Lucrările solului în viticultura biologicã

Se recomandă aplicarea celor care perturbă cel mai puţin activitatea

microbiană a solului şi asigură menţinerea structurii acestuia.
Principiile care stau la baza tehnicilor de lucrare a solului în viticultura
biologica sunt urmatoarele :
- mobilizarea şi aerarea solului fără răsturnarea brazdelor, precum şi evitarea
încorporarii în profunzime a orizonturilor superficiale cu ocazia araturilor, pentru a
nu distruge humusul şi a nu perturba activitatea microbiologica la suprafata solului.
În solurile bine mobilizate şi aerate rădăcinile pătrund uşor, fără a fi asfixiate;
- materia organică proaspată (reziduurile plantelor, îngrăşămintele verzi,
îngrăşămintele organice proaspete) să nu fie încorporată în profunzime, ci
superficial, pentru a fi supuse unei humificări prealabile în mediu aerob;
- limitarea numărului de treceri cu maşini grele pentru a evita tasarea solului, cu
efecte negative asupra structurii, aerării şi asupra activităţii sale biologice;
- lucrarea solului la momentul potrivit, adică atunci când nu este prea umed. La
trecerea utilajelor pe soluri cu un conţinut prea mare în umiditate pneurile
patinează, iar porozitatea de aeraţie a solului este mult diminuată.
 Clasificarea lucrarilor solului
Dupa regularitatea cu care se aplica si
adancimea la care se executa, lucrarile solului
se clasifica astfel:
•Lucrari anuale
•Superficiale
•Adânci
•Lucrari periodice
•Adânci
 Lucrari anuale

Adanci
• -Aratura de toamna, fara rasturnarea brazdelor spre
randul de vite;
• -Aratura de primavara, fara rasturnarea brazdelor catre
mijlocul intervalelor dintre randuri;
• -Afanarea adanca a solului pe rand (sapa mare)
Superficiale
• Prasile mecanice:
• -Afanarea solului cu cultivatorul;
• -Afanarea solului si taierea buruienilor cu freza sau
grapa cu discuri;
Prasile manuale
• -Afanarea solului, pe randul de vita de vie
 Lucrari periodice
Adanci
• -Afanarea solului cu subsolier, odata la 2-3
ani, adancimea 35-45 cm;
• -Afanarea solului cu organele active tip Cizel
la 20-25 cm adancime, in alternanta cu
aratura de toamna;
• -Lucrarea adanca a solului cu masina de sapat
solul (freza cu harlet);
• Lucrarile anuale care se aplica solului au ca scop
urmatoarele: mentinerea solului intr-o stare
permanenta de afanare pe adancimea de 0-15
cm, prevenirea pierderilor de apa din sol;
distrugerea buruienilor; activarea proceselor
chimice si biologice din sol.
• Lucrarile periodice urmaresc: reafanarea
solului in straturi adanci de 35-45 cm, explorate
intens de sistemul radicular al vitelor;
regenerarea radacinilor si imbunatatirea
conditiilor de nutritie; distrugerea hartpanului
care se formeaza in urma lucrarilor anuale,
repetate ale solului.
• Lucrarile anuale ale solului in ordine
cronologica:
• 1. Aratura de toamna este o lucrare
agrotehnica de mare importanta in viile
roditoare prin care se asigura acumularea apei
provenite din ploi si zapezi in sol, incorporarea
ingrasamintelor organice, distrugerea unor
daunatori care traiesc in sol si epuizarea revervei
de seminte de buruieni.
• Pe intervalele lucrate ca ogor negru, lucrarea
se executa dupa caderea frunzelor, la adancimea
de 15 cm, cu plugul PCV –2,2 echipat cu o rarita
si 4 trupite fara cormana, pentru a nu rasturna
brazdele.
• 2. Aratura de primavara are ca scop mobilizarea solului
pe adancimea de 14-15 cm si combaterea buruienilor. Pe
intervalele lucrate ca ogor negru, lucrarea se executa in
perioada martie – aprilie, cu PCV-2,2 echipat cu o rarita
si 4 trupite fara cormana, la care se ataseaza o grapa
steleta pentru a nu rasturna brazdele si a evita pierderile
de apa din sol prin evaporare, un proces favorizat si de
vanturile frecvente.
• Concomitent cu aratura de primavara, se introduc in
sol si ingasamintele verzi pe intervalele pe care acestea
au fost cultivate. Lucrarea se executa la sfarsitul lunii
aprilie, cu PCV-2,2 echipat cu o rarita si 4 trupite cu
cormana, la care se ataseaza o bara nivelatoare.
• 3. Afanarea solului pe rand (sapa mare) intre butuci se
face imediat dupa executarea araturii de primavara.
Lucrarea se executa manual, pe toate randurile,
indiferent de sistem, ogor negru, cultivat cu ingrasaminte
verzi sau inierbat, la adancimea de 10-12 cm.
• 4. Prasilele mecanice sunt lucrari superficiale, ce se executa pe intervale
mentinute ca ogor negru, pentru a mentine solul in stare afanata si
curat de buruieni. Prasilele mecanice se executa pe intervale pe care s-
au cultivat ingasaminte verzi dupa ce acestea au fost pastrate o
perioada ca mulci, atunci cand se constata aparitia buruienilor din flora
spontana. Astfel, numarul prasilelor mecanice se reface. Sunt necesare
4-5 prasile mecanice in intervalul mai-august, esalonate, in functie de
regimul precipitatiilor si gradul de imburuienare a solului.
• Lucrarea se executa, de preferat cu plugul cultivator PCV echipat cu
organele active tip sageti, in agregat cu bara nivelatoare. Nu este
indicata lucrarea cu freza FV-1,5 datorita maruntirii exagerate a solului si
degradarii structurii acestuia, randamentul scazut in combaterea
buruienilor (sunt necesare doua treceri pe acelasi interval) si ajutorul
indirect pe care il primesc pentru inmultirea buruienilor cu rizom, prin
imprastierea acestora pe toata suprafata intervalului dintre randuri.
• 5. Prasilele manuale, in numar de 3-4, mai multe (5) in conditii de
cand precipitatiile sunt abundente, se executa pe toate randurile,
indiferent de sistemul de intretinere, la adancimea de 5-9 cm, pentru a
mentine solul afanat si fara buruieni.
• Lucrarile adanci, periodice ale solului
• Dupa un numar de ani de la infiintarea
plantatilor, datorita lucrarilor mecanizate,
solul se taseaza puternic in straturi adanci si se
inrautatesc conditiile de crestere a radacinilor
si de nutritie.
• De aceea sunt necesare lucrari periodice, prin
care sa se refaca starea de afanare a solului si
sa fie regenerate radacinile butucilor.
Aceste lucrari sunt:
• -Subsolajul, lucrarea se executa toamna, in
sistem de ogor negru, dupa recoltarea strugurilor,
la o umiditate a solului U= 60-80 % IUA. Sub
aceasta umiditate, solul se disloca in bulgari mari
si se rup multe radacini ale vitelor.
• Prin subsolaj se afaneaza solul intre randurile de
vite, pe o adancime de 35-45 cm si se distrug 10-
20 % din radacinile vitelor, insa refacerea lor se
realizeaza repede prin formarea unui numar sporit
de radacini din zonele sectionate.
• -Afanarea solului cu organele active tip,,Cizel’’ la
adancimea de 20-25 cm, in alternanta cu aratura
de toamna, se recomanda pe solurile usoare.
• Particularităţile lucrărilor solului în viticultura ecologică. Lucrările
solului aplicate în viticultur a ecologică prezintă unele particularităţi.
• Astfel subsolajul, lucrare de mobilizare în profunzime a solului fără
amestecarea orizonturilor, se realizează la sfârşitul verii sau toamna,
fiind recomandat în special pe solurile slab drenate şi slab aerate.
• Este important să nu se intervină decât atunci când solul este drenat
la adâncimea de executare a lucrării.
• Aratura nu trebuie sa fie profundă, pentru a nu îngropa orizonturile
,,vii" de la suprafaţa, ceea ce ar dăuna activităţii biologice a solului.
• Flora şi fauna microbiană a solului sunt de două feluri: aerobă şi
anaerobă.
• Cele mai importante sunt microorganismele aerobe care trăiesc în
cea mai mare parte aproape de suprafaţa solului, la mai puţin de 15
cm şi au nevoie de aer.
• Microorganismele anaerobe sunt situate în profunzime şi trăiesc fără
aer.
• Arătura adâncă şi răsturnarea brazdelor daunează activităţii biologice
a solului, în sensul că microorganismele aerobe sunt asfixiate în
profunzime, iar cele anaerobe aduse la suprafaţă sunt distruse în
contact cu aerul.
• Lucrările superficiale ale solului aplicate la momentul
potrivit permit pătrunderea apei, aerarea necesară
dezvoltării rădăcinilor şi microflorei, contribuind la
distrugerea buruienilor.
• Se evită folosirea maşinilor ce farâmiţeaza pronunţat
solul, distrugând agregatele structurale (freze, sape
rotative etc.).
• Lucrarea mecanică a solului este completată cu cea a
organismelor vii din sol, în special cu a râmelor care
aerează solul prin crearea a numeroase galerii şi
amestecarea solului cu materia organică; de aceea,
este importantă păstrarea lor în sol.
• Rădăcinile plantelor, prin ramificaţiile lor, multiple,
pătrund şi explorează solul în toate direcţiile,
completând şi ele lucrările solului.
 MULCIREA SOLULUI
• Întreţinerea modernă a plantaţiilor viticole cu
agregatele viticole, implică puternice efecte
negative.
• Prin apăsarea roţilor se creează o presiune
asupra solului, care duc la tasarea acestuia până
la adâncimi mari.
• Chiar dacă se ţine seama că un sol umed nu
trebuie parcurs cu tractoare şi utilaje, trecerile
curente produc, cu timpul, tasări ale solului şi
conduc prin aceasta, îndeosebi în solurile
argiloase, la o distrugere durabilă a structurii
acestuia, care cu greu poate fi înlăturată.
• În plantaţiile cu distanţe mici între rânduri,
parcurse întotdeauna pe aceleaşi urme, tasările
solului sunt mai puternice.
• După unele surse, un om cu greutatea de 75 kg
şi pe o suprafaţă de contact de 400 cm2
provoacă o presiune asupra solului de 0,19
kg/cm2, în timp ce un tractor cu greutatea
proprie de 1200 kg şi pe o suprafaţă de 1500
cm2 produce o apăsare de 0,80 kg/cm2.
• Pentru a menaja solul şi, pe de altă parte,
pentru a restrânge cheltuielile mari ocazionate
de lucrarea acestuia, există posibilitatea
acoperirii lui (mulcirea).
• Mulcirea solului, se realizează prin acoperirea
rândurilor dintre viţe (mulcire parţială) sau pe întreaga
suprafaţă (mulcire totală) cu pleavă, paie, scoarţă de
copac, sau cu un strat vegetal obţinut din tocarea masei
verzi formată din secară, orz, rapiţă etc.
• Drept rezultat, se îmbunătăţeşte regimul termic şi hidric
din sol, se evită fenomenele de eroziune şi de apariţie a
buruienilor.
• În viticultura modernă se folosesc, în acest scop, benzi
din folie de polietilenă biodegradabilă, de culoare
neagră, soluţie ce poate fi aplicată în arealele foarte
secetoase, pe suprafeţe restrânse însă, datorită
costurilor.
• Acoperirea solului cu polietilena determina ridicarea
temperaturii lui cu pana la 5°C si a umiditatii cu 20%,
comparativ cu varianta fara mulci.
Mulciul din paie.
• Se împrãştie pe întreaga suprafaţă a plantaţiei, în
cantitate de 8-10 t/ha.
• Timpul optim de administrare este toamna, după
lucrarea adâncă a solului.
• Creşterea buruienilor prin stratul de paie va fi
reprimată, iar vetrele izolate de buruieni vor putea
fi înlăturate.
• Îngrăşămintele vor fi împrăştiate peste paie, ploile
le vor spăla şi astfel vor pătrunde prin stratul de
paie.
• După 3 ani se vor mai adăuga paie pentru
acoperirea solului, iar după 10 ani întreaga masă
de paie va fi încorporată cu ajutorul sapei rotative,
urmând a se proceda la o nouă acoperire.
• Avantajele acoperirii cu paie:
– - prevenirea eroziunii solului pe pante;
– - reprimarea aparitiei buruienilor;
– - păstrarea umidităţii solului sub paie şi în anii secetoşi;
– - repopularea solului cu râme;
– - stimularea creşterii viţelor;
– - diminuarea cheltuielilor pentru întreţinerea mecanică
a solului.
• Dezavantajele acoperirii cu paie:
– - la paiele proaspăt administrate există un oarecare
pericol de incendiu; paiele existente în plantaţie de
câteva luni ard mai greu;
– - se favorizează apariţia şoarecilor, viermilor-sârmă şi
altor dăunători.
Mulciul din ierburi
• În viile înierbate, acoperirea solului pe
rândurile de viţe cu mulci de ierburi s-a
dovedit a fi avantajoasă.
• Masa de ierburi este aruncată pe solul de sub
rândurile de butuci de către cositoarea cu
aparat de tăiere de tip rotativ, cu ocazia cosirii
intervalului înierbat.
• Acoperirea cu mulci de ierburi are aceleaşi
avantaje ca şi cea cu paie.
Mulciul din scoarţă de copac
• Scoarţa de copac s-a confirmat ca un material
de acoperire corespunzãtor.
• Cantitãţile recomandate ajung la 3-5 m3/ar.
• Scoarţa dezvolta o actiune erbicidã si
putrezeşte foarte incet, fiind deci foarte
durabilã.
• Incercãri cu turbã fibroasã sau cu un strat gros
de coarde tocate nu au confirmat asteptãrile.
• Ele nu au reuşit sã realizeze dorita legaturã cu
solul si au constituit un strat izolator, sub care
solul se întăreşte.
 COMBATEREA BURUIENILOR
• In viticultura ecologica se recomanda extinderea
preocuparilor de reglare a dezvoltarii buruienilor.
Buruienile concureaza butucii din plantatii si le
afecteaza productivitatea.
• Aceasta concurenta intervine in anumite perioade
critice de dezvoltare a vitei de vie, inainte de intrarea
pe rod si cativa ani dupa aceea, cand butucii au nevoie
sa se fortifice, dar si anual, in perioadele de maxim
consum de apa pentru vite si de atac puternic de
mana.
• In afara acestor perioade buruienile pot avea efecte
favorabile, asigurand protectia suprafetei solului si
stimularea activitatii biologice prin exudatele
radiculare eliberate.
• Buruienile în viticultura ecologică sunt privite
adeseori ca fiind principala problemă. Ele concurează
viţa de vie pentru resurse (apă, elemente nutritive şi
lumină), pot fi gazdă pentru dezvoltarea dăunatorilor şi
a agenţilor patogeni, îngreunează operaţiile de recoltare
şi diminuează calitatea recoltei.
• Principiul aplicat în viticultura ecologică trebuie să
fie acela al diminuării buruienilor şi al măsurii de
limitare a presiunii exercitate de acestea asupra
plantaţiei.
• Totuşi buruienile au şi un rol pozitiv, dacă densitatea
acestora nu depăşeste anumite limite, constând în
reducerea riscului de eroziune şi al riscului de levigare a
elementelor nutritive, prevenirea formării crustei şi
sporirea biodiversitatii.
• Un alt efect pozitiv al prezenţei buruienilor este acela că,
acestea constitute gazda unor prădători naturali ai
insectelor dăunatoare din plantaţie.
• Se va avea în vedere doar combaterea bururienilor
problemă şi reducerea densităţii buruienilor comune.
• In general, solurile neechilibrate, cele saracite in humus si
prost lucrate sunt cele mai usor de invadat de buruieni, in
special cele greu de combatut: palamida, volbura, pirul,
costreiul.
• Prin trecerea la viticultura ecologica, se pune accent
deosebit pe metodele preventive si pe metodele nechimice,
eliminandu-se definitiv erbicidele.
• Efectele negative ale buruienilor in plantatiile viticole sunt:
– concurenta pentru apã si elemente nutritive;
– agravarea riscului de înghet în primãvarã;
– întretinerea unui microclimat favorabil bolilor criptogramice;
– stânjenirea aplicãrii tratamentelor fitosantare.
• Buruienile care se intalnesc in plantatiile viticole
pot fi: anuale si perene.
• a) Specii anuale:
• -monocotiledonate: mohorul rosu - Setaria sp.;
mohorul verde – Setaria sp., mohorul lat –
Echinochloa crus-galli, meisorul-Setaria viridis;
• -dicotiledonate: stirul - Amaranthus sp., loboda
salbatica - Chenopodium sp., iarba grasa -
Portulaca oleracea, zarna-Solanum nigrum,
traista ciobanului-Capsela bursa pastoris,
mustarul salbatic - Sinapis arvensis, rocoina-
Stellaria media, sugelul-Laminum sp., troscotul
comun-Polygonum avicularae, soparlita-Veronica
sp., spanacul salbatic - Chenopodium album,
Cornetei - Xanthium sp.
• b)Specii perene:
• -monocotiledonate: pirul gros - Cynodon
dactilon, pirul tarator - Agropyron repens,
costreiul - Sorgum halepense;
• -dicotiledonate: volbura – Convolvulus
arvense, urda vacii - Lepidium draba, palamida
– Cirsium arvense, susaiul - Sonchus sp.,
curcubetica (marul lupului)-Arisolochia
clematitis, papadia – Taraxacum oficinalae;
mazarichea de camp-Vicia sp., murul-Rubus
caesium.
• Metode de prevenire folosite in viticultura ecologica
sunt urmatoarele:
• - aratura de primavara care face cat mai devreme,
pentru ca semintele aduse la suprafata sa nu aiba timp
sa germineze si apoi sa fie distruse prin lucrari
superficiale;
• - evitarea lucrarilor terenului la o umiditate ridicata si
a tasarii care favorizeaza dezvoltarea buruienilor
perene, in special a palamidei;
• - eliminarea surselor de diseminare, prin cosirea
taluzelor teraselor inainte ca buruienile de aici sa
produca seminte, precum si nefolosirea ca ingrasamant
natural a gunoiului de grajd proaspat, care contine o
cantitate mare de seminte germinabile de buruieni;
• - folosirea ingrasamintelor verzi si mulcirea solului cu
acestea dupa cosirea si inierbarea temporara vor
constitui mijloace de prevenire a dezvoltarii buruienilor.
• Metode de distrugere a buruienilor curente sunt
reprezentate de prasile mecanice si manuale
repetate.
• Acestea necesita multe cheltuieli cu forta de
munca, cu utilajele si carburanti. Prasilele manuale
pun cele mai mari probleme, deoarece forta de
munca are o cerere deosebita in aceste perioade
ale anului, fapt ce impune necesitatea asigurarii
prin contracte ferme cu muncitori sezonieri.
• Pentru distrugerea buruienilor, in viticultura
ecologica se mai pot folosi unele metode termice
cu vapori sau cu flacara directa. Combaterea
ecologica a buruienilor nu trebuie sa duca la
imburuienarea plantatiilor ca efect pot duce la
distrugerea acestora.
• Combaterea buruienilor prin mulcire, constă în
acoperirea solului cu materie organică: resturi
vegetale, paie, frunze, rumeguş, compost.
• Se împiedică accesul buruienilor la lumină şi ca
atare acestea mor epuizate datorită
imposibilităţii desfaşurării procesului de
fotosinteză.
• Combaterea buruienilor cu ajutorul
microorganismelor constituie o altă
posibilitate, de exemplu: combaterea
pălămidei (Cirsium arvense) cu ajutorul ruginii
(Puccinia punctiformis).