Aminoacizi si Proteine

Proteinele sunt macromolecule din

sistemele vii care indeplinesc functii
majore pentru celula: rol de catalizatori;
rol de transport si depozitare a anumitor aminoacizi

molecule (O2), in sustinerea mecanica,

in imunitate, in transmiterea impulsului
nervos, in coordonarea cresterii si
diferentierii celulare.
aminoacid

Proteinele sunt polimeri constituiti din

unitati monomerice numite aminoacizi.
 Aminoacizi si Proteine

 Aminoacizi
Structura, clasificare, proprietati fizico-chimice
 Legatura peptidica
 Alte tipuri de legaturi chimice din moleculele proteice
 Proteine- nivele de organizare
Structura primară
Structura secundară
Structura terţiară
Structura cuaternară
 Aminoacizi

= acizi aminaţi, sunt compuşi chimici cu

masă moleculară mică, ce conţin în
molecula lor două funcţii caracteristice: o
grupare carboxilică (-COOH) şi o grupare
aminică (-NH2) si un radical (R) alifatic sau
aromatic care contine diferite grupari
functionale: hidroxil, sulfhidril, carboxil, O
Amina Acid
amino, guanidino, fenil, indol, imidazol etc.
H2N C OH
C
În natură se întâlnesc peste 150 ? R
aminoacizi, dintre care 20 sunt universal H
răspândiţi.
Aminoacizii din constituţia proteinelor
prezintă totdeauna gruparea aminică în
poziţia  faţă de gruparea carboxilică.
 Proprietati fizice ale aminoacizilor

• Solubilitatea aminoacizilor în apă este variată (între 162 g

% pentru prolină şi 0.01 % pentru cisteină). Toţi aminoacizii
se dizolvă în baze şi acizi diluaţi.

• Cu excepţia glicocolului, aminoacizii sunt substanţe optic

active, datorită existenţei în molecula lor a cel puţin unui
atom de carbon asimetric (C).
 Stereoizomerii aminoacizilor

• Se disting două serii sterice. Seria COOH COOH

L şi seria D, în funcţie de
dispoziţia grupării α-aminice: spre H 2N CH HC NH2
stânga - pentru seria L (sau
configuraţia S, "sinister"), sau spre R R
dreapta - pentru seria D (sau
configuraţia R, "rectus"), dacă în L D
formula de proiecţie plană
(Fischer) carboxilul este figurat în Stereoizomerii
partea de sus.
aminoacizilor
• Sensul de rotaţie a planului luminii
polarizate nu depinde de
apartenenţa la seria sterică.
Activitatea optică se notează şi la
aminoacizi cu (+) - spre dreapta
("dextrogir"), şi (-) - spre stânga
("levogir").
 L-aminoacizii

• Majoritatea aminoacizilor naturali fac parte din seria L

("levo"). Proteinele animale sunt formate numai din L-
aminoacizi, legaţi între ei prin legături peptidice: -CO-
NH-.
• La microorganisme, precum şi în unele tumori maligne
au fost găsiţi şi aminoacizi cu configuraţia D (“dextro").
 Clasificarea aminoacizilor

• Dupa polaritatea si sarcina radicalului:

1) Aminoacizi cu radical R nepolar

2) Aminoacizi cu radical R polar
3) Aminoacizi acizi (monoamino-dicarboxilici)
4) Aminoacizi bazici
 1) Aminoacizi cu radical R nepolar

• Au catena laterală alcatuita din hidrocarbură pură: glicocol (glicină),

alanină, valină, leucină, izoleucină, fenilalanină, prolină, metionina;
cistina
• Sunt hidrofobi
• Au rol de a stabiliza structura proteinelor prin interactiuni hidrofobe.
 2) Aminoacizi cu radical R polar

• Au un radical polar cu grupări

neionizate în catenă: serină,
treonină, cisteină, triptofan,
tirozină, asparagină, glutamină.
• Sunt mai hidrofile, deoarece
gruparile functionale ale
radicalului polar stabilesc punti
de H cu apa.
• Triptofanul si tirozina sunt
partial hidrofobe si mult mai
polare decat fenilalanina. Intra
in constitutia centrilor activi ai
unor enzime. Cei doi
aminoacizi aromatici absorb
lumina UV la ~280 nm.
 3.Aminoacizi acizi (monoamino-dicarboxilici)

• conţin în radicalul R o a doua grupare carboxilică, ce le

conferă caracter acid: acidul aspartic (asparaginic),
acidul glutamic.
 4. Aminoacizi bazici

• conţin în radicalul R o grupare bazică suplimentară:

lizină, arginină, histidină.
 Aminoacidul Denumirea chimică Prescurtarea Denumirea
radicalului
1. Alanină Acid -aminopropionic Ala A alanil
2. Valină Acid - Val V valil
aminoizovalerianic
3. Leucină Acid -aminoizocaproic Leu L leucil
Conform nomenclaturii
biochimice stabilite de IUB 4. Izoleucină Acid -amino-- Ile I izoleucil
şi IUPAC, simbolurile metilvalerianic
aminoacizilor sunt din 3 5. Prolină Acid pirolidin-2- Pro P prolil
litere, sau dintr-o singură carboxilic
literă. Simbolul din 3 litere 6. Fenilala- Acid -amino-- Phe F fenilalanil
se foloseşte când se nină fenilpropionic
compară secvenţa 7. Triptofan Acid -amino--3 indolil- Trp W triptofanil
aminoacizilor cu codificarea propionic
lor genetică, sau când se 8. Metionină Acid -amino--tiometil- Met M metionil
compară între ele secvenţe n butiric
unor peptide; simbolul cu o 9. Glicocol Acid -aminoacetic Gly G glicil
singură literă este utilizat în (glicină)
studiile secvenţei 10. Serină Acid -amino-- Ser S seril
aminoacizilor din proteine. hidroxipropionic
11. Treonină Acid -amino-- Thr T treonil
hidroxibutiric
12. Cisteină Acid -amino-- Cys C cisteinil
mercaptopropionic
13. Tirozină Acid -amino--p- Tyr Y Tirozil
IUB ("International Union of hidroxifenilpropionic
Biochemistry"); 14.Aspara-gină Acid -monoamida Asn N Asparagini
IUPAC ("International Union of acidului aminosuccinic l
Pure and Applied Chemistry"). 15.Glutamină Acid monoamida Gln Q Glutaminil
acidului glutamic
16. Acid Acid -aminosuccinic Asp D Aspartil
aspartic
17. Acid Acid -aminoglutaric Glu E Glutamil
glutamic
18. Lizină Acid , -diaminocaproic Lys K lizil
19. Arginină Acid -amino-- Arg R arginil
guanidino valerianic
20. Histidină Acid -amino-- His H histidil
imidazolpropionic
 Aminoacizi esentiali pentru organismul uman

• = aminoacizii pe care organismul uman, ca şi cel al

majoritătii animalelor nu îi poate sintetiza din lipsa unor
sisteme enzimatice adecvate sau a unor precursori
disponibili.
• Valina, izoleucina, leucina, treonina, metionina,
fenilalanina, triptofan, lizina, arginina, histidina
 Aminoacizi care intră doar în structura unui
grup restrâns de proteine
• In afara celor 20 aminoacizi,
există şi aminoacizi aminoacizi
intră doar în structura unui grup
restrâns de proteine, cum sunt 5-
hidroxiprolina şi 5-hidroxilizina,
care intră în structura colagenului,
sau N-metillizina,care intră în
structura actinei (o proteină
musculară).
• Aceşti aminoacizi provin din
aminoacizii naturali prolină şi
lizină, cu structură modificată
“postsintetic”.
 Aminoacizi care nu intra in structura
proteinelor
• Aminoacizii care nu intră
niciodată în structura
proteinelor dar care au un rol
metabolic si structural
important pentru organism:
β-alanina (intră în structura
coenzimei A), acidul γ-
aminobutiric (prescurtat
GABA, este un mediator
chimic la nivelul sistemului
nervos central), 5-
hidroxitriptofanul (precursor al
serotoninei - o "amină
biogenă"), ornitina şi citrulina
(intermediari în sinteza ureei),
homocisteina şi homoserina
(intermediari în metabolismul
unor aminoacizi).
 Proprietăţile acido-bazice ale aminoacizilor
• Având în moleculă atât grupări acide cât şi bazice, aminoacizii au
caracter amfoter, acţionând astfel fie ca acid (donor de protoni), fie
ca bază (acceptor de protoni).
• În soluţie, gruparea carboxilică poate să disocieze de H+, căpătând
sarcină negativă (COO-), iar gruparea aminică, bazică, poate prelua
ioni de H+ (poate fi protonată), căpătând sarcină pozitivă (-NH3+).
Dacă ambele grupări funcţionale ale unui aminoacid au sarcini, se
obţin zwitterioni (din germana ioni hibrizi )=amfiioni.

COOH COO- COO-

+ + H+ + + OH-
H3N CH H3N CH H2N CH
R R R
H2O
Cation Ion hibrid Anion
(mediu acid) (amfion) (mediu bazic)
 Caracterul amfoter al aminoacizilor

• In mediul acid (exces de ioni H+),

gruparea carboxilică negativă a COOH +
COO- COO-
+H + OH -
unui amfiion (-COO-) este + +
ocupată de H , pierzându-şi
+ H3N CH H3 N CH H2N CH
sarcina (-COOH); rămâne astfel R R R
încărcată cu sarcină pozitivă doar H O
2
gruparea aminică (-NH3+). În Ion hibrid Anion
mediul acid, aminoacidul este Cation
încărcat pozitiv. (mediu acid) (amfion) (mediu bazic)
• In mediul bazic (exces de ioni
OH-), gruparea aminică (-NH3+) a
unui amfiion eliberează H+, care
se va combina cu OH- pentru a COOH +
COO- COO-
+H + OH -
+
forma H2O. Gruparea aminică îşi H N +
CH H N CH H2N CH
pierde sarcina, rămânând 3 3
încărcată negativ doar gruparea R R R
carboxilică. In mediul bazic H2O
aminoacidul este încărcat Cation Ion hibrid Anion
negativ. (mediu acid) (amfion) (mediu bazic)
•Disocierea grupărilor acide şi bazice ale aminoacizilor este
guvernată de legea acţiunii maselor, ca şi în cazul bazelor şi acizilor
slabi; fiecărei grupări funcţionale îi corespunde o constantă de
disociere (K), a cărei logaritm negativ este numit pK. Valoarea pK1 a
grupării acide este 2,0-2,5; pentru gruparea aminică pK2 este 9,0-
9,5.

Forma zwitterionica Ambele grupari

deprotonate
concentratie

Ambele grupari
protonate
 Punctul izoelectric al aminoacizilor

• Aminoacizii dizolvaţi în medii ionizate prezintă fenomenul de migrare

în câmp electric, fenomen ce poartă numele de ionoforeză.
• În soluţii acide, moleculele ionizate vor migra spre catod (-), iar în
soluţii alcaline spre anod (+).
• Pentru fiecare dintre aminoacizi există o valoare de pH, numit pH
izoelectric sau punct izoelectric (notat pI), la care molecula este
neutră, iar fenomenul de migrare electroforetică încetează. La
punctul izoelectric, numărul sarcinilor pozitive şi negative sunt egale
(aminoacidul este deci electroneutru), disocierea lui ca acid fiind
egală cu disocierea ca bază.
• În medii cu pH mai mic decât pI, aminoacidul se va comporta ca
bază, iar la pH mai mare decât pI el se va comporta ca acid. Astfel,
aminoacizii pot îndeplini funcţia de tampon acido-bazic în organism,
proprietate manifestată mai pregnant în jurul valorii pK1 şi pK2.
Valorile de pK si pI ale aminoacizilor
 Proprietăţile spectrale ale aminoacizilor
• Aminoacizii aromatici ca: fenilalanina,
tirozina şi triptofanul sunt responsabili
de absorbţia în UV (cu un maxim
cuprins între 275 nm şi 285 nm) a
majorităţii proteinelor. Dintre cei trei
aminoacizi, triptofanul absoarbe cel
mai intens radiaţia UV.
• Aceste proprietati spectrale ale
aminoacizilor aromatici (absorbtia in
jur de 280 nm) sunt utilizate pentru
determinarea spectrofotometrică a
concentraţiei unor proteine în soluţii.
• Fenilalanina, tirozina şi triptofanul Spectrul de absorbţie în UV
prezintă şi fenomenul de fluorescenţă, a aminoacizilor, la pH 8
emiţând lumina absorbită la lungimi de
undă superioare domeniului UV.
 Aminoacizi si Proteine

 Aminoacizi
Structura, clasificare,proprietati fizico-chimice
 Legatura peptidica
 Alte tipuri de legaturi chimice din moleculele proteice
 Proteine- nivele de organizare
Structura primară
Structura secundară
Structura terţiară
Structura cuaternară
 Legatura peptidica
• Legătura peptidică este legătura formată in urma reactiei de
condensare între gruparea carboxilică (-COOH) de la C1 a unui
aminoacid şi gruparea aminică (-NH2) de la C2 a altui aminoacid, cu
eliminarea unei molecule de apă.
H H -H2O H H
H2N C COOH H2N C COOH H2N C CO NH C COOH
R R R1 R
2 2 2
• Gruparea -CO-NH-, caracteristică legăturii peptidice, alternând cu
grupări metinice formează "coloana vertebrală“ (din engl. backbone)
a catenei polipeptidice.
 Reprezentarea grafica a legaturii peptidice

• Reprezentare grafică se poate realiza printr-o linie în zig zag, atunci

când configuraţia ei este determinată numai de unghiurile de valenţă
ale atomilor de carbon. De acest schelet se fixează la nivelul
carbonilor metinici resturile R caracteristice aminoacizilor
constituenţi, orientate alternativ de-o parte şi de alta a lanţului.
Perioada de identitate este de 0,723 nm, între carbonul α al unui
aminoacid şi carbonul α a celui de al treilea aminoacid

0.723 nm
 Formarea şi geometria legăturii peptidice
• Mezomeria lactam-lactimică se datoreaza oscilarii dublei legături
dintre atomul de carbon şi oxigen, la atomul de carbon şi azot,
datorită transportului alternativ al unui electron între NH şi CO.
• Rolul mezomeriei lactam-lactimica: determina structura peptidelor şi
proteinelor.

H H

N
 N+ 
C C
-
O O
 Dispunerea in plan a atomilor legaturii
peptidice
• Atomii legăturii peptidice sunt într-un plan, ceea ce conferă
rigiditate legaturii amidice (peptidice). Aceasta orientare a
legaturii peptidice are importanţă pentru conformaţia spaţială a
catenei polipeptidice.

Legatura
peptidica

Legătura peptidică poate să existe în două forme: "cis" şi "trans".

Forma "cis" este foarte rar întâlnită în structura proteinelor. Forma
"trans" este mai stabilă din punct de vedere energetic, deoarece este
mai săracă în energie - aproximativ 2 kcal/mol (respectiv 8,36 kJ/mol).
 Flexibilitatea atomilor legaturii peptidice

Catena polipeptidică are flexibilitate numai la nivelul legăturilor

ce implică participarea carbonilor metinici, capabile să execute
astfel de rotiri. Astfel, se pot efectua rotiri la nivelul legăturilor
dintre C2 (C) şi CO (notată Psi () ), precum şi dintre C2 şi NH
(notata cu Phi () ).
Psi ()

Phi ()

Rigiditatea legaturii peptidice

 Diagrama Ramachandran

• Conform acestei diagrame (contine 4 cadrane), atomii nelegati

chimic din structura aminoacizilor adiacenti se pot apropia intre ei
pana la o distanta maxima egala cu suma razelor van der Waals.
• Pentru un numar mare de proteine se calculeaza diagrama
Ramachandran care arata in 3 cadrane combinatiile posibile ale
celor doua unghiuri Psi () ), si Phi () ). Pentru fiecare aminoacid
se obtin zone de maxima densitate notate cu α, β si L.

L
α

β
 Aminoacizi si Proteine

 Aminoacizi
Structura, clasificare proprietati fizico-chimice
 Legatura peptidica
 Alte tipuri de legaturi chimice din moleculele proteice
 Proteine- nivele de organizare
Structura primară
Structura secundară
Structura terţiară
Structura cuaternară
 Alte tipuri de legaturi chimice din moleculele
proteice
Puntea de hidrogen

- Puntea de hidrogen (numită şi legătura de hidrogen) se poate realiza

în situaţia în care un atom de hidrogen este amplasat între doi
atomi, ambii electronegativi. De exemplu, in catena polipeptidică,
potenţialul de donare de hidrogen este reprezentat de grupările NH,
iar cel de acceptare de către grupările C=O ale aceleiaşi catene,
sau a unor catene învecinate. Cu alte cuvinte, puntea de hidrogen ar
reprezenta o acţiune de schimb dintre atomul de azot şi cel de
oxigen, a hidrogenului aparţinând grupărilor NH şi CO.
Donor de Acceptor de •Puntea de H este mai slabă
Hidrogen Hidrogen decât o legătură covalentă,
având doar 1/10 din energia de
legare; energia (entalpia de
formare) unei legături de
hidrogen este 2,39 kcal/mol (10
kJ/mol). Distanţa dintre atomul
de azot şi cel de oxigen nu
trebuie să depăşească 0.28 nm,
pentru ca între cei doi atomi să
se poată stabili o legătură de
hidrogen.
 Alte legaturi din moleculele proteice
Puntea disulfurică

• se formează între două grupări sulfhidrice aparţinând la două resturi

de cisteină, prin dehidrogenare. Această legătură covalentă foarte
puternică, având energia de legare de 50-100 kcal/mol (respectiv
208-418 kJ/mol), este rezistentă la hidroliza proteinei.

cisteina

cistina

cisteina
 Alte legaturi din moleculele proteice
- Legătura ionică se realizeaza între o grupare -COOH
liberă a unui aminoacid dicarboxilic dintr-o catenă
polipeptidică şi o grupare -NH2 liberă a unui aminoacid
diaminic din aceeaşi catenă sau dintr-o catenă
învecinată. Formarea şi menţinerea legăturilor ionice
depind de pH-ul mediului. Energia de atracţie dintre cele
două grupări încărcate cu sarcini de semn opus (NH3+ şi
COO-), realizând o aşa-zisă punte salină, poate ajunge
la cel mult -10 kcal/mol (respectiv -42 kJ/mol), la o
distanţă a sarcinilor egală cu 0,3 nm. Această energie
este de zece ori mai mare decât cea a forţelor van der
Waals.
- Legătura eterică se realizează prin eliminarea unei
molecule de apă dintre două grupări alcoolice aparţinând
unor aminoacizi ca serina din catena polipeptidică.
 Alte legaturi din moleculele proteice

- Forţele van der Waals. Între resturile

aminoacizilor din catena polipeptidică se pot
stabili legături apolare prin forţe van der Waals.
Aceste forţe sunt de natura unor atracţii
electrostatice şi sunt invers proporţionale cu
puterea a 6-a a distanţei dintre atomi. Ele
acţionează numai la distanţe foarte mici.

- Efect al forţelor van der Waals sunt aşa

numitele "forţe hidrofobe" cu care catenele
laterale ale aminoacizilor din lanţurile peptidice
se atrag reciproc, orientându-se adesea spre
interiorul macromoleculei proteice şi împiedică
pătrunderea apei în anumite spaţii ale
edificiului proteic. Forţele hidrofobe
influenţează puternic structura spaţială a
moleculelor proteice în soluţii apoase.
 Peptide
• Doi sau mai multi aminoacizi legati intre ei prin legaturi peptidice
formeaza un peptid cu eliminarea de apa.
• Asocierea a aminoacizilor prin legaturi peptidice: tripeptid, tetrapeptid,
pentapeptid etc.
• Structurile formate din putini aminoacizi legate prin legaturi peptidice=
oligopeptide (<50).
• Polipeptide: 50 si 2000 aminoacizi.
• In general cand polipeptidele au greutati moleculare mai mari de 10 kDa
se numesc proteine.

Extremitate
Extremitate
C-terminala
N-terminala
 Daltonul

• Daltonul (Da) este o unitate de masă, apropiată cu cea a

atomului de hidrogen (mai precis, este egală cu 1,0 pe
scala maselor atomice). A fost numită după John Dalton
(1766-1844), care a dezvoltat teoria atomică a materiei.
Un kilodalton (1 kDa) este egal cu 1.000 daltoni.
Noţiunea de dalton este utilizată în biochimie pentru a
exprima masa moleculară a macromoleculelor (proteine,
acizi nucleici).

• Masa moleculara medie a unui aminoacid este de aprox.

110 Da.
 Aminoacizi si Proteine

 Aminoacizi
Structura, clasificare, proprietati fizico-chimice
 Legatura peptidica
 Alte tipuri de legaturi chimice din moleculele proteice
 Proteine- nivele de organizare
Structura primară
Structura secundară
Structura terţiară
Structura cuaternară
 Structura proteinelor
• Proteinele prezintă patru nivele de organizare:
1) structura primară
2) structura secundară;
3) structura terţiară;
4) structura cuaternară.
Structura Structura Structura Structura
primară secundara tertiara cuaternara

Aminoacizi legati Catena polipeptidica Subunitatile proteice

prin legaturi asamblate
peptidice
 Nivele de organizare Structura proteica
primara= Succesiunea
structurala ale aminoacizilor din structura
proteinei

proteinelor aminoacizi

• Elementele structurii Structuri β α helix

secundare se combina si
Structura proteica
formeaza structura tertiara secundara determinata de
legaturi de H intre
• Structura cuaternara este aminoacizi ai lantului
polipeptidic
caracteristica complexelor
enzimatice.
– Multe proteine sunt Structuri β
Structura proteica tertiara
active in stare de cand au loc diferite
interactiuni (legaturi) intre
homodimeri, homo/ α helix elementele structurii
secundare
heterotetrameri, etc

Structura cuaternara care

este prezenta cand proteina
contine mai multe catene
polipeptidice
 Aminoacizi si Proteine

 Aminoacizi
Structura, clasificare proprietati fizico-chimice
 Legatura peptidica
 Alte tipuri de legaturi chimice din moleculele proteice
 Proteine- nivele de organizare
Structura primară
Structura secundară
Structura terţiară
Structura cuaternară
 Structura primară a proteinelor
• Structura primară este definită ca fiind
succesiunea (secvenţa) aminoacizilor în
lanţul polipeptidic. Această structură va
determina în mod esenţial celelalte
planuri de organizare a macromoleculei
proteice.
• Prima secvenţă cunoscută a fost cea a
insulinei, un polipeptid alcătuit din 51
aminoacizi; a fost realizată de Sanger în
1953.
• Lanţul polipeptidic, înşiruire de aminoacizi
legaţi între ei prin legătură peptidică, are
la o extremitate o grupare -NH2 liberă
(extremitatea amino-terminală sau N-
terminală), iar la extremitatea cealaltă o
grupare -COOH liberă (extremitatea
carboxi-terminală sau C-terminală).

• Resturile R libere ale aminoacizilor din lanţul polipeptidic pot detine

grupari functionale care contribuie în ansamblu atât la stabilirea structurii
proteice, cât şi la realizarea interacţiunilor specifice dintre proteine sau
dintre proteine şi alţi compuşi organici (acizi nucleici, substratul
enzimatic, etc).
 Denumirea unui lant oligo/polipeptidic
• Prin convenţie, ordinea de prezentare a secvenţei începe
întotdeauna cu aminoacidul care are gruparea aminică liberă (care
devine astfel aminoacidul nr.1) şi se termină cu acela care are
gruparea carboxilică liberă (care devine aminoacidul n). Altfel spus,
prezentarea unei secvenţe începe cu extremitatea N-terminală.

• Denumirea unui polipeptid se face enumerând radicalii aminoacizilor

în ordinea secvenţei, începând cu cel de la extremitatea N-
terminală; în această enumerare vor avea sufixul "-il" toţi aminoacizii
a căror carboxil este legat peptidic, cu excepţia aminoacidului C-
terminal care îşi va păstra terminaţia neschimbată.
 Siclemia sau anemia falciforma (anemia cu
hematii in forma de secera)

• Activitatea biologică
a proteinelor
depinde de
particularităţile lor
structurale.
Modificarea
secvenţei,
înlocuirea, pierderea
(deleţia) sau
introducerea
(inserţia) unor
aminoacizi poate
duce la modificarea
activităţii biologice. Bettelheim & March (1990) Introduction to Organic & Biochemistry
(International Edition) Philadelphia: Saunders College Publishing, p301
 Aminoacizi si Proteine

 Aminoacizi
Structura, clasificare proprietati fizico-chimice
 Legatura peptidica
 Alte tipuri de legaturi chimice din moleculele proteice
 Proteine- nivele de organizare
Structura primară
Structura secundară
Structura terţiară
Structura cuaternară
 Structura secundară a proteinelor

• Structura secundară este definită de poziţiile spaţiale pe

care le au resturile R ale aminoacizilor, unul faţă de altul,
de-a lungul aceleiaşi catene polipeptidice.
• Poate un lant polipeptidic sa se plieze in mod regulat
intr-o structura repetitiva?
• In 1951, Linus Pauling si Robert Corey- 2 structuri
repetitive: α helix si structura in foaie β pliata.
• Ulterior, s-au evidentiat alte structuri nerepetitive:
structuri in “agrafa de par” (engl. "β-turn" sau "hairpin
turn"), bucle (engl. loop), regiuni de intoarcere (engl. turn).
• Toate aceste structuri repetitive si nerepetitive contribuie
la formarea nivelului de organizare secundar al proteinei.
 Structura α-spirală (α-helix)
Structura α-helicoidală se
întâlneşte atât la proteinele
fibrilare, cât şi la cele globulare.
Este cea mai raspandita
structura secundara prezenta in
organizarea proteinelor. De
exemplu, in cazul feritinei
(proteina cu rol in depozitarea
fierului) aprox. 75% din
structura este de tip α-helix.
• Are forma unui tirbuson care se resturi

rasuceste spre dreapta.

• Este formata din 4-40
aminoacizi.
 Proprietatile α-helixului
Catena polipeptidică este înfăşurată
pe o spirală. Fiecare spiră conţine
3,6 aminoacizi, iar distanţa dintre
spire (perioada mică de identitate)
este de 0.54 nm, unui aminoacid
revenindu-i 0.15 nm în pasul
helixului. Gruparea CO a fiecarui
aminoacid formeaza punti de
hidrogen cu hidrogenul grupării NH
a celui de al 4-lea aminoacid, care
urmeaza in structura lantului dupa
aminoacidul cu gruparea CO.
Gruparea CO a unui aminoacid va
forma punti de H la o depărtare de
0,28 nm, distanţă ce asigură
realizarea unei punţi de hidrogen.
Energia legăturilor de hidrogen
intracatenare asigură o deosebită
stabilitate structurii helicoidale a
catenei polipeptidice.
 Stabilitatea α-helixului

• Stabilitatea helixului poate fi influentata de compozitia structurii

primare a proteinei.
• Anumiti aminoacizi favorizeaza structura spiralata: Ala, Glu, Leu,
Met. Alti aminoacizi intrerup structura helicala: Pro, Gly, Tyr, Ser.
• Stabilitatea helixului este mult micşorată în stare dizolvată a
proteinei. Acidul poliglutamic, de natură sintetică, are înfăţişare α-
helix în mediul acid, în timp ce în mediul bazic, datorită ionizării
grupărilor carboxilice laterale, respingerea lor electrostatică rupe
legăturile de hidrogen şi molecula capătă o înfăşurare întâmplătoare
(din engl. "random coil").
 Structura în “foaie pliată” (structura β)

• Structura în “foaie pliată” (structura β)

este asigurată tot prin punţi de
hidrogen realizate între mai multe
regiuni dintr-o catena polipeptidica
avand orientare paralelă sau
antiparalelă.
• Distanţa între 2 aminoacizi adiacenti
este de 0.35 nm.
• În esenţă, modelul poate fi reprezentat
ca o foaie de hârtie pe care s-au
desenat catene polipeptidice paralele
şi apoi pliată alternativ în sus şi în jos,
în dreptul carbonilor alfa. Catenele
laterale R ale aminoacizilor sunt
aşezate alternativ, de-o parte şi de alta
a foii pliate, perpendicular pe crestele
cutelor.
 Proprietatile structurii în “foaie pliată”
• Un lant al unei structuri pliate
este format din 5-10 sau mai HN
CO HN
CO HN
CO
HN
CO
HN
CO
HN
CO

multi aminoacizi. HCR RCH HCR HCR HCR HCR

• Structurile secundare β pot fi

OC NH OC OC OC OC
NH OC NH NH NH NH
formate din lanturi orientate RCH
HN
HCR RCH RCH RCH RCH
CO CO CO CO CO
paralel sau antiparalel (A) sau HN CO HN HN HN HN

mixt (B). ANTIPARALEL PARALEL

• Lanturile in structurile β pot
(A)
avea o orientare plata (B) sau
rasucita (C).
 Structuri nerepetitive

• Pentru conectarea catenelor antiparalele aparţinând unei structuri în

foaie pliată, în punctele de cotitură există aşa-numitele "structuri în
agrafă de păr" (engl. "β-turn" sau "hairpin turn"). În acest caz,
gruparea -CO a restului n a polipeptidului stabileşte o punte de
hidrogen cu grupare -NH a restului n+3 din aceeaşi catenă. Astfel,
catena polipeptidică poate realiza inversarea direcţiei.

• Pentru conectarea helixurilor apar regiuni nerepetitive numite bucle

(din engl. loop) formate din ~12 aminoacizi sau portiuni de
intoarcere (din engl. turn) formate din 2-5 aminoacizi.
• Cand conecteaza un helix de o foaie pliata, buclele pot fi mai lungi
(formate din 2-100 aminoacizi).
 Aminoacizi si Proteine

 Aminoacizi
Structura, clasificare proprietati fizico-chimice
 Legatura peptidica
 Alte tipuri de legaturi chimice din moleculele proteice
 Proteine- nivele de organizare
Structura primară
Structura secundară
Structura terţiară
Structura cuaternară
 Structura terţiară a proteinelor

• Structura terţiară se referă la atitudinea spaţială pe care

o au, una faţă de alta, diferitele regiuni ale aceleiaşi
catene polipeptidice. Această structură variază foarte
mult de la o proteină la alta.
• Cristalografia cu raze X sau rezonanta magnetica
nucleara au pus in evidenta structura tridimensionala a
mii de proteine.
 Mioglobina- exemplu de organizare
tridimensionala
1958, John Kendrew
1962 -Premiul Nobel in chimie- John Kendrew si Max Perutz – pentru caracterizarea
structurii 3D a unor globuline (hemoglobina).

Mioglobina constă în mare măsură din structuri α-helix. Grupul hem specific este
reprezentat în negru iar atomul de fier printr-o sferă.
Resturi de aminoacizi hidrofili la exterior si resturi de aminoacizi hidrofobi la
interior
Porina - exemplu de organizare tridimensionala

Canal Exterior
hidrofilic la preponderent
interior hidrofob

Resturi de aminoacizi hidrofili la interior si resturi de

aminoacizi hidrofobi la exterior
 Factorii de care depinde structura terţiară

• 1) structura primară a proteinei;

• 2) prezenţa grupărilor -SH ale cisteinei;
• 3) natura resturilor aminoacizilor din catena
polipeptidică.
 1) Structura primară a proteinei

- Prezenţa prolinei, aminoacid care nu conţine o grupare

aminică liberă, va altera structura unui α -helix, prin
întreruperea structurii regulate şi modificarea orientării
spaţiale a restului catenei.
 2) Prezenţa grupărilor -SH ale cisteinei

- Între grupările -SH aparţinând la două resturi de cisteină

situate în zone diferite ale catenei se pot stabili punţi
disulfurice (-S-S-), ce obligă catena polipeptidică să se
plieze şi să adopte o anumită conformaţie spaţială.
Rolul determinant al structurii terţiare a fost prima dată
demonstrat pe ribonucleaza pancreatică bovină, enzimă
ce are în stare nativă 4 punţi disulfurice intracatenare.
 3) Natura resturilor aminoacizilor din catena
polipeptidică
- Resturile R hidrofile ale unor
aminoacizi ca: Ser, Thr, Tyr, Asn,
Gln, Asp, Glu, Lys, Arg şi His, se Regiune hidrofoba
orientează spre exterior, pentru a
lega moleculele de apă, în timp ce
resturile R hidrofobe ale
aminoacizilor Gly, Ala, Val Leu, Ile,
Phe, Cys, Met şi Trp, se vor orienta
spre interior, obligând catena
polipeptidică să adopte o
conformaţie de ghem.
• Structura terţiară a proteinei tinde
spre aranjamentul spaţial cel mai
favorabil din punct de vedere
energetic (conformaţia de minimă
energie)=aranjamentul spatial cel
mai stabil.
Bettelheim & March (1990) Introduction to Organic & Biochemistry
(International Edition) Philadelphia: Saunders College Publishing, p302
 Structuri suprasecundare si domenii

• Asigura edificarea structurii tertiare

• Structuri suprasecundare =motiv
• Motive= O substructură regulată, cu proprietăţi distincte, specifice,
ce apare în diferite domenii; o combinaţie simplă, specifică, de
structuri secundare.
• Domeniile= motive cu identitate structurala si functionala din
structura proteinelor. Domeniile pot avea o functionalitate distincta in
cadrul catenei polipeptidice (pot functiona ca o unitate proteica
distincta). Un domeniu poate conţine între 30 şi 400 de aminoacizi.
• In unele cazuri, domeniile si motivele se suprapun (nu exista inca in
literatura de specialitate o distinctie clara intre domenii si motive).
 Clasificarea structurală a proteinelor

Baza de date: The Structural Classification of Proteins (SCOP)

(http://scop.mrc-lmb.cam.ac.uk/scop) - pe baza structurilor suprasecundare
si a motivelor -4 clase de proteine

Clasa Caracteristici Exemple

α- helix Structuri secundare exclusiv Albumina serica (om),
“all α” sau aproape numai α- helix feritina, mioglobina

Foi β pliate “all β” Structuri secundare exclusiv Colagenaza-3 (om)

sau aproape numai Foi β UDP N-acetilglucosamin
pliate aciltransferaza (Escherichia
coli)
α+ β α- helixuri si foi β pliate Triozfosfat izomeraza
separat distribuite in (muschi- puiul de gaina),
molecula Proteine fluorescente: green
fluorescent protein GFP
meduza (Aequorea victoria)
α/ β Helixuri si foi asamblate in Ribonucleaza A (pancreasul
unitati βαβ bovin)
 Motive

• Clasificare:
 simple: formate din mai multe structuri sunt de tipul: αα, ββ, βαβ.
 complexe: formate din succesiuni numai de structuri α (all α), din
succesiuni numai de structuri β (all β), din structuri α+β, α/β
 Motive simple

Motivul αα sau helix-bucla-helix

Este alcatuit din doua helixuri unite
printr-o portiune nehelicala.
Exemple: in structura proteinelor
care interactioneaza cu ADN-ul, a
proteinelor care leaga ionii de
calciu: parvalbumina din muschi,
calmodulina, troponina C.
 Exemplu de motiv helix-bucla-helix:
Motivul “mana EF” (din engl. EF Hand)

• Este format din

helixuri aproape
perpendiculare
(fomate fiecare din
cate 10-12
aminoacizi) unite
printr-o bucla fomata
din 12 aminoacizi.
 Exemplu de motiv helix-bucla-helix:
Motivul “mana EF” (din engl. EF Hand)

• Este prezent la proteinele care leaga

Ca2+
• La nivelul unui astfel de motiv se
gaseste un singur situs de legare a
Ca2+ . Ionii de Ca se leaga de bucla
de obicei prin intermediul a doua
grupari carboxil provenite de la un
rest de acid aspartic si respectiv acid
glutamic, de o grupare carbonil din
regiunea de bucla si de o molecula
de apa.
• Dupa anumiti autori “motivul mana
EF” este considerat un domeniu Calmodulina cu rol in
functional. reglarea Ca-ului celular,
modularea unor enzime si a
unor proteine de transport
 Motivul helix-intoarcere-helix (din engl. Helix Turn Helix)

•Este alcatuit din 2 a helixuri si o portiune de intoarcere (din engl. turn)

formata dintr-un lant scurt de aminoacizi
• Extremitatile C-terminale ale helixurilor interactioneaza cu ADN-ul la
nivelul adanciturii mari a ADN-ului. Este specific proteinelor de legare a
ADN (proteine reglatoare): represorul bacteriofagului λ, represorul
triptofanului, proteina activata de catabolit (din engl. catabolite activator
protein (CAP))
Motivul fermoarului de leucina (din engl. Leucine zipper)
Acest motiv este format din 2 helixuri cu portiuni
amfipatice care prezinta aminoacizii hidrofobi
dispusi la nivelul suprafetei de contact dintre
helixuri. In aceasta zona, cele doua regiuni
polipeptidice formeaza o regiune de dimer. La
nivelul suprafetei hidrofobe fiecare al 7-lea rest de
aminoacid este leucina. Initial s-a crezut ca
resturile de leucina din fiecare helix se
intercaleaza cu resturile de leucina din cel de-al
doilea helix formand un fermoar de leucina la
nivelul suprafetei hidrofobe. Ulterior s-a constatat
ca resturile de leucina se dispun unul dupa altul in
urma rasucirii celor doua helixuri unul in jurul
celuilalt.
Sunt caracteristice proteinelor reglatoare ale
ADN-ului (factori de transcriere). Motivul “leucine
zipper” este prezent atat la proteine eucariote cat
si cele procariote.
 Motivul ββ sau agrafa sau cotul β

• Este constituit din doua structuri de

tip β legate printr-o intoarcere formata
din 2-5 aminoacizi.

• O varianta a acestui motiv este

motivul “cheie greceasca”. Este
intalnit la nucleaza de la genul
Staphylococus, in structura
plastocianinei (o proteina din lantul
transportor de electroni de la
organismele fotosintetizante), in
structura anticorpilor.
 Motivul “cheie greceasca”
• Denumirea provine de la motivele decorative folosite in Grecia
antica in constructii si imbracaminte.
 Motivul “butoiul β”
• Motivul “butoiul β” (din engl. β barrel)
este format din foi β torsionate ca si
doagele unui butoi formand o structura
cilindrica. Sunt caracteristice proteinelor
membranare in care 20 sau mai multe
regiuni transmembranare formeaza foi β
organizate intr-un cilindru. Regiunile de
aminoacizi hidrofobe ale foilor β
interactioneaza cu regiunile hidrofobe
ale lipidelor membranare.
• Exemplu: porinele prezente in
membrana externa a bacteriilor Gram
negative si care permit trecerea
substantelor polare prin porul creat in
membrana externa, α hemolizinele de
la Staphylococus aureus care
penetreaza celulele animale.

Vedere de sus a motivului” β barrel”

 Motivele 
Realizeaza jonctiunea intre doua foi paralele prin intermediul unui α
helix. Cel mai raspandit motiv βαβ este “macrostructura”de dreapta fiind
prezent in toate proteinele care poseda foi β paralele. Helixul este
paralel cu foile β si mascheaza regiunile cu aminoacizi hidrofobi ale
acestora. Regiunile de bucla au lungimi diferite (2-100 aminoacizi).
Bucla care leaga capatul C-terminal al foii β de capatul N-terminal al
helixului are de obicei functie de recunoastere.

N C
Macrostructura de stanga Macrostructura de dreapta
prezenta de exemplu la enzima proteolitica
subtilizina de la Bacilus subtilis
 Structuri derivate din motivul 

“Butoiul α/β” (din engl. α/β

barrel) este format dintr-o
succesiune de structuri βα.
Catenele β au orientare
paralela precum doagele
unui butoi, helixurile de
legatura fiind plasate spre
exteriorul structurii
tridimensionale. Intra in
structura unor enzime
(piruvat kinaza-enzima din
calea de degradare a
glucozei)
 Domenii

• Domeniile pot fi structurale si functionale.

Domenii structurale: domeniile constante si variabile din

structura anticorpilor si care diferentiaza diferite clase de
anticorpi.
Domenii functionale: domeniile proteinelor de legare a
ionilor de Ca, domeniile proteinelor de legare a ADN-ului.
 Domenii structurale -exemple

IgY IgG IgE

Reprezentarea schematică comparativă a structurii IgY (anticorpi de pasare), IgG

(anticorpi serici de mamifere) şi IgE . VL şi VH sunt domeniile variabile ale lanţurilor
uşoare (L), respectiv grele (H); CL sunt domeniile constante ale lanţurilor uşoare (L)
iar, CH1, CH2, CH3, CH4 sunt domeniile constante ale lanţurilor grele (H). Domeniile
anticorpilor sunt formate din foi β pliate.
Domeniile constante sunt formate din aceeasi secventa de aminoacizi pentru toti
anticorpii apartinand aceleiasi clase de anticorpi. De exemplu, la mamifere exista 5
clase principale de anticorpi IgA, IgD, IgE, IgG si IgM . In clasa IgG exista mai multe
subtipuri: IgG1, IgG2, IgG3, IgG4. Toti anticorpii apartinand clasei IgG au domenii
constante de acelasi tip.
Domenii functionale-exemple
Domeniile functionale: domeniile proteinelor de
legare a ionilor de Ca, domeniile proteinelor
de legare a ADN-ului.
Domeniul “degetului de zinc”(din engl. zinc
finger).
• Proteinele pot contine unul sau mai multe
degete de Zn. Fiecare motiv este format din 2
foi β antiparalele urmate de un α helix Un ion
de Zn este legat prin 4 legaturi coordinative
de doua resturi de histidina si doua de
cisteina.
• Aceste domenii sunt prezente in structura
factorilor de transcriere (Zif268) asigurand
legarea de ADN.
• Aceste proteine interactioneaza cu ADN-ul la
nivelul marii adancituri (depresiuni) astfel incat
fiecare α-helix din structura unui “zinc finger”
sa se intinda in jurul moleculei de ADN.
 Aminoacizi si Proteine

 Aminoacizi
Structura, clasificare proprietati fizico-chimice
 Legatura peptidica
 Alte tipuri de legaturi chimice din moleculele proteice
 Proteine- nivele de organizare
Structura primară
Structura secundară
Structura terţiară
Structura cuaternară
 Structura cuaternara
• Multe proteine, ca de exemplu enzimele, sunt alcătuite din două sau
mai multe lanţuri polipeptidice numite subunităţi, legate între ele prin
diferite legături necovalente ca: punţi de hidrogen, legături ionice şi
forţe van der Waals.

• Structura cuaternară descrie relaţiile spaţiale stabilite între diferitele

catene polipeptidice ce intră în alcătuirea unei proteine (are în
vedere existenţa a cel puţin două catene polipeptidice independente
ce intră în asamblarea unei proteine funcţionale).

• Structura cuaternară prezintă distribuţia spaţială a subunităţilor şi

stabileşte ansamblul interacţiunilor şi contactelor dintre subunităţile
unei proteine.
 Rolul structurii cuaternare

• Structura cuaternară are consecinţe asupra activităţii biologice a

proteinelor active. Subunităţile ce alcătuiesc proteina enzimatică se
intercondiţionează reciproc. Modificările în conformaţia spaţială a
uneia din subunităţi, ca urmare a legării unei molecule de substrat,
coenzimă, activator sau inhibitor, pot induce modificări
conformaţionale celorlalte subunităţi ale proteinei. Asemenea
interacţiuni stau la baza fenomenului de alosterism.
 Numarul de subunitati ale unei proteine

În general, numărul de subunităţi ale unei

proteine este număr par:
• dimer
• tetramer
• hexamer
• octamer
• decamer
• dodecamer etc.
 Exemplu de proteine cu numar impar de subunitati:
Proteinele G

• Există însă şi proteine cu număr

impar de subunităţi, ca de exemplu
proteinele G membranare care sunt
alcătuite din trei subunităţi (trimer).
Proteinele G sunt heterotrimeri αβγ
alcătuiţi din trei subunităţi diferite: α,
 şi . Subunitatea α prezintă un
situs de legare pentru GDP/GTP.
• Proteina G inactivă este sub formă
de trimer: Gα -GDP-GβGγ, în timp ce
proteina G activă se găseşte sub
formă de monomer legat de GTP:
Gα-GTP. Procesul de
activare/inactivare este reversibil.
 Exemplu de proteina formata din catene polipeptidice
diferite structural şi funcţional: Protein-kinaza A (PKA)

• Protein-kinaza A (PKA) este

formată din patru subunităţi:
două cu rol catalitic şi două cu
rol reglator. Când acestea sunt
asociate, proteina nu
manifestă activitate
enzimatică, în timp ce
disocierea lor, cu îndepărtarea
subunităţilor reglatoare,
conduce la câştigarea
activităţii enzimatice a
subunităţilor catalitice.
 Exemplu de complex enzimatic: complexul acid gras
sintetazic

- Pot fi asociate catene polipeptidice având mai multe tipuri de

structuri şi funcţii.
De exemplu: La procariote (Escherichia coli) si la plante, sintetaza
acizilor graşi este un complex enzimatic multifuncţional format din
şase enzime diferite şi o proteină de transport ,ACP (din engl. “Acyl
Carrier Protein”).
 Proprietăţile proteinelor

• Proteinele sunt substanţe solide, incolore, stabile la

temperatura camerei.
• La temperaturi mai mari de 50-60°C, proteinele se
denaturează.
• Unele proteine pot fi obţinute în stare cristalină, altele
numai în stare amorfă.
 Solubilitatea proteinelor
• Proteinele se deosebesc unele de altele prin gradul lor de
solubilitate. Unele proteine sunt solubile în apă distilată, altele în
soluţii saline diluate, iar altele în soluţii diluate de acizi sau baze;
toate proteinele sunt însă insolubile în solvenţi organici.

• Există şi proteine insolubile în mod normal, cum sunt cele fibrilare,

care intră în structura ţesuturilor de susţinere sau de protecţie a
organismului (unghii, copite, cioc, coarne etc.).

• Moleculele proteice pot fixa mari cantităţi de apă (până la 0,3 g/g)
prezentând caracter de coloizi hidrofili reversibili.

• Unele proteine cu structură fibrilară, cum este gelatina, se îmbibă

puternic cu apa formând geluri. Imbibiţia este influenţată de ionii
anorganici absorbiţi. Gradul de îmbibare şi de stabilitate a proteinei
este minim la punctul izoelectric, unde proteinele precipită foarte
uşor.
 Punctul izoelectric al proteinelor

• Majoritatea proteinelor sunt electroliţi amfoteri, având atât proprietăţi

ale bazelor, cât şi ale acizilor. În fiecare proteină există numeroase
grupări aminice (-NH2) şi carboxilice (-COOH) libere, aparţinând
aminoacizilor diaminomono-carboxilici, respectiv
monoaminodicarboxilici.

• În cursul titrării unei proteine apare o valoare de pH la care

încărcarea aparentă este zero; acest pH se numeşte punct
izoelectric (pI) şi se evidenţiază experimental prin lipsa migrării în
câmpul electric. La punctul izoelectric, sarcina netă a moleculei
proteice este nulă, iar solubilitatea proteinei este minimă.
• Din cauza numărului mare de sarcini purtate, proteinele sunt
polielectroliţi. La trecerea unui curent electric, ionii se vor deplasa
spre polul de semn contrar, fenomen numit electroforeză.
Combinarea electroforezei cu precipitarea la punctul izoelectric
("isoelectric focussing") constituie o metodă modernă şi extrem de
sensibilă pentru separarea şi izolarea diverselor proteine din
amestecuri.
 Denaturarea proteinelor
• =pierderea proprietăţilor caracteristice stării native a unei proteine, sub acţiunea unor
agenţi chimici, fizici şi mecanici. Denaturarea presupune dezorganizarea structurii
spaţiale (cuaternare, terţiare şi secundare) a moleculei proteice, datorită ruperii
legăturilor necovalente inter- şi intracatenare, a deplierii lanţului polipeptidic şi, în
unele cazuri, a scindării legăturilor disulfurice.
• Denaturarea se poate manifesta prin: pierderea activităţii biologice, creşterea
reactivităţii unor grupări chimice din moleculă, micşorarea solubilităţii, precipitare sau
coagulare, schimbarea formei sau a dimensiunii moleculei, schimbarea activităţii
optice specifice.
• Dintre agenţii denaturanţi menţionăm: ureea, clorura de guanidină, detergenţii,
alcoolii, modificările drastice de pH, de tărie ionică şi de temperatură.
• Denaturare poate fi reversibilă, proteina recăpătându-şi proprietăţile ei native când
agentul denaturant a fost îndepărtat. Renaturarea este operaţia inversă denaturării.
Când însă denaturarea persistă şi după îndepărtarea agentului denaturant, procesul
este considerat ireversibil. În cazul denaturării ireversibile are loc ruperea legăturilor
chimice propriu-zise (în special a legăturilor disulfurice inter- şi intracatenare).
 Precipitarea proteinelor

• Reprezintă trecerea din stare dizolvată în stare solidă

(precipitat). Proteinele precipită la punctul izoelectric.
Precipitările pot fi reversibile sau ireversibile.
• Ionii anorganici în concentraţie mare precipită proteinele
prin spargerea sferei de hidratare care înconjoară şi
stabilizează molecula proteică dizolvată, pentru a se
dizolva ei înşişi în apa extrasă. Fenomenul acesta se
numeşte salifiere.

Sare (sulfat
de amoniu)
 Precipitarea proteinelor
• Concentraţia salină de precipitare variază de la o proteină la alta, ceea ce
permite fracţionarea proteinelor dintr-un amestec neomogen. Sărurile de sulfat
de amoniu, de sulfat de magneziu şi sulfat de sodiu, precipită în mod reversibil
proteinele, cu păstrarea activitaţii biologice. Unele săruri pot produce
precipitarea ireversibilă a proteinelor, ca în cazul sărurilor metalelor grele:
acetatul de plumb, sulfatul de zinc, azotatul de argint, clorura mercurică etc.

• O clasă de precipitanţi proteici des utilizaţi în laborator include acizi ( acidul

tricloracetic, acidul percloric, acidul sulfosalicilic, acidul fosfotungstic
(fosfowolframic), acidul picric) sau baze care pot desface puntile saline din
structura lanturilor polipeptidice.
 Funcţia tampon a proteinelor

• Proteinele, ca şi aminoacizii, au capacitate tampon datorită

existenţei grupărilor aminice (slab acide) protonate şi a grupărilor
carboxilice (slab acide) disociate. Sistemele tampon realizate de
proteine sunt foarte sensibile şi eficiente; circa 75% din capacitatea
de tamponare a plasmei sanguine este asigurată de hemoglobină.
• Proteinele au putere de tamponare la două valori de pH,
corespunzătoare valorilor pK1 şi pK2 corespunzătoare grupărilor -
COOH şi -NH2 libere, măsurate pe scara de pH. Deoarece
moleculele proteice pot cuprinde numeroase grupări carboxilice şi
aminice libere, având pK diferite, se poate uşor deduce că
proteinele au capacitate de tamponare în mai multe regiuni de pH,
astfel încât, în orce domeniu de pH, adăugarea unor cantităţi
apreciabile de acid sau bază determină variaţii minime de pH ale
soluţiei proteice.
 Clasificarea proteinelor

După structura chimică:

1. Holoproteine ("Proteine simple")
1.1. Scleroproteine ("Proteine fibrilare“)
1.2. Sferoproteine ("Proteine globulare")
2. Heteroproteine ("Proteine conjugate")
 Proteine simple (holoproteine)

• Holoproteinele dau prin hidroliză numai α-aminoacizi.

În funcţie de aspectul exterior, se împart în:
proteine fibrilare ("scleroproteine")
proteine globulare ("sferoproteine").
 Proteinele fibrilare

• Sunt de origine animală, sunt insolubile

în apă şi au rezistenţă mare la
acţiunea enzimelor proteolitice.
Datorită insolubilităţii lor, nu li se poate
determina cu precizie masa
moleculară. Au molecula alungită,
filiformă: două sau trei catene
polipeptidice (helix triplu) se răsucesc
una în jurul celeilalte formând o fibră
lungă.
• Se găsesc în firul de mătase, în pânza
de paianjen, în firul de lână şi cel de
păr, în piele, coarne, ţesut conjunctiv şi
oase.
• Se subdivid în: colageni, elastine şi
cheratine.
 Proteinele globulare
• Lanţurile polipeptidice au structura terţiară ce le conferă aspectul globular
(de ghem). Cuprind proteine cu funcţie biologică dinamică cum sunt
enzimele, hormonii proteici, proteinele de transport. Sunt solubile în apă sau
în soluţii de săruri minerale, acizi, baze. Sunt de origine animală şi vegetală.
a) Albuminele
• Albuminele de origine animală : serumalbumina (în plasma sanguină),
lactalbumina (în lapte), ovalbumina (în albuşul de ou), miogenul (în ţesutul
muscular).
• Albuminele vegetale : faseolina (în fasole), legumelina (în mazăre),
leucozina (în orez, grâu, secară).
b) Globulinele: Globulinele de origine animală: miozina (în muşchi),
globulinele serice, fibrinogenul (în plasma sanguină), ovoglobulina (din ou),
lactoglobulina (din lapte). Globulinele vegetale menţionăm: legumina (în
mazăre şi linte) şi edestina (în seminţele de cânepă).
c) Protaminele conţin mari cantităţi de aminoacizi bazici (până la 80 %), aşa
cum sunt lizina, histidina şi, în special, arginina. Din compoziţia lor lipsesc
complet aminoacizii cu sulf cum este cisteina. Au caracter bazic, sunt
solubili în apă şi în soluţii diluate de acizi sau baze. Protaminele intră în
compoziţia celulelor germinale mature la animale.
d) Histonele sunt proteine mai complexe decât protaminele. Sunt alcătuite în
cea mai mare parte din aminoacizi bazici, în special din arginină. Nu conţin
triptofan şi nici aminoacizi cu sulf. Au punctul izoelectric în jurul valorii de pH
10. În celulă, histonele sunt asociate cu ADN.
 Proteine conjugate (heteroproteine)
• Dau prin hidroliză, pe lângă proteină şi o componentă neproteică, numită
grupare prostetică. Au proprietăţi asemănătoare proteinelor simple. În
funcţie de natura grupării prostetice, heteroproteinele se pot clasifica în:
metalo-, fosfo-, lipo-, nucleo-, glico-, cromoproteine.

- a) Metaloproteinele au ca grupare prostetică un metal fixat prin legături

complexe de molecula proteică simplă. Conţin fier, cupru, zinc, mangan,
cobalt, molibden, magneziu etc. Spre deosebire de unele cromoproteine ce
conţin metale în grupările prostetice, în metaloproteine metalul este legat de
resturile de aminoacizi din proteină. Dintre metaloproteinele de natură
animală, un interes deosebit îl prezintă cele care au rol de depozitare cum
este feritina - pentru fier, de transport de metale cum sunt transferina
(“siderofilina”) - pentru fier şi ceruloplasmina - pentru cupru, precum şi unele
enzime ca ascorbatoxidaza (ce conţine cupru) şi anhidraza carbonică (ce
conţine zinc).

- b) Fosfoproteinele au ca grupare prostetică acidul fosforic ce esterifică

permanent grupările alcoolice ale serinei şi treoninei unor proteine de
constituţie. Fosfoproteinele au caracter acid, sunt insolubile în apă şi în
acizi, dar sunt solubile în soluţii bazice, în special în bicarbonat. Cele mai
importante fosfoproteine de origine animală sunt: cazeina(din lapte), vitelina
şi fosfovitina din gălbenuşul de ou.
 Proteine conjugate (heteroproteine)

- c) Lipoproteinele pot fi clasificate pe baza densităţii lor sau pe baza

mobilităţii lor electroforetice. Densitatea particulelor lipoproteice este
determinată prin centrifugare în soluţie de NaCl cu densitatea 1,063.
Lipoproteinele au densitate mică şi o constantă de flotaţie proprie
(constanta de flotaţie definindu-se ca fiind inversul constantei de
sedimentare).
- Se pot distinge cinci fracţiuni: 1) lipoproteine cu densitate ridicată
(HDL - ‘high-density lipoproteins”); 2) lipoproteine cu densitate
scăzută (LDL - “low-density lipoproteins”); 3) lipoproteine cu
densitate intermediară (IDL - “intermediate-density lipoproteins”); 4)
lipoproteine cu densitate foarte scăzută (VLDH - “very low-density
lipoproteins”); 5) Chilomicroni.
 Exemplu de lipoproteine-chilomicroni

• Trigiceridele, colesterolul impreuna cu lipoproteine

(ApoA, B, C, E) sunt impachetate in chilomicroni care le
transporta in sistemul limfatic si apoi in sange.
 Rolul chilomicronilor
Membrana celulei
mucoasei
intestinale
Celula epiteliala
intestinala
Trigliceride
Alte lipide,
proteine
lipaze Sistemul
chilomicroni limfatic

Acizi grasi
Trigliceride
Monogliceride

micelii
 Proteine conjugate (heteroproteine)

- d)Glicoproteinele au ca grupare prostetică

glucide. Au fost tratate in capitolul de Glucide
(glicocalix, antigenele ABO).
 Proteine conjugate (heteroproteine)

- f) Cromoproteinele au ca grupare prostetică substanţe colorate,

uneori şi un metal. După natura grupării prostetice se clasifică în:
cromoproteine porfirinice şi neporfirinice. După rolul lor biologic, se
subdivid în: pigmenţi cu funcţie respiratorie şi pigmenţi fără funcţie
respiratorie.
• Cromoproteinele porfirinice sunt: hemoglobina, citocromii,
citocromoxidaza, catalaza, peroxidaza, cloroplastinele (clorofile),
ficocianinele (la algele albastre) şi ficoeritrinele (la algele roşii).
• Cromoproteinele neporfirinice sunt: hemeritrina (colorant sanguin la
unele nevertebrate), hemocianinele (coloranţi sanguini având cupru
din hemolimfa moluştelor şi crustaceelor), rodopsina (pigment vizual
– purpura retiniană din celulele cu bastonaşe ale retinei),
flavoproteinele (enzime oxidoreducătoare), carotenproteinele.
 Clasificarea functionala a proteinelor
Ortologi si paralogi
Specia A Specia B
In decursul evolutiei
mutatiile genelor duc la
Gena 1 aparitia de specii noi. Gena 1*

Functia 1 Functia 1

Duplicatia genei Gena 1 si gena 1* sunt ortologi,

datorita unei greseli in proteinele pe care le codifica
replicarea genomului determina aceeasi functie la specii
speciei A diferite.
Ortologi (proteine sau gene):
Gena 1 Copie a genei 1
provin dintr-un strămoş comun ,
fără duplicaţie genică.
Functia 1 Functia 1

Mutatiile in gena 1 duce la aparitia

genei 2 care codifica o protena, cu o
functie noua, diferita de cea a genei
care codifica proteina 2

Gena 1 Gena 2

Functia 1 Functia 2

Proteinele codificate de gene rezultate in

urma duplicarii determina functii diferite.
Paralogi (proteine sau gene): provin dintr-un
strămoş comun în urma unei duplicaţii genice.
Ortologi si paralogi
 Exemplu de clasificare funcţională

COGs – Cluster Orthologous Groups

(http://www.ncbi.nlm.nih.gov/COG/old/palox.cgi?fun=all)
Baza de date COGs clasifică proteinele codificate de genomuri în 18 clase funcţionale. Fiecare clasă
cuprinde un numar variabil de proteine, de la câteva zeci până la câteva sute