ENDOCITOZA MEDIATA DE RECEPTORIi Prin endocitoza mediat de receptori celulele capteaz selectiv proteine i mici particule din mediul

extracelular. Pe suprafaa celulei exist proteine membranare receptoare de care se leag cu mare specificitate diferite molecule numite liganzi. Complexele ligand-receptor se aglomereaz n mici reg ale membr. dup care sunt internalizai. Endocitoza acestor complexe molec. specifice se produce, de obicei, la nivelul unor adncituri nvelite ("coated pito) care apar la supraf. celular. La microscopul electronic, aici apar vizibil, pe faa citoplasmatic, un strat de proteine care nvelete adncitura (vezicule nvelite). Ulterior, veziculele cu nveli i pierd nveliul , formndu-se astfel , vezicule netede , fr nveli, numite endozomi. Pe membrana plasmatic pot exista att adncituri cu nveli, ct i fr nveli. (Ex: toxina holeric) Receptorii sunt ntotdeauna reciclai, n stare intact la suprafaa membranei. Endozomii formai n citoplasm fuzioneaz cu o categorie special de vezicule, care sunt denumite prescurt CURL (compartiment de decuplare a receptorului de ligand), a cror caracteristic principal este pH-ul intern sczut (aprox. 5), ce cauzeaz disocierea complexelor ligand-receptor. Receptorii liberi se aglomereaz ntr-o zon a membr. acestor vezicule de decuplare, zone ce se desprind pentru a forma noi vezicule, alungite , care recicleaz receptorii napoi la membr. plasmatic. Ligandul va ajunge ntr-un alt tip de vezicule care vor fuziona cu lizozomii, fiind degradat, n final de enzimele hidrolitice. Hepatocitele, celulele ficatului, conin un receptor de suprafa, numit receptor pentru asialoglicoproteine, ce leag glicoproteinele a cror grupare glucidic se termin cu galactoza. n cazul proteinelor serice, rezidurile de galactoz sunt acoperite de acid sialic. Glicoproteinele anormale crora le lipsete ac. sialic i au reziduri de galactoz libere, se leag de receptorii de pe hepatocite i sunt ndeprtate din circulaie , prin endocitoz , n aprox. 5 mii . Asialoglicoproteinele sunt apoi distruse n lizozomii hepatocitelor. Macrofagele au un sist. asemntor. Colesterolul este insolubil n lichidele biologice. Indiferent dac provine din alimente sau e sintetizat de ficat , el e transportat cu ajotorul unui vector protein de transport (carrier). Lipoproteinele cu densitate joas (LDL) reprezint cel mai comun complex care transport colesterolul prin snge. Celulele care au nevoie de colesterol produc receptori care leag specific particulele de LDL. O particul de LDL are form sferic cu diam. aprox 20-25 mm. Suprafaa sa exterioar este acoperit de un monostrat membranar de fosfolipide i colesterol, n care se afl o singur molecul proteic mare, proteina, apa B . n interiorul particulei se afl o cantitate considerabil de molecule de colesterol ( ~1500 molec), fiecare esterificat la un lan lung de acizi grai. Particulele de LDL din serul sangvin reprezint o surs semnificativ deb colesterol pentru majoritatea celulelor , dei toate celulele sunt capabile s produc colesterol de novo, din acid acetic. Preluarea particulelor de LDL de ctre celule se face prin endocitoz mediat de receptori. Aceti receptori au ca ligand proteina apa-B de pe suprafaa particulelor LDL. Dup endocitoz , particulele LDL sunt transportate la lizozomi, unde proteina apa-B e degradat n aminoacizi , iar colesterolul esterificat este hidrolizat la colesterol i acizi grai. Colesterolul e ncorporat direct n membr., iar acizii grai sunt utilizai pentru sinteza de noi fosfolipide. O surs excelent pentru purificarea receptorilor LDL o constituie celula corticosuprarenalei. Celulele acestor glande endocrine produc hormoni sterolici , ce au la baz colesterolul , importnd mult mai mult colesterol dect alte celule conin a cantitate mai mare de receptori LDL. Hipercolesterolemia familial

Este o boal ereditar n care persoanele afectate prezint valori mari ale colesterolului sanguin. Aceste persoane posed forme mutante ale receptorilor LDL. Homozigoii pentru alelele mutante mor la vrst tnr, de atac de cord cauzat de ateroscleroz ca urmare a formrii depozitelor de colesterol care obtureaz n cele din urm arterele. Defectul genetic afecteaz specific receptorii LDL. La unele persoane afectate de aceast boal , receptorii LDL, pur i simplu nu se produc; la altele , acetia nu pot lega LDL. O situaie interesant const , la unele cazuri , n faptul c receptorii pot lega LDL, dar complexele receptor-LDL nu pot fi internalizate de ctre celule, ele distribuinduse uniform pe suprafaa celulei , n loc s fie aglomerate n depresiunile cu nveli. n acest caz, receptorul este defectuos prin nlocuirea doar a unui AA din structura molec. sale, ceea ce face imposibil interaciunea dintre domeniul citoplasmatic al receptorului, particulele de ataare i clatrin. Indivizii heterozigoi posed o alel mutant pentru receptorul LDL i una normal, astfel c celulele lor conin jumtate din numrul receptorilor normali. Colesterolul seric la aceti indivizi , are valori mari ridicate dect normali , dar mai sczute dect la pers. homozigote pentru acest defect; aceste persoane sunt mai expuse la ateroscleroz dect indivizii normali. Aproximativ un individ din 500 este heterozigot pentru aceste alele , ceea ce face ca aceasta s fie una din cele mai comune afeciuni genetice.

PEROXIZOMII. SINDROMUL ZELLWEGGER Peroxizomii sunt organite celulare, delimitate de o singur membranla nivelul crora toate proteinele sunt sintetizate n citosol i trebuie importate dup un mecanism asemntor cu cel

existent la mitocondrii , fa de care se deosebesc prin faptul c nu posed un genom propriu i nici ribozomi. Sunt prezeni n toate celulele eucariote Conin enzine oxidative (ex: catalaza, urat-oxidaza) Reprezint alturi de mitocondrii , principalul consumator de oxigen molecular al celulei Enzimele lor produc i apoi descompun peroxidul de oxigen (apa oxigenat) , reacii specifice n ficat i rinichi Au rolul de a detoxifia diferite molecule toxice - de a degrada moleculele de acizi grai prin reacia de - oxidare (reacie ce are loc doar n mitocondrii i peroxizomii ) (desprinderea a cte 2 atomi de C din lanul lung de acizi grai cu generare de acetil ????) Prezint o remarcabil adaptabilitate BIOGENEZA PEROXIZOMILOR Membr. peroxizomilor conine receptori de import specifici, expui pe faa citosalic , ce recunosc semnalul proteinelor ce trebuie importate. Proteinele peroxizomale , sintetizate pe ribozomii liberi din citosol, posed la captul carboxil un semanl de import. Peroxizomii noi se formeaz prin diviziunea peroxizomilor preexisteni. Pe lng proteinele din coninutul lor, peroxizomii noi i import din citosol i receptorii membranari de import precum i fosfolipidele membranare. Acest proces prezint multe analogii cu biogeneza mitocondriilor. SINDROMUL ZELLWEGGER - boal uman ereditar - sever deficien de peroxizomi - cauza: importul defectuos al proteinelor peroxizomale - peroxizomii sunt lipsii de proteine specifice, ceea ce duce la severe afeciuni cerebrale , hepatice i renale, incompatibile cu supravieuirea - bolnavii mor la cteva zile dup natere - o form a acestui sindrom se datoreaz mataiei genei ce codific o protein peroxizomal membranar: factori ???? de asamblare a peroxizomilor, probabil implicat n importul proteinelor n peroxizomi.

REPLICAIA ADN nainte ca o celul s se divid , ea trebuie s-i produc o nou copie a fiecrui cromozom, diviziunea celulei fiind precedat de faza S. , n care fiecare celul trebuie s-i sintetizeze o copie de ADN. ntr-o celul eucariot tipic, faza S dureaz aprox . 8 ore. La sfritul ei, din fiecare cromozom rezult 2 cromozomi perfect identici cu cel de origine i care vor rmne legai ntre ei

prin intermediul centromerului pn la metafaza mitozei. Duplicarea cromozomilor implic att replicarea moleculei lungi de ADN a fiecruia, ct i asamblarea la ADN-ul nou format a noi proteine cromozomiale , ceea ce duce la formarea cromatinei. Procesul de copiere fidel a succesiunii de nucleotide din moleculele de ADN, deci a infl. genetice, n scopul transmiterii acesteia de-a lungul generaiilor cel. , se numete replicaia ADN, fiind de fapt o reacie de polimerizare , ce are loc cu o rat de 500 nucleotide/sec. pentru bacterii i 50 nucleotide/sec. la mamifere. Enzimele de replicaie trebuie s fie foarte exacte i rapide. Copierea ADN este un proces prin care secv. de nucleotide a ADN-ului este duplicat prin mperecherea complementar de baze (A-T/v, G-C) ntr-o secv. nucleotidic complementar (ADN sau ARN). Procesul presupune recunoaterea fiecrui nucleotid i implic n mod obligatoriu separarea tranzitorie a celor 2 lanuri complementare ale dublui helix de ADN , astfel c gruprile acceptoare i donatoare ale fiecrei legturi de H ale bazelor azotate s apar expuse pentru mperechere. Procesul e catalizat de o enzim: ADN-polimerizat. Aceasta catalizeaz adiia treapt cu treapt a detoxiribonucleotidei la capatul 3' OH al unui lan polinucleotidic preexistent (lanul primer) care se afl mperecheat la lanul matri. Astfel, lanul nou sintetizat crete n direcia 5' 3' . Deoarece fiecare nucleotid care vine s se adauge la catena n sintez, trebuie s se mperecheze cu nucleotidul de pe lanul matri, acesta din urm determin care din cei 4 nucleotidtrifosfai s intre n reacie. n timpul replicaiei fiecare caten veche de ADN servete ca matri pentru sinteza uneia noi. Astfel, secvena ADN e replicat semiconservativ de ctre ADN polimeraza. Fiecare din cele 2 celule fiice rezultate din diviziune motenete un dublu helix de ADN, ce conine o caten veche i una nou. Regiunile aflate n replicare se mic de-a lungul ADN-ului parental. Deoarece o asemenea reg. are o form de Y, ea a fost denumit furca replicativ. La nivelul furcii replicative, helixul ambelor molecule noi de ADN este sintetizat de un complex enzimatic complex , ce conine ADN polimeraza. Din cauza orientrii antiparalele a celor 2 lanuri ADN, s-ar presupune , ca un lan nou s creasc n direcia 5' 3', iar cellalt n direcia 3' 5', fiind nevoie de 2 ADN- polimeraza dif, fapt neevideniat. Fragmentele Okazaki sunt fragmente scurte de ADN (100-200 nucleotide pentru eucariote), de la nivelul furcii replicative, aprute la adugarea n mediul de cretere a 3H timidinei puternic radioactiv. Ele sunt sintetizate doar n direcia 5' 3', iar dup ce sinteza lor se ncheie, ele sunt legate de ctre o enzim numit ADN ligaza , pentru a forma lanul lung de ADN. Furca replicativ are o structur asimetric. Lanul nou de ADN care este sintetizat continuu , fr ntreruperi, se numete lan prioritar, deoarece sinteza sa precede sinteza discontinu a celuilalt lan, numit lan tardiv, unde fragmentele Okazaki se pot polimeriza doar dup ce furca replicativ sa desfurat cu un numr de nucleotide egal cu lungimea acestor fragmente. S-a evideniat existena mai multor furci de replicare pe un cromozom eucariot, care se mic simultan, necesare datorit vitezei mici cu care se mic o furc de replicare. Ele funcioneaz grupat putnd exista furci ce funcioneaz pe cnd altele sunt n repaus. Originile de replicare sunt activ grupate (cte 20- 80). Grupurile activate simultan se numesc uniti replicative. La fiecare origine de replicare se formeaz cte 2 furci de replicare care se mic n direcii opuse (ca i la bacterii) pn ce se ntlnesc cu furca de replicare a originii de replicare nvecinate care vine din direcia opus. Unul dintre cele mai importante mecanisme de corecie este dat de propr. ADN- polimerazei. Spre deosebire de ARN-polimeraza, ADN polimeraza nu poate ncepe sinteza unui polinucleotid de la legarea a 2 nucleotide laolalt (primele 2 din lan). Ea are nevoie de un capt 3' OH liber al unui lan n cretere la care ultimul nucleotid care ofer captul 3' ??? este mperecheat cu nucleotidul complementar de pe lanul matri. Dac ultimul nucleotid de pe lanul primer e adugat greit, nu poate reprezenta capt de continuare a sintezei. Evitarea mperecherilor greite se

datoreaz activitii 3' 5' exonucleazic a ADN- polimerazei, aceasta avnd n molecul o subunitate catalitic ce taie baza adugat greit. Funcionarea ADN-polimerazei pe lanul tardiv e mai complicat, desfurndu-se invers fa de sensul de naintare al furcii replicative, ea are nevoie pe msur ce furca se desface de cte un capt 3' OH nou. Sinteza se face n salturi, la fiecare salt fiind necesar un nou primer. Producerea primerilor este realizat de o enzim: ARN primaza, ce produce primeri ARN , lungi de 10 nucleotide. Sinteza fiecrui fragment Okazaki se termin n momentul n care ADN polimeraz ntlnete captul 5' al primerului ARN din fragmentul anterior , deja sintetizat. La nivelul fragmentului de ARN , ce prezint i intercalri de fragment de ARN primer acioneaz un sistem enzimatic, ce rupe fragmente de ARN primer (RNaz) i n spaiile rmase goale completeaz molecula de ADN nou sintetizat. Dup ce completarea s-a realizat , intervine ADN- ligaza ce sudeaz capetele fragmentelor Okazaki. ADN- polimeraza poate copia succesiunea de nucleotide din fiecare bcaten a ADN doar dac cele 2 catene matri sunt desfcute , desfacere realizat de proteine speciale ce sunt de 2 tipuri: - ADN- helicaza hidrolizeaz ATP pentru a se mica rapid de-a lungul unei monocatene de ADN. Cnd ntlnete dublu helix, ea i continu deplasarea pe catena sa, desfcndu-l - Proteinele helix destabilizatoare (SSB) - se leag la catenele de ADN desfcute din helix, fr a acoperi bazele - stabilizeaz forma desfurat a monocatenelor , prevenind mperecherea bazelor din aceeai caten ADN topoizomerazele- evit nclcirea dublu-helixului de ADN n timpul despiralizrii sale. Diferena major a mecanismelor replicrii ADN este c la eucariote, ADN-ul e replicat n starea sa structurat sub form de cromatin, deci complexat cu proteinele histonice. Spre deosebire de alte proteine, histonele sunt sintetizate aproape exclusiv n faza S a ciclului celular.

MICROTUBULII Microtubulii sunt prezeni n citoplasma tuturor celulelor eucariote (excepie : eritrocitele). Structura molecular a tuturor microtubulilor este identic. Microtubulii stau la baza organizrii diverselor structuri subcelular fiind implicai n diferite tipuri de micare (ex: fusul mitotic, micarea cromozomilor n timpul diviziunii, micarea cililor i flagelilor, transportul veziculelor prin citoplasm) Structura microtubulilor Microtubulii sunt structuri formate n urma asamblrii, polimerizrii unor molecule proteice numite tubuline. Molecula de tubulin este un dimer format din 2 polipeptide globulare ( - tubulin i - tubulin). Cnd moleculele de tubulin se dispun n microtubuli formeaz protofilamente. Un

numr de 13 asemenea protofilamente dispune alturat n jurul unui ax central formeaz un microtubul. Asamblarea tubulinei n structura microtubulilor este un proces dinamic, ce depinde de stocul de monomeri din citosol i se face polarizat; de obicei de la un capt (+) se face polimerizarea , iar de la cellalt capt (-) depolimerizarea. Microtubulii constituie structuri labile, care apar n celule n funcie de cantitatea de tubulin sintetizat, iar funcia lor depinde de aceast labilitate. Microtubulii pot fi reconstituii in vitro , n condiii fiziologice. Tubulii formeaz microtubulii la 370C n prezena GTP. Acest proces necesit i prezena unor microtubuli cu funcie de primeri. Astfel , tubulina se adaug progresiv la capetele microtubulului preexistent. La o anumit concentraie se atinge un echilibru adic adiia de monomeri de tubulin la unii microtubuli este echilibrat de disocierea lor de pe ali microtubuli. Aceast conc. reprezint conc. critic de tubulin. Cnd val. conc. de tubulin este mai mare dect conc. critic microtubulii cresc, iar cnd este mai mic, microtubulii descresc. Microtubulii pot fi izolai i n stare pur din diferite celule (spermatozoizi , celule nervoase). n celule, creterea i descreterea microtubulilor este un proces oarecum diferit. Astfel, n celule, creterea i descreterea nu se face la captul (-), ci numai la captul (+). Capetele (-) ale microtubulilor din celule sunt aproape ntotdeauna orientate ctre o zon din citoplasm numit centrul de organizare al microtubulilor (MTOC). Acesta cuprinde centriolii i centrozomul (la celulele animale) sau corpii bazali (la cili i flageli). Captul (+) se afl n poziie opus . Neuronii prezint o excepie privind polaritatea . La baza dendritelor , neuronii nu posed MTOC i de aceea, polaritatea microtubulilor din dendrite nu este aceeai. n axon, toi microtubulii au aceeai polaritate. Polaritatea microtubulilor are semnificaii profunde pentru procesul de asamblare i dezasamblare a lor, precum i pentru multe aspecte privind micrile celulelor. Mitoza este unul dintre proc. n care polimerizarea i depolimerizarea microtubulilor care form. fusul de diviziune este un proces foarte dinamic. Colchicina este un alcaloid vegetal (extras din brndua de toamn ) care blocheaz diviziunea celulei n metafaz. La baza aciunii ei st capacitatea de a se lega la molecula de tubulin. Complexele tubulin-colchicin se vpot lega la captul unui microtubul preexistent , mpiedicnd adugarea n coninut a altor molecule de tubulin aciuni inhibitoare. Compuii care au aceast act. sunt cunoscui sub numele de substane antimitotice (ex: vinblastina, vincristina) i conduc la moartea celular fiind folosii n chimioterapia cancerului (citostatice). Taxolul este unul dintre cele mai moderne citostatice, avnd afect opus colchicinei. El se leag la microtubuli , stabilizndu-i i nepermind depolimerizarea lor moarte cel. Structurile care au la baz mocrotubulilor , conin n mod constant o serie de proteine asociate (MAP), ce au rolul de a stabiliza structura microtubulilor, protejndu-i depolimerizrii, ct i de a media interaciunea lor cu alte comp. celulare. Axonii neuronilor conin o protein asoc. microtubulilor numit tau, ce accelereaz polimerizarea tubulinei i stabilizeaz microtubulii. Cercetri intense au evideniat participarea microtubulilor n transportul intracelular al veziculelor i particulelor proteice, transport realizat de molec. proteice particulare de-a lungul microtubulilor. Transportul dinspre corpul celulelor spre terminaii sinaptice = transport anterograd creterea axonului i rennoirea veziculelor sinaptice. Transportul n direci opus = transport retrograd vezicule, proteine i membr. degradate destinate reciclrii n corpul celulei. Proteinele transp. rapid sunt mpachetate n structuri organizate, mici vezicule , care pentru micare, se asociaz cu microtubuli. S-a obs. c microtubilii ghideaz direcia de micare.

Proteina major care particip la acest proces a fost numit Kinesina. Aceasta se laeg cu un capt la microtubuli i cu cellalt de vezicula de transportat. n prezena ATP pe care l hidrolizeaz , kinesina se deplaseaz de-a lungul microtubulilor de la captul (-) la captul (+), antrennd astfel i deplasarea veziculei la care se afl legat (transport anterograd) Dineina citoplasmatic (MAPIC) - similar kinesinei. Diferena este c asigur transportul retrograd al veziculelor.

CELULELE CU POART COMANDATE DE LIGAND - au princ. de funcionare comun, dar tipuri diferite de liganzi, precum i specificitate diferit la anioni sau cationi. Ligandul poate fi : - mediator chimic extracelular (neurotransmitor) - ligand intracelular (ioni de Ca 2+ , nucleotide GMPC. Proteine reglatoare proteina G) CANALELE CATIONICE DEPENDENTE DE UN LIGAND EXTRACELULAR - la nivelul sinapselor (n membr. postsinaptic) (ex: receptor pentru acetil colin) - rolul n junc.neuromusc. (placa motorie) : convertirea semnalului chimic, reprez. de o anumit conc. de ligand eliberat de neuronul presinaptic, intr-un semnal electric sub forma poten. electric din membr. postsinaptic - ca urmare a deschiderii lor , datorit permeabilitii la un anumit ion (Na +) un dezechilibru ionic modif. electric a membr., ce depinde de cant. de ach. eliberai CANALELE CU POART COMANDATE DE UN ION INTRACELULAR - prez. ntr-o zon specializat a membr. axonilor neoron - canalul pentru K+ dependent de Ca2+ se deschide ca rspuns la creterea conc. intracel. de Ca 2+ creterea eflux de K+ neuron din ce n ce mai puin excitabil - apare n cazul stimulrii neuronale repetate i prelungite - mecanismul st la baza adaptrii neuronilor la aciunea unui stimul repetat constant CANALELE pentru Na + COMANDATE DE GMP CICLIC Ex: n membr. cel cu bastona din retin n absena unui semnal luminos , GMPC e legat de canalele de Na+, menionndu-se deschise lumina activeaz rodopsina i disocierea GMPC de pe canalele de Na+, nchizndu-le semnalul luminos e convertit n semnal electric Ex: celulele receptoare olfactive din mucoasa nazal moleculele de subst. odorant se leag la proteinele receptor din membr. celulare olfactive sinteza intracelular a AMPC, ce deschid canalele de Na+ din membr. plasmatic, determin o polarizare excitatorie CANALELE de K + COMANDATE DE PROTEINA G - n membr. celulare musc. Cardiace Legarea Ach. la reacia din c.m. cardiac activarea proteinei G activarea canalelor de K+ din memb. - sunt sensibili la un alcaloid numit MUSCARINA (reacie muscarinici) reacia pentru Ach . = reacia nicotinic Activarea reaciei muscarinici deschiderea unor canale pentru K+ (nu pentru Na+) efluxul de K+ din celule cardiace provoac o hiperpolarizare a membr. lipsa excitrii i relaxarii cel. musc. acelai med. ch. (Ach) are efect excitator asupra cel. musc. scheletice i efect inhibator asupra cel. cardiace.

MODELUL DE MOZAIC FLUID Membr. cel. au o structura moleculara unitara, comuna tuturor membr. biologice. Componentele chimice ce intra in structura plasmalemei sunt lipidele si proteinele precum si complexe macromeloculare cu glucidele (glicolipide , glicoproteine) . Proportia de masa lipide/proteine este de 1:1. Principalele tipuri de lipide ca intra in alcatuirea memb. sunt fosfolipidele, colesterolul si glicolipidele. Toate cele 3 categoriide lipide membr. au molec. amfifile sau amfipatice (au un capat hidrofil si unul hidrofob), proprietate importanta in asigurarea autoansamblarii molec. aflate in mediul apos in structuri ordonate , ducand la formarea unui bistrat lipidic. Fosfolipidele sunt de 2 categorii: fosfogliceride si sfingalipide. Fosfogliceridele au la baza o molecula de glocol la care 2 grupe hidroxil sunt esterificate cu acizi grasi (14 -24 atomi de C), iar cea de-a treia de o grupare chimica polara (hidrofila; cele mai comune: colina, etanolamina, serina, inozitol) Cele mai importante fosfogliceride : fosfatidilcolina, fosfatidiletanolamina, fosfatidilserina, fosfatidilinozitol. Sfingalipidele . ex. Sfingomielina (aminoalcool cu lant lung - sfingozina - + acid gras variabil +colina ) Glicolipidele ~ sfingolipide . Dif. in locul gr. polare fosforilcolinice au radicali glucidici, radicali orientati intotdeauna spre ext. (form. glicocalixul). Ele pot fi glicolipide neutre sau gangliozide. Membr. cel. eucariote contine cantitati insemnate de colesterol pana la cate o molec. pentru fiecare molec. de fosfolipid. Colesterolul influenteaza fluiditatea , scade permeabilitatea bistralului la molec. mici , hidrofile si creste flexibilitatea si stabilitatea fizica a acestuia. Datorita faptului ca molec. lipidice membr. au propr. de a fi amfifile, ele se dispun in struct. membr. cel. intr-un dublu stat (bistrat lipidic), cu capetele hidrofile orientate spre fata exterioara, respectiv spre fata citoplasmatica a stratului , iar cu capetele hidrofobe orientate spre interiorul bistralului, cea mai posibila dispozitie a particulei din punct de vedere termodinamic (pe ambele fete exista mediu apos). Aceasta confera bistratului posibilitatea de autoasamblare, fluiditate si asimetrie , ce faciliteaza rolul de bariera al bistratulu Autoasamblarea bistratului fosfolipidic se datoreaza tendintei molec. fosfolipidice si glicolipidice, de orientare a.i capatul lor hidrofob sa nu vina in contact cu molec . polare ale apei. Prin agitarea acestor molecule in apa se formeaza 2 tipuri de agregate moleculare: micele si bistraturi. Bistraturile au tendinta de a forma vezicule, inchizand in int. Compartimente apoase, precum si de a reface continuitatea bistratului ori de cate ori acesta e dezasamblat , fapt ce sta la baza refacerii si reinnoirii membr. cel. Pe cale artificiala se pot sintetiza doua tipuri de bistraturi lipidice: - care formeaza vezicule sferice (liposami) - bistraturi plane pe suprafata unui mic orificiu ce separa doua medii apoase , numite membrane negre Miscarea molec. in bistratul membranar este de 3 tipuri: - rotatia in jurul axului molec. - difuziunea in planul stratului in care se afla - trecerea dintr-un strat in celalalt (flip-flop) (foarte rar) Factorii ce det. gr. de fluiditate al membr. cel. sunt: - gradul de saturare al acizilor grasi - lungimea lantului lor de C - temp - propr. particulare ale molec. de colesterol. Asimetria este determinata de compizitia lipidica dif. a celor 2 jumatati ale bistratului. Repartitia molec. .lipidice este:

in straul exterior : predomina lipidele cu gr. colinica (neutre), toate glicolipidele si lipidele cu AG nesat in stratul interior: predomina lipidele cu sarcina electrica (fosfatidilserina neg, fosfatidiletanolamina si lipidele cu AG nesat )

Cu toate ca structura de baza a membr. biologice o constituie bistratul fosfolipidic, maj. functiilor specifice sunt indeplinite de proteine. Proteinele membranare pot fi proteine transmembranare ce contin regiuni hidrofile si hidrofobe (potentat de atasarea unui lant de AG) sau proteine asociate cu bistratul prin intermediul unor lanturi hidrocarbonate (acizi grasi), ce sunt grupate in: - proteine ancorate la glicozil fosfatidilinozitol - caract. pentru fata exterioara a membr. cel. - proteine ancorate la miristrat si la farnezil se gasesc fata citoplasmatica a membr. - proteine membranare periferice legate pe o fat sau pe alta a membr. prin interact. necovalente cu proteinele transmembranare. MODELUL MOZAICULUI FLUID AL MEMBR. Prima imagine reala despre arhitectura molec. a membr. cel. a fost imaginata relativ tarziu. Doar dupa anul 1970 , o serie de date experimentale au sugerat ca membr. este organizat dupa modelul de mozaic fluid. Acesta a fost descris detaliat de catre SINGER si NICOLSAN in 1972. Astazi acest model de organizare este general acceptat. Modelul de mozaic fluid postuleaza ca: 1) lipidele si proteinele transmembranare sunt dispuse in mozaic 2) membr. are o struct. semifluida, atat lipidele cat si proteinele executand miscari de translatie in planul bistratului lipidic 3) fluiditatea implica existenta intre componentele molec, a interact. fizico/chimice slabe, necovalente 4) toate molec. care intra in structura de baza a membr.sunt amfifile (amfipatice) 5) fluiditatea mozaicului e posibila doar in cond. de temp. sup. temp. de tranzitie , din faza de gel in faza de cristal lichid, cond. realizata de niv. temp. Fiziologice 6) bistratul lipidic are o structura bidimensionala, fapt ce decurge din dispozitia asimetrica a molec. in membr. Astfel, membr. cel. poate fi imaginata ca fiind formata dintr-o mare lipidica , in care plutesc niste iceberguri molec. proteice. Organizarea memb. cel. dupa modelul mozaicului fluid a fost probata astazi fara echivoc printr-o serie de dovezi experimentale obtinute prin folosirea unor tehnici de mare acuratete.

LIZOZOMII . BOALA INCLUZIUNILOR CELULARE. (BOALA CEL. I) Lizozomii sunt vezicule membranare ce contin o serie de enzime hidrolitice implicate in digestia cel a macromolec. Enzimele lizozomale ( ~ 40) sunt hidrolaze acide, avand o activitate optima la pH= 5. Ele sunt proteaze, nucleaze, glicozidaze, lipaze, fosfolipaze, fosfataze si sulfataze. Membr. lizozozmale contin: - proteine transportatoare - pentru prod. ce rezulta in urma digestiei macromolec. - pompa de protoni (H+) pompeaza activ H+ in interiorul lizozomilor mentinand constant pH-ul in lumen (5) - proteine membr. glicozilate orientate cu ????? oligozaharidice spre lumen - protejeaza impotriva autodigestiei Veziculele numite endozomi formeaza un compartiment intermediar ce fuzioneaza cu lizozomii provine din ap. Golgi si form. compartimentul endolizozomal. Toate cel. poseda o a doua cale prin care lizozomii intervin in procesele de digestie a unor portiuni a cel. insasi , digestie numita autofagie, formandu/se un autofagalizozom. A treia cale de digestie lizozomale exista doar la cel. specilaizate pentru fagocitoza paticulelor mari sau a microorganismelor (ex: la macrofage sau leucocitele neutrofile), formandu-se fagolizozomi. Enzimele lizozozmale si proteinele secretate sunt inserate co-translational in lumenul RE, unde li se ataseaza oligozaharide N-linkate. In zona cis a ap. Golgi , una sau mai multe manoze din aceste oligozaharide sunt fosforilate. Manoza fosforilata (M6P) la C6 reprezinta un semnal chimic ce orienteaza aceste molec. catre lizozomi. In membr. de pe fata trans. A ap. Golgi exista o proteina receptorpentru manoza 6 fasfat (receptor M6P), ce se leaga specifica de pr. lizozomale ce au M6P si care au fost trasp. aici. Reg. membr. ce contin receptori se separa sub forma de vezicule cu invelis de cisternele trans. ale ap. Golgi . rceptorii leaga ligandul lor doar la un pH neutru. In momentul in care enzimele, lizozomale alung la vezicule de sortare (cu pH acid) vor fi eliberate in lumen (devenind active). Ulterior o fosfataza indeparteaza fosfatul de pe manoze si veziculele cu enzime , devenind , lizozomi activi, iar receptorii vor reajunge la membr. golgiene. Pentru a fi activate, proenzimele trebuie sa fie degradate proteolitic enzima inactiva devenind astfel mai scurta rezultand enzima matura , activa. Procesul are loc cand pH din lumen este foarte acid (pH 5) . Studiul bolilor lizozomalea jucat un rol esential pentru elucidarea mecanismului sortarii hidrolazelor lizozomale. Aceste boli sunt provocate de defecte genetice ce afecteaza una sau mai multe enzime lizozozmale, avand ca rezultat acumularea in lizozomi a substraturilor nedigerate , fapt cu consecinte patologice profunde. Cea mai dramatica , dar si rara este boala incluziunilor celulare. (boala cel. I). In aceasta boala , enzimele lizozomilor din fibroblaste lipsesc in totalitate, astfel ca substraturile nedigerate se acumuleaza sub ????? de mari incluziuni. Cu toate ca in lizozomi lipsesc toate enzimele hidrolitice , boala cel. I este consecinta mutatiei unei singure gene. Mai mult, toate hidrolazele care lipsesc din lizozomi pot fi gasite in sange sub forma lor activa, ceea ce indica faptul ca, genele structurale care le codifica sunt neafectate. Anomalia isi are originea dintr-un defectde sortare la nivelul ap. Golgi, ceea ce face ca hidrolazele, in loc sa fie incorporate in lizozomi , sunt secretate. Mai concret, hidrolazele nu pot fi impachetate in lizozomi deoarece le lipseste manoza 6 fosfatul (M6P). Studiul acestei boli a facilitat identificarea molec. semnal (M6P) si intelegerea rolului ap. Golgi in mecanismul sortarii hidrolazelor lizozomale. In boala cel. I , lizozomii anumitor tipuri de cel. cum sunt hepatocitele, contin totusi setul normal de enzime lizozomale. Aceasta sugereaza ca hepatocitele poseda un alt mecanism de sortare al enzimelor lizozomale, a carei natura este inca necunoscuta.

TRANSPORTUL MEDIAT DE PROTEINELE CANAL Spre deosebire de proteinele carrier , proteinele canal existente in structura membranelor celulare formand pori hidrofili. Practic toate proteinele canal sunt implicate in traspostul ionilor, ion gheorghe vasile, de aceea se numesc canale ionice. Ele au 3 proprietati importante > - transporta ioni cu o viteza de 100 de ori mai mare decat viteza de transport realizata de proteinele carrier - realizeaza un transport pasiv lasand ionii (Na + , K+, Cl-, Ca 2+) sa difuzeze in sensul gardientelor electrochimice - manifesta o ridicata selectivitate (unii ioni pot trece , iar altii nu) canalele ionice nu sunt niste simpli pori membranari hidrofili , ci ele sunt deschise doar tranzitoriu , fiind prevazute cu o poarta a carei deschidere este comandata de perturbari specifice ale membr., in functie de care pot fi : a) canale cu poarta comandate de voltaj