Explorarea

metabolismului glucidic
• Se înţelege prin metabolism, ansamblul proceselor
biochimice însoţite de procese energetice desfăşurate în
materia vie. Procesele metabolice sunt de două feluri :
anabolice — endoergice şi catabolice — exoergice şi se
desfăşoară pe seama substanţelor nutritive, absorbite la
nivelul tubului digestiv, pe seama substanţelor de rezervă
şi pe seama substanţelor proprii celulare.
Lanţul transformărilor metabolice a substanţelor proprii
organismelor şi a celor absorbite constituie metabolismul
intermediar, iar ansamblul modificărilor energetice a
efect al reacţiilor biochimice metabolice constituie
metabolismul energetic. Metabolismul intermediar şi cel
energetic nu sunt deci procese independente, ci
reprezintă două aspecte ale aceloraşi reacţii metabolice.
• Ozele absorbite la nivelul tubului digestiv ajung pe calea
circulaţiei porte in ficat, unde au loc procese de sinteză şi
de descompunere a glucidelor. Procesele de sinteză sunt :
glicogenogeneza, gliconeogeneza şi sinteza unor lipide şi a
unor aminoacizi neesenţiali pe seama glucidelor, iar
catabolismul glucidelor este reprezentat prin glicogenoliză.

Glicogenogeneza constă în sinteza enzimatică a glicogenului

cu ajutorul energiei din ATP pe seama glucozei şi pe seama
frutozei, manozei şi galactozei, după transformarea
prealabilă a acestor oze în glucoza. Gliconeogeneza constă
în sinteza glucidelor pe seama altor substanţe : produşi de
degradare ai glucidelor (în special, acid piruvic şi lactic),
lipide (glicerol) şi aminoacizi glicoformatori. Glicogenoliză
constă în descompunerea glicogenului.
• Ficatul anabolizează imediat după aportul alimentar numai o cantitate mică
din ozele venite prin vena portă, metabolizand cu precădere substanţele
neglucidice. Restul de glucoza trece prin ficat în circulaţia generală şi de
aici în spaţiile lacunare ale hipodermului şi în ţesuturi, în special în cel
muscular. în spaţiile lacunare ale hipodermului este înmagazinată temporar,
revenind treptat la ficat, care o anabolizează pe măsura terminării
metabolizării substanţelor neglucidice.
Glucoza ajunsă în ţesuturi este transformată în glicogen. Acesta este
consumat, în special pe calea glicogenolizei, proces care se desfăşoară mai
ales în muşchi. O parte a acidului lactic rezultat din faza anaerobă a
glicogenolizei musculare ajunge pe cale sanguină în muşchiul cardic, căruia îi
furnizează energie prin oxidare până la bioxid de carbon şi apă.
Concentraţia glucozei în sînge, adică glicemia, este în mod normal de circa
0,7—1,1 g la 1 000 cm3 sange (conform Hagedorn şi Jensen). Glucoza
sanguină în concentraţie mare, de pildă, în cazul unei hiperglicemii
alimentare, excită pancreasul endocrin în special în mod direct, dar şi
indirect, prin intermediul unor centri parasimpatici, hipoglicemianţi, bulbari
şi hipotalamici de la care impulsurile nervoase ajung la pancreas prin fibre
ale nervului vag.
• Pancreasul endocrin sporeşte secreţia de insulina care inhibă glicogenoliza şi
glico-neogeneza si stimulează glicogenogeneza, consumul glucozei în ţesuturi şi
sinteza unor lipide pe seama glucidelor, echilibrînd astfel glicemia. La
echilibrarea glicemiei contribuie şi eliminarea renală a glucozei sanguine peste
concentraţia de circa 1,6—1,8 g°/oo (pragul de eliminare renală).
Centrii hipoglicemianţi bulbari acţionează sub controlul centrilor hipotalamici, iar
aceştia sub control cortical. Scăderea glicemiei, de pildă, prin aport alimentar
insuficient, în raport cu consumul tisular de glucoza, creşterea concentraţiei
sanguine de bioxid de carbon, reducerea celei de oxigen şi scăderea tensiunii
arteriale determină excitarea indirectă a glandelor medulosuprarenale acţionînd
în mod direct, şi prin intermediul unor receptori sinocarotidieni, asupra unor
centri simpatici, hiperglicemianţi, bulbari şi hipotalamici.
De la aceşti centri pornesc impulsurile nervoase prin măduva spinării, în
continuare prin nervii splanhnici la glandele medulosuprarenale. Aceste glande
sporesc secreţia de adrenalină şi de noradrenalină care stimulează glicogenoliza
şi determină ridicarea tensiunii arteriale, echilibrînd astfel glicemia şi tensiunea
în raport cu necesităţile organismului.
• Hormonii secretaţi de glandele medulosuprarenale stimulează
totodată secreţia hormonului corticotrop (ACTH) de către
hipofiza anterioară sub influenţa căruia sporeşte secreţia de
hormoni glucocorti-coizi, de către glandele corticosuprarenale.
Hormonii glucocorticoizi stimulează gliconeogeneza, contribuind
astfel la echilibrarea glicemiei.
Centrii hiperglicemianţi bulbari acţionează sub controlul celor
hipotalamici, iar aceştia sub control cortical, de unde
posibilitatea adaptării secreţiilor medulosuprarenalelor şi astfel
a metabolismului glucidic şi a activităţii viscerale la solicitările
mediului extern (frică, furie, durere etc).
Glicogenoliza este stimulată şi sub influenţa altor hormoni
hiperglicemianţi, ca : glucagonul secretat de pancreasul endocrin,
tiroxina tiroidiană (prin intensificarea respiraţiei tisulare şi prin
stimularea centrilor simpatici glicogenolitici hipotalamici) şi
hormonul somatotrop antehipofizar.
 Au prezentat…

• Boroseanu Eugen
• Daoud Ahmad
• Ignatescu Razvan Florin
• Serban D-tru Codrut
Va multumim!!!