardiovascular
 Regim diabetic

 Regim hidric
 Hipocaloric
 Hipoglucidic
 Hipolipidic
 Hipoproteic
 Componente → ceai neîndulcit sau îndulcit cu zaharina, zeama de orez, supe limpezi de
legume, supe diluate de carne si degresate, apa fiarta şi răcita.
 Regim hidro-zaharat
 Hipocaloric
 Hipolipidic
 Hipoproteic
 Normoglucidic
 Componente → ceai îndulcit, zeama de compot, sucuri de fructe îndulcite, zeama de orez
cu zahăr
 Regim semilichid
 Hipocaloric
 Hipoproteic
 Normoglucidic
 Hiposodat
 Componente → supe-creme de legume, supe-creme de făinoase, piureuri de legume,
fructe coapte, sufleuri de brânza de vaci sau făinoase
 Regim lactat
 Hipocaloric
 Hipolipidic sau normolipidic
 Hipoglucidic
 Hipoproteic sau normoproteic
 Componente → 1000-2000 ml lapte eventual îmbogăţit cu smântâna sau frişcă
 Regim lacto-făinos-vegetarian
 Normo- sau hipercaloric
 Normoglucidic.
 Componente → lapte, brânza de vaci, caş, oua, piureuri de legume cu lapte şi unt, smântâna,
făinoase cu lapte
 Regim hepatic
 Normo- sau hipocaloric
 Normoproteic
 Normoglucidic
 Hipolipidic
 Componente → iaurt, brânza de vaci, caş, came slaba fiarta, pâine alba prăjita, făinoase, sufleuri şi
piureuri de legume, fructe coapte, supe-creme de legume şi făinoase
 Regim renal
 Normo- sau hipercaloric
 Hipoproteic
 Hiperglucidic
 Normo- sau hiperlipidic
 Hiposodat
 Componente → brânza de vaci, caş, gălbenuş de ou, pâine fără sare, piureuri, soteuri, fructe
crude şi coapte, compot, supe de legume şi făinoase
 Regim cardiovascular
 Normocaloric
 Normoglucidic
 Hipoproteic
 Hiposodat
 Componente (A)→ iaurt, brânza de vaci, brânza desărata,
supe-creme de legume, piureuri de legume, făinoase cu
lapte, salate de legume, carne fiartă
 Normo- sau hipocaloric
 Normoproteic
 Normo- sau hipoglucidic
 Hipolipidic
 Hiposodat
 Componente (B)→ lapte, iaurt, brânzeturi nefermentate, came
slaba fiarta, pâine fără sare, piureuri şi sufleuri de legume,
fructe crude sau coapte
 Regim diabetic
 Normoglucidic
 Normo- sau hiperproteic
 Normolipidic
 Componente → lapte, pâine, cartofi, peste, legume – toate
cântărite în raport cu toleranta la glucide

 Regim hipocaloric
0 calorii -1500 ml/zi ceai neîndulcit
240 calorii - 300 g brânza de vaci
400 calorii - lapte, brânza de vaci, carne alba, legume, mere
600 calorii - lapte, brânza de vaci, carne alba, legume
Alimentarea bolnavului
 În funcţie de starea bolnavului, alimentarea se poate
face:
1. Activ – când bolnavul mănâncă singur în sala de
mese sau salon
2. Pasiv – când bolnavului i se introduc în gură
alimente
3. Alimentare artificială – când alimentele sunt
introduse în organism pe căi nefiziologice
ALIMENTAŢIA ACTIVĂ
Definiţie:
Pacientul poate mânca singur, fără ajutor, alimentele conţinute
în regim.
Locul servirii mesei:
➢ În sala de mese.
➢ În salon:
- La masă.
- Lapat → pe masă adaptată, pe tavă.
Materiale necesare:
- Tavă.
- Veselă (cană de supă, farfurie pentru mâncare).
- Tacâmuri.
- Pahar cu apă sau cană.
- Şervet.
ALIMENTAŢIA ACTIVĂ ÎN SALA DE MESE:

1. Pregătirea condiţiilor de mediu pentru alimentaţie în sala de mese:

a) Se verifică starea de curăţenie şi igienă.
b) Se aeriseşte încăperea.
c) Mesele sunt aranjate estetic → pentru patru persoane cu acelaşi regim alimentar, cu
tacâmuri, pahare, cană cu apă, şervete, după caz cu sare.
d) Se cere pacientului să-şi spele mâinile înainte de servirea mesei.

2. Servirea mesei
a) Alimentele se servesc pe rând, pe măsură ce sunt consumate.
b) Se debarasează imediat vesela utilizată.
c) Nu se ating alimentele cu mâna!
d) Persoana care serveşte va avea mănuşi.
e) Se notează dacă pacientul a consumat integral sau parţial porţiile repartizate, dacă a avut
apetit; totodată se culeg informaţii asupra preferinţelor alimentare.
f) Vesela şi tacâmurile utilizate sunt transportate în oficiu unde sunt dezinfectate, spălate,
eventual sterilizate.
g) După terminarea servirii mesei se aeriseşte din nou încăperea şi se efectuează igienizarea.
 ALIMENTAŢIA ACTIVĂ ÎN SALON
- Se pregăteşte salonul pentru servirea mesei.
- Se îndepărtează factorii ce pot influenţa negativ apetitul → scuipători, urinare
etc.
- Se separă cu paravane (şi cu tact) bolnavii cu aspect dezagreabil → bolnavi
arşi, bolnavi care varsă în timpul alimentaţiei, bolnavi cu piodermite întinse.
- Servirea mesei în salon se poate face:
 La masa din salon.
- Se pregăteşte masa – cu faţă de masă curată, flori, tacâmuri, cană cu apă, şervet.
- Se cere bolnavului să-şi spele mâinile.
- Se servesc alimentele pe rând, pe măsură ce sunt consumate.
- Servirea se face cu mâini cu mănuşi de bumbac.
- Se notează dacă pacientul a consumat integral sau parţial porţiile repartizate,
dacă a avut apetit; totodată se culeg informaţii asupra preferinţelor alimentare.
- Se ajută pacientul să se instaleze comod în pat.
- Se aeriseşte salonul.
- Se îndepărtează vesela utilizată şi se transportă la oficiu.
 La pat – pe masă adaptabilă.
 Se adaptează masa specială la patul bolnavului şi se acoperă cu faţă de masă.
 Se instalează bolnavul într-o poziţie confortabilă – în semişezând sau şezând – cu ajutorulâ
rezemătorilor de pat sau de perne.
 Se ajută bolnavul să se spele pe mâini.
 În continuare se procedează ca mai sus.
 După servirea mesei se îndepărtează masa rulantă.
 Se ajută pacientul să-şi spele mâinile şi să-şi facă toaleta dentară.
 Se aeriseşte salonul.
 Se transportă la oficiu vesela şi tacâmurile utilizate.
 La pat – pe tavă – bolnavii care nu se pot ridica în poziţie şezând sau semişezând, dar pot servi
singuri alimentele.
 Se spală mâinile bolnavului.
 Bolnavul se aduce în decubit lateral stâng, cu capul sprijinit pe o parte.
 se protejează lenjeria de pat cu o aleză, iar lenjeria bolnavului cu un prosop curat.
 Se aşează tava acoperită cu un prosop curat pe un suport la înălţimea patului.
 Se oferă alimentele pe rând, pe măsură ce sunt consumate alimentele din regim.
 Alimentele solide sunt tăiate în bucăţi mici înaintea servirii.
 Lichidele se servesc în pahar sau cană cu cioc sau cu pai.
 Se îndepărtează imediat vesela utilizată.
 Se ajută pacientul să-şi spele mâinile şi să-şi facă toaleta dentară.
 Se aeriseşte salonul.
 Se transportă la oficiu vesela şi tacâmurile utilizate.
Observaţii:
- Alimentaţia activă în salon se face în acelaşi timp cu
alimentaţia bolnavilor din sala de mese.
- Nu se ating alimentele cu mâna!
- Nu se grăbeşte bolnavul!
- Se încurajează pacientul în timpul alimentaţiei.
ALIMENTAŢIA PASIVĂ
 Definiţie:
Alimentaţia pacientului de către altă persoană, când starea
generală nu le permite să se alimenteze singuri şi trebuie ajutaţi.
 Scop:
Hrănirea bolnavilor imobilizaţi, paralizaţi, epuizaţi fizic, adinamici,
în stare gravă sau cu uşoare tulburări de deglutiţie.
 Materiale necesare:
- Tavă.
- Cană pentru supă.
- Farfurie.
- Tacâmuri.
- Pahar cu apă sau cană cu cioc.
- Şervet.
- Tacâmuri suplimentare pentru gustat.
 Pregătirea asistentei:
- Se spală şi se dezinfectează pe mâini.
- Îmbracă halat de protecţie, mănuşi de bumbac.
- Va pregăti pe partea dreaptă a patului un scaun.
 Pregătirea bolnavului:
- Se aşează în poziţie semişezând, cu capul uşor
aplecat înainte pentru a uşura deglutiţia.
- Se protejează lenjeria cu muşama şi aleză, iar
bolnavul se protejează cu prosop în jurul gâtului.
- Se aşează mâncarea în faţa bolnavului, pe tavă sau pe
masă, în aşa fel încât să vadă ce mănâncă.
 Servirea mesei:
- Asistenta se aşează în dreapta şi verifică temperatura alimentelor şi
gustul lor cu ajutorul tacâmurilor suplimentare.
- Serveşte lichidele cu lingura sau cu cană cu cioc. La bolnavii foarte
gravi lichidele se pot administra şi cu pipeta.
- Se supraveghează debitul de curgere al lichidelor pentru a nu încărca
gura peste posibilităţile de deglutiţie.
- Alimentele solide sunt tăiate în bucăţi foarte mici în prezenţa
bolnavului.
- După terminarea alimentării se igienizează pielea bolnavului, se face
toaleta bucală, se aranjează patul.
- Schimbă lenjeria murdărită.
- Se îndepărtează eventualele resturi alimentare ajunse accidental sub
bolnav.
- Se aşează bolnavul într-o poziţie comodă.
- Strânge vesela utilizată şi se transportă la oficiu.
- Se aeriseşte salonul
 Observaţii:
- Nu se servesc alimente reci sau fierbinţi.
- Nu se dau cantităţi mari.
- Nu se grăbeşte bolnavul!
- Nu se suflă pentru a răci conţinutul lingurii.
- Se încurajează pacientul în timpul alimentaţiei.
- Nu se ating şi nu se gustă alimentele care au fost în
gura bolnavului.
- Asigurarea poziţiei semişezând sau şezând se face
prin folosirea de rezemători sau perne.
ALIMENTAŢIA ARTIFICIALĂ
 Definiţie:
Alimentaţia artificială → introducea alimentelor în
organismul bolnavului prin mijloace artificiale – pe alte căi
decât calea naturală – orală.
 Scop:
- Alimentarea bolnavilor inconştienţi.
- Alimentarea bolnavilor cu tulburări de deglutiţie.
- Alimentarea psihopaţilor.
- Alimentarea bolnavilor cu negativism alimentar.
- Alimentarea bolnavilor cu intoleranţă digestivă sau
hemoragii digestive superioare.
- Alimentarea pacienţilor operaţi pe tubul digestiv.
- Alimentarea pacienţilor cu stricturi esofagiene.
 ALIMENTAŢIA PRIN SONDĂ
 Materiale necesare
 Material pentru sondaj gastric – sondă Faucher.
 Tăviţă renală.
 Pâlnie mare adaptată la extremitatea liberă a sondei.
 Lichid alimentar prescris de medic, omogen, fără grunji, la 37 0C:
 Produse farmaceutice.
 Produse oficinale (de bucătărie).
 Seringă sterilă de 5-10 ml .
 Pensă hemostatică.
 Romplast (pentru fixarea sondei)
 Mănuşi de protecţie.
 Mască.
 Pregătirea pacientului:
 Se anunţă şi se explică necesitatea tehnicii.
 Se aşează pacientul în poziţia şezând, semișezând sau decubit lateral (pe scaun
sau la marginea patului).
 Se protejează bolnavul cu prosop în jurul gâtului, iar lenjeria se protejează cu
muşama.
 Se îndepărtează proteza mobilă.
 Se oferă pacientului o tăviţă renală pe care o va susţine sub bărbie pe toată
durata tehnicii pentru a capta saliva ce se poate scurge din gură.
 Execuţie tehnică:
 Se introduce sonda după tehnica sondajului, pe cale endonazală sau pe
cale orală şi se controlează poziţia sondei.
 Se controlează conţinutul gastric şi în caz de stază se aspiră conţinutul şi
se execută o spălătură gastrică.
 Se aspiră lichidul gastric de stază şi se adaptează pâlnia la sondă.
 Se toarnă lichidul alimentar 200-500 ml, apoi se introduc pe sondă 300
ml apă + o seringă cu aer pentru golirea completă a sondei.
 Se pensează sonda (pentru a preveni pneumonia de aspiraţie) şi se
extrage cu precauţie.
 La bolnavii inconştienţi, cu tulburări de deglutiţie sau la cei care
trebuie alimentaţi pe această cale o perioadă mai lungă de timp, sonda se
introduce endonazal
- sondele de polietilen se pot menţine mai mult de 4-6 zile iar cele de
cauciuc se menţin maximum 2-3 zile fiind traumatizante
Raţia zilnică se administrează în 4-6 doze, foarte încet;
 ALIMENTAŢIA PRIN CLISMĂ → picătură cu picătură:
 Indicaţii:
 Când nu se poate folosi pentru alimentaţie calea orală.
 Când sonda gastrică nu poate fi introdusă.
 Stricturi esofagiene.
 Inflamaţii ale mucoasei digestive.
 Varice esofagiene.
 Alimentarea prin clismă se face timp scurt – numai cu soluţii izotone.
 Soluţie Ringer.
 Ser glucozat 5%.
 Se anunţă bolnavul şi se pregătesc materialele pentru clismă.
 Se pregăteşte soluţia izotonă la 37 0C în vase izoterme.
 Se execută o clismă evacuatoare cu 1-2 ore înainte.
 Se adaptează la tubul irigatorului sau direct la canulă – prin aparat de
perfuzie – vasul cu soluţie izotonă.
 Se fixează ritmul la 30-40 picături pe minut.
ALIMENTAŢIA PRIN PERFUZIE:
 Se foloseşte când se evită calea digestivă.
 Calea de administrare:
 Intravenoasă.
 Subcutanată.
 Substanţele administrate:
 Soluţii izotone: ser fiziologic, ser glucozat 5%.
 Soluţii hipertone: ser glucozat 10%, 20%, 33%, 40%, fructoză 20%, Dextran,
hidrolizate proteice.
 Condiţii:
 Substanţele utilizate au valoare calorică ridicată.
 Pot fi utilizate direct de ţesuturi.
 Nu irită şi nu necrozează ţesuturile.
 Se calculează valoarea calorică a alimentaţiei zilnice.
 Se face bilanţul hidric zilnic. Necesarul de lichide se completează cu ser fiziologic sau
soluţii glucozate şi proteice.
 Se montează perfuzia şi se fixează ritmul de administrare la indicaţia medicului
(obişnuit 60 picături pe minut). Exemplu: ser glucozat 10% se administrează până la
150 picături pe minut → adică 500 ml pe oră.
 Ritmul scade pe măsură ce creşte concentraţia soluţiei → până la 200 ml pe oră.
 Hidrolizatele proteice se administrează cu ritm lent → până la 50 ml pe oră.
HIDRATAREA SI MINERALIZAREA
ORGANISMULUI.
 Apa :
- reprezintă 80% din greutatea organismului şi se
repartizează astfel:
- 50% - în interiorul celulelor - lichid intracelular
- 15% în spaţiile lacunare - lichid interstiţial
- 5% circulă în vase – lichid plasmatic
- este lichidul solvent al tuturor substanţelor organice ,
chimice şi anorganice, necesare bunei funcţionări a
organismului
- nevoia de apa a adultului este de 2000-2500ml /24 h
- la copil nevoia de apă este mai mare , în raport cu greutatea
corporala astfel:
a) 180 ml apă/kg corp/zi în primele 6 luni
b) 150 ml apă /kg corp/zi între 6 - 9 luni
c) 120 ml apă /kg corp/zi între 9 - 12 luni
d) 100 ml apă /kg corp/zi peste 1 an
- eliminarea apei din organism se face pe mai multe căi ,
astfel :
a) 1000 - 1500 ml prin urină
b) 500 - 1000 ml prin transpiratie
c) 350 - 500 ml prin respiraţie
d) 100 - 200 ml prin scaun
 În mod natural, este un echilibru între lichidele itroduse în
organism şi pierderile fiziologice
 În anumite stări patologice, se produce dezechilibrul ce
duce la deshidratare sau hiperhidratare.
 Se deosebesc mai multe sindroame de deshidratare :
1. deshidratare izotonă - când pierderile interesează atât apa
cât şi electroliţii în aceeaşi proporţie (vărsături , diaree ,
hemoragii masive , paracentezele repetate; se pot pierde 2 -
3 l sau chiar 5 -10l/24 h).
2. deshidratare hipertonă - se elimina apă în proporţie mai
mare (transpiraţie exagerată 2 -3 -5 l/24h, polipnee între 1 şi
1,5 l/24h)
3. deshidratare hipotonă - se elimină sărurile minerale în
proporţie mai mare(în poliuriile patologice sau provocate
de diuretice)
Deshidratarea
 Cauzele deshidratării sunt :
- de ordin fizic : diaree, transpiraţii abundente, tulburări
endocrine, aport insuficient de lichide, climat cald
- de ordin psihologic : stres, stări de criză
- de ordin sociologic : pauperitate, insalubritate,
conflicte sociale, posturile
- lipsa cunoaşterii de sine, noţiuni de educaţie sanitară
Manifestări de dependenţă
- tegumente uscate
- pliu cutanat persistent
- buze uscate
- senzaţie de sete
- astenie fizică şi intelectuală
- cefalee
- ameţeli
- tendinţă la hipotensiune
- modificări de puls (tahicardic)
- hTA
- scăderea eliminărilor urinare
- creşterea ureei sanguine
- urini concentrate cu densitate mare
Obiective şi intervenţiile asistentei
 Pacientul să fie hidratat corespunzător:
- măsoară şi notează zilnic ingestia şi eliminarea
- cântăreşte zilnic bolnavul (face bilanţul ingesta - excreţia – bilantul
hidric)
- monitorizează semnele vitale, nivelul de conştienţă,rezultatele de
laborator
- menţine integritatea mucoaselor prin igienă riguroasă
- asigură aport de lichide 2500ml/zi din care 1500 ml peros
- asistenta hidratează pacientul care nu se poate hidrata
- pacientul cu reflex de deglutiţie scăzut va fi hidratat de asistentă cu
ceşcuţă cu pai sau cu o linguriţă
- în stările febrile asistenta administrează limonade, apă fiartă şi răcita,
compoturi în funcţie de necesităţile fiziologice şi patologice
- inspectează zilnic zonele de presiune de poziţie
- menţine igiena tegumentelor
Căile de hidratare ale organismului
1. orală – calea fiziologică de administrare a lichidelor; se renunţă la
această cale în caz de: vărsături, stenoză pilorică şi esofagiană, negativism
total din partea pacientului
2. rectală - se face prin clismă , picătură cu picătură.
3. subcutanată - se face prin perfuzie, dar resorbţia este lentă . Accidente :
flegmoane, necroză ţesutului prin compresiune, complicatii septice.
4. duodenală - administrarea lichidelor se face prin sonda duodenală
5. perfuzie intravenoasă - introducerea pe cale parenterală, picătură cu
picătură, a soluţiilor medicamentoase pentru reechilibrare
hidroelectrolitică, hidroionică şi volemică a organismului.
 Scop:
- hidratarea şi mineralizarea organismului
- administrarea medicamentelor la care se urmăreşte efect prelungit.
- depurativ, diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici
- completarea proteinelor sau a altor componente sanguine
- alimentarea pe cale parenterală

• Pregătirea materialelor:
- dezinfectante - alcool iodat
- garou
- stativ pentru perfuzii
- romplast, foarfecă
- perfuzor (ambalat de unică întrebuinţare)
- seringi şi ace de unică folosinţă (se verifică integritatea ambalajului, valabilitatea
sterilizării, lungimea şi diametrul acelor)
- soluţiile de perfuzat
- pompă de perfuzie automată - cu reglare programată a volumului şi ratei de flux
- robinete cu două sau mai multe căi
- branulă (cateter iv) – fluturaş (butterflys)
Pregatirea pacientului
- Se cere consimțământul pacientului
- I se explica tehnica și necesitatea acesteia
- Se asigură confort fizic și psihic
- Se așază pacientul într-o poziție comodă, luând în calcul
și posibilitatea lipotimiei.
 Execuţie
- tehnica de întreţinere a liniei intravenoase este o tehnică aseptică
- asistenta îmbracă mănuşi pentru evitarea contaminării cu sânge (după spălarea
mâinilor cu atenţie)
- pregăteşte soluţia de perfuzat
- montează aparatul de perfuzat şi lasă lichidul să circule prin tuburi (evitând
contaminarea sistemului) pentru îndepărtarea aerului
- alege vena (întâi, locurile distale şi apoi cele proximale)
- aplică garoul
- curăţă locul cu alcool de la centru în afară
- introduce acul, branulă în venă
- scoate garoul şi ataşază tuburile, deschide prestubul, fixează rata de flux 60
picături/minut
- menţine locul de perfuzie, acoperă cu pansament steril
- schimbă pansamentul (când se fixează catetere) la 24 h şi inspectează zona (e
ventuală inflamare)
- schimbă punga cu soluţie sau flaconul, înainte de golirea completă a precedentei
- se poate folosi o rată redusă pentru a ţine vena deschisă
 Îngrijirea ulterioară a pacientului
- la sfârşitul perfuziei se exercită o presiune asupra venei
cu un tampon şi se retrage acul în direcţia axului vasului
- se aşază pacientul comod, i se dau lichide călduţe (dacă
este permis)
 Reorganizarea şi notare în foaia de observaţie
 Accidente
- hiperhidratarea (la cardiaci poate determina edem
pulmonar acut) - se reduce ritmul sau se întrerupe perfuzia, se
administrează tonicardiace
- embolia gazoasă - prin pătrunderea aerului în curentul circulator
- revărsarea lichidului în ţesuturile perivenoase poate da naştere
la flebite, necroze
- coagularea sângelui pe ac sau canulă - se previne prin perfu
zarea lichidului cu soluţie de heparină
- Nerespectarea regulilor de asepsie poate determina infectarea
soluţiilor şi apariţia frisoanelor
Excesul de volum lichidian
- merge în sectorul extracelular, dând naştere la edeme
- se datoreşte creşterii Na şi a cantităţii de apă prin retenţie
şi/sau ingestie excesivă. Scăderii excreţiei renale de Na şi apă,
scăderii mobilizării de lichide în interiorul spaţiului intravascular.
Manifestări :
- 0 creştere acută în greutate
- edem periferic
- pleoape edemaţiate
- creşterea presiunii venoase centrale
- hipertensiune arterială, puls puternic
- dispnee, raluri crepitante
- turgescenţa jugularelor
- scăderea hemoglobinei şi a hematocritului
- scăderea densităţii urinare
Intervenţii:
- educă pacientul şi familia asupra consumului redus de
apa şi sodiu
- măsoară zilnic ingestia şi eliminarea
- cântăreşte zilnic bolnavul
- măsoară funcţiile vitale
- observă edemul periferic
- evaluează semnele şi simptomele de edem pulmonar
- stabileşte cantitatea de lichide pentru fiecare tură
- educă pacientul privind efectul diureticelor asupra
echilibrului hidroelectrolitic
- învaţă pacientul care sunt lichidele şi alimentele cu
conţinut crescut de sodiu
- schimbă concepţia de preparare a alimentelor
Tulburări electrolitice
Hiponatremia
Manifestări: .
- deficit de Na sub 130 mEq/l
- cefalee, confuzie
- anxietate, piele umedă
 intervenţiile asistentei:
- creează un mediu de siguranţă, pacientul fiind agitat şi confuz
- recunoaşte modificările de comportament
- acordă suport psihologic
- acordă suport moral familiei
- monitorizează soluţiile intravenoase şi rata de flux a
acestora
 Hipernatremia
Manifestări:
- excesul de Na: peste 150 mEq/l
- agitaţie ce poate progresa spre convulsii
- membrane mucoase uscate
- sete, hiperemia feţei
- tahicardie, hipertensiune arterială
intervenţiile asistentei:
- reduce ingestia de Na
- administrează soluţii cu conţinut scăzut de Na
- administrează diuretice
- creează un mediu de siguranţă
 Hipopotasemia
Manifestări:
- nivelul redus de K sub 3 mEq/l
- slăbiciune, scăderea peristaltismului până la ileus
- scăderea poftei de mâncare
- crampe musculare la extremităţi
- greţuri, fatigabilitate
intervenţiile asistentei:
- administrează intravenos K cu mare prudenţă
- monitorizează aritmiile cardiace
- asigură mediul de siguranţă
- monitorizează sunetele intestinale
- măsoară cu atenţie ingestia şi excreţia
- educă pacientul să evite alimentele bogate în K (banane, spanac,
varză de Bruxelles, citrice, piersici, caise)
 Hiperpotasemia
Manifestări:
- exces de potasiu peste 5,5 mEq/l
- greaţă, crampe abdominale
- diaree (hiperactivitate intestinală)
- parestezii, slăbiciune, iritabilitate
- aritmii cardiace severe
- schimbarea personalităţii
intervenţiile asistentei:
- administrează perfuzii de glucoza şi insulina sau bicarbonat
(scad nivelul de K prin uşurarea pătrunderii lui în celulă)
- monitorizează aritmiile cardiace
- asigură mediul de securitate
TIPURI DE FLUIDE
• izotonice - aceeaşi concentraţie cu lichidul organismului
(plasma)
• hipertonice - concentraţie mai mare decât lichidul
organismului
• hipotonice - concentraţie mai scăzută decât lichidul
organismului
 SOLUŢII UTILIZA TE PENTRU REHIDRA TARE Şl
REMINERALIZARE
 Soluţie izotonică de NaCI - Soluţie apoasă de 9%o NaCI, denumită şi
ser fiziologic
 Soluţie hipertonă de NaCI - Soluţie NaCI 10-20%
 Bicarbonat de sodiu - Soluţie apoasă izotonică de 1,4%
 Lactat de sodiu - Soluţie izotonică 1,9%
 Glucoza Soluţie izotonică 5% - Soluţie hipertonică 10, 20, 33, 40%
 Soluţie de KCI - K 2% în soluţie de glucoza izotonică
 Soluţie Ringer - Soluţie de electroliţi: KCI - 0,3 g; CaCI2 0,5 g; NaCI 8,5
g; apă la 1000 ml
 Soluţie Darow - KCI 2,8 g, NaCI 4 g, soluţie lactat de Na 20% 1000 ml
- 29 g, apă la 1000 ml
 Soluţie Krebs - NaCI 7 g, KCI 0,28 g, fosfat acid de K 1,16 g, CaCI 0,27
g, sulfat de magneziu 2,40 g
 Soluţie Buttler - NaCI 0,58 g, KCI 0,89 g, fosfat de K bibazic 0,25 g,
soluţie lactat de Na 20%, 11,2 g; glucoza 24 g apă la 1000 ml
 Soluţie Locke - NaCI 9 g, KCI 0,075 g, CaCI2 0,10 g, bicarbonat Na
0,10 g, glucoza 1 g, apă ia 1000 ml
 Soluţie Hartmann - Aceeaşi compoziţie ca la soluţia Ringer +
lactat de Na 3,1 g la 1000 ml
 Soluţie Tham - Baza aminată ce se combină cu bioxidul de carbon
formând bicarbonat (se foloseşte în combaterea acidozei
metabolice)
 Soluţie Fischer - Soluţie alcalină, folosită în combaterea acidozei
metabolice
 Înlocuitori ai masei circulante - în soluţie de NaCI sau glucoza;
sunt polimeri ai glucozei, cu greutăţi moleculare diferite
 Dextran 70- Macrodex
 Dextran 40 – Rehomacrodex
 Marisang
 Plasmă umană
 Sânge integral
 Derivate de sânge masă eritrocitară
Mulţumesc pentru răbdare!