Sunteți pe pagina 1din 3

DISTILAREA FRACTIONATĂ

Distilarea fracţionată este o operaţie mult utilizată, atât în laborator cât şi în industrie, în vederea separării componentelor dintr-un amestec de două sau mai multe substanţe lichide miscibile, care nu formează între ele amestecuri azeotrope şi nu pot fi separate utilizând distilarea simplă . Fracţionarea până la separarea componentelor în stare pură este cu atât mai dificilă cu cât componentele au puncte de fierbere mai apropiate . Distilarea fracţionată constă în efectuarea unui şir întreg de distilări şi redistilări ale produşilor obţinuţi, care duc la la înbogăţirea distilatelor în componente din ce in ce mai pure şi în final, la separarea completă a amestecului în componente pure; Operaţia executată pe această cale este însă extrem de laborioasă şi însoţită de pierderi mari de substanţă . De aceea distilarea fracţionată se execută cu ajutorul coloanelor de fracţionare, care pot realiza un număr mai mic sau mai mare de astfel de distilări simple, în funcţie de eficacitatea coloanei, într-o singură operaţie. Pentru asigurarea unei separări cât mai eficace, este necesar să se creeze în coloană o serie succesivă de echilibre de fază vapori-lichid, între vaporii ce urcă în coloană şi lichidul (refluxul) ce se condensează pe pereţii acestuia, coborând spre balon. Realizarea acestor echilibre, care trebuie menţinute permanenţă in coloană, se face cu atât mai uşor cu cât contactul dintre valori şi reflux este mai bun. S-au imaginat astfel un număr mare de coloane de fracţionare bazate pe acest principiu:

amestecul de lichide produce prin fierbere un amestec de vapori care întâlnesc în drumul lor (de-a lungul coloanei) o serie de şicane (bulele coloanei, inele Raschig, spirale Braunschweig, bile de sticlă, etc) şi sunt continuu scăldaţi de straturile de lichid pe care le întâlnesc de-a lungul coloanei. În acest mod vaporii mai puţin volatili sunt condensaţi şi cad în balon, iar la vârful coloanei şi în refrigerent, ajung doar vaporii substanţei mai volatile . Coloanele sunt de tipul celor arătate în figurile ce urmează . Eficienţa schimbului de căldură şi de masă între faza lichidă şi cea gazoasă în coloană depinde de mărimea suprafeţei de contact dintre cele două faze. Eficienţa coloanei de fracţionare, măsurată prin numărul talerelor teoretice, depind în mare măsură de dimensiunile ei, de natura sistemului de şicane, de raportul vapori-reflux. Acest raport al distilatului faţă de lichidul care se întoarce în balon, se menţine în general mai mare decât 1, având de obicei valori cuprinse între 5 si 10, pentru componentele relativ uşor separabile. Menţinerea raportului de reflux cât mai constant între aceste valori necesită un control riguros al cantităţii de căldură furnizată balonului de distilare şi se poate realiza în bune condiţii, utilizând o baie de ulei sau parafină încălzită electric şi prevăzută cu termometru de contact . Aparatura: folosită în cazul distilării fracţionate se deosebeşte faţă de cea folosită în cazul distilării simple doar prin adaptarea unei coloane de fracţionare între gâtul balonului de distilare şi refrigerent. O largă utilizare o ara coloana de fracţionare tip Vigreux, eficace pentru separarea componentelor ale caror puncte de fierbere difera între ele cu 15-20 0 C . Pentru a usura stabilitatea şi pentru a menţine un raport vapori-reflux optim, în cazul coloanei de distilare, se poate instala un dispozitiv cu ajutorul căruia (prin manevrarea unui robinet) se poate regla debitul de distilat, respectiv condensat (reflux). Alegerea coloanei se face în funcţie de gradul de dificultate a separării, ţinând cont de cantitatea de substanţă şi de presiunea la care se distilă. Dificultatea separării este legată de volatilitatea relativă a componentelor, de diferenţa dintre temperaturile de fierbere, de concentraţia componentelor în amestecul de distilat şi de puritatea distilatului . Cantitatea amestecului de distilat trebuir să fie în raport corespunzător cu volumul coloanei. Volumul de funcţionare a coloanei are repercursiuni şi asupra eficienţei distilarii . Ca o regulă se poate spune că, volumul de funcţionare trebuie să fie de cca. 10 ori mai mic decât volumul componentului pur din amestecul iniţial ce trebuie separat (prin volum de

funcţionare se înţelege cantitatea de substanţă ce se află între suprafaţa lichidului din blaz şi refrigerent).

5 6 5 6 7 7 4 4 8 3 8 3 2 9 2
5
6
5
6
7
7
4
4
8
3 8
3
2 9
2 9
1 1
10 11
1
10
Instalaţie pentru distilarea fracţionată

La distilarea în vid se cere o cădere (pierdere) de presiune relativ mică de-a lungul coloanei, pentru că în balon (blaz) presiunea nu poate să scadă sub o anumită valoare . Dacă piederea de presiune în coloană este, de exemplu de 10 torrşi la capătul coloanei se măsoară 1 torr, aceasta înseamnă că în blaz presiunea este de 11 torr, ceea ce poate duce la descompunerea substanţelor sensibile la temperaturi ridicate . Eficienţa unei coloane se exprimă prin înălţimea etajului de separare în cm, ce corespunde unui taler teoretic . Înălţimea talerului depinde de încărcarea coloanei (sau debitul coloanei – cantitatea de de lichid din balon care se evaporă în unitatea de timp, egală cu suma refluxului şi distilatului în unitatea de timp). În majoritatea cazurilor, eficienţa scade cu creşterea încărcăturii (reşte înălţimea etajului de separare). La o anumită valoare a încărcăturii, refluxul nu mai poate ajunge inapoi în balon, este preluat şi menţinut în suspensie de către vaporii care care circulă în sens contrar. La distilarea în vid, capacitatea de încărcare a coloanei este mai mică deoarece volumul de vapori dat de o anumită cantitate de substanţă şi masa vaporilor este invers proporţională cu presiunea . În felul acesta, coloana se îneacă chiar la încărcături mai mici decât la presiune normală. La distilarea în vid se asigură menţinerea constantă a presiunii în timpul procesului . Eficienţa maximă a coloanei se atinge în regim de lucru adiabatic, atunci când pierderile de căldură prin conducţie, radiaţie şi convecţie sunt reduse la minim. La distilarea substanţelor cu temperatura de fierbere peste 80 0 C este suficientă izolarea coloanei cu sfoară de azbest, vată de sticlă sau printr-o manta de aer, manta electrică de încălzire, pentru a compensa pierderile de căldură, fără să se încălzească suplimentar coloana, motiv pentru care temperatura de încălzire a mantalei electrice se fixeazăcu puţin sub temperatura coloanei. Raportul de reflux optim pentru scopuri de laborator este numeric egală cu numărul talerelor teoretice, necesar separării şi poate fi stabilit cu ajutorul capului de coloană . Fără cap de coloană se pot rezolva doar separările relativ simple (diferenţe de temperaturi de fierbere mai mari de 40 0 C), când nu se urmăreşte o puritate mai mare de 95%. Cel mai de se folosesc capurile de coloană cu condensare totală.Condensatul este apoi înpărţit cu ajutorul unui robinet cu crestătură în reflux şi distilat. În tehnică se lucrează foarte des, în loc de cap de coloană, cu deflegmatori . Aceştia acţionează ca niste refrigerenţi, condensând o parte din vapori înainte ca aceştia să atingă partea superioară a coloanei . Vapori necondensaţi în deflegmator ajung în refrigerentul de produs. Deflegmatorul are şi un efect de separare, condensând o parte din vaporii produşilor grei, ceea ce

echivalează un număr mic de talere . Fixarea unei anumite valori pentru raportul de reflux este foarte dificilă şi de aceea deflegmatorul nu se utilizează în practica de laborator. Pentru separarea unei substanţe cu temperatura de fierbere coborâtă, dintr-un amestec de reacţie, se poate folosi cu succes aşa numitul cap Hahn, care funcţionează pe principiul deflegmatorului . Vasul A se umple cu lichid care are aceeaşi temperatură de fierbere ca substanţa care urmează a fi separată, de obicei utilizându-se chiar substanţa respectivă.

de obicei utilizâ ndu-se chiar substan ţ a respectiv ă . SINTEZA CICLOHEXENEI • Într-un balon

SINTEZA CICLOHEXENEI

Într-un balon de 100 mL se introduc 20 mL (21g) ciclohexanol şi 0,6 mL H 2 SO 4 concentrat.

Se va monta balonului o coloniţă de distilare prevăzută la partea superioară cu termometru şi refrigerent de distilare.

Balonul se încălzeste la fierbere asfel încât temperatura distilatului să nu depăşească 90 0 C.

Distilarea se opreşte atunci când în balon rămâne doar partea reziduală a distilării şi apare un miros de SO 2 .

Distilatul colectat într-un vas răcit , se saturează cu NaCl şi se neutralizează cu 2 mL soluţie de Na 2 CO 3 5%.

Stratul superior care conţine ciclohexenă, se separă , se usucă pe MnSO 4 anhidru şi se distila folosind o coloniţă de distilare.

Se obţine cca. 12 g ciclohexenă cu puritate 80-82%.

Identificare :

- reacţia cu apa de brom:

soluţie de apă de brom (sau o soluţie de Br in CCl 4 ) . se observă decolorarea.

- reacţia cu permanganat :

soluţie de KMnO 4 1% . Se observă decolorarea permanganatului şi formarea unui precipitat brun de MnO 2 .

Într-o eprubetă se introduc 0,5 mL ciclohexenă şi se picură sub agitaţie o

Într-o eprubetă se introduc 0,5 mL ciclohexenă şi se picură sub agitaţie o