Tendințe actuale în gândirea

economică

Neuroeconomia
Economia circulară / Economia albastră
Curs 13
 Neuroeconomia
• Nașterea neuroeconomiei este legată de o serie de factori, care
simultan au influențat două comunități aparent separate, deși cu
preocupări oarecum similare:
– Un grup de economiști specializați în studiul economiei
comportamentale și unul de psihologi au decis să facă apel la
aspectele funcționale ale creierului uman, din prespectiva
imagisticii ca un instrument atât de testare, cât și de dezvoltare
a unor alternative la teoria neoclasică a preferintelor.
– În același timp, un grup de fiziologi si neurologi au văzut în
teoria economică o sursă de instrumente necesare pentru a
testa și dezvolta modele algoritmice neuronale ale alegerii.
• Rezultatul a fost spectaculos, împărțindu-i pe neuroeconomiști, de
la început, în două tabere.
 Neuroeconomia
• În pofida provocărilor, dezvoltarea neuroeconomiei la sfârșitul anilor
1990 și începutul anilor 2000 a fost una explozivă. Grupul format din
economiști, neurologi și psihologi a generat rapid o serie de întâlniri și
conferințe care au favorizat colaborarea interdisciplinară.
• Probabil prima dintre aceste interacțiuni interdisciplinare a avut loc în
1997 la Universitatea Carnegie-Mellon și a fost organizată de către
economiștii Colin Camerer și George Loewenstein.
• După o pauză de mai mulți ani, au urmat alte două întâlniri în 2001:
– una organizată de Fundația Gruter de Drept în cadrul reuniunii
anuale la Squaw Valley. La acea întâlnire Fundația Gruter a ales să
studieze punctele de „intersecție” ale neuroștiinței cu economia.
– Cea de a doua reuniune s-a axat mai mult pe ceea ce avea să
devină mai târziu neuroeconomia și a avut loc la Universitatea
Princeton. Întâlnirea a fost organizată de către neurologul Jonathan
Cohen și economistul Christina Paxson, fiind evocată adesea ca
debutul Societății pentru Neuroeconomie.
 Neuroeconomia
• Ipoteza centrală a acestei discipline este că, prin combinarea
instrumentelor teoretice și empirice ale neurologiei, psihologiei și
economiei într-o singură abordare, sinteza rezultată va oferi perspective
valoroase pentru toate cele trei discipline mamă.
• Studiile efectuate până în prezent par să susțină această concluzie.
• Practic, neuroeconomia studiază activitatea creierului uman cu ajutorul
tehnicilor neuroștiințifice, legate de comportamentul economic: luarea
deciziilor economice și investiționale.
• Teorii din economie și psihologie au început deja să aducă în prim-plan
înțelegerea la un alt nivel a procesului uman de luare a deciziilor. În plus,
au apărut constatări neurobiologice recente care sugerează reale limitări
ale modelelor teoretice ale alegerii dezvoltate în ambele domenii -
economic și psihologic.
• Printre oamenii de știință cu preocupări în domeniu se găsesc: P. Glimcher,
CF Camerer, E. Fehr, G. Loewenstein, D. Prelec etc.
 Neuroeconomia – program de cercetare

• Neurologii au subliniat că procesele legate de sistemul deliberativ și

cognitiv sunt situate în zonele frontale ale creierului, în timp ce procesele
automate și afective legate de comportament se găsesc în zona limbică.
• Conform lui Alan Sanfey și colaboratorilor lui, cele mai frecvente dihotomii
în teoria luării deciziei sunt sistemele emoționale și sistemele cognitive.
• Partea responsabilă a creierului pentru emoții, cum ar fi frica, furia și
fericirea, este amigdala. În această zonă a creierului stimuli negativi și
pozitivi activează puternic neuronii din amigdală, rezultând semnale care
pot conduce în mod automat comportamentul.
• Alte sisteme, care sunt implicate în procesul de luare a deciziilor sunt:
sistemul automat, intuitiv; sistemul controlat, explicit, evaluativ; sistemul
deliberativ de selecție-acțiune; și sistemul obișnuință de selecție-acțiune
etc.
 Neuroeconomia – program de cercetare

Principalele direcţii de studiu din neuroeconomie, care se bazează pe

studii de leziune, studii de neuroimagistică funcţională şi studii de
neurofiziologie pe oameni sau modele animale, au început să
clarifice bazele neuronale ale interacţiunii emoţie – decizie.

Aceste studii par să indice faptul că oamenii au capacitatea de a

anticipa impactul emoţional al posibilelor consecinţe ale
alternativelor decizionale, făcând apel la procese care implică
structuri nervoase precum complexul amigdalian şi cortexul
prefrontal ventromedial (Bechara, Damasio, Damasio, & Lee, 1999;
De Martino, Kumaran, Seymour, & Dolan, 2006; Weller, Levin, Shiv, &
Bechara, 2007).
O asemenea capacitate anticipativă poate avea valoare
adaptativă, în special pentru emoţii, precum anxietatea sau
dezgustul care au fost relaţionate cu performanţe decizionale
deficitare (Lerner, Small, & Loewenstein, 2004; Preston,
Buchanan, Stansfield, & Bechara, 2007), chiar şi în situaţiile în
care răspunsurile fiziologice semnalizează în mod corect
alternativele dezavantajoase (Miu, Heilman, Miclea & Houser,
2008).

Ca urmare a dovezilor convingătoare în favoarea unei interacţiuni

emoţie – decizie, neuroeconomiştii susţin importanţa studierii
acestei relaţii în medii experimentale sau naturale, care includ risc
(decidentul deţine toate informaţiile cu privire la relaţia stochastică
între alternative şi consecinţele lor) sau incertitudine (decidentul
nu deţine toate informaţiile legate de probabilităţile consecinţelor
alternativelor decizionale) (Rangel et al., 2008).
 Neuroeconomia – program de cercetare
• Rolul și importanța emoțiilor au fost cercetate și de către economiști
comportamentali, psihologi și neuroeconomiști.
• Emoțiile pot fi emoții imediate sau emoții așteptate, dar doar emoțiile
așteptate au fost cercetate până acum câțiva ani.
• Economiștii au fost interesați de efectele produse de regret, dezamăgire,
vinovăție, dar există și cercetări curente privind efectele emoțiilor
imediate asupra procesului de luare a deciziilor.
• Emoțiile au un rol important în perceperea riscului de către agenții
economici. Deciziile de investiții se bazează pe argumentarea și
evaluarea decidentului, ceea ce implică atât parte cognitivă, cât și
emoțională.
• Analiza riscului este efectuată de decident pe două nivele: pe nivel de
evaluare cognitivă și nivel de reacție emoțională. Rolul emoțiilor și al
subiectivității în procesul de luare a deciziilor poate fi studiat și empiric și
teoretic.
• Neuroeconomia a reușit să evidențieze aspecte noi cu privire la astfel de
elemente.
 Domenii noi de studiu
• Pe lângă neuroeconomie, a mai apărut o ramură, numită
economie experimentală, care contribuie la observarea și
studierea proceselor psihologice în comportamentul economic în
mediu controlat, căutând concluzii mult mai relevante.
• Neuromarketingul studiază răspunsurile consumatorilor la
stimulii de marketing utilizând tehnici de neuroimagistică
(rezonanță magnetică nucleară, electro-encefalografie sau
magneto-encefalografie).
• Astfel, este măsurată activitatea cerebrală din anumite arii ale
creierului pentru a investiga modul în care consumatorii iau
decizii și legătura dintre procesul decizional și ariile creierului
uman.
 Economia circulară
• Conceptul de economie circulara a aparut ca
reacție la aspirația de creștere durabila în
contextul presiunii tot mai mari pe care o
exercitau producția și consumul asupra
resurselor și a mediului planetei.
• Pâna acum, economia a funcționat în principal
pe modelul „procurare - producție -
eliminare”, un model liniar, prin care fiecare
produs are o durata de viața limitata.
Sursa: Comisia Europeana, Economia circulară. Conectarea, crearea și conservarea valorii, ISBN 978-92-79-37824-9
 Economia circulară
• An de an, în UE se utilizeaza aproape 15
tone de materiale / persoana, fiecare
cetațean al UE generând, în medie, peste
4,5 tone de deșeuri pe an, dintre care
aproape o jumatate se arunca la gropile
de gunoi.
• Economia liniara, bazata exclusiv pe
extracția de resurse, nu mai reprezinta o
opțiune viabila.
• Odata cu tranziția la o economie
circulara, accentul se muta pe
refolosirea, repararea, recondiționarea
și reciclarea materialelor și a produselor
existente.
• Ceea ce se considera drept „deșeu” se
poate transforma într-o resursa.
Sursa: Comisia Europeana, Economia circulară. Conectarea, crearea și conservarea valorii, ISBN 978-92-79-37824-9
În trecut, crearea de produse cu o durata de viața scurta a fost o
abordare-cheie pentru numeroase companii, promovând modernizarea,
frecventa și tehnologiile de ultima ora.

În prezent, companiile au la îndemâna oportunitați de a prelungi durata

de viața a produselor și de a crea produse competitive care sa reziste în
timp.

În economia circulara, orice produs sau serviciu nou este proiectat

pornind de la principiul circularitații.

Autoturismele, computerele, aparatura electrocasnica, ambalajele și

multe alte produse pot fi reproiectate ținând cont de cerințele de
rezistența, refolosire,reparare, refabricare și reciclare.

Sursa: Comisia Europeana, Economia circulară. Conectarea, crearea și conservarea valorii, ISBN 978-92-79-37824-9
 Creșterea nivelului de cooperare în și între lanțurile de
aprovizionare poate reduce costurile, deșeurile și
efectele daunatoare asupra mediului.

Progresele din domeniul ecoinovarii dau naștere unor noi

produse, procese, tehnologii și structuri organizaionale.

Unele companii vor identifica piețe noi trecând de la

vânzarea de produse la cea de servicii și vor dezvolta
modele de afaceri bazate pe leasing, partajare, reparare,
modernizare sau reciclare de componente individuale.

Sursa: Comisia Europeana, Economia circulară. Conectarea, crearea și conservarea valorii, ISBN 978-92-79-37824-9
Trecerea la o economie circulara este un element esențial al
viziunii pe care au definit-o UE și statele sale membre în cel de al
șaptelea program de acțiune pentru mediu: „Prosperitatea
noastra și mediul sanatos vor fi rezultatul unei economii
inovatoare, circulare, în care nu se irosește nimic și în care
resursele naturale sunt gestionate în mod durabil, biodiversitatea
este protejata, prețuita și refacuta, astfel încât sa sporeasca
rezistența societații noastre.”

UE a luat deja masuri în acest sens. Au fost ierarhizate

deșeurile,acordându-se prioritate reducerii și reciclarii acestora.

Sursa: Comisia Europeana, Economia circulară. Conectarea, crearea și conservarea valorii, ISBN 978-92-79-37824-9
 Economia albastră

• Această concepţie a fost propusă de G. Pauli, fondatorul iniţiativei “Zero

emisii” şi reprezintă un răspuns la nevoile de bază a populaţiei în limitele
resurselor disponibile.
• În lucrarea “Economia albastră: 10 ani.100 de inovaţii. 100 de milioane de
locuri de muncă”, el menţionează că economia albastră se deosebeşte de
economia verde printr-o serie de caracteristici.
• În primul rând, soluţiile “verzi” sunt doar pentru cei foarte puţini şi foarte
bogaţi.
• În al doilea rând, economia verde necesită subvenţii, devenind scumpă şi
necompetitivă, asigură investitorilor profituri mai mici şi obligă
consumatorii să plătească mai mult.
• Blue Economy este un nou model de design a afacerilor, un model
de business orientat spre piaţă, business sustenabil şi creştere
sustenabila. Blue Economy are scopul de a crea acea bunăstare
accesibilă.
• Termenul Blue Economy înseamnă a utiliza resursele într-un sistem
“casacadă”, deşeul rezultat în urma consumului unui produs,
devenind materia primă pentru obţinerea de flux de numerar. Astfel
noi locuri de muncă sunt create, capitalul social se construieşte şi
veniturile se maresc- fără a mai exploata sau afecta mediul
înconjurător, ci mai degrabă conservandu-l şi îmbunătăţindu-l.
• Acest fapt face posibilă dezvoltarea sustenabila.
• Actualul sistem economic global poate fi transformat în dezvoltare
durabilă prin inovaţie şi antreprenoriat. Inovaţiile şi creşterea
nivelului de trai sunt promovate prin cerere, prin mecanismele
economiei de piaţa liberă şi prin educaţie, nu prin inhibarea lor
determinată de bariere sociale şi cost.
• Economia albastră propune aplicarea unor preţuri scăzute pentru
produse de calitate superioară. Deoarece preţuri mai mici la bunuri
de calitate sporită se pot obţine doar prin folosirea noilor
tehnologii, reprezentanţii economiei albastre propun folosirea pe
scară largă a inovaţiei şi dezvoltării spiritului antreprenorial.
• Un exemplu de antreprenoriat în spiritul economiei albastre este cel
oferit de G.Pauli: „Doar 0,2% din biomasa pusă într-o ceaşcă de
cafea este ingerată, restul se aruncă la gunoi. Am dezvoltat în
Olanda o companie cu 200 de angajaţi care colectează aceste
deşeuri de la cafenele şi le folosesc în ciupercării. În loc să creştem
ciuperci pe lemnul de stejar (vă daţi seama cât de scump este să
obţii lemn de stejar în Europa), le creştem pe un pat de cafea, care
oferă masa lemnoasă necesară şi stimulează creşterea. Cofeina din
resturile de cafea fac ca ciupercile să atingă maturitatea în trei luni
în loc de nouă, ceea ce reduce foarte mult preţul acestui produs de
lux. Reţineţi că materia primă este obţinută gratis, cafenelele
plătind pentru înlăturarea acestor «resturi»”.