Sunteți pe pagina 1din 14

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE


DOMENIUL/PROGRAMUL DE STUDIU: MEDICINĂ DENTARĂ
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: ZI

FRACTURILE DE MANDIBULĂ ÎN CHIRURGIA


BUCO-MAXILO-FACIALĂ ȘI PRACTICA MEDICO-LEGALĂ

Coordonator științific:
Conf. Univ. Dr. Camelia Buhaș

Absolvent:
Bilașco Adriana Maria

Oradea
2018
PARTEA TEORETICĂ

1. Anatomia mandibulei

2. Traumatologia mandibulei

3. Implicațiile medico-legale ale traumatologiei OMF

4. Particularități anatomo-clinice ale traumatismelor OMF

5. Cadrul juridic al expertizei medico-legale în domeniul

traumatologiei mecanice
PARTEA PRACTICĂ

Ca o recunoaştere a importanţei înţelegerii unicităţii mandibulei,


implicit a patologiei traumatice mandibulare, studiul de faţă propune
o analiză complexă a traumatismelor soldate cu fracturi oro-maxilo-
faciale, la persoanele în viaţă.
Documentaţia de referinţă a studiului, este reprezentată de
rapoartele de expertiză medico-legală efectuate în cadrul Serviciului
de Medicină Legală al Judeţului Bihor – Oradea în anul 2017. Dintre
rapoartele de expertiză medico-legală, au fost selecţionate şi analizate
doar cele ale persoanelor în viaţă, care au suferit traumatism
mandibular.
PARTEA PRACTICĂ

Pentru ca analiza cazurilor să fi efectuată pe baza unor informaţiile


relevante, au fost luate în considerare următoarele aspecte:
 numărul total de certificate medico-legale, expertize medico-legale
(suplimentele la expertize) şi noile expertize medico-legale eliberate în
cazurile traumatismelor mandibulare
 cauza traumatismelor mandibulare
 grupele de vârstă implicate cel mai frecvent
 repartiţia pe sexe
 repartiţia după mediul de provenienţă al victimelor
 tipul de fracturi întâlnite
 prezența complicațiilor
 necesitatea spitalizării victimelor
 necesitatea intervenției medicale
 gravitatea leziunii exprimată prin zile de internăre medicală
PARTEA PRACTICĂ
Rezultatele acestui studiu au fost înscrise în tabele şi reprezentate grafic,
au fost prelucrate procentual şi discutate în funcţie de parametrul evaluat.
Prima abordare a studiului, a fost compararea numărului total de
examinări medico-legale posttraumatice, pe 2 categorii, care s-au efectuat în 2017
la persoane în viață și câte au fost prin traumatisme mandibulare (Tabel II.I, fig.
II.1).
Traumatisme – persoane vii - Total Post:
2017
agresiune accident rutier

nr % nr % nr %

Expertize medico-legale 602 100 294 48.8 308 51.2


efectuate - total

Expertize medico-legale 18 2.99 12 1.99 6 0.99


efectuate – traumatisme
mandibulă

Tabelul II.I. Raportul între totalul de expertize şi a celor efectuate pentru traumatisme
mandibulare
PARTEA PRACTICĂ
Fig. II.1 Raportul între totalul de expertize şi a celor efectuate pentru traumatisme mandibulare

Din datele de mai sus se poate observa că, din numărul total de exertize
efectuate în anul 2017 (602), 48.8% (294 expertize) au fost în urma agresiunii,
iar 51.2% (308) au fost în urma accidentelor rutiere, diferenţa dintre cele 2
categorii fiind nesemnificativă. În continuarea analizei datelor, se
poate observa că doar un număr relativ mic 18 cazuri – reprezentând 2.88%,
au prezentat traumatisme mandibulare, 12 dintre acestea (2.99%) în categoria
celor postagresiune şi doar 6 cazuri (0.99%) în categoria accidente rutiere.
PARTEA PRACTICĂ
Următoarea analiză a luat în considerare repartiţia pe grupe de vârstă a
persoanelor care au prezentat traumatisme mandibulare (Tabel II.2,).

Vârstă (ani) cazuri


număr %
10-19 2 11.1
20-29 7 38.8
30-39 3 16.6
40-49 3 16.6
50-59 1 5.55
60-69 2 11.1
Total 18 100

Tabelul II.2. Repartiţia pe grupe de vârstă a persoanelor cu traumatism mandibular

Din aceste date reiese faptul că grupa de vârstă cea mai expusă la traumatisme
mandibulare este între 20-29 ani cu 7 cazuri (38.8%) următoarele grupe cu câte 3
cazuri (16.6%) la vârste cuprinse între 30-39, respectiv 40-49 de ani, iar cea mai
micăfrecvenţă la categoria 50-59 ani- 1 caz (5.55%) din totalul de 18 cazuri.
PARTEA PRACTICĂ
Analiza medico-legală a fiecărei persoane, impune evaluarea necesităţii
acordării de îngrijiri medicale, prin spitalizare, aspect care este evidenţiat în acest
studiu (Tabel II.7).

+/- Indicaţie spitalizare victime

număr %

Cu indicaţie spitalizare da 16 88.8

refuz 1 5.6

Fără indicaţie 1 5.6

Total 18 100

Tabel II.7 Rata indicaţiei spitalizării persoanelor cu traumatism (fractură) de mandibulă

Analiza ratei indicaţiei spitalizării, arată că a fost ridicată, astfel 17 (94.4%)


din cele 18 persoane au necesitat spitalizare, cu menţiunea că una dintre acestea, a
refuzat internarea
PARTEA PRACTICĂ
Studiul a continuat cu monitorizarea atitudinii terapeutice – intervenţie
medicală, în cazul pacienţilor cu traumatism (fractură) a mandibulei (Tabel II.8, fig
II.8).
Intervenție medicală cazuri
Număr %
Da 16 88.8
Nu 1 5.6
Refuză 1 5.6
Total 18 100
Tabel II.8 Rata intervenţiei medicale la persoanele cu traumatism (fractură) a mandibulei

Intervenție medicală
18
16
16
14
12 Da
10
Nu
8
Refuză
6
4
2 1 1
0
Da Nu Refuză

Fig II.8 Rata intervenţiei medicale la persoanele cu traumatism (fractură) a mandibulei


PARTEA PRACTICĂ
În studiul precedent, datele intervenţiei medicale se suprapun cu cele ale
indicaţiei de spitalizare, astfel 17 (94.4%) din cele 18 persoane au necesitat
intervenţie medicală, cu menţiunea că una dintre acestea, a refuzat.

În final, s-a analizat relaţia dintre gravitatea traumatismelor (fracturilor)


de mandibulă, exprimată prin număul de zile de internare în serviciul de
specialitate (Tabel II.9, fig II.9).

raportarea cazurilor în funcție gravitate, exprimata prin numărul


zilelor de internare
6

5 5

4 4

3 Număr
cazuri
2 2 2 2

1 1 1

0
5-15 zile 25-30 zile 35-40 zile 40-50 zile 60-70 zile 70-80 zile 100-120
zile

Fig II.9. Gravitatea traumatismului (fracturii) de mandibulă exprimată prin numărul de zile de internare
PARTEA PRACTICĂ
Tabel II.9. Gravitatea traumatismului (fracturii) de mandibulă exprimată prin numărul de zile de internare

Număr zile de spitalizare serviciu de specialitate cazuri

număr %

5-15 zile 2 11.1

25-30 zile 2 11.1

35-40 zile 4 22.2

40-50 zile 1 5.5

60-70 zile 6 33.3

70-80 zile 2 11.1

100-120 zile 1 5.5

total 18 100

Se observă că intervalul de 60-70 zile de spitalizare a fost necesar cel mai des (6
cazuri – 33.3%), cu o maximă de 100-120 zile (1 caz - 5.5%) şi minimă de 5-15 zile (2
cazuri - 11.1%).
CONCLUZII
1. Studiul prezintă informaţii extreme de utile prin abordarea secvenţială a activităţii
Serviciului de Medicină Legală al Judeţului Bihor – Oradea, prin analiza celor 602
expertize medico-legale efectuate în anul 2017, cu selectarea celor cu traumatism
mandibular.
2. Chiar dacă numărul cazurilor cu traumatism mandibular este mic – 18 cazuri
(2.99%) din totalul cazurilor care au beneficiat de expertiză medico-legală,
importanţa înţelegerii complexităţii lor rezidă din parametrii evaluaţi în studiu.
3. S-a dovedit că din totalul expertizelor medico-legale efectuate la persoane cu
traumatism mandibular, 66.6 % (12 cazuri) au etiologie postagresiune, depăşindu-le
pe cele rezultate în urma accidentelor rutiere.
4. Din punct de vedere al grupelor de vârstă evaluate, frecvenţa cea mai mare a fost
între 20-29 ani cu 7 cazuri (38.8%) iar cea mai mica frecvenţă la categoria 50-59 ani - 1
caz (5.55%).
5. Repartiţia pe sexe a grupului analizat a arătat raport net în favoarea sexului
masculin, de 5:1, 15 cazuri (83.3%) faţă de 3 cazuri (16.7%) ceea ce dovedeşte
diferenţe semnificative şi în raport comportamental şi al factorilor de risc
supradăugaţi, aspecte care pot fi dezvoltate în studii ulterioare.
6. Chiar dacă diferenţa dintre cele două medii de provenienţă nu este semnificativă:
10 cazuri din mediul rural/8 cazuri din mediul urban, este important de stabilit
factorii care participă la menţinerea unui “echilibru” între cel două condiţii total
diferite de viaţă.
CONCLUZII
6. Chiar dacă diferenţa dintre cele două medii de provenienţă nu este semnificativă:
10 cazuri din mediul rural/8 cazuri din mediul urban, este important de stabilit
factorii care participă la menţinerea unui “echilibru” între cel două condiţii total
diferite de viaţă.
7. Este important de subliniat concordanţă între numărul de cazuri cu traumatism
mandibular şi numărul celor diagnosticaţi cu fractura mandibulară (18 persoane);
din cele 4 tipuri de fractură (unică, dublă, triplă, cominutivă) cel mai frecvent tip de
fractură a fost cea unică, la 10 cazuri iar cea mai rară formă – la un singur caz
(5.55%) fractură cominutivă.
8. O altă concordanţă s-a evidenţiat prin analiza ratei indicaţiei spitalizării şî cele
ale intervenţiei medicale, astfel 17 (94.4%) din cele 18 persoane au necesitat
spitalizare/interenţie medicală, cu menţiunea că una dintre acestea, a refuzat
internarea.
9. Prin coroborarea tuturor datelor raportate, s-a analizat relaţia dintre gravitatea
traumatismelor (fracturilor) de mandibulă, exprimată prin număul de zile de
internare în serviciul de specialitate, observându-se că intervalul de 60-70 zile de
spitalizare a fost necesar cel mai des (6 cazuri), cu limite maxime de 100-120 zile (1
caz ) şi minimă de 5-15 zile (2 cazuri).
10. Particularităţile anatomice şi funcţionale ale mandibulei, constituie în
continuare o promovare – de diagnostic, tratament, dar şi în domeniul expertizei
medico-legale, prin evaluarea diferenţiată a tuturor variabilelor implicate în
Vă mulțumesc!