Sunteți pe pagina 1din 4

ANTROPOLOGIE

Antropologia filosofic e disciplina sec. XX care dintr-o perspectiv generalizatoare, ncearc s raspund la intebri privind esena omului ca form specific de existen, raporturile sale cu natura despre relaiile lui cu lumea valorii si culturii, despre modul n care individul uman devine peronalitate. Intemeietorul antropologiei filosofice(AF) e considerat a fi Max Scheler. AF isi are originile pe de o parte in traditia romantica a filosofiei vietii (Herder, Dilthey) daca luam in considerare critica pe care o aduce rationalismului si mecanicismului; pe de alta parte incearca sa depaseasca faramitarea stiintelor individuale si sa cuprinda cunostintele lor intr-o teorie coerenta despre om. Spre deosebire de antropologiile biologice si psihologice, cea filosofica doreste sa-l cuprinda pe om in intregul sau. In antropologia filosofica omul pune intrebari referitoare la sine insusi nu doar ca obiect ci si ca subiect. Herder sustine ca omul e <primul eliberat al Creatiei> si atrage atentia ca omul trebuie sa-si stapaneasca viata cu o ratiune dobandita intr-un lung proces de invatare si nu cu instincte stabile date. Max Scheler intemeiaza in cartea sa Pozitia omului in cosmos antropologia filozofica moderna. Pentru el omul este fiinta spiritului caracterizata prin deschidere spre lume si facticitate. O fiinta spirituala nu mai este prin urmare una condusa de instincte si legata de lumea din jur, ci e o fiinta libera de aceasta, deci e o fiinta deschisa spre lume. Arnold Gehen preia enuntul lui Nietzsche conform caruia omul ar fi un animal inca nestabilit: fiinta om este cumva nedefinitivata, nu este inca fixata Conceptii asupra naturii umane

1. 2.
3.

teoria politica teoria metafizica teoria materialist-mecanicista si biologica

Teoria politica ARISTOTEL Teoria lui Aristotel despre natura umana decurge din viziunea sa teleologica: natura nu creeaza nimic fara un scop. Astfel existenta omului trebuie sa aiba un scop, si anume acela de a trai laolalta cu semenii sai in vederea unei vieti bune. Oamenii nu sunt izolati, ci omul e de la natura o fiinta sociala, pentru ca omul are simtul binelui si al raului, acestea nu se pot forma decat in cadrul familiei si al societatii. Aristotel trateaza statul drept o institutie naturala, rezultata din instinctele de autoconservare si reproducere a indivizilor. Statul e o manifestare a naturii umane insesi. Ceea ce face posibila existenta statului e limbaju articulat, limbajul e cel prin care se exprima ceea ce e drept si nedrept caracterul de socializare a limbajului. Statul e anterior familiei si individului. Avand in vedere ca Natura nu creeaza nimic fara un scop, rolul statului e acela de a cauta dreptatea in vederea Binelui. Compatibilitatea om-polis (cetate) o aflam in cetatea corecta care are rolul de a servi colectivitatea. Cetatile corecte sunt: regalitatea, aristocratia, democratia corecta Cetatile incorecte sunt: tirania, oligarhia (domnia bogatilor) democratia incorecta ROUSSEAU Teoriile politice despre natura umana de pana la Rouseau considerau omul ca fiinta sociala care isi indeplineste atributele sale esentiale supunandu-se ordinii sociale -> sufletul omenesc era modelat in interiorul societatii. Rousseau isi pune intrebarea daca aeasta modificare cauzeaza sau nu fericire sau nefericire omului. Trecerea de la starea naturala la cea artificiala a societatii, este una benefica omului ? (conflictul este intre natura si cultura). In sfera sociala, omul se modifica, nu numai in planul gandirii, comportamental, cat si in planul fizic: viciile societatii devin viciile omului. Pe de alta parte, in societate omul se supune inegalitatii politice si diferentelor sociale. Toti acesti factori determina nefericirea omului. Rousseau spune: omul care gandeste e un animal depravat. Pentru Rousseau, adevarata natura umana nu este cea sociala ci consta in starea primitiva. Omul salbatic avand in suflet doar principiul interesului in propria-i conservare si pe cel al repulsiei fata de suferinta si moartea semenilor, este modelul naturii umane perfecte. Teoria metafizica

AUGUSTIN Conceptia crestina despre natura umana este aceea ca omul este o creatie a divinitatii si care se deosebeste de toate celelalte prin faptul ca este facut dupa chipul si asemanarea lui D-zeu. Cuvantul chip indica faptul ca D-zeu i-a dat omului ratiune si libertate, iar asemanarea adica ne asemanam pe cat putinta cu D-zeu in ceea ce priveste bunatatea, virtutea. Augustin merge pe aceasta idee: omul e o imagine a lui D-zeu. Dar omul e suflet si trup, ambele sunt imagini ale lui D-zeu ? Augustin distinge intre omul interior (sufletul si gandirea) si omul exterior (carnalul si simturile). Doar omul interior, adica sufletul reflecta divinitatea. S-zeu e inlauntrul sufletului uman, este interior intimo meo, deci omul nu ajunge la D-zeu urcand treptele cunoasterii ci coborand in adancurile sufletului. In Confesiuni, Augustin spune ca l-a cautat pe D-zeu in cele exterioare (a intrebat pamantul, marea, animalele si toate iau raspuns ca ele nu sunt D-zeu pe care-l cauta), si neafland raspuns in cele dinafara, a inceput sa-l caute pe D-zeu in sine insusi. Augustin se roaga: noverim me, noverim te (lasa-ma sa ma cunosc, lasa-ma sa Te cunosc)

PASCAL Ca sa defineasca natura umana, Pascal afirma ca trebuie mai intai sa-i stabileasca limitele, cum ? Cercetand realitatea exterioara si descopera 2 infinituri: infinitul mic obtinut prin diviziunea unui obiect Nici unul dintre aceste 2 infinituri nu pot fi cuprinse in intregime de ratiunea umana deci natura umana e o limita permanenta si de aici ai nevoia de a o depasi prin ratiune. Omul, prin ratiunea sa limitata este totusi constient de limitele sale, deci omul e o fiinta contradictorie, o ingramadire de contradictii. Omul insa are un avantaj isi cunoaste limitele, si in asta consta maretia sa. Ce cauta omul in lumea asta ? Pascal afirma ca toti oamenii doresc sa fie fericiti, o cautam in autoritate, in stiinta, in arta. Natura contradictorie a omului vine din afirmarea simultana a lui a fi si a vrea. Instinctul si pasiunea ne conduc instinctul spune ca fericirea e de cautat in noi, pasiunea spune ca fericirea e de gasit in afara noastra. Viata este in fond incertitudine si nefericire. Teoria materialist - mecanicista Holbach - lucrarea sa Systeme de la nature a devenit biblia materialismului, e caract. prin materialism, determinism, ateism - intregul uniers trebuie explicat cu ajutorul legilor miscarii materiei - peste tot exista materie -> materia poate simti si gandi - universul e ghidat de legi mecanice, totul se afla in interdependenta (cauza-efect) - adevarul poate fi descoperit doar prin simturi - in univers nu exista nimic supranatural, domina doar o cauzalitate necesara, si nu exista hazard si cauze orientate spre un scop anume determinismul se manifesta si in morala deoarece a gandi si a simti sunt doar functii ale creierului La Mettrie cauzele vietii sunt strict de natura fizica organicul rezulta din anorganic senzatia e o functie a materiei

a) b)

infinitul mare al creatiilor lui D-zeu (lumea in intregul ei)

omul este o masina, care se tine singura in functiune sufletul e doar o parte sensibila materiala a creierului starile psihice sunt dependente de procesele fiziologice si patologice bogatia vietii sufletesti depinde de marimea creierului, acesta isi are muschii gandirii asa cum piciorul are muschi ai miscarii

Alteritate si identitate LEVINAS Relativ al problema alteritatii, pana la Levinas natura celuilalt era tratata asemenea naturii obiectului (avem raportul subiect- eu / obiect celalat): odata inteles, este integrat ca si concept prin ratiune. Intre indivizi si lumea inconjuratoare nu se facea distinctie, toti formau un camp de cunoastee pentru un subiect universal. Pentru Levinas, dimpotriva, gandirea trebuie sa il sesizeze pe celalalt in calitatea lui de cu totul altul (avem aici 2 eu-ri care se afla intr-o relatie). Raportul subiect/obiect devine la Levinas subiect/subiect. Relatia cu celalalt este accesibila ca: prezenta - fata in fata (transcendenta interlocutorului): eu in fata celuilalt, diferit de mine dar un fel de alter ego al meu b) limbaj relatia mea cu celalalt se exprima prin limbaj, dialogul e forma esentiala a raportarii la celalalt, fapt subliniat si de Merleau Ponty in Fenomenologia perceptiei: prin intermediul dialogului, eu acced la un univers de sens distinct de al meu, dar pe care totusi il inteleg Relatia cu celalat e trasatura esentiala a gandirii. WILLIAMS Care este criteriul prin care decid ca eu din momentul t1 sunt acelasi cu eu din momentul t2 ? Exista un criteriu al continuitatii identitatii ? - continuitatea fizica (identitatea corporala) e adoptata de Williams - continuitatea psihologica (aceleasi amintiri, caracter) e pozitia contestata de Williams Pentru Williams identitatea corporala e o conditie necesara pentru stabilirea identitatii personale, el criticand demersul lui Locke care sustinea identitatea psihologica, conform careia memoria e cea care face ca un om sa fie el insusi. Memoria nu e un criteriu al identitatii pt. Williams deoarece daca modific memoria unei persoane introducand in locul vechilor amintiri altele noi, atunci persoana repsectiva nu mai are identitate personala intrucat nu mai poate sesiza diferenta dintre cele doua tipuri de memorii Pentru Locke identitatea omului e identitatea constiintei sale si constiinta e fundamentul identitatii, Williams confunda constiinta cu memoria, deci argumentul nu sta in picioare: memoria e un factor psihologic, constiinta e unul ontologic. Schimbarea setului de memorie nu conduce la schimabarea caracterului persoanei (care e determinat de constiinta). Animalele au si ele memorie, dar nu au constiinta. Locke spune: constiinta e comparata cu o oglinda, memoria cu ceara, amintirile cu niste picturi.

a)

Sensul existentei si cultura De ce exist ? Care e scopul vietii mele ? sunt intrebari despre sensul existentei, asupra faptul daca viata are sens sau nu. Prin existenta desemnam felul de a fi al omului spre deosebire de animale: animalele traiesc, omul exista. Pentru unii filosofi omul e creator de cultura, fata de animalul preocupat de supravietuire, omul se sacrifica in actul creator de cultura. Prin sens desemnam scopul, sau caracterul rational al unei situatii. Sensul existentei determina implinirea posibilitatilor existentei. Pentru unii cultura e sensul existentei. BLAGA Sustine ca destinul omului e intru mister si revelarea acestuia. Revelarea pp o iluminare si o participare la aceasta iluminare transcendentul care coboara. Relevarea e una orizontala care presupune doar forta omenescului: profesorul releva elevilor tainele stiintelor. Orizontul central al gnoseologiei lui Blaga e acela de mister, rezultat al actului creator al Marelui Anonim. Numai omul poate intra in contact cu misterul, de aici rezulta deosebirea calitativa dintre om si animal, spre deosebire de teoria evolutionista a sec XIX XX sustine ca omul fata de animal e deosebit doar in sens cantitativ si nu in esenta. Animalul traieste in orizontul lumii date (orizont de gradul I), omul traieste si in orizontul de gradul I si in orizontul misterului (de gradul II) - omul sufera o mutatie ontologica. Spre deosebire de animal, omul este creator de cultura iar creatiile culturale sunt revelari ale misterului - cultura e forma finala, implinirea sensului existentei umane. NOICA

Cultura sec XX e predominant stiintifica (formalizare, abstractizare) si realitatea e dedusa din formule in loc sa fie traita in ea insasi. Sec. XXI sta sub semnul lui Ares in loc sa stea sub semnul lui Hermes. Noica sustine ca aceasta gandire a realitatii se numeste logica lui Ares individul e tratat ca simpla variabila a unui intreg. Ares in mitologie e zeul razboiului, are un temperament impulsiv si e violent, el nu discuta. Ordinul lui se executa nu se discuta, adica stiinta experimenteaza si apoi invinge sau este invinsa. Daca experimentul stiintific reuseste, intreaga realitate supusa e formalizata, redusa la elemente de tip matematic individualul e inteles ca intreg (intr-un sistem) si nu conteaza, e o variabila a intregului. Pentru a recupera semnificatiile individualului, Noica propune o alta logica, logica lui Hermes ca logica a interpretarii in care individualul reflecta in sine intregul, pentru ca individualul cuprinde in sine generalul. Doar o astfel de logica face posibila intelegerea sensului vietii desfasurate in timp.

RICOEUR Pentru Ricoeur adevaruri de felul eu sunt , eu gandesc nu reprezinta un temei al filosofiei, sunt adevaruri abstracte, golite de continut. Daca existenta are un sens acesta nu e cunoscut in mod direct de catre om. El trebuie sa recupereze sensul existentei sale interpretand semnele lumii, limbajul, cultura. Ricoeur e interesat de sensul traitului analizandu-l dpdv hermeneutic. La sensul vietii poti ajunge doar printr-un ocol prin cultura:

1. 2. 3.

planul semantic cel al interpretarilor simbolurilor la nivelul limbajului pentru a intelege relatia om-limbaj-lume planul reflexiv consta in analiza legaturii dintre intelegerea semnelor si intelegerea de sine planul existential omul descopera sensul sinelul ca rezultat al intelegerii de sine prin interpretarea semnelor, limbajului, culturii. Existenta umana iese din sine si se materializeaza in acte culturale, sinele il recuperam printr-un act reflexiv interpretand propriile mele creatii deci existenta este dorinta, creatie, sensul sau se obtine doar ca hermeneutica a culturii Absurdul si sensul vietii CAMUS prin filosofie trebuie sa se raspunda la intrebarea daca viata merita sau nu sa fie traita este sinuciderea o solutie pentru problema angoasanta a sensului vietii ? exista un climat al absurditatii in care se desfasoara existenta umana: o lume in care cunoasterea adevarata este imposibila, care induce oboseala si spaima in fata timpului sentimentul absurdului este cel care caracterizeaza raportarea omului la lume apare conflictul in existenta fara sens o solutie ar fi sinuciderea, care dupa Camus e doar marturisirea ca viata te depaseste nu exista solutii pentru experiente absurde, deci conflictul trebuie mentinut, pentru ca prin el obtii atat constiinta perpetua cat si sentimentul de revolta impotriva absurdului lumii omul absurd e omul revoltat, liber in fata lumii si pasionat in trairea experientei absurde (Sisif)